Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Prima lectură

Ezechiel 38

Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,,Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Gog, din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi prooroceşte împotriva lui! Şi spune: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului! Te voi tîrî, şi-ţi voi pune un cîrlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză, şi cari toţi mînuiesc sabia; împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put, toţi cu scut şi coif: Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miază-noaptei, cu toate oştile sale, popoare multe împreună cu tine! Pregăteşte-te dar, fii gata, tu, şi toată mulţimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor! După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării, ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strînşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel cari multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor. Iar tu te vei sui, vei înainta ca o furtună, vei fi ca un nor negru care va acoperi ţara, tu cu toate oştile tale, şi multe popoare cu tine. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,În ziua aceea, multe gînduri îţi vor veni în minte, şi vei urzi planuri rele. Vei zice: ,Mă voi sui împotriva ţării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, cari stau fără griji în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri, şi neavînd nici zăvoare, nici porţi! - Mă voi duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mîna pe aceste dărîmături locuite din nou, pe poporul acesta strîns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii, şi locuieşte în mijlocul pămîntului.` Seba şi Dedan, negustorii din Tars şi toţi puii lor de lei, îţi vor zice: ,Vii să iei pradă? Pentru jaf ţi-ai aducat oare mulţimea ta, ca să iei argint şi aur, ca să iei turme şi avuţii, şi să faci o pradă mare?` De aceea prooroceşte, fiul omului, şi spune lui Gog: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Da, în ziua cînd poporul Meu Israel va trăi în linişte, vei porni din ţara ta, şi vei veni din fundul miazănoaptei, tu şi multe popoare cu tine, toţi călări pe cai, o mare mulţime şi o puternică oştire! Vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor, care va acoperi ţara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva ţării Mele, ca să Mă cunoască neamurile, cînd voi fi sfinţit în tine supt ochii lor, Gog!`` Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Nu eşti tu acela despre care am vorbit odinioară, prin robii Mei proorocii lui Israel, cari au proorocit atunci ani de zile, că te voi aduce împotriva lor? În ziua aceea, însă, în ziua cînd va porni Gog împotriva pămîntului lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, Mi se va sui în nări mînia aprinsă. O spun, în gelozia şi în focul mîniei Mele: În ziua aceea, va fi un mare cutremur în ţara lui Israel. Peştii mării şi păsările cerului vor tremura de Mine, şi fiarele cîmpului şi toate tîrîtoarele cari se tîrăsc pe pămînt, şi toţi oamenii cari sînt pe faţa pămîntului; munţii se vor răsturna, pereţii stîncilor se vor prăbuşi, şi toate zidurile vor cădea la pămînt. Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toţi munţii Mei, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său. Îl voi judeca prin ciumă şi sînge, printr -o ploaie năpraznică şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste oştile lui, şi peste popoarele cele multe, cari vor fi cu el. Îmi voi arăta astfel mărimea şi sfinţenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulţimii neamurilor, şi vor şti că Eu sînt Domnul.``

Prima lectură

Geneza 9:1-29

Dumnezeu a binecuvîntat pe Noe şi pe fiii săi, şi le -a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi pămîntul. S'apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pămînt, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pămînt şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mînile voastre! Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde. Numai carne cu viaţa ei, adică sîngele ei, să nu mîncaţi. Căci voi cere înapoi sîngele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi dela orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mîna omului, din mîna oricărui om, care este fratele lui. Dacă varsă cineva sîngele omului, şi sîngele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui. Iar voi, creşteţi şi înmulţiţi-vă; răspîndiţi-vă pe pămînt, şi înmulţiţi-vă pe el!`` Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui cari erau cu el, şi a zis: ,,Iată, Eu fac un legămînt cu voi, şi cu sămînţa voastră, care va veni după voi; cu toate vieţuitoarele, cari sînt cu voi, atît păsările cît şi vitele, şi toate fiarele de pe pămînt cari sînt cu voi; cu toate cele cari au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pămînt. Fac un legămînt cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului, şi nu va mai veni potop ca să pustiască pămîntul.`` Şi Dumnezeu a zis: ,,Iată semnul legămîntului pe care -l fac între Mine şi voi, şi între toate vieţuitoarele cari sînt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci: curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legămîntului dintre Mine şi pămînt. Cînd voi strînge nori deasupra pămîntului, curcubeul se va arăta în nor; şi Eu Îmi voi aduce aminte de legămîntul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură. Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legămîntul cel vecinic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pămînt``. Şi Dumnezeu a zis lui Noe: ,,Acesta este semnul legămîntului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pămînt.`` Fiii lui Noe, cari au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet: Ham este tatăl lui Canaan. Aceştia au fost cei trei fii ai lui Noe, şi din ei s'au răspîndit oameni peste tot pămîntul. Noe a început să fie lucrător de pămînt, şi a sădit o vie. A băut vin, s'a îmbătat şi s'a desgolit în mijlocul cortului său. Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său, şi a spus celor doi fraţi ai lui afară. Atunci Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus -o pe umeri, au mers dea'ndăratelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n'au văzut goliciunea tatălui lor. Noe s'a trezit din ameţeala vinului, şi a aflat ce -i făcuse fiul său cel mai tînăr. Si a zis: ,,Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!`` El a mai zis: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, Şi Canaan să fie robul lui! Dumnezeu să lărgească locurile stăpînite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, Şi Canaan să fie robul lor!`` Noe a trăit, după potop, trei sute cincizeci de ani. Toate zilele lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit.

