Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
1 Timothy 2:1-7
Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţămiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sînt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă pacinică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S'a dat pe Sine însuş, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită, şi propovăduitorul şi apostolul lui am fost pus eu-spun adevărul în Hristos, nu mint-ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul.
First Reading
Hosea 10
Israel era o vie mănoasă, care făcea multe roade. Cu cît roadele sale erau mai multe, cu atît mai multe altare a zidit; cu cît îi propăşea ţara, cu atît înfrumuseţa stîlpii idoleşti. Inima lor este împărţită: de aceea vor fi pedepsiţi. Domnul le va surpa altarele, le va nimici stîlpii idoleşti. Şi curînd vor zice: ,,N'avem un adevărat împărat, căci nu ne-am temut de Domnul; şi împăratul, pe care -l avem, ce ar putea face el pentru noi?`` Ei rostesc vorbe deşerte, jurăminte mincinoase, cînd încheie un legămînt: de aceea, pedeapsa va încolţi ca o buruiană otrăvitoare din brazdele cîmpiei! Locuitorii Samariei, se vor uimi de viţeii din Bet-Aven; poporul va jăli pe idol, şi preoţii lui vor tremura pentru el, pentru slava lui, care va pieri din mijlocul lor. Da, el însuş va fi dus în Asiria, ca dar împăratului Iareb. Ruşinea va cuprinde pe Efraim, şi lui Israel îi va fi ruşine de planurile sale. S'a dus Samaria şi împăratul ei, ca o ţăpligă pe faţa apelor. Înălţimile din Bet-Aven, unde a păcătuit Israel, vor fi nimicite; spini şi mărăcini vor creşte pe altarele lor. Şi vor zice munţilor: ,,Acoperiţi-ne!`` Şi dealurilor: ,,Cădeţi peste noi!`` Din zilele Ghibei ai păcătuit, Israele! Acolo au stătut ei, ca războiul făcut împotriva celor răi să nu -i apuce la Ghibea. Îi voi pedepsi cînd voi vrea, şi se vor strînge popoare împotriva lor, cînd îi voi pedepsi pentru îndoita lor nelegiuire! Efraim este o mînzată învăţată la jug, căreia îi place să treiere grîul, şi i-am cruţat gîtul său cel frumos; dar acum voi înjuga pe Efraim, Iuda va ara şi Iacov îi va grăpa. Sămănaţi potrivit cu neprihănirea şi veţi secera potrivit cu îndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă ploaie mîntuire. Aţi arat răul, aţi secerat nelegiuirea, şi aţi mîncat rodul minciunii. Căci te-ai încrezut în carăle tale de luptă, în numărul oamenilor tăi viteji. Deaceea se va stîrni o zarvă împotriva poporului tău, şi toate cetăţuile tale vor fi nimicite, cum a nimicit în luptă Şalman-Bet-Arbel, cînd mama a fost zdrobită împreună cu copiii ei. Iată ce vă va aduce Betel, din pricina răutăţii voastre peste măsură de mare. În revărsatul zorilor, se va isprăvi cu împăratul lui Israel!
First Reading
Psalms 90:1-17
(O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.) Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam. Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea, din vecinicie în vecinicie, Tu eşti Dumnezeu! Tu întorci pe oameni în ţărînă, şi zici: ,,Întoarceţi-vă fiii oamenilor!`` Căci înaintea Ta, o mie de ani sînt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte. Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sînt ca iarba, care încolţeşte iarăş: înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă. Noi sîntem mistuiţi de mînia Ta, şi îngroziţi de urgia Ta. Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mîndreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm. Dar cine ia seama la tăria mîniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine? Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă! Întoarce-te, Doamne! Pînă cînd zăboveşti? Ai milă de robii Tăi! Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli. Înveseleşte-ne tot atîtea zile cîte ne-ai smerit, tot atîţia ani cît am văzut nenorocirea! Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta fiilor lor! Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mînilor noastre, da, întăreşte lucrarea mînilor noastre!
Morning Prayer — First Lesson
Hosea 14
Întoarce-te, Israele, la Domnul, Dumnezeul tău! Căci ai căzut prin nelegiuirea ta. Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă, şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi -I: ,,Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi Îţi vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre. Asirianul nu ne va scăpa, nu vrem să mai încălecăm pe cai, şi nu vrem să mai zicem lucrării mînilor noastre: ,Dumnezeul nostru!` Căci la Tine găseşte milă orfanul.`` Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mînia Mea s'a abătut dela ei! Voi fi ca roua pentru Israel; el va înflori ca crinul, şi va da rădăcini ca Libanul. Ramurile lui se vor întinde; măreţia lui va fi ca a măslinului, şi miresmele lui ca ale Libanului. Iarăş vor locui la umbra lui, iarăş vor da viaţă grîului, vor înflori ca via, şi vor avea faima vinului din Liban. Ce mai are Efraim a face cu idolii? Îl voi asculta şi -l voi privi, voi fi pentru el ca un chiparos verde: dela Mine îţi vei primi rodul. - Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri! Cine este priceput, să le înţeleagă! Căci căile Domnului sînt drepte; şi cei drepţi umblă pe ele, dar cei răzvrătiţi cad pe ele
Epistle
Colossians 3:12-17
Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blîndeţă, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plîngă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v'a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai pe sus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvîrşirii. Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpînească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători. Cuvîntul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, cîntînd lui Dumnezeu cu mulţămire în inima voastră. Şi orice faceţi, cu cuvîntul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţămiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.
First Reading
I Chronicles 23
David, fiind bătrîn şi sătul de zile, a pus pe fiul său Solomon împărat peste Israel. El a strîns pe toate căpeteniile lui Israel, pe preoţi şi pe Leviţi. Au făcut numărătoarea Leviţilor, dela vîrsta de treizeci de ani în sus; socotiţi pe cap şi pe bărbaţi, s'au găsit în număr de treizeci şi opt de mii. Şi David a zis: ,,Douăzeci şi patru de mii dintre ei să vegheze asupra slujbelor din Casa Domnului, şase mii să fie dregători şi judecători, patru mii să fie portari, şi patru mii să fie însărcinaţi să laude pe Domnul cu instrumentele pe cari le-am făcut ca să -L prea mărim.`` David i -a împărţit în cete după fiii lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari. Din Gherşoniţi: Laedan şi Şimei. - Fiii lui Laedan: căpetenia Iehiel, Zetam şi Ioel, trei. Fiii lui Şimei: Şelomit, Haziel şi Haran, trei. Aceştia erau capii caselor părinteşti ale familiei lui Laedan. - Fiii lui Şimei: Iahat, Zina, Ieuş şi Beria. Aceştia sînt cei patru fii ai lui Şimei. Iahat era căpetenia, şi Zina al doilea; Ieuş şi Beria n'au avut mulţi fii, şi au alcătuit o singură casă părintească la numărătoare. Fiii lui Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel, patru. - Fiii lui Amram: Aaron şi Moise. Aaron a fost pus deoparte să fie sfinţit ca prea sfînt, el şi fiii lui pe vecie, ca să aducă tămîie înaintea Domnului, să -I facă slujba, şi să binecuvinteze pe vecie în Numele Lui. Dar fiii lui Moise, omul lui Dumnezeu, au fost număraţi în seminţia lui Levi. Fiii lui Moise: Gherşom şi Eliezer. Fiul lui Gherşom: Şebuel, căpetenia. Şi fiii lui Eliezer au fost: Rehabia, căpetenia; Eliezer n'a avut alt fiu, dar fiii lui Rehabia au fost foarte mulţi la număr. - Fiul lui Iţehar: Şelomit, căpetenia. - Fiii lui Hebron: Ieria, căpetenia; Amaria, al doilea: Iahaziel, al treilea; şi Iecameam, al patrulea. - Fiii lui Uziel: Mica, căpetenia; şi Işia, al doilea. Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. -Fiii lui Mahli: Eleazar şi Chis. Eleazar a murit fără să aibă fii; dar a avut fete pe cari le-au luat de neveste fiii lui Chis, fraţii lor. - Fiii lui Muşi: Mahli, Eder şi Ieremot, trei. Aceştia sînt fiii lui Levi, după casele lor părinteşti, capii caselor părinteşti, după numărătoarea făcută numărînd numele pe cap. Ei erau întrebuinţaţi în slujba Casei Domnului, dela vîrsta de douăzeci de ani în sus. Căci David a zis: ,,Domnul, Dumnezeul lui Israel, a dat odihnă poporului Său, şi va locui pe vecie la Ierusalim; şi Leviţii nu vor mai avea să poarte cortul şi toate uneltele pentru slujba lui.`` După cele din urmă porunci ale lui David, numărătoarea fiilor lui Levi s'a făcut dela vîrsta de douăzeci de ani în sus. Puşi lîngă fiii lui Aaron pentru slujba Casei Domnului, ei aveau să îngrijească de curţi şi de odăi, de curăţirea tuturor lucrurilor sfinte, de împlinirea slujbei în Casa lui Dumnezeu, de pînile pentru punerea înaintea Domnului, de floarea de făină pentru darurile de mîncare, de plăcintele fără aluat, de turtele coapte în tigae şi de turtele prăjite, de toate măsurile de încăpere şi de lungime; ei aveau să stea în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, ca să laude şi să mărească pe Domnul, şi să aducă neîncetat înaintea Domnului toate arderile de tot Domnului, în zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, după numărul şi obiceiurile rînduite. Îngrijeau de cortul întîlnirii, de sfîntul locaş şi de fiii lui Aaron, fraţii lor, pentru slujba Casei Domnului.
