Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Prima lectură

Exodul 1:1-22

Iată numele fiilor lui Israel, intraţi în Egipt; au intrat cu Iacov fiecare cu familia lui: Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, Beniamin, Dan, Neftali, Gad şi Aşer. Sufletele ieşite din coapsele lui Iacov erau şaptezeci de toate. Iosif era atunci în Egipt. Iosif a murit, şi toţi fraţii lui, şi toată vîrsta aceea de oameni. Fiii lui Israel s'au înmulţit, s'au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s'a umplut ţara de ei. Peste Egipt s'a ridicat un nou împărat, care nu cunoscuse pe Iosif. El a zis poporului său: ,,Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decît noi. Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întîmpla un război, să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară.`` Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să -i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui Faraon. Dar cu cît îl asupreau mai mult, cu atît se înmulţea şi creştea; şi s'au scîrbit de copiii lui Israel. Atunci Egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie. Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi, şi prin tot felul de lucrări depe cîmp: în toate muncile acestea pe cari -i sileau să le facă, erau fără nici un pic de milă. Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor Evreilor, numite una Şifra, şi cealaltă Pua, şi le -a zis: ,,Cînd veţi împlini slujba de moaşe pe lîngă femeile Evreilor, şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să -l omorîţi; iar dacă este fată, s'o lăsaţi să trăiască.`` Dar moaşele s'au temut de Dumnezeu, şi n'au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască. Împăratul Egiptului a chemat pe moaşe, şi le -a zis: ,,Pentruce aţi făcut lucrul acesta, şi aţi lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască?`` Moaşele au răspuns lui Faraon: ,,Pentrucă femeile Evreilor nu sînt ca Egiptencele; ele sînt vînjoase şi nasc înainte de venirea moaşei.`` Dumnezeu a făcut bine moaşelor; şi poporul s'a înmulţit şi a ajuns foarte mare la număr. Pentrucă moaşele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le -a făcut case. Atunci Faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul lui: ,,Să aruncaţi în rîu pe orice băiat care se va naşte, şi să lăsaţi pe toate fetele să trăiască.``

Epistola

Romani 8:35-39

Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? După cum este scris: ,,Din pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua; sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.`` Totuş în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne -a iubit. Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Prima lectură

Galateni 4:8-20

Odinioară, cînd nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor, nu sînt dumnezei. Dar acum, dupăce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, dupăce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăş la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremi şi ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. Fraţilor, vă rog să fiţi ca mine, căci şi eu sînt ca voi. Nu mi-aţi făcut nicio nedreptate. Dimpotrivă, ştiţi că, în neputinţa trupului v'am propovăduit Evanghelia pentru întîia dată. Şi, n'aţi arătat nici dispreţ, nici desgust faţă de ceeace era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m'aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuş Hristos Isus. Unde este dar fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v'aţi fi scos pînă şi ochii şi mi i-aţi fi dat. M'am făcut oare vrăjmaşul vostru, pentrucă v'am spus adevărul? Nu cu gînd bun sînt plini de rîvnă ei pentru voi, ci vor să vă deslipească de noi, ca să fiţi plini de rîvnă faţă de ei. Este bine să fii plin de rîvnă totdeauna pentru bine, nu numai cînd sînt de faţă la voi. Copilaşii mei, pentru cari iarăş simt durerile naşterii, pînăce va lua Hristos chip în voi! O, cum aş vrea să fiu acum de faţă la voi, şi să-mi schimb glasul; căci nu ştiu ce să mai cred!

Rugăciunea de dimineață — prima lectură

Exodul 10

Domnul a zis lui Moise: ,,Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui, ca să fac semnele Mele în mijlocul lor, şi ca să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M'am purtat cu Egiptenii, şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sînt Domnul.`` Moise şi Aaron s'au dus la Faraon, şi i-au zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Pînă cînd ai de gînd să nu vrei să te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimete mîne nişte lăcuste pe toată întinderea ţării tale. Ele vor acoperi faţa pămîntului, de nu se va mai putea vedea pămîntul; vor mînca ce a mai rămas nevătămat, vor mînca ce v'a lăsat piatra, vor mînca toţi copacii, cari cresc pe cîmpiile voastre, îţi vor umplea casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor Egiptenilor. Părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n'au văzut aşa ceva de cînd sînt ei pe pămînt pînă în ziua de azi.`` Moise a plecat şi a ieşit dela Faraon. Slujitorii lui Faraon i-au zis: ,,Pînă cînd are să fie omul acesta o pacoste pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece, şi să slujească Domnului, Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?`` Au întors la Faraon pe Moise şi Aaron. ,,Duceţi-vă,`` le -a zis el, ,,şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru. Cari şi cine sînt ceice vor merge?`` Moise a răspuns: ,,Vom merge cu copiii şi cu bătrînii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri; căci avem să ţinem o sărbătoare în cinstea Domnului.`` Faraon le -a zis: ,,Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci este rău ce aveţi de gînd să faceţi! Nu, nu; ci duceţi-vă, voi bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut.`` Şi i-au izgonit dinaintea lui Faraon. Domnul a zis lui Moise: ,,Întinde-ţi mîna peste ţara Egiptului, ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului, şi să mănînce toată iarba pămîntului, tot ce a lăsat piatra.`` Moise şi -a întins toiagul peste ţara Egiptului; şi Domnul a făcut să sufle un vînt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vîntul dinspre răsărit adusese lăcustele. Lăcustele au venit peste ţara Egiptului, şi s'au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atît de mare cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste. Au acoperit toată faţa pămîntului, de nu se mai vedea pămîntul; au mîncat toată iarba depe pămînt şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra; şi n'a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe cîmp, în toată ţara Egiptului. Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron, şi a zis: ,,Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, şi împotriva voastră. Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; şi rugaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze dela mine şi urgia aceasta de moarte!`` Moise a ieşit dela Faraon, şi s'a rugat Domnului. Domnul a făcut să sufle un vînt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele, şi le -a aruncat în marea Roşie; n'a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului. Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n'a lăsat pe copiii lui Israel să plece. Domnul a zis lui Moise: ,,Întinde-ţi mîna spre cer, şi va fi întunerec peste ţara Egiptului, aşa de întunerec de să se poată pipăi.`` Moise şi -a întins mîna spre cer; şi a fost întunerec besnă în toată ţara Egiptului, timp de trei zile. Nici nu se vedeau unii pe alţii, şi nimeni nu s'a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar, în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel, era lumină. Faraon a chemat pe Moise, şi a zis: ,,Duceţi-vă, şi slujiţi Domnului! Să nu rămînă în ţară decît oile şi boii voştri; copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.`` Moise a răspuns: ,,Chiar să ne dai tu însuţi jertfele şi arderile de tot, pe cari le vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru, şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi, şi să nu rămînă o unghie din ele; căci din ele vom lua ca să slujim Domnului, Dumnezeului nostru; iar pînă vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului.`` Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n'a vrut să -i lase să plece. Faraon a zis lui Moise: ,,Ieşi dela mine! Să nu cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri.`` ,,Da!`` a răspuns Moise, ,,nu mă voi mai arăta înaintea ta.``