Prima lectură

Iosua 3:1-17

Iosua, sculîndu-se disdedimineaţă, a pornit din Sitim cu toţi copiii lui Israel. Au ajuns la Iordan; şi au rămas acolo peste noapte, înainte de a trece. După trei zile, căpeteniile oastei au trecut prin tabără, şi au dat poporului următoarea poruncă: ,,Cînd veţi vedea chivotul legămîntului Domnului, Dumnezeului vostru, dus de preoţi, cari sînt din neamul Leviţilor, să plecaţi din locul în care sînteţi, şi să porniţi după el. Dar între voi şi el să fie o depărtare de aproape două mii de coţi: să nu vă apropiaţi de el. El vă va arăta drumul pe care trebuie să -l urmaţi, căci n'aţi mai trecut pe drumul acesta.`` Iosua a zis poporului: ,,Sfinţiţi-vă, căci mîne Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru.`` Şi Iosua a zis preoţilor: ,,Luaţi chivotul legămîntului, şi treceţi înaintea poporului.`` Ei au luat chivotul legămîntului, şi au pornit înaintea poporului. Domnul a zis lui Iosua: ,,Astăzi, voi începe să te înalţ înaintea întregului Israel, ca să ştie că voi fi cu tine cum am fost cu Moise. Să dai următoarea poruncă preoţilor cari duc chivotul legămîntului: ,Cînd veţi ajunge la marginea apelor Iordanului, să vă opriţi în Iordan.`` Iosua a zis copiilor lui Israel: ,,Apropiaţi-vă, şi ascultaţi cuvintele Domnului, Dumnezeului vostru.`` Iosua a zis: ,,Prin aceasta veţi cunoaşte că Dumnezeul cel viu este în mijlocul vostru, şi că va izgoni dinaintea voastră pe Cananiţi, pe Hetiţi, pe Heviţi, pe Fereziţi, pe Ghirgasiţi, pe Amoriţi şi pe Iebusiţi: Iată, chivotul legămîntului Domnului întregului pămînt va trece înaintea voastră în Iordan. Acum, luaţi doisprezece bărbaţi din seminţiile lui Israel, cîte un bărbat de fiecare seminţie. Şi de îndată ce preoţii cari duc chivotul Domnului, Dumnezeului întregului pămînt, vor pune talpa piciorului în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica în două, şi anume ape cari se pogoară din sus, se vor opri grămadă.`` Poporul a ieşit din corturi, ca să treacă Iordanul, şi preoţii cari duceau chivotul legămîntului au pornit înaintea poporului. Cînd preoţii, cari duceau chivotul, au ajuns la Iordan, şi cînd li s'au muiat picioarele în marginea apei, -căci Iordanul se varsă peste toate malurile lui în tot timpul secerişului, -apele cari se pogoară din sus s'au oprit, şi s'au înălţat grămadă, la o foarte mare depărtare de lîngă cetatea Adam, care este lîngă Ţartan; iar cele ce se pogorau spre marea cîmpiei, care este marea Sărată, s'au scurs de tot. Poporul a trecut în faţa Ierihonului. Preoţii cari duceau chivotul legămîntului Domnului s'au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului, în timp ce tot Israelul trecea pe uscat, pînă a isprăvit tot poporul de trecut Iordanul.

