Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
1 Timothy 4:11-16
Porunceşte, şi învaţă aceste lucruri. Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie. Pînă voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, şi la învăţătura pe care o dai altora. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi -a fost dat prin proorocie, cu punerea mînilor de către ceata presbiterilor (Sau: bătrîni.). Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentruca înaintarea ta să fie văzută de toţi. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mîntui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.
First Reading
Zechariah 9
Iată proorocia, Cuvîntul Domnului despre ţara Hadrac; şi va începe din Damasc. Căci Domnul are ochiul îndreptat asupra oamenilor şi peste toate seminţiile lui Israel. El se opreşte şi peste Hamat, care se mărgineşte cu Damascul, peste Tir şi Sidon, cu toată înţelepciunea lor! Tirul şi -a zidit o întăritură; a îngrămădit argint ca pulberea, şi aur ca noroiul de pe uliţe. Iată că Domnul va pune mîna pe el, îi va năpusti puterea în mare, şi el însuş va fi ars cu foc. Ascalonul va vedea lucrul acesta, şi se va teme; Gaza de asemenea, şi o va apuca un puternic cutremur; Ecronul deasemenea, căci nădejdea lui va fi dată de ruşine; va pieri împăratul din Gaza, şi Ascalonul nu va mai fi locuit. Străinul se va aşeza în Asdod, şi voi frînge mîndria Filistenilor. Îi voi scoate sîngele din gură, şi urîciunile idoleşti dintre dinţi, ca să fie şi el o rămăşiţă pentru Dumnezeul nostru, şi să fie ca o căpetenie din Iuda, şi Ecronul ca Iebusiţii. Voi tăbărî în jurul Casei Mele, ca s'o apăr împotriva unei oştiri, împotriva celor ce se duc şi vin, şi nu va mai trece asupritorul peste ei, căci acum Mă uit cu ochii Mei. Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mînz, pe mînzul unei măgăriţe. Voi nimici carăle de război din Efraim, şi caii din Ierusalim, şi arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti nemurilor pacea, şi va stăpîni dela o mare la cealaltă, şi dela rîu pînă la marginile pămîntului. Însă, cît pentru tine, Sioane, din pricina legămîntului tău pecetluit cu sînge, voi scoate pe prinşii tăi de război din groapa în care nu este apă. Întoarceţi-vă la cetăţuie, prinşi de război plini de nădejde! O spun şi astăzi, că îţi voi întoarce îndoit! Căci Îmi încordez pe Iuda ca arc, şi iau pe Efraim ca săgeată şi voi scula pe copiii tăi, Sioane, împotriva copiilor tăi, Grecio! Te voi face ca sabia unui viteaz! Dar Domnul Se va arăta deaspura lor, şi săgeata Lui va porni ca fulgerul; Domnul Dumnezeu va suna din trîmbiţă, şi va înainta vijelia dela miază-zi. Domnul oştirilor îi va ocroti, şi vor mînca, şi vor zdrobi pietrele de praştie, vor bea, vor face gălăgie ca ameţiţi de vin; vor fi plini ca un pahar de jertfă, ca şi colţurile altarului. Domnul, Dumnezeul lor, îi va scăpa în ziua aceea, ca pe turma poporului Său; căci ei sînt pietrele cununii împărăteşti, cari vor străluci în ţara Sa! O! Cît sînt de înfloritori! Cît sînt de frumoşi! Grîul va veseli pe tineri, şi mustul pe fete.
