Lecturile zilei
Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.
Prima lectură
Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: ,,Pune-Mi deoparte ca sfînt pe orice întîi-născut, pe orice întîi născut dintre copiii lui Israel, atît dintre oameni cît şi dintre dobitoace: este al Meu.`` Moise a zis poporului: ,,Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, cînd aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mînă puternică v'a scos Domnul de acolo. Să nu mîncaţi pîne dospită. Astăzi ieşiţi, în luna spicelor. Cînd te va duce Domnul în ţara Cananiţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi -o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta. Timp de şapte zile, să mănînci azimi; şi în ziua a şaptea, să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. În timpul celor şapte zile, să mîncaţi azimi; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea ţării tale. Să spui atunci fiului tău: ,Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, cînd am ieşit din Egipt.` Să-ţi fie ca un semn pe mînă şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentruca legea Domnului să fie totdeauna în gura ta; căci cu mînă puternică te -a scos Domnul din Egipt. Să ţii porunca aceasta la vremea hotărîtă, din an în an. Cînd te va aduce Domnul în ţara Cananiţilor, cum a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi cînd ţi -o va da, să închini Domnului pe orice întîi-născut, chiar pe orice întîi-născut din vitele, pe cari le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului. Să răscumperi cu un miel pe orice întîi-născut al măgăriţei; iar dacă nu -l vei răscumpăra, să -i frîngi gîtul. Să răscumperi de asemenea pe orice întîi-născut de parte bărbătească dintre fiii tăi. Şi cînd te va întreba fiul tău într'o zi: ,Ce înseamnă lucrul acesta?` să -i răspunzi: ,Prin mîna Lui cea atotputernică, Domnul ne -a scos din Egipt, din casa robiei; şi, fiindcă Faraon se încăpăţîna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorît pe toţi întîii-născuţi din ţara Egiptului, dela întîii-născuţi ai oamenilor pînă la întîii-născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întîi-născut de parte bărbătească, şi răscumpăr pe orice întîi-născut dintre fiii mei. Să-ţi fie ca un semn pe mînă şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mîna Lui atotputernică ne -a scos Domnul din Egipt.``` După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l -a dus pe drumul care dă în ţara Filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: ,,S'ar putea să -i pară rău poporului văzînd războiul, şi să se întoarcă în Egipt.`` Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre marea Roşie. Copiii lui Israel au eşit înarmaţi din ţara Egiptului. Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicînd: ,,Cînd vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.`` Au plecat din Sucot, şi au tăbărît la Etam, la marginea pustiei. Domnul mergea înaintea lor, ziua într'un stîlp de nor, ca să -i călăuzească pe drum, iar noaptea într'un stîlp de foc, ca să -i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea. Stîlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stîlpul de foc în timpul nopţii.
