Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Romans 2:1-11
Aşa dar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi desvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osîndeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvîrşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul. Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvîrşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mînie pentru ziua mîniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa vecinică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mînie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.
First Reading
Genesis 19
Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Cînd i -a văzut Lot, s'a sculat, le -a ieşit înainte, şi s'a plecat pînă la pămînt. Apoi a zis: ,,Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămîneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mîne vă veţi scula de dimineaţă, şi vă veţi vedea de drum.`` ,,Nu``, au răspuns ei, ,,ci vom petrece noaptea în uliţă``. Dar Lot a stăruit de ei pînă au venit şi au intrat în casa lui. Le -a pregătit o cină, a pus să coacă azimi şi au mîncat. Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrîni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. Au chemat pe Lot, şi i-au zis: ,,Unde sînt oamenii cari au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate -i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.`` Lot a ieşit afară la ei la uşă, a încuiat uşa după el, şi a zis: ,,Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate! Iată că am două fete cari nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară, şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai, nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit supt umbra acoperişului casei mele.`` Ei au strigat: ,,Pleacă!`` Şi au zis: ,,Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decît lor.`` Şi împingînd pe Lot cu sila, s'au apropiat să spargă uşa. Dar bărbaţii aceia au întins mîna, au tras pe Lot înlăuntru la ei în casă, şi au încuiat uşa. Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa. Bărbaţii aceia au zis lui Lot: ,,Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice, şi tot ce ai în cetate: scoate -i din locul acesta. Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plîngere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne -a trimes Domnul, ca să -l nimicim.`` Lot a ieşit, şi a vorbit cu ginerii săi, cari luaseră pe fetele lui: ,,Sculaţi-vă,`` a zis el, ,,ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.`` Dar ginerii lui credeau că glumeşte. Cînd s'a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicînd: ,,Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, cari se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.`` Şi fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mînă, pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să -l cruţe; l-au scos, şi l-au lăsat afară din cetate. După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: ,,Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din Cîmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.`` Lot le -a zis: ,,O! nu, Doamne! Iată că am căpătat trecere înaintea Ta, şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrîndu-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte, înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi peri. Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, şi este mică. O! de aş putea să fug acolo,... este aşa de mică... şi să scap cu viaţa!`` Şi El i -a zis: ,,Iată că-ţi fac şi hatîrul acesta, şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti. Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic pînă nu vei ajunge acolo.`` Pentru aceea s'a pus cetăţii aceleia numele Ţoar. Răsărea soarele pe pămînt, cînd a intrat Lot în Ţoar. Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc dela Domnul din cer. A nimicit cu desăvîrşire cetăţile acelea, toată Cîmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pămînt. Nevasta lui Lot s'a uitat înapoi, şi s'a prefăcut într'un stîlp de sare. Avraam s'a sculat a doua zi dis de dimineaţă, şi s'a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului. Şi -a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora, şi spre toată Cîmpia; şi iată că a văzut ridicîndu-se de pe pămînt un fum, ca fumul unui cuptor. Cînd a nimicit Dumnezeu cetăţile Cîmpiei, Şi -a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa. Lot a ieşit din Ţoar şi a rămas pe munte, cu cele două fete ale lui, căci s'a temut să rămînă în Ţoar. A locuit într'o peşteră, cu cele două fete ale lui. Cea mai mare a zis celei mai tinere: ,,Tatăl nostru este bătrîn; şi nu mai este nici un bărbat în ţinutul acesta, ca să intre la noi, după obiceiul tuturor ţărilor. Vino, să punem pe tatăl nostru să bea vin, şi să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămînţa prin tatăl nostru.`` Au făcut dar pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea; şi cea mai mare s'a dus şi s'a culcat cu tatăl ei. El n'a băgat de seamă nici cînd s'a culcat ea, nici cînd s'a sculat. A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: ,,Iată, eu m'am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să -i dăm să bea vin şi în noaptea aceasta, şi du-te de te culcă şi tu cu el, ca să ne păstrăm sămînţa prin tatăl nostru.`` Au dat tatălui lor de a băut vin şi în noaptea aceea; apoi cea mai tînără s'a dus şi s'a culcat cu el. El n'a băgat de seamă nici cînd s'a culcat ea, nici cînd s'a sculat. Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor. Cea mai mare a născut un fiu, căruia i -a pus numele Moab; el este tatăl Moabiţilor din ziua de azi. Cea mai tînără a născut şi ea un fiu, căruia i -a pus numele Ben-Ammi: el este tatăl Amoniţilor din ziua de azi.
First Reading
Genesis 19:1-29
Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Cînd i -a văzut Lot, s'a sculat, le -a ieşit înainte, şi s'a plecat pînă la pămînt. Apoi a zis: ,,Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămîneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mîne vă veţi scula de dimineaţă, şi vă veţi vedea de drum.`` ,,Nu``, au răspuns ei, ,,ci vom petrece noaptea în uliţă``. Dar Lot a stăruit de ei pînă au venit şi au intrat în casa lui. Le -a pregătit o cină, a pus să coacă azimi şi au mîncat. Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrîni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. Au chemat pe Lot, şi i-au zis: ,,Unde sînt oamenii cari au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate -i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.`` Lot a ieşit afară la ei la uşă, a încuiat uşa după el, şi a zis: ,,Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate! Iată că am două fete cari nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară, şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai, nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit supt umbra acoperişului casei mele.`` Ei au strigat: ,,Pleacă!`` Şi au zis: ,,Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decît lor.`` Şi împingînd pe Lot cu sila, s'au apropiat să spargă uşa. Dar bărbaţii aceia au întins mîna, au tras pe Lot înlăuntru la ei în casă, şi au încuiat uşa. Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa. Bărbaţii aceia au zis lui Lot: ,,Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice, şi tot ce ai în cetate: scoate -i din locul acesta. Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plîngere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne -a trimes Domnul, ca să -l nimicim.`` Lot a ieşit, şi a vorbit cu ginerii săi, cari luaseră pe fetele lui: ,,Sculaţi-vă,`` a zis el, ,,ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.`` Dar ginerii lui credeau că glumeşte. Cînd s'a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicînd: ,,Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, cari se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.`` Şi fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mînă, pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să -l cruţe; l-au scos, şi l-au lăsat afară din cetate. După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: ,,Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din Cîmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.`` Lot le -a zis: ,,O! nu, Doamne! Iată că am căpătat trecere înaintea Ta, şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrîndu-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte, înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi peri. Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, şi este mică. O! de aş putea să fug acolo,... este aşa de mică... şi să scap cu viaţa!`` Şi El i -a zis: ,,Iată că-ţi fac şi hatîrul acesta, şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti. Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic pînă nu vei ajunge acolo.`` Pentru aceea s'a pus cetăţii aceleia numele Ţoar. Răsărea soarele pe pămînt, cînd a intrat Lot în Ţoar. Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc dela Domnul din cer. A nimicit cu desăvîrşire cetăţile acelea, toată Cîmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pămînt. Nevasta lui Lot s'a uitat înapoi, şi s'a prefăcut într'un stîlp de sare. Avraam s'a sculat a doua zi dis de dimineaţă, şi s'a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului. Şi -a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora, şi spre toată Cîmpia; şi iată că a văzut ridicîndu-se de pe pămînt un fum, ca fumul unui cuptor. Cînd a nimicit Dumnezeu cetăţile Cîmpiei, Şi -a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa.
