Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Acts 5:12-16
Prin mînile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon, şi niciunul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare. Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult; pînă acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe, şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci cînd va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei. Mulţimea, deasemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.
First Reading
Deuteronomy 27
Moise şi bătrînii lui Israel au dat următoarea poruncă poporului: ,,Păziţi toate poruncile pe cari vi le dau astăzi. Dupăce veţi trece Iordanul, ca să intraţi în ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău, să ridici nişte pietre mari, şi să le tencuieşti cu var. Să scrii pe pietrele acestea toate cuvintele din legea aceasta, dupăce vei trece Iordanul, ca să intri în ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău, ţară în care curge lapte şi miere, cum ţi -a spus Domnul, Dumnezeul părinţilor tăi. Dupăce veţi trece Iordanul, să ridicaţi pe muntele Ebal pietrele acestea, pe cari vă poruncesc azi să le ridicaţi, şi să le tencuiţi cu var. Acolo, să zideşti un altar Domnului, Dumnezeului tău, un altar de pietre, peste cari să nu treacă ferul; din pietre întregi să zideşti altarul Domnului, Dumnezeului tău. Să aduci pe altarul acesta arderi de tot Domnului, Dumnezeului tău; să aduci jertfe de mulţămire, şi să mănînci acolo şi să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeului tău. Să scrii pe aceste pietre toate cuvintele legii acesteia, săpîndu-le foarte desluşit.`` Moise şi preoţii din neamul Leviţilor au vorbit întregului Israel, şi au zis: ,,Israele, ia aminte şi ascultă! Astăzi, tu te-ai făcut poporul Domnului, Dumnezeului tău. Să asculţi de glasul Domnului, Dumnezeului tău, şi să împlineşti poruncile şi legile Lui pe cari ţi le dau astăzi.`` În aceeaş zi, Moise a mai dat următoarea poruncă poporului: ,,După ce veţi trece Iordanul, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Beniamin, să stea pe muntele Garizim, ca să binecuvinteze poporul; iar Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali, să stea pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul. Şi Leviţii să ia cuvîntul, şi să spună cu glas tare întregului Israel: ,,Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urîciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mîni de meşter, şi care -l va pune într'un loc ascuns!`` --Şi tot poporul să răspundă: ,,Amin!`` ,,Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!`` -Şi tot poporul să răspundă: ,,Amin!`` ,,Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!`` -Şi tot poporul să răspundă: ,,Amin!`` ,,Blestemat să fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum!`` -Şi tot poporul să răspundă: ,,Amin!`` ,,Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!`` -Şi tot poporul să răspundă: ,,Amin!`` ,,Blestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său!`` --Şi tot poporul să răspundă: ,,Amin!`` ,,Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!`` --Şi tot poporul să răspundă: ,,Amin!`` ,,Blestemat să fie cel ce se va culca cu soru-sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale!`` -Şi tot poporul să răspundă: ,,Amin!`` ,,Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacră-sa!`` -Şi tot poporul să răspundă: ,,Amin!`` ,,Blestemat să fie cel ce va lovi pe aproapele lui în ascuns!`` -Şi tot poporul să răspundă: ,,Amin!`` ,,Blestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse sîngele celui nevinovat!`` -Şi tot poporul să răspundă: ,,Amin!`` ,,Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia, şi cine nu le va face!`` --Şi tot poporul să răspundă: ,,Amin!``
First Reading
1 Samuel 16:1-13
Domnul a zis lui Samuel: ,,Cînd vei înceta să plîngi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi... cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales...... ca împărat.`` Samuel a zis: ,,Cum să mă duc? Saul are să afle, şi mă va ucide.`` Şi Domnul a zis: ,,Să iei cu tine un viţel, şi să zici: ,Vin să aduc o jertfă Domnului.` Să pofteşti pe Isai la jertfă; Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci, şi Îmi vei unge pe acela pe care-ţi voi spune să -l ungi.`` Samuel a făcut ce zisese Domnul, şi s'a dus la Betleem. Bătrînii cetăţii au alergat înspăimîntaţi înaintea lui şi au zis: ,,Ce vesteşte venirea ta: ceva bun?`` El a răspuns: ,,Da; vin să aduc o jertfă Domnului. Sfinţiţi-vă, şi veniţi cu mine la jertfă.`` A sfinţit şi pe Isai cu fiii lui, şi i -a pofitit la jertfă. Cînd au intrat ei, Samuel, văzînd pe Eliab, şi -a zis: ,,Negreşit, unsul Domnului este aici înaintea Lui.`` Şi Domnul a zis lui Samuel: ,,Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.`` Isai a chemat pe Abinadab, şi l -a trecut pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis: ,,Nici pe acesta nu l -a ales Domnul.`` Isai a trecut pe Şama; şi Samuel a zis: ,,Nici pe acesta nu l -a ales Domnul.`` Şi aşa a trecut Isai pe cei şapte fii ai lui pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis lui Isai: ,,Domnul n'a ales pe niciunul din ei.`` Apoi Samuel a zis lui Isai: ,,Aceştia sînt toţi fiii tăi?``. Şi el a răspuns: ,,A mai rămas cel mai tînăr, dar paşte oile.`` Atunci Samuel a zis lui Isai: ,,Trimite să -l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă pînă nu va veni aici.`` Isai a trimes să -l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: ,,Scoală-te, şi unge -l, căci el este!`` Samuel a luat cornul cu untdelemn, şi l -a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începînd din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s'a sculat, şi s'a dus la Rama.
Morning Prayer — First Lesson
2 Samuel 24
Domnul S'a aprins de mînie din nou împotriva lui Israel; şi a stîrnit pe David împotriva lor, zicînd: ,,Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda``. Şi împăratul a zis lui Ioab, căpetenia oştirii, care se afla lîngă el: ,,Străbate toate seminţiile lui Israel, dela Dan pînă la Beer-Şeba; să se facă numărătoarea poporului, şi să ştiu la cît se ridică numărul lor.`` Ioab a zis împăratului: ,,Domnul, Dumnezeul tău, să făcă poporul de o sută de ori mai mare, şi împăratul, domnul meu, să vadă cu ochii lui lucrul acesta! Dar pentru ce vrea împăratul, domnul meu, să facă lucrul acesta?`` Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab şi căpeteniilor oştirii; şi Ioab şi căpeteniile oştirii au plecat dela împărat, ca să facă numărătoarea poporului Israel. Au trecut Iordanul, şi au tăbărît la Aroer, la dreapta cetăţii care este în mijlocul văii Gad, şi lîngă Iaezer. Au venit pănă la Galaad şi în ţara lui Tahtim-Hodşi. S'au dus pînă la Dan-Iaan, şi în împrejurimile Sidonului. Au venit pînă la cetăîţuia Tir, şi în toate cetăţile Heviţilor şi ale Cananiţilor. Au ieşit spre partea de miazăzi a lui Iuda, la Beer-Şeba. Au străbătut astfel toată ţara, şi au ajuns la Ierusalim, după nouă luni şi douăzeci de zile. Ioab a dat împăratului numărul poporului: erau în Israel opt sute de mii de oameni de război cari scoteau sabia, şi în Iuda cinci sute de mii de oameni. David a simţit cum îi bătea inima, dupăce făcuse numărătoarea poporului. Şi a zis Domnului: ,,Am săvîrşit un mare păcat, făcînd lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoieşte şi iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un... nebun!`` A doua zi, cînd s'a sculat David, cuvîntul Domnului a vorbit astfel proorocului Gad, văzătorul lui David: ,,Du-te şi spune lui David: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Îţi pun înainte trei nenorociri; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.`` Gad s'a dus la David, şi i -a făcut cunoscut lucrul acesta, zicînd: ,,Vrei şapte ani de foamete în ţara ta, sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmaşilor tăi, cari te vor urmări, sau să bîntuie ciuma trei zile în ţară? Acum alege, şi vezi ce trebuie să răspund Celui ce mă trimete.`` David a răspuns lui Gad: ,,Sînt într'o mare strîmtoare! Oh! mai bine să cădem în mînile Domnului, căci îndurările Lui sînt nemărginite; dar să nu cad în mînile oamenilor!`` Domnul a trimes ciuma în Israel, de dimineaţă pînă la vremea hotărîtă. Şi, din Dan pînă la Beer-Şeba, au murit şaptezeci de mii de oameni din popor. Pe cînd îngerul întindea mîna peste Ierusalim ca să -l nimicească, Domnul S'a căit de răul acela, şi a zis îngerului care ucidea poporul: ,,Destul! Trage-ţi mîna acum.`` Îngerul Domnului era lîngă aria lui Aravna..., Iebusitul. David, văzînd pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: ,,Iată că am păcătuit! Eu sînt vinovat: dar oile acestea, ce au făcut? Mîna Ta să se îndrepte dar împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu!`` În ziua aceea, Gad a venit la David, şi i -a zis: ,,Suie-te şi înalţă un altar Domnului în aria lui Aravna, Iebusitul.`` David s'a suit, după cuvîntul lui Gad, cum poruncise Domnul. Aravna s'a uitat, şi a văzut pe împărat şi pe slujitorii lui îndreptîndu-se spre el; şi Aravna a ieşit, şi s'a închinat înaintea împăratului, cu faţa la pămînt. Aravna a zis: ,,Pentru ce vine domnul meu, împăratul, la slujitorul lui?`` Şi David a răspuns: ,,Ca să cumpăr dela tine aria şi să zidesc în ea un altar Domnului, pentruca să înceteze urgia aceasta de peste popor.`` Aravna a zis lui David: ,,Să ia domnul meu, împăratul, aria, şi să aducă în ea jertfele cari -i vor plăcea; vezi, boii vor fi pentru arderea de tot, şi carăle cu uneltele lor vor ţinea loc de lemne.`` Aravna a dat împăratului totul. Şi Aravna a zis împăratului: ,,Domnul, Dumnezeul tău, să te primească!`` Dar împăratul a zis lui Aravna: ,,Nu! vreau s'o cumpăr dela tine pe preţ de argint, şi nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, cari să nu mă coste nimic.`` Şi David a cumpărat aria şi boii cu cinzeci de sicli de argint. David a zidit acolo un altar Domnului, şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire. Atunci Domnul a fost potolit faţă de ţară, şi a încetat urgia deasupra lui Israel
Epistle
2 Timothy 4:1-8
Te rog ferbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvîntul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blîndeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea cînd oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea dela adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba. Căci eu sînt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M'am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi -o va da, în ,,ziua aceea``, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.
