Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
2 Corinthians 7:10-16
În adevăr, cînd întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mîntuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe cînd întristarea lumii aduce moartea. Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frămîntare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de desvinovăţire! Ce mînie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce rîvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sînteţi curaţi în privinţa aceasta. Aşa că, dacă v'am scris nu v'am scris nici din pricina celuice a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu. De aceea am fost mîngîiaţi. Dar, pe lîngă mîngîierea aceasta a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toţi. Şi dacă m'am lăudat puţin cu voi înaintea lui, n'am fost dat de ruşine. Ci, după cum în orice lucru v'am spus adevărul, tot aşa şi lauda noastră cu voi înaintea lui Tit, s'a adeverit. El are o şi mai mare dragoste pentru voi, cînd îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor, şi de primirea pe care i-aţi făcut -o, cu frică şi cu cutremur. Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele.
First Reading
Jeremiah 24
Domnul mi -a arătat două coşuri cu smochine, puse înaintea Templului Domnului, după ce Nebucadneţar, împăratul Babilonului, strămutase din Ierusalim şi dusese în Babilon, pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, pe căpeteniile lui Iuda, pe lemnari şi ferari. Unul din coşuri avea smochine foarte bune, ca smochinele cari se coc întîi, iar celalt coş avea smochine foarte rele, cari nu se puteau mînca de rele ce erau. Domnul mi -a zis: ,,Ce vezi, Ieremio?`` Eu am răspuns: ,,Nişte smochine! Smochinele cele bune sînt foarte bune, iar cele rele sînt foarte rele şi, de rele ce sînt, nu se pot mînca.`` Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Cum deosebeşti tu aceste smochine bune, aşa voi deosebi Eu, ca să le dau îndurare, pe prinşii de război ai lui Iuda, pe cari i-am trimes din locul acesta în ţara Haldeilor; Îi voi privi cu un ochi binevoitor, şi -i voi aduce înapoi în ţara aceasta: îi voi aşeza şi nu -i voi mai nimici, îi voi sădi şi nu -i voi mai smulge. Le voi da o inimă ca să înţeleagă că Eu sînt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, dacă se vor întoarce la Mine cu toată inima lor. ,,Şi ca smochinele cele rele cari, de rele ce sînt, nu se pot mînca, zice Domnul, aşa voi face să ajungă Zedechia, împăratul lui Iuda, căpeteniile lui, şi rămăşiţa Ierusalimului, cei ce au rămas în ţara aceasta şi cei ce locuiesc în ţara Egiptului. Îi voi face de pomină, o pricină de nenorocire pentru toate împărăţiile pămîntului, de ocară, de batjocură, de rîs, şi de blestem, în toate locurile unde îi voi izgoni. Voi trimete în ei sabia, foametea şi ciuma, pînă vor pieri din ţara pe care le -o dădusem lor şi părinţilor lor.``
First Reading
Ezekiel 2:1-10
El mi -a zis: ,,Fiul omului, stai în picioare, şi-ţi voi vorbi!`` Cum mi -a vorbit aceste cuvinte, a intrat duh în mine, şi m'a făcut să stau pe picioare; şi am ascultat la Celce-mi vorbea. El mi -a zis: ,,Fiul omului, te trimet la copiii lui Israel, la aceste ,popoare îndărătnice,` cari s'au răzvrătit împotriva Mea; ei şi părinţii lor au păcătuit împotriva Mea, pînă în ziua de azi. Da, copiii aceştia la cari te trimet, sînt neruşinaţi şi cu inima împietrită. Tu să le spui: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu!` Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, -căci sînt o casă de îndărătnici-vor şti totuş că în mijlocul lor este un prooroc. Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sînt nişte mărăcini şi spini lîngă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpii, totuş nu te teme de cuvintele lor şi nu te spăimînta de feţele lor, căci sînt o casă de îndărătnici. Ci să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta; căci sînt nişte îndărătnici! Tu, însă, fiul omului, ascultă ce-ţi spun! Nu fi îndărătnic, ca această casă de îndărătnici! Deschide-ţi gura, şi mănîncă ce-ţi voi da!`` M'am uitat, şi iată că o mînă era întinsă spre mine, şi ţinea o carte în chip de sul. A desfăşurat -o înaintea mea, şi era scrisă şi pe dinlăuntru şi pe din afară; în ea erau scrise bocete, plîngeri şi gemete.
