Lecturile zilei
Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.
Prima lectură
În zilele acelea, Petru s'a sculat în mijlocul fraţilor, -numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci, -şi a zis: ,,Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfînt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus. El era din numărul nostru, şi era părtaş al aceleiaşi slujbe. Omul acesta a dobîndit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc, şi i s'au vărsat toate măruntaiele. Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încît ogorul acela a fost numit în limba lor: ,Acheldama`, adică: ,Ogorul sîngelui.` - În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: ,Locuinţa lui să rămînă pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!` Şi: ,Slujba lui s'o ia altul!` Trebuie deci ca, dintre ceice ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere dela botezul lui Ioan pînă în ziua cînd S'a înălţat El dela noi, să fie rînduit, unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui. Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia. Apoi au făcut următoarea rugăciune: ,Doamne, Tu, care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales, ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.` Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.
Prima lectură
Preoţii, Leviţii, şi toată seminţia lui Levi, să n'aibă nici parte de moşie, nici moştenire în Israel; să se hrănească din jertfele mistuite de foc în cinstea Domnului şi din darurile aduse Domnului. Să n'aibă moştenire în mijlocul fraţilor lor: Domnul va fi moştenirea lor, cum le -a spus. Iată care va fi dreptul preoţilor dela popor: cei ce vor aduce o jertfă, fie bou, fie miel, să dea preotului spata, fălcile şi pîntecele. Să -i dai cele dintîi roade din grîul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău, şi pîrga din lîna oilor tale; căci pe el l -a ales Domnul, Dumnezeul tău, dintre toate seminţiile, ca să facă slujba în Numele Domnului, el şi fiii lui, în toate zilele. Cînd va pleca un Levit din una din cetăţile tale, din locul unde locuieşte el în Israel, ca să se ducă, după deplina dorinţă a sufletului său, în locul pe care -l va alege Domnul, şi va face slujbă în Numele Domnului, Dumnezeului tău, ca toţi fraţii lui Leviţi cari stau înaintea Domnului: va primi ca hrană o parte la fel cu a lor, şi, pe lîngă ea, se va bucura şi de veniturile ieşite din vînzarea averii lui părinteşti. Dupăce vei intra în ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urîciunile neamurilor acelora. Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descîntător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urîciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta. Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău. Căci neamurile acelea pe cari le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori; dar ţie, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ţi îngăduie lucrul acesta. Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el! Astfel el va răspunde la cererea pe care ai făcut -o Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, în ziua adunării poporului, cînd ziceai: ,,Să nu mai aud glasul Domnului, Dumnezeului meu, şi să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor.`` Atunci Domnul mi -a zis: ,,Ce au zis ei, este bine. Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce -i voi porunci Eu. Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe cari le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală. Dar proorocul care va avea îndrăsneala să spună în Numele Meu un cuvînt pe care nu -i voi porunci să -l spună, sau care va vorbi în numele altor dumnezei, proorocul acela să fie pedepsit cu moartea.`` Poate că vei zice în inima ta: ,,Cum vom cunoaşte cuvîntul pe care nu -l va spune Domnul?`` Cînd ceeace va spune proorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întîmpla, va fi un cuvînt pe care nu l -a spus Domnul. Proorocul acela l -a spus din îndrăsneală: să n'ai teamă de el.