Prima lectură
După aceste întîmplări, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Avram într'o vedenie, şi a zis: ,,Avrame, nu te teme; Eu sînt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare.`` Avram a răspuns: ,,Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.`` Şi Avram a zis: ,,Iată că nu mi-ai dat sămînţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.`` Atunci Cuvîntul Domnului i -a vorbit astfel: ,,Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.`` Şi, după ce l -a dus afară, i -a zis: ,,Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.`` Şi i -a zis: ,,Aşa va fi sămînţa ta.`` Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i -a socotit lucrul acesta ca neprihănire. Domnul i -a mai zis: ,,Eu sînt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ţi dau în stăpînire ţara aceasta.`` Avram a răspuns: ,,Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpîni?`` Şi Domnul i -a zis: ,,Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.`` Avram a luat toate dobitoacele acestea, le -a despicat în două, şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar pasările nu le -a despicat. Păsările răpitoare s'au năpustit peste stîrvuri; dar Avram le -a izgonit. La apusul soarelui, un somn adînc a căzut peste Avram; şi iată că l -a apucat o groază şi un mare întunerec. Şi Domnul a zis lui Avram: ,,Să ştii hotărît că sămînţa ta va fi străină într'o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi deacolo cu mari bogăţii. Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrîneţă fericită. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi -a atins încă vîrful.`` După ce a asfinţit soarele, s'a făcut un întunerec adînc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr'un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. În ziua aceea, Domnul a făcut un legămînt cu Avram, şi i -a zis: ,,Seminţei tale dau ţara aceasta, dela rîul Egiptului pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat, şi anume; ţara Cheniţilor, a Cheniziţilor, a Cadmoniţilor, a Hetiţilor, a Fereziţilor, a Refaimiţilor,
Prima lectură
După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise: ,,Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel. Orice loc pe care -l va călca talpa piciorului vostru, vi -l dau, cum am spus lui Moise. Ţinutul vostru se va întinde dela pustie şi Liban pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat, toată ţara Hetiţilor, şi pînă la marea cea mare, spre apusul soarelui. Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cît vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpînire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le -o voi da. Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te, lucrînd cu credincioşie după toată legea pe care ţi -a dat -o robul Meu Moise; nu te abate dela ea nici la dreapta nici la stînga, ca să isbuteşti în tot ce vei face. Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutînd să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: ,Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimînta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.``
Prima lectură
Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: ,,În ziua întîi a lunii întîi, să întinzi locaşul cortului întîlnirii. Să pui în el chivotul mărturiei, şi înaintea chivotului să atîrni perdeaua dinlăuntru. Apoi să aduci masa, şi să pui pe ea cele rînduite. După aceea, să aduci sfeşnicul, şi să -i aşezi candelele. Altarul de aur pentru tămîie să -l aşezi înaintea chivotului mărturiei, şi să atîrni perdeaua la uşa cortului. Să aşezi altarul pentru arderile de tot înaintea uşii locaşului cortului întîlnirii. Ligheanul să -l aşezi între cortul întîlnirii şi altar, şi să pui apă în el. Să aşezi curtea de jur împrejur, şi să pui perdeaua la poarta curţii. Să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi cu el cortul şi tot ce cuprinde el, şi să -l sfinţeşti, cu toate uneltele lui; şi va fi sfînt. Să ungi altarul pentru arderile de tot şi toate uneltele lui, şi să sfinţeşti altarul; şi altarul va fi prea sfînt. Să ungi ligheanul cu piciorul lui, şi să -l sfinţeşti. Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la uşa cortului întîlnirii, şi să -i speli cu apă. Să îmbraci pe Aaron cu veşmintele sfinte, să -l ungi, şi să -l sfinţeşti, ca să-Mi facă slujba de preot. Să chemi şi pe fiii lui, să -i îmbraci cu tunicile, şi să -i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururea dreptul preoţiei, printre urmaşii lor.`` Moise a făcut întocmai cum îi poruncise Domnul; aşa a făcut. În ziua întîi a lunii întîi a anului al doilea, cortul era aşezat. Moise a aşezat cortul; i -a pus picioarele, a aşezat scîndurile şi verigile, şi a ridicat stîlpii. A întins învelitoarea care slujea de acoperiş deasupra cortului, şi pe deasupra a pus învelitoarea acoperişului cortului, cum poruncise lui Moise Domnul. Apoi a luat mărturia, şi a pus -o în chivot; a pus drugii la chivot, şi a aşezat capacul ispăşirii deasupra chivotului. A adus chivotul în cort; a atîrnat perdeaua despărţitoare înaintea lui, şi a acoperit astfel chivotul mărturirei, cum poruncise lui Moise Domnul. A aşezat masa în cortul întîlnirii, în partea de miazănoapte a cortului, dincoace de perdeaua dinlăuntru; şi a pus pe ea pînile, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul. Apoi a aşezat sfeşnicul în cortul întîlnirii, în faţa mesei, în partea de miazăzi a cortului; şi i -a aşezat candelele, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul. Apoi a aşezat altarul de aur în cortul întîlnirii în faţa perdelei dinlăuntru; a ars pe el tămîie mirositoare, cum poruncise lui Moise Domnul. A aşezat perdeaua la uşa cortului. A aşezat altarul pentru arderile de tot la uşa locaşului cortului întîlnirii; şi a adus pe el arderea de tot şi jertfa de mîncare, cum poruncise lui Mosie Domnul. A aşezat ligheanul între cortul întîlnirii şi altar, şi a pus în el apă pentru spălat. Moise, Aaron şi fiii lui şi-au spălat mîinile şi picioarele în el; cînd intrau în cortul întîlnirii şi se apropiau de altar, se spălau, cum poruncise lui Moise Domnul. Apoi a ridicat curtea împrejurul cortului şi altarului, şi a pus perdeaua la poarta curţii. Astfel a isprăvit Moise lucrarea. Atunci norul a acoperit cortul întîlnirii, şi slava Domnului a umplut cortul. Moise nu putea să intre în cortul întîlnirii, pentrucă norul stătea deasupra lui, şi slava Domnului umplea cortul. Cît au ţinut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai cînd se ridica norul deasupra cortului. Şi cînd nu se ridica norul, nu porneau, pînă ce nu se ridica. Norul Domnului era deasupra cortului ziua; iar noaptea, era un foc, înaintea întregei case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor
Epistola
După aceea, fiul femeii, stăpîna casei, s'a îmbolnăvit. Şi boala lui a fost atît de cumplită încît n'a mai rămas suflare în el. Femeia a zis atunci lui Ilie: ,,Ce am eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea, şi să-mi omori astfel fiul?`` El i -a răspuns: ,,Dă-mi încoace pe fiul tău.`` Şi l -a luat dela sînul femeii, l -a suit în odaia de sus unde locuia el, şi l -a culcat pe patul lui. Apoi a chemat pe Domnul, şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeule, oare atît de mult să mîhneşti Tu chiar pe văduva aceasta, la care am fost primit ca oaspete, încît să -i omori fiul?`` Şi s'a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul, şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!`` Domnul a ascultat glasul lui Ilie, şi sufletul copilului s'a întors în el, şi a înviat. Ilie a luat copilul, l -a pogorît jos în casă din odaia de sus, şi l -a dat mamei sale. Şi Ilie a zis: ,,Iată, fiul tău este viu.`` Şi femeia a zis lui Ilie: ,,Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi cuvîntul Domnului în gura ta este adevăr!``
Psalmul responsorial
(O cîntare de laudă a lui David.) Te voi înălţa, Dumnezeule, Împăratul meu, şi voi binecuvînta Numele tău în veci de veci. În fie care zi Te voi binecuvînta, şi voi lăuda Numele Tău în veci de veci. Mare este Domnul şi foarte vrednic de laudă, şi mărimea Lui este nepătrunsă. Fiecare neam de om să laude lucrările Tale, şi să vestească isprăvile Tale cele mari! Voi spune strălucirea slăvită a măreţiei Tale, şi voi cînta minunile Tale. Oamenii vor vorbi de puterea Ta cea înfricoşată, şi eu voi povesti mărimea Ta. Să se trîmbiţeze aducerea aminte de nemărginita Ta bunătate, şi să se laude dreptatea Ta! Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate. Domnul este bun faţă de toţi, şi îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui. Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne! Şi credincioşii Tăi Te vor binecuvînta. Vor spune slava împărăţiei Tale, şi vor vesti puterea Ta, ca să facă cunoscut fiilor oamenilor puterea Ta, şi strălucirea plină de slavă a împărăţiei Tale. Împărăţia Ta este o împărăţie vecinică, şi stăpînirea Ta rămîne în picioare în toate veacurile. Domnul sprijineşte pe toţi ceice cad, şi îndreaptă pe cei încovoiaţi. Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine, şi Tu le dai hrana la vreme. Îţi deschizi mîna, şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă. Domnul este drept în toate căile Lui, şi milostiv în toate faptele Lui. Domnul este lîngă toţi cei ce -L cheamă, lîngă cei ce -L cheamă cu toată inima. El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi -i scapă. Domnul păzeşte pe toţi cei ce -L iubesc, şi nimiceşte pe toţi cei răi. Gura mea să vestească lauda Domnului, şi orice făptură să binecuvînteze Numele Lui cel sfînt în veci de veci!
Psalmul responsorial
(Un psalm al fiilor lui Core. O cîntare.) Sionul are temeliile aşezate pe munţii cei sfinţi: Domnul iubeşte porţile Sionului mai mult decît toate locaşurile lui Iacov. Lucruri pline de slavă au fost spuse despre tine, cetate a lui Dumnezeu! - Eu pomenesc Egiptul şi Babilonul printre cei ce Mă cunosc; iată, ţara Filistenilor, Tirul, cu Etiopia: ,,în Sion s'au născut.`` - Iar despre Sion este zis: ,,Toţi s'au născut în el,`` şi Cel Prea Înalt îl întăreşte. Domnul numără popoarele, scriindu-le: ,,Acolo s'au născut.`` - Şi cei ce cîntă şi ceice joacă strigă: ,,Toate izvoarele mele sînt în Tine.``
Evanghelia
Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav. - Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir, şi I -a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei. - Surorile au trimes la Isus să -i spună: ,,Doamne, iată că acela pe care -l iubeşti, este bolnav.`` Dar Isus, cînd a auzit vestea aceasta, a zis: ,,Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.`` Şi Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr. Deci, cînd a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era; şi în urmă a zis ucenicilor: ,,Haidem să ne întoarcem în Iudea.`` ,,Învăţătorule``, I-au zis ucenicii, ,,acum de curînd căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudea?`` Isus a răspuns: ,,Nu sînt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentrucă vede lumina lumii acesteia; dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentrucă n'are lumina în el.`` După aceste vorbe, le -a zis: ,,Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să -l trezesc din somn.`` Ucenicii I-au zis: ,,Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.`` Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn. Atunci Isus le -a spus pe faţă: ,,Lazăr a murit.`` ,,Şi mă bucur că n'am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el.`` Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalţi ucenici: ,,Haidem să mergem şi noi să murim cu El!`` Cînd a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormînt. Şi, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii, Mulţi din Iudei veniseră la Marta şi Maria, ca să le mîngîie pentru moartea fratelui lor. Cînd a auzit Marta că vine Isus, I -a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă. Marta a zis lui Isus: ,,Doamne, dacă ai fi fost aici, n'ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere dela Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.`` Isus i -a zis: ,,Fratele tău va învia.`` ,,Ştiu``, I -a răspuns Marta, ,,că va învia la înviere, în ziua de apoi.`` Isus i -a zis: ,,Eu sînt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?`` ,,Da, Doamne,`` I -a zis ea, ,,cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.`` Dupăce a spus aceste vorbe, s'a dus şi a chemat în taină pe soru-sa Maria, şi i -a zis: ,,A venit Învăţătorul şi te cheamă.`` Maria, cum a auzit, s'a sculat iute, şi s'a dus la El. Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întîmpinase Marta. Iudeii, cari erau cu Maria în casă şi o mîngîiau, cînd au văzut -o sculîndu-se iute şi ieşind afară, au mers după ea, căci ziceau: ,,Se duce la mormînt, ca să plîngă acolo.`` Maria, cînd a ajuns unde era Isus, şi L -a văzut, s'a aruncat la picioarele Lui, şi I -a zis: ,,Doamne, dacă ai fi fost aici, n'ar fi murit fratele meu.`` Isus, cînd a văzut -o plîngînd, pe ea şi pe Iudeii cari veniseră cu ea, S'a înfiorat în duhul Lui, şi S'a tulburat. Şi a zis: ,,Unde l-aţi pus?`` ,,Doamne,`` I-au răspuns ei, ,,vino şi vezi.`` Isus plîngea. Atunci Iudeii au zis: ,,Iată cît îl iubea de mult!`` Şi unii din ei au zis: ,,El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?`` Isus S'a înfiorat din nou în Sine, şi S'a dus la mormînt. Mormîntul era o peşteră, la intrarea căreia era aşezată o piatră. ,,Daţi piatra la o parte,`` a zis Isus. Marta, sora mortului, I -a zis: ,,Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.`` Isus i -a zis: ,,Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?`` Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: ,,Tată, Îţi mulţămesc că M'ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M'ai trimes.`` Dupăce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: ,,Lazăre, vino afară!`` Şi mortul a ieşit cu mînile şi picioarele legate cu făşii de pînză, şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le -a zis: ,,Deslegaţi -l, şi lăsaţi -l să meargă.`` Mulţi din Iudeii, cari veniseră la Maria, cînd au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El.
