Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Genesis 11:1-32

Tot pămîntul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o cîmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo. Şi au zis unul către altul: ,,Haidem! să facem cărămizi, şi să le ardem bine în foc.`` Şi cărămida le -a ţinut loc de piatră, iar smoala le -a ţinut loc de var. Si au mai zis: ,,Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vîrf să atingă cerul, şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pămîntului.`` Domnul S'a pogorît să vadă cetatea şi turnul, pe care -l zideau fiii oamenilor. Şi Domnul a zis: ,,Iată, ei sînt un singur popor, şi toţi au aceeaş limbă; şi iacă de ce s'au apucat; acum nimic nu i-ar împedeca să facă tot ce şi-au pus în gînd. Haidem! să Ne pogorîm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora.`` Şi Domnul i -a împrăştiat de acolo pe toată faţa pămîntului; aşa că au încetat să zidească cetatea. De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pămînt, şi de acolo i -a împrăştiat Domnul pe toată faţa pămîntului. Iată spiţa neamului lui Sem. La vîrsta de o sută de ani, Sem a născut pe Arpacşad, la doi ani după potop. După naşterea lui Arpacşad, Sem a trăit cincisute de ani; şi a născut fii şi fiice. La vrîsta de treizeci şi cinci de ani, Arpacşad a născut pe Şelah. După naşterea lui Şelah, Arpacşad a mai trăit patrusute trei ani; şi a născut fii şi fiice. La vrîsta de treizeci de ani, Şelah a născut pe Eber. După naşterea lui Eber, Şelah a mai trăit patrusute trei ani; şi a născut fii şi fiice. La vîrsta de treizeci şi patru de ani, Eber a născut pe Peleg. După naşterea lui Peleg, Eber a mai trăit patrusute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice. La vîrsta de treizeci de ani, Peleg a născut pe Reu. După naşterea lui Reu, Peleg a mai trăit douăsute nouă ani; şi a născut fii şi fiice. La vîrsta de treizeci şi doi de ani, Reu a născut pe Serug. După naşterea lui Serug, Reu a mai trăit douăsute şapte ani; şi a născut fii şi fiice. La vîrsta de treizeci de ani, Serug a născut pe Nahor. După naşterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani; şi a născut fii şi fiice. La vîrsta de douăzeci şi nouă de ani, Nahor a născut pe Terah. După naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani; şi a născut fii şi fiice. La vîrsta de şaptezeci de ani, Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran. Iată spiţa neamului lui Terah. Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran. -Haran a născut pe Lot. Şi Haran a murit în faţa tatălui său Terah, în ţara în care se născuse, în Ur în Haldea. - Avram şi Nahor şi-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai, şi numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi Iscăi. Sarai era stearpă: n'avea copii deloc. Terah a luat pe fiul său Avram, şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, noru-sa, nevasta fiului său Avram. Au ieşit împreună din Ur din Haldea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit pînăla Haran, şi s'au aşezat acolo. Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; şi Terah a murit în Haran.

First Reading

Exodus 27

Altarul să -l faci din lemn de salcîm; lungimea lui să fie de cinci coţi, şi lăţimea lui de cinci coţi. Altarul să fie în patru colţuri, şi înălţimea lui să fie de cinci coţi. În cele patru colţuri, să faci nişte coarne care să fie dintr'o bucată cu altarul; şi să -l acoperi cu aramă. Să faci pentru altar oale de scos cenuşa, lopeţi, lighene, furculiţe şi tigăi pentru cărbuni; toate uneltele lui să le faci de aramă. Să faci altarului un grătar de aramă, în chip de reţea, şi să pui patru verigi de aramă la cele patru colţuri ale reţelei. Grătarul să -l pui subt straşina altarului, începînd de jos, aşa că grătarul să vină pînă la jumătatea altarului. Să faci apoi nişte drugi pentru altar, drugi de lemn de salcîm, şi să -i acoperi cu aramă. Să vîri drugii în verigi; şi drugii să fie de amîndouă părţile altarului, cînd îl vor purta. Să -l faci din scînduri şi gol pe din lăuntru. Să fie făcut aşa cum ţi s'a arătat pe munte. Curtea cortului s'o faci astfel. În spre partea de miazăzi, pentru alcătuirea curţii, să fie nişte pînze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi pentru această întîie lature, cu douăzeci de stîlpi, cari să stea pe douăzeci de picioare de aramă; cîrligile stîlpilor şi beţele lor de legătură, să fie de argint. Înspre partea de miază noapte să fie deasemenea nişte pînze, pe o lungime de o sută de coţi, cu douăzeci de stîlpi şi cu cele douăzeci de picioare ale lor de aramă; cîrligile stîlpilor şi beţele lor de legătură, să fie de argint. În spre partea de apus, să fie pentru lăţimea curţii nişte pînze de cincizeci de coţi, cu zece stîlpi şi cele zece picioare ale lor. Înspre partea de răsărit, pe lîngă cei cincizeci de coţi pentru lăţimea curţii, să mai fie cincisprezece coţi de pînză pentru o aripă, cu trei stîlpi şi cele trei picioare ale lor, şi cincisprezece coţi de pînză pentru a doua aripă, cu trei stîlpi şi cele trei picioare ale lor. Pentru poarta curţii cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coţi, albastră, purpurie şi cărmizie, şi de in subţire răsucit, lucrată la gherghef, cu patru stîlpi şi cele patru picioare ale lor. Toţi stîlpii curţii de jur împrejur să aibă beţe de legătură de argint, cîrlige de argint, şi picioare de aramă. Lungimea curţii să fie de o sută de coţi, lăţimea de cincizeci de coţi de fiecare parte, şi înălţimea de cinci coţi; pînzele să fie de in subţire răsucit, iar picioarele să fie de aramă. Toate uneltele rînduite pentru slujba cortului, toţi ţăruşii lui, şi toţi ţăruşii curţii, să fie de aramă. Să porunceşti copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat. Aaron şi fiii săi să -l pregătească în cortul întîlnirii, dincoace de perdeaua care este înaintea chivotului mărturiei, pentru ca să ardă de seara pînă dimineaţa înaintea Domnului. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii lor, şi pe care copiii lui Israel vor trebui s'o ţină.

First Reading

Deuteronomy 6:1-25

Iată poruncile, legile şi rînduielile pe cari a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru, să vă învăţ să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpînire; ca să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieţii tale, tu, fiul tău, şi fiul fiului tău, toate legile şi toate poruncile Lui pe cari ţi le dau, şi să ai zile multe. Ascultă-le dar, Israele, şi caută să le împlineşti, ca să fii fericit şi să vă înmulţiţi mult, cum ţi -a spus Domnul, Dumnezeul părinţilor tăi, cînd ţi -a făgăduit ţara în care curge lapte şi miere. Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea, pe cari ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele cînd vei fi acasă, cînd vei pleca în călătorie, cînd te vei culca şi cînd te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mîni, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale. Domnul, Dumnezeul tău, te va face să intri în ţara pe care a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, că ţi -o va da. Vei stăpîni cetăţi mari şi bune pe cari nu tu le-ai zidit, case pline de tot felul de bunuri pe cari nu tu le-ai umplut, puţuri de apă săpate pe cari nu tu le-ai săpat, vii şi măslini pe cari nu tu i-ai sădit. Cînd vei mînca şi te vei sătura, vezi să nu uiţi pe Domnul, care te -a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să -I slujeşti, şi pe Numele Lui să juri. Să nu vă duceţi după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor din jurul vostru; căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu gelos în mijlocul tău. Altfel, Domnul, Dumnezeul tău, S'ar aprinde de mînie împotriva ta, şi te-ar nimici de pe faţa pămîntului. Să nu ispitiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, cum L-aţi ispitit la Masa. Ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, poruncile Lui şi legile lui pe cari vi le -a dat. Să faci ce este plăcut şi bine înaintea Domnului, ca să fii fericit, şi să intri în stăpînirea ţării aceleia bune, pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi -o va da, după ce va izgoni pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta, cum a spus Domnul. Cînd fiul tău te va întreba într -o zi: ,,Ce însemnează învăţăturile acestea, legile acestea şi poruncile acestea, pe cari vi le -a dat Domnul, Dumnezeul nostru?`` să răspunzi fiului tău: ,,Noi eram robi ai lui Faraon în Egipt, şi Domnul ne -a scos din Egipt cu mîna Lui cea puternică. Domnul a făcut, subt ochii noştri, minuni şi semne mari şi nenorocite împotriva Egiptului, împotriva lui Faraon şi împotriva întregei lui case; şi ne -a scos de acolo, ca să ne aducă în ţara pe care jurase părinţilor noştri că ne -o va da. Domnul ne -a poruncit atunci să împlinim toate aceste legi şi să ne temem de Domnul, Dumnezeul nostru, ca să fim totdeauna fericiţi, şi să ne ţină în viaţă, cum face astăzi. Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne -a poruncit El.``

Morning Prayer — First Lesson

Judges 4

Copiii lui Israel iarăş au făcut ce nu place Domnului, după moartea lui Ehud. Şi Domnul i -a vîndut în mînile lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Haţor. Căpetenia oştirii lui era Sisera, şi locuia la Haroşet-Goim. Copiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Iabin avea nouă sute de cară de fer, şi de douăzeci de ani apăsa cu putere pe copiii lui Israel. Pe vremea aceea judecător în Israel era Debora, proorociţa, nevasta lui Lapidot. Ea şedea subt finicul Deborei, între Rama şi Betel, în muntele lui Efraim; şi copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecaţi. Ea a trimes să cheme pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeş-Neftali, şi i -a zis: ,,Iată porunca pe care a dat -o Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Du-te, îndreaptă-te spre muntele Taborului, şi ia cu tine zece mii de oameni din copiii lui Neftali şi din copiii lui Zabulon; voi trage spre tine, la pîrîul Chison, pe Sisera, căpetenia oştirii lui Iabin, împreună cu carăle şi oştile lui, şi -l voi da în mînile tale``. Barac i -a zis: ,,Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce``. Ea a răspuns: ,,Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mînile unei femei``. Şi Debora s'a sculat, şi s'a dus cu Barac la Chedeş. Barac a chemat pe Zabulon şi Neftali la Chedeş; zece mii de oameni mergeau în urma lui, şi Debora a plecat cu el. Heber, Chenitul, se despărţise de Cheniţi, fiii lui Hobab, socrul lui Moise, şi îşi întinsese cortul pînă la stejarul Ţaanaim, lîngă Chedeş. Au dat de ştire lui Sisera, că Barac, fiul lui Abinoam, s'a îndreptat spre muntele Taborului. Şi, dela Haroşet-Goim, Sisera şi -a strîns spre pîrîul Chisonului toate carăle: nouă sute de cară de fer, şi tot poporul care era cu el. Atunci Debora a zis lui Barac: ,,Scoală-te, căci iată ziua cînd dă Domnul pe Sisera în mînile tale. Într'adevăr, Domnul, merge înaintea ta``. Şi Barac s'a repezit de pe muntele Taborului, cu zece mii de oameni după el. Domnul a pus pe fugă dinaintea lui Barac, prin ascuţişul săbiei, pe Sisera, toate carăle lui şi toată tabăra. Sisera s'a dat jos din carul lui, şi a fugit pe jos. Barac a urmărit carăle şi oştirea pînă la Haroşet-Goim; şi toată oştirea lui Sisera a căzut subt ascuţişul săbiei, fără să fi rămas un singur om. Sisera a fugit pe jos în cortul Iaelei, nevasta lui Heber, Chenitul; căci între Iabin, împăratul Haţorului, şi casa lui Heber, Chenitul, era pace. Iael a eşit înaintea lui Sisera, şi i -a zis: ,,Intră, domnul meu, intră la mine, şi nu te teme``. El a intrat la ea în cort, şi ea l -a ascuns subt o învelitoare. El i -a zis: ,,Dă-mi te rog, puţină apă să beau, căci mi -e sete``. Ea a deschis burduful cu lapte, i -a dat să bea, şi l -a acoperit. El i -a mai zis: ,,Stai la uşa cortului, şi dacă vine cineva şi te întreabă: ,Este cineva aici?` să răspunzi: ,Nu``. Iael, nevasta lui Heber, a luat un ţăruş de al cortului, a pus mîna pe ciocan, s'a apropiat încet de el, şi i -a bătut ţăruşul în tîmplă, aşa că a răspuns adînc în pămînt. El adormise adînc şi era rupt de oboseală; şi a murit. Pe cînd Barac urmărea pe Sisera, Iael i -a ieşit înainte şi i -a zis: ,,Vino, şi-ţi voi arăta pe omul pe care -l cauţi``. El a intrat la ea, şi iată că Sisera stătea întins, mort, cu ţăruşul bătut în tîmplă. În ziua aceea, Dumnezeu a smerit pe Iabin, împăratul Canaanului, înaintea copiilor lui Israel. Şi mîna copiilor lui Israel a apăsat greu asupra lui Iabin, împăratul Canaanului, pînă ce au nimicit pe Iabin, împăratul Canaanului.