Morning Prayer — First Lesson
1 Kings 10:1-25
Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, în ce priveşte slava Domnului, şi avenit să -l încerce prin întrebări grele. A sosit la Ierusalim cu un alai foarte mare, şi cu cămile cari aduceau mirodenii, aur foarte mult, şi pietre scumpe. S'a dus la Solomon şi i -a spus tot ce avea pe inimă. Solomon i -a răspuns la toate întrebările, şi n'a fost nimic, pe care împăratul să nu fi ştiut să i -l lămurească. Împărăteasa din Seba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon, şi casa pe care o zidise, şi bucatele dela masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele şi hainele celor ce -i slujeau, şi paharnicii lui, şi arderile de tot pe cari le aducea în Casa Domnului. Uimită, a zis împăratului: ,,Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta! Dar nu credeam, pînă n'am venit şi n'am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s'a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire de cît am auzit mergîndu-ţi faima. Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, cari sînt necurmat înaintea ta, cari aud înţelepciunea ta! Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentrucă Domnul iubeşte pentru totdeauna pe Israel, de aceea te -a pus împărat, ca să judeci şi să faci dreptate.`` Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii, şi pietre scumpe. N'au mai venit niciodată în urmă atîtea mirodenii cîte a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon. Corăbiile lui Hiram, cari au adus aur din Ofir, au adus din Ofir şi foarte mult lemn de santal şi pietre scumpe. Împăratul a făcut cu lemnul mirositor pălimare pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului, şi arfe şi alăute pentru cîntăreţi. N'a mai venit de atunci lemn de acesta mirositor, şi nu s'a mai văzut pînă în ziua de azi. Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit, tot ce a cerut, şi i -a mai dat şi pe deasupra daruri vrednice de un împărat ca Solomon. Apoi ea s'a întors şi s'a dus în ţara ei, cu slujitorii ei. Greutatea aurului care venea lui Solomon pe fiecare an, era de şase sute şase zeci şi şase de talanţi de aur, afară de ce scotea dela negustorii cei mari şi din negoţul cu mărfuri, dela toţi împăraţii Arabiei, şi dela dregătorii ţării. Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat şase sute de sicli de aur, şi alte trei sute de scuturi mici de aur bătut, şi pentru fie care din ele a întrebuinţat trei mine de aur; şi împăratul le -a pus în casa numită Pădurea Libanului. Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeş, şi l -a acoperit cu aur curat. Scaunul acesta de domnie avea şase trepte, şi partea de sus era rotunjită pe dinapoi, de fiecare parte a scaunului erau răzimători: lîngă răzimători stăteau doi lei, şi pe cele şase trepte stăteau doisprezece lei de o parte şi de alta. Aşa ceva nu s'a făcut pentru nici o împărăţie. Toate paharele împăratului Solomon erau de aur, şi toate vasele din casa pădurii Libanului erau de aur curat. Nimic nu era de argint: pe vremea lui Solomon argintul n'avea nici o trecere. Căci împăratul avea pe mare corăbii din Tars cu ale lui Hiram; şi corăbiile din Tars veneau la fiecare trei ani, aducînd aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni. Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pămîntului în bogăţii şi înţelepciune. Toată lumea căuta să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui. Şi fie care îşi aducea darul lui: lucruri de argint şi lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catîri; aşa era în fiecare an.
Epistle
1 Corinthians 12:2-11
Cînd eraţi păgîni, ştiţi că vă duceaţi la idolii cei muţi, după cum eraţi călăuziţi. De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: ,,Isus să fie anatema!`` Şi nimeni nu poate zice: ,,Isus este Domnul``, decît prin Duhul Sfînt. Sînt felurite daruri, dar este acelaş Duh; sînt felurite slujbe, dar este acelaş Domn; sînt felurite lucrări, dar este acelaş Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaş Duh; altuia credinţa, prin acelaş Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaş Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tîlmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaş Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.
