Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Isaiah 50:4-10
,,Domnul Dumnezeu Mi -a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborît de întristare. El Îmi trezeşte, în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici. Domnul Dumnezeu Mi -a deschis urechea, şi nu M'am împotrivit, nici nu M'am tras înapoi. Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări. Dar Domnul Dumnezeu M'a ajutat; de aceea nu M'am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine. Cel ce Mă îndreptăţeşte este aproape: ,Cine va vorbi împotriva Mea? Să ne înfăţişăm împreună!` ,Cine este protivnicul Meu? Să înainteze spre Mine!` Iată, Domnul Dumnezeu Mă ajută: cine Mă va osîndi? Într'adevăr, se prefac cu toţii în zdrenţe ca o haină: molia îi va mînca. Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întunerec şi n'are lumină, să se încreadă în Numele Domnului, şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!
Epistle
Acts 12:1-11
Cam pe aceeaş vreme, împăratul Irod a pus mînile pe unii din Biserică, pentruca să -i chinuiască; şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Cînd a văzut că lucrul acesta place Iudeilor, a mai pus mîna şi pe Petru. -Erau zilele praznicului Azimilor. - După ce l -a prins, şi l -a băgat în temniţă, l -a pus supt paza a patru cete de cîte patru ostaşi, cu gînd ca după Paşte să -l scoată înaintea norodului. Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. În noaptea zilei cînd avea de gînd Irod să -l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mîni cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă. Şi iată, un înger al Domnului a stătut lîngă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu -l în coastă, şi i -a zis: ,,Scoală-te, iute!`` Lanţurile i-au căzut jos de pe mîni. Apoi îngerul i -a zis: ,,Încinge-te, şi leagă-ţi încălţămintele.`` Şi el a făcut aşa. Îngerul i -a mai zis: ,,Îmbracă-te în haină, şi vino după mine.`` Petru a ieşit afară, şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întîia şi a doua, au ajuns la poarta de fer, care dă în cetate, şi ea li s'a deschis singură; au ieşit, şi au trecut într'o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lîngă el. Cînd şi -a venit Petru în fire, a zis: ,,Acum văd cu adevărat că Domnul a trimes pe îngerul Său, şi m'a scăpat din mîna lui Irod şi dela tot ce aştepta poporul Iudeu.``
First Reading
2 Corinthians 11:21-33
Spre ruşinea mea o spun, că am fost slabi! Totuş, orice poate să pună înainte cineva-vorbesc în nebunie-pot pune şi eu înainte. Sînt ei Evrei? Şi eu sînt! -Sînt ei Israeliţi? Şi eu sînt! -Sînt ei sămînţă a lui Avraam? Şi eu sînt! - Sînt ei slujitori ai lui Hristos? -vorbesc ca un ieşit din minţi-eu sînt şi mai mult. În osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! De cinci ori am căpătat dela Iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s -a sfărîmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adîncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe rîuri, în primejdii din partea tîlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgînilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în priveghiuiri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lîngă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile. Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard? Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea. Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care este binecuvîntat în veci, ştie că nu mint!... În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea Damascenilor, ca să mă prindă. Dar am fost dat jos pe o fereastră, într'o coşniţă, prin zid, şi am scăpat din mînile lor.
Morning Prayer — First Lesson
Ecclesiasticus 15
First Reading
Isaiah 56
,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Păziţi ce este drept, şi faceţi ce este bine; căci mîntuirea Mea este aproape să vină, şi neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta, şi de fiul omului care rămîne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu -l pîngărească, şi stăpînindu-şi mîna, ca să nu facă nici un rău! Străinul care se alipeşte de Domnul, să nu zică: ,Domnul mă va despărţi de poporul Său!` Şi famenul să nu zică: ,Iată, eu sînt un copac uscat!` Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Famenilor, cari vor păzi Sabatele Mele, cari vor alege ce-Mi este plăcut, şi vor stărui în legămîntul Meu, le voi da în Casa Mea şi înlăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune de cît fii şi fiice; le voi da un nume vecinic, care nu se va stinge. Şi pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să -I slujească, şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu -l pîngărească, şi vor stărui în legămîntul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfînt, şi -i voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.`` Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care strînge pe cei risipiţi ai lui Israel: ,,Voi mai strînge şi alte popoare la cei strînşi acum din el.`` ,,Veniţi toate fiarele de pe cîmp, veniţi de mîncaţi, toate fiarele din pădure! Toţi păzitorii lui sînt orbi, fără pricepere; toţi sînt nişte cîni muţi, cari nu pot să latre; aiurează, stau tolăniţi, şi le place să doarmă. Totuş sînt nişte cîni lacomi, cari nu se mai satură. Sînt nişte păstori cari nu pot pricepe nimic; toţi îşi văd de calea lor, fiecare umblă după folosul lui, fără abatere: - ,Veniţi, -zic ei-am să caut vin, şi ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mîne vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!`` -
First Reading
Proverbs 29
Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac. - Cînd se înmulţesc cei buni, poporul se bucură, dar cînd stăpîneşte cel rău, poporul geme. - Cine iubeşte înţelepciunea înveseleşte pe tatăl său, dar cine umblă cu curvele risipeşte averea. - Un împărat întăreşte ţara prin dreptate, dar cine ia mită, o nimiceşte. - Cine linguşeşte pe aproapele său, îi întinde un laţ supt paşii lui. - În păcatul omului rău este o cursă, dar cel bun biruie şi se bucură. - Cel bun pricepe pricina săracilor, dar cel rău nu poate s'o priceapă. - Cei uşuratici aprind focul în cetate, dar înţelepţii potolesc mînia. - Cînd se ceartă un înţelept cu un nebun, să se tot supere sau să tot rîdă, căci pace nu se face. - Oamenii setoşi de sînge urăsc pe omul fără prihană, dar oamenii fără prihană îi ocrotesc viaţa. - Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpîneşte. - Cînd celce stăpîneşte dă ascultare cuvintelor mincinoase, toţi slujitorii lui sînt nişte răi. - Săracul şi asupritorul se întîlnesc, dar Domnul le luminează ochii la amîndoi, Un împărat care judecă pe săraci după adevăr, îşi va avea scaunul de domnie întărit pe vecie. - Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale. - Cînd se înmulţesc cei răi, se înmulţeşte şi păcatul, dar cei buni le vor vedea căderea. - Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă, şi îţi va aduce desfătare sufletului. - Cînd nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frîu; dar ferice de poporul care păzeşte legea! - Nu prin vorbe se pedepseşte un rob, căci chiar dacă pricepe, n'ascultă. - Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult dela un nebun decît dela el. - Slujitorul pe care -l răsfeţi din copilărie, la urmă ajunge de se crede fiu. - Un om mînios stîrneşte certuri, şi un înfuriat face multe păcate. - Mîndria unui om îl scoboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste. - Cine împarte cu un hoţ îşi urăşte viaţa, aude blestemul, şi nu spune nimic. - Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n'are dece să se teamă. - Mulţi umblă după bunăvoinţa celui ce stăpîneşte, dar Domnul este acela care face dreptate fiecăruia. Omul nelegiuit este o scîrbă înaintea celor neprihăniţi, dar cel ce umblă fără prihană este o scîrbă înaintea celor răi.
Gospel
Matthew 16:13-19
Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: ,,Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul omului?`` Ei au răspuns: ,,Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din prooroci.`` ,,Dar voi``, le -a zis El, ,,cine ziceţi că sînt?`` Simon Petru, drept răspuns, I -a zis: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!`` Isus a luat din nou cuvîntul, şi i -a zis: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sîngele ţi -a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pămînt, va fi legat în ceruri, şi orice vei deslega pe pămînt, va fi deslegat în ceruri.``
Responsorial Psalm
Psalm 20
(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov, să-ţi trimeată ajutor din locaşul Său cel Sfînt, şi să te sprijinească din Sion! Să-Şi aducă aminte de toate darurile tale de mîncare, şi să primească arderile tale de tot! (Oprire.) Să-ţi dea ce-ţi doreşte inima, şi să-ţi împlinească toate planurile tale! Atunci noi ne vom bucura de biruinţa ta, şi vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru. Domnul să-ţi asculte toate dorinţele tale! Ştiu de acum că Domnul scapă pe unsul Său, şi -i va răspunde din ceruri, din locaşul Lui cel Sfînt, prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui. Unii se bizuiesc pe carăle lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru. Ei se îndoaie şi cad; dar noi ne ridicăm şi rămînem în picioare. Scapă, Doamne, pe împăratul, şi ascultă-ne cînd Te chemăm!