First Reading
Job 40
Domnul, a vorbit lui Iov, şi a zis: ,,Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?`` Iov a răspuns Domnului, şi a zis: ,,Iată, eu sînt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mîna la gură. Am vorbit odată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic.`` Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii, şi a zis: ,,Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz; ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi. Vrei să nimiceşti pînă şi dreptatea Mea? Şi să Mă osîndeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea? Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu, şi un glas de tunet ca al Lui? Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă! Varsă-ţi valurile mîniei tale, şi doboară cu o privire pe cei trufaşi! Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi, ascunde -i pe toţi împreună în ţărînă, înveleşte-le faţa în întunerec! Şi atunci voi aduce şi Eu lauda puterii dreptei tale. Uită-te la ipopotamul, căruia i-am dat viaţă ca şi ţie! El mănîncă iarbă ca boul. Uită-te ce tărie are în coapse, şi ce putere are în muşchii pîntecelui său! Îşi îndoaie coada tare ca un cedru, şi vinele coapselor lui sînt întreţăsute. Oasele lui sînt ca nişte ţevi de aramă, mădularele lui sînt ca nişte drugi de fer. El este cea mai mare dintre lucrările lui Dumnezeu. Cel ce l -a făcut l -a înzestrat cu o suliţă.. El îşi găseşte hrana în munţi, unde se joacă toate fiarele cîmpului. Se culcă supt lotus, în mijlocul trestiilor şi mlaştinilor. Desişul lotusului îl acopere cu umbra lui, sălciile pîrîului îl înconjoară. Dacă se întîmplă ca rîul să iasă din matcă, el nu fuge: chiar de s'ar năpusti Iordanul în gîtlejul lui, el ar rămînea liniştit. Crezi că -l poţi prinde lovindu -l în faţă? Sau crezi că -i vei putea străpunge nasul cu ajutorul laţurilor?
Morning Prayer — Second Lesson
Acts 24
După cinci zile, a venit marele preot Anania cu unii din bătrîni şi cu un vorbitor, numit Tertul. Au adus înaintea dregătorului plîngere împotriva lui Pavel. Pavel a fost chemat, şi Tertul a început să -l pîrască astfel: ,,Prea alesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare; şi neamul acesta a căpătat îmbunătăţiri sănătoase prin îngrijirile tale. Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulţămita, în toată vremea şi în tot locul. Dar, ca să nu te ţin prea mult, te rog să asculţi, în bunătatea ta, cîteva cuvinte. Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toţi Iudeii de pe tot pămîntul, este mai marele partidei Nazarinenilor, şi a cercat să spurce chiar şi Templul. Şi am pus mînă pe el. Am vrut să -l judecăm după Legea noastră: dar a venit căpitanul Lisias, l -a smuls din mînile noastre cu mare silă, şi a poruncit pîrîşilor lui să vină înaintea ta. Dacă -l vei cerceta, tu însuţi vei putea afla de la el toate lucrurile de cari îl pîrîm noi.`` Iudeii s'au unit la învinuirea aceasta, şi au spus că aşa stau lucrurile. După ce i -a făcut dregătorul semn să vorbească, Pavel a răspuns: ,,Fiindcă ştiu că de mulţi ani eşti judecătorul neamului acestuia, voi răspunde cu încredere pentru apărarea mea. Nu sînt mai mult de douăsprezece zile, -te poţi încredinţa de lucrul acesta-de cînd m'am suit să mă închin la Ierusalim. Nu m'au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate, stînd de vorbă cu cineva, sau făcînd răscoală de norod. Aşa că n'ar putea dovedi lucrurile de cari mă pîrăsc acum. Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea, pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Prooroci, şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi. De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. După o lipsă de mai mulţi ani, am venit să aduc milostenii neamului meu, şi să aduc daruri la Templu. Tocmai atunci nişte Iudei din Asia m'au găsit curăţit în Templu, nu cu gloată, nici cu zarvă. Ei înşişi ar trebui să se înfăţişeze înaintea ta, şi să mă pîrască, dacă au ceva împotriva mea. Sau să spună aceştia singuri de ce nelegiuire m'au găsit vinovat, cînd am stat înaintea Soborului, afară numai doar de strigătul acesta, pe care l-am scos în mijlocul lor: ,Pentru învierea morţilor sînt dat eu în judecată astăzi înaintea voastră.`` Felix, care ştia destul de bine despre ,,Calea`` aceasta, i -a amînat zicînd: ,,Am să cercetez pricina voastră cînd ca veni căpitanul Lisias.`` Şi a poruncit sutaşului să păzească pe Pavel, dar să -l lase puţin mai slobod, şi să nu oprească pe nimeni din ai lui să -i slujească sau să vină la el. După cîteva zile, a venit Felix cu nevastă-sa Drusila, care era Iudeică; a chemat pe Pavel, şi l -a ascultat despre credinţa în Hristos Isus. Dar, pe cînd vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrînare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: ,,De astădată, du-te; cînd voi mai avea prilej, te voi chema.`` Totodată el trăgea nădejde că Pavel are să -i dea bani; de aceea trimetea şi mai des să -l cheme, ca să stea de vorbă cu el. Doi ani au trecut astfel; şi în locul lui Felix, a venit Porcius Festus. Felix a vrut să facă pe placul Iudeilor, şi a lăsat pe Pavel în temniţă.