First Reading
Ecclesiastes 2
Am zis inimii mele: ,,Haide! vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea.`` Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune. Am zis rîsului: ,,Eşti o nebunie!`` şi veseliei: ,,Ce te înşeli degeaba?`` Am hotărît în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cîrmui cu înţelepciune, şi să stărui astfel în nebunie, pînă voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor supt ceruri, în tot timpul vieţii lor. Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii; mi-am făcut grădini şi livezi de pomi, şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori. Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii. Am cumpărat robi şi roabe, şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi, mai mult de cît toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. Mi-am strîns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cîntăreţi şi cîntăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei. Am ajuns mare, mai mare de cît toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea. Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima dela nicio veselie, ci am lăsat -o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi -a fost partea din toată osteneala mea. Apoi, cînd m'am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cari le făcusem cu mînile mele, şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vînt, şi că nu este nimic trainic supt soare. Atunci mi-am întors privirile spre înţelepciune, prostie şi nebunie. -Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceeace s'a făcut şi mai înainte. - Şi am văzut, că înţelepciunea este cu atît mai de folos de cît nebunia, cu cît este mai de folos lumina de cît întunerecul; înţeleptul îşi are ochii în cap, iar nebunul umblă în întunerec. Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaş soartă. Şi am zis în inima mea: ,,Dacă şi eu voi avea aceeaş soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?`` Şi am zis în inima mea: ,,Şi aceasta este o deşertăciune.`` Căci pomenirea înţeleptului nu este mai vecinică de cît a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi înţeleptul moare, şi nebunul! Atunci am urît viaţa căci nu mi -a plăcut ce se face supt soare: totul este deşertăciune şi goană după vînt. Mi-am urît pînă şi toată munca pe care am făcut -o supt soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea. Şi cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun? Şi totuş el va fi stăpîn pe toată munca mea, pe care am agonisit -o cu trudă şi înţelepciune supt soare. Şi aceasta este o deşertăciune. Am ajuns pînă acolo că m'a apucat o mare desnădejde de toată munca pe care am făcut -o supt soare. Căci este cîte un om care a muncit cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbîndă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s'a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău. Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui, cu care se trudeşte supt soare? Toate zilele lui sînt pline de durere, şi truda lui nu este de cît necaz: nici măcar noaptea n'are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune. Nu este altă fericire pentru om decît să mănînce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mîna lui Dumnezeu. Cine, în adevăr, poate să mănînce şi să se bucure fără El? Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strîngă şi s'adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.
Morning Prayer — Second Lesson
John 21
După aceea Isus S'a mai arătat ucenicilor Săi la marea Tiberiadei. Iată cum S'a arătat: Simon Petru, Toma zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei, şi alţi doi din ucenicii lui Isus, erau împreună. Simon Petru le -a zis: ,,Mă duc să prind peşte.`` ,,Mergem şi noi cu tine,`` i-au zis ei. Au ieşit, şi au intrat într'o corabie; şi n'au prins nimic în noaptea aceea. Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus. ,,Copii``, le -a zis Isus, ,,aveţi ceva de mîncare?`` Ei i-au răspuns: ,,Nu``. El le -a zis: ,,Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei, şi veţi găsi.`` Au aruncat -o deci, şi n'o mai puteau trage de mulţimea peştilor. Atunci ucenicul, pe care -l iubea Isus, a zis lui Petru: ,,Este Domnul!`` Cînd a auzit Simon Petru că este Domnul şi -a pus haina pe el, şi s'a încins, căci era desbrăcat, şi s'a aruncat în mare. Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgînd mreaja cu peşti, pentrucă nu erau departe de ţărm decît ca la două sute de coţi. Cînd s'au pogorît pe ţărm au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pîne. Isus le -a zis: ,,Aduceţi din peştii, pe cari i-aţi prins acum.`` Simon Petru s'a suit în corăbioară, şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari: şi, măcar că erau atîţia, nu s'a rupt mreaja. ,,Veniţi de prînziţi,`` le -a zis Isus. Şi nici unul din ucenici nu cuteza să -L întrebe: ,,Cine eşti?`` căci ştiau că este Domnul. Isus S'a apropiat, a luat pînea, şi le -a dat; tot aşa a făcut şi cu peştele. Aceasta era a treia oară cînd Se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morţi. După ce au prînzit, Isus a zis lui Simon Petru: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decît aceştia?`` ,,Da, Doamne``, I -a răspuns Petru, ,,ştii că Te iubesc.`` Isus i -a zis: ,,Paşte mieluşeii Mei.`` I -a zis a doua oară: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?`` ,,Da Doamne``, I -a răspuns Petru, ,,ştii că Te iubesc.`` Isus i -a zis: ,,Paşte oiţele Mele``. A treia oară i -a zis Isus: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?`` Petru s'a întristat că -i zisese a treia oară: ,,Mă iubeşti?`` Şi I -a răspuns: ,,Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.`` Isus i -a zis: ,,Paşte oile Mele! Adevărat, adevărat, îţi spun că, atunci cînd erai mai tînăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar cînd vei îmbătrîni, îţi vei întinde mînile, şi altul te va încinge, şi te va duce unde nu vei voi.`` A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce a vorbit astfel, i -a zis: ,,Vino după Mine.`` Petru s'a întors, şi a văzut venind după ei pe ucenicul pe care -l iubea Isus, acela care, la cină, se rezemase pe pieptul lui Isus, şi zisese: ,,Doamne, cine este celce Te vinde?`` Petru s'a uitat la el, şi a zis lui Isus: ,,Doamne, dar cu acesta ce va fi?`` Isus i -a răspuns: ,,Dacă vreau ca el să rămînă pînă voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!`` Din pricina aceasta, a ieşit svonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri deloc. Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: ,,Dacă vreau ca el să rămînă pînă voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?`` Ucenicul acesta este celce adevereşte aceste lucruri, şi care le -a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată. Mai sînt multe alte lucruri, pe cari le -a făcut Isus, cari, dacă s'ar fi scris cu deamăruntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n'ar fi putut încăpea cărţile cari s'ar fi scris. Amin
Responsorial Psalm
Psalm 34
(Un psalm alcătuit de David, cînd a făcut pe nebunul în faţa lui Abimelec, şi a plecat izgonit de el.) Voi binecuvînta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea. Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociţi şi să se bucure. Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui! - Eu am căutat pe Domnul, şi mi -a răspuns: m'a izbăvit din toate temerile mele. Cînd îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine. Cînd strigă un nenorocit, Domnul aude, şi -l scapă din toate necazurile lui. Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El, şi -i scapă din primejdie. Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El! Puii de leu duc lipsă, şi li -i foame, dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de nici un bine. Veniţi, fiilor, şi ascultaţi-mă, căci vă voi învăţa frica Domnului. Cine este omul, care doreşte viaţa, şi vrea să aibă parte de zile fericite? Fereşte-ţi limba de rău, şi buzele de cuvinte înşelătoare! Depărtează-te de rău, şi fă binele; caută pacea, şi aleargă după ea! Ochii Domnului sînt peste cei fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor. Domnul Îşi întoarce Faţa împotriva celor răi, ca să le şteargă pomenirea de pe pămînt. Cînd strigă cei fără prihană, Domnul aude, şi -i scapă din toate necazurile lor. Domnul este aproape de cei cu inima înfrîntă, şi mîntuieşte pe cei cu duhul zdrobit. De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea. Toate oasele i le păzeşte, ca niciunul din ele să nu i se sfărîme. Pe cel rău îl omoară nenorocirea, dar vrăjmaşii celui fără prihană sînt pedepsiţi. Domnul scapă sufletul robilor Săi, şi niciunul din cei ce se încred în El, nu este osîndit.
