Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Isaiah 27:1-13

În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare şi tare, Leviatanul, Babilonul, şarpele fugar (Asur), şi Leviatanul, şarpele inelat (Babel), şi va ucide balaurul de lîngă mare (Egiptul). În ziua aceea, cîntaţi o cîntare asupra viei celei mai alese: ,,Eu, Domnul, sînt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n'o vatăme nimeni. N'am nici o mînie. Dar dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor, şi -i voi arde pe toţi, afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.`` În vremile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli, şi va umplea lumea cu roadele lui. L -a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce -l loveau? L -a ucis El cum a ucis pe cei ce -l ucideau? Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luîndu -l cu suflarea năpraznică a vîntului de răsărit. Astfel nelegiuirea lui Iacov a fost ispăşită, şi iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca nişte pietre de var prefăcute în ţărînă; idolii Astartei şi stîlpii soarelui nu se vor mai ridica. Căci cetatea cea tare a rămas singuratică, a ajuns o locuinţă lăsată şi părăsită ca pustia. În ea paşte viţelul, în ea se culcă şi -i mănîncă ramurile. Cînd i se usucă ramurile, sînt rupte; vin femeile, să le ardă. Căci acesta era un popor fără pricepere; de aceea Cel ce l -a făcut n'a avut milă de el, şi Cel ce l -a întocmit nu l -a iertat. În vremea aceea, Domnul va scutura roade dela cursul Rîulul pînă la pîrîul Egiptului; iar voi veţi fi strînşi unul cîte unul, copii ai lui Israel! În ziua aceea, se va suna cu trîmbiţa cea mare şi atunci se vor întoarce cei surghiuniţi din ţara Asiriei şi fugarii din ţara Egiptului. Ei se vor închina înaintea Domnului, pe muntele cel sfînt, Ierusalim.

First Reading

Habakkuk 2

M'am dus la locul meu de strajă, şi stam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plîngerea mea. Domnul mi -a răspuns, şi a zis: ,,Scrie proorocia, şi sapă -o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărîtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă -o, căci va veni şi se va împlini negreşit. Iată, i s'a îngîmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui. Ca şi cel beat şi semeţ, cel mîndru nu stă liniştit; ci îşi lărgeşte gura ca locuinţa morţilor, este nesăţios ca moartea aşa că pe toate neamurile vrea să le strîngă la el, şi toate popoarele le trage la el. Nu va fi el de batjocura tuturor acestora, de rîs şi de pomină? Se va zice: ,,Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Pînă cînd se va împovăra cu datorii? Nu se vor ridica deodată ceice te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi, şi vei ajunge prada lor? Fiindcă ai jăfuit multe neamuri, toată rămăşiţa popoarelor te va jăfui, din pricina vărsării sîngelui oamenilor, din pricina sîlniciilor făcute în ţară şi împotriva cetăţii tuturor locuitorilor ei.`` Vai de cel ce strînge cîştiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într'un loc înalt, şi să scape din mîna nenorocirii! Ruşinea casei tale ţi-ai croit, nimicind o mulţime de popoare, şi împotriva ta însuţi ai păcătuit. Căci piatra din mijlocul zidului strigă, şi lemnul care leagă grinda îi răspunde. Vai de cel ce zideşte o cetate cu sînge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire! Iată, cînd Domnul oştirilor a hotărît lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc, şi neamurile se trudesc degeaba. Căci pămîntul va fi plin de cunoştinţa salvei Domnului, ca fundul mării de apele cari -l acopăr. Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi -l ameţeşti, ca să -i vezi goliciunea! Te vei sătura de ruşine în loc de slavă; bea şi tu, şi desveleşte-te! Îţi va veni şi ţie rîndul să iei paharul din dreapta Domnului, şi va veni ruşinea peste slava ta. Căci sîlniciile făcute împotriva Libanului vor cădea asupra ta, şi pustiirile fiarelor te vor îngrozi, pentru vărsarea sîngelui oamenilor, şi sîlniciile făcute în ţară, împotriva cetăţii şi împoriva tuturor locuitorilor ei. La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care -l ciopleşte lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat, care învaţă pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l -a făcut să-şi pună încrederea în el, pe cînd el făureşte numai nişte idoli muţi? Vai de celce zice lemnului: ,,Scoală-te``, şi unei pietre mute: ,,Trezeşte-te``! Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s'o însufleţească. Domnul însă este în Templul Lui cel sfînt. Tot pămîntul să tacă înaintea Lui!