Epistle

Isaiah 1:16-19

,,Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe cari le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!`` - ,,Veniţi totuş să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lîna. De veţi voi şi veţi asculta, veţi mînca cele mai bune roade ale ţării;

First Reading

Isaiah 57

Piere cel neprihănit, şi nimănui nu -i pasă; se duc oamenii de bine şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit. El întră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept, se odihneşte în culcuşul lui. ,,Dar voi, apropiaţi-vă încoace fii ai vrăjitoarei, sămînţa precurvarului şi a curvei! De cine vă bateţi voi joc? Împotriva cui vă deschideţi voi gura larg, şi scoateţi limba? Nu sînteţi voi nişte copii ai păcatului, o sămînţă a minciunii, care se încălzeşte pentru idoli supt orice copac verde, care junghie pe copii în văi, supt crăpăturile stîncilor? În pietrele lustruite din pîraie este partea ta de moştenire, ele sînt soarta ta; lor le torni şi jertfe de băutură, şi le aduci daruri de mîncare: ,Pot Eu să fiu nesimţitor la lucrul acesta? Pe un munte înalt şi ridicat îţi faci culcuşul; tot acolo te sui să aduci jertfe. Îţi pui pomenirea în dosul uşii şi uşiorilor; căci, departe de Mine, îţi ridici învelitoarea şi te sui în pat, îţi lărgeşti culcuşul, şi faci legămînt cu ei, îţi place legătura cu ei, şi iei seama la semnul lor. Te duci la împărat cu untdelemn, îţi înmulţeşti miresmele, îţi trimeţi solii departe, şi te pleci pînă la locuinţa morţilor. Oboseşti mergînd, şi nu zici: ,Încetez!` Tot mai găseşti putere în mîna ta: De aceea nu te doboară întristarea. Şi de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ţi-ai adus aminte, şi nu ţi -a păsat de Mine? Şi Eu tac, şi încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine. Dar acum îţi voi da pe faţă neprihănirea, şi faptele tale nu-ţi vor folosi! Şi atunci să strigi, şi să te izbăvească mulţimea idolilor tăi! Căci îi va lua vîntul pe toţi, o suflare îi va ridica. Dar celce se încrede în Mine va moşteni ţara, şi va stăpîni muntele Meu cel sfînt.`` - Şi El zice: ,,Croiţi, croiţi drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu! Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este vecinică şi al cărui Nume este sfînt. ,Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sînt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite. Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mînie necurmată, cînd înaintea Mea cad în leşin duhurile, şi sufletele pe cari le-am făcut. Din pricina păcatului lăcomiei lui, M'am mîniat şi l-am lovit, M'am ascuns, în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui. I-am văzut căile, şi totuş îl voi tămădui; îl voi călăuzi, şi -l voi mîngîia, pe el şi pe ceice plîng împreună cu el. Voi pune lauda pe buze: ,Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! -zice Domnul-Da Eu îl voi tămădui! Dar cei răi sînt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti, şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mîl.`` ,,Cei răi n'au pace`` zice Dumnezeul meu. -

Morning Prayer — Second Lesson

John 5

După aceea era un praznic al Iudeilor; şi Isus S'a suit la Ierusalim. În Ierusalim, lîngă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, cari aşteptau mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se pogora, din cînd în cînd, în scăldătoare, şi turbura apa. Şi cel dintîi, care se pogora în ea, după turburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut. Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani. Isus, cînd l -a văzut zăcînd, şi, fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i -a zis: ,,Vrei să te faci sănătos?`` ,,Doamne``, I -a răspuns bolnavul, ,,n'am pe nimeni să mă bage în scăldătoare cînd se turbură apa; şi, pînă să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea. ,,Scoală-te``, i -a zis Isus, ,,ridică-ţi patul şi umblă.`` Îndată omul acela s'a făcut sănătos, şi -a luat patul, şi umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat. Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: ,,Este ziua Sabatului; nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul``. El le -a răspuns: ,,Celce m'a făcut sănătos, mi -a zis: ,Ridică-ţi patul, şi umblă.`` Ei l-au întrebat: ,,Cine este omul acela, care ţi -a zis: ,Ridică-ţi patul, şi umblă?.`` Dar cel vindecat nu ştia cine este: căci Isus se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela. După aceea, Isus l -a găsit în Templu, şi i -a zis: ,,Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întîmple ceva mai rău.`` Omul acela s'a dus, şi a spus Iudeilor că Isus este Acela care -l făcuse sănătos. Din pricina aceasta, Iudeii au început să urmărească pe Isus, şi căutau să -L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului. Dar Isus le -a răspuns: ,,Tatăl Meu lucrează pînă acum; şi Eu de asemenea lucrez.`` Tocmai de aceea căutau şi mai mult Iudeii să -L omoare, nu numai fiindcă deslega ziua Sabatului, dar şi pentrucă zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu. Isus a luat din nou cuvîntul, şi le -a zis: ,,Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic dela Sine; El nu face decît ce vede pe Tatăl făcînd; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul, şi -I arată tot ce face; şi -I va arăta lucrări mai mari decît acestea, ca voi să vă minunaţi. În adevăr, după cum Tatăl înviază morţii, şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea. Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat -o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L -a trimes. Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Celce M'a trimes, are viaţa vecinică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi ceice -l vor asculta, vor învia. Căci, dupăcum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. Şi I -a dat putere să judece, întrucît este Fiu al omului. Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentrucă vine ceasul cînd toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Ceice au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar ceice au făcut răul, vor învia pentru judecată. Eu nu pot face nimic dela Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M'a trimes. Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Este un Altul, care mărturiseşte despre mine; şi ştiu că mărturisirea, pe care o face El despre Mine, este adevărată. Voi aţi trimes la Ioan, şi el a mărturisit pentru adevăr. Nu că mărturia, pe care o primesc Eu, vine dela un om; dar spun lucrurile acestea pentru ca să fiţi mîntuiţi. Ioan era lumina, care este aprinsă şi luminează, şi voi aţi vrut să vă veseliţi cîtăva vreme la lumina lui. Dar Eu am o mărturie mai mare decît a lui Ioan; căci lucrările, pe cari Mi le -a dat Tatăl să le săvîrşesc, tocmai lucrările acestea, pe cari le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M'a trimes. Şi Tatăl, care M'a trimes, a mărturisit El însuş despre Mine. Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut deloc faţa; şi Cuvîntul Lui nu rămîne în voi, pentrucă nu credeţi în Acela, pe care L -a trimes El. Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa vecinică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa! Eu nu umblu după slava care vine dela oameni. Dar ştiu că n'aveţi în voi dragoste de Dumnezeu. Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuş, pe acela îl veţi primi. Cum puteţi crede voi, cari umblaţi după slava, pe care v'o daţi unii altora, şi nu căutaţi slava care vine dela singurul Dumnezeu? Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v'aţi pus nădejdea. Căci, dacă aţi crede pe Moise, M'aţi crede şi pe Mine, pentrucă el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?``

Responsorial Psalm

Psalm 123

(O cîntare a treptelor.) La Tine îmi ridic ochii, la Tine, care locuieşti în ceruri. Cum se uită ochii robilor la mîna stăpînilor lor, şi ochii roabei la mîna stăpînei ei, aşa se uită ochii noştri la Domnul, Dumnezeul nostru, pînă va avea milă de noi. Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi, căci sîntem sătui de dispreţ; ne este sătul sufletul de batjocurile celor îngîmfaţi, de dispreţul celor trufaşi.