First Reading
Isaiah 64:1-9
,,O! de ai despica cerurile, şi Te-ai pogorî, s'ar topi munţii înaintea Ta, ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ţi-ar cunoaşte atunci vrăjmaşii Numele, şi ar tremura neamurile înaintea Ta! Cînd ai făcut minuni la cari nu ne aşteptam, Te-ai pogorît, şi munţii s'au zguduit înaintea Ta, cum niciodată nu s'a pomenit, nici nu s'a auzit vorbindu-se, şi cum nici n'a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El. Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale, şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mîniat, pentrucă am păcătuit: vom suferi noi vecinic, sau putem fi mîntuiţi? Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sînt ca o haină mînjită. Toţi sîntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vîntul. Nu este nimeni care să cheme Numele Tău, sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta, şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.`` Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi sîntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: sîntem cu toţii lucrarea mînilor Tale. Nu Te mînia prea mult, Doamne, şi nu-Ţi aduce aminte în veci de nelegiuire! Priveşte dar, spre noi, căci toţi sîntem poporul Tău.
Morning Prayer — First Lesson
Genesis 4:1-11
Adam s'a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată, şi a născut pe Cain. Şi a zis: ,,Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!`` A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar. După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mîncare din roadele pămîntului. Abel a adus şi el o jertfă de mîncare din oile întîi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui, n'a privit cu plăcere. Cain s'a mîniat foarte tare, şi i s'a posomorît faţa. Şi Domnul a zis lui Cain: ,,Pentruce te-ai mîniat, şi pentruce ţi s'a posomorît faţa? Nu -i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pîndeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să -l stăpîneşti.`` Însă Cain a zis fratelui său Abel: ,,Haidem să ieşim la cîmp.`` Dar pe cînd erau la cîmp, Cain s'a ridicat împotriva fratelui său Abel, şi l -a omorît. Domnul a zis lui Cain: ,,Unde este fratele tău Abel?`` El a răspuns: ,,Nu ştiu. Sînt eu păzitorul fratelui meu?`` Şi Dumnezeu a zis: ,,Ce ai făcut? Glasul sîngelui fratelui tău strigă din pămînt la Mine. Acum blestemat eşti tu, isgonit din ogorul acesta, care şi -a deschis gura ca să primească din mîna ta sîngele fratelui tău!
Epistle
Acts 6:8-10;7:54-59
Ştefan era plin de har şi de putere, şi făcea minuni şi semne mari în norod. Unii din sinagoga, numită a Izbăviţilor, a Cirinenilor, şi a Alexandrinilor, împreună cu nişte Iudei din Cilicia şi din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ştefan; dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el. Cînd au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă, şi scrîşneau din dinţi împotriva lui. Dar Ştefan, plin de Duhul Sfînt, şi -a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stînd în picioare la dreapta lui Dumnezeu; şi a zis: ,,Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stînd în picioare la dreapta lui Dumnezeu.`` Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile, şi s'au năpustit toţi într'un gînd asupra lui. L-au tîrît afară din cetate, şi l-au ucis cu pietre. Marturii şi-au pus hainele la picioarele unui tînăr, numit Saul. Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: ,,Doamne Isuse, primeşte duhul meu!``
First Reading
Isaiah 26
În ziua aceea, se va cînta următoarea cîntare în ţara lui Iuda: ,,Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mîntuirea ca ziduri şi întăritură. Deschideţi porţile, ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios. Celui cu inima tare, Tu -i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stînca veacurilor. El a răsturnat pe ceice locuiau pe înălţimi, El a plecat cetatea îngîmfată; a doborît -o la pămînt, şi a aruncat -o în ţărînă. Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, supt paşii celor obijduiţi. Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care eşti fără prihană, netezeşti cărarea dreptului. De aceea Te aşteptăm, Doamne, şi pe calea judecăţilor Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău şi după pomenirea Ta. Sufletul meu Te doreşte noaptea, şi duhul meu Te caută înlăuntrul meu. Căci, cînd se împlinesc judecăţile Tale pe pămînt, locuitorii lumii învaţă dreptatea. Dacă ierţi pe cel rău, el totuş nu învaţă neprihănirea, se dedă la rău în ţara în care domneşte neprihănirea, şi nu caută la măreţia Domnului. Doamne, mîna Ta este puternică: ei n'o zăresc! Dar vor vedea rîvna Ta pentru poporul Tău, şi vor fi ruşinaţi; va arde focul pe vrăjmaşii Tăi. Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi. Doamne, Dumnezeul nostru, alţi stăpîni afară de Tine au stăpînit peste noi, dar acum numai pe Tine, şi numai Numele Tău îl chemăm. Ceice sînt morţi acum nu vor mai trăi, sînt nişte umbre, şi nu se vor mai scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit, şi le-ai şters pomenirea. Înmulţeşte poporul, Doamne! Înmulţeşte poporul, arată-Ţi slava; dă înapoi toate hotarele ţării. Doamne, ei Te-au căutat, cînd erau în strîmtorare; au început să se roage, cînd i-ai pedepsit. Cum se svîrcoleşte o femeie însărcinată, gata să nască, şi cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, aşa am fost noi, departe de Faţa Ta, Doamne! Am zămislit, am simţit dureri, şi, cînd să naştem, am născut vînt: ţara nu este mîntuită, şi locuitorii ei nu sînt născuţi. Să învie dar morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! -Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, ceice locuiţi în ţărînă! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pămîntul va scoate iarăş afară pe cei morţi.`` ,,Du-te, poporul meu, intră în odaia ta, şi încuie uşa după tine; ascunde-te cîte-va clipe, pînă va trece mînia! Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pămîntului; şi pămîntul va da sîngele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile.
Morning Prayer — Second Lesson
Acts 6
În zilele acelea, cînd s'a înmulţit numărul ucenicilor, Evreii cari vorbeau greceşte, cîrteau împotriva Evreilor, pentrucă văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele. Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor, şi au zis: ,,Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvîntul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. Deaceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfînt şi înţelepciune, pe cari îi vom pune la slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvîntului.`` Vorbirea aceasta a plăcut întregei adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfînt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. I-au adus înaintea apostolilor, cari, după ce s-au rugat, şi-au pus mînile peste ei. Cuvîntul lui Dumnezeu se răspîndea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă. Ştefan era plin de har şi de putere, şi făcea minuni şi semne mari în norod. Unii din sinagoga, numită a Izbăviţilor, a Cirinenilor, şi a Alexandrinilor, împreună cu nişte Iudei din Cilicia şi din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ştefan; dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el. Atunci au pus la cale pe nişte oameni să zică: ,,Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu.`` Au întărîtat norodul, pe bătrîni şi pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mîna pe el, şi l-au dus în Sobor. Au scos nişte martori mincinoşi, cari au zis: ,,Omul acesta nu încetează să spună cuvinte de hulă împotriva acestui locaş sfînt şi împotriva Legii. În adevăr, l-am auzit zicînd că acest Isus din Nazaret va dărîma locaşul acesta, şi va schimba obiceiurile, pe cari ni le -a dat Moise.`` Toţi cei ce şedeau în Sobor, s'au uitat ţintă la Ştefan, şi faţa lui li s'a arătat ca o faţă de înger.
Responsorial Psalm
Psalm 121
(O cîntare a treptelor.) Îmi ridic ochii spre munţi... De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine dela Domnul, care a făcut cerurile şi pămîntul. Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte, nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel. Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mîna ta cea dreaptă. De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi pînă în veac.
Gospel
Matthew 23:34-39
De aceea, iată, vă trimet prooroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre, şi -i veţi prigoni din cetate în cetate; ca să vină asupra voastră tot sîngele nevinovat, care a fost vărsat pe pămînt, dela sîngele neprihănitului Abel pînă la sîngele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorît între Templu şi altar. Adevărat vă spun, că toate acestea vor veni peste neamul acesta. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimeşi la tine! De cîte ori am vrut să strîng pe copiii tăi cum îşi strînge găina puii supt aripi, şi n'aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie; căci vă spun că deacum încolo nu Mă veţi mai vedea pînă cînd veţi zice: ,Binecuvîntat este Celce vine în Numele Domnului!``
Responsorial Psalm
Psalm 49
(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii: mici şi mari, bogaţi şi săraci! Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gînduri pline de judecată. Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sînt însuflate, îmi încep cîntarea în sunetul arfei. Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, cînd mă înconjoară nelegiuirea protivnicilor mei? Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată. Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul. Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor. Ei îşi închipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, cari dau numele lor la ţări întregi. Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie. Iată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. - Sînt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul. Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. - Nu te teme cînd se îmbogăţeşte cineva, şi cînd i se înmulţesc vistieriile casei; căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el. Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face, căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată. Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.