Responsorial Psalm
Psalm 32
(Un psalm al lui David. O cîntare.) Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul, căruia nu -i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie! Cîtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mîna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pămîntul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ,,Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!`` Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s'ar vărsa ape mari, pe el nu -l vor atinge de loc. Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cîntări de izbăvire. ,,Eu-zice Domnul-te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s'o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.`` Nu fiţi ca un cal sau ca un catîr fără pricepere, pe cari -i struneşti cu un frîu şi o zăbală cu cari -i legi, ca să nu se apropie de tine. - De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui. Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!
Gospel
Matthew 5:13-19
Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăş puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă. Şi oamenii n'aprind lumina ca s'o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, cîtă vreme nu va trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întîmplat toate lucrurile. Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.
Responsorial Psalm
Psalm 108
(O cîntare. Un psalm al lui David.) Gata îmi este inima să cînte, Dumnezeule! Voi cînta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea! Deşteptaţi-vă, alăută şi arfă! Mă voi trezi în zori de zi. Te voi lăuda printre popoare, Doamne, Te voi cînta printre neamuri. Căci mare este bunătatea Ta şi se înalţă mai pe sus de ceruri, iar credincioşia Ta pînă la nori. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi fie slava Ta peste tot pămîntul! Pentru ca prea iubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta, şi ascultă-ne! Dumnezeu a vorbit în sfinţenia Lui: ,,Voi birui, voi împărţi Sihemul, voi măsura valea Sucot; al Meu este Galaadul, al Meu Manase; Efraim este întăritura capului Meu, şi Iuda, toiagul Meu de cîrmuire; Moab este ligheanul în care Mă spăl; Îmi arunc încălţămintea asupra Edomului; strig de bucurie asupra ţării Filistenilor!`` Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom? Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat, şi care nu vrei să mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre? Dă-ne ajutor în necaz, căci zădarnic este ajutorul omului. Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi; El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri.
Responsorial Psalm
Psalm 117
Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile, lăudaţi -L, toate popoarele! Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi, şi credincioşia Lui ţine în veci. Lăudaţi pe Domnul!
Responsorial Psalm
Psalm 112
Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul, şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! Sămînţa lui va fi puternică pe pămînt; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvîntat. El are în casă bogăţie şi belşug, şi neprihănirea lui dăinuieşte în veci. Celui fără prihană îi răsare o lumină în întunerec, El este milostiv, îndurător şi drept. Ce bine -i merge omului care face milă şi împrumută pe altul, şi care îşi rînduieşte faptele după dreptate! Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul. Inima îi este mîngîiată, n'are nicio teamă, pînă ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de protivnicii lui. El este darnic, dă celor lipsiţi; milostenia lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă. Cel rău vede lucrul acesta, şi se mînie, scrîşneşte din dinţi şi se topeşte. Poftele celor răi rămîn neîmplinite.
Evening Prayer — First Lesson
1 Kings 1
Împăratul David era bătrîn, înaintat în vîrstă; îl acopereau cu haine, şi nu se putea încălzi. Slujitorii lui i-au zis: ,,Să se caute pentru domnul împăratul o fată fecioară; ea să stea înaintea împăratului, să -l îngrijească, şi să se culce la sînul tău; şi domnul meu împăratul se va încălzi.`` Au căutat în tot ţinutul lui Israel o fată tînără şi frumoasă, şi au găsit pe Abişag, Sunamita, pe care au adus -o la împărat. Această fată era foarte frumoasă. Ea a îngrijit pe împărat, şi i -a slujit; dar împăratul nu s'a împreunat cu ea. Adonia, fiul Haghitei, s'a sumeţit pînă acolo în cît a zis: ,,Eu voi fi împărat!`` Şi şi -a pregătit care şi călăreţi, şi cincizeci de oameni cari alergau înaintea lui. Tatăl său nu -l mustrase niciodată în viaţa lui, zicînd: ,,Pentru ce faci aşa?`` Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip, şi se născuse după Absalom. El a vorbit cu Ioab, fiul Ţeruiei, şi cu preotul Abiatar: şi aceştia au trecut de partea lui. Dar preotul Ţadoc, Benaia, fiul lui Iehoiada, proorocul Natan, Şimei, Rei şi vitejii lui David, n'au fost cu Adonia. Adonia a tăiat oi, boi şi viţei graşi, lîngă piatra lui Zohelet, care este, lîngă En-Roguel; şi a poftit pe toţi fraţii lui, fiii împăratului, şi pe toţi bărbaţii lui Iuda din slujba împăratului. Dar n'a poftit pe proorocul Natan, nici pe Benaia, nici pe viteji, nici pe fratele său Solomon. Atunci Natan a zis Bat-Şebei, mama lui Solomon: ,,N'ai auzit că Adonia, fiul Haghitei, s'a făcut împărat, fără să ştie domnul nostru David? Vino dar acum, şi-ţi voi da un sfat, ca să-ţi scapi viaţa ta şi viaţa fiului tău Solomon. Du-te, intră la împăratul David, şi spune -i: ,Împărate, domnul meu, n'ai jurat tu roabei tale, zicînd: ,Fiul tău Solomon va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie?` ,Pentruce dar împărăteşte Adonia?` Şi în timp ce tu vei vorbi cu împăratul, eu însumi voi intra după tine, şi-ţi voi întări cuvintele.`` Bat-Şeba s'a dus în odaia împăratului. El era foarte bătrîn; şi Abişag, Sunamita, îi slujea. Bat-Şeba s'a plecat şi s'a închinat înaintea împăratului. Şi împăratul a zis: ,,Ce vrei?`` Ea i -a răspuns: ,,Domnul meu, tu ai jurat roabei tale pe Domnul, Dumnezeul tău, zicînd: ,Solomon, fiul tău, va împăraţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie.` Şi acum iată că Adonia împărăţeşte! Şi tu nu ştii, împărate, domnul meu! El a junghiat boi, viţei graşi şi oi în mare număr; şi a poftit pe toţi fiii împăratului, pe preotul Abiatar, şi pe Ioab, căpetenia oştirii, dar pe robul tău Solomon nu l -a poftit. Împărate, domnul meu, tot Israelul are ochii îndreptaţi spre tine, ca să -i faci cunoscut cine va şedea pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu, după el. Şi cînd împăratul, domnul meu, va fi culcat împreună cu părinţii săi, se va întîmpla că eu şi fiul meu Solomon vom fi priviţi ca nişte vinovaţi.`` Pe cînd încă vorbea ea cu împăratul, iată că a sosit proorocul Natan. Au dat de ştire împăratului, şi au zis: ,,Iată că a venit proorocul Natan!`` El a intrat înaintea împăratului, şi s'a închinat înaintea împăratului cu faţa pînă la pămînt. Şi Natan a zis: ,,Împărate, domnul meu, oare tu ai zis: ,Adonia va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie?` Căci el s'a pogorît astăzi, a tăiat boi, viţei graşi şi oi, în mare număr; şi a poftit pe toţii fiii împăratului, pe căpeteniile oştirii, şi pe preotul Abiatar. Şi ei mănîncă şi beau înaintea lui, şi zic: ,Trăiască împăratul Adonia!` Dar nu m'a poftit nici pe mine, care sînt robul tău, nici pe preotul Ţadoc, nici pe Benaia, fiul lui Iehoiada, nici pe robul tău Solomon. Oare din porunca domnului meu, împăratul, are loc lucrul acesta, şi fără să fi făcut cunoscut robului tău cine are să se suie pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu, după el?`` Împăratul David a răspuns: ,,Chemaţi-mi pe Bat-Şeba.`` Ea a intrat, şi s'a înfăţişat înaintea împăratului. Şi împăratul a jurat, şi a zis: ,,Viu este Domnul, care m'a izbăvit din toate necazurile, că, aşa cum am jurat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, zicînd: ,Fiul tău Solomon va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie în locul meu,` -aşa voi face azi.`` Bat-Şeba s'a plecat cu faţa la pămînt, şi s'a închinat înaintea împăratului. Şi a zis: ,,Trăiască pe vecie domnul meu, împăratul David``! Împăratul David a zis: ,,Chemaţi-mi pe preotul Ţadoc, pe proorocul Natan şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada.`` Ei au intrat şi s'au înfăţişat înaintea împăratului. Şi împăratul le -a zis: ,,Luaţi cu voi pe slujitorii stăpînului vostru, puneţi pe fiul meu Solomon călare pe catîrul meu, şi pogorîţi -l la Ghihon. Acolo, preotul Ţadoc şi proorocul Natan să -l ungă împărat peste Israel. Să sunaţi din trîmbiţă, şi să ziceţi: ,Trăiască împăratul Solomon!` Să vă suiţi apoi după el ca să vină să se aşeze pe scaunul meu de domnie, şi să împărăţească în locul meu. Căci porunca mea, este ca el să fie căpetenia lui Israel şi Iuda``. Benaia, fiul lui Iehoiada, a răspuns împăratului: ,,Amin! Aşa să vrea Domnul, Dumnezeul domnului meu, împăratul: Domnul să fie cu Solomon cum a fost cu domnul meu, împăratul, ca să-şi înalţe scaunul de domnie mai pe sus de scaunul de domnie al domnului meu, împăratul David!`` Atunci preotul Ţadoc s'a pogorît împreună cu proorocul Natan, cu Benaia, fiul lui Iehoiada, cu Cheretiţii şi Peletiţii; au pus pe Solomon călare pe cătîrul împăratului David, şi l-au dus la Ghihon. Preotul Ţadoc a luat cornul cu untdelemn din cort, şi a uns pe Solomon. Au sunat din trîmbiţă, şi tot poporul a zis: ,,Trăiască împăratul Solomon!`` Tot poporul s'a suit după el, şi poporul cînta din fluier şi se desfăta cu mare bucurie; se clătina pămîntul de strigătele lor. Zvonul acesta a ajuns pînă la Adonia şi la toţi cei poftiţi cari erau cu el, tocmai în clipa cînd sfîrşeau de mîncat. Ioab, auzind sunetul trîmbiţei, a zis: ,,Ce este cu vuietul acesta de care răsună cetatea?`` Pe cînd vorbea el încă, a venit Ionatan, fiul preotului Abiatar. Şi Adonia a zis: ,,Apropie-te, că eşti un om viteaz, şi aduci veşti bune.`` ,,Da``, a răspuns Ionatan lui Adonia, ,,domnul nostru împăratul David a făcut împărat pe Solomon. A trimes cu el pe preotul Ţadoc, pe proorocul Natan, pe Benaia, fiul lui Iehoiada, pe Cheretiţi şi Peletiţi, şi l-au pus călare pe catîrul împăratului. Preotul Ţadoc şi proorocul Natan l-au uns împărat la Ghihon. De acolo s'au suit veselindu-se, şi cetatea a fost pusă în mişcare: acesta este vuietul pe care l-aţi auzit. Solomon s'a şi aşezat pe saunul de domnie al împăratului. Şi slujitorii împăratului au venit să binecuvinteze pe domnul nostru împăratul David, zicînd: ,Dumnezeul tău să facă numele lui Solomon mai vestit decît numele tău, şi el să-şi înalţe scaunul de domnie mai pe sus de scaunul tău de domnie!`` Şi împăratul s'a închinat pe patul său. Iată ce a zis şi împăratul: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care mi -a dat astăzi un urmaş pe scaunul meu de domnie, şi mi -a îngăduit să -l văd!`` Toţi cei poftiţi de Adonia s'au umplut de spaimă; s'au sculat şi au plecat care încotro. Adonia s'a temut de Solomon; s'a sculat şi el, a plecat, şi s'a apucat de coarnele altarului. Au venit şi au spus lui Solomon: ,,Iată că Adonia se teme de împăratul Solomon, şi s'a apucat de coarnele altarului, zicînd: ,Să-mi jure împăratul Solomon azi că nu va omorî pe robul său cu sabia!`` Solomon a zis: ,,Dacă va fi om cinstit, un păr din cap nu -i va cădea la pămînt; dar dacă se va găsi răutate în el, va muri.`` Şi împăratul Solomon a trimes nişte oameni, cari l-au pogorît de pe altar. El a venit şi s'a închinat înaintea împăratului Solomon, şi Solomon i -a zis: ,,Du-te acasă.``