Prima lectură

Deuteronomul 2

Ne-am întors, şi am plecat în pustie, pe drumul care duce la marea Roşie, cum îmi poruncise Domnul; şi am ocolit multă vreme munte Seir. Domnul mi -a zis: ,,Vă ajunge de cînd ocoliţi muntele acesta. Întoarceţi-vă spre miazănoapte. Dă următoarea poruncă poporului: ,,Acum aveţi să treceţi prin hotarele fraţilor voştri, copiii lui Esau, cari locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi; dar să vă păziţi bine. Să nu vă încăieraţi cu ei; căci nu vă voi da în ţara lor nici măcar o palmă de loc: muntele Seir l-am dat în stăpînire lui Esau. Să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint, hrana pe care o veţi mînca, şi să cumpăraţi dela ei cu preţ de argint, chiar şi apa pe care o veţi bea. Căci Domnul, Dumnezeul tău, te -a binecuvîntat în tot lucrul mîinilor tale şi ţi -a cunoscut călătoria în această mare pustie. Iată, de patruzeci de ani de cînd Domnul Dumnezeul tău este cu tine, şi n'ai dus lipsă de nimic.`` Am trecut pe departe de fraţii noştri, copiii lui Esau, cari locuiesc în Seir, şi pe departe de drumul care duce în cîmpie, departe de Elat şi de Eţion-Gheber; apoi ne-am întors şi am apucat spre pustia Moabului. Domnul mi -a zis: ,,Nu face război cu Moab, şi nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ţi voi da nimic să stăpîneşti în ţara lui: ,Arul l-am dat în stăpînire copiilor lui Lot. (Mai înainte aici locuiau Emimii: un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca Anachimii. Ei treceau drept Refaimiţi, ca şi Anachimii; dar Moabiţii îi numeau Emimi. Seir era locuit altă dată de Horiţi; copiii lui Esau i-au izgonit, i-au nimicit dinaintea lor, şi s'au aşezat în ţara pe care o stăpîneşte şi pe care i -a dat -o Domnul.) Acum sculaţi-vă şi treceţi pîrîul Zered.`` Am trecut pîrîul Zered. Vremea cît au ţinut călătoriile noastre dela Cades-Barnea pînă la trecerea pîrîului Zered a fost de treizeci şi opt de ani, pînă a perit din mijlocul taberei tot neamul oamenilor de război, cum le jurase Domnul. Mîna Domnului a fost împotriva lor ca să -i nimicească din mijlocul taberei, pînă ce au perit. După ce au perit toţi bărbaţii de război, murind în mijlocul poporului, Domnul mi -a vorbit şi a zis: ,,Să treci azi hotarul Moabului, la cetatea Ar, şi să te apropii de copiii lui Amon. Să nu faci război cu ei, şi să nu te iei la luptă cu ei; căci nu-ţi voi da nimic de stăpînit în ţara copiilor lui Amon: am dat -o în stăpînire copiilor lui Lot. Ţara aceasta trecea deasemenea ca o ţară a lui Refaim; mai înainte locuiau în ea Refaimiţii; şi Amoniţii îi numeau Zamzumimi: un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca Anachimii. Domnul i -a nimicit dinaintea Amoniţilor, cari i-au izgonit şi s'au aşezat în locul lor. (Aşa a făcut Domnul şi pentru copiii lui Esau cari locuiesc în Seir, cînd a nimicit pe Horiţi dinaintea lor; ei i-au izgonit şi s'au aşezat în locul lor, pînă în ziua de azi. Deasemenea, Aviţii, cari locuiau în sate pînă la Gaza, au fost nimiciţi de Caftoriţi, ieşiţi din Caftor, cari s'au aşezat în locul lor.) Sculaţi-vă, plecaţi, şi treceţi pîrîul Arnon. Iată, îţi dau în mîini pe Sihon, împăratul Hesbonului, Amoritul, şi ţara lui. Începe cucerirea, fă război cu el! De azi încolo voi băga groaza şi frica de tine în toate popoarele de subt cer; şi, la auzul faimei tale, vor tremura şi se vor îngrozi de tine.`` Din pustia Chedemot, am trimes soli la Sihon, împăratul Hesbonului, cu vorbe de pace. Am trimes să -i spună: ,,Lasă-mă să trec prin ţara ta; voi ţinea drumul mare, fără să mă abat nici la dreapta nici la stînga. Să-mi vinzi pe preţ de argint hrana pe care o voi mînca, şi să-mi dai cu preţ de argint apa de care o voi bea; nu voi face altceva decît să trec cu piciorul, - lucru pe care mi l-au îngăduit copiii lui Esau cari locuiesc în Seir, şi Moabiţii cari locuiesc în Ar-îngăduieşte-mi şi tu lucrul acesta, pînă voi trece Iordanul ca să intru în ţara pe care ne -o dă Domnul, Dumnezeul nostru.`` Dar Sihon, împăratul Hesbonului, n'a vrut să ne lase să trecem pela el; căci Domnul, Dumnezeul tău, i -a făcut duhul neînduplecat, şi i -a împietrit inima, ca să -l dea în mîinile tale, cum vezi azi. Domnul mi -a zis: ,,Vezi, acum încep să-ţi dau pe Sihon şi ţara lui; începe şi tu dar să -i iei în stăpînire ţara ca s'o moşteneşti.`` Sihon ne -a ieşit înainte, cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva noastră, la Iahaţ. Domnul, Dumnezeul nostru, ni l -a dat în mîni, şi l-am bătut, pe el, şi pe fiii lui, şi pe tot poporul lui. I-am luat atunci toate cetăţile, şi le-am nimicit cu desăvîrşire: bărbaţi, femei şi prunci i-am nimicit cu desăvîrşire, şi n'am lăsat să scape niciunul măcar. Numai vitele le-am răpit pentru noi, precum şi prada din cetăţile pe cari le luaserăm. Dela Aroer, care este pe malurile pîrîului Arnon, şi dela cetatea care este în vale, pînă la Galaad, n'a fost nici o cetate prea tare pentru noi: Domnul, Dumnezeul nostru, ni le -a dat pe toate în mînă. Dar de ţara copiilor lui Amon nu te-ai apropiat, de toate malurile pîrîului Iaboc, de cetăţile dela munte, şi de toate locurile pe cari te -a oprit Domnul, Dumnezeul tău, să le loveşti.