First Reading

Isaiah 52:7-10

Ce frumoase sînt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mîntuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: ,Dumnezeul tău împărăţeşte!`` ,,Iată, glasul străjerilor tăi răsună; ei înalţă glasul, şi strigă toţi de veselie; căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion. Izbucniţi cu toate în strigăte de bucurie, dărămături ale Ierusalimului! Căci Domnul mîngîie pe poporul Său, şi răscumpără Ierusalimul. Domnul Îşi descopere braţul Său cel sfînt, înaintea tuturor neamurilor; şi toate marginile pămîntului vor vedea mîntuirea Dumnezeului nostru.``

Morning Prayer — First Lesson

Isaiah 35

Pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli, şi va înflori ca trandafirul; se va acoperi cu flori, şi va sări de bucurie, cu cîntece de veselie şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului. Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru. ,,Întăriţi mînile slăbănogite, şi întăriţi genunchii cari se clatină. Spuneţi celor slabi de inimă: ,Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuş va veni, şi vă va mîntui.`` Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cînta de bucurie; căci în pustie vor ţîşni ape, şi în pustietate pîraie; marea de nisip se va preface în iaz şi pămîntul uscat în izvoare de ape. În vizuina care slujea de culcuş şacalilor, vor creşte trestii şi papură. Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfîntă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; ceice vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească. Pe calea acaesta nu va fi niciun leu, şi nici o fiară sălbatică nu va apuca pe ea, nici nu va fi întîlnită pe ea, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea. Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce, şi vor merge spre Sion cu cîntece de biruinţă. O bucurie vecinică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!

Epistle

1 Peter 5:1-4;5:10-11

Sfătuiesc pe presbiterii (Sau: bătrîn.) dintre voi, eu, care sînt un presbiter (Sau: bătrîn.) ca şi ei, un martur al patimilor lui Hristos, şi părtaş al slavei care va fi descoperită: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este supt paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un cîştig mîrşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpîni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcîndu-vă pilde turmei. Şi cînd Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei. A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin. V-am scris aceste puţine rînduri prin Silvan, care cred că este un frate credincios, ca să vă sfătuiesc şi să vă adeveresc că adevăratul har al lui Dumnezeu este harul acesta, de care v-aţi alipit.

First Reading

Isaiah 11

Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Plăcerea lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pămîntul cu toiagul cuvîntului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău. Neprihănirea va fi brîul coapselor Sale, şi credincioşia brîul mijlocului Său. Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu, şi vitele îngrăşate, vor fi împreună, şi le va mîna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mînca paie ca boul, pruncul de ţîţă se va juca la gura bortei năpîrcii, şi copilul înţărcat va băga mîna în vizunia basilicului. Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfînt; căci pămîntul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele cari -l acopăr. În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui. În acelaş timp, Domnul Îşi va întinde mîna a doua oară, ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său, risipit în Asiria şi în Egipt, în Patros şi în Etiopia, la Elam, la Şinear şi la Hamat, şi în ostroavele mării. El va înălţa un steag pentru neamuri, va strînge pe surghiuniţii lui Israel, şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pămîntului. Pizma lui Efraim va înceta, şi vrăjmaşii lui Iuda vor fi nimiciţi; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, şi Iuda nu va mai fi vrăjmaş lui Efraim, ci vor sbura pe umărul Filistenilor la apus, şi vor jăfui împreună pe fiii Răsăritului. Edom şi Moab vor fi prada mînilor lor, şi fiii lui Amon le vor fi supuşi. Domnul va seca limba mării Egiptului, Îşi va ridica mîna asupra Rîului în mînia Lui, îl va împărţi în şapte pîraie, aşa că îl vor putea trece încălţaţi. Şi va fi un drum pentru rămăşiţa poporului Său, care va mai rămînea în Asiria, cum a fost pentru Israel, în ziua cînd a ieşit din ţara Egiptului.