Gospel

John 9:1-38

Cînd trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: ,,Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s'a născut orb?`` Isus a răspuns: ,,N'a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s'a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cît este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celuice M'a trimes; vine noaptea, cînd nimeni nu mai poate să lucreze. Cît sînt în lume, sînt Lumina lumii.`` După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pămînt şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta, şi i -a zis: ,,Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului`` (care, tîlmăcit, însemnează: Trimes). El s'a dus, s'a spălat, şi s'a întors văzînd bine. Vecinii şi ceice -l cunoscuseră mai înainte ca cerşetor, ziceau: ,,Nu este acesta celce şedea şi cerşea?`` Unii ziceau: ,,El este.`` Alţii ziceau: ,,Nu; dar seamănă cu el.`` Şi el însuş zicea: ,,Eu sînt.`` Deci i-au zis: ,,Cum ţi s'au deschis ochii?`` El a răspuns: ,,Omul acela, căruia i se zice Isus, a făcut tină, mi -a uns ochii, şi mi -a zis: ,Du-te la scăldătoarea Siloamului, şi spală-te.` M'am dus, m'am spălat, şi mi-am căpătat vederea.`` ,,Unde este omul acela``, l-au întrebat ei. El a răspus: ,,Nu ştiu.`` Au adus la Farisei pe cel ce fusese orb mai înainte. Şi era o zi de Sabat cînd făcuse Isus tină, şi -i deschisese ochii. Din nou, Fariseii l-au întrebat şi ei cum şi -a căpătat vederea. Şi el le -a zis: ,,Mi -a pus tină pe ochi, m'am spălat, şi văd.`` Atunci unii din Farisei au început să zică: ,,Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentrucă nu ţine Sabatul.`` Alţii ziceau: ,,Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?`` Şi era desbinare între ei. Iarăş au întrebat pe orb: ,,Tu ce zici despre El, în privinţa faptului că ţi -a deschis ochii?`` ,,Este un prooroc``, le -a răspuns el. Iudeii n'au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea, pînă n'au chemat pe părinţii lui. Şi cînd i-au venit părinţii, i-au întrebat: ,,Acesta este fiul vostru, care spuneţi că s'a născut orb? Cum dar vede acum?`` Drept răspuns, părinţii lui au zis: ,,Ştim că acesta este fiul nostru, şi că s'a născut orb. Dar cum vede acum, sau cine i -a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi -l pe el; este în vîrstă, el singur poate vorbi despre ce -l priveşte.`` Părinţii lui au zis aceste lucruri, pentrucă se temeau de Iudei; căci Iudeii hotărîseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: ,,Este în vîrstă, întrebaţi -l pe el.`` Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb, şi i-au zis: ,,Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că omul acesta este un păcătos.`` El a răspuns: ,,Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.`` Iarăş l-au întrebat: ,,Ce ţi -a făcut? Cum ţi -a deschis ochii?`` ,,Acum v'am spus``, le -a răspuns el, ,,şi n'aţi ascultat. Pentruce voiţi să mai auziţi încăodată? Doar n'aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui!`` Ei l-au ocărît, şi i-au zis: ,,Tu eşti ucenicul Lui, noi sîntem ucenicii lui Moise. Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu ştim de unde este.`` ,,Aici este mirarea``, le -a răspuns omul acela, ,,că voi nu ştiţi de unde este, şi totuş, El mi -a deschis ochii. Ştim că Dumnezeu n'ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. De cînd este lumea, nu s'a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă omul acesta n'ar veni dela Dumnezeu, n'ar putea face nimic.`` ,,Tu eşti născut cu totul în păcat``, i-au răspuns ei, ,,şi vrei să ne înveţi pe noi?`` Şi l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară; şi, cînd l -a găsit, i -a zis: ,,Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?`` El a răspuns: ,,Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?`` ,,L-ai şi văzut``, i -a zis Isus, ,,şi cel care vorbeşte cu tine, Acela este.`` ,,Cred, Doamne``, I -a zis el; şi I s'a închinat.

Responsorial Psalm

Psalm 76

(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat cu instrumente cu coarde. Un psalm al lui Asaf. O cîntare.) Dumnezeu este cunoscut în Iuda, mare este Numele Lui în Israel. Cortul Lui este în Salem, şi locuinţa Lui în Sion; acolo a sfărîmat El săgeţile, scutul, sabia, şi armele de război. - Tu eşti mai măreţ, mai puternic decît munţii răpitorilor. Despoiaţi au fost vitejii aceia plini de inimă, au adormit somnul de apoi; n'au putut să se apere, toţi acei oameni viteji. La mustrarea Ta, Dumnezeul lui Iacov, au adormit şi călăreţi şi cai. Cît de înfricoşat eşti Tu! Cine poate să-Ţi stea împotrivă, cînd Îţi izbucneşte mînia? Ai rostit hotărîrea dela înalţimea cerurilor; pămîntul s'a îngrozit şi a tăcut, cînd S'a ridicat Dumnezeu să facă dreptate, şi să scape pe toţi nenorociţii de pe pămînt. - Omul Te laudă chiar şi în mînia lui, cînd Te îmbraci cu toată urgia Ta. Faceţi juruinţe Domnului, Dumnezeului vostru, şi împliniţi-le! Toţi ceice -L înconjoară, să aducă daruri Dumnezeului celui înfricoşat. El frînge mîndria domnitorilor, El este înfricoşat pentru împăraţii pămîntului.

Responsorial Psalm

Psalm 77

(Către mai marele cîntăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui Asaf.) Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta. În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mînile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mîngîiere. Mi-aduc aminte de Dumnezeu, şi gem; mă gîndesc adînc în mine, şi mi se mîhneşte duhul. - Tu îmi ţii ploapele deschise; şi, de mult ce mă frămînt, nu pot vorbi. Mă gîndesc la zilele de demult, la anii de odinioară. Mă gîndesc la cîntările mele noaptea, cuget adînc în lăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gînduri, şi zic: ,,Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor? S'a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S'a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna? A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi -a tras El, în mînia Lui, înapoi îndurarea?`` - Atunci îmi zic: ,,Ceeace mă face să sufăr, este că dreapta Celui Prea Înalt nu mai este aceeaş``... Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară; da, mă voi gîndi la toate lucrările Tale, şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale. Dumnezeule, căile Tale sînt sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeul, care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare. Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif. Cînd Te-au văzut apele, Dumnezeule, cînd Te-au văzut apele, s'au cutremurat, şi adîncurile s'au mişcat. Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au sburat în toate părţile. Tunetul Tău a isbucnit în vîrtej de vînt, fulgerile au luminat lumea: pămîntul s'a mişcat şi s'a cutremurat. Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s'au mai cunoscut urmele. Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mîna lui Moise şi Aaron.