Epistola

1 Petru 3:18-22

Icoana aceasta închipuitoare vă mîntuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpînirile şi puterile.

Psalmul responsorial

Psalmii 147

Lăudaţi pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut, şi se cuvine să -L lăudăm. Domnul zideşte iarăş Ierusalimul, strînge pe surghiuniţii lui Israel; tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile. El socoteşte numărul stelelor, şi le dă nume la toate. Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini. Domnul sprijineşte pe cei nenorociţi, şi doboară pe cei răi la pămînt. Cîntaţi Domnului cu mulţămiri, lăudaţi pe Dumnezeul nostru cu arfa! El acopere cerul cu nori, pregăteşte ploaia pentru pămînt, şi face să răsară iarba pe munţi. El dă hrană vitelor, şi puilor corbului cînd strigă. Nu de puterea calului Se bucură El, nu-Şi găseşte plăcerea în picioarele omului. Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui. Laudă pe Domnul, Ierusalime, laudă pe Dumnezeul tău, Sioane! Căci El întăreşte zăvoarele porţilor, El binecuvintează pe fiii tăi în mijlocul tău; El dă pace ţinutului tău, şi te satură cu cel mai bun grîu El Îşi trimete poruncile pe pămînt, Cuvîntul Lui aleargă cu iuţeală mare. El dă zăpada ca lîna, El presară bruma albă ca cenuşa; El Îşi asvîrle ghiaţa în bucăţi; cine poate sta înaintea frigului Său? El Îşi trimete Cuvîntul Său, şi le topeşte; pune să sufle vîntul Lui, şi apele curg. El descopere lui Iacov Cuvîntul Său, lui Israel legile şi poruncile Sale. El n -a lucrat aşa cu toate neamurile, şi ele nu cunosc poruncile Lui. Lăudaţi pe Domnul!