Morning Prayer — Second Lesson

Acts 11

Apostolii şi fraţii, cari erau în Iudea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvîntul lui Dumnezeu. Şi cînd s'a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur, şi ziceau: ,,Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur, şi ai mîncat cu ei.`` Petru a început să le spună pe rînd cele întîmplate. El a zis: ,,Eram în cetatea Iope; şi, pe cînd mă rugam, am căzut într'o răpire sufletească, şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer, şi a venit pînă la mine. Cînd m'am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pămînt, fiarele, tîrîtoarele şi păsările cerului. Şi am auzit un glas, care mi -a zis: ,Petre, scoală-te, taie şi mănînîncă.` Dar eu am răspuns: ,Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n'a intrat vreodată în gura mea.` Şi glasul mi -a zis a doua oară din cer: ,Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.` Lucrul acesta s'a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăş în cer. Şi iată că îndată, trei oameni trimeşi din Cezarea la mine, au stătut la poarta casei, în care eram. Duhul mi -a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m'au însoţit şi ei, şi am intrat în casa omului. El ne -a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stînd înaintea lui, şi zicîndu -i: ,Trimete la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru, care-ţi va spune cuvinte prin cari vei fi mîntuit tu şi toată casa ta.` Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfînt S'a pogorît peste ei ca şi peste noi la început. Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: ,Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt.` Deci, dacă Dumnezeu le -a dat acelaş dar, ca şi nouă, cari am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?`` Dupăce au auzit aceste lucruri, s'au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: ,,Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.`` Ceice se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întîmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns pînă în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, şi propovăduiau Cuvîntul numai Iudeilor. Totuş printre ei au fost cîţiva oameni din Cipru şi din Cirena, cari au venit în Antiohia, au vorbit şi Grecilor, şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus. Mîna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s'au întors la Domnul. Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimes pe Barnaba pînă la Antiohia. Cînd a ajuns el, şi a văzut harul lui Dumnezeu, s'a bucurat, şi i -a îndemnat pe toţi să rămînă cu inimă hotărîtă alipiţi de Domnul. Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfînt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s'a adaos la Domnul. Barnaba s'a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul; şi, cînd l -a găsit, l -a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările Bisericii, şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întîiaş dată, ucenicilor li s'a dat numele de creştini în Antiohia. În vremea aceea, s'au pogorît nişte prooroci din Ierusalim la Antiohia. Unul din ei, numit Agab, s'a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu. Ucenicii au hotărît să trimeată, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor, cari locuiau în Iudea, ceeace au şi făcut; şi au trimes acest ajutor la presbiteri (Sau: bătrîni.) prin mîna lui Barnaba şi a lui Saul.

Responsorial Psalm

Psalm 100

(Un psalm de laudă.) Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pămîntului! Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui. Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne -a făcut, ai Lui sîntem: noi sîntem poporul Lui şi turma păşunei Lui. Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cîntări în curţile Lui! Lăudaţi -L şi binecuvîntaţi -I Numele. Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci, şi credincioşia Lui din neam în neam.

Gospel

Matthew 16:13-19

Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: ,,Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul omului?`` Ei au răspuns: ,,Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din prooroci.`` ,,Dar voi``, le -a zis El, ,,cine ziceţi că sînt?`` Simon Petru, drept răspuns, I -a zis: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!`` Isus a luat din nou cuvîntul, şi i -a zis: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sîngele ţi -a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pămînt, va fi legat în ceruri, şi orice vei deslega pe pămînt, va fi deslegat în ceruri.``