Morning Prayer — Second Lesson
Luke 24
În ziua întîi a săptămînii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormînt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele, pe cari le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormînt, au intrat înlăuntru, şi n'au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s'au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pămînt. Dar ei le-au zis: ,,Pentruce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v'a spus pe cînd era încă în Galilea, cînd zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mînile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învieze.`` Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus. La întoarcerea lor dela mormînt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor, erau: Maria Magdalina, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte, cari erau împreună cu ele. Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme, şi nu le credeau. Dar Petru s'a sculat, şi a dat fuga la mormînt. S'a plecat, şi s'a uitat înlăuntru, dar n'a văzut decît făşiile de pînză, cari stăteau pe pămînt; apoi a plecat acasă, mirat de cele întîmplate. În aceeaş zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim; şi vorbeau între ei despre tot ce se întîmplase. Pe cînd vorbeau ei şi se întrebau, Isus S'a apropiat, şi mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicaţi să -L cunoască. El le -a zis: ,,Ce vorbe sînt acestea pe cari le schimbaţi între voi pe drum?`` Şi ei s'au oprit, uitîndu-se trişti. Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I -a zis: ,,Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s'a întîmplat în el zilele acestea?`` - ,,Ce?`` le -a zis El. -Şi ei I-au răspuns: ,,Ce s'a întîmplat cu Isus din Nazaret, care era un prooroc puternic în fapte şi în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod. Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osîndit la moarte, şi L-au răstignit?`` Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi decînd s'au întîmplat aceste lucruri. Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s'au dus disdedimineaţă la mormînt, nu I-au găsit trupul, şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri, cari ziceau că El este viu. Unii din cei ce erau cu noi, s'au dus la mormînt, şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.`` Atunci Isus le -a zis: ,,O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, cînd este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa?`` Şi a început dela Moise, şi dela toţi proorocii, şi le -a tîlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. Cînd s'au apropiat de satul la care mergeau, El S'a făcut că vrea să meargă mai departe. Dar ei au stăruit de El, şi au zis: ,,Rămîi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.`` Şi a intrat să rămînă cu ei. Pe cînd şedea la masă cu ei, a luat pînea; şi, după ce a rostit binecuvîntarea, a frînt -o, şi le -a dat -o. Atunci li s'au deschis ochii, şi L-au cunoscut; dar El S'a făcut nevăzut dinaintea lor. Şi au zis unul către altul: ,,Nu ne ardea inima în noi, cînd ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?`` S'au sculat chiar în ceasul acela, s'au întors în Ierusalim, şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc, şi zicînd: ,,A înviat Domnul cu adevărat, şi S'a arătat lui Simon.`` Şi au istorisit ce li se întîmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frîngerea pînii. Pe cînd vorbeau ei astfel, însuş Isus a stătut în mijlocul lor, şi le -a zis: ,,Pace vouă!`` Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le -a zis: ,,Pentru ce sînteţi turburaţi? Şi dece vi se ridică astfel de gînduri în inimă? Uitaţi-vă la mînile şi picioarele Mele, Eu sînt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n'are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.`` (Şi după ce a zis aceste vorbe, le -a arătat mînile şi picioarele Sale.) Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau, şi se mirau, El le -a zis: ,,Aveţi aici ceva de mîncare?`` I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagur de miere. El le -a luat, şi a mîncat înaintea lor. Apoi le -a zis: ,,Iată ce vă spuneam cînd încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.`` Atunci le -a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Şi le -a zis: ,,Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos, şi să învieze a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începînd din Ierusalim. Voi sînteţi martori ai acestor lucruri. Şi iată că voi trimete peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămîneţi în cetate pînă veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.`` El i -a dus afară pînă spre Betania. Şi -a ridicat mînile, şi i -a binecuvîntat. Pe cînd îi binecuvînta, S'a despărţit de ei, şi a fost înălţat la cer. Dupăce I s'au închinat, ei s'au întors în Ierusalim cu o mare bucurie. Şi tot timpul stăteau în Templu, şi lăudau şi binecuvîntau pe Dumnezeu. Amin
Responsorial Psalm
Psalm 40
(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S'a plecat spre mine, mi -a ascultat strigătele. M'a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi -a pus picioarele pe stîncă, şi mi -a întărit paşii. Mi -a pus în gură o cîntare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s'au temut, şi s'au încrezut în Domnul. Ferice de omul, care îşi pune încrederea în Domnul, şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi! Doamne, Dumnezeule, multe sînt minunile şi planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să le trîmbiţez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc. Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mîncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire. Atunci am zis: ,,Iată-mă că vin! -în sulul cărţii este scris despre mine- vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele. Vestesc îndurarea Ta, în adunarea cea mare; iată că nu-mi închid buzele. Tu ştii lucrul acesta, Doamne! Nu ţin în inima mea îndurarea Ta, ci vestesc adevărul tău şi mîntuirea Ta, şi nu ascund bunătatea şi credincioşia Ta în adunarea cea mare. Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările tale; ci bunătatea şi credincioşia Ta mă vor păzi totdeauna. Căci rele fără număr mă împresoară, m'au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele; şi nu le mai pot suferi vederea. Sînt mai multe decît perii capului meu, şi mi se moaie inima. Izbăveşte-mă, Doamne! Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu. Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi, toţi cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească de ruşine ceice-mi doresc pierzarea! Să rămînă înlemniţi de ruşinea lor, cei ce-mi zic: ,,Ha! Ha!`` Să se bucure şi să se veselească în Tine toţi cei ce Te caută! Ceice iubesc mîntuirea Ta să zică fără încetare: ,,Mărit să fie Domnul!`` Eu sînt sărac şi lipsit, dar Domnul Se gîndeşte la mine. Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu: nu zăbovi, Dumnezeule!