Responsorial Psalm
Psalm 60
(Către mai marele cîntăreţilor. Se cîntă ca şi ,,Crinul mărturiei``. O cîntare de laudă a lui David, spre învăţătură. Făcută cînd purta război cu Sirienii din Mesopotamia şi cu Sirienii din Ţoba şi cînd s'a întors Ioab şi a bătut în Valea Sării douăsprezece mii de Edomiţi.) Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăştiat, şi Te-ai mîniat: ridică-ne iarăş! Ai cutremurat pămîntul, l-ai despicat; drege -i spărturile, căci se clatină! Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele, ne-ai adăpat cu un vin de amorţire. Ai dat celorce se tem de Tine un steag, ca să -l înalţe spre biruinţa adevărului. - Pentruca prea iubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta, şi ascultă-ne! Dumnezeu a zis în sfinţenia Lui: ,,Voi ieşi biruitor, voi împărţi Sihemul, şi voi măsura valea Sucot. Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase; Efraim este tăria capului Meu, iar Iuda, toiagul Meu de cîrmuire: Moab este ligheanul în care Mă spăl: peste Edom Îmi arunc încălţămintea: ţara Filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!`` - Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom? Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat, şi nu mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre? Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz! Căci ajutorul omului este zădarnic. Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari, şi El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri.
Responsorial Psalm
Psalm 26
(Un psalm al lui David.) Fă-midreptate, Doamne, căci umblu în nevinovăţie, şi mă încred în Domnul, fără şovăire. Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii şi inima! Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei, şi umblu în adevărul Tău. Nu şed împreună cu oamenii mincinoşi, şi nu merg împreună cu oamenii vicleni. Urăsc adunarea celor ce fac răul, şi nu stau împreună cu cei răi. Îmi spăl mînile în nevinovăţie, şi aşa înconjur altarul Tău, Doamne, ca să izbucnesc în mulţămiri, şi să istorisesc toate minunile Tale. Doamne, eu iubesc locaşul Casei Tale, şi locul în care locuieşte slava Ta. Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoşii, nici viaţa cu oamenii cari varsă sînge, ale căror mîni sînt nelegiuite, şi a căror dreaptă este plină de mită! Eu umblu în neprihănire; izbăveşte-mă, şi ai milă de mine! Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă: voi binecuvînta pe Domnul în adunări.
Evening Prayer — First Lesson
2 Chronicles 24:15-23
Iehoiada a murit bătrîn şi sătul de zile. La moarte, avea o sută treizeci de ani. L-au îngropat în cetatea lui David la un loc cu împăraţii, pentrucă făcuse bine în Israel, şi faţă de Dumnezeu şi faţă de Casa Lui. După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit şi s'au închinat înaintea împăratului. Atunci împăratul i -a ascultat. Şi au părăsit Casa Domnului, Dumnezeului părinţilor lor, şi au slujit Astarteelor şi idolilor. Mînia Domnului a venit asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului, pentrucă se făcuseră vinovaţi în felul acesta. Domnul a trimes la ei prooroci să -i întoarcă înapoi la El, dar n'au ascultat de înştiinţările pe cari le-au primit. Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu. El s'a înfăţişat înaintea poporului şi i -a zis: ,,Aşa vorbeşte Dumnezeu: ,,Pentruce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi. Pentrucă aţi părăsit pe Domnul, şi El vă va părăsi.`` Şi au uneltit împotriva lui, şi l-au ucis cu pietre, din porunca împăratului, în curtea Casei Domnului. Împăratul Ioas nu şi -a adus aminte de bunăvoinţa pe care o avusese faţă de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, şi a omorît pe fiul lui. Zaharia a zis cînd a murit: ,,Domnul să vadă, şi să judece!`` După trecerea anului, oastea Sirienilor s'a suit împotriva lui Ioas, şi a venit în Iuda şi la Ierusalim. Au omorît din popor pe toate căpeteniile poporului, şi au trimes împăratului toată prada la Damasc.