Psalmul responsorial

Psalmii 118

Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, ,,căci în veac ţine îndurarea Lui!`` Să zică Israel: ,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!`` Casa lui Aaron să zică: ,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!`` Cei ce se tem de Domnul să zică: ,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!`` În mijlocul strîmtorării am chemat pe Domnul: Domnul m'a ascultat şi m'a scos la larg. Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni? Domnul este ajutorul meu, şi mă bucur cînd îmi văd împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei. Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decît să te încrezi în om; mai bine să cauţi un adăpost în Domnul decît să te încrezi în cei mari. Toate neamurile mă înconjurau: în Numele Domnului, le tai în bucăţi. Mă înconjurau, m'au împresurat: dar în Numele Domnului, le tai în bucăţi. M'au înconjurat ca nişte albine: se sting ca un foc de spini; în Numele Domnului, le tai în bucăţi. Tu mă împingeai ca să mă faci să cad, dar Domnul m'a ajutat. Domnul este tăria mea şi pricina laudelor mele; El m'a mîntuit. Strigăte de biruinţă şi de mîntuire se înalţă în corturile celor neprihăniţi: dreapta Domnului cîştigă biruinţa! Dreapta Domnului se înalţă; dreapta Domnului cîştigă biruinţa! Nu voi muri, ci voi trăi, şi voi povesti lucrările Domnului. Domnul m'a pedepsit, da, dar nu m'a dat pradă morţii. Deschideţi-mi porţile neprihănirii, ca să intru şi să laud pe Domnul. Iată poarta Domnului: pe ea intră cei neprihăniţi. Te laud, pentrucă m'ai ascultat, pentrucă m'ai mîntuit. Piatra, pe care au lepădat -o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii. Domnul a făcut lucrul acesta: şi este o minunăţie înaintea ochilor noştri. Aceasta este ziua, pe care a făcut -o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea! Doamne, ajută! Doamne, dă izbîndă! Binecuvîntat să fie cel ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvîntăm din Casa Domnului. Domnul este Dumnezeu, şi ne luminează. Legaţi cu funii vita pentru jertfă, şi aduceţi -o pînă la coarnele altarului! Tu eşti Dumnezeul meu, şi eu Te voi lăuda; Dumnezeule, Te voi prea mări. Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!

Evanghelia

Matei 28:16-20

Cei unsprezece ucenici s'au dus în Galilea, în muntele unde le poruncise Isus să meargă. Cînd L-au văzut ei, I s'au închinat, dar unii s'au îndoit. Isus S'a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le -a zis: ,,Toată puterea Mi -a fost dată în cer şi pe pămînt. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu -i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Şi învăţaţi -i să păzească tot ce v'am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin

Psalmul responsorial

Psalmii 71

În Tine, Doamne, îmi caut scăparea: să nu rămîn de ruşine niciodată! Scapă-mă, în dreptatea Ta, şi izbăveşte-mă! Pleacă-Ţi urechea spre mine, şi ajută-mi. Fii o stîncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna! Tu ai hotărît să mă scapi, căci Tu eşti stînca şi cetăţuia mea. Izbăveşte-mă, Dumnezeule, din mîna celui rău, din mîna omului nelegiuit şi asupritor! Căci Tu eşti nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule! În Tine mă încred din tinereţea mea. Pe Tine mă sprijinesc, din pîntecele mamei mele. Tu eşti Binefăcătorul meu încă din pîntecele mamei; pe Tine Te laud fără-'ncetare. Pentru mulţi am ajuns ca o minune, dar Tu eşti scăparea mea cea tare. Să mi se umple gura de laudele Tale, şi'n fiecare zi să Te slăvească! Nu mă lepăda la vremea bătrîneţei; cînd mi se duc puterile, nu mă părăsi! Căci vrăjmaşii mei vorbesc de mine, şi ceice-mi pîndesc viaţa se sfătuiesc între ei, zicînd: ,,L -a părăsit Dumnezeu; urmăriţi -l, puneţi mîna pe el, căci nu -i nimeni care să -l scape!`` Dumnezeule, nu Te depărta de mine! Dumnezeule, vino de grab în ajutorul meu! Să rămînă de ruşine şi nimiciţi, cei ce vor să-mi ia viaţa! Să fie acoperiţi de ruşine şi de ocară, cei ce-mi caută perzarea! Şi eu voi nădăjdui pururea, Te voi lăuda tot mai mult. Gura mea va vesti, zi de zi, dreptatea şi mîntuirea Ta, căci nu -i cunosc marginile. Voi spune lucrările Tale cele puternice, Doamne, Dumnezeule! Voi pomeni dreptatea Ta şi numai pe a Ta. Dumnezeule, Tu m'ai învăţat din tinereţă, şi pînă acum eu vestesc minunile Tale. Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrîneţe cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum, şi puterea Ta neamului de oameni care va veni! Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge pînă la cer; Tu ai săvîrşit lucruri mari: Dumnezeule, cine este ca Tine? Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri şi nenorociri; dar ne vei da iarăş viaţa, ne vei scoate iarăş din adîncurile pămîntului. Înalţă-mi mărimea mea, întoarce-Te, şi mîngîie-mă din nou! Şi te voi lăuda în sunet de alăută, Îţi voi cînta credincioşia. Dumnezeule, Te voi lăuda cu arfa, Sfîntul lui Israel! Cînd Te voi lăuda, voi fi cu bucuria pe buze, cu bucuria în sufletul, pe care mi l-ai izbăvit; şi limba mea va vesti zi de zi dreptatea Ta, căci cei ce-mi caută pierzarea sînt ruşinaţi şi roşi de ruşine.