Responsorial Psalm

Psalm 74

(O cîntare a lui Asaf.) Pentruce, Dumnezeule, ne lepezi pentru totdeauna? Pentruce Te mînii pe turma păşunii Tale? Adu-Ţi aminte de poporul Tău, pe care l-ai cîştigat odinioară, pe care l-ai răscumpărat ca seminţie a moştenirii Tale! Adu-Ţi aminte de muntele Sionului, unde Îţi aveai locuinţa; îndreaptă-Ţi paşii spre aceste locuri pustiite fără curmare! Vrăjmaşul a pustiit totul în locaşul Tău cel sfînt. Protivnicii Tăi au mugit în mijlocul Templului Tău; şi-au pus semnele lor drept semne. Parcă erau nişte oameni, cari ridică toporul într'o pădure deasă: în curînd au sfărîmat toate podoabele săpate, cu lovituri de securi şi ciocane. Au pus foc sfîntului Tău locaş; au dărîmat şi au pîngărit locuinţa Numelui Tău. Ei ziceau în inima lor: ,,Să -i prăpădim pe toţi!`` Au ars toate locurile sfinte din ţară. Semnele noastre nu le mai vedem; nu mai este niciun prooroc, şi nu mai este nimeni printre noi, care să ştie pînă cînd... Pînă cînd, Dumnezeule, va batjocori asupritorul, şi va nesocoti vrăjmaşul fără curmare Numele Tău? Pentruce Îţi tragi înapoi mîna şi dreapta Ta? Scoate -o din sîn şi nimiceşte -i! Totuş, Dumnezeu este Împăratul meu, care din vremuri străvechi dă izbăviri în mijlocul acestei ţări. Tu ai despărţit marea cu puterea Ta, ai sfărîmat capetele balaurilor din ape; ai zdrobit capul Leviatanului, l-ai dat să -l mănince fiarele din pustie. Ai făcut să ţîşnească izvoare în pîraie, ai uscat rîuri, cari nu seacă. A Ta este ziua, a Ta este şi noaptea; Tu ai aşezat lumina şi soarele. Tu ai statornicit toate hotarele pămîntului, Tu ai rînduit vara şi iarna. Adu-Ţi aminte, Doamne, că vrăjmaşul Te batjocoreşte, şi un popor nechibzuit huleşte Numele Tău! Nu lăsa pradă fiarelor sufletul turturelei Tale, şi nu uita pe vecie viaţa nenorociţilor Tăi! Ai în vedere legămîntul! Căci locurile dosnice din ţară sînt pline de bîrloage de tîlhari. Să nu se întoarcă ruşinat cel apăsat, ci nenorocitul şi săracul să laude Numele Tău! Scoală-te, Dumnezeule, apără-Ţi pricina! Adu-Ţi aminte de ocările, pe cari Ţi le aruncă în fiecare zi cel fără minte! Nu uita strigătele protivnicilor Tăi, zarva care creşte necurmat a celor ce se ridică împotriva Ta!

Evening Prayer — First Lesson

Judges 5

În ziua aceea, Debora a cîntat această cîntare, cu Barac, fiul lui Abinoam: ,,Nişte căpetenii s'au pus în fruntea poporului în Israel, Şi poporul s'a arătat gata de luptă: Binecuvîntaţi pe Domnul! Ascultaţi, împăraţi! Luaţi aminte, domnitori! Voi cînta, da, voi cînta Domnului, Voi cînta din alăută Domnului, Dumnezeului lui Israel. Doamne, cînd ai ieşit din Seir, Cînd ai plecat din cîmpiile Edomului, Pămîntul s'a cutremurat, cerurile au picurat, Şi norii au turnat ape cu găleata; Munţii s'au clătinat înaintea Domnului, Sinaiul acela s'a clătinat Domnului, Dumnezeului lui Israel``. ,,Pe vremea lui Şamgar, fiul lui Anat, Pe vremea Iaelei drumurile erau părăsite, Şi călătorii apucau pe căi strîmbe. Căpeteniile erau fără putere în Israel, fără putere, Pînă cînd m'am sculat eu, Debora, Pînă cînd m'am ridicat eu, ca o mamă în Israel. El îşi alesese noi dumnezei: Atunci războiul era la porţi; Dar nu vedeai nici scut, nici suliţă La patruzeci de mii în Israel. Inima mea se îndreaptă spre căpeteniile lui Israel, Spre aceia din popor cari s'au arătat gata să lupte. Binecuvîntaţi pe Domnul! Voi, cari călăriţi pe măgăriţe albe, Voi, cari şedeţi pe covoare, Şi voi, cari umblaţi pe drum, -cîntaţi! Arcaşii, din mijlocul adăpătoarelor, Să laude cu glasul lor binefacerile Domnului, Binefacerile cîrmuirii Sale în Israel. Atunci poporul Domnului s'a pogorît la porţi: Trezeşte-te, trezeşte-te, Debora! Trezeste-te, trezeşte-te şi zi o cîntare! Scoală-te, Barac, Şi adu-ţi robii de război, Fiul lui Abinoam! Atunci o rămăşiţă din popor a biruit pe cei puternici, Domnul mi -a dat biruinţa asupra celor viteji. Din Efraim au venit locuitorii lui Amalec. După tine a mers Beniamin în oştirea ta. Din Machir au venit căpeteniile, Şi din Zabulon cîrmuitorii. Mai marii lui Isahar au fost cu Debora, Şi Isahar a venit după Barac, A fost trimes pe urma lui în vale. La pîraiele lui Ruben, Au fost mari hotărîri! Pentruce ai rămas în mijlocul staulelor Galaadul de dincolo de Iordan nu şi -a părăsit locuinţa. Pentruce a stat Dan pe corăbii? Aşer a stat pe malul mării, Şi s'a odihnit în limanurile lui. Zabulon este un popor care a înfruntat moartea, Şi Neftali la fel, pe înălţimile din cîmpie. Împăraţii au venit, s'au luptat; Atunci au luptat împăraţii Canaanului, La Tanaac, la apele Meghido; N'au luat nicio pradă, nici argint. Din ceruri se luptau, De pe cărările lor stelele se luptau împotriva lui Sisera, Pîrîul Chison i -a luat, Pîrîul din vremile străvechi, pîrîul Chison! Suflete, calcă-'n picioare pe viteji! Atunci copitele cailor au răsunat De goana, de goana năbădăioasă a războinicilor lor. Blestemaţi pe Meroza, a zis Îngerul Domnului, Blestemaţi, blestemaţi pe locuitorii lui; Căci n'au venit în ajutorul Domnului, În ajutorul Domnului, printre oamenii viteji``. Binecuvîntată să fie între femei Iael, Nevasta lui Heber, Chenitul! Binecuvîntată să fie ea între femeile cari locuiesc în corturi! El a cerut apă, şi ea i -a a dat lapte; În pahar împărătesc i -a adus unt. Cu o mînă a luat ţăruşul, Şi cu dreapta ciocanul lucrătorilor, A lovit pe Sisera, i -a despicat capul, I -a sfărîmat şi străpuns tîmpla. El s'a ghemuit: a căzut şi s'a culcat la picioarele ei; S'a ghemuit şi a căzut la picioarele ei; Acolo unde s'a ghemuit, acolo a căzut fără viaţă. Pe fereastră, prin zăbrele, Se uită mama lui Sisera, şi strigă: ,,Pentruce zăboveşte carul lui să vină? Pentruce vin carăle lui aşa de încet?`` Cele mai înţelepte dintre femeile ei îi răspund, Şi ea îşi răspunde singură: ,,Negreşit, au găsit pradă! Şi -o împărţesc: O fată, două fete de fiecare om; Pradă de haine văpsite pentru Sisera; Pradă de haine văpsite cusute la gherghef, Două haine văpsite şi cusute la gherghef, De pus pe grumazul biruitorului!`` Aşa să piară toţi vrăjmaşii Tăi, Doamne! Dar cei ce -L iubesc sînt ca soarele, cînd se arată în puterea lui``. Ţara a avut odihnă patruzeci de ani.