Gospel
Luke 18:9-14
A mai spus şi pilda aceasta pentru unii cari se încredeau în ei înşişi că sînt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi. ,,Doi oameni s'au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: ,Dumnezeule, Îţi mulţămesc că nu sînt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămînă, dau zeciuială din toate veniturile mele.` Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi -i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: ,Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!` Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s'a pogorît acasă socotit neprihănit decît celalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.``
Responsorial Psalm
Psalm 54
(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat cu instrumente cu coarde. O cîntare a lui David. Făcută cînd au venit Zifiţii să spună lui Saul: ,,Ştiţi că David şade ascuns printre noi?``) Scapă-mă, Dumnezeule, prin Numele Tău, şi fă-mi dreptate, prin puterea Ta? Ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule, ia aminte la cuvintele gurii mele. Căci nişte străini s'au sculat împotriva mea, nişte oameni asupritori vor să-mi ia viaţa; ei nu se gîndesc la Dumnezeu. - Da, Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este sprijinul sufletului meu! Răul se va întoarce asupra protivnicilor mei; nimiceşte -i în credincioşia Ta! Atunci Îţi voi aduce jertfe de bună voie, voi lăuda Numele Tău, Doamne, căci este binevoitor; căci El mă izbăveşte din toate necazurile, şi cu ochii mei îmi văd împlinită dorinţa privitoare la vrăjmaşii mei.
Responsorial Psalm
Psalm 64
(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Ascultă-mi glasul, Dumnezeule, cînd gem! Ocroteşte-mi viaţa împotriva vrajmaşului de care mă tem! Păzeşte-mă de uneltirile celor răi, de ceata gălăgioasă a oamenilor nelegiuiţi! Ei îşi ascut limba ca o sabie, îşi aruncă vorbele lor amare, ca nişte săgeţi, ca să tragă în ascuns asupra celui nevinovat: trag asupra lui pe neaşteptate, fără nici o frică. Ei se îmbărbătează în răutatea lor: se sfătuiesc împreună ca să întindă curse, şi zic: ,,Cine ne va vedea? Pun la cale nelegiuiri, şi zic: ,,Iată-ne gata, planul este făcut!`` O prăpastie este lăuntrul şi inima fiecăruia! Dar Dumnezeu aruncă săgeţi împotriva lor: deodată iată -i loviţi. Limba lor le -a pricinuit căderea; şi toţi cei ce -i văd, clatină din cap. Toţi oamenii sînt cuprinşi de frică, şi mărturisesc: ,,Iată ce a făcut Dumnezeu,`` şi recunosc că aceasta este lucrarea Lui! Cel neprihănit se bucură în Domnul şi în El îşi caută scăparea; toţi cei cu inima fără prihană se laudă că sînt fericiţi.
Responsorial Psalm
Psalm 63
(Un psalm al lui David. Făcut cînd era în pustia lui Iuda.) Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tînjeşte trupul după Tine, într'un pămînt sec, uscat şi fără apă. Aşa Te privesc eu în locaşul cel sfînt, ca să-Ţi văd puterea şi slava. Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decît viaţa, de aceea buzele mele cîntă laudele Tale. Te voi binecuvînta dar toată viaţa mea, şi în Numele Tău îmi voi ridica mînile. Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase, şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze, cînd mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu, şi cînd mă gîndesc la Tine în timpul priveghiurilor nopţii. Căci Tu eşti ajutorul meu, şi sînt plin de veselie la umbra aripilor Tale. Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijineşte. Dar cei ce caută să-mi ia viaţa, se vor duce în adîncimile pămîntului; vor fi daţi pradă săbiei, vor fi prada şacalilor. Dar împăratul se va bucura în Dumnezeu; oricine jură pe El se va făli, căci va astupa gura mincinoşilor.
Evening Prayer — First Lesson
1 Kings 11:1-15
Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui Faraon; Moabite, Amonite, Edomite, Sidoniene, Hetite, cari făceau parte din neamurile despre cari Domnul zisese copiilor lui Israel: ,,Să nu intraţi la ele, şi nici ele să nu intre la voi; căci v'ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor.`` De aceste neamuri s'a alipit Solomon, tîrît de iubire. A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare; şi nevestele i-au abătut inima. Cînd a îmbătrînit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i -a fost în totul a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David. Solomon s'a dus după Astartea, zeiţa Sidonienilor, şi după Milcom, urîciunea Amoniţilor. Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi n'a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David. Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urîciunea Moabului, pentru Moloc, urîciunea fiilor lui Amon. Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, cari aduceau tămîie şi jertfe dumnezeilor lor. Domnul S'a mîniat pe Solomon, pentrucă îşi abătuse inima dela Domnul, Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori. În privinţa aceasta îi spusese să nu meargă după alţi dumnezei; dar Solomon n'a păzit poruncile Domnului. Şi Domnul a zis lui Solomon: ,,Fiindcă ai făcut aşa, şi n'ai păzit legămîntul Meu şi legile Mele pe cari ţi le-am dat, voi rupe împărăţia dela tine şi o voi da slujitorului tău. Numai, nu voi face lucrul acesta în timpul vieţii tale, pentru tatăl tău David. Ci din mîna fiului tău o voi rupe. Nu voi rupe însă toată împărăţia; voi lăsa o seminţie fiului tău, din pricina robului Meu David, şi din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales. Domnul a ridicat un vrăjmaş lui Solomon: pe Hadad, Edomitul, din neamul împărătesc al Edomului. Pe vremea cînd a bătut David Edomul, Ioab, căpetenia oştirii, suindu-se să îngroape morţii, a ucis toată partea bărbătească din Edom;
Second Reading
I Corinthians 2
Cît despre mine, fraţilor, cînd am venit la voi, n'am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n'am avut de gînd să ştiu între voi altceva decît pe Isus Hristos şi pe El răstignit. Eu însumi, cînd am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într'o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentruca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. Totuş ceeace propovăduim noi printre cei desăvîrşiţi, este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, cari vor fi nimiciţi. Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rînduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n'a cunoscut -o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut -o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar, după cum este scris: ,,Lucruri, pe cari ochiul nu le -a văzut, urechea nu le -a auzit, şi la inima omului nu s'au suit, aşa sînt lucrurile, pe cari le -a pregătit Dumnezeu pentru cei ce -L iubesc.`` Nouă însă Dumnezeu ni le -a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adînci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. Şi noi n'am primit duhul lumii, ci Duhul care vine dela Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe cari ni le -a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate dela înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate dela Duhul Sfînt, întrebuinţînd o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuş nu poate fi judecat de nimeni. Căci ,,cine a cunoscut gîndul Domnului, ca să -I poată da învăţătură?`` Noi însă avem gîndul lui Hristos.
Second Reading
II Thessalonians 1
Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica Tesalonicenilor, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, şi în Domnul Isus Hristos: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos! Trebuie să mulţămim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentrucă credinţa voastră merge mereu crescînd, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult. De aceea ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile, pe cari le suferiţi. Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucît veţi fi găsiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi. Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celorce vă întristează, şi să vă dea odihnă atît vouă, cari sînteţi întristaţi, cît şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într'o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o perzare vecinică, dela faţa Domnului şi dela slava puterii Lui, cînd va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi, şi privit cu uimire în toţi ceice vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră. De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui, şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate, şi orice lucrare izvorîtă din credinţă, pentruca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, şi voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Hristos.
Second Reading
Acts 2:1-13
În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaş loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vînt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s'au aşezat cîte una pe fiecare din ei. Şi toţi s'au umplut de Duh Sfînt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile cari sînt supt cer. Cînd s'a auzit sunetul acela, mulţimea s'a adunat şi a rămas încremenită; pentrucă fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: ,,Toţi aceştia cari vorbesc, nu sînt Galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, Iudei sau prozeliţi, Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!`` Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către alţii: ,,Ce vrea să zică aceasta?`` Dar alţii îşi băteau joc, şi ziceau: ,,Sînt plini de must!``
Second Reading
1 Timothy 3:8-13
Diaconii, deasemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de mult vin, nu doritori de cîştig mîrşav: ci să păstreze taina credinţei într'un cuget curat. Trebuiesc cercetaţi întîi, şi numai dacă sînt fără prihană, să fie diaconi. Femeile, de asemenea, trebuie să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile. Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure neveste, şi să ştie să-şi cîrmuiască bine copiii şi casele lor. Pentrucă ceice slujesc bine ca diaconi, dobîndesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus.