Responsorial Psalm

Psalm 35

(Un psalm al lui David.) Apără-mă Tu, Doamne, de potrivnicii mei, luptă Tu cu cei ce se luptă cu mine! Ia pavăza şi scutul, şi scoală-Te să-mi ajuţi. Învîrte suliţa şi săgeata împotriva prigonitorilor mei! zi sufletului meu: ,,Eu sînt mîntuirea ta!`` Ruşinaţi şi înfruntaţi să fie ceice vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească cei ce-mi gîndesc peirea! Să fie ca pleava luată de vînt, şi să -i gonească îngerul Domnului! Drumul să le fie întunecos şi alunecos, şi să -i urmărească îngerul Domnului! Căci mi-au întins laţul lor, fără pricină, pe o groapă, pe care au săpat -o, fără temei, ca să-mi ia viaţa; să -i ajungă prăpădul pe neaşteptate, să fie prinşi în laţul, pe care l-au întins, să cadă în el şi să piară! Şi atunci mi se va bucura sufletul în Domnul: se va veseli de mîntuirea Lui. Toate oasele mele vor zice: ,,Doamne, cine poate, ca Tine, să scape pe cel nenorocit de unul mai tare de cît el, pe cel nenorocit şi sărac de cel ce -l jăfuieşte?`` Nişte martori mincinoşi se ridică, şi mă întreabă de ceeace nu ştiu. Îmi întorc rău pentru bine: mi-au lăsat sufletul pustiu. Şi eu, cînd erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac, îmi smeream sufletul cu post, şi mă rugam cu capul plecat la sîn. Umblam plin de durere ca pentru un prieten, pentru un frate; cu capul plecat, ca de jalea unei mame. Dar cînd mă clatin eu, ei se bucură şi se strîng; se strîng fără ştirea mea, ca să mă batjocorească, şi mă sfîşie neîncetat. Scrîşnesc din dinţi împotriva mea, împreună cu cei nelegiuiţi, cu secăturile batjocoritoare. Doamne, pînă cînd Te vei uita la ei? Scapă-mi sufletul din cursele lor, scapă-mi viaţa din ghiarele acestor pui de lei! Şi eu Te voi lăuda în adunarea cea mare, şi Te voi slăvi în mijlocul unui popor mare la număr. Să nu se bucure de mine ceice pe nedrept îmi sînt vrăjmaşi, nici să nu-şi facă semne cu ochiul, ceice mă urăsc fără temei! Căci ei nu vorbesc de pace, ci urzesc înşelătorii împotriva oamenilor liniştiţi din ţară. Îşi deschid gura larg împotriva mea, şi zic: ,,Ha! Ha! Ochii noştri îşi văd acum dorinţa împlinită!`` Doamne, Tu vezi: Nu tăcea! Nu Te depărta de mine, Doamne! Trezeşte-Te, şi scoală-Te să-mi faci dreptate! Dumnezeule şi Doamne, apără-mi pricina! Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, ca să nu se bucure ei de mine! Să nu zică în inima lor: ,,Aha! iată ce doream!`` Să nu zică ,,L-am înghiţit!`` Ci să fie ruşinaţi şi înfruntaţi toţi cei ce se bucură de nenorocirea mea! Să se îmbrace cu ruşine şi ocară, cei ce se ridică împotriva mea! Să se bucure şi să se veselească, cei ce găsesc plăcere în nevinovăţia mea, şi să zică neîncetat: ,,Mărit să fie Domnul, care vrea pacea robului Său!`` Şi atunci limba mea va lăuda dreptatea Ta, în toate zilele va spune lauda Ta.

Responsorial Psalm

Psalm 45

(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat cum se cîntă: ,,Crinii``. Un psalm al fiilor lui Core. O cîntare. O cîntare de dragoste.) Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă, şi zic: ,,Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!`` Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba! Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te -a binecuvîntat Dumnezeu pe vecie. Războinic viteaz, încinge-ţi sabia, -podoaba şi slava, da, slava Ta! -Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blîndeţa şi neprihănirea, şi dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate! Săgeţile tale sînt ascuţite: supt tine vor cădea popoare, şi săgeţile tale vor străpunge inima vrăjmaşilor împăratului. Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este vecinic; toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate. Tu iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te -a uns cu un untdelemn de bucurie, mai pe sus decît pe tovarăşii Tăi de slujbă. Smirna, aloia şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele; în casele tale împărăteşti de fildeş te înveselesc instrumentele cu coarde. Printre prea iubitele tale sînt fete de împăraţi; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir. Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău! Şi atunci împăratul îţi va pofti frumuseţa. Şi fiindcă este Domnul tău, adu -i închinăciunile tale. Şi fiica Tirului, şi cele mai bogate din popor vor umbla cu daruri ca să capete bunăvoinţa ta. Fata împăratului este plină de strălucire înlăuntrul casei împărăteşti; ea poartă o haină ţesută cu aur. Este adusă înaintea împăratului, îmbrăcată cu haine cusute la gherghef, şi urmată de fete, însoţitoarele ei, cari sînt aduse la tine. Ele sînt duse în mijlocul bucuriei şi veseliei, şi intră în casa împăratului. Copiii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îi vei pune domni în toată ţara. Din neam în neam îţi voi pomeni numele: de aceea în veci de veci te vor lăuda popoarele.

Responsorial Psalm

Psalm 11

La Domnul găsesc scăpare! Cum puteţi să-mi spuneţi: ,,Fugi în munţii voştri, ca o pasăre?`` Căci iată că cei răi încordează arcul, îşi potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns celor cu inima curată. Şi cînd se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit? Domnul este în Templul Lui cel sfînt, Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, şi ploapele Lui cercetează pe fiii oamenilor. Domnul cearcă pe cel neprihănit, dar urăşte pe cel rău şi pe cel ce iubeşte silnicia. Peste cei răi plouă cărbuni, foc şi pucioasă: un vînt dogoritor, iată paharul de care au ei parte. Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc Faţa Lui.