Second Reading
Hebrews 4
Să luăm dar bine seama, ca, atîta vreme cît rămîne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea tîrziu. Căci şi nouă ni s'a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvîntul care le -a fost propovăduit, nu le -a ajutat la nimic, pentrucă n'a găsit credinţă la ceice l-au auzit. Pe cînd noi, fiindcă am crezut, intrăm în ,,odihna``, despre care a vorbit El, cînd a zis: ,,Am jurat în mînia Mea, că nu vor întra în odihna Mea!`` Măcarcă lucrările Lui fuseseră isprăvite încă dela întemeierea lumii. Căci într'un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: ,,Dumnezeu S'a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.`` Şi aici este zis iarăş: ,,Nu vor intra în odihna Mea!`` Deci, fiindcă rămîne ca să intre unii în odihna aceasta, şi pentrucă aceia cărora li s'a vestit întîi vestea buna n'au intrat în ea, din pricina neascultării lor, El hotărăşte din nou o zi: ,,Astăzi,`` -zicînd, în David, după atîta vreme, cum s'a spus mai sus: ,,Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!`` Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n'ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi. Rămîne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S'a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentruca nimeni să nu cadă în aceeaş pildă de neascultare. Căci Cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri: pătrunde pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gîndurile inimii. Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face. Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile-pe Isus, Fiul lui Dumnezeu-să rămînem tari în mărturisirea noastră. Căci n'avem un Mare Preot, care să n'aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentruca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.
Second Reading
I Timothy 1
Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin porunca lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, şi a Domnului Isus Hristos, nădejdea noastră, către Timotei, adevăratul meu copil în credinţă: Har, îndurare şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Hristos Isus, Domnul nostru! Dupăcum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămîi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură, şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfîrşit, cari dau naştere mai mult la certuri de vorbe, decît fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum. Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr'o inimă curată, dintr'un cuget bun, şi dintr'o credinţă neprefăcută. Unii, fiindcă s'au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit şi s'au apucat de flecării. Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc. Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine, căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vînzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strîmb, şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase: - potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi -a fost încredinţată mie. Mulţămesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m'a întărit, că m'a socotit vrednic de încredere, şi m'a pus în slujba Lui, măcarcă mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentrucă lucram din neştiinţă, în necredinţă! Şi harul Domnului nostru s'a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus. O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvîntul, care zice: ,,Hristos Isus a venit în lume ca să mîntuiască pe cei păcătoşi``, dintre cari cel dintîi sînt eu. Dar am căpătat îndurare, pentruca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintîi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viaţa vecinică. A Împăratului veciniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin. Porunca pe care ţi -o dau, fiule Timotei, după proorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele să te lupţi lupta cea bună, şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă. Din numărul lor sînt Imeneu şi Alexandru, pe cari i-am dat pe mîna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească.
Second Reading
1 John 2:18-21
Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s'au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sînt dintre ai noştri. Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui sfînt, şi ştiţi orice lucru. V'am scris nu că n'aţi cunoaşte adevărul, ci pentrucă îl cunoaşteţi, şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr.