Gospel
Matthew 15
Atunci nişte Farisei şi nişte cărturari din Ierusalim au venit la Isus, şi I-au zis: ,,Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrînilor? Căci nu-şi spală mînile cînd mănîncă.`` Drept răspuns, El le -a zis: ,,Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre? Căci Dumnezeu a zis: ,Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta;` şi: ,Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit negreşit cu moartea.` Dar voi ziceţi: ,Cine va zice tatălui său sau mamei sale: ,Ori cu ce te-aş putea ajuta, l-am închinat lui Dumnezeu,` nu mai este ţinut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Şi aţi desfiinţat astfel cuvîntul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre. Făţărnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, cînd a zis: ,Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. De geaba Mă cinstesc ei, învăţînd ca învăţături nişte porunci omeneşti.`` Isus a chemat mulţimea la Sine, şi a zis: ,,Ascultaţi, şi înţelegeţi: Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.`` Atunci ucenicii Lui s'au apropiat, şi I-au zis: ,,Ştii că Fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele, pe cari le-au auzit?`` Drept răspuns, El le -a zis: ,,Orice răsad, pe care nu l -a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină. Lăsaţi -i: sînt nişte călăuze oarbe; şi cînd un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amîndoi în groapă.`` Petru a luat cuvîntul, şi I -a zis: ,,Desluşeşte-ne pilda aceasta.`` Isus a zis: ,,Şi voi tot fără pricepere sînteţi? Nu înţelegeţi că orice intră în gură merge în pîntece, şi apoi este aruncat afară în hazna? Dar, ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gîndurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile cari spurcă pe om; dar a mînca cu mînile nespălate nu spurcă pe om.`` Isus, după ce a plecat de acolo, S'a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată că o femeie cananeancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: ,,Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.`` El nu i -a răspuns nici un cuvînt. Şi ucenicii Lui s'au apropiat şi L-au rugat stăruitor: ,,Dă -i drumul, căci strigă după noi.`` Drept răspuns, El a zis: ,,Eu nu sînt trimes decît la oile pierdute ale casei lui Israel.`` Dar ea a venit şi I s'a închinat, zicînd: ,,Doamne, ajută-mi!`` Drept răspuns, El i -a zis: ,,Nu este bine să iei pînea copiilor, şi s'o arunci la căţei!`` ,,Da, Doamne``, a zis ea, ,,dar şi căţeii mănîncă fărămiturile cari cad de la masa stăpînilor lor.`` Atunci Isus i -a zis: ,,O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.`` Şi fiica ei s'a tămăduit chiar în ceasul acela. Isus a plecat din locurile acelea, şi a venit lîngă marea Galileii. S'a suit pe munte, şi a şezut jos acolo. Atunci au venit la El multe noroade, avînd cu ele şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţi bolnavi I-au pus la picioarele Lui, şi El i -a tămăduit; aşa că noroadele se mirau, cînd au văzut că muţii vorbesc, ciungii se însănătoşează, şchopii umblă şi orbii văd; şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel. Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le -a zis: ,,Mi-este milă de gloata aceasta; căci iată că de trei zile aşteaptă lîngă Mine, şi n'au ce mînca. Nu vreau să le dau drumul flămînzi, ca nu cumva să leşine de foame pe drum.`` Ucenicii I-au zis: ,,De unde să luăm în pustia aceasta atîtea pîni ca să săturăm atîta gloată?`` ,,Cîte pîni aveţi?`` i -a întrebat Isus. ,,Şapte``, I-au răspuns ei, ,,şi puţini peştişori`` Atunci Isus a poruncit norodului să şadă pe pămînt. A luat cele şapte pîni şi peştişorii, şi, dupăce a mulţămit lui Dumnezeu, a frînt, şi a dat ucenicilor, iar ucenicii au împărţit norodului. Au mîncat toţi şi s'au săturat; şi s'au ridicat şapte coşniţe pline cu rămăşiţele de fărămituri. Cei ce mîncaseră erau patru mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. În urmă Isus a dat drumul noroadelor, S'a suit în corabie, şi a trecut în ţinutul Magdalei.
Evening Prayer — Second Lesson
Hebrews 5
În adevăr, orice mare preot, luat din mijlocul oamenilor, este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate. El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune. Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atît pentru păcatele lui, cît şi pentru ale norodului. Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron. Tot aşa şi Hristos, nu Şi -a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are dela Cel ce I -a zis: ,,Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.`` Şi, cum zice iarăş într'alt loc: ,,Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec.`` El este Acela care, în zilele vieţii Sale pămînteşti, aducînd rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să -L izbăvească dela moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe cari le -a suferit. Şi după ce a fost făcut desăvîrşit, S'a făcut pentru toţi cei ce -L ascultă, urzitorul unei mîntuiri vecinice, căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot ,,după rînduiala lui Melhisedec.`` Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tîlcuit; fiindcă v'aţi făcut greoi la pricepere. În adevăr, voi cari de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăş trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintîi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decît cu lapte, nu este obicinuit cu cuvîntul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s'a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.
Gospel
John 13:1-17
Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I -a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, cari erau în lume, i -a iubit pînă la capăt. În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gîndul să -L vîndă, Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mîni, că dela Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, S -a sculat dela masă, S'a desbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S'a încins cu el. Apoi a turnat apă într'un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I -a zis: ,,Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?`` Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.`` Petru I -a zis: ,,Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!`` Isus i -a răspuns: ,,Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.`` ,,Doamne,`` I -a zis Simon Petru, ,,nu numai picioarele, dar şi mînile şi capul!`` Isus i -a zis: ,,Cine s -a scăldat n'are trebuinţă să-şi spele decît picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sînteţi curaţi, dar nu toţi.`` Căci ştia pe cel ce avea să -l vîndă; de aceea a zis: ,,Nu sînteţi toţi curaţi.`` Dupăce le -a spălat picioarele, Şi -a luat hainele, S'a aşezat iarăş la masă şi le -a zis: ,,Înţelegeţi voi ce v'am făcut Eu? Voi Mă numiţi ,Învăţătorul şi Domnul`, şi bine ziceţi, căci sînt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v'am spălat picioarele, şi voi sînteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v'am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decît domnul său, nici apostolul mai mare decît cel ce l -a trimes. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.
Gospel
Matthew 13:44-52
Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într -o ţarină. Omul care o găseşte, o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are, şi cumpără ţarina aceea. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Şi, cînd găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are, şi -l cumpără. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti. Dupăce s'a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun, şi aruncă afară ce este rău. Tot aşa va fi şi la sfîrşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni, şi -i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.`` ,,Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?`` i -a întrebat Isus. -,,Da, Doamne``, I-au răspuns ei. Şi El le -a zis: ,,De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.``
Gospel
Matthew 6
Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată dela Tatăl vostru care este în ceruri. Tu, dar, cînd faci milostenie, nu suna cu trîmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta, pentruca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. Cînd vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stînd în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentruca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, cînd te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. Cînd vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să -I cereţi voi. Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: ,,Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt. Pînea noastră cea de toate zilele (Sau: pentru mîne.) dă-ne -o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Greceşte: Lasă-ne datoriile noastre, cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor noştri.); şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin! Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Cînd postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorîtă, ca făţarnicii, cari îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, cînd posteşti, unge-ţi capul, şi spală-ţi faţa, ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. Nu vă strîngeţi comori pe pămînt, unde le mănîncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strîngeţi-vă comori în cer, unde nu le mănîncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentrucă unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întunerec. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întunerec, cît de mare trebuie să fie întunerecul acesta! Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. Deaceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe cîmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s'a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe cîmp, care astăzi este, dar mîne va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi dar, zicînd: ,,Ce vom mînca?`` Sau: ,,Ce vom bea?`` Sau: ,,Cu ce ne vom îmbrăca?`` Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mîne; căci ziua de mîne se va îngrijora de ea însăş. Ajunge zilei necazul ei.
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