Psalmul responsorial

Psalmii 92

(Un psalm. O cîntare pentru ziua Sabatului.) Frumos este să lăudăm pe Domnul, şi să mărim Numele Tău, Prea Înalte, să vestim dimineaţa bunătatea Ta, şi noaptea credincioşia Ta, cu instrumentul cu zece coarde şi cu alăuta, în sunetele arfei. Căci Tu mă înveşeleşti cu lucrările Tale, Doamne, şi eu cînt de veselie, cînd văd lucrarea mînilor Tale. Cît de mari sînt lucrările Tale, Doamne, şi cît de adînci sînt gîndurile Tale! Omul prost nu cunoaşte lucrul acesta, şi cel nebun nu ia seama la el. Dacă cei răi înverzesc ca iarba, şi dacă toţi cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciţi pe vecie. Dar Tu, Doamne, eşti înalţat în veci de veci! Căci iată, Doamne, vrăjmaşii Tăi, iată vrăjmaşii Tăi pier: toţi cei ce fac răul sînt risipiţi. Dar mie, Tu-mi dai puterea bivolului, şi m'ai stropit cu untdelemn proaspăt. Ochiul meu îşi vede împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei, şi urechea mea aude împlinirea dorinţei mele faţă de protivnicii mei cei răi. Cel fără prihană înverzeşte ca finicul, şi creşte ca cedrul din Liban. Cei sădiţi în Casa Domnului, înverzesc în curţile Dumnezeului nostru. Ei aduc roade şi la bătrîneţă, sînt plini de suc şi verzi, ca să arate că Domnul este drept, El Stînca mea, în care nu este nelegiuire.

A doua lectură

Maleahi 3:1-6

Iată, voi trimete pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care -L căutaţi: Solul legămîntului, pe care -L doriţi; iată că vine, -zice Domnul oştirilor. - Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămînea în picioare cînd Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia nălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite. Atunci darul lui Iuda şi al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară. Mă voi apropia de voi pentru judecată, şi Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descîntătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strîmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, cari asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin, şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor. ,,Căci Eu sînt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n'aţi fost nimiciţi.

A doua lectură

Romani 7

Nu ştiţi, fraţilor, -căci vorbesc unor oameni cari cunosc Legea-că Legea are stăpînire asupra omului cîtă vreme trăieşte el? Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei cîtă vreme trăieşte el; dar dacă -i moare bărbatul, este deslegată de legea bărbatului ei. Dacă deci, cînd îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă -i moare bărbatul, este deslegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul. Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celuice a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu. Căci, cînd trăiam supt firea noastră pămîntească, patimile păcatelor, aţîţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte. Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi sîntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentruca să slujim lui Dumnezeu într'un duh nou, iar nu după vechea slovă. Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nici de cum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decît prin Lege. De pildă, n'aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: ,,Să nu pofteşti!`` Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar cînd a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi -a pricinuit moartea. Pentrucă păcatul a luat prilejul prin ea m'a amăgit, şi prin însăş, porunca aceasta m'a lovit cu moartea. Aşa că Legea, negreşit, este sfîntă, şi porunca este sfîntă, dreaptă şi bună. Atunci, un lucru bun mi -a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi -a dat moartea printr'un lucru bun, pentruca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaş poruncă. Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sînt pămîntesc, vîndut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească, pentrucă, ce -i drept, am voinţa să fac binele, dar n'am puterea să -l fac. Căci binele, pe care vreau să -l fac, nu -l fac, ci răul, pe care nu vreau să -l fac, iacă ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?.. Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!... Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pămîntească, slujesc legii păcatului.

A doua lectură

Evrei 5

În adevăr, orice mare preot, luat din mijlocul oamenilor, este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate. El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune. Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atît pentru păcatele lui, cît şi pentru ale norodului. Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron. Tot aşa şi Hristos, nu Şi -a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are dela Cel ce I -a zis: ,,Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.`` Şi, cum zice iarăş într'alt loc: ,,Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec.`` El este Acela care, în zilele vieţii Sale pămînteşti, aducînd rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să -L izbăvească dela moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe cari le -a suferit. Şi după ce a fost făcut desăvîrşit, S'a făcut pentru toţi cei ce -L ascultă, urzitorul unei mîntuiri vecinice, căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot ,,după rînduiala lui Melhisedec.`` Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tîlcuit; fiindcă v'aţi făcut greoi la pricepere. În adevăr, voi cari de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăş trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintîi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decît cu lapte, nu este obicinuit cu cuvîntul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s'a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.