Morning Prayer — First Lesson
Genesis 35
Dumnezeu a zis lui Iacov: ,,Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo, şi ridică acolo un altar Dumnezeului, care ţi S'a arătat cînd fugeai de fratele tău Esau.`` Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: ,,Scoateţi dumnezeii străini cari sînt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă, şi schimbaţi-vă hainele, ca să ne sculăm, şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m'a ascultat în ziua necazului meu, şi care a fost cu mine în călătoria, pe care am făcut -o.`` Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini, cari erau în mînile lor, şi cerceii pe cari -i purtau în urechi. Iacov i -a îngropat în pămînt supt stejarul de lîngă Sihem. Apoi au plecat. Groaza lui Dumnezeu s'a răspîndit peste cetăţile, cari -i înconjurau, aşa că locuitorii lor n'au urmărit pe fiii lui Iacov. Iacov şi toţi ceice erau cu el, au ajuns la Luz, adică Betel, în ţara Canaan. A zidit acolo un altar, şi a numit locul acela: ,,El-Betel`` (Dumnezeul Betelului), căci acolo i se descoperise Dumnezeu, cînd fugea de fratele său. Debora, doica Rebecii, a murit; şi a fost îngropată mai jos de Betel, subt stejarul căruia i s'a pus numele: ,,Stejarul jalei.`` Dumnezeu S'a arătat iarăş lui Iacov, după întoarcerea lui din Padan-Aram, şi l -a binecuvîntat. Dumnezeu i -a zis: ,,Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel.`` Şi i -a pus numele Israel. Dumnezeu i -a zis: ,,Eu sînt Dumnezeul Cel Atotputernic. Creşte şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine, şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale. Ţie îţi voi da ţara pe care am dat -o lui Avraam şi lui Isaac, şi voi da ţara aceasta seminţei tale după tine.`` Dumnezeu S'a înălţat dela el, în locul unde îi vorbise. Şi Iacov a ridicat un stîlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stîlp de piatră, pe care a adus o jertfă de băutură, şi a turnat untdelemn. Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel. Apoi au plecat din Betel; şi mai era o depărtare bunicică pînă la Efrata, cînd Rahelei i-au venit durerile naşterii. A avut o naştere grea; şi în timpul durerilor naşterii, moaşa i -a zis: ,,Nu te teme, căci mai ai un fiu!`` Şi pe cînd îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i -a pus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele): dar tatăl său l -a numit Beniamin (Fiul dreptei). Rahela a murit, şi a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem. Iacov a ridicat un stîlp pe mormîntul ei: acesta este stîlpul depe mormîntul Rahelei, care este şi azi. Israel a plecat mai departe; şi şi -a întins cortul dincolo de Migdal-Eder. Pe cînd locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s'a dus şi s'a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său. Şi Israel a aflat. Fiii Leii: Ruben, întîiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, şi Zabulon. - Fiii Rahelii: Iosif şi Beniamin. Fiii Bilhei, roaba Rahelii: Dan şi Neftali. - Fiii Zilpei, roaba Leii: Gad şi Aşer. Aceştia sînt fiii lui Iacov, cari i s'au născut în Padan-Aram. Iacov a ajuns la tatăl său Isaac, la Mamre la Chiriat-Arba, care este tot una cu Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam şi Isaac. Zilele vieţii lui Isaac au fost de o sutăoptzeci de ani. Isaac şi -a dat duhul şi a murit, şi a fost adăugat la poporul său, bătrîn şi sătul de zile. Fiii săi Esau şi Iacov l-au îngropat.
Epistle
Romans 12:6-16
Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne -a fost dat: cine are darul proorociei, să -l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă. Cine face milostenie, s'o facă cu bucurie. Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întîietate altuia. În sîrguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de rîvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. Ajutaţi pe sfinţi, cînd sînt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi. Binecuvîntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvîntaţi şi nu blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plîngeţi cu ceice plîng. Aveţi aceleaşi simţiminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.
First Reading
Genesis 19
Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Cînd i -a văzut Lot, s'a sculat, le -a ieşit înainte, şi s'a plecat pînă la pămînt. Apoi a zis: ,,Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămîneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mîne vă veţi scula de dimineaţă, şi vă veţi vedea de drum.`` ,,Nu``, au răspuns ei, ,,ci vom petrece noaptea în uliţă``. Dar Lot a stăruit de ei pînă au venit şi au intrat în casa lui. Le -a pregătit o cină, a pus să coacă azimi şi au mîncat. Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrîni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. Au chemat pe Lot, şi i-au zis: ,,Unde sînt oamenii cari au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate -i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.`` Lot a ieşit afară la ei la uşă, a încuiat uşa după el, şi a zis: ,,Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate! Iată că am două fete cari nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară, şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai, nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit supt umbra acoperişului casei mele.`` Ei au strigat: ,,Pleacă!`` Şi au zis: ,,Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decît lor.`` Şi împingînd pe Lot cu sila, s'au apropiat să spargă uşa. Dar bărbaţii aceia au întins mîna, au tras pe Lot înlăuntru la ei în casă, şi au încuiat uşa. Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa. Bărbaţii aceia au zis lui Lot: ,,Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice, şi tot ce ai în cetate: scoate -i din locul acesta. Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plîngere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne -a trimes Domnul, ca să -l nimicim.`` Lot a ieşit, şi a vorbit cu ginerii săi, cari luaseră pe fetele lui: ,,Sculaţi-vă,`` a zis el, ,,ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.`` Dar ginerii lui credeau că glumeşte. Cînd s'a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicînd: ,,Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, cari se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.`` Şi fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mînă, pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să -l cruţe; l-au scos, şi l-au lăsat afară din cetate. După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: ,,Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din Cîmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.`` Lot le -a zis: ,,O! nu, Doamne! Iată că am căpătat trecere înaintea Ta, şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrîndu-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte, înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi peri. Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, şi este mică. O! de aş putea să fug acolo,... este aşa de mică... şi să scap cu viaţa!`` Şi El i -a zis: ,,Iată că-ţi fac şi hatîrul acesta, şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti. Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic pînă nu vei ajunge acolo.`` Pentru aceea s'a pus cetăţii aceleia numele Ţoar. Răsărea soarele pe pămînt, cînd a intrat Lot în Ţoar. Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc dela Domnul din cer. A nimicit cu desăvîrşire cetăţile acelea, toată Cîmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pămînt. Nevasta lui Lot s'a uitat înapoi, şi s'a prefăcut într'un stîlp de sare. Avraam s'a sculat a doua zi dis de dimineaţă, şi s'a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului. Şi -a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora, şi spre toată Cîmpia; şi iată că a văzut ridicîndu-se de pe pămînt un fum, ca fumul unui cuptor. Cînd a nimicit Dumnezeu cetăţile Cîmpiei, Şi -a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa. Lot a ieşit din Ţoar şi a rămas pe munte, cu cele două fete ale lui, căci s'a temut să rămînă în Ţoar. A locuit într'o peşteră, cu cele două fete ale lui. Cea mai mare a zis celei mai tinere: ,,Tatăl nostru este bătrîn; şi nu mai este nici un bărbat în ţinutul acesta, ca să intre la noi, după obiceiul tuturor ţărilor. Vino, să punem pe tatăl nostru să bea vin, şi să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămînţa prin tatăl nostru.`` Au făcut dar pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea; şi cea mai mare s'a dus şi s'a culcat cu tatăl ei. El n'a băgat de seamă nici cînd s'a culcat ea, nici cînd s'a sculat. A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: ,,Iată, eu m'am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să -i dăm să bea vin şi în noaptea aceasta, şi du-te de te culcă şi tu cu el, ca să ne păstrăm sămînţa prin tatăl nostru.`` Au dat tatălui lor de a băut vin şi în noaptea aceea; apoi cea mai tînără s'a dus şi s'a culcat cu el. El n'a băgat de seamă nici cînd s'a culcat ea, nici cînd s'a sculat. Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor. Cea mai mare a născut un fiu, căruia i -a pus numele Moab; el este tatăl Moabiţilor din ziua de azi. Cea mai tînără a născut şi ea un fiu, căruia i -a pus numele Ben-Ammi: el este tatăl Amoniţilor din ziua de azi.
Morning Prayer — Second Lesson
Matthew 17
După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i -a dus la o parte pe un munte înalt. El S'a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s'au făcut albe ca lumina. Şi iatăcă li s'a arătat Moise şi Ilie, stînd de vorbă cu El. Petru a luat cuvîntul, şi a zis lui Isus: ,,Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibi: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.`` Pe cînd vorbea el încă, iată că i -a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s'a auzit un glas, care zicea: ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!`` Cînd au auzit, ucenicii au căzut cu feţele la pămînt, şi s'au înspăimîntat foarte tare. Dar Isus S'a apropiat, S'a atins de ei, şi le -a zis: ,,Sculaţi-vă, nu vă temeţi!`` Ei au ridicat ochii, şi n'au văzut pe nimeni, decît pe Isus singur. Pe cînd se coborau din munte, Isus le -a dat porunca următoare: ,,Să nu spuneţi nimărui de vedenia aceasta, pînă va învia Fiul omului din morţi.`` Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: ,,Oare de ce zic cărturarii că întîi trebuie să vină Ilie?`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Este adevărat că trebuie să vină întîi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile. Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.`` Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul. Cînd au ajuns la norod, a venit un om, care a căzut în genunchi înaintea lui Isus, şi I -a zis: ,,Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic, şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc, şi de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi, şi n'au putut să -l vindece.`` ,,O, neam necredincios şi pornit la rău!`` a răspuns Isus. ,,Pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi? Aduceţi -l aici la Mine.`` Isus a certat dracul, care a ieşit afară din el. Şi băiatul s'a tămăduit chiar în ceasul acela. Atunci ucenicii au venit la Isus, şi I-au zis, deoparte: ,,Noi de ce n'am putut să -l scoatem?`` ,,Din pricina puţinei voastre credinţe``, le -a zis Isus. ,,Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ,Mută-te de aici colo`, şi s'ar muta; nimic nu v'ar fi cu neputinţă. Dar acest soi de draci nu iese afară decît cu rugăciune şi cu post.`` Pe cînd stăteau în Galilea, Isus le -a zis: ,,Fiul omului trebuie să fie dat în mînile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.`` Ucenicii s'au întristat foarte mult. Cînd au ajuns în Capernaum, ceice strîngeau darea pentru Templu (Greceşte: Cele două drahme.) au venit la Petru, şi i-au zis: ,,Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?`` ,,Ba da``, a zis Petru. Şi cînd a intrat în casă, Isus i -a luat înainte, şi i -a zis: ,,Ce crezi, Simone? Împăraţii pămîntului dela cine iau dări sau biruri? Dela fiii lor sau dela străini?`` Petru I -a răspuns: ,,Dela străini.`` Şi Isus i -a zis: ,,Aşa dar fiii sînt scutiţi. Dar, ca să nu -i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa, şi trage afară peştele care va veni întîi; deschide -i gura, şi vei găsi în ea o rublă (Greceşte: Un statir.) pe care ia -o şi dă-le -o lor, pentru Mine şi pentru tine.``
Responsorial Psalm
Psalm 29
(Un psalm al lui David.) Fiii lui Dumnezeu, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste. Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte! Glasul Domnului răsună pe ape, Dumnezeul slavei face să bubue tunetul: Domnul este pe ape mari. Glasul Domnului este puternic, glasul Domnului este măreţ. Glasul Domnului sfarmă cedrii; Domnul sfarmă cedrii Libanului; îi face să sară ca nişte viţei, şi Libanul şi Sirionul sar ca nişte pui de bivoli. Glasul Domnului face să ţîşnească flăcări de foc, glasul Domnului face să se cutremure pustia; Domnul face să tremure pustia Cades. Glasul Domnului face pe cerboaice să nască; El despoaie pădurile; în locaşul Lui totul strigă: ,,Slavă!`` Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie cînd cu potopul, şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie. Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvintează pe poporul Său cu pace.