Evening Prayer — First Lesson

Isaiah 36

În al patrusprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s'a suit împotriva tuturor cetăţilor întărite ale lui Iuda şi le -a luat. Şi împăratul Asiriei a trimes din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Rabşache, cu o puternică oştire. Rabşache s'a oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul ogorului nălbitorului. Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, s'a dus la el, cu logofătul Şebna, şi cu Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul (arhivarul). Rabşache le -a zis: ,,Spuneţi lui Ezechia: ,Aşa vorbeşte marele împărat, împăratul Asiriei: ,Ce este încrederea aceasta, pe care te bizui?` Eu îţi spun că acestea sînt vorbe în vînt: pentru război trebuie chibzuinţă şi putere. În cine ţi-ai pus dar încrederea, de te-ai răsculat împotriva mea? Iată, ai pus -o în Egipt, ai luat ca sprijin această trestie ruptă, care înţeapă şi străpunge mîna ori cui se sprijineşte pe ea! Aşa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi ceice se încred în el. Dar poate că îmi vei spune: ,Ne încredem în Domnul, Dumnezeul nostru!` Dar nu este El acela ale cărui înălţimi şi altare le -a îndepărtat Ezechia, zicînd lui Iuda şi Ierusalimului: ,Să vă închinaţi înaintea acestui altar?` Acum fă o învoială cu stăpînul meu, împăratul Asiriei, şi-ţi voi da două mii de cai; să vedem dacă poţi face rost de călăreţi ca să încalece pe ei! Cum ai putea să stai tu împotriva unei singure căpetenii, dintre cei mai neînsemnaţi slujitori ai stăpînului meu? Şi totuş tu îţi pui încrederea în Egipt pentru cară şi pentru călăreţi. Şi apoi, fără voia Domnului m'am suit eu împotriva ţării acesteia s'o nimicesc? Domnul mi -a zis: ,Suie-te împotriva ţării acesteia, şi nimiceşte -o!`` Eliachim, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache: ,,Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba evreiască, în auzul poporului care este pe zid.`` Rabşache a răspuns: ,,Oare stăpînului tău şi ţie m'a trimes stăpînul meu să spun aceste cuvinte? Nu m'a trimes el să le spun oamenilor acestora, cari şed pe zid ca să-şi mănînce balega şi să-şi bea udul împreună cu voi?`` Apoi Rabşache a înaintat şi a strigat cu toată puterea lui în limba evreiască: ,,Ascultaţi cuvintele marelui împărat, împăratul Asiriei! Aşa vorbeşte împăratul: ,Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească. Nu vă lăsaţi mîngîiaţi de Ezechia cu încrederea în Domnul, cînd vă zice: ,Domnul ne va izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată în mînile împăratului Asiriei.` Nu ascultaţi pe Ezechia. Căci aşa vorbeşte împăratul Asiriei: ,Faceţi pace cu mine, supuneţi-vă mie, şi fiecare din voi va mînca din via lui şi din smochinul lui, şi va bea apă din fîntîna lui, pînă voi veni, şi vă voi lua într'o ţară ca a voastră, într'o ţară plină de grîu şi de vin, o ţară plină de pîne şi de vii.` Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, cînd vă zice: ,Domnul ne va izbăvi.` Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare ţara lui din mîna împăratului Asiriei? Unde sînt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sînt dumnezeii din Sefarvaim? Şi unde sînt dumnezeii Samariei? Au izbăvit ei Samaria din mîna mea? Dintre toţi dumnezeii acestor ţări, cari din ei şi-au izbăvit ţara din mîna mea, pentruca Domnul să izbăvească Ierusalimul din mîna mea?`` Dar ei au tăcut, şi nu i-au răspuns o vorbă; căci împăratul dăduse porunca aceasta: ,,Să nu -i răspundeţi!`` Şi Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, Şebna, logofătul, şi Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul, au venit astfel la Ezechia, cu hainele sfîşiate, şi i-au spus cuvintele lui Rabşache.