Prima lectură

Geneza 32

Iacov şi -a văzut de drum; şi l-au întîlnit îngerii lui Dumnezeu. Cînd i -a văzut, Iacov a zis: ,,Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!`` De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim (Tabără îndoită). Iacov a trimes înainte nişte soli la fratele său Esau, în ţara Seir, în ţinutul lui Edom. El le -a dat porunca următoare: ,,Iată ce să spuneţi domnului meu Esau: ,,Aşa vorbeşte robul tău Iacov: ,,Am locuit la Laban, şi am rămas la el pînă acum; am boi, măgari, oi, robi şi roabe, şi trimet să dea de ştire lucrul acesta domnului meu, ca să capăt trecere înaintea ta.`` Solii s'au întors înapoi la Iacov, şi au zis: ,,Ne-am dus la fratele tău Esau; şi el vine înaintea ta, cu patru sute de oameni.`` Iacov s'a spăimîntat foarte mult, şi l -a apucat groaza. A împărţit în două tabere oamenii pe cari -i avea cu el, oile, boii şi cămilele, şi a zis: ,,Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere şi o bate, tabăra care va rămînea, va putea să scape.`` Iacov a zis: ,,Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu Doamne, care mi-ai zis: ,,Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere, şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine! Eu sînt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia, pe care ai arătat -o faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, şi iată că acum fac două tabere. Izbăveşte-mă, Te rog, din mîna fratelui meu, din mîna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mame şi pe copii. Şi Tu ai zis: ,,Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine, şi-ţi voi face sămînţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra.`` Iacov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai avea cu el, şi a pus de -o parte, ca dar pentru fratele său Esau: două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi două zeci de berbeci, treizeci de cămile alăptătoare cu mînjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi. Le -a dat robilor săi, turmă cu turmă deosebit, şi a poruncit robilor săi: ,,Treceţi înaintea mea, şi lăsaţi o depărtare între fiecare turmă.`` A dat celui dintîi porunca următoare: ,,Cînd te va întîlni fratele meu Esau, şi te va întreba: ,,Al cui eşti? Unde te duci? Şi a cui este turma aceasta dinaintea ta?`` să răspunzi: ,,A robului tău Iacov; ea este un dar, trimes domnului meu Esau; şi el însuş vine în urma noastră.`` A dat aceeaş poruncă celui de al doilea, celui de al treilea, şi tuturor celor ce mînau turmele: ,,Aşa să vorbiţi domnului meu Esau, cînd îl veţi întîlni. Să spuneţi: ,,Iată, robul tău Iacov vine şi el după noi.`` Căci îşi zicea el: ,,Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea; în urmă îl voi vedea faţă în faţă, şi poate că mă va primi cu bunăvoinţă.`` Astfel darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea. Tot în noaptea aceea s'a sculat, a luat pe cele două neveste ale lui, pe cele două roabe, şi pe cei unsprezece copii ai lui, şi a trecut vadul Iabocului. I -a luat, i -a trecut pîrîul, şi a trecut tot ce avea. Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s'a luptat cu el pînă în revărsatul zorilor. Văzînd că nu -l poate birui, omul acesta l -a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s'a scrîntit încheietura coapsei lui Iacov, pe cînd se lupta cu el. Omul acela a zis: ,,Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.`` Dar Iacov a răspuns: ,,Nu Te voi lăsa să pleci pînă nu mă vei binecuvînta.`` Omul acela i -a zis: ,,Cum îţi este numele?`` ,,Iacov,`` a răspuns el. Apoi a zis: ,,Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Celce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni, şi ai fost biruitor.`` Iacov l -a întrebat: ,,Spune-mi, Te rog, numele Tău.`` El a răspuns: ,,Pentru ce Îmi ceri numele?`` Şi l -a binecuvîntat acolo. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui Dumnezeu); ,,căci``, a zis el, ,,am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuş am scăpat cu viaţă.`` Răsărea soarele cînd a trecut pe lîngă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă. Iată de ce, pînă în ziua de azi, Israeliţii nu mănîncă vîna de la încheietura coapsei; căci Dumnezeu a lovit pe Iacov la încheietura coapsei în vînă.

Prima lectură

Cântarea Cântărilor 1

Cîntarea cîntărilor, făcută de Solomon. Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci toate desmierdările tale sînt mai bune de cît vinul, mirodeniile tale au un miros plăcut. Numele tău este ca o mireasmă vărsată. De aceea te iubesc pe tine fetele! Trage-mă după tine! Şi haidem să alergăm! Împăratul mă duce în odăile lui... Ne vom veseli şi ne vom bucura de tine; vom lăuda desmierdările tale mai mult de cît vinul! Pe drept eşti iubit. Sînt neagră, dar sînt frumoasă, fiice ale Ierusalimului, cum sînt corturile Chedarului, şi cum sînt covoarele lui Solomon. Nu vă uitaţi că sînt aşa de negricioasă, căci m'a ars soarele. Fiii mamei mele s'au mîniat pe mine, şi m'au pus păzitoare la vii. Dar via frumuseţii mele n'am păzit -o. Spune-mi tu, pe care te iubeşte inima mea, unde îţi paşti oile, unde te odihneşti la amiază? Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarăşilor tăi? - Dacă nu ştii, o tu, cea mai frumoasă dintre femei, ieşi pe urmele oilor, şi paşte-ţi iezii lîngă colibele păstorilor. Cu iapa înhămată la carăle lui Faraon, te asemăn eu pe tine, scumpa mea. Ce frumoşi îţi sînt obrajii în mijlocul lănţişoarelor dela gît, şi ce frumos îţi este gîtul în mijlocul şirurilor de mărgăritare! Îţi vom face deci lănţişoare de aur, cu stropituri de argint. - Cît stă împăratul la masa lui, nardul meu îşi răspîndeşte mirosul. Prea iubitul meu îmi este ca un mănunchi de mir, care se odihneşte între ţîţele mele. Prea iubitul meu este pentru mine un strugure de măliniţă, din viile din En-Ghedi. - Ce frumoasă eşti, iubito, uite ce frumoasă eşti, cu ochii tăi de porumbiţă! - Ce frumos eşti, prea iubitule, ce plăcut eşti! Verdeaţa este patul nostru! - Cedrii sînt grinzile caselor noastre, şi chiparoşii sînt pardoselele noastre. -

Evanghelia

Ioan 12:24-26

Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grîu, care a căzut pe pămînt, nu moare, rămîne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă. Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa vecinică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sînt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.

Psalmul responsorial

Psalmii 77

(Către mai marele cîntăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui Asaf.) Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta. În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mînile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mîngîiere. Mi-aduc aminte de Dumnezeu, şi gem; mă gîndesc adînc în mine, şi mi se mîhneşte duhul. - Tu îmi ţii ploapele deschise; şi, de mult ce mă frămînt, nu pot vorbi. Mă gîndesc la zilele de demult, la anii de odinioară. Mă gîndesc la cîntările mele noaptea, cuget adînc în lăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gînduri, şi zic: ,,Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor? S'a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S'a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna? A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi -a tras El, în mînia Lui, înapoi îndurarea?`` - Atunci îmi zic: ,,Ceeace mă face să sufăr, este că dreapta Celui Prea Înalt nu mai este aceeaş``... Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară; da, mă voi gîndi la toate lucrările Tale, şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale. Dumnezeule, căile Tale sînt sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeul, care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare. Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif. Cînd Te-au văzut apele, Dumnezeule, cînd Te-au văzut apele, s'au cutremurat, şi adîncurile s'au mişcat. Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au sburat în toate părţile. Tunetul Tău a isbucnit în vîrtej de vînt, fulgerile au luminat lumea: pămîntul s'a mişcat şi s'a cutremurat. Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s'au mai cunoscut urmele. Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mîna lui Moise şi Aaron.

Psalmul responsorial

Psalmii 32

(Un psalm al lui David. O cîntare.) Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul, căruia nu -i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie! Cîtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mîna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pămîntul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ,,Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!`` Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s'ar vărsa ape mari, pe el nu -l vor atinge de loc. Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cîntări de izbăvire. ,,Eu-zice Domnul-te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s'o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.`` Nu fiţi ca un cal sau ca un catîr fără pricepere, pe cari -i struneşti cu un frîu şi o zăbală cu cari -i legi, ca să nu se apropie de tine. - De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui. Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!