Gospel
John 2:1-11
A treia zi s'a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Isus era acolo. Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui. Cînd s'a isprăvit vinul, mama lui Isus I -a zis: ,,Nu mai au vin.`` Isus i -a răspuns: ,,Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi -a venit încă ceasul.`` Mama lui a zis slugilor: ,,Să faceţi orice vă va zice``. Şi acolo erau şase vase de piatră, puse după obiceiul de curăţire al Iudeilor; şi în fiecare vas încăpeau cîte două sau trei vedre. Isus le -a zis: ,,Umpleţi vasele acestea cu apă``. Şi le-au umplut pînă sus. ,,Scoateţi acum``, le -a zis El, şi ,,aduceţi nunului.`` Şi i-au adus: Nunul, dupăce a gustat apa făcută vin, -el nu ştia de unde vine vinul acesta (slugile însă, cari scoseseră apa, ştiau), -a chemat pe mire, şi i -a zis: ,,Orice om pune la masă întîi vinul cel bun; şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun; dar tu ai ţinut vinul cel bun pînă acum.`` Acest început al semnelor Lui l -a făcut Isus în Cana din Galilea. El Şi -a arătat slava Sa, şi ucenicii Lui au crezut în El.
Responsorial Psalm
Psalm 18
(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David, robul Domnului. El a spus Domnului cuvintele cîntării acesteia, cînd l -a scăpat Domnul din mîna tuturor vrăjmaşilor săi şi din mîna lui Saul. El a zis:) ,,Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea! Doamne, Tu eşti stînca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stînca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă, şi întăritura mea! Eu strig: ,Lăudat să fie Domnul!` şi sînt izbăvit de vrăjmaşii mei. Mă înconjuraseră legăturile morţii, şi mă îngroziseră rîurile pieirii; mă înfăşuraseră legăturile mormîntului, şi mă prinseseră laţurile morţii. Dar, în strîmtorarea mea, am chemat pe Domnul, şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi -a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns pînă la El, pînă la urechile Lui. Atunci s'a sguduit pămîntul şi s'a cutremurat, temeliile munţilor s'au mişcat, şi s'au clătinat, pentru că El se mîniase. Din nările Lui se ridica fum, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţîşneau din ea. A plecat cerurile, şi S'a pogorît: un nor gros era supt picioarele Lui. Călărea pe un heruvim, şi sbura, venea plutind pe aripile vîntului. Întunerecul Şi -l făcuse învelitoare, iar cortul Lui, împrejurul Lui, erau nişte ape întunecoase şi nori negri. Din strălucirea, care se răsfrîngea înaintea Lui, ieşeau nori, cari aruncau grindină şi cărbuni de foc. Domnul a tunat în ceruri, Cel Prea Înalt a făcut să -I răsune glasul, cu grindină şi cărbuni de foc. A aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a înmulţit loviturile trăsnetului şi i -a pus pe fugă. Atunci s'a văzut albia apelor, şi s'au descoperit temeliile lumii, la mustrarea Ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale. El Şi -a întins mîna de sus, m'a apucat, m'a scos din apele cele mari; Ps. 144. 7. m'a izbăvit de protivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei, cari erau mai tari decît mine. Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strîmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu. El m'a scos la loc larg, şi m'a scăpat, pentrucă mă iubeşte. Domnul mi -a făcut după neprihănirea mea, mi -a răsplătit după curăţia mînilor mele: căci am păzit căile Domnului, şi n'am păcătuit împotriva Dumnezeului meu. Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, şi nu m'am depărtat dela legile Lui. Am fost fără vină faţă de El, şi m'am păzit de fărădelegea mea. Deaceea, Domnul mi -a răsplătit după neprihănirea mea, după curăţia mînilor mele înaintea ochilor Lui. Cu cel bun Tu Te arăţi bun, cu omul neprihănit Te arăţi neprihănit; cu cel curat Te arăţi curat, şi cu cel stricat Te porţi după stricăciunea lui. Tu mîntuieşti pe poporul care se smereşte, şi smereşti privirile trufaşe. Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu, îmi luminează întunerecul meu. Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit. Căile lui Dumnezeu sînt desăvîrşite, Cuvîntul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El. Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul, şi cine este o stîncă, afară de Dumnezeul nostru? Dumnezeu mă încinge cu putere, şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă. El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor, şi mă aşează pe înălţimile mele El îmi deprinde mînile la luptă, aşa că braţele mele întind arcul de aramă. Tu îmi dai scutul mîntuirii Tale, dreapta Ta mă sprijineşte, şi îndurarea Ta mă face mare. Tu lărgeşti drumul supt paşii mei, şi nu-mi alunecă glesnele. Urmăresc pe vrăjmaşii mei, îi ajung, şi nu mă întorc pînă nu -i nimicesc. Îi zdrobesc, de nu pot să se mai ridice: ei cad supt picioarele mele. Tu mă încingi cu putere pentru luptă, şi răpui pe protivnicii mei supt picioarele mele. Tu faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi eu nimicesc pe cei ce mă urăsc. Ei strigă, dar n'are cine să -i scape! Strigă către Domnul, dar nu le răspunde! Îi pisez ca praful, pe care -l ia vîntul, îi calc în picioare ca noroiul de pe uliţe. Tu mă scapi din neînţelegerile poporului; mă pui în fruntea neamurilor; un popor, pe care nu -l cunoaşteam, îmi este supus. El ascultă de mine la cea dintîi poruncă, fiii străinului mă linguşesc. Fiilor străinului li se moaie inima de mine, şi ies tremurînd din cetăţuile lor. Trăiască Domnul, şi binecuvîntată să fie Stînca mea! Mărit să fie Dumnezeul mîntuirii mele, Dumnezeu, răzbunătorul meu, care îmi supune popoarele, şi mă izbăveşte de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai pesus de protivnicii mei, mă scapi de omul asupritor. Deaceea, Doamne, Te voi lăuda printre neamuri, voi cînta spre slava Numelui Tău. El dă mari izbăviri împăratului Său, şi dă îndurare unsului Său: lui David, şi seminţei lui, pe vecie.
Responsorial Psalm
Psalm 19
(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mînilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pămîntul, şi glasul lor merge pînă la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui. Şi soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz: răsare la un capăt al cerurilor, şi îşi isprăveşte drumul la celalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui. Legea Domnului este desăvîrşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. Orînduirile Domnului sînt fără prihană, şi veselesc inima; poruncile Domnului sînt curate şi luminează ochii. Frica de Domnul este curată, şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sînt adevărate, toate sînt drepte. Ele sînt mai de preţ decît aurul, decît mult aur curat; sînt mai dulci decît mierea, decît picurul din faguri. Robul Tău primeşte şi el învăţătura dela ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare. Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe cari nu le cunosc! Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mîndrie, ca să nu stăpînească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari. Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne, Stînca mea şi Izbăvitorul meu!