Responsorial Psalm
Psalm 29
(Un psalm al lui David.) Fiii lui Dumnezeu, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste. Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte! Glasul Domnului răsună pe ape, Dumnezeul slavei face să bubue tunetul: Domnul este pe ape mari. Glasul Domnului este puternic, glasul Domnului este măreţ. Glasul Domnului sfarmă cedrii; Domnul sfarmă cedrii Libanului; îi face să sară ca nişte viţei, şi Libanul şi Sirionul sar ca nişte pui de bivoli. Glasul Domnului face să ţîşnească flăcări de foc, glasul Domnului face să se cutremure pustia; Domnul face să tremure pustia Cades. Glasul Domnului face pe cerboaice să nască; El despoaie pădurile; în locaşul Lui totul strigă: ,,Slavă!`` Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie cînd cu potopul, şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie. Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvintează pe poporul Său cu pace.
Responsorial Psalm
Psalm 30
(Un psalm. O cîntare pentru sfinţirea Casei Domnului, făcută de David.) Te înalţ, Doamne, căci m'ai ridicat, şi n'ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure de mine. Doamne, Dumnezeule, eu am strigat către Tine, şi Tu m'ai vindecat. Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din locuinţa morţilor, Tu m'ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se pogoară în groapă. Cîntaţi Domnului, voi cei iubiţi de El, măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel Sfînt! Căci mînia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plînsul, iar dimineaţa veselia. Cînd îmi mergea bine, ziceam: ,,Nu mă voi clătina niciodată!`` Doamne, prin bunăvoinţa Ta mă aşezasei pe un munte tare... dar Ţi-ai ascuns Faţa, şi m'am turburat. Doamne, eu am strigat către tine, şi m'am rugat Domnului, zicînd: ,,Ce vei cîştiga dacă-mi verşi sîngele, şi mă pogori în groapă? Poate să Te laude ţărîna? Poate ea să vestească credincioşia Ta? Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!`` - Şi mi-ai prefăcut tînguirile în veselie, mi-ai deslegat sacul de jale, şi m'ai încins cu bucurie, pentruca inima mea să-Ţi cînte, şi să nu stea mută. Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!
Responsorial Psalm
Psalm 136
Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, căci în veac ţine îndurarea Lui! Lăudaţi pe Domnul domnilor, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce singur face minuni mari, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a făcut cerurile cu pricepere, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe cel ce a întins pămîntul pe ape, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a făcut luminători mari, căci în veac ţine îndurarea Lui! Soarele, ca să stăpînească ziua, căci în veac ţine îndurarea Lui! Luna şi stelele, ca să stăpînească noaptea, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a lovit pe Egipteni în întîii lor născuţi, căci în veac ţine îndurarea Lui! Şi a scos pe Israel din mijlocul lor, căci în veac ţine îndurarea Lui! Cu mînă tare şi cu braţ întins, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a tăiat în două marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui! Care a trecut pe Israel prin mijlocul ei, căci în veac ţine îndurarea Lui! Şi a aruncat pe Faraon şi oştirea lui în marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a călăuzit pe poporul Său în pustie, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a lovit împăraţi mari, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a ucis împăraţi puternici, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Sihon, împăratul Amoriţilor, căci în veac ţine îndurarea Lui! Şi pe Og, împăratul Basanului, căci în veac ţine îndurarea Lui! Şi le -a dat ţara de moştenire, căci în veac ţine îndurarea Lui! De moştenire robului Său Israel, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce Şi -a adus aminte de noi, cînd eram smeriţi, căci în veac ţine îndurarea Lui! Şi ne -a izbăvit de asupritorii noştri, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce dă hrană oricărei făpturi, căci în veac ţine îndurarea Lui! Lăudaţi pe Dumnezeul cerurilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
Second Reading
1 John 1:1-10
Ce era dela început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mînile noastre, cu privire la Cuvîntul vieţii, - pentrucă viaţa a fost arătată, şi noi am văzut -o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa vecinică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne -a fost arătată; - deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Vestea, pe care am auzit -o dela El şi pe care v'o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întunerec. Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întunerec, minţim, şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuş este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sîngele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. Dacă zicem că n'avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Dacă zicem că n'am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvîntul Lui nu este în noi.
Second Reading
Colossians 2:8-15
Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpîniri. În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mînă, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în desbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pămînteşti, fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L -a înviat din morţi. Pe voi, cari eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pămîntească netăiată împrejur, Dumnezeu v'a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne -a iertat toate greşalele. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l -a nimicit, pironindu -l pe cruce. A desbrăcat domniile şi stăpînirile, şi le -a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.
Second Reading
II Corinthians 5
Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pămîntească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer dela Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mînă ci este vecinică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit dacă atunci cînd vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi desbrăcaţi de el. Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim desbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celalt peste acesta, pentruca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă. Şi Cel ce ne -a făcut pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne -a dat arvuna Duhului. Aşa dar, noi întotdeauna sîntem plini de încredere; căci ştim că, dacă sîntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, - pentrucă umblăm prin credinţă, nu prin vedere. - Da, sîntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul. Deaceea ne şi silim să -I fim plăcuţi, fie că rămînem acasă fie că sîntem departe de casă. Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care -l va fi făcut cînd trăia în trup. Ca unii cari cunoaştem deci frica de Domnul, pe oameni, căutăm să -i încredinţăm; dar Dumnezeu ne cunoaşte bine, şi nădăjduiesc că şi voi ne cunoaşteţi bine în cugetele voastre. Cu aceasta nu ne lăudăm singuri iarăş înaintea voastră, ci vă dăm un temei de laudă cu privire la noi, ca să aveţi cu ce răspunde acelora cari se laudă cu ce este în înfăţişare şi nu cu ce este în inimă. În adevăr, dacă ne-am ieşit din minţi, pentru Dumnezeu ne-am ieşit; dacă sîntem întregi la minte, pentru voi sîntem. Căci dragostea lui Hristos ne strînge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentruca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei. Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuş acum nu -L mai cunoaştem în felul acesta. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s'au dus: iată că toate lucrurile s'au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sînt dela Dumnezeu, care ne -a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne -a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine, neţinîndu-le în socoteală păcatele lor, şi ne -a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi dar, sîntem trimeşi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe Cel ce n'a cunoscut niciun păcat, El L -a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.
Evening Prayer — First Lesson
Ecclesiasticus 19
Second Reading
II Timothy 4
Te rog ferbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvîntul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blîndeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea cînd oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea dela adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba. Căci eu sînt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M'am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi -o va da, în ,,ziua aceea``, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. Caută de vino curînd la mine. Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum m'a părăsit, şi a plecat la Tesalonic. Crescens s'a dus în Galatia, Tit în Dalmatia. Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu, şi adu -l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă. Pe Tihic l-am trimes la Efes. Cînd vei veni, adu-mi mantaua, pe care am lăsat -o în Troa la Carp, şi cărţile, mai ales pe cele de piele. Alexandru, căldărarul, mi -a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui. Păzeşte-te şi tu de el, pentrucă este cu totul împotriva cuvintelor noastre. La întîiul meu răspuns de apărare, nimeni n'a fost cu mine, ci toţi m'au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lîngă mine, şi m'a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine, şi s'o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mîntui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin. Spune sănătate Priscilei şi lui Acuila, şi casei lui Onisifor. Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet. Caută de vino înainte de iarnă. Eubul şi Pudens, Linus, Claudia şi toţi fraţii îţi trimet sănătate. Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin
Gospel
John 1:1-18
La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n'a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întunerec, şi întunerecul n'a biruit -o. A venit un om trimes de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentruca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L -a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le -a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sînge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Şi Cuvîntul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. - Ioan a mărturisit despre El, cînd a strigat: ,,El este Acela despre care ziceam eu: ,Celce vine după mine, este înaintea mea, pentrucă era înainte de mine`. - Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L -a făcut cunoscut.``
Gospel
John 2
A treia zi s'a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Isus era acolo. Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui. Cînd s'a isprăvit vinul, mama lui Isus I -a zis: ,,Nu mai au vin.`` Isus i -a răspuns: ,,Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi -a venit încă ceasul.`` Mama lui a zis slugilor: ,,Să faceţi orice vă va zice``. Şi acolo erau şase vase de piatră, puse după obiceiul de curăţire al Iudeilor; şi în fiecare vas încăpeau cîte două sau trei vedre. Isus le -a zis: ,,Umpleţi vasele acestea cu apă``. Şi le-au umplut pînă sus. ,,Scoateţi acum``, le -a zis El, şi ,,aduceţi nunului.`` Şi i-au adus: Nunul, dupăce a gustat apa făcută vin, -el nu ştia de unde vine vinul acesta (slugile însă, cari scoseseră apa, ştiau), -a chemat pe mire, şi i -a zis: ,,Orice om pune la masă întîi vinul cel bun; şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun; dar tu ai ţinut vinul cel bun pînă acum.`` Acest început al semnelor Lui l -a făcut Isus în Cana din Galilea. El Şi -a arătat slava Sa, şi ucenicii Lui au crezut în El. După aceea, S'a pogorît la Capernaum, împreună cu mama, fraţii şi ucenicii Lui; şi acolo n'au rămas multe zile. Paştele Iudeilor erau aproape; şi Isus S'a suit la Ierusalim. În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei, şi pe schimbătorii de bani şezînd jos. A făcut un bici de ştreanguri, şi i -a scos pe toţi afară din Templu, împreună cu oile şi boii; a vărsat banii schimbătorilor, şi le -a răsturnat mesele. Şi a zis celor ce vindeau porumbei: ,,Ridicaţi acestea de aici, şi nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negustorie.`` Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: ,,Rîvna pentru casa Ta Mă mănîncă pe Mine.`` Iudeii au luat cuvîntul, şi I-au zis: ,,Prin ce semn ne arăţi că ai putere să faci astfel de lucruri?`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.`` Iudeii au zis: ,,Au trebuit patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?`` Dar El le vorbea despre Templul trupului Său. Tocmai de aceea, cînd a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea; şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe cari le spusese Isus. Pe cînd era Isus în Ierusalim, la praznicul Paştelor, mulţi au crezut în Numele Lui; căci vedeau semnele pe cari le făcea. Dar Isus nu Se încredea în ei, pentrucă îi cunoştea pe toţi. Şi n'avea trebuinţă să -I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El însuş ştia ce este în om.