Gospel
Matthew 13:24-30
Isus le -a pus înainte o altă pildă, şi le -a zis: ,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a sămănat o sămînţă bună în ţarina lui. Dar, pe cînd dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a sămănat neghină între grîu, şi a plecat. Cînd au răsărit firele de grîu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. Robii stăpînului casei au venit, şi i-au zis: ,Doamne, n'ai sămănat sămînţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?` El le -a răspuns: ,Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.` Şi robii i-au zis: ,Vrei dar să mergem s'o smulgem?` ,Nu`, le -a zis el, ,ca nu cumva, smulgînd neghina, să smulgeţi şi grîul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amîndouă împreună pînă la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: ,Smulgeţi întîi neghina, şi legaţi -o în snopi, ca s'o ardem, iar grîul strîngeţi -l în grînarul meu.`
Responsorial Psalm
Psalm 2
Pentruce se întărîtă nemulţumirile, şi pentruce cugetă popoarele lucruri deşerte? Împăraţii pămîntului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicînd: ,,Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!`` - Celce şade în ceruri rîde, Domnul Îşi bate joc de ei. Apoi, în mînia Lui, le vorbeşte, şi -i îngrozeşte cu urgia Sa, zicînd: ,,Totuş, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfînt.`` ,,Eu voi vesti hotărîrea Lui,`` -zice Unsul-,,Domnul Mi -a zis: ,Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pămîntului în stăpînire! Tu le vei zdrobi cu un toiag de fer, şi le vei sfărîma ca pe vasul unui olar.` Acum dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pămîntului! Slujiţi Domnului cu frică, şi bucuraţi-vă, tremurînd. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mînie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mînia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi cîţi se încred în El!
Responsorial Psalm
Psalm 12
(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe arfa cu opt coarde. Un psalm al lui David.) Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioşi, pier credincioşii dintre fiii oamenilor. Oamenii îşi spun minciuni unii altora, pe buze au lucruri linguşitoare, vorbesc cu inimă prefăcută. Nimicească Domnul toate buzele linguşitoare, limba care vorbeşte cu trufie, pe cei ce zic: ,,Sîntem tari cu limba noastră, căci buzele noastre sînt cu noi: cine ar putea să fie stăpîn peste noi?`` ,,Pentrucă cei nenorociţi sînt asupriţi şi pentrucă săracii gem, acum``, zice Domnul, ,,Mă scol, şi aduc mîntuire celor obijduiţi.`` Cuvintele Domnului sînt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pămînt, şi curăţit de şapte ori. - Tu, Doamne, îi vei păzi, şi -i vei apăra de neamul acesta pe vecie. Pretutindeni mişună cei răi, cînd domneşte ticăloşia printre fiii oamenilor.
Responsorial Psalm
Psalm 102
(O rugăciune a unui nenorocit, cînd este doborît de întristare şi îşi varsă plîngerea înaintea Domnului.) Doamne, ascultă-mi rugăciunea, şi s'ajungă strigătul meu pînă la Tine! Nu-mi ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ţi urechea spre mine, cînd strig! Ascultă-mă degrab! Căci zilele mele pier ca fumul, şi oasele îmi ard ca un tăciune. Inima îmi este lovită, şi mi se usucă întocmai ca iarba; pînă şi pînea uit să mi -o mănînc. Aşa de mari îmi sînt gemetele, că mi se lipesc oasele de carne. Seamăn cu pelicanul din pustie, sînt ca o cucuvaie din dărîmături; nu mai pot dormi, şi sînt ca pasărea singuratică pe un acoperiş. În fiecare zi mă bătjocoresc vrăjmaşii mei, şi protivnicii mei jură pe mine în mînia lor. Mănînc ţărînă în loc de pîne, şi îmi amestec lacrămile cu băutura, din pricina mîniei şi urgiei Tale; căci Tu m'ai ridicat, şi m'ai aruncat departe. Zilele mele sînt ca o umbră gata să treacă, şi mă usuc ca iarba. Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie, şi pomenirea Ta ţine din neam în neam. Tu Te vei scula, şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărîtă pentru el. Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului, şi le e milă de ţărîna lui. Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, şi toţi împăraţii pămîntului de slava Ta. Da, Domnul va zidi iarăş Sionul, şi Se va arăta în slava Sa. El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului, şi nu -i nesocoteşte rugăciunea. Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, şi poporul, care se va naşte, să laude pe Domnul! Căci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pămînt, ca să audă gemetele prinşilor de război, si să izbăvească pe cei ce sînt pe moarte; pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului, şi laudele lui în Ierusalim, cînd se vor strînge toate popoarele, şi toate împărăţiile, ca să slujească Domnului. El mi -a frînt puterea în drum, şi mi -a scurtat zilele, Eu zic: ,,Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai cărui ani ţin vecinic!`` Tu ai întemeiat în vechime pămîntul, şi cerurile sînt lucrarea mînilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămînea; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmînt, şi se vor schimba. Dar Tu rămîi Acelaş, şi anii Tăi nu se vor sfîrşi. Fiii robilor Tăi îşi vor locui ţara, şi sămînţa lor va rămînea înaintea Ta.