Psalmul responsorial
(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Tu ai fost binevoitor cu ţara Ta, Doamne! Ai adus înapoi pe prinşii de război ai lui Iacov; ai iertat nelegiuirea poporului Tău, i-ai acoperit toate păcatele; -(Oprire). Ţi-ai abătut toată aprinderea, şi Te-ai întors din iuţimea mîniei Tale. Întoarce-ne iarăş, Dumnezeul mîntuirii noastre! Încetează-Ţi mînia împotriva nostră! În veci Te vei mînia pe noi? În veci îţi vei lungi mînia? Nu ne vei înviora iarăş, pentruca să se bucure poporul Tău în Tine? Arată-ne, Doamne, bunătatea Ta, şi dă-ne mîntuirea Ta! Eu voi asculta ce zice Dumnezeu, Domnul: căci El vorbeşte de pace poporului Său şi iubiţilor Lui, numai, ei să nu cadă iarăş în nebunie. Da, mîntuirea Lui este aproape de ceice se tem de El, pentruca în ţara noastră să locuiască slava. Bunătatea şi credincioşia se întîlnesc, dreptatea şi pacea se sărută. Credincioşia răsare din pămînt, şi dreptatea priveşte dela înălţimea cerurilor. Domnul ne va da şi fericirea, şi pămîntul nostru îşi va da roadele. Dreptatea va merge şi înaintea Lui, şi -L va şi urma, călcînd pe urmele paşilor Lui!
Psalmul responsorial
(O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.) Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam. Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea, din vecinicie în vecinicie, Tu eşti Dumnezeu! Tu întorci pe oameni în ţărînă, şi zici: ,,Întoarceţi-vă fiii oamenilor!`` Căci înaintea Ta, o mie de ani sînt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte. Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sînt ca iarba, care încolţeşte iarăş: înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă. Noi sîntem mistuiţi de mînia Ta, şi îngroziţi de urgia Ta. Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mîndreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm. Dar cine ia seama la tăria mîniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine? Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă! Întoarce-te, Doamne! Pînă cînd zăboveşti? Ai milă de robii Tăi! Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli. Înveseleşte-ne tot atîtea zile cîte ne-ai smerit, tot atîţia ani cît am văzut nenorocirea! Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta fiilor lor! Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mînilor noastre, da, întăreşte lucrarea mînilor noastre!
A doua lectură
,,Vai de tine, pustiitorule, care totuş n'ai fost pustiit; care jăfuieşti, şi n'ai fost jăfuit încă! După ce vei sfîrşi de pustiit, vei fi pustiit şi tu, după ce vei isprăvi de jăfuit, vei fi jăfuit şi tu.`` ,,Doamne, ai milă de noi! Noi nădăjduim în Tine. Fii ajutorul nostru în fiecare dimineaţă şi izbăvirea noastră la vreme de nevoie! Cînd răsună glasul Tău, popoarele fug; cînd Te scoli Tu, neamurile se împrăştie.`` ,,Şi prada voastră va fi strînsă cum strînge muşiţa: sar peste ea cum sar lăcustele.`` Domnul este înălţat, şi locuieşte în înălţime. El umple Sionul de nepărtinire şi dreptate. ,,Zilele tale sînt statornice, înţelepciunea şi priceperea sînt un izvor de mîntuire``; frica de Domnul, iată comoara Sionului.