Prima lectură
Boaz s'a suit la poarta cetăţii, şi s'a oprit acolo. Şi iată că cel ce avea drept de răscumpărare, şi despre care vorbise Boaz, trecea. Boaz i -a zis: ,,Hei, cutare, apropie-te, stai aici.`` Şi el s'a apropiat, şi s'a oprit. Boaz a luat atunci zece oameni dintre bătrînii cetăţii, şi a zis: ,,Şedeţi aici.`` Şi ei au şezut jos. Apoi a zis celui ce avea drept de răscumpărare: ,,Naomi, întorcîndu-se din ţara Moabului, a vîndut bucata de pămînt care era a fratelui nostru Elimelec. Am crezut de datoria mea să te înştiinţez despre aceasta, şi să-ţi spun: ,Cumpără -o, în faţa locuitorilor şi în faţa bătrînilor poporului meu. Dacă vrei s'o răscumperi, răscumpără -o; dar dacă nu vrei, spune-mi, ca să ştiu. Căci nu este nimeni înaintea ta care să aibă dreptul de răscumpărare, şi după tine eu am dreptul acesta.`` Şi el a răspuns: ,,O voi răscumpăra.`` Boaz a zis: ,,În ziua în care vei cumpăra ţarina din mîna Naomei, o vei cumpăra în acelaş timp şi dela Rut, Moabita, nevasta celui mort, ca să ridici numele mortului în moştenirea lui.`` Şi cel ce avea drept de răscumpărare a răspuns: ,,Nu pot s'o răscumpăr pe socoteala mea, de frică să nu-mi stric moştenirea mea; ia tu dreptul de răscumpărare, căci eu nu pot s'o răscumpăr.`` Odinioară în Israel, pentru întărirea unei răscumpărări sau unui schimb, omul îşi scotea încălţămintea şi o dădea celuilalt: aceasta slujea ca mărturie în Israel. Cel ce avea drept de răscumpărare a zis dar lui Boaz: ,,Cumpără -o pe socoteala ta!`` Şi şi -a scos încălţămintea. Atunci Boaz a zis bătrînilor şi întregului popor: ,,Voi sînteţi martori azi că am cumpărat din mîna Naomei tot ce era al lui Elimelec, al lui Chilion şi al lui Mahlon, şi că mi-am cumpărat deasemenea de nevastă pe Rut, Moabita, nevasta lui Mahlon, ca să ridic numele mortului în moştenirea lui, şi pentru ca numele mortului să nu fie şters dintre fraţii lui şi din poarta locului lui. Voi sînteţi martori azi despre aceasta!`` Tot poporul care era la poartă şi bătrînii au zis: ,,Sîntem martori! Domnul să facă pe femeia care intră în casa ta ca Rahela şi ca Lea, cari amîndouă au zidit casa lui Israel! Arată-ţi puterea în Efrata, şi fă-ţi un nume în Betleem! Sămînţa pe care ţi -o va da Domnul, prin această tînără femeie, să-ţi facă o casă asemenea casei lui Pereţ, care s'a născut lui Iuda din Tamar!`` Boaz a luat pe Rut, care i -a fost nevastă, şi el a intrat la ea. Domnul a făcut -o să zămislească, şi ea a născut un fiu. Femeile au zis Naomei: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, care nu te -a lăsat lipsită azi de un bărbat cu drept de răscumpărare, şi al cărui nume va fi lăudat în Israel! Copilul acesta îţi va înviora sufletul, şi va fi sprijinul bătrîneţelor tale; căci l -a născut noru-ta, care te iubeşte, şi care face pentru tine mai mult decît şapte fii.`` Naomi a luat copilul, l -a ţinut în braţe, şi a văzut de el. Vecinele i-au pus nume, zicînd: ,,Un fiu s'a născut Naomei!`` Şi l-au numit Obed. Acesta a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David. Iată sămînţa lui Pereţ. Pereţ a fost tatăl lui Heţron; Heţron a fost tatăl lui Ram; Ram a fost tatăl lui Aminadab; Aminadab a fost tatăl lui Nahşon: Nahşon a fost tatăl lui Salmon; Salmon a fost tatăl lui Boaz; Boaz a fost tatăl lui Obed; Obed a fost tatăl lui Isai; şi Isai a fost tatăl lui David
Rugăciunea de dimineață — prima lectură
Elisei s'a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Ioas, împăratul lui Israel, s'a pogorît la el, a plîns pe faţa lui, şi a zis: ,,Părinte, părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!`` Elisei i -a zis: ,,Ia un arc şi săgeţi.`` Şi a luat un arc şi nişte săgeţi! Apoi Elisei a zis împăratului lui Israel: ,,Încordează arcul cu mîna ta.`` Şi dupăce l -a încordat cu mîna lui, Elisei şi -a pus mînile pe mînile împăratului, şi a zis: ,,Deschide fereastra din spre răsărit.`` Şi a deschis -o. Elisei a zis: ,,Trage.`` Şi a tras. Elisei a zis: ,,Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva Sirienilor: vei bate pe Sirieni la Afec pînă îi vei nimici.`` Elisei a mai zis: ,,Ia săgeţi.`` Şi a luat. Elisei a zis împăratului lui Israel: ,,Loveşte în pămînt!`` Şi a lovit de trei ori; apoi s'a oprit. Omul lui Dumnezeu s'a mîniat pe el, şi a zis: ,,Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori: atunci ai fi bătut pe Sirieni pînă i-ai fi nimici, acum îi vei bate numai de trei ori.`` Elisei a murit, şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de Moabiţi. Şi, pe cînd îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete, şi au aruncat pe omul acela în mormîntul lui Elisei. Omul s'a atins de oasele lui Elisei, şi a înviat şi s'a sculat pe picioare. Hazael, împăratul Siriei, asuprise pe Israel tot timpul vieţii lui Ioahac.