Evening Prayer — First Lesson
Genesis 37
Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său. Iată istoria lui Iacov. Iosif, la vîrsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele. Israel iubea pe Iosif mai mult decît pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentrucă îl născuse la bătrîneţă; şi i -a făcut o haină pestriţă. Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decît pe ei toţi, şi au început să -l urască. Nu puteau să -i spună nicio vorbă prietenească. Iosif a visat un vis, şi l -a istorisit fraţilor săi, cari l-au urît şi mai mult. El le -a zis: ,,Ia ascultaţi ce vis am visat! Noi eram la legatul snopilor în mijlocul cîmpului; şi iată că snopul meu s'a ridicat şi a stătut în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.`` Fraţii lui i-au zis: ,,Doar n'ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n'ai să ne cîrmuieşti tu pe noi?`` Şi l-au urît şi mai mult, din pricina visurilor lui şi din pricina cuvintelor lui. Iosif a mai visat un alt vis, şi l -a istorisit fraţilor săi. El a zis: ,,Am mai visat un vis! Soarele, luna, şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pămînt înaintea mea.`` L -a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l -a mustrat, şi i -a zis: ,,Ce înseamnă visul acesta, pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta şi fraţii tăi, să ne aruncăm cu faţa la pămînt înaintea ta?`` Fraţii săi au început să -l pismuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea. Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor. Israel a zis lui Iosif: ,,Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimet la ei.`` ,,Iată-mă, sînt gata,`` a răspuns el. Israel i -a zis: ,,Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi sînt sănătoşi, şi dacă oile sînt bine; şi adu-mi veşti.`` L -a trimes astfel din valea Hebronului şi Iosif a ajuns la Sihem. Pe cînd rătăcea pe cîmp, l -a întîlnit un om. Omul acela l -a întrebat: ,,Ce cauţi?`` ,,Caut pe fraţii mei,`` a răspuns Iosif; ,,spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?`` Şi omul acela a zis: ,,Au plecat de aici; căci i-am auzit spunînd: ,,Haidem la Dotan.`` Iosif s'a dus după fraţii săi, şi i -a găsit la Dotan. Ei l-au zărit de departe, şi pînă să se apropie de ei, s'au sfătuit să -l omoare.`` Ei au zis unul către altul: ,,Iată că vine făuritorul de visuri! Veniţi acum, să -l omorîm şi să -l aruncăm într'una din aceste gropi; vom spune că l -a mîncat o fiară sălbatică, şi vom vedea ce se va alege de visurile lui.`` Ruben a auzit lucrul acesta, şi l -a scos din mînile lor. El a zis: ,,Să nu -i luăm viaţa!`` Ruben le -a zis: ,,Să nu vărsaţi sînge; ci mai bine aruncaţi -l în groapa aceasta care este în pustie, şi nu puneţi mîna pe el.`` Căci avea de gînd să -l scape din mînile lor, şi să -l aducă înapoi la tatăl său. Cînd a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au desbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el. L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea. ,,Apoi au şezut să mănînce. Ridicîndu-şi ochii, au văzut o ceată de Ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămîie, cu leac alinător şi smirnă, pe cari le duceau în Egipt. Atunci Iuda a zis fraţilor săi: ,,Ce vom cîştiga să ucidem pe fratele nostru şi să -i ascundem sîngele? Veniţi mai bine să -l vindem Ismaeliţilor, şi să nu punem mîna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.`` Şi fraţii lui l-au ascultat. La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă, şi l-au vîndut cu douăzeci de sicli de argint Ismaeliţilor, cari l-au dus în Egipt. Ruben s'a întors la groapă; şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi -a rupt hainele, s'a întors la fraţii săi, şi a zis: ,,Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?`` Ei au luat atunci haina lui Iosif; şi junghiind un ţap, i-au muiat haina în sînge. Au trimes tatălui lor haina cea pestriţă, punînd să -i spună: ,,Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.`` Iacov a cunoscut -o, şi a zis: ,,Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l -a mîncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi!`` Şi şi -a rupt hainele, şi -a pus un sac pe coapse, şi a jălit multă vreme pe fiul său. Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit ca să -l mîngîie; dar el nu voia să primească nici o mîngîiere, ci zicea: ,,Plîngînd mă voi pogorî la fiul meu în locuinţa morţilor.`` Şi plîngea astfel pe fiul său. Madianiţii l-au vîndut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, şi anume căpetenia străjerilor.
Second Reading
John 19
Atunci Pilat a luat pe Isus, şi a pus să -L bată. Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus -o pe cap, şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură. Apoi, s'au apropiat de El, şi ziceau: ,,Plecăciune, Împăratul Iudeilor!`` Şi -I dădeau palme. Pilat a ieşit iarăş afară, şi a zis Iudeilor: ,,Iată că vi -L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nicio vină în El.`` Isus a ieşit deci afară, purtînd cununa de spini şi haina de purpură. ,,Iată omul!`` le -a zis Pilat. Cînd L-au zărit preoţii cei mai de seamă şi aprozii, au început să strige: ,,Răstigneşte -l! Răstigneşte -l!`` ,,Luaţi -L voi şi răstigniţi -L``, le -a zis Pilat, ,,căci eu nu găsesc nicio vină în El.`` Iudeii i-au răspuns: ,,Noi avem o Lege, şi după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentrucă S'a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.`` Cînd a auzit Pilat aceste cuvinte, i -a fost şi mai mare frică. A intrat iarăş în odaia de judecată, şi a zis lui Isus: ,,De unde eşti Tu?`` Dar Isus nu i -a dat niciun răspuns. Pilat I -a zis: ,,Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc, şi am putere să-Ţi dau drumul!`` ,,N'ai avea nicio putere asupra Mea``, i -a răspuns Isus, ,,dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mînile tale, are un mai mare păcat.`` De atunci Pilat căuta să -I dea drumul. Dar Iudeii strigau: ,,Dacă dai drumul omului acestuia, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, este împotriva Cezarului.`` Cînd a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit ,,Pardosit cu pietre``, iar evreieşte: ,,Gabata.`` Era ziua Pregătirii Paştelor, cam pela ceasul al şaselea. Pilat a zis Iudeilor: ,,Iată Împăratul vostru!`` Dar ei au strigat: ,,Ia -L, ia -L, răstigneşte -L!`` ,,Să răstignesc pe Împăratul vostru?`` le -a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: ,,Noi n'avem alt împărat decît pe Cezarul!`` Atunci L -a dat în mînile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus, şi L-au dus să -L răstignească. Isus, ducîndu-Şi crucea, a ajuns la locul, zis al ,,Căpăţînii``, care în evreieşte se cheamă ,,Golgota.`` Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul deoparte şi altul de alta, iar Isus la mijloc. Pilat a scris o însemnare, pe care a pus -o deasupra crucii, şi era scris: ,,Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor.`` Mulţi din Iudei au citit această însemnare, pentrucă locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte. Preoţii cei mai de seamă ai Iudeilor au zis lui Pilat: ,,Nu scrie: ,Împăratul Iudeilor`. Ci scrie că El a zis: ,Eu sînt Împăratul Iudeilor.`` ,,Ce am scris, am scris``, a răspuns Pilat. Ostaşii, dupăce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele, şi le-au făcut patru părţi, cîte o parte pentru fiecare ostaş. I-au luat şi cămaşa, care n'avea nici o cusătură, ci era dintr -o singură ţesătură de sus pînă jos. Şi au zis între ei: ,,Să n'o sfîşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie.`` Aceasta s'a întîmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: ,,Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.`` Iată ce au făcut ostaşii. Lîngă crucea lui Isus, stătea mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, şi Maria Magdalina. Cînd a văzut Isus pe mamă-Sa, şi lîngă ea pe ucenicul, pe care -l iubea, a zis mamei Sale: ,,Femeie, iată fiul tău!`` Apoi, a zis ucenicului: ,,Iată mama ta!`` Şi, din ceasul acela ucenicul a luat -o la el acasă. După aceea, Isus, care ştia că acum totul s'a sfîrşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: ,,Mi -e sete.`` Acolo era un vas plin cu oţet. Ostaşii au pus într'o ramură de isop un burete plin cu oţet, şi I l-au dus la gură. Cînd a luat Isus oţetul, a zis: ,,S'a isprăvit!`` Apoi şi -a plecat capul, şi Şi -a dat duhul. De frică să nu rămînă trupurile pe cruce în timpul Sabatului, -căci era ziua Pregătirii, şi ziua aceea de Sabat era o zi mare-Iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierile picioarelor celor răstigniţi, şi să fie luaţi de pe cruce. Ostaşii au venit deci, şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintîi, apoi pe ale celuilalt, care fusese răstignit împreună cu El. Cînd au venit la Isus, şi au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierile picioarelor; ci unul din ostaşi I -a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sînge şi apă. Faptul acesta este adeverit de celce l -a văzut: mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi. Aceste lucruri s'au întîmplat, ca să se împlinească Scriptura: ,,Niciunul din oasele Lui nu va fi sfărîmat.`` Şi în altă parte, Scriptura mai zice: ,,Vor vedea pe cine au străpuns.`` După aceea, Iosif din Arimatea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica Iudeilor, a rugat pe Pilat să -i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i -a dat voie. El a venit deci, şi a luat trupul lui Isus. Nicodim, care la început se dusese la Isus, noaptea, a venit şi el, şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe. Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în făşii de pînză de in, cu miresme, dupăcum au obicei Iudeii să îngroape. În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormînt nou, în care nu mai fusese pus nimeni. Din pricină că era ziua Pregătirii Iudeilor, pentrucă mormîntul era aproape, au pus acolo pe Isus.
Second Reading
I Corinthians 3
Cît despre mine, fraţilor, nu v'am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. V'am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, Pentrucă tot lumeşti sînteţi. În adevăr, cînd între voi sînt zavistii, certuri şi desbinări, nu sînteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni? Cînd unul zice: ,,Eu sînt al lui Pavel!`` Şi altul: ,,Eu sînt al lui Apolo``: nu sînteţi voi oameni de lume? Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin cari aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sînt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă, sînt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui. Căci noi sîntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sînteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu, care mi -a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decît cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fîn, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămîne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cît despre el, va fi mîntuit, dar ca prin foc. Nu ştiţi că voi sînteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfînt: şi aşa sînteţi voi. Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: ,,El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.`` Şi iarăş: ,,Domnul cunoaşte gîndurile celor înţelepţi. Ştie că sînt deşarte.`` Nimeni să nu se fălească dar cu oameni, căci toate lucrurile sînt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sînt ale voastre, şi voi sînteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.
Second Reading
Romans 11:25-36
Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într'o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mîntuit, dupăcum este scris: ,,Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile dela Iacov. Acesta va fi legămîntul, pe care -l voi face cu ei, cînd le voi şterge păcatele.`` În ce priveşte Evanghelia, ei sînt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sînt iubiţi, din pricina părinţilor lor. Căci lui Dumnezeu nu -I pare rău de darurile şi de chemarea făcută. Dupăcum voi odinioară n'aţi ascultat de Dumnezeu, şi dupăcum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, tot aşa, ei acum n'au ascultat, pentruca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare. Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi. O, adîncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cît de nepătrunse sînt judecăţile Lui, şi cît de neînţelese sînt căile Lui! Şi în adevăr, ,,cine a cunoscut gîndul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I -a dat ceva întîi, ca să aibă de primit înapoi?`` Din El, prin El, şi pentru El sînt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.
Second Reading
2 Corinthians 9:10-15
,,Cel ce dă sămînţă sămănătorului şi pîne pentru hrană``, vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămînţa de sămănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţămiri lui Dumnezeu. Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acopere nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţămiri către Dumnezeu. Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi; şi -i face să se roage pentru voi, şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi. Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!