A doua lectură

Filipeni 3:1-14

Încolo, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul. Păziţi-vă de cînii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de scrîjilaţii aceia! Căci cei tăiaţi împrejur sîntem noi, cari slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, cari ne lăudăm în Hristos Isus, şi cari nu ne punem încrederea în lucrurile pămînteşti. Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pămînteşti. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pămînteşti, eu şi mai mult; eu, care sînt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu; în ce priveşte rîvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea, pe care o dă Legea, fără prihană. Dar lucrurile, cari pentru mine erau cîştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am perdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să cîştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu avînd o neprihănire a mea, pe care mi -o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să -L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi cîştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvîrşit; dar alerg înainte, căutînd să -l apuc, întrucît şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitînd ce este în urma mea, şi aruncîndu-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

Evanghelia

Ioan 21

După aceea Isus S'a mai arătat ucenicilor Săi la marea Tiberiadei. Iată cum S'a arătat: Simon Petru, Toma zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei, şi alţi doi din ucenicii lui Isus, erau împreună. Simon Petru le -a zis: ,,Mă duc să prind peşte.`` ,,Mergem şi noi cu tine,`` i-au zis ei. Au ieşit, şi au intrat într'o corabie; şi n'au prins nimic în noaptea aceea. Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus. ,,Copii``, le -a zis Isus, ,,aveţi ceva de mîncare?`` Ei i-au răspuns: ,,Nu``. El le -a zis: ,,Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei, şi veţi găsi.`` Au aruncat -o deci, şi n'o mai puteau trage de mulţimea peştilor. Atunci ucenicul, pe care -l iubea Isus, a zis lui Petru: ,,Este Domnul!`` Cînd a auzit Simon Petru că este Domnul şi -a pus haina pe el, şi s'a încins, căci era desbrăcat, şi s'a aruncat în mare. Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgînd mreaja cu peşti, pentrucă nu erau departe de ţărm decît ca la două sute de coţi. Cînd s'au pogorît pe ţărm au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pîne. Isus le -a zis: ,,Aduceţi din peştii, pe cari i-aţi prins acum.`` Simon Petru s'a suit în corăbioară, şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari: şi, măcar că erau atîţia, nu s'a rupt mreaja. ,,Veniţi de prînziţi,`` le -a zis Isus. Şi nici unul din ucenici nu cuteza să -L întrebe: ,,Cine eşti?`` căci ştiau că este Domnul. Isus S'a apropiat, a luat pînea, şi le -a dat; tot aşa a făcut şi cu peştele. Aceasta era a treia oară cînd Se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morţi. După ce au prînzit, Isus a zis lui Simon Petru: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decît aceştia?`` ,,Da, Doamne``, I -a răspuns Petru, ,,ştii că Te iubesc.`` Isus i -a zis: ,,Paşte mieluşeii Mei.`` I -a zis a doua oară: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?`` ,,Da Doamne``, I -a răspuns Petru, ,,ştii că Te iubesc.`` Isus i -a zis: ,,Paşte oiţele Mele``. A treia oară i -a zis Isus: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?`` Petru s'a întristat că -i zisese a treia oară: ,,Mă iubeşti?`` Şi I -a răspuns: ,,Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.`` Isus i -a zis: ,,Paşte oile Mele! Adevărat, adevărat, îţi spun că, atunci cînd erai mai tînăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar cînd vei îmbătrîni, îţi vei întinde mînile, şi altul te va încinge, şi te va duce unde nu vei voi.`` A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce a vorbit astfel, i -a zis: ,,Vino după Mine.`` Petru s'a întors, şi a văzut venind după ei pe ucenicul pe care -l iubea Isus, acela care, la cină, se rezemase pe pieptul lui Isus, şi zisese: ,,Doamne, cine este celce Te vinde?`` Petru s'a uitat la el, şi a zis lui Isus: ,,Doamne, dar cu acesta ce va fi?`` Isus i -a răspuns: ,,Dacă vreau ca el să rămînă pînă voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!`` Din pricina aceasta, a ieşit svonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri deloc. Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: ,,Dacă vreau ca el să rămînă pînă voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?`` Ucenicul acesta este celce adevereşte aceste lucruri, şi care le -a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată. Mai sînt multe alte lucruri, pe cari le -a făcut Isus, cari, dacă s'ar fi scris cu deamăruntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n'ar fi putut încăpea cărţile cari s'ar fi scris. Amin