Evening Prayer — First Lesson
Joel 2:1-21
Sunaţi din trîmbiţă în Sion! Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel sfînt, ca să tremure toţi locuitorii ţării. Căci vine ziua Domnului, este aproape! - O zi de întunerec şi negură mare, o zi de nori şi de întunecime. Ca zorile dimineţii se întinde peste munţi un popor mare şi puternic, cum n'a mai fost din veac, şi nici în vremurile viitoare nu va mai fi. Arde focul înaintea lui, şi pîlpăie flacăra după el. Înaintea lui, ţara era ca o grădină a Edenului, şi după el este un pustiu sterp: nimic nu -i scapă. Parcă sînt nişte cai, şi aleargă ca nişte călăreţi. Vin uruind ca nişte cară pe munţi, şi pîrăe ca o flacără de foc, cînd mistuie miriştea; par o puternică oştire, gata de luptă. Tremură popoarele înaintea lor, şi toate feţele îngălbenesc. Aleargă ca nişte războinici, se suie pe ziduri ca nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui, şi nu se abate din cărarea lui. Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers. Se răspîndesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case, şi intră pe ferestre ca un hoţ. Înaintea lor se cutremură pămîntul, se zguduie cerurile, soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd lumina. Domnul face să tune glasul Lui înaintea oştirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare, şi celce împlineşte cuvîntul este puternic. Dar mare este ziua Domnului şi foarte înfricoşată: cine o poate suferi? ,,Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plînset şi bocet! Sfîşiaţi-vă inimile nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi -I pare rău de relele pe cari le trimete. Cine ştie dacă nu Se va întoarce şi nu Se va căi? Cine ştie dacă nu va lăsa după El o binecuvîntare, daruri de mîncare şi jertfe de băutură pentru Domnul, Dumnezeul vostru? Sunaţi cu trîmbiţa în Sion! Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare!`` Strîngeţi poporul, ţineţi o adunare sfîntă! Aduceţi pe bătrîni, strîngeţi copiii, şi chiar pruncii dela ţîţă! Să iasă mirele din cămara lui, şi mireasa din odaia ei! Preoţii, slujitorii Domnului, să plîngă între tindă şi altar, şi să zică: ,,Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n'o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: ,,Unde este Dumnezeul lor?`` Domnul a fost plin de rîvnă pentru ţara Lui, şi S'a îndurat de poporul Său. Domnul a răspuns, şi a zis poporului Său: ,,Iată, vă trimet grîu, must şi untdelemn proaspăt, ca să vă săturaţi de ele, şi nu vă voi mai face de ocară între neamuri. Voi depărta dela voi pe vrăjmaşul dela miază-noapte, îl voi izgoni spre un pămînt fără apă şi pustiu, îi voi împinge partea dinainte a oştirii lui în marea de răsărit, şi coada oştirii în marea de apus; iar duhoarea lui se va ridica în sus, şi mirosul lui de putregai se va înălţa în văzduh, căci s'a crezut grozav. Nu te teme, pămîntule, ci bucură-te şi veseleşte-te, căci Domnul face lucruri mari!