Epistola
Faptele Apostolilor 13:16;13:26-33
Pavel s'a sculat, a făcut semn cu mîna, şi a zis: ,,Bărbaţi Israeliţi şi voi cari vă temeţi de Dumnezeu, ascultaţi! Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi ceice vă temeţi de Dumnezeu, vouă v'a fost trimes Cuvîntul acestei mîntuiri. Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n'au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osîndit, au împlinit cuvintele proorocilor, cari se citesc în fiecare Sabat. Măcarcă n'au găsit în El nicio vină de moarte, totuş ei au cerut lui Pilat să -L omoare. Şi, dupăce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos depe lemn, şi L-au pus într'un mormînt. Dar Dumnezeu L -a înviat din morţi. El S'a arătat, timp de mai multe zile celorce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, şi cari acum sînt martorii Lui înaintea norodului. Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri, Dumnezeu a împlinit -o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: ,,Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.``
Prima lectură
Dariu a găsit cu cale să pună peste împărăţie o sută două zeci de dregători, cari trebuiau să fie răspîndiţi în toată împărăţia; a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era şi Daniel. Dregătorii aceştia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nici o pagubă. Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; şi împăratul se gîndea să -l pună peste toată împărăţia. Atunci căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să -l pîrască în ce privea treburile împărăţiei. Dar n'au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentrucă el era credincios, şi nu se găsea nici o greşală la el şi niciun lucru rău. Atunci oamenii aceştia au zis: ,,Nu vom găsi niciun cuvînt de plîngere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!`` Apoi aceste căpetenii şi dregătorii aceştia s'au dus cu mare zarvă la împărat, şi i-au vorbit aşa: ,,Să trăieşti vecinic, împărate Dariu!`` Toate căpeteniile împărăţiei, îngrijitorii, dregătorii, sfetnicii, şi cîrmuitorii sînt de părere să se dea o poruncă împărătească, însoţită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălţa, în timp de trei zeci de zile, rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei. Acum, împărate, întăreşte oprirea, şi iscăleşte porunca aceasta, pentru ca să nu se poată schimba, după legea Mezilor şi Perşilor, care, odată dată, rămîne neschimbată.`` În urma celor de mai sus, împăratul Dariu a scris porunca şi oprirea. Cînd a aflat Daniel că s'a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. Atunci oamenii aceştia au dat năvală în casă, şi au găsit pe Daniel rugîndu-se şi chemînd pe Dumnezeul lui. Apoi s'au înfăţişat înaintea împăratului, şi i-au zis cu privire la oprirea împărătească: ,,N'ai scris tu o oprire, care spune că oricine va înălţa, timp de trei zeci de zile, rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei? ,,Împăratul a răspuns: ,,Lucrul acesta este adevărat, după legea Mezilor şi Perşilor, care nu se poate schimba!`` Ei au luat din nou cuvîntul şi au zis împăratului: ,,Daniel, unul din prinşii de război ai lui Iuda, nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris -o, şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!`` Împăratul s'a mîhnit foarte mult cînd a auzit lucrul acesta; s'a gîndit cum ar putea să scape pe Daniel; şi pînă la asfinţitul soarelui s'a trudit să -l scape. Dar oamenii aceia au stăruit de împărat, şi i-au zis: ,,Să ştii, împărate, că, după legea Mezilor şi Perşilor, orice oprire sau orice poruncă, întărită de împărat, nu se poate schimba!`` Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel, şi să -l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvîntul şi a zis lui Daniel: ,,Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujeşti, să te scape!`` Au adus o piatră, şi au pus -o la gura gropii. Împăratul a pecetluit -o cu inelul lui şi cu inelul mai marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. Împăratul s'a întors apoi în palatul său, a petrecut noaptea fără să mănînce, nu i s'a adus nicio ţiitoare, şi n'a putut să doarmă. În revărsatul zorilor, însă, împăratul s'a sculat şi s'a dus în grabă la groapa cu lei. Şi apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plîngător. Împăratul a luat cuvîntul, şi a zis lui Daniel: ,,Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia îi slujeşti necurmat, să te scape de lei?`` Şi Daniel a zis împăratului: ,,Vecinic să trăieşti, împărate! Dumnezeul meu a trimes pe îngerul Său şi a închis gura leilor, cari nu mi-au făcut niciun rău, pentrucă am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n'am făcut nimic rău!`` Atunci împăratul s'a bucurat foarte mult, şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă, şi nu s'a găsit nicio rană pe el, pentrucă avusese încredere în Dumnezeul său. Împăratul a poruncit să aducă pe oamenii aceia cari pîrîseră pe Daniel. Şi au fost aruncaţi în groapa cu lei, ei, copiii lor şi nevestele lor; şi, pînă să ajungă în fundul gropii, leii i-au şi apucat şi le-au fărîmiţat oasele. După aceea, împăratul Dariu a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile, cari locuiau în toată împărăţia: ,,Pacea să vă fie dată din belşug! Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, şi El dăinuieşte vecinic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăpînirea Lui nu va avea sfîrşit. El izbăveşte şi mîntuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pămînt. El a izbăvit pe Daniel din ghirele leilor!`` Daniel a dus -o bine supt domnia lui Dariu şi supt domnia lui Cir, Persanul.
Rugăciunea de dimineață — a doua lectură
După aceea Isus S'a mai arătat ucenicilor Săi la marea Tiberiadei. Iată cum S'a arătat: Simon Petru, Toma zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei, şi alţi doi din ucenicii lui Isus, erau împreună. Simon Petru le -a zis: ,,Mă duc să prind peşte.`` ,,Mergem şi noi cu tine,`` i-au zis ei. Au ieşit, şi au intrat într'o corabie; şi n'au prins nimic în noaptea aceea. Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus. ,,Copii``, le -a zis Isus, ,,aveţi ceva de mîncare?`` Ei i-au răspuns: ,,Nu``. El le -a zis: ,,Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei, şi veţi găsi.`` Au aruncat -o deci, şi n'o mai puteau trage de mulţimea peştilor. Atunci ucenicul, pe care -l iubea Isus, a zis lui Petru: ,,Este Domnul!`` Cînd a auzit Simon Petru că este Domnul şi -a pus haina pe el, şi s'a încins, căci era desbrăcat, şi s'a aruncat în mare. Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgînd mreaja cu peşti, pentrucă nu erau departe de ţărm decît ca la două sute de coţi. Cînd s'au pogorît pe ţărm au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pîne. Isus le -a zis: ,,Aduceţi din peştii, pe cari i-aţi prins acum.`` Simon Petru s'a suit în corăbioară, şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari: şi, măcar că erau atîţia, nu s'a rupt mreaja. ,,Veniţi de prînziţi,`` le -a zis Isus. Şi nici unul din ucenici nu cuteza să -L întrebe: ,,Cine eşti?`` căci ştiau că este Domnul. Isus S'a apropiat, a luat pînea, şi le -a dat; tot aşa a făcut şi cu peştele. Aceasta era a treia oară cînd Se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morţi. După ce au prînzit, Isus a zis lui Simon Petru: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decît aceştia?`` ,,Da, Doamne``, I -a răspuns Petru, ,,ştii că Te iubesc.`` Isus i -a zis: ,,Paşte mieluşeii Mei.``
Psalmul responsorial
(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov, să-ţi trimeată ajutor din locaşul Său cel Sfînt, şi să te sprijinească din Sion! Să-Şi aducă aminte de toate darurile tale de mîncare, şi să primească arderile tale de tot! (Oprire.) Să-ţi dea ce-ţi doreşte inima, şi să-ţi împlinească toate planurile tale! Atunci noi ne vom bucura de biruinţa ta, şi vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru. Domnul să-ţi asculte toate dorinţele tale! Ştiu de acum că Domnul scapă pe unsul Său, şi -i va răspunde din ceruri, din locaşul Lui cel Sfînt, prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui. Unii se bizuiesc pe carăle lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru. Ei se îndoaie şi cad; dar noi ne ridicăm şi rămînem în picioare. Scapă, Doamne, pe împăratul, şi ascultă-ne cînd Te chemăm!
Evanghelia
Pe cînd vorbeau ei astfel, însuş Isus a stătut în mijlocul lor, şi le -a zis: ,,Pace vouă!`` Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le -a zis: ,,Pentru ce sînteţi turburaţi? Şi dece vi se ridică astfel de gînduri în inimă? Uitaţi-vă la mînile şi picioarele Mele, Eu sînt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n'are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.`` (Şi după ce a zis aceste vorbe, le -a arătat mînile şi picioarele Sale.) Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau, şi se mirau, El le -a zis: ,,Aveţi aici ceva de mîncare?`` I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagur de miere. El le -a luat, şi a mîncat înaintea lor. Apoi le -a zis: ,,Iată ce vă spuneam cînd încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.`` Atunci le -a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Şi le -a zis: ,,Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos, şi să învieze a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începînd din Ierusalim.
Psalmul responsorial
Veniţi să cîntăm cu veselie Domnului, şi să strigăm de bucurie către Stînca mîntuirii noastre. Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cîntece în cinstea Lui! Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un Împărat mare mai pesus de toţi dumnezeii. El ţine în mînă adîncimile pămîntului, şi vîrfurile munţilor sînt ale Lui. A Lui este marea, El a făcut -o, şi mînile Lui au întocmi uscatul: veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru! Căci El este Dumnezeul nostru, şi noi sîntem poporul păşunei Lui, turma, pe care o povăţuieşte mîna Lui... O! de aţi asculta azi glasul Lui! - ,,Nu vă împetriţi inima, ca la Meriba, ca în ziua dela Masa, în pustie, unde părinţii voştri M'au ispitit, şi M'au încercat, măcarcă văzuseră lucrările Mele. Patruzeci de ani M'am scîrbit de neamul acesta, şi am zis: ,,Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele.`` De aceea am jurat în mînia Mea: ,,Nu vom intra în odihna Mea!``
Psalmul responsorial
(O cîntare. Un psalm al lui David.) Gata îmi este inima să cînte, Dumnezeule! Voi cînta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea! Deşteptaţi-vă, alăută şi arfă! Mă voi trezi în zori de zi. Te voi lăuda printre popoare, Doamne, Te voi cînta printre neamuri. Căci mare este bunătatea Ta şi se înalţă mai pe sus de ceruri, iar credincioşia Ta pînă la nori. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi fie slava Ta peste tot pămîntul! Pentru ca prea iubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta, şi ascultă-ne! Dumnezeu a vorbit în sfinţenia Lui: ,,Voi birui, voi împărţi Sihemul, voi măsura valea Sucot; al Meu este Galaadul, al Meu Manase; Efraim este întăritura capului Meu, şi Iuda, toiagul Meu de cîrmuire; Moab este ligheanul în care Mă spăl; Îmi arunc încălţămintea asupra Edomului; strig de bucurie asupra ţării Filistenilor!`` Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom? Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat, şi care nu vrei să mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre? Dă-ne ajutor în necaz, căci zădarnic este ajutorul omului. Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi; El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri.
Psalmul responsorial
Binecuvintează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvinteze Numele Lui cel sfînt! Binecuvintează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale El îţi vindecă toate boalele tale; El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare; El îţi satură de bunătăţi bătrîneţa, şi te face să întinereşti iarăş ca vulturul. Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi. El Şi -a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale copiilor lui Israel. Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător si bogat în bunătate. El nu Se ceartă fără încetare, şi nu ţine mînia pe vecie. Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre. Ci cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El; cît este de departe răsăritul de apus, atît de mult depărtează El fărădelegile noastre dela noi. Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură domnul de ceice se tem de El. Căci El ştie din ce sîntem făcuţi; Îşi aduce aminte că sîntem ţărînă. Omul! zilele lui sînt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe cîmp. Cînd trece un vînt peste ea, nu mai este, şi locul pe care -l cuprindea, n'o mai cunoaşte. Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru ceice se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor, pentru ceice păzesc legămîntul Lui, şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească. Domnul Şi -a aşezat scaunul de domnie în ceruri, şi domnia Lui stăpîneşte peste tot. Binecuvîntaţi pe Domnul, îngerii Lui, cari sînteţi tari în putere, cari împliniţi poruncile Lui, şi cari ascultaţi de glasul cuvîntului Lui. Binecuvîntaţi pe Domnul, toate oştirile Lui, robii Lui, cari faceţi voia Lui! Binecuvîntaţi pe Domnul, toate lucrările Lui, în toate locurile stăpînirii Lui! Binecuvintează, suflete, pe Domnul!