Second Reading
Philippians 3
Încolo, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul. Păziţi-vă de cînii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de scrîjilaţii aceia! Căci cei tăiaţi împrejur sîntem noi, cari slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, cari ne lăudăm în Hristos Isus, şi cari nu ne punem încrederea în lucrurile pămînteşti. Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pămînteşti. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pămînteşti, eu şi mai mult; eu, care sînt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu; în ce priveşte rîvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea, pe care o dă Legea, fără prihană. Dar lucrurile, cari pentru mine erau cîştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am perdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să cîştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu avînd o neprihănire a mea, pe care mi -o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să -L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi cîştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvîrşit; dar alerg înainte, căutînd să -l apuc, întrucît şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitînd ce este în urma mea, şi aruncîndu-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gîndul acesta dar să ne însufleţească pe toţi, cari sîntem desăvîrşiţi; şi dacă în vreo privinţă sînteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. Dar în lucrurile în cari am ajuns de aceeaş părere, să umblăm la fel. Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda, pe care o aveţi în noi. Căci v'am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plîngînd: sînt mulţi, cari se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfîrşitul lor va fi pierzarea. Dumenzeul lor este pîntecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gîndesc la lucrurile de pe pămînt. Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mîntuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi -l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.
Second Reading
I John 4
Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sînt dela Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să -L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este dela Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. Voi, copilaşilor, sînteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentrucă Cel ce este în voi, este mai mare decît cel ce este în lume. Ei sînt din lume; deaceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. Noi însă sîntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii. Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este dela Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte, n'a cunoscut pe Dumnezeu; pentrucă Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s'a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimes în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne -a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Prea iubiţilor, dacă astfel ne -a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii. Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămîne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvîrşită în noi. Cunoaştem că rămînem în El şi că El rămîne în noi prin faptul că ne -a dat din Duhul Său. Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimes pe Fiul ca să fie Mîntuitorul lumii. Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămîne în el, şi el în Dumnezeu. Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămîne în dragoste, rămîne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămîne în el. Cum este El, aşa sîntem şi noi în lumea aceasta: astfel se face că dragostea este desăvîrşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii. În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvîrşită izgoneşte frica; pentrucă frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n'a ajuns desăvîrşit în dragoste. Noi Îl iubim pentrucă El ne -a iubit întîi. Dacă zice cineva: ,,Eu iubesc pe Dumnezeu``, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care -l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu -L vede? Şi aceasta este porunca, pe care o avem dela El: cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe fratele său.
Second Reading
1 Timothy 2:1-8
Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţămiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sînt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă pacinică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S'a dat pe Sine însuş, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită, şi propovăduitorul şi apostolul lui am fost pus eu-spun adevărul în Hristos, nu mint-ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul. Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mîni curate, fără mînie şi fără îndoieli.
Second Reading
2 Peter 3:1-10
Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă, pe care v'o scriu. În amîndouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări, ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii prooroci, şi de porunca Domnului şi Mîntuitorului nostru, dată prin apostolii voştri. Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trăi după poftele lor, şi vor zice: ,,Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de cînd au adormit părinţii noştri, toate rămîn aşa cum erau dela începutul zidirii!`` Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pămînt scos prin Cuvîntul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, şi că lumea de atunci a perit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pămîntul de acum sînt păzite şi păstrate, prin acelaş Cuvînt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi. Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sînt ca o zi. Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pămîntul, cu tot ce este pe el, va arde.
Gospel
Matthew 7
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: ,,Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău``, şi, cînd colo, tu ai o bîrnă într'al tău?... Făţarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Să nu daţi cînilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă. Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. Cine este omul acela dintre voi, care, dacă -i cere fiul său o pîne, să -i dea o piatră? Sau, dacă -i cere un peşte, să -i dea un şarpe? Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer! Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii. Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sînt ceice intră pe ea. Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sînt ceice o află. Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sînt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu orişicine-Mi zice: ,,Doamne, Doamne!`` va intra în Împărăţia cerurilor, ci celce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ,,Doamne, Doamne! N'am proorocit noi în Numele Tău? N'am scos noi draci în Numele Tău? Şi n'am făcut noi multe minuni în Numele Tău?`` Atunci le voi spune curat: ,,Niciodată nu v'am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.`` De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi -a zidit casa pe stîncă. A dat ploaia, au venit şivoaele, au suflat vînturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s'a prăbuşit, pentrucă avea temelia zidită pe stîncă. Însă ori şi cine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi -a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vînturile, şi au izbit în casa aceea: ea s'a prăbuşit, şi prăbuşirea i -a fost mare.`` După ce a sfîrşit Isus cuvîntările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.
Evening Prayer — Second Lesson
1 John 3
Vedeţi ce dragoste ne -a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi sîntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentrucă nu L -a cunoscut nici pe El. Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s'a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat. Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. Şi ştiţi că El S'a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. Oricine rămîne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L -a văzut, nici nu L -a cunoscut. Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit. Cine păcătuieşte, este dela diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început. Fiul lui Dumnezeu S'a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentrucă sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este dela Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. Căci vestirea, pe care aţi auzit -o dela început, este aceasta: să ne iubim unii pe alţii; nu cum a fost Cain, care era dela cel rău, şi a ucis pe fratele său. Şi pentruce l -a ucis? Pentrucă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentrucă iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, rămîne în moarte. Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş; şi ştiţi că niciun ucigaş n'are viaţa vecinică rămînînd în el. Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi -a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămîne în el dragostea de Dumnezeu? Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că sîntem din adevăr, şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osîndeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decît inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile. Prea iubiţilor, dacă nu ne osîndeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi orice vom cere, vom căpăta dela El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui. Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne -a poruncit El. Cine păzeşte poruncile Lui, rămîne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămîne în noi prin Duhul, pe care ni L -a dat.
Gospel
Luke 4:31-44
S'a pogorît în Capernaum, cetate din Galilea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului. Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentrucă vorbea cu putere. În sinagogă se afla un om, care avea un duh de drac necurat, şi care a strigat cu glas tare: ,,Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te ştiu cine eşti: Sfîntul lui Dumnezeu.`` Isus l -a certat, şi i -a zis: ,,Taci, şi ieşi afară din omul acesta!`` Şi dracul, dupăce l -a trîntit jos, în mijlocul adunării, a ieşit afară din el, fără să -i facă vreun rău. Toţi au fost cuprinşi de spaimă, şi ziceau unii către alţii: Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpînire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!`` Şi I s'a dus vestea în toate împrejurimile. Dupăce a ieşit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era prinsă de friguri mari, şi L-au rugat pentru ea. El S'a plecat spre ea, a certat frigurile, şi au lăsat -o frigurile. Ea s'a sculat îndată, şi a început să le slujească. La asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boale, îi aduceau la El. El Îşi punea mînile peste fiecare din ei, şi -i vindeca. Din mulţi ieşeau şi draci, cari strigau şi ziceau: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.`` Dar El îi mustra, şi nu -i lăsa să vorbească, pentrucă ştiau că El este Hristosul. Cînd s'a crăpat de ziuă, Isus a ieşit şi S'a dus într'un loc pustiu. Noroadele au început să -L caute în toate părţile, şi au ajuns pînă la El: voiau să -L oprească să nu plece dela ei. Dar El le -a zis: ,,Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi în alte cetăţi; fiindcă pentru aceasta am fost trimes.`` Şi propovăduia în sinagogile Galileii.