Psalmul responsorial

Psalmii 32

(Un psalm al lui David. O cîntare.) Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul, căruia nu -i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie! Cîtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mîna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pămîntul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ,,Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!`` Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s'ar vărsa ape mari, pe el nu -l vor atinge de loc. Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cîntări de izbăvire. ,,Eu-zice Domnul-te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s'o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.`` Nu fiţi ca un cal sau ca un catîr fără pricepere, pe cari -i struneşti cu un frîu şi o zăbală cu cari -i legi, ca să nu se apropie de tine. - De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui. Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!

Psalmul responsorial

Psalmii 48

(O cîntare. Un psalm al fiilor lui Core.) Mare este Domnul şi lăudat de toţi, în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfînt. Frumoasă înalţime, bucuria întregului pămînt, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat. Dumnezeu, în casele Lui împărăteşti, este cunoscut ca un turn de scăpare. Căci iată că împăraţii se adunaseră: doar au trecut împreună, au privit -o, au înlemnit, s'au temut, şi au luat -o la fugă. I -a apucat un tremur acolo, ca durerea unei femei la facere. Au fost izgoniţi de parcă ar fi fost luaţi de vîntul de răsărit, care sfărîmă corăbiile din Tarsis. Întocmai cum auzisem spunîndu-se, aşa am văzut în cetatea Domnului oştirilor, în cetatea Dumnezeului nostru: Dumnezeu o va face să dăinuiască pe vecie. - Dumnezeule, la bunătatea Ta ne gîndim, în mijlocul Templului Tău! Ca şi Numele Tău, Dumnezeule, şi lauda Ta răsună pînă la marginile pămîntului; dreapta Ta este plină de îndurare. Se bucură muntele Sionului, şi se veselesc fiicele lui Iuda de judecăţile Tale. Străbateţi Sionul, şi ocoliţi -l, număraţi -i turnurile, priviţi -i întăritura, şi cercetaţi -i palatele, ca să povestiţi celor ce vor veni după ei. Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră pînă la moarte.

A doua lectură

1 Corinteni 2:1-16

Cît despre mine, fraţilor, cînd am venit la voi, n'am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n'am avut de gînd să ştiu între voi altceva decît pe Isus Hristos şi pe El răstignit. Eu însumi, cînd am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într'o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentruca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. Totuş ceeace propovăduim noi printre cei desăvîrşiţi, este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, cari vor fi nimiciţi. Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rînduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n'a cunoscut -o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut -o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar, după cum este scris: ,,Lucruri, pe cari ochiul nu le -a văzut, urechea nu le -a auzit, şi la inima omului nu s'au suit, aşa sînt lucrurile, pe cari le -a pregătit Dumnezeu pentru cei ce -L iubesc.`` Nouă însă Dumnezeu ni le -a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adînci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. Şi noi n'am primit duhul lumii, ci Duhul care vine dela Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe cari ni le -a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate dela înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate dela Duhul Sfînt, întrebuinţînd o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuş nu poate fi judecat de nimeni. Căci ,,cine a cunoscut gîndul Domnului, ca să -I poată da învăţătură?`` Noi însă avem gîndul lui Hristos.

A doua lectură

2 Timotei 4:9-18

Caută de vino curînd la mine. Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum m'a părăsit, şi a plecat la Tesalonic. Crescens s'a dus în Galatia, Tit în Dalmatia. Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu, şi adu -l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă. Pe Tihic l-am trimes la Efes. Cînd vei veni, adu-mi mantaua, pe care am lăsat -o în Troa la Carp, şi cărţile, mai ales pe cele de piele. Alexandru, căldărarul, mi -a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui. Păzeşte-te şi tu de el, pentrucă este cu totul împotriva cuvintelor noastre. La întîiul meu răspuns de apărare, nimeni n'a fost cu mine, ci toţi m'au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lîngă mine, şi m'a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine, şi s'o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mîntui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