Evanghelia

Marcu 12:1-12

Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. ,,Un om a sădit o vie. A împrejmuit -o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn; apoi a arendat -o unor vieri şi a plecat din ţară. La vremea roadelor, a trimes la vieri un rob, ca să ia dela ei din roadele viei. Vierii au pus mîna pe el, l-au bătut, şi l-au trimes înapoi cu mînile goale. A trimes iarăş la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap, şi l-au batjocorit. A mai trimes un altul, pe care l-au omorît; apoi a trimes mulţi alţii, dintre cari, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorît. Mai avea un singur fiu prea iubit; la urmă, l -a trimes şi pe el la ei. ,Vor primi cu cinste pe fiul meu!` zicea el. Dar vierii aceia au zis între ei: ,Iată moştenitorul; veniţi să -l omorîm, şi moştenirea va fi a noastră.` Şi au pus mîna pe el, l-au omorît, şi i-au aruncat trupul afară din vie. Acum, ce va face stăpînul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora. Oare n'aţi citit locul acesta din Scriptură: ,Piatra pe care au lepădat -o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?`` Ei căutau să -L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat, şi au plecat.

Evanghelia

Marcu 4:10-20

Cînd a fost singur, ceice erau în jurul Lui împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde. ,,Vouă,`` le -a zis El, ,,v'a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru ceice sînt afară din numărul vostru, toate lucrurile sînt înfăţişate în pilde; pentruca, ,,măcar că privesc, să privească şi să nu vadă, şi măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu, şi să li se ierte păcatele.`` El le -a mai zis: ,,Nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte pilde?`` Sămănătorul samănă Cuvîntul. Cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută lîngă drum, sînt aceia în cari este sămănat Cuvîntul; dar dupăce l-au auzit, vine Satana îndată, şi ia Cuvîntul sămănat în ei. Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută în locurile stîncoase, sînt aceia cari, cînd aud Cuvîntul, îl primesc îndată cu bucurie; dar n'au rădăcină în ei, ci ţin pînă la o vreme; şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de el. Alţii sînt cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută între spini; aceştia sînt cei ce aud Cuvîntul; dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, cari îneacă Cuvîntul, şi -l fac astfel neroditor. Alţii apoi sînt înfăţişaţi prin sămînţa căzută în pămînt bun. Aceştia sînt cei ce aud Cuvîntul, îl primesc, şi fac roadă: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.``

Evanghelia

Ioan 3

Între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al Iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I -a zis: ,,Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit dela Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe cari le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.`` Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.`` Nicodim I -a zis: ,,Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască?`` Isus i -a răspuns: ,,Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis: ,,Trebuie să vă naşteţi din nou. Vîntul suflă încotro vrea, şi -i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.`` Nicodim I -a zis: ,,Cum se poate face aşa ceva?`` Isus I -a răspuns: ,,Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri? Adevărat, adevărat îţi spun, că noi vorbim ce ştim, şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră. Dacă v'am vorbit despre lucruri pămînteşti şi nu credeţi, cum veţi crede cînd vă voi vorbi despre lucrurile cereşti? Nimeni nu s'a suit în cer, afară de Cel ce S'a pogorît din cer, adică Fiul omului, care este în cer. Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentruca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică. Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică. Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n'a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentruca să i se arate faptele, fiindcă sînt făcute în Dumnezeu.`` După aceea Isus, şi ucenicii Lui, a venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza. Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentrucă acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi. Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniţă. Între ucenicii lui Ioan şi între un Iudeu, s'a iscat o neînţelegere cu privire la curăţire. Au venit deci la Ioan şi i-au zis: ,,Învăţătorule, Celce era cu tine dincolo de Iordan, şi despre care ai mărturisit tu, iată că botează, şi toţi oameni se duc la El.`` Drept răspuns, Ioan i -a zis: ,,Omul nu poate primi decît ce -i este dat din cer. Voi înşivă îmi sînteţi martori că am zis: ,,Nu sînt eu Hristosul, ci sînt trimes înaintea Lui. Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi -l ascultă, se bucură foarte mult cînd aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez. Celce vine din cer, este mai pe sus de toţi; celce este depe pămînt, este pămîntesc, şi vorbeşte ca de pe pămînt. Celce vine din cer, este mai pe sus de toţi. El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuş nimeni nu primeşte mărturia Lui. Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Căci Acela, pe care L -a trimes Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentrucă Dumnezeu nu -I dă Duhul cu măsură. Tatăl iubeşte pe Fiul, şi a dat toate lucrurile în mîna Lui. Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.``

Un plan zilnic care parcurge Biblia în mod continuu. Textul Bibliei este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.