Second Reading
Romans 10:1-10
Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mîntuiţi. Le mărturisesc că ei au rîvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: pentrucă, întrucît n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s'au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu. Căci Hristos este sfîrşitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea. În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea, pe care o dă Legea, va trăi prin ea. Pe cînd iată cum vorbeşte neprihănirea, pe care o dă credinţa: ,,Să nu zici în inima ta: ,Cine se va sui în cer?` (Să pogoare adică pe Hristos din cer). Sau: ,Cine se va pogorî în Adînc?` (Să scoale adică pe Hristos din morţi). Ce zice ea deci? ,Cuvîntul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.` Şi cuvîntul acesta este cuvîntul credinţei, pe care -l propovăduim noi. Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L -a înviat din morţi, vei fi mîntuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire,
Gospel
John 4
Domnul a aflat că Fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decît Ioan. Însă Isus nu boteza El însuş, ci ucenicii Lui. Atunci a părăsit Iudea, şi S'a întors în Galilea. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, a ajuns lîngă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul, pe care -l dăduse Iacov fiului său Iosif. Acolo se afla fîntîna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lîngă fîntînă. Era cam pe la ceasul al şaselea. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. ,,Dă-Mi să beau``, i -a zis Isus. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mîncării. Femeia Samariteancă I -a zis: ,,Cum Tu, Iudeu, ceri să bei dela mine, femeie Samariteancă?`` -Iudeii, în adevăr, n'au legături cu Samaritenii. -Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: ,Dă-Mi să beau!` tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.`` ,,Doamne``, I -a zis femeia, ,,n'ai cu ce să scoţi apă, şi fîntîna aste adîncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie? Eşti Tu oare mai mare decît părintele nostru Iacov, care ne -a dat fîntîna aceasta, şi a băut din ea el însuş şi feciorii lui şi vitele lui?`` Isus i -a răspuns: ,,Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăş sete. Dar oricui va bea din apa, pe care i -o voi da Eu, în veac nu -i va fi sete; ba încă apa, pe care i -o voi da Eu, se va preface în el într'un izvor de apă, care va ţîşni în viaţa vecinică.`` ,,Doamne``, I -a zis femeia, ,,dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, şi să nu mai vin pînă aici să scot.`` ,,Du-te``, i -a zis Isus, ,,de cheamă pe bărbatul tău, şi vino aici``. Femeia I -a răspuns: ,,N'am bărbat.`` Isus i -a zis: ,,Bine ai zis că n'ai bărbat. Pentrucă cinci bărbaţi ai avut; şi acela, pe care -l ai acum, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.`` ,,Doamne``, I -a zis femeia, ,,văd că eşti prooroc. Părinţii noştri s'au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.`` ,,Femeie``, i -a zis Isus, ,,crede-Mă că vine ceasul cînd nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mîntuirea vine dela Iudei. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.`` ,,Ştiu``, i -a zis femeia, ,,că are să vină Mesia, (căruia I se zise Hristos); cînd va veni El, are să ne spună toate lucrurile.`` Isus i -a zis: ,,Eu, cel care vorbesc cu tine, sînt Acela.`` Atunci au venit ucenicii Lui, şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuş nici unul nu I -a zis: ,,Ce căuţi?`` sau: ,,Despre ce vorbeşti cu ea?`` Atunci femeia şi -a lăsat găleata, s'a dus în cetate, şi a zis oamenilor: ,,Veniţi de vedeţi un om, care mi -a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?`` Ei au ieşit din cetate, şi veneau spre El. În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănînce, şi ziceau: ,,Învăţătorule, mănîncă!`` Dar El le -a zis: ,,Eu am de mîncat o mîncare, pe care voi n'o cunoaşteţi.`` Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: ,,Nu cumva I -a adus cineva să mănînce?`` Isus le -a zis: ,,Mîncarea Mea este să fac voia Celui ce M'a trimes, şi să împlinesc lucrarea Lui. Nu ziceţi voi că mai sînt patru luni pînă la seceriş? Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, cari sînt albe acum, gata pentru seceriş. Cine seceră, primeşte o plată, şi strînge roadă pentru viaţa vecinică; pentruca şi cel ce samănă şi celce seceră să se bucure în acelaş timp. Căci în această privinţă, este adevărată zicerea: ,Unul samănă, iar altul seceră`. Eu v'am trimes să seceraţi acolo unde nu voi v'aţi ostenit; alţii s'au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor.`` Mulţi Samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: ,,Mi -a spus tot ce am făcut.`` Cînd au venit Samaritenii la El, L-au rugat să rămînă la ei. Şi El a rămas acolo două zile. Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. Şi ziceau femeii: ,,Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine, şi ştim că acesta este în adevăr Hristosul, Mîntuitorul lumii.`` După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să se ducă în Galilea. Căci El însuş spusese că un prooroc nu este preţuit în patria sa. Cînd a ajuns în Galilea, a fost primit bine de Galileeni, cari văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră şi ei la praznic. Isus S'a întors deci în Cana din Galilea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc, al cărui fiu era bolnav. Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudea în Galilea, s'a dus la El, şi L -a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte. Isus i -a zis: ,,Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!`` Slujbaşul împărătesc I -a zis: ,,Doamne, vino pînă nu moare micuţul meu.`` ,,Du-te``, i -a zis Isus, ,,fiul tău trăieşte.`` Şi omul acela a crezut cuvintele pe cari i le spusese Isus, şi a pornit la drum. Pe cînd se pogora el, l-au întîmpinat robii lui, şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte. El i -a întrebat de ceasul în care a început să -i fie mai bine. Şi ei i-au zis: ,,Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.`` Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: ,,Fiul tău trăieşte``. Şi a crezut el şi toată casa lui. Acesta este iarăş al doilea semn, făcut de Isus, după ce S'a întors din Iudea în Galilea.
Evening Prayer — Second Lesson
Acts 8:1-9
Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s'a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s'au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei. Nişte oameni temători de Dumnezeu au îngropat pe Ştefan, şi l-au jălit cu mare tînguire. Saul de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi -i arunca în temniţă. Ceice se împrăştiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Cuvîntul. Filip s'a coborît în cetatea Samariei, şi le -a propovăduit pe Hristos. Noroadele luau aminte cu un gînd la cele spuse de Filip, cînd au auzit şi au văzut semnele, pe cari le făcea. Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate, şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi. Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta. În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei.
Gospel
Luke 2:36-40
Mai era acolo şi o proorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vîrstă, şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei. Rămasă văduvă, şi fiind în vîrstă de optzeci şi patru ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni. A venit şi ea în acelaş ceas, şi a început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mîntuirea Ierusalimului. După ce au împlinit tot ce poruncea Legea Domnului, Iosif şi Maria s'au întors în Galilea, în cetatea lor Nazaret. Iar Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El.
Gospel
Luke 1:67-80
Zaharia, tatăl lui, s'a umplut de Duhul Sfînt, a proorocit, şi a zis: ,,Binecuvîntat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentrucă a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său. Şi ne -a ridicat o mîntuire puternică (Greceşte: un corn de mîntuire.) în casa robului Său David, cum vestise prin gura sfinţilor Săi prooroci, cari au fost din vechime; - mîntuire de vrăjmaşii noştri şi din mîna tuturor celor ce ne urăsc! Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri, şi Îşi aduce aminte de legămîntul Lui cel sfînt, potrivit jurămîntului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam, că, dupăce ne va izbăvi din mîna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să -I slujim fără frică, trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre. Şi tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui, şi să dai poporului Său cunoştinţa mîntuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; - datorită marei îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne -a cercetat Soarele care răsare din înălţime, ca să lumineze pe ceice zac în întunerecul şi în umbra morţii, şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!`` Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii pînă în ziua arătării lui înaintea lui Israel.