Rugăciunea de seară — prima lectură
Mîna Domnului a venit peste mine, şi m'a luat în Duhul Domnului, şi m'a pus în mijlocul unei văi pline de oase. M'a făcut să trec pe lîngă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văiei, şi erau uscate de tot. El mi -a zis: ,,Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?`` Eu am răspuns: ,,Doamne, Dumnezeule, tu ştii lucrul acesta!`` El mi -a zis: ,,Prooroceşte despre oasele acestea, şi spune-le: ,Oase uscate, ascultaţi cuvîntul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: ,Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia! Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul.`` Am proorocit cum mi se poruncise. Şi pe cînd prooroceam, s'a făcut un vuiet, şi iată că s -a făcut o mişcare, şi oasele s'au apropiat unele de altele! M-am uitat, şi iată că le-au venit vine, carnea a crescut, şi le -a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele. El mi -a zis: ,,Prooroceşte, şi vorbeşte duhului! Prooroceşte, fiul omului, şi zi duhului: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Duhule, vino din cele patru vînturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!` Am proorocit, cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat, şi au stătut pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr. El mi -a zis: ,,Fiul omului, oasele acestea sînt toată casa lui Israel. Iată că ei zic: ,Ni s'au uscat oasele, ni s'a dus nădejdea; sîntem pierduţi!`` Deaceea, prooroceşte, şi spune-le: ,,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăş în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul, cînd vă voi deschide mormintele, şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu! Voi pune Duhul Meu în voi, şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăş în ţara voastră, şi veţi şti că Eu, Domnul, am vorbit şi am făcut, zice Domnul.`` Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:
A doua lectură
Vin la voi pentru a treia oară. ,,Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.`` Cum am spus, cînd am fost de faţă a doua oară, tot aşa şi azi, cînd nu sînt de faţă, spun iarăş mai dinainte celor ce au păcătuit mai înainte, şi tuturor celorlalţi, că, dacă mă voi întoarce la voi, n'am să cruţ deloc; căci căutaţi o dovadă că Hristos vorbeşte în mine: El care nu este slab faţă de voi, ci este plin de putere între voi. În adevăr El a fost răstignit prin slăbiciune; dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel şi noi sîntem slabi în El, dar, prin puterea lui Dumnezeu, vom fi plini de viaţă cu El faţă de voi. Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sînteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sînteţi lepădaţi. Dar trag nădejde că veţi recunoaşte că noi nu sîntem lepădaţi. Totuş ne rugăm lui Dumnezeu să nu faceţi nimic rău; nu pentru ca să ne putem arăta noi înşine primiţi, ci ca să faceţi ce este bine, chiar dacă noi am trece drept lepădaţi. Căci n'avem nici o putere împotriva adevărului ci pentru adevăr. În adevăr, ne bucurăm cînd noi sîntem slabi, iar voi sînteţi tari; şi ne rugăm pentru desăvîrşirea voastră. Tocmai de aceea vă scriu aceste lucruri, cînd nu sînt de faţă, pentruca, atunci cînd voi fi de faţă, să nu mă port cu asprime, potrivit cu puterea pe care mi -a dat -o Domnul pentru zidire, iar nu pentru dărîmare. Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvîrşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. Spuneţi-vă unii altora sănătate, cu o sărutare sfîntă. Toţi sfinţii vă trimet sănătate. Harul Domnului Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfîntului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin
A doua lectură
Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentruca, dacă unii nu ascultă Cuvîntul, să fie cîştigaţi fără cuvînt, prin purtarea nevestelor lor, cînd vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blînd şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, cari nădăjduiau în Dumnezeu, şi erau supuse bărbaţilor lor; Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rîndul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dînd cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre. Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gînduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi , smeriţi. Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvîntaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvîntarea. Căci cine iubeşte viaţa, şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrîneze limba dela rău, şi buzele dela cuvinte înşelătoare. Să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea, şi s-o urmărească. Şi cine vă va face rău, dacă sînteţi plini de rîvnă pentru bine? Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! N-aveţi nici o teamă de ei, şi nu vă tulburaţi! avînd un cuget curat; pentruca cei ce bîrfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămînă de ruşine tocmai în lucrurile în cari vă vorbesc de rău. Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentrucă faceţi binele decît pentrucă faceţi răul! Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorît în trup , dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, cari fuseseră răzvrătite odinioară, cînd îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, cînd se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt. Icoana aceasta închipuitoare vă mîntuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpînirile şi puterile.
A doua lectură
Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, cari n'au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii, cari vom rămînea pînă la venirea Domnului, nu vom lua -o înaintea celor adormiţi. Căci însuş Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întîi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mîngîiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.
A doua lectură
Ce era dela început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mînile noastre, cu privire la Cuvîntul vieţii, - pentrucă viaţa a fost arătată, şi noi am văzut -o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa vecinică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne -a fost arătată; - deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Vestea, pe care am auzit -o dela El şi pe care v'o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întunerec. Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întunerec, minţim, şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuş este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sîngele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. Dacă zicem că n'avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Dacă zicem că n'am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvîntul Lui nu este în noi.