Second Reading

Revelation 11

Apoi mi s'a dat o trestie asemenea unei prăjini, şi mi s'a zis: ,,Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el. Dar curtea de afară a Templului lasă -o la o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, cari vor călca în picioare sfînta cetate patruzeci şi două de luni. Voi da celor doi marturi ai mei să proorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şase zeci de zile. Aceştia sînt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, cari stau înaintea Domnului pămîntului. Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta. Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sînge, şi să lovească pămîntul cu orice fel de urgie, oridecîteori vor voi. Cînd îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adînc, va face război cu ei, îi va birui şi -i va omorî. Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă ,,Sodoma`` şi ,,Egipt``, unde a fost răstignit şi Domnul lor. Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam, vor sta trei zile şi jumătate, şi vor privi trupurile lor moarte, şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormînt. Şi locuitorii de pe pămînt se vor bucura şi se vor veseli de ei; şi îşi vor trimete daruri unii altora, pentrucă aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pămîntului. Dar după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă dela Dumnezeu a intrat în ei, şi s'au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe ceice i-au văzut. Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: ,,Suiţi-vă aici!`` Şi s'au suit într'un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut. În clipa aceea s'a făcut un mare cutremur de pămînt, şi s'a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pămînt. Şi cei rămaşi, s'au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului. A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curînd. Îngerul, al şaptelea a sunat din trîmbiţă. Şi în cer s'au auzit glasuri puternice, cari ziceau: ,,Împărăţia lumii a trecut în mînile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.`` Şi cei douăzeci şi patru de bătrîni, cari stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s'au aruncat cu feţele la pămînt, şi s'au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: ,,Îţi mulţămim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mîna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti. Neamurile se mîniaseră, dar a venit mînia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pămîntul!`` Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s'a văzut chivotul legămîntului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pămînt, şi o grindină mare.

Second Reading

Philippians 2

Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mîngîiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gînd. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuş. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n'a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S'a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S'a smerit şi S'a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce. Deaceea şi Dumnezeu L -a înălţat nespus de mult, şi I -a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume; pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de supt pămînt, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. Astfel dar, prea iubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi pînă la capăt mîntuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai cînd sînt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. Faceţi toate lucrurile fără cîrtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinînd sus Cuvîntul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n'am alergat, nici nu m'am ostenit în zădar. Şi chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi. Tot aşa şi voi, bucuraţi-vă, şi bucuraţi-vă împreună cu mine. Nădăjduiesc, în Domnul Isus, să vă trimet în curînd pe Timotei, ca să fiu şi eu cu inimă bună cînd o să am ştiri despre voi. Căci n'am pe nimeni, care să-mi împărtăşească simţirile ca el, şi să se îngrijească într'adevăr de starea voastră. Ce -i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos. Ştiţi rîvna lui încercată; cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei. Pe el dar, nădăjduiesc să vi -l trimet, de îndatăce voi vedea ce întorsătură vor lua lucrurile cu privire la mine. Şi am încredere în Domnul că în curînd voi veni şi eu. Am socotit de trebuinţă să vă trimet pe Epafrodit, fratele şi tovarăşul meu de lucru şi de luptă, trimesul şi slujitorul vostru pentru nevoile mele. Căci dorea ferbinte să vă vădă pe toţi; şi era foarte mîhnit, pentrucă aflaserăţi că a fost bolnav. Ce -i drept, a fost bolnav, şi foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să n'am întristare peste întristare. L-am trimes dar cu atît mai în grabă, ca să -l vedeţi şi să vă bucuraţi iarăş, şi să fiu şi eu mai puţin mîhnit. Primiţi -l deci în Domnul, cu toată bucuria; şi preţuiţi pe astfel de oameni. Căci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte, şi şi -a pus viaţa în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine.

Second Reading

1 Thessalonians 5:16-24

Bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. Nu stingeţi Duhul. Nu dispreţuiţi proorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău. Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuş pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Celce v'a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta.

Second Reading

Romans 9:30-33

Deci ce vom zice? Neamurile, cari nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; pe cînd Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n'a ajuns la Legea aceasta. Pentruce? Pentru că Israel n'a căutat -o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s'au lovit de piatra de poticnire, după cum este scris: ,,Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.``

Gospel

Luke 13

În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se întîmplase unor Galileeni, al căror sînge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. ,,Credeţi voi``, le -a răspuns Isus, ,,că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi Galileeni, pentrucă au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste cari a căzut turnul din Siloam, şi i -a omorît, credeţi că au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi oameni, cari locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.`` El a spus şi pilda aceasta: ,,Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n'a găsit. Atunci a zis vierului: ,Iată că sînt trei ani, decînd vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie -l. La ce să mai cuprindă şi pămîntul degeaba?` ,Doamne`, i -a răspuns vierul, ,mai lasă -l şi anul acesta; am să -l sap de jur împrejur, şi am să -i pun gunoi la rădăcină. Poate că deacum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia.`` Isus învăţa pe norod într'o sinagogă în ziua Sabatului. Şi acolo era o femeie stăpînită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gîrbovă, şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele. Cînd a văzut -o Isus, a chemat -o, şi i -a zis: ,,Femeie, eşti deslegată de neputinţa ta.`` Şi -a întins mînile peste ea: îndată s'a îndreptat, şi slăvea pe Dumnezeu. Dar fruntaşul sinagogii, mîniat că Isus săvîrşise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvîntul, şi a zis norodului: ,,Sînt şase zile în cari trebuie să lucreze omul; veniţi dar în aceste zile să vă vindecaţi, şi nu în ziua Sabatului!`` ,,Făţarnicilor``, i -a răspuns Domnul; ,,oare în ziua Sabatului nu-şi desleagă fiecare din voi boul sau măgarul dela iesle, şi -l duce de -l adapă? Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam, şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie deslegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?`` Pe cînd vorbea El astfel, toţi protivnicii Lui au rămas ruşinaţi; şi norodul se bucura de toate lucrurile minunate, pe cari le făcea El. El a mai zis: ,,Cu ce se aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu, şi cu ce o voi asemăna? Se aseamănă cu un grăunte de muştar, pe care l -a luat un om, şi l -a aruncat în grădina sa; el a crescut, s'a făcut copac mare, şi păsările cerului şi-au făcut cuiburi în ramurile lui.`` El a zis iarăş: ,,Cu ce voi asemăna Împărăţia lui Dumnezeu? Se aseamănă cu aluatul, pe care l -a luat o femeie şi l -a pus în trei măsuri de făină, pînă s'a dospit toată.`` Isus umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţînd pe norod, şi călătorind spre Ierusalim. Cineva I -a zis: ,,Doamne, oare puţini sînt ceice sînt pe calea mîntuirii?`` El le -a răspuns: ,,Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strîmtă. Căci vă spun, că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea. Odată ce Stăpînul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară, şi veţi începe să bateţi la uşă, şi să ziceţi: ,Doamne, Doamne, deschide-ne!` drept răspuns, El vă va zice: ,Nu ştiu de unde sînteţi.` Atunci veţi începe să ziceţi: ,Noi am mîncat şi am băut în faţa Ta, şi în uliţele noastre ai învăţat pe norod.` Şi El va răspunde: ,Vă spun că nu ştiu de unde sînteţi; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii.` Va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor, cînd veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov, şi pe toţi proorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară. Vor veni dela răsărit şi dela apus, dela miazănoapte şi dela miază-zi, şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi iată că sînt unii din cei de pe urmă, cari vor fi cei dintîi, şi sînt unii din cei dintîi, cari vor fi cei de pe urmă.`` În aceeaş zi, au venit cîţiva Farisei, şi I-au zis: ,,Pleacă, şi du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare.`` ,,Duceţi-vă``, le -a răspuns El, ,,şi spuneţi vulpii aceleia: ,Iată că scot dracii, şi săvîrşesc vindecări astăzi şi mîne, iar a treia zi voi isprăvi. Dar trebuie să umblu astăzi, mîne şi poimîne, fiindcă nu se poate ca un prooroc să piară afară din Ierusalim. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimeşi la tine; de cîte ori am vrut să strîng pe fiii tăi, cum îşi strînge găina puii supt aripi, şi n'aţi vrut! Iată că vi se va lăsa casa pustie; dar vă spun că nu Mă veţi mai vedea, pînă veţi zice: ,Binecuvîntat este Celce vine în Numele Domnului!``

Evening Prayer — Second Lesson

James 4

De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, cari se luptă în mădularele voastre? Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi, şi vă luptaţi; şi nu aveţi, pentrucă nu cereţi. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentrucă cereţi rău, cu gînd să risipiţi în plăcerile voastre. Suflete prea curvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L -a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: ,,Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar dă har celor smeriţi.`` Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi dela voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mînile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tînguiţi-vă şi plîngeţi! Rîsul vostru să se prefacă în tînguire, şi bucuria voastră în întristare: Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa. Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mîntuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău? Ascultaţi, acum, voi cari ziceţi: ,,Astăzi sau mîne ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie, şi vom cîştiga!`` Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mîne! Căci ce este viaţa voastră? Nu sînteţi decît un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. - Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: ,,Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.`` Pe cînd acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea. Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvîrşeşte un păcat!