Gospel
Matthew 17
După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i -a dus la o parte pe un munte înalt. El S'a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s'au făcut albe ca lumina. Şi iatăcă li s'a arătat Moise şi Ilie, stînd de vorbă cu El. Petru a luat cuvîntul, şi a zis lui Isus: ,,Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibi: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.`` Pe cînd vorbea el încă, iată că i -a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s'a auzit un glas, care zicea: ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!`` Cînd au auzit, ucenicii au căzut cu feţele la pămînt, şi s'au înspăimîntat foarte tare. Dar Isus S'a apropiat, S'a atins de ei, şi le -a zis: ,,Sculaţi-vă, nu vă temeţi!`` Ei au ridicat ochii, şi n'au văzut pe nimeni, decît pe Isus singur. Pe cînd se coborau din munte, Isus le -a dat porunca următoare: ,,Să nu spuneţi nimărui de vedenia aceasta, pînă va învia Fiul omului din morţi.`` Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: ,,Oare de ce zic cărturarii că întîi trebuie să vină Ilie?`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Este adevărat că trebuie să vină întîi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile. Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.`` Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul. Cînd au ajuns la norod, a venit un om, care a căzut în genunchi înaintea lui Isus, şi I -a zis: ,,Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic, şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc, şi de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi, şi n'au putut să -l vindece.`` ,,O, neam necredincios şi pornit la rău!`` a răspuns Isus. ,,Pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi? Aduceţi -l aici la Mine.`` Isus a certat dracul, care a ieşit afară din el. Şi băiatul s'a tămăduit chiar în ceasul acela. Atunci ucenicii au venit la Isus, şi I-au zis, deoparte: ,,Noi de ce n'am putut să -l scoatem?`` ,,Din pricina puţinei voastre credinţe``, le -a zis Isus. ,,Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ,Mută-te de aici colo`, şi s'ar muta; nimic nu v'ar fi cu neputinţă. Dar acest soi de draci nu iese afară decît cu rugăciune şi cu post.`` Pe cînd stăteau în Galilea, Isus le -a zis: ,,Fiul omului trebuie să fie dat în mînile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.`` Ucenicii s'au întristat foarte mult. Cînd au ajuns în Capernaum, ceice strîngeau darea pentru Templu (Greceşte: Cele două drahme.) au venit la Petru, şi i-au zis: ,,Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?`` ,,Ba da``, a zis Petru. Şi cînd a intrat în casă, Isus i -a luat înainte, şi i -a zis: ,,Ce crezi, Simone? Împăraţii pămîntului dela cine iau dări sau biruri? Dela fiii lor sau dela străini?`` Petru I -a răspuns: ,,Dela străini.`` Şi Isus i -a zis: ,,Aşa dar fiii sînt scutiţi. Dar, ca să nu -i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa, şi trage afară peştele care va veni întîi; deschide -i gura, şi vei găsi în ea o rublă (Greceşte: Un statir.) pe care ia -o şi dă-le -o lor, pentru Mine şi pentru tine.``
Gospel
Matthew 16:13-19
Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: ,,Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul omului?`` Ei au răspuns: ,,Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din prooroci.`` ,,Dar voi``, le -a zis El, ,,cine ziceţi că sînt?`` Simon Petru, drept răspuns, I -a zis: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!`` Isus a luat din nou cuvîntul, şi i -a zis: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sîngele ţi -a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pămînt, va fi legat în ceruri, şi orice vei deslega pe pămînt, va fi deslegat în ceruri.``
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