Gospel
John 19
Atunci Pilat a luat pe Isus, şi a pus să -L bată. Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus -o pe cap, şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură. Apoi, s'au apropiat de El, şi ziceau: ,,Plecăciune, Împăratul Iudeilor!`` Şi -I dădeau palme. Pilat a ieşit iarăş afară, şi a zis Iudeilor: ,,Iată că vi -L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nicio vină în El.`` Isus a ieşit deci afară, purtînd cununa de spini şi haina de purpură. ,,Iată omul!`` le -a zis Pilat. Cînd L-au zărit preoţii cei mai de seamă şi aprozii, au început să strige: ,,Răstigneşte -l! Răstigneşte -l!`` ,,Luaţi -L voi şi răstigniţi -L``, le -a zis Pilat, ,,căci eu nu găsesc nicio vină în El.`` Iudeii i-au răspuns: ,,Noi avem o Lege, şi după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentrucă S'a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.`` Cînd a auzit Pilat aceste cuvinte, i -a fost şi mai mare frică. A intrat iarăş în odaia de judecată, şi a zis lui Isus: ,,De unde eşti Tu?`` Dar Isus nu i -a dat niciun răspuns. Pilat I -a zis: ,,Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc, şi am putere să-Ţi dau drumul!`` ,,N'ai avea nicio putere asupra Mea``, i -a răspuns Isus, ,,dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mînile tale, are un mai mare păcat.`` De atunci Pilat căuta să -I dea drumul. Dar Iudeii strigau: ,,Dacă dai drumul omului acestuia, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, este împotriva Cezarului.`` Cînd a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit ,,Pardosit cu pietre``, iar evreieşte: ,,Gabata.`` Era ziua Pregătirii Paştelor, cam pela ceasul al şaselea. Pilat a zis Iudeilor: ,,Iată Împăratul vostru!`` Dar ei au strigat: ,,Ia -L, ia -L, răstigneşte -L!`` ,,Să răstignesc pe Împăratul vostru?`` le -a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: ,,Noi n'avem alt împărat decît pe Cezarul!`` Atunci L -a dat în mînile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus, şi L-au dus să -L răstignească. Isus, ducîndu-Şi crucea, a ajuns la locul, zis al ,,Căpăţînii``, care în evreieşte se cheamă ,,Golgota.`` Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul deoparte şi altul de alta, iar Isus la mijloc. Pilat a scris o însemnare, pe care a pus -o deasupra crucii, şi era scris: ,,Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor.`` Mulţi din Iudei au citit această însemnare, pentrucă locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte. Preoţii cei mai de seamă ai Iudeilor au zis lui Pilat: ,,Nu scrie: ,Împăratul Iudeilor`. Ci scrie că El a zis: ,Eu sînt Împăratul Iudeilor.`` ,,Ce am scris, am scris``, a răspuns Pilat. Ostaşii, dupăce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele, şi le-au făcut patru părţi, cîte o parte pentru fiecare ostaş. I-au luat şi cămaşa, care n'avea nici o cusătură, ci era dintr -o singură ţesătură de sus pînă jos. Şi au zis între ei: ,,Să n'o sfîşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie.`` Aceasta s'a întîmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: ,,Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.`` Iată ce au făcut ostaşii. Lîngă crucea lui Isus, stătea mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, şi Maria Magdalina. Cînd a văzut Isus pe mamă-Sa, şi lîngă ea pe ucenicul, pe care -l iubea, a zis mamei Sale: ,,Femeie, iată fiul tău!`` Apoi, a zis ucenicului: ,,Iată mama ta!`` Şi, din ceasul acela ucenicul a luat -o la el acasă. După aceea, Isus, care ştia că acum totul s'a sfîrşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: ,,Mi -e sete.`` Acolo era un vas plin cu oţet. Ostaşii au pus într'o ramură de isop un burete plin cu oţet, şi I l-au dus la gură. Cînd a luat Isus oţetul, a zis: ,,S'a isprăvit!`` Apoi şi -a plecat capul, şi Şi -a dat duhul. De frică să nu rămînă trupurile pe cruce în timpul Sabatului, -căci era ziua Pregătirii, şi ziua aceea de Sabat era o zi mare-Iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierile picioarelor celor răstigniţi, şi să fie luaţi de pe cruce. Ostaşii au venit deci, şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintîi, apoi pe ale celuilalt, care fusese răstignit împreună cu El. Cînd au venit la Isus, şi au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierile picioarelor; ci unul din ostaşi I -a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sînge şi apă. Faptul acesta este adeverit de celce l -a văzut: mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi. Aceste lucruri s'au întîmplat, ca să se împlinească Scriptura: ,,Niciunul din oasele Lui nu va fi sfărîmat.`` Şi în altă parte, Scriptura mai zice: ,,Vor vedea pe cine au străpuns.`` După aceea, Iosif din Arimatea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica Iudeilor, a rugat pe Pilat să -i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i -a dat voie. El a venit deci, şi a luat trupul lui Isus. Nicodim, care la început se dusese la Isus, noaptea, a venit şi el, şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe. Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în făşii de pînză de in, cu miresme, dupăcum au obicei Iudeii să îngroape. În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormînt nou, în care nu mai fusese pus nimeni. Din pricină că era ziua Pregătirii Iudeilor, pentrucă mormîntul era aproape, au pus acolo pe Isus.
Evening Prayer — Second Lesson
1 Corinthians 1
Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos! Mulţămesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v'a fost dat în Isus Hristos. Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă. În felul acesta mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru; aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări pînă la sfîrşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos. Credincios este Dumnezeu, care v'a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru. Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaş fel de vorbire, să n'aveţi desbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvîrşit într'un gînd şi o simţire. Căci, fraţilor, am aflat despre voi dela ai Cloei, că între voi sînt certuri. Vreau să spun că fiecare din voi zice: ,,Eu sînt al lui Pavel!`` -,,Şi eu, al lui Apolo!`` -,,Şi eu, al lui Chifa!`` -,,Şi eu, al lui Hristos!`` Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi? Mulţămesc lui Dumnezeu că n'am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu, pentruca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu. Da, am mai botezat şi casa lui Stefana; încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva. De fapt, Hristos m'a trimes nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sînt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari sîntem pe calea mîntuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: ,,Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi, şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.`` Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N'a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucît lumea, cu înţelepciunea ei, n'a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mîntuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într'adevăr, cer minuni, şi Grecii caută înţelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înţeleaptă decît oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decît oamenii. De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi cari aţi fost chemaţi: printre voi nu sînt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile cari nu sînt, ca să nimicească pe cele ce sînt; pentruca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, prin El, sînteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, pentruca, după cum este scris: ,,Cine se laudă, să se laude în Domnul.``
Gospel
Matthew 9:14-26
Atunci ucenicii lui Ioan au venit la Isus, şi I-au zis: ,,De ce noi şi Fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc de loc?`` Isus le -a răspuns: ,,Se pot jăli nuntaşii cîtă vreme este mirele cu ei? Vor veni zile, cînd mirele va fi luat dela ei, şi atunci vor posti. Nimeni nu pune un petec de postav nou la o haină veche; pentrucă şi-ar lua umplutura din haină, şi ruptura ar fi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi, şi se păstrează amîndouă.`` Pe cînd le spunea Isus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntaşii sinagogii, I s'a închinat, şi I -a zis: ,,Fiica mea adineaori a murit; dar vino de pune-Ţi mînile peste ea, şi va învia.`` Isus S'a sculat, şi a plecat după el împreună cu ucenicii Lui. Şi iată o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge, a venit pe dinapoi, şi s'a atins de poala hainei Lui. Căci îşi zicea ea: ,,Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui.`` Isus S'a întors, a văzut -o, şi i -a zis: ,,Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te -a tămăduit.`` Şi s'a tămăduit femeia chiar în ceasul acela. Cînd a ajuns Isus în casa fruntaşului sinagogii, şi cînd a văzut pe ceice cîntau din fluier, şi gloata bocind, le -a zis: ,,Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n'a murit, ci doarme!`` Ei îşi băteau joc de El. Dar, dupăce a fost scoasă gloata afară, Isus a intrat înlăuntru, a luat pe fetiţă de mînă, şi fetiţa s -a sculat. Şi s'a dus vestea despre această minune în tot ţinutul acela.