Second Reading
Philippians 4
De aceea, prea iubiţii şi mult doriţii mei fraţi, bucuria şi cununa mea, rămîneţi astfel tari în Domnul, prea iubiţilor! Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu un gînd în Domnul. Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, cari au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement şi cu ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei, ale căror nume sînt scrise în cartea vieţii. Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăş zic: Bucuraţi-vă! Blîndeţa voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţămiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus. Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit dela mine, şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. Am avut o mare bucurie în Domnul, că, însfîrşit, aţi putut să vă înoiţi iarăş simţimintele voastre faţă de mine. Vă gîndeaţi voi la aşa ceva, dar vă lipsea prilejul. Nu zic lucrul acesta avînd în vedere nevoile mele; căci m'am deprins să fiu mulţămit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m'am deprins să fiu sătul şi flămînd, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte. Dar bine aţi făcut că aţi luat parte la strîmtorarea mea. Ştiţi voi înşivă, Filipenilor, că, la începutul Evangheliei, cînd am plecat din Macedonia, nicio Biserică n'a avut legătură cu mine în ce priveşte ,,darea`` şi ,,primirea`` afară de voi. Căci mi-aţi trimes în Tesalonic, odată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele. Nu că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după cîştigul care prisoseşte în folosul vostru. Am de toate, şi sînt în belşug. Sînt bogat, de cînd am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimes, -un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu. Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. A lui Dumnezeu şi Tatăl nostru să fie slava în vecii vecilor! Amin. Spuneţi sănătate fiecărui sfînt în Hristos Isus. Fraţii, cari sînt cu mine, vă trimet sănătate. Toţi sfinţii vă trimet sănătate, mai ales cei din casa Cezarului. Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin
Second Reading
I Corinthians 10
Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost supt nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; toţi au mîncat aceeaş mîncare duhovnicească, şi toţi au băut aceeaş băutură duhovnicească, pentrucă beau dintr'o stîncă duhovnicească ce venea după ei; şi stînca era Hristos. Totuş cei mai mulţi dintre ei, n'au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Şi aceste lucruri s'au întîmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentruca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: ,,Poporul a şezut să mănînce şi să bea; şi s'au sculat să joace.`` Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într -o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, cari au pierit prin şerpi. Să nu cîrtiţi, cum au cîrtit unii din ei, cari au fost nimiciţi de Nimicitorul. Aceste lucruri li s'au întîmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfîrşiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă. Nu v'a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s'o puteţi răbda. De aceea, prea iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli. Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecaţi voi singuri ce spun. Paharul binecuvîntat, pe care -l binecuvîntăm, nu este el împărtăşirea cu sîngele lui Hristos? Pînea, pe care o frîngem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Avînd în vedere că este o pîne, noi, cari sîntem mulţi, sîntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaş pîne. Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănîncă jertfele, nu sînt ei în împărtăşire cu altarul? Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor, este ceva? Sau că un idol este ceva? Dimpotrivă, eu zic că ce jerfesc Neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor. Sau vrem să întărîtăm pe Domnul la gelozie? Sîntem noi mai tari decît El? Toate lucrurile sînt îngăduite, dar nu toate sînt de folos. Toate lucrurile sînt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia. Să mîncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului. Căci ,,al Domnului este pămîntul şi tot ce cuprinde el.`` Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă, şi voiţi să vă duceţi, să mîncaţi din tot ce vă pune înainte, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului. Dar dacă vă spune cineva: ,,Lucrul acesta a fost jertfit idolilor``, să nu mîncaţi, din pricina celui ce v'a înştiinţat şi din pricina cugetului; căci ,,al Domnului este pămîntul şi tot ce cuprinde el.`` Vorbesc aici nu de cugetul vostru, ci de cugetul altuia. Căci dece să fie judecată slobozenia mea de cugetul altuia? Dacă mănînc, aducînd mulţămiri, de ce să fiu vorbit de rău pentru un lucru, pentru care mulţămesc? Deci, fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu. Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu. După cum mă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutînd nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mîntuiţi.
Second Reading
1 John 4:7-12
Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este dela Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte, n'a cunoscut pe Dumnezeu; pentrucă Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s'a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimes în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne -a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Prea iubiţilor, dacă astfel ne -a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii. Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămîne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvîrşită în noi.
Second Reading
Romans 8:1-11
Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m'a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e ,,firea pămîntească``.) o făcea fără putere-Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într'o fire asemănătoare cu a păcatului, pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, ceice trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, umblă după lucrurile firii pămînteşti; pe cînd cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pămînteşti, este moarte, pe cînd umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Deci, ceice sînt pămînteşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n'are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.
Gospel
Matthew 24
La ieşirea din Templu, pe cînd mergea Isus, ucenicii Lui s'au apropiat de El ca să -I arate clădirile Templului. Dar Isus le -a zis: ,,Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămînea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărîmată.`` El a şezut jos pe muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte, şi I-au zis: ,,Spune-ne, cînd se vor întîmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfîrşitului veacului acestuia?`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: ,Eu sînt Hristosul!` Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă spăimîntaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întîmple. Dar sfîrşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pămînt, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decît începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorî; şi veţi fi urîţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrşitul. De aceea, cînd veţi vedea ,urîciunea pustiirii`, despre care a vorbit proorocul Daniel, ,aşezată în locul sfînt` -cine citeşte să înţeleagă! - atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la cîmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile, cari vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţîţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într'o zi de Sabat. Pentrucă atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n'a fost niciodată dela începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n'ar fi fost scurtate, nimeni n'ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. Atunci dacă vă va spune cineva: ,Iată, Hristosul este aici, sau acolo`, să nu -l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată, că v'am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: ,Iată -L în pustie`, să nu vă duceţi acolo! ,Iată -L în odăiţe ascunse`, să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul dela răsărit şi se vede pînă la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. Oriunde va fi stîrvul (Sau: hoit, mortăciune.), acolo se vor aduna vulturii. Îndată după acele zile de necaz, ,soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.` Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pămîntului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimete pe îngerii Săi cu trîmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vînturi, dela o margine a cerurilor pînă la cealaltă. Dela smochin învăţaţi pilda lui: Cînd îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţia, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, cînd veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta pînă se vor întîmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s'a întîmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întîmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, cînd mîncau şi beau, se însurau şi se măritau, pînă în ziua cînd a intrat Noe în corabie, şi n'au ştiut nimic, pînă cînd a venit potopul şi i -a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului. Atunci, din doi bărbaţi cari vor fi la cîmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat. Din două femei cari vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată. Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpînul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n'ar lăsa să -i spargă casa. Deaceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gîndiţi. Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l -a pus stăpînul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărîtă? Ferice de robul acela, pe care stăpînul său, la venirea lui, îl va găsi făcînd aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale. Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: ,Stăpînul meu zăboveşte să vină!` Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă, şi să mănînce şi să bea cu beţivii, stăpînul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul pe care nu -l ştie, îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.