Gospel

Luke 1:5-25

În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, şi se chema Elisaveta. Amîndoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rînduielile Domnului. N'aveau copii, pentrucă Elisaveta era stearpă; şi amîndoi erau înaintaţi în vîrstă. Dar, pe cînd slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rîndul cetei lui, după obiceiul preoţiei, a ieşit la sorţi să intre să tămîieze în Templul Domnului. În ceasul tămîierii, toată mulţimea norodului se ruga afară. Atunci un înger al Domnului s'a arătat lui Zaharia, şi a stătut în picioare la dreapta altarului pentru tămîiere. Zaharia s'a spăimîntat, cînd l -a văzut; şi l -a apucat frica. Dar îngerul i -a zis: ,,Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta Elisaveta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umplea de Duhul Sfînt încă din pîntecele maicii sale. El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.`` Zaharia a zis îngerului: ,,Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sînt bătrîn, şi nevastă-mea este înaintată în vîrstă.`` Drept răspuns, îngerul i -a zis: ,,Eu sînt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimes să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună. Iată că vei fi mut, şi nu vei putea vorbi, pînă în ziua cînd se vor întîmpla aceste lucruri, pentrucă n'ai crezut cuvintele mele, cari se vor împlini la vremea lor.`` Norodul însă aştepta pe Zaharia, şi se mira de zăbovirea lui în Templu. Cînd a ieşit afară, nu putea să le vorbească; şi au înţeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne într'una, şi a rămas mut. După ce i s'au împlinit zilele de slujbă, Zaharia s'a dus acasă. Peste cîtva timp, Elisaveta, nevasta lui, a rămas însărcinată, şi s'a ţinut ascunsă de tot cinci luni. ,,Căci``, zicea ea, ,,iată ce mi -a făcut Domnul, cînd Şi -a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.``

Gospel

Luke 22:54-62

Dupăce au pus mîna pe Isus, L-au dus şi L-au băgat în casa marelui preot. Petru mergea după El de departe. Au aprins un foc în mijlocul curţii şi au şezut jos. Petru s'a aşezat şi el printre ei. O slujnică l -a văzut cum şedea la para focului, s'a uitat ţintă la el, şi a zis: ,,Şi omul acesta era cu El.`` Dar Petru s'a lepădat, şi a zis: ,,Femeie, nu -L cunosc.`` Peste puţin, l -a văzut un altul şi a zis: ,,Şi tu eşti unul din oamenii aceia.`` Iar Petru a zis: ,,Omule, nu sînt dintre ei.`` Cam după un ceas, un altul întărea acelaş lucru, şi zicea: ,,Nu mai încape îndoială că şi omul acesta era cu El, căci este Galilean.`` Petru a răspuns: ,,Omule, nu ştiu ce zici.`` Chiar în clipa aceea, pe cînd vorbea el încă, a cîntat cocoşul. Domnul S'a întors, şi S'a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi -a adus aminte de vorba pe care i -o spusese Domnul: ,,Înainte ca să cînte cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori.`` Şi a ieşit afară, şi a plîns cu amar.

Gospel

Matthew 6

Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată dela Tatăl vostru care este în ceruri. Tu, dar, cînd faci milostenie, nu suna cu trîmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta, pentruca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. Cînd vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stînd în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentruca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, cînd te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. Cînd vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să -I cereţi voi. Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: ,,Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt. Pînea noastră cea de toate zilele (Sau: pentru mîne.) dă-ne -o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Greceşte: Lasă-ne datoriile noastre, cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor noştri.); şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin! Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Cînd postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorîtă, ca făţarnicii, cari îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, cînd posteşti, unge-ţi capul, şi spală-ţi faţa, ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. Nu vă strîngeţi comori pe pămînt, unde le mănîncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strîngeţi-vă comori în cer, unde nu le mănîncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentrucă unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întunerec. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întunerec, cît de mare trebuie să fie întunerecul acesta! Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. Deaceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe cîmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s'a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe cîmp, care astăzi este, dar mîne va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi dar, zicînd: ,,Ce vom mînca?`` Sau: ,,Ce vom bea?`` Sau: ,,Cu ce ne vom îmbrăca?`` Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mîne; căci ziua de mîne se va îngrijora de ea însăş. Ajunge zilei necazul ei.

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.