Gospel
John 4:25-38
,,Ştiu``, i -a zis femeia, ,,că are să vină Mesia, (căruia I se zise Hristos); cînd va veni El, are să ne spună toate lucrurile.`` Isus i -a zis: ,,Eu, cel care vorbesc cu tine, sînt Acela.`` Atunci au venit ucenicii Lui, şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuş nici unul nu I -a zis: ,,Ce căuţi?`` sau: ,,Despre ce vorbeşti cu ea?`` Atunci femeia şi -a lăsat găleata, s'a dus în cetate, şi a zis oamenilor: ,,Veniţi de vedeţi un om, care mi -a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?`` Ei au ieşit din cetate, şi veneau spre El. În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănînce, şi ziceau: ,,Învăţătorule, mănîncă!`` Dar El le -a zis: ,,Eu am de mîncat o mîncare, pe care voi n'o cunoaşteţi.`` Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: ,,Nu cumva I -a adus cineva să mănînce?`` Isus le -a zis: ,,Mîncarea Mea este să fac voia Celui ce M'a trimes, şi să împlinesc lucrarea Lui. Nu ziceţi voi că mai sînt patru luni pînă la seceriş? Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, cari sînt albe acum, gata pentru seceriş. Cine seceră, primeşte o plată, şi strînge roadă pentru viaţa vecinică; pentruca şi cel ce samănă şi celce seceră să se bucure în acelaş timp. Căci în această privinţă, este adevărată zicerea: ,Unul samănă, iar altul seceră`. Eu v'am trimes să seceraţi acolo unde nu voi v'aţi ostenit; alţii s'au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor.``
Gospel
Matthew 12
În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grîu, într'o zi de Sabat. Ucenicii Lui, cari erau flămînzi, au început să smulgă spice de grîu şi să le mănînce. Fariseii, cînd au văzut lucrul acesta, I-au zis: ,,Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului.`` Dar Isus le -a răspuns: ,,Oare n'aţi citit ce a făcut David, cînd a flămînzit, el şi ceice erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, şi a mîncat pînile pentru punerea înaintea Domnului, pe cari nu -i era îngăduit să le mănînce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoţilor? Sau n'aţi citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoţii calcă Sabatul în Templu, şi totuş sînt nevinovaţi? Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decît Templul. Dacă aţi fi ştiut ce însemnează: ,Milă voiesc, iar nu jertfe,` n'aţi fi osîndit pe nişte nevinovaţi. Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.`` Isus a plecat de acolo, şi a intrat în sinagogă. Şi iată că în sinagogă era un om care avea o mînă uscată. Ei, ca să poată învinui pe Isus, L-au întrebat: ,,Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?`` El le -a răspuns: ,,Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie, şi -i cade într'o groapă, în ziua Sabatului, să n'o apuce şi s'o scoată afară? Cu cît mai de preţ este deci un om decît o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.`` Atunci a zis omului aceluia: ,,Întinde-ţi mîna!`` El a întins -o, şi mîna s'a făcut sănătoasă ca şi cealaltă. Fariseii au ieşit afară, şi s'au sfătuit cum să omoare pe Isus. Dar Isus, ca unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo. După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii, şi le -a poruncit cu totdinadinsul să nu -L facă cunoscut; ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: ,,Iată Robul Meu, pe care L-am ales, Prea iubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata. El nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni nu -I va auzi glasul pe uliţe. Nu va frînge o trestie ruptă, şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, pînă va face să biruie judecata. Şi Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.`` Atunci I-au adus un îndrăcit orb şi mut; şi Isus l -a tămăduit, aşa că mutul vorbea şi vedea. Toate noroadele, mirate, ziceau: ,,Nu cumva este acesta Fiul lui David?`` Cînd au auzit Fariseii lucrul acesta, au zis: ,,Omul acesta nu scoate dracii decît cu Beelzebul, domnul dracilor!`` Isus, care le cunoştea gîndurile, le -a zis: ,,Orice împărăţie desbinată împotriva ei însăş, este pustiită; şi orice cetate sau casă, desbinată împotriva ei însăş, nu poate dăinui. Dacă Satana scoate afară pe Satana, este desbinat; deci, cum poate dăinui împărăţia lui? Şi dacă Eu scot afară dracii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voştri cu cine -i scot? De aceea ei vor fi judecătorii voştri. Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi. Sau, cum poate cineva să intre în casa celui tare, şi să -i jăfuiască gospodăria, dacă n'a legat mai întîi pe cel tare? Numai atunci îi va jăfui casa. Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, şi cine nu strînge cu Mine, risipeşte. De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfînt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor. Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău: căci pomul se cunoaşte după rodul lui. Pui de năpîrci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, cînd voi sînteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvînt nefolositor, pe care -l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osîndit.`` Atunci unii din cărturari şi din Farisei au luat cuvîntul, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, am vrea să vedem un semn dela Tine!`` Drept răspuns, El le -a zis: ,,Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decît semnul proorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pîntecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pămîntului. Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi -l vor osîndi, pentru că ei s'au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decît Iona. Împărăteasa dela Miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi -l va osîndi, pentru că ea a venit dela marginile pămîntului, ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decît Solomon. Duhul necurat, cînd a ieşit dintr'un om, umblă prin locuri fără apă, căutînd odihnă, şi n'o găseşte. Atunci zice: ,,Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, cînd vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decît el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decît cea dintîi. Tocmai aşa se va întîmpla şi cu acest neam viclean.`` Pe cînd vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El. Atunci cineva I -a zis: ,,Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, şi caută să vorbească cu Tine.`` Dar Isus a răspuns celui ce -I adusese ştirea aceasta: ,,Cine este mama Mea, şi cari sînt fraţii Mei?`` Apoi Şi -a întins mîna spre ucenicii Săi şi a zis: ,,Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.``
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