A doua lectură
Rămîneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăş supt jugul robiei. Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Şi mărturisesc iarăş încă odată oricărui om care primeşte tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea. Voi, cari voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v'aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har. Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii. Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n'au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste. Voi alergaţi bine: cine v'a tăiat calea ca să n'ascultaţi de adevăr? Înduplecarea aceasta nu vine dela Cel ce v'a chemat. Puţin aluat face să se dospească toată plămădeala. Eu, cu privire la voi, am, în Domnul, încrederea că nu gîndiţi altfel. Dar cel ce vă tulbură, va purta osînda, oricine ar fi el. Cît despre mine, fraţilor, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sînt prigonit? Atunci pricina de poticnire a crucii s'a dus. Şi, schilodească-se odată cei ce vă tulbură! Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pămîntească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste. Căci toată Legea se cuprinde într'o singură poruncă: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.`` Dar dacă vă muşcaţi şi vă mîncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii. Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pămînteşti. Căci firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. Dacă sînteţi călăuziţi de Duhul, nu sînteţi supt Lege. Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sînt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim Duhul, să şi umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărîtîndu-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii.
A doua lectură
Deaceea, fraţi sfinţi, cari aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, care a fost credincios Celuice L -a rînduit, cum şi Moise a fost ,,credincios în toată casa lui Dumnezeu.`` Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atît mai mare decît a lui Moise, cu cît celce a zidit o casă are mai multă cinste decît casa însăş. - Orice casă este zidită de cineva, dar Celce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu. - Cît despre Moise, el a fost ,,credincios în toată casa lui Dumnezeu``, ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile, cari aveau să fie vestite mai tîrziu. Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui sîntem noi, dacă păstrăm pînă la sfîrşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm. Deaceea, cum zice Duhul Sfînt: ,,Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri M'au ispitit, şi M'au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! De aceea M'am desgustat de neamul acesta, şi am zis: ,,Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N'au cunoscut căile Mele! Am jurat dar în mînia Mea că nu vor intra în odihna Mea!`` Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n'aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cîtă vreme se zice: ,,Astăzi,`` pentruca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm pînă la sfîrşit încrederea nezguduită dela început, cîtă vreme se zice: ,,Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.`` Cine au fost, în adevăr, ceice s'au răzvrătit dupăce auziseră? N'au fost oare toţi aceia, cari ieşiseră din Egipt prin Moise? Şi cine au fost aceia de cari S'a desgustat El patruzeci de ani? N'au fost oare ceice păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? Şi cui S'a jurat El că n'au să intre în odihna Lui? Nu S'a jurat oare celorce nu ascultaseră? Vedem dar că n'au putut să intre din pricina necredinţei lor.
A doua lectură
Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mîngîiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gînd. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuş. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n'a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S'a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S'a smerit şi S'a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce. Deaceea şi Dumnezeu L -a înălţat nespus de mult, şi I -a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume; pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de supt pămînt, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.
Evanghelia
Cînd a văzut Isus noroadele, S'a suit pe munte; şi dupăce a şezut jos, ucenicii Lui s'au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să -i înveţe astfel: Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi! Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul! Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, cari au fost înainte de voi. Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăş puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă. Şi oamenii n'aprind lumina ca s'o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, cîtă vreme nu va trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întîmplat toate lucrurile. Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Aţi auzit că s'a zis celor din vechime: ,Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea supt pedeapsa judecăţii.` Dar Eu vă spun că ori şi cine se mînie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: ,Prostule!` va cădea supt pedeapsa Soborului; iar oricine -i va zice: ,Nebunule`, va cădea supt pedeapsa focului gheenei. Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întîi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul. Caută de te împacă de grab cu pîrîşul tău, cîtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pîrîşul să te dea pe mîna judecătorului, judecătorul să te dea pe mîna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat îţi spun că nu vei ieşi deacolo pînă nu vei plăti cel din urmă bănuţ.`` Aţi auzit că s'a zis celor din vechime: ,,Să nu preacurveşti.`` Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s'o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate -l şi leapădă -l dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mîna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie -o şi leapădă -o dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. S'a zis iarăş: ,,Oricine îşi va lăsa nevasta, să -i dea o carte de despărţire.`` Dar Eu vă spun că ori şi cine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte. Aţi mai auzit iarăş că s'a zis celor din vechime: ,,Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.`` Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pămînt, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentrucă este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Felul vostru de vorbire să fie: ,,Da, da; nu, nu``; ce trece peste aceste cuvinte, vine dela cel rău. Aţi auzit că s'a zis: ,,Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.`` Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce -i şi pe celalt. Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă -i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ţi cere, dă -i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute dela tine. Aţi auzit că s'a zis: ,,Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.`` Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgînii nu fac la fel? Voi fiţi dar desăvîrşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvîrşit.
Evanghelia
A doua zi, după ce au ieşit din Betania, Isus a flămînzit. A zărit de departe un smochin, care avea frunze, şi a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S'a apropiat de smochin, dar n'a găsit decît frunze, căci nu era încă vremea smochinelor. Atunci a luat cuvîntul, şi a zis smochinului: ,,În veac să nu mai mănînce nimeni rod din tine!`` Şi ucenicii au auzit aceste vorbe. Au ajuns în Ierusalim; şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, şi scaunele celor ce vindeau porumbei. Şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu. Şi -i învăţa şi zicea: ,,Oare nu este scris: ,Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile?` Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.`` Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cînd au auzit cuvintele acestea, căutau cum să -L omoare; căci se temeau de El, pentrucă tot norodul era uimit de învăţătura Lui. Oridecîte ori se însera, Isus ieşea afară din cetate. Dimineaţa, cînd treceau pe lîngă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini. Petru şi -a adus aminte de cele petrecute, şi a zis lui Isus: ,,Învăţătorule, uite că smochinul, pe care l-ai blestemat, s'a uscat.`` Isus a luat cuvîntul, şi le -a zis: ,,Aveţi credinţă în Dumnezeu! Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ,Ridică-te şi aruncă-te în mare`, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, cînd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi -l veţi avea. Şi, cînd staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentruca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre.
Evanghelia