Second Reading

Romans 5

Deci, fiindcă sîntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem.) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care sîntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentrucă dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt, care ne -a fost dat. Căci, pe cînd eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s'ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atît mai mult acum, cînd sîntem socotiţi neprihăniţi, prin sîngele Lui, vom fi mîntuiţi prin El de mînia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci cînd eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, cînd sîntem împăcaţi cu El, vom fi mîntuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atît, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea. De aceea, după cum printr'un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit... (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă cîtă vreme nu este o lege. Totuş moartea a domnit, dela Adam pînă la Moise, chiar peste ceice nu păcătuiseră printr'o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celuice avea să vină. Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşala; căci, dacă prin greşala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l -a făcut harul acesta într'un singur om, adică în Isus Hristos, s'au dat din belşug celor mulţi. Şi darul fără plată nu vine ca printr'acel unul care a păcătuit; căci judecata venită dela unul, a adus osînda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărîre de iertare. Dacă deci, prin greşala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult ceice primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!) ...Astfel dar, după cum printr'o singură greşală, a venit o osîndă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr'o singură hotărîre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărîre de neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. Ba încă şi Legea a venit pentruca să se înmulţească greşala; dar unde s'a înmulţit păcatul, acolo harul s'a înmulţit şi mai mult; pentruca, după cum păcatul a stăpînit dînd moartea, tot aşa şi harul să stăpînească dînd neprihănirea, ca să dea viaţa vecinică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Second Reading

I Timothy 4

Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni cari vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roş în însuş cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe cari Dumnezeu le -a făcut ca să fie luate cu mulţămiri de către ceice cred şi cunosc adevărul. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţămiri; pentrucă este sfinţit prin Cuvîntul lui Dumnezeu şi prin rugăciune. Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături, pe care ai urmat -o pînă acum. Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe cînd evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. Iată un cuvînt adevărat şi cu totul vrednic de primit! Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentrucă ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mîntuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi. Porunceşte, şi învaţă aceste lucruri. Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie. Pînă voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, şi la învăţătura pe care o dai altora. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi -a fost dat prin proorocie, cu punerea mînilor de către ceata presbiterilor (Sau: bătrîni.). Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentruca înaintarea ta să fie văzută de toţi. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mîntui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.

Second Reading

Ephesians 2:1-10

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în cari trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămînteşti, cînd făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre, şi eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne -a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne -a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sînteţi mîntuiţi). El ne -a înviat împreună, şi ne -a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le -a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Second Reading

Isaiah 14:1-11

Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăş pe Israel, şi -i va aduce iarăş la odihnă în ţara lor; străinii se vor alipi de ei, şi se vor uni cu casa lui Iacov. Popoarele îi vor lua, şi -i vor aduce înapoi la locuinţa lor, şi casa lui Israel îi va stăpîni în ţara Domnului, ca robi şi roabe. Vor ţinea astfel robi pe cei ce -i robiseră pe ei, şi vor stăpîni peste asupritorii lor. Iar cînd îţi va da Domnul odihnă după ostenelele şi frămîntările tale, şi după aspra robie care a fost pusă peste tine, atunci vei cînta cîntarea aceasta asupra împăratului Babilonului, şi vei zice: ,,Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat, Domnul a frînt toiagul celor răi, nuiaua stăpînitorilor. Cel ce, în urgia lui, lovea popoarele, cu lovituri fără răgaz, cel ce, în mînia lui, supunea neamurile, este prigonit fără cruţare. Tot pămîntul se bucură acum de odihnă şi pace; izbucnesc oamenii în cîntece de veselie. Pînă şi chiparoşii şi cedrii din Liban se bucură de căderea ta şi zic: ,De cînd ai căzut tu, nu se mai suie nimeni să ne taie!` Locuinţa morţilor se mişcă pînă în adîncimile ei, ca să te primească la sosire, ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai marii pămîntului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor. Toţi iau cuvîntul ca să-ţi spună: ,Şi tu ai ajuns fără putere ca noi, şi tu ai ajuns ca noi!` Strălucirea ta s'a pogorît şi ea în locuinţa morţilor, cu sunetul alăutelor tale; aşternut de viermi vei avea, şi viermii te vor acoperi.

Gospel

Luke 12

În vremea aceea, cînd se strînseseră noroadele cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii, Isus a început să spună ucenicilor Săi: ,,Mai întîi de toate, păziţi-vă de aluatul Fariseilor, care este făţărnicia. Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. De aceea, orice aţi spus la întunerec, va fi auzit la lumină; şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor. Vă spun vouă, prietenii Mei: Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi. Nu se vînd oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuş, niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Şi chiar perii din cap, toţi vă sînt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sînteţi mai de preţ decît multe vrăbii. Eu vă spun: pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Şi orişicui va vorbi împotriva Fiului omului, i se va ierta; dar oricui va huli împotriva Duhului Sfînt, nu i se va ierta. Cînd vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor, şi înaintea stăpînirilor, să nu vă îngrijoraţi, cum veţi răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veţi vorbi; căci Duhul Sfînt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi.`` Unul din mulţime a zis lui Isus: ,,Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.`` ,,Omule``, i -a răspuns Isus, ,,cine M'a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?`` Apoi le -a zis: ,,Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.`` Şi le -a spus pilda aceasta: ,,Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gîndea în sine, şi zicea: ,Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strîng rodurile.` ,Iată`, a zis el, ,ce voi face: îmi voi strica grînarele, şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strînge toate rodurile şi toate bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: ,Suflete, ai multe bunătăţi strînse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănîncă, bea şi veseleşte-te!` Dar Dumnezeu i -a zis: ,Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe cari le-ai pregătit, ale cui vor fi?` Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.`` Isus a zis apoi ucenicilor săi: ,,De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi, cu privire la viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, nici cu privire la trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult de cît hrana, şi trupul mai mult de cît îmbrăcămintea. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu samănă, nici nu seceră, n'au nici cămară, nici grînar: şi totuş Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cît mai de preţ sînteţi voi decît păsările! Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui? Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, pentruce vă mai îngrijoraţi de celelalte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes: totuş vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n'a fost îmbrăcat ca unul din ei. Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe cîmp, iar mîne va fi aruncată în cuptor, cu cît mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor? Să nu căutaţi ce veţi mînca sau ce veţi bea, şi nu vă frămîntaţi mintea. Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu te teme, turmă mică; pentrucă Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia. Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi, cari nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia. Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră. Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni, cari aşteaptă pe stăpînul lor să se întoarcă dela nuntă, ca să -i deschidă îndată, cînd va veni şi va bate la uşă. Ferice de robii aceia, pe cari stăpînul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun, că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă, şi se va apropia să le slujească. Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia, dacă -i va găsi veghind! Să ştiţi bine că, dacă ar şti stăpînul casei la ce ceas va veni hoţul, ar veghea, şi n'ar lăsa să -i spargă casa. Şi voi dar fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gîndiţi.`` ,,Doamne``, I -a zis Petru, ,,pentru noi spui pilda aceasta sau pentru toţi?`` Şi Domnul a zis: ,,Cine este ispravnicul credincios şi înţelept, pe care -l va pune stăpînul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită? Ferice de robul acela, pe care stăpînul, la venirea lui, îl va găsi făcînd aşa! Adevărat vă spun, că îl va pune peste toată avuţia sa. Dar dacă robul acela zice în inima lui: ,Stăpînul meu zăboveşte să vină`; dacă va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, să mănînce, să bea şi să se îmbete, stăpînul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul în care nu ştie, şi -l va tăia în bucăţi; şi soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor. Robul acela, care a ştiut voia stăpînului său, şi nu s'a pregătit deloc, şi n'a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. Dar cine n'a ştiut -o, şi a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puţine lovituri. Cui i s'a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s'a încredinţat mult, i se va cere mai mult. Eu am venit să arunc un foc pe pămînt. Şi ce vreau decît să fie aprins chiar acum! Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cît de mult doresc să se îndeplinească! Credeţi că am venit să aduc pace pe pămînt? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă desbinare. Căci, de acum înainte, din cinci, cari vor fi într'o casă, trei vor fi desbinaţi împotriva a doi, şi doi împotriva a trei. Tatăl va fi desbinat împotriva fiului, şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei, şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva norei, şi nora împotriva soacrei.`` El a mai zis noroadelor: ,,Cînd vedeţi un nor ridicîndu-se la apus, îndată ziceţi: ,Vine ploaia.` Şi aşa se întîmplă. Şi cînd vedeţi suflînd vîntul dela miazăzi, ziceţi: ,Are să fie zăduf.` Şi aşa se întîmplă. Făţarnicilor, faţa pămîntului şi a cerului ştiţi s'o deosebiţi: vremea aceasta cum de n'o deosebiţi? Şi pentruce nu judecaţi şi voi singuri ce este drept? Cînd te duci cu pîrîşul tău înaintea judecătorului, pe drum caută să scapi de el; ca nu cumva să te tîrască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mîna temnicerului, şi temnicerul să te arunce în temniţă. Îţi spun că nu vei ieşi de acolo, pînă nu vei plăti şi cel mai de pe urmă bănuţ.``

Evening Prayer — Second Lesson

1 Timothy 1

Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin porunca lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, şi a Domnului Isus Hristos, nădejdea noastră, către Timotei, adevăratul meu copil în credinţă: Har, îndurare şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Hristos Isus, Domnul nostru! Dupăcum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămîi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură, şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfîrşit, cari dau naştere mai mult la certuri de vorbe, decît fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum. Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr'o inimă curată, dintr'un cuget bun, şi dintr'o credinţă neprefăcută. Unii, fiindcă s'au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit şi s'au apucat de flecării. Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc. Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine, căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vînzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strîmb, şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase: - potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi -a fost încredinţată mie. Mulţămesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m'a întărit, că m'a socotit vrednic de încredere, şi m'a pus în slujba Lui, măcarcă mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentrucă lucram din neştiinţă, în necredinţă! Şi harul Domnului nostru s'a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus. O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvîntul, care zice: ,,Hristos Isus a venit în lume ca să mîntuiască pe cei păcătoşi``, dintre cari cel dintîi sînt eu. Dar am căpătat îndurare, pentruca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintîi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viaţa vecinică. A Împăratului veciniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin. Porunca pe care ţi -o dau, fiule Timotei, după proorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele să te lupţi lupta cea bună, şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă. Din numărul lor sînt Imeneu şi Alexandru, pe cari i-am dat pe mîna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească.

Gospel

Mark 7:1-23

Fariseii şi cîţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s'au adunat la Isus. Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prînzînd cu mînile necurate, adică nespălate. - Fariseii, însă, şi toţi Iudeii nu mănîncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mînile, după datina bătrînilor. Şi cînd se întorc din piaţă, nu mănîncă decît dupăce s'au scăldat. Sînt multe alte obiceiuri pe cari au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. - Şi Fariseii şi cărturarii L-au întrebat: ,,Pentruce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrînilor, ci prînzesc cu mînile nespălate?`` Isus le -a răspuns: ,,Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ,Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dînd învăţături cari nu sînt decît nişte porunci omeneşti.` Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu, şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.`` El le -a mai zis: ,,Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră. Căci Moise a zis: ,,Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta;`` şi: ,,Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.`` Voi, dimpotrivă, ziceţi: ,,Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: ,Ori cu ce te-aş putea ajuta, este ,Corban`, adică dat lui Dumnezeu, face bine; şi nu -l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvîntul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!`` În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine, şi le -a zis: ,,Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi. Afară din om nu este nimic care, intrînd în el, să -l poată spurca; dar ce iese din om, aceea -l spurcă. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.`` Dupăce a intrat în casă, pe cînd era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta. El le -a zis: ,,Şi voi sînteţi aşa de nepricepuţi? Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară, nu -l poate spurca? Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pîntece, şi apoi este dat afară în hazna?`` A zis astfel, făcînd toate bucatele curate. El le -a mai zis: ,,Ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gîndurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om.``

Gospel

Mark 5:1-20

Au ajuns pe celălalt ţărm al mării, în ţinutul Gadarenilor. Cînd a ieşit Isus din corabie, L -a întîmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpînit de un duh necurat. Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu mai putea să -l ţină legat, nici chiar cu un lanţ. Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mîni, dar rupsese cătuşele şi sfărîmase obezile, şi nimeni nu -l putea domoli. Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipînd şi tăindu-se cu pietre. Cînd a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s'a închinat, şi a strigat cu glas tare: ,,Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!`` Căci Isus îi zicea: ,,Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!`` ,,Care-ţi este numele?`` l -a întrebat Isus. ,,Numele meu este ,Legiune,` a răspuns el, ,,pentrucă sîntem mulţi.`` Şi Îl ruga stăruitor să nu -i trimeată afară din ţinutul acela. Acolo, lîngă munte, era o turmă mare de porci, cari păşteau. Şi dracii L-au rugat, şi au zis: ,,Trimete-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.`` Isus le -a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci; şi turma s'a repezit de pe rîpă în mare: erau aproape două mii, şi s'au înecat în mare. Porcarii au fugit, şi au dat de ştire în cetate şi prin satele vecine. Oamenii au ieşit să vadă ce s'a întîmplat. Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci, şezînd jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s'au spăimîntat. Cei ce văzuseră cele întîmplate, le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit şi cu porcii. Atunci au început să roage pe Isus să plece din ţinutul lor. Pe cînd Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să -l lase să rămînă cu El. Isus nu i -a dat voie, ci i -a zis: ,,Du-te acasă la ai tăi, şi povesteşte-le tot ce ţi -a făcut Domnul, şi cum a avut milă de tine.`` El a plecat, şi a început să vestească prin Decapole tot ce -i făcuse Isus. Şi toţi se minunau.