Gospel
Luke 1:67-80
Zaharia, tatăl lui, s'a umplut de Duhul Sfînt, a proorocit, şi a zis: ,,Binecuvîntat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentrucă a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său. Şi ne -a ridicat o mîntuire puternică (Greceşte: un corn de mîntuire.) în casa robului Său David, cum vestise prin gura sfinţilor Săi prooroci, cari au fost din vechime; - mîntuire de vrăjmaşii noştri şi din mîna tuturor celor ce ne urăsc! Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri, şi Îşi aduce aminte de legămîntul Lui cel sfînt, potrivit jurămîntului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam, că, dupăce ne va izbăvi din mîna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să -I slujim fără frică, trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre. Şi tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui, şi să dai poporului Său cunoştinţa mîntuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; - datorită marei îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne -a cercetat Soarele care răsare din înălţime, ca să lumineze pe ceice zac în întunerecul şi în umbra morţii, şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!`` Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii pînă în ziua arătării lui înaintea lui Israel.
Gospel
John 19
Atunci Pilat a luat pe Isus, şi a pus să -L bată. Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus -o pe cap, şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură. Apoi, s'au apropiat de El, şi ziceau: ,,Plecăciune, Împăratul Iudeilor!`` Şi -I dădeau palme. Pilat a ieşit iarăş afară, şi a zis Iudeilor: ,,Iată că vi -L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nicio vină în El.`` Isus a ieşit deci afară, purtînd cununa de spini şi haina de purpură. ,,Iată omul!`` le -a zis Pilat. Cînd L-au zărit preoţii cei mai de seamă şi aprozii, au început să strige: ,,Răstigneşte -l! Răstigneşte -l!`` ,,Luaţi -L voi şi răstigniţi -L``, le -a zis Pilat, ,,căci eu nu găsesc nicio vină în El.`` Iudeii i-au răspuns: ,,Noi avem o Lege, şi după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentrucă S'a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.`` Cînd a auzit Pilat aceste cuvinte, i -a fost şi mai mare frică. A intrat iarăş în odaia de judecată, şi a zis lui Isus: ,,De unde eşti Tu?`` Dar Isus nu i -a dat niciun răspuns. Pilat I -a zis: ,,Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc, şi am putere să-Ţi dau drumul!`` ,,N'ai avea nicio putere asupra Mea``, i -a răspuns Isus, ,,dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mînile tale, are un mai mare păcat.`` De atunci Pilat căuta să -I dea drumul. Dar Iudeii strigau: ,,Dacă dai drumul omului acestuia, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, este împotriva Cezarului.`` Cînd a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit ,,Pardosit cu pietre``, iar evreieşte: ,,Gabata.`` Era ziua Pregătirii Paştelor, cam pela ceasul al şaselea. Pilat a zis Iudeilor: ,,Iată Împăratul vostru!`` Dar ei au strigat: ,,Ia -L, ia -L, răstigneşte -L!`` ,,Să răstignesc pe Împăratul vostru?`` le -a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: ,,Noi n'avem alt împărat decît pe Cezarul!`` Atunci L -a dat în mînile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus, şi L-au dus să -L răstignească. Isus, ducîndu-Şi crucea, a ajuns la locul, zis al ,,Căpăţînii``, care în evreieşte se cheamă ,,Golgota.`` Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul deoparte şi altul de alta, iar Isus la mijloc. Pilat a scris o însemnare, pe care a pus -o deasupra crucii, şi era scris: ,,Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor.`` Mulţi din Iudei au citit această însemnare, pentrucă locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte. Preoţii cei mai de seamă ai Iudeilor au zis lui Pilat: ,,Nu scrie: ,Împăratul Iudeilor`. Ci scrie că El a zis: ,Eu sînt Împăratul Iudeilor.`` ,,Ce am scris, am scris``, a răspuns Pilat. Ostaşii, dupăce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele, şi le-au făcut patru părţi, cîte o parte pentru fiecare ostaş. I-au luat şi cămaşa, care n'avea nici o cusătură, ci era dintr -o singură ţesătură de sus pînă jos. Şi au zis între ei: ,,Să n'o sfîşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie.`` Aceasta s'a întîmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: ,,Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.`` Iată ce au făcut ostaşii. Lîngă crucea lui Isus, stătea mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, şi Maria Magdalina. Cînd a văzut Isus pe mamă-Sa, şi lîngă ea pe ucenicul, pe care -l iubea, a zis mamei Sale: ,,Femeie, iată fiul tău!`` Apoi, a zis ucenicului: ,,Iată mama ta!`` Şi, din ceasul acela ucenicul a luat -o la el acasă. După aceea, Isus, care ştia că acum totul s'a sfîrşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: ,,Mi -e sete.`` Acolo era un vas plin cu oţet. Ostaşii au pus într'o ramură de isop un burete plin cu oţet, şi I l-au dus la gură. Cînd a luat Isus oţetul, a zis: ,,S'a isprăvit!`` Apoi şi -a plecat capul, şi Şi -a dat duhul. De frică să nu rămînă trupurile pe cruce în timpul Sabatului, -căci era ziua Pregătirii, şi ziua aceea de Sabat era o zi mare-Iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierile picioarelor celor răstigniţi, şi să fie luaţi de pe cruce. Ostaşii au venit deci, şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintîi, apoi pe ale celuilalt, care fusese răstignit împreună cu El. Cînd au venit la Isus, şi au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierile picioarelor; ci unul din ostaşi I -a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sînge şi apă. Faptul acesta este adeverit de celce l -a văzut: mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi. Aceste lucruri s'au întîmplat, ca să se împlinească Scriptura: ,,Niciunul din oasele Lui nu va fi sfărîmat.`` Şi în altă parte, Scriptura mai zice: ,,Vor vedea pe cine au străpuns.`` După aceea, Iosif din Arimatea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica Iudeilor, a rugat pe Pilat să -i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i -a dat voie. El a venit deci, şi a luat trupul lui Isus. Nicodim, care la început se dusese la Isus, noaptea, a venit şi el, şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe. Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în făşii de pînză de in, cu miresme, dupăcum au obicei Iudeii să îngroape. În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormînt nou, în care nu mai fusese pus nimeni. Din pricină că era ziua Pregătirii Iudeilor, pentrucă mormîntul era aproape, au pus acolo pe Isus.
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.