Fariseii şi cîţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s'au adunat la Isus. Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prînzînd cu mînile necurate, adică nespălate. - Fariseii, însă, şi toţi Iudeii nu mănîncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mînile, după datina bătrînilor. Şi cînd se întorc din piaţă, nu mănîncă decît dupăce s'au scăldat. Sînt multe alte obiceiuri pe cari au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. - Şi Fariseii şi cărturarii L-au întrebat: ,,Pentruce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrînilor, ci prînzesc cu mînile nespălate?`` Isus le -a răspuns: ,,Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ,Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dînd învăţături cari nu sînt decît nişte porunci omeneşti.` Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu, şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.`` El le -a mai zis: ,,Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră. Căci Moise a zis: ,,Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta;`` şi: ,,Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.`` Voi, dimpotrivă, ziceţi: ,,Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: ,Ori cu ce te-aş putea ajuta, este ,Corban`, adică dat lui Dumnezeu, face bine; şi nu -l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvîntul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!``
Evanghelia
La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n'a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întunerec, şi întunerecul n'a biruit -o. A venit un om trimes de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentruca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L -a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le -a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sînge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Şi Cuvîntul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. - Ioan a mărturisit despre El, cînd a strigat: ,,El este Acela despre care ziceam eu: ,Celce vine după mine, este înaintea mea, pentrucă era înainte de mine`. - Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L -a făcut cunoscut.`` Iată mărturisirea făcută de Ioan, cînd Iudeii au trimes din Ierusalim pe nişte preoţi şi Leviţi să -l întrebe: ,,Tu cine eşti?`` El a mărturisit şi n'a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul. Şi ei l-au întrebat: ,,Dar cine eşti? Eşti Ilie?`` Şi el a zis: ,,Nu sînt!`` ,,Eşti proorocul?`` Şi el a răspuns: ,,Nu!`` Atunci i-au zis: ,,Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celorce ne-au trimes. Ce zici tu despre tine însuţi?`` ,,Eu``, a zis el, ,,sînt glasul celuice strigă în pustie: ,Neteziţi calea Domnului`, cum a zis proorocul Isaia.`` Trimeşii erau din partea Fariseilor. Ei i-au mai pus următoarea întrebare: ,,Atunci de ce botezi, dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?`` Drept răspuns, Ioan le -a zis: ,,Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu -L cunoaşteţi. El este Acela care vine după mine, -şi care este înaintea mea; eu nu sînt vrednic să -I desleg cureaua încălţămintelor Lui.`` Aceste lucruri s'au petrecut în Betabara (Sau: Betania.), dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! El este Acela despre care ziceam: ,,După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine. Eu nu -L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.`` Ioan a făcut următoarea mărturisire: ,,Am văzut Duhul pogorîndu-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El. Eu nu -L cunoşteam; dar Celce m'a trimes să botez cu apă, mi -a zis: ,Acela peste care vei vedea Duhul pogorîndu-Se şi oprindu-Se, este Celce botează cu Duhul Sfînt.` Şi eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.`` A doua zi, Ioan stătea iarăş cu doi din ucenicii lui. Şi, pe cînd privea pe Isus umblînd, a zis: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu!`` Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, şi au mers după Isus. Isus S'a întors; şi, cînd i -a văzut că merg după El, le -a zis: ,,Ce căutaţi?`` Ei I-au răspuns: ,,Rabi (care, tîlmăcit, însemnează: ,,Învăţătorule), unde locuieşti?`` ,,Veniţi de vedeţi``, le -a zis El. S'au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pela ceasul al zecelea. Unul din cei doi, cari auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru. El, cel dintîi, a găsit pe fratele său Simon, şi i -a zis: ,,Noi am găsit pe Mesia`` (care, tîlmăcit însemnează Hristos). Şi l -a adus la Isus. Isus l -a privit, şi i -a zis: ,,Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa``, (care, tîlmăcit, însemnează Petru). A doua zi Isus a vrut să Se ducă în Galilea, şi a găsit pe Filip. Şi i -a zis: ,,Vino după Mine.`` Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael, şi i -a zis: ,,Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în lege, şi proorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif. Natanael i -a zis: ,,Poate ieşi ceva bun din Nazaret?`` ,,Vino şi vezi!`` i -a răspuns Filip. Isus a văzut pe Natanael venind la El, şi a zis despre el: ,,Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleşug.`` ,,De unde mă cunoşti?`` I -a zis Natanael. Drept răspuns Isus i -a zis: ,,Te-am văzut mai înainte ca să te chieme Filip, cînd erai supt smochin.`` Natanael I -a răspuns: ,,Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!`` Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Pentrucă ţi-am spus că te-am văzut supt smochin, crezi? Lucruri mai mari decît acestea vei vedea.`` Apoi i -a zis: ,,Adevărat, adevărat vă spun, că, deacum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorîndu-se peste Fiul omului.``
Un plan zilnic care parcurge Biblia în mod continuu. Textul Bibliei este în domeniul public. (Cornilescu 1924)
Lecturile zilei, în fiecare dimineață
În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.