A doua lectură

1 Corinteni 16

Cît priveşte strîngerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rînduit Bisericilor Galatiei. În ziua dintîi a săptămînii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după cîştigul lui, ca să nu se strîngă ajutoarele cînd voi veni eu. Şi cînd voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici, ca să ducă darurile voastre la Ierusalim. Dacă va face să mă duc şi eu, vor merge cu mine. La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece. Poate mă voi opri pe la voi, sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoţiţi acolo unde voi avea să mă duc. De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămîn cu voi cîtăva vreme, dacă va îngădui Domnul. Voi mai rămînea totuş în Efes pînă la Cincizecime, căci mi s'a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sînt mulţi protivnici. Dacă soseşte Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi; căci el este prins ca şi mine la lucrul Domnului. Nimeni dar să nu -l dispreţuiască. Să -l petreceţi în pace, ca să vină la mine, pentrucă îl aştept cu fraţii. Cît pentru fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii, dar n'a voit nicidecum să vină acum; va veni însă cînd va avea înlesnire. Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă! Tot ce faceţi, să fie făcut cu dragoste! Încă un îndemn, fraţilor. Cunoaşteţi casa lui Stefana; ştiţi că ea este cel dintîi rod al Ahaiei, şi că s'a pus cu totul în slujba sfinţilor. Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care ajută la lucru şi se osteneşte. Mă bucur de venirea lui Stefana, lui Fortunat şi lui Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră, căci mi-au răcorit duhul meu şi al vostru. Să ştiţi dar să preţuiţi pe astfel de oameni. Bisericile din Asia vă trimet sănătate. Acuila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor, vă trimet multă sănătate în Domnul. Toţi fraţii vă trimet sănătate. Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfîntă. Urările de sănătate sînt scrise cu însăş mîna mea: Pavel. Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! ,,Maranata`` (Domnul nostru vine!). Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi. Dragostea mea este cu voi cu toţi în Hristos Isus. Amin

Rugăciunea de seară — prima lectură

Exodul 11

Domnul a zis lui Moise: ,,Voi mai aduce o urgie asupra lui Faraon şi asupra Egiptului. După aceea, vă va lăsa să plecaţi de aici. Cînd vă va lăsa să plecaţi de tot, chiar vă va izgoni de aici. Vorbeşte cu poporul, ca atunci fiecare să ceară dela vecinul său şi fiecare dela vecina ei, vase de argint şi vase de aur.`` Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea Egiptenilor. Chiar Moise era foarte bine văzut în ţara Egiptului, înaintea slujitorilor lui Faraon şi înaintea poporului. Moise a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Pela miezul nopţii, voi trece prin Egipt; şi toţi întîii născuţi din ţara Egiptului vor muri, dela întîiul născut al lui Faraon, care şade pe scaunul lui de domnie, pînă la întîiul-născut al roabei care stă la rîşniţă, şi pînă la toţi întîii-născuţi ai dobitoacelor. În toată ţara Egiptului vor fi ţipete mari, aşa cum n'au fost şi nu vor mai fi. Dar dintre toţi copiii lui Israel, dela oameni pînă la dobitoace, nici măcar un cîne nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între Egipteni şi Israel. Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi se vor pogorî la mine şi se vor închina pînă la pămînt înaintea mea, zicînd: ,,Ieşi, tu şi tot poporul care te urmează!`` După aceea, voi ieşi. Moise a ieşit dela Faraon, aprins de mînie. Domnul a zis lui Moise: ,,Faraon n'are s'asculte de voi, pentru ca să se înmulţească minunile Mele în ţara Egiptului.`` Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon; Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n'a lăsat pe copiii lui Israel să plece din ţara lui.

A doua lectură

1 Ioan 1

Ce era dela început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mînile noastre, cu privire la Cuvîntul vieţii, - pentrucă viaţa a fost arătată, şi noi am văzut -o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa vecinică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne -a fost arătată; - deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Vestea, pe care am auzit -o dela El şi pe care v'o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întunerec. Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întunerec, minţim, şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuş este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sîngele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. Dacă zicem că n'avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Dacă zicem că n'am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvîntul Lui nu este în noi.

Evanghelia

Matei 14:1-12

În vremea aceea, cîrmuitorul Irod, a auzit vorbindu-se despre Isus; şi a zis slujitorilor săi: ,,Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi, şi deaceea se fac minuni prin el.`` Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi -l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip; pentrucă Ioan îi zicea: ,,Nu-ţi este îngăduit s'o ai de nevastă.`` Irod ar fi vrut să -l omoare, dar se temea de norod, pentrucă norodul privea pe Ioan ca pe un prooroc. Dar, cînd se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor, şi a plăcut lui Irod. Deaceea i -a făgăduit cu jurămînt că îi va da orice va cere. Îndemnată de mamă-sa, ea a zis: ,,Dă-mi aici, într -o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!`` Împăratul s'a întristat; dar din pricina jurămintelor sale, şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i -l dea. Şi a trimes să taie capul lui Ioan în temniţă. Capul a fost adus într'o farfurie, şi dat fetei, care l -a dus la mamă-sa. Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat, şi s'au dus de au dat de ştire lui Isus.

Evanghelia

Matei 11

Dupăce a isprăvit de dat învăţături la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo, ca să înveţe pe oameni, şi să propovăduiască în cetăţile lor. Ioan a auzit din temniţă despre lucrările lui Hristos, şi a trimes să -L întrebe prin ucenicii săi: ,,Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi: Orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sînt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.`` Pe cînd se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: ,,Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vînt? Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că ceice poartă haine moi sînt în casele împăraţilor. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un prooroc? Da, vă spun, şi mai mult decît un prooroc; căci el este acela despre care s'a scris: ,Iată, trimet înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.` Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s'a sculat nici unul mai mare decît Ioan Botezătorul. Totuş, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decît el. Din zilele lui Ioan Botezătorul pînă acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi ceice dau năvală, pun mîna pe ea. Căci pînă la Ioan au proorocit toţi proorocii şi Legea. Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină. Cine are urechi de auzit, să audă. Cu cine voi asemăna neamul acesta de oameni? Seamănă cu nişte copilaşi, cari şed în pieţe, şi strigă la tovarăşii lor: ,V'am cîntat din fluier, şi n'aţi jucat; v'am cîntat de jale, şi nu v'aţi tînguit.` Căci a venit Ioan, nici mîncînd, nici bînd, şi ei zic: ,Are drac!` A venit Fiul omului mîncînd şi bînd, şi ei zic: ,Iată un om mîncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!` Totuş, Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei.`` Atunci Isus a început să mustre cetăţile în cari fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentrucă nu se pocăiseră. ,,Vai de tine, Horazine!`` a zis El. ,,Vai de tine, Betsaido!`` Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile cari au fost făcute în voi, de mult s'ar fi pocăit, cu sac şi cenuşă. De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decît pentru voi. Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare pînă la cer? Vei fi pogorît pînă la Locuinţa morţilor; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile, cari au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare pînă în ziua de astăzi. De aceea, vă spun, că în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decît pentru tine.`` În vremea aceea, Isus a luat cuvîntul şi a zis: ,,Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pămîntului, pentrucă ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentrucă aşa ai găsit Tu cu cale!`` Toate lucrurile Mi-au fost date în mîni de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i -L descopere. Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi dela Mine, căci Eu sînt blînd şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.``