Evanghelia
Atunci Pilat a luat pe Isus, şi a pus să -L bată. Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus -o pe cap, şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură. Apoi, s'au apropiat de El, şi ziceau: ,,Plecăciune, Împăratul Iudeilor!`` Şi -I dădeau palme. Pilat a ieşit iarăş afară, şi a zis Iudeilor: ,,Iată că vi -L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nicio vină în El.`` Isus a ieşit deci afară, purtînd cununa de spini şi haina de purpură. ,,Iată omul!`` le -a zis Pilat. Cînd L-au zărit preoţii cei mai de seamă şi aprozii, au început să strige: ,,Răstigneşte -l! Răstigneşte -l!`` ,,Luaţi -L voi şi răstigniţi -L``, le -a zis Pilat, ,,căci eu nu găsesc nicio vină în El.`` Iudeii i-au răspuns: ,,Noi avem o Lege, şi după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentrucă S'a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.`` Cînd a auzit Pilat aceste cuvinte, i -a fost şi mai mare frică. A intrat iarăş în odaia de judecată, şi a zis lui Isus: ,,De unde eşti Tu?`` Dar Isus nu i -a dat niciun răspuns. Pilat I -a zis: ,,Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc, şi am putere să-Ţi dau drumul!`` ,,N'ai avea nicio putere asupra Mea``, i -a răspuns Isus, ,,dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mînile tale, are un mai mare păcat.`` De atunci Pilat căuta să -I dea drumul. Dar Iudeii strigau: ,,Dacă dai drumul omului acestuia, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, este împotriva Cezarului.`` Cînd a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit ,,Pardosit cu pietre``, iar evreieşte: ,,Gabata.`` Era ziua Pregătirii Paştelor, cam pela ceasul al şaselea. Pilat a zis Iudeilor: ,,Iată Împăratul vostru!`` Dar ei au strigat: ,,Ia -L, ia -L, răstigneşte -L!`` ,,Să răstignesc pe Împăratul vostru?`` le -a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: ,,Noi n'avem alt împărat decît pe Cezarul!`` Atunci L -a dat în mînile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus, şi L-au dus să -L răstignească. Isus, ducîndu-Şi crucea, a ajuns la locul, zis al ,,Căpăţînii``, care în evreieşte se cheamă ,,Golgota.`` Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul deoparte şi altul de alta, iar Isus la mijloc. Pilat a scris o însemnare, pe care a pus -o deasupra crucii, şi era scris: ,,Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor.`` Mulţi din Iudei au citit această însemnare, pentrucă locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte. Preoţii cei mai de seamă ai Iudeilor au zis lui Pilat: ,,Nu scrie: ,Împăratul Iudeilor`. Ci scrie că El a zis: ,Eu sînt Împăratul Iudeilor.`` ,,Ce am scris, am scris``, a răspuns Pilat. Ostaşii, dupăce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele, şi le-au făcut patru părţi, cîte o parte pentru fiecare ostaş. I-au luat şi cămaşa, care n'avea nici o cusătură, ci era dintr -o singură ţesătură de sus pînă jos. Şi au zis între ei: ,,Să n'o sfîşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie.`` Aceasta s'a întîmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: ,,Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.`` Iată ce au făcut ostaşii. Lîngă crucea lui Isus, stătea mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, şi Maria Magdalina. Cînd a văzut Isus pe mamă-Sa, şi lîngă ea pe ucenicul, pe care -l iubea, a zis mamei Sale: ,,Femeie, iată fiul tău!`` Apoi, a zis ucenicului: ,,Iată mama ta!`` Şi, din ceasul acela ucenicul a luat -o la el acasă. După aceea, Isus, care ştia că acum totul s'a sfîrşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: ,,Mi -e sete.`` Acolo era un vas plin cu oţet. Ostaşii au pus într'o ramură de isop un burete plin cu oţet, şi I l-au dus la gură. Cînd a luat Isus oţetul, a zis: ,,S'a isprăvit!`` Apoi şi -a plecat capul, şi Şi -a dat duhul. De frică să nu rămînă trupurile pe cruce în timpul Sabatului, -căci era ziua Pregătirii, şi ziua aceea de Sabat era o zi mare-Iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierile picioarelor celor răstigniţi, şi să fie luaţi de pe cruce. Ostaşii au venit deci, şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintîi, apoi pe ale celuilalt, care fusese răstignit împreună cu El. Cînd au venit la Isus, şi au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierile picioarelor; ci unul din ostaşi I -a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sînge şi apă. Faptul acesta este adeverit de celce l -a văzut: mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi. Aceste lucruri s'au întîmplat, ca să se împlinească Scriptura: ,,Niciunul din oasele Lui nu va fi sfărîmat.`` Şi în altă parte, Scriptura mai zice: ,,Vor vedea pe cine au străpuns.`` După aceea, Iosif din Arimatea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica Iudeilor, a rugat pe Pilat să -i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i -a dat voie. El a venit deci, şi a luat trupul lui Isus. Nicodim, care la început se dusese la Isus, noaptea, a venit şi el, şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe. Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în făşii de pînză de in, cu miresme, dupăcum au obicei Iudeii să îngroape. În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormînt nou, în care nu mai fusese pus nimeni. Din pricină că era ziua Pregătirii Iudeilor, pentrucă mormîntul era aproape, au pus acolo pe Isus.