Gospel
Matthew 21
Cînd s'au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, în spre muntele Măslinilor, Isus a trimes doi ucenici, şi le -a zis: ,,Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată, şi un măgăruş împreună cu ea; deslegaţi -i şi aduceţi -i la Mine. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimete.`` Dar toate aceste lucruri s'au întîmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: ,,Spuneţi fiicei Sionului: ,Iată, Împăratul tău vine la tine, blînd şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mînzul unei măgăriţe.`` Ucenicii s'au dus, şi au făcut cum le poruncise Isus. Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra. Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci, şi le presărau pe drum. Noroadele cari mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: ,,Osana Fiul lui David! Binecuvîntat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!`` Cînd a intrat în Ierusalim, toată cetatea s'a pus în mişcare, şi fiecare zicea: ,,Cine este acesta?`` ,,Este Isus, Proorocul, din Nazaretul Galileii``, răspundeau noroadele. Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei, şi le -a zis: ,,Este scris: ,Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.` Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.`` Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu, şi El i -a vindecat. Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cînd au văzut minunile pe cari le făcea, şi pe copii strigînd în Templu şi zicînd: ,,Osana, Fiul lui David!`` s'au umplut de mînie. Şi I-au zis: ,,Auzi ce zic aceştia?`` ,,Da,`` le -a răspuns Isus. ,,Oare n'aţi citit niciodată cuvintele acestea: ,Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug?`` Şi, lăsîndu -i, a ieşit afară din cetate, şi S'a îndreptat spre Betania, şi a mas acolo. Dimineaţa, pe cînd Se întorcea în cetate, I -a fost foame. A văzut un smochin lîngă drum, şi S'a apropiat de el; dar n'a găsit decît frunze, şi i -a zis: ,,Deacum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!`` Şi pe dată smochinul s'a uscat. Ucenicii, cînd au văzut acest lucru, s'au mirat, şi au zis: ,,Cum de s'a uscat smochinul acesta într'o clipă?`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s'a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: ,Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare,` se va face. Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi. Isus S'a dus în Templu; şi, pe cînd învăţa norodul, au venit la El preoţii cei mai de seamă şi bătrînii norodului, şi I-au zis: ,,Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea, şi cine Ţi -a dat puterea aceasta?`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Vă voi pune şi Eu o întrebare; şi dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer, sau dela oameni?`` Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: ,,Dacă vom răspunde: ,Din cer,` ne va spune: ,Atunci de ce nu l-aţi crezut?` Şi dacă vom răspunde: ,Dela oameni,` ne temem de norod, pentrucă toţi socotesc pe Ioan drept prooroc.`` Atunci au răspuns lui Isus: ,,Nu ştim!`` Şi El, la rîndul Lui, le -a zis: ,,Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri. Ce credeţi? Un om avea doi feciori; şi s'a dus la cel dintîi, şi i -a zis: ,Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!` ,Nu vreau,` i -a răspuns el. În urmă, i -a părut rău, şi s'a dus. S'a dus şi la celălalt, şi i -a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: ,Mă duc, doamne!` Şi nu s'a dus. Care din amîndoi a făcut voia tatălui său?`` ,,Cel dintîi,`` au răspuns ei. Şi Isus le -a zis: ,,Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu. Fiindcă Ioan a venit la voi umblînd în calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut: şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v'aţi căit în urmă ca să -l credeţi. Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit -o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn. Apoi a dat -o unor vieri, şi a plecat în altă ţară. Cînd a venit vremea roadelor, a trimes pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mîna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorît, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimes alţi robi, mai mulţi decît cei dintîi; şi vierii i-au primit la fel. La urmă, a trimes la ei pe fiul său, zicînd: ,Vor primi cu cinste pe fiul meu!` Dar vierii, cînd au văzut pe fiul, au zis între ei: ,Iată moştenitorul; veniţi să -l omorîm şi să punem stăpînire pe moştenirea lui.` Şi au pus mîna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorît. Acum, cînd va veni stăpînul viei, ce va face el vierilor acelora? Ei I-au răspuns: ,,Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, cari -i vor da rodurile la vremea lor.`` Isus le -a zis: ,,N'aţi citit nici odată în Scripturi că: ,Piatra, pe care au lepădat -o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?` Deaceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată dela voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite. Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.`` După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei, şi căutau să -L prindă; dar se temeau de noroade, pentrucă ele îl socoteau drept prooroc.
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