Evanghelia

Ioan 13

Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I -a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, cari erau în lume, i -a iubit pînă la capăt. În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gîndul să -L vîndă, Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mîni, că dela Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, S -a sculat dela masă, S'a desbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S'a încins cu el. Apoi a turnat apă într'un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I -a zis: ,,Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?`` Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.`` Petru I -a zis: ,,Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!`` Isus i -a răspuns: ,,Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.`` ,,Doamne,`` I -a zis Simon Petru, ,,nu numai picioarele, dar şi mînile şi capul!`` Isus i -a zis: ,,Cine s -a scăldat n'are trebuinţă să-şi spele decît picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sînteţi curaţi, dar nu toţi.`` Căci ştia pe cel ce avea să -l vîndă; de aceea a zis: ,,Nu sînteţi toţi curaţi.`` Dupăce le -a spălat picioarele, Şi -a luat hainele, S'a aşezat iarăş la masă şi le -a zis: ,,Înţelegeţi voi ce v'am făcut Eu? Voi Mă numiţi ,Învăţătorul şi Domnul`, şi bine ziceţi, căci sînt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v'am spălat picioarele, şi voi sînteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v'am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decît domnul său, nici apostolul mai mare decît cel ce l -a trimes. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi. Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe cari i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: ,Celce mănîncă pîne cu Mine a ridicat călcîiul împotriva Mea.` Vă spun lucrul acesta depe acum, înainte ca să se întîmple, pentruca, atunci cînd se va întîmpla, să credeţi că Eu sînt. Adevărat, adevărat, vă spun că, cine primeşte pe acela pe care -l trimet Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Celce M'a trimes pe Mine.`` Dupăce a spus aceste cuvinte, Isus S'a tulburat în duhul Lui, a mărturisit, şi a zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că unul din voi Mă va vinde.`` Ucenicii se uitau unii la alţii, şi nu înţelegeau despre cine vorbeşte. Unul din ucenici, acela pe care -l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sînul lui Isus. Simon Petru i -a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbea Isus. Şi ucenicul acela s'a răzemat pe pieptul lui Isus, şi I -a zis: ,,Doamne, cine este?`` Isus a răspuns: ,,Acela, căruia îi voi întinge bucăţica, şi i -o voi da.`` Şi a întins o bucăţică, şi a dat -o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul. Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Isus i -a zis: ,,Ce-ai să faci, fă repede.`` Dar nimeni din cei ce şedeau la masă, n'a înţeles pentruce îi zisese aceste vorbe. Unii credeau că, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia să -i spună: ,,Cumpără ce ne trebuie pentru praznic;`` sau îi poruncea să dea ceva săracilor. Iuda, dupăce a luat bucăţica, a ieşit afară în grabă. Era noapte. Dupăce a ieşit Iuda, Isus a zis: ,,Acum, Fiul omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit în El. Dacă Dumnezeu a fost proslăvit în El, şi Dumnezeu Îl va proslăvi în El însuş, şi -L va proslăvi îndată. Copilaşilor, mai sînt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi, cum am spus Iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum. Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.`` ,,Doamne``, I -a zis Simon Petru, ,,unde Te duci?`` Isus i -a răspuns: ,,Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu; dar mai tîrziu vei veni.`` ,,Doamne``, I -a zis Petru, ,,de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine.`` Isus i -a răspuns: ,,Îţi vei da viaţa pentru Mine? Adevărat, adevărat, îţi spun, că nu va cînta cocoşul, pînă te vei lepăda de Mine de trei ori.

Evanghelia

Matei 19:1-12

După ce a sfîrşit Isus cuvîntările acestea, a plecat din Galilea, şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan. După El au mers multe gloate; şi acolo a vindecat pe cei bolnavi. Fariseii au venit la El, şi, ca să -L ispitească, I-au zis: ,,Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?`` Drept răspuns, El le -a zis: ,,Oare n'aţi citit că Ziditorul, dela început i -a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, şi a zis: ,De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup?` Aşa că nu mai sînt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.`` ,,Pentru ce dar``, I-au zis ei, ,,a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărţire, şi s'o lase?`` Isus le -a răspuns: ,,Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar dela început n'a fost aşa. Eu însă vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.`` Ucenicii Lui I-au zis: ,,Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul şi nevasta lui, nu este de folos să se însoare.`` El le -a răspuns: ,,Nu toţi pot primi cuvîntul acesta, ci numai aceia cărora le este dat. Fiindcă sînt fameni, cari s'au născut aşa din pîntecele maicii lor; sînt fameni, cari au fost făcuţi fameni de oameni; şi sînt fameni, cari singuri s'au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să -l primească.``

Un plan zilnic care parcurge Biblia în mod continuu. Textul Bibliei este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.