Rugăciunea de seară — a doua lectură
După ce au prînzit, Isus a zis lui Simon Petru: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decît aceştia?`` ,,Da, Doamne``, I -a răspuns Petru, ,,ştii că Te iubesc.`` Isus i -a zis: ,,Paşte mieluşeii Mei.``
Evanghelia
Maria s'a sculat chiar în zilele acelea, şi a plecat în grabă spre munţi, într'o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia, şi a urat de bine Elisavetei. Cum a auzit Elisaveta urarea Mariei, i -a săltat pruncul în pîntece, şi Elisaveta s'a umplut de Duhul Sfînt. Ea a strigat cu glas tare: ,,Binecuvîntată eşti tu între femei, şi binecuvîntat este rodul pîntecelui tău. Cum mi -a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu? Fiindcă iată, cum mi -a ajuns la urechi glasul urării tale, mi -a săltat pruncul în pîntece de bucurie. Ferice de aceea care a crezut; pentrucă lucrurile, cari i-au fost spuse din partea Domnului, se vor împlini.`` Şi Maria a zis: ,,Sufletul meu măreşte pe Domnul, şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mîntuitorul meu, pentrucă a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că deacum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, pentrucă Cel Atot Puternic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfînt, şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gîndurile, pe cari le aveau cei mîndri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămînzi i -a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i -a scos afară cu mînile goale. A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi -a adus aminte de îndurarea Sa, - cum făgăduise părinţilor noştri, -faţă de Avraam şi sămînţa lui în veac.`` Maria a rămas împreună cu Elisaveta cam trei luni. Apoi s'a întors acasă.
Evanghelia
A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! El este Acela despre care ziceam: ,,După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine. Eu nu -L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.`` Ioan a făcut următoarea mărturisire: ,,Am văzut Duhul pogorîndu-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El. Eu nu -L cunoşteam; dar Celce m'a trimes să botez cu apă, mi -a zis: ,Acela peste care vei vedea Duhul pogorîndu-Se şi oprindu-Se, este Celce botează cu Duhul Sfînt.` Şi eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.``
Evanghelia
În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul, şi propovăduia în pustia Iudeii. El zicea: ,,Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.`` Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, cînd zice: ,,Iată glasul celui ce strigă în pustie: ,Pregătiţi calea Domnului, neteziţi -I cărările.`` Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brîu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea şi din toate împrejurimile Iordanului, au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în rîul Iordan. Dar cînd a văzut pe mulţi din Farisei şi din Saduchei că vin să primească botezul lui, le -a zis: ,,Pui de năpîrci, cine v'a învăţat să fugiţi de mînia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră. Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ,Avem ca tată pe Avraam!` Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc. Cît despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Celce vine după mine, este mai puternic decît mine, şi eu nu sînt vrednic să -I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc. Acela Îşi are lopata în mînă, Îşi va curăţi cu desăvîrşire aria, şi Îşi va strînge grîul în grînar; dar pleava o va arde într'un foc care nu se stinge.`` Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan căuta să -l oprească. ,,Eu``, zicea el, ,,am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?`` Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.`` Atunci Ioan L -a lăsat. De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s'au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s'a auzit un glas, care zicea: ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.``
Un plan zilnic care parcurge Biblia în mod continuu. Textul Bibliei este în domeniul public. (Cornilescu 1924)
Lecturile zilei, în fiecare dimineață
În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.