Gospel

Luke 22

Praznicul azimilor, numit Paştele, se apropia. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau un mijloc cum să omoare pe Isus; căci se temeau de norod. Dar Satana a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Iuda s'a dus să se înţeleagă cu preoţii cei mai de seamă şi cu căpeteniile străjerilor Templului cum să -L dea în mînile lor. Ei s'au bucurat, şi au căzut la învoială să -i dea bani. După ce le -a făgăduit că li -L va da în mîni, Iuda căuta un prilej nimerit să dea pe Isus în mînile lor, fără ştirea norodului. Ziua praznicului Azimilor, în care trebuiau jertfite Paştele, a venit. Şi Isus a trimes pe Petru şi pe Ioan, şi le -a zis: ,,Duceţi-vă de pregătiţi-ne Paştele, ca să mîncăm.`` ,,Unde voieşti să pregătim?`` L-au întrebat ei. El le -a răspuns: ,,Iată, cînd veţi intra în cetate, vă va ieşi înainte un om, ducînd un ulcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra, şi spuneţi stăpînului casei: ,Învăţătorul îţi zice: Unde este odaia pentru oaspeţi, în care să mănînc Paştele cu ucenicii Mei?` Şi are să vă arate o odae mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi Paştele.`` Ei au plecat, şi au găsit aşa cum le spusese El. Şi au pregătit Paştele. Cînd a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le -a zis: ,,Am dorit mult să mănînc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea; căci vă spun, că de acum încolo, nu le voi mai mînca, pînă la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.`` Şi a luat un pahar, a mulţămit lui Dumnezeu, şi a zis: ,,Luaţi paharul acesta, şi împărţiţi -l între voi; pentrucă vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, pănă cînd va veni Împărăţia lui Dumnezeu.`` Apoi a luat pîne; şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, a frînt -o, şi le -a dat -o zicînd: ,,Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.`` Tot astfel, dupăce au mîncat, a luat paharul, şi li l -a dat, zicînd: ,,Acest pahar este legămîntul cel nou, făcut în sîngele Meu, care se varsă pentru voi.`` ,,Dar iată că mîna vînzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta. Negreşit, Fiul omului Se duce, după cum este rînduit. Dar vai de omul acela prin care este vîndut El!`` Şi au început să se întrebe unii pe alţii cine din ei să fie acela care va face lucrul acesta. Între apostoli s'a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare? Isus le -a zis: ,,Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celorce le stăpînesc, li se dă numele de binefăcători. Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; şi celce cîrmuieşte, ca celce slujeşte. Căci care este mai mare: cine stă la masă, sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă? Şi Eu totuş, sînt în mijlocul vostru ca celce slujeşte la masă. Voi sînteţi aceia, cari aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. De aceea vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi -a pregătit -o Mie, ca să mîncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.`` Domnul a zis: ,,Simone, Simone, Satana v'a cerut să vă cearnă ca grîul. Dar Eu M'am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi dupăce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.`` ,,Doamne``, I -a zis Petru, ,,cu Tine sînt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.`` Şi Isus i -a zis: ,,Petre, îţi spun că nu va cînta astăzi cocoşul, pînă te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti.`` Apoi le -a mai zis: ,,Cînd v'am trimes fără pungă, fără traistă, şi fără încălţăminte, aţi dus voi lipsă de ceva? ,,De nimic``, I-au răspuns ei. Şi El le -a zis: ,,Acum, dimpotrivă, cine are o pungă, s'o ia; cine are o traistă, deasemenea s'o ia; şi cine n'are sabie, să-şi vîndă haina, şi să-şi cumpere o sabie. Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: ,El a fost pus în numărul celor fărădelege.` Şi lucrurile privitoare la Mine, sînt gata să se împlinească.`` ,,Doamne``, I-au zis ei, ,,iată aici două săbii.`` Şi El le -a zis: ,,Destul!`` După ce a ieşit afară, S'a dus, ca de obicei, în muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El. Cînd a ajuns la locul acela, le -a zis: ,,Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.`` Apoi S'a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat, şi a început să Se roage, zicînd: ,,Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta dela Mine! Totuş, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.`` Atunci I s'a arătat un înger din cer, ca să -L întărească. A ajuns într'un chin ca de moarte, şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sînge, cari cădeau pe pămînt. După ce S'a rugat, S'a sculat, şi a venit la ucenici; i -a găsit adormiţi de întristare, şi le -a zis: ,,Pentruce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.`` Pe cînd grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s'a apropiat de Isus, ca să -L sărute. Şi Isus i -a zis: ,,Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?`` Ceice erau cu Isus, au văzut ce avea să se întîmple, şi au zis: ,,Doamne, să lovim cu sabia?`` Şi unul din ei a lovit pe robul marelui preot, şi i -a tăiat urechea dreaptă. Dar Isus a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Lăsaţi -i! Pînă aici!`` Şi S'a atins de urechea omului aceluia, şi l -a vindecat. Isus a zis apoi preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrînilor, cari veniseră împotriva Lui: ,,Aţi ieşit după Mine ca după un tîlhar, cu săbii şi cu ciomege? În toate zilele eram cu voi în Templu, şi n'aţi pus mîna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunerecului.`` Dupăce au pus mîna pe Isus, L-au dus şi L-au băgat în casa marelui preot. Petru mergea după El de departe. Au aprins un foc în mijlocul curţii şi au şezut jos. Petru s'a aşezat şi el printre ei. O slujnică l -a văzut cum şedea la para focului, s'a uitat ţintă la el, şi a zis: ,,Şi omul acesta era cu El.`` Dar Petru s'a lepădat, şi a zis: ,,Femeie, nu -L cunosc.`` Peste puţin, l -a văzut un altul şi a zis: ,,Şi tu eşti unul din oamenii aceia.`` Iar Petru a zis: ,,Omule, nu sînt dintre ei.`` Cam după un ceas, un altul întărea acelaş lucru, şi zicea: ,,Nu mai încape îndoială că şi omul acesta era cu El, căci este Galilean.`` Petru a răspuns: ,,Omule, nu ştiu ce zici.`` Chiar în clipa aceea, pe cînd vorbea el încă, a cîntat cocoşul. Domnul S'a întors, şi S'a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi -a adus aminte de vorba pe care i -o spusese Domnul: ,,Înainte ca să cînte cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori.`` Şi a ieşit afară, şi a plîns cu amar. Oamenii, cari păzeau pe Isus, Îl batjocoreau şi -L băteau. L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă, şi -L întrebau, zicînd: ,,Prooroceşte, cine Te -a lovit?`` Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocori. Cînd s'a făcut ziuă, bătrînii norodului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii s'au adunat împreună, şi au adus pe Isus în Soborul lor. Ei I-au zis: ,,Dacă eşti Tu Hristosul, spune-ne!`` Isus le -a răspuns: ,,Dacă vă voi spune, nu veţi crede; şi dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde, nici nu-Mi veţi da drumul. Deacum încolo, Fiul omului va şedea la dreapta puterii lui Dumnezeu.`` Toţi au zis: ,,Eşti Tu dar Fiul lui Dumnezeu?`` Şi El le -a răspuns: ,,Aşa cum o spuneţi; da, sînt.`` Atunci ei au zis: ,,Ce nevoie mai avem de mărturie? Noi înşine am auzit -o din gura Lui.``

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.