Evening Prayer — Second Lesson
1 Thessalonians 4
Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat dela noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă rugăm, şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta. Ştiţi, în adevăr, ce învăţături v'am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpînească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, cari nu cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său; pentrucă Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v'am spus şi v'am adeverit. Căci Dumnezeu nu ne -a chemat la necurăţie, ci la sfinţire. De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v'a dat şi Duhul Său cel sfînt. Cît despre dragostea frăţească, n'aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţăţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii, şi iubiţi în adevăr pe toţi fraţii, cari sînt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea. Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mînile voastre, cum v'am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară, şi să n'aveţi trebuinţă de nimeni. Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, cari n'au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii, cari vom rămînea pînă la venirea Domnului, nu vom lua -o înaintea celor adormiţi. Căci însuş Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întîi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mîngîiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.
Gospel
John 6:51-58
Eu sînt Pînea vie, care s'a pogorît din cer. Dacă mănîncă cineva din pînea aceasta, va trăi în veac; şi pînea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.`` La auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei, şi ziceau: ,,Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să -l mîncăm?`` Isus le -a zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mîncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sîngele Lui, n'aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, are viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sîngele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, rămîne în Mine, şi Eu rămîn în el. După cum Tatăl, care este viu, M'a trimes pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănîncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine. Astfel este pînea, care s'a pogorît din cer, nu ca mana, pe care au mîncat -o părinţii voştri, şi totuş au murit: cine mănîncă pînea aceasta, va trăi în veac.``
Gospel
Luke 17:1-4
Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin! Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gît, şi să fie aruncat în mare, decît să facă pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască. Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră -l! Şi dacă -i pare rău, iartă -l! Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: ,Îmi pare rău!` -să -l ierţi.
Gospel
Luke 8
Curînd după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El; şi mai erau şi nişte femei, cari fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boale; Maria, zisă Magdalina, din care ieşiseră şapte draci, Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana, şi multe altele, cari -L ajutau cu ce aveau. Cînd s'a strîns o gloată mare, şi a venit la El norod din felurite cetăţi, Isus a spus pilda aceasta: ,,Sămănătorul a ieşit să-şi samene sămînţa. Pe cînd sămăna el, o parte din sămînţă a căzut lîngă drum: a fost călcată în picioare, şi au mîncat -o păsările cerului. O altă parte a căzut pe stîncă; şi, cum a răsărit, s'a uscat, pentrucă n'avea umezeală. O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat -o. O altă parte a căzut pe pămînt bun, şi a crescut, şi a făcut rod însutit.`` După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: ,,Cine are urechi de auzit, să audă.`` Ucenicii Lui L-au întrebat ce înţeles are pilda aceasta. El le -a răspuns: ,,Vouă v'a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca ,măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă.`` Iată ce înţeles are pilda aceasta: ,,Sămînţa, este Cuvîntul lui Dumnezeu. Cei închipuiţi în sămînţa căzută lîngă drum, sînt ceice aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvîntul din inima lor, ca nu cumva să creadă, şi să fie mîntuiţi. Cei închipuiţi în sămînţa căzută pe stîncă, sînt aceia cari, cînd aud Cuvîntul, îl primesc cu bucurie; dar n'au rădăcină, ci cred pînă la o vreme, iar cînd vine ispita, cad. Sămînţa, care a căzut între spini, închipuieşte pe aceia cari, după ce au auzit Cuvîntul, îşi văd de drum, şi -l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia, şi n'aduc rod care să ajungă la coacere. Sămînţa, care a căzut pe pămînt bun, sînt aceia cari, după ce au auzit Cuvîntul, îl ţin într'o inimă bună şi curată, şi fac roadă în răbdare. Nimeni, dupăce a aprins o lumină, n'o acopere cu un vas, nici n'o pune supt pat, ci o pune într'un sfeşnic, pentruca ceice intră, să vadă lumina. Fiindcă nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină. Luaţi seama dar la felul cum ascultaţi; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n'are, i se va lua şi ce i se pare că are.`` Mama şi fraţii lui Isus au venit la El; dar nu puteau să -I vorbească, din pricina norodului. Cineva I -a spus: ,,Mamă-Ta şi fraţii Tăi stau afară, şi vor să Te vadă.`` Dar El, drept răspuns, a zis: ,,Mama Mea şi fraţii Mei sînt ceice ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu, şi -l împlinesc.`` Într'una din zile, Isus S'a suit într'o corabie împreună cu ucenicii Lui. El le -a zis: ,,Haidem să trecem dincolo de lac.`` Şi au plecat. Pe cînd vîsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s'a stîrnit un aşa vîrtej de vînt, că se umplea corabia cu apă; şi erau în primejdie. Au venit la El, L-au deşteptat, şi au zis: ,,Învăţătorule, Învăţătorule, perim.`` Isus S'a sculat, a certat vîntul şi valurile înfuriate, cari s'au potolit: şi s'a făcut linişte. Apoi a zis ucenicilor Săi: ,,Unde vă este credinţa?`` Plini de spaimă şi de mirare, ei au zis unii către alţii: ,,Cine este acesta de porunceşte chiar şi vînturilor şi apei şi -L ascultă?`` Au venit cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în dreptul Galileii. Cînd a ieşit Isus la ţărm, L -a întîmpinat un om din cetate, stăpînit de mai mulţi draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină, şi nu-şi avea locuinţa într'o casă, ci în morminte. Cînd a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui, şi a zis cu glas tare: ,,Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te rog nu mă chinui.`` Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela, pe care pusese stăpînire de multă vreme; era păzit legat cu cătuşe la mîni şi cu obezi la picioare, dar rupea legăturile, şi era gonit de dracul prin pustii. Isus l -a întrebat: ,,Cum îţi este numele?`` ,,Legiune,`` a răspuns el; pentrucă intraseră mulţi draci în el. Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adînc. Acolo pe munte, era o turmă mare de porci, cari păşteau. Şi dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le -a dat voie. Dracii au ieşit din omul acela, au intrat în porci, şi turma s'a repezit de pe rîpă în lac, şi s'a înecat. Porcarii, cînd au văzut ce se întîmplase, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate. Oamenii au ieşit să vadă cele întîmplate. Au venit la Isus, şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii, şezînd la picioarele lui Isus, îmbrăcat, şi în toate minţile; şi i -a apucat frica. Ceice văzuseră cele petrecute, le-au povestit cum fusese vindecat cel stăpînit de draci. Tot norodul din ţinutul Gherghesenilor a rugat pe Isus să plece dela ei, pentrucă îi apucase o mare frică. Isus S'a suit într'o corabie, şi S'a întors. Omul din care ieşiseră dracii, Îl ruga să -i dea voie să rămînă cu El. Dar Isus l -a trimes acasă, şi i -a zis: ,,Întoarce-te acasă, şi povesteşte tot ce ţi -a făcut Dumnezeu.`` El a plecat, şi a vestit prin toată cetatea tot ce -i făcuse Isus. La întoarcere, Isus a fost primit cu bucurie de mulţime, căci toţi Îl aşteptau. Şi iată că a venit un om, numit Iair, care era fruntaş al sinagogii. El s'a aruncat la picioarele lui Isus, şi L -a rugat să vină pînă la el acasă; pentrucă avea o singură copilă de vreo doisprezece ani, care trăgea să moară. Pe drum, Isus era îmbulzit de noroade. Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge; ea îşi cheltuise toată averea cu doftorii, fără s'o fi putut vindeca vreunul. Ea s'a apropiat pe dinapoi, şi s'a atins de poala hainei lui Isus. Indată, scurgerea de sînge s'a oprit. Şi Isus a zis: ,,Cine s'a atins de Mine?`` Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi ceice erau cu El, au zis: ,,Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: ,Cine s'a atins de Mine?`` Dar Isus a răspuns: ,,S'a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.`` Femeia, cînd s'a văzut dată de gol, a venit tremurînd, s'a aruncat jos înaintea Lui, şi a spus în faţa întregului norod, din ce pricină se atinsese de El, şi cum fusese vindecată numai decît. Isus i -a zis: ,,Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te -a mîntuit, du-te în pace.`` Pe cînd vorbea El încă, vine unul din casa fruntaşului sinagogii, şi -i spune: ,,Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învăţătorul.`` Dar Isus, cînd a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: ,,Nu te teme; crede numai, şi va fi tămăduită.`` Cînd a ajuns la casa fruntaşului, n'a lăsat pe nici unul să intre împreună cu El, decît pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi mama fetei. Toţi plîngeau şi o boceau. Atunci Isus a zis: ,,Nu plîngeţi; fetiţa n'a murit, ci doarme.`` Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise. Dar El, dupăce i -a scos pe toţi afară, a apucat -o de mînă, şi a strigat cu glas tare: ,,Fetiţo, scoală-te!`` Şi duhul ei s'a întors în ea, iar fata s'a sculat numaidecît. Isus a poruncit să -i dea să mănînce. Părinţii ei au rămas uimiţi. Isus le -a poruncit să nu spună numănui cele întîmplate.
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
