Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Prima lectură

Ezechiel 41

M'a dus în Templu. A măsurat stîlpii; aveau o lăţime de şase coţi deoparte, şi o lăţime de şase coţi de alta-aceasta este lăţimea stîlpilor. Lăţimea uşii era de zece coţi; iar canaturile uşii erau laţi de cinci coţi deoparte, şi cinci coţi de cealaltă parte. A măsurat şi lungimea Templului: patruzeci de coţi, şi lăţimea: douăzeci de coţi. Apoi a intrat înlăuntru. A măsurat uşiorii uşii: doi coţi, uşa şase coţi, şi lăţimea uşii, şapte coţi. Pe partea dinainte a Templului a măsurat în lungime douăzeci de coţi şi în lăţime douăzeci de coţi; şi mi -a zis: ,,Acesta este Locul prea sfînt!`` A măsurat zidul casei: gros de şase coţi, şi lăţimea odăilor lăturalnice de jur împrejurul casei, patru coţi. Odăile lăturalnice erau unele peste altele, în număr de treizeci, aşezate în trei caturi; ele dădeau în nişte îmbucături de zid făcute anume pentru odăile acestea din jur împrejurul casei, aşa că se sprijineau pe ele, şi nu pe zidul casei. Odăile, cu cît erau mai sus, cu atît erau mai încăpătoare, şi te suiai la ele ocolind; căci te suiai împrejurul casei pe o scară şerpuitoare. Astfel era mai mult loc, ca lărgime, în partea de sus a casei, şi din catul de jos te suiai în catul de sus prin cel dela mijloc. De jur împrejurul casei se vedea o pardoseală ieşită în afară. Odăile lăturalnice aveau nişte temelii, şi erau de o prăjină întreagă, adică şase coţi la unghiu. Zidul de afară al odăilor lăturalnice avea o grosime de cinci coţi. Locul gol dintre odăile lăturalnice ale casei şi odăile dimprejurul casei, avea o lăţime de două zeci de coţi, de jur împrejur. Uşa odăilor lăturalnice dădea în locul gol: o uşă la miază noapte, şi o uşă la miază zi; şi lărgimea locului gol era de cinci coţi de jur împrejur. Clădirea din faţa locului gol, din partea de apus, avea o lăţime de şaptezeci de coţi, un zid de cinci coţi de gros de jur împrejur, şi era lung de nouăzeci de coţi. A măsurat şi casa, care avea o lungime de o sută de coţi. Locul gol, clădirea şi zidurile sale, aveau de asemenea o lungime de o sută de coţi. Lăţimea feţei casei şi a locului gol, din spre răsărit, era de o sută de coţi. A măsurat lungimea clădirii dinaintea locului gol, pe partea dinapoi a casei, şi pridvoarele ei de fiecare parte: erau o sută de coţi. Templul şi casa dinlăuntru, tinda de afară, pragurile, ferestrele îngrădite, pridvoarele din jurul celor trei caturi, din faţa pragurilor, erau acoperite cu lemn de jurîmprejur. Dela pămînt pînă la ferestrele acoperite, pînă deasupra uşii, partea dinlăuntrul casei, partea de afară, tot zidul de jur împrejurul casei din lăuntru şi din afară, totul era după măsură, şi împodobit cu heruvimi şi finici. Între doi heruvimi era un finic. Fiecare heruvim avea două feţe, o faţă de om întoarsă spre un finic deoparte, şi o faţă de leu întoarsă spre celalt finic, de cealaltă parte; aşa era de jur împrejurul casei. Dela pămînt pînă deasupra uşii, erau heruvimi şi finici, şi tot aşa şi pe zidul Templului. Uşiorii Templului era în patru muchi. Şi în faţa Locului prea sfînt erau ceva care se vedea ca un altar de lemn, înalt de trei coţi, lung de doi coţi şi lat de doi coţi. Colţurile, temelia, şi pereţii lui erau de lemn. Omul acela mi -a zis: ,,Aceasta este masa care este înaintea Domnului! Templul şi Locul prea sfînt aveau două uşi. Fiecare uşă avea două canaturi, cari se întorceau amîndouă pe uşi, două canaturi pentru o uşă şi două pentru cealaltă. Pe uşile Templului erau săpaţi heruvimi şi finici, ca şi pe ziduri. În faţa pridvorului de afară erau nişte grinzi de lemn îmbucate între ele. Erau ferestre îngrădite, şi deoparte şi de cealaltă erau finici, şi tot aşa era şi pe laturile pridvorului, pe odăile lăturalnice şi pe grinzile de sus.

Prima lectură

Exodul 19:10-19

Şi Domnul a zis lui Moise: ,,Du-te la popor, sfinţeşte -i azi şi mîne, şi pune -i să-şi spele hainele. Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va pogorî, în faţa întregului popor, pe muntele Sinai. Să hotărăşti poporului anumite margini dejurîmprejur, şi să spui: ,Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui. Oricine se va atinge de munte, va fi pedepsit cu moartea. Nici o mînă să nu se atingă de el; ci pe oricine se va atinge, să -l omoare cu pietre, sau să -l străpungă cu săgeţi: dobitoc sau om, nu va trăi.` Cînd va suna trîmbiţa, ei vor înainta spre munte.`` Moise s'a pogorît de pe munte la popor: a sfinţit poporul, şi ei şi-au spălat hainele. Şi a zis poporului: ,,Fiţi gata în trei zile; să nu vă apropiaţi de vreo femeie.`` A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere, şi un nor gros pe munte; trîmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. Moise a scos poporul din tabără, spre întîmpinarea lui Dumnezeu, şi s'au aşezat la poalele muntelui. Muntele Sinai era tot numai fum, pentrucă Domnul Se pogorîse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere. Trîmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.

Prima lectură

Iosua 23:1-16

De multă vreme Domnul dăduse odihnă lui Israel, izbăvindu -l de toţi vrăjmaşii cari -l înconjurau. Iosua era bătrîn, înaintat în vîrstă. Atunci Iosua o chemat pe tot Israelul, pe bătrînii lui, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui, şi pe căpeteniile oastei. Şi le -a zis: ,,Eu sînt bătrîn, înaintat în vîrstă. Aţi văzut tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru, a luptat pentru voi. Vedeţi, v'am dat ca moştenire prin sorţ, după seminţiile voastre, neamurile acestea cari au rămas, începînd dela Iordan, şi toate neamurile pe cari le-am nimicit, pînă la marea cea mare spre apusul soarelui. Domnul, Dumnezeul vostru, le va izgoni dinaintea voastră şi le va alunga dinaintea voastră; şi voi le veţi stăpîni ţara, cum a spus Domnul, Dumnezeul vostru. Puneţi-vă toată puterea ca să păziţi şi să împliniţi tot ce este scris în cartea legii lui Moise, fără să vă abateţi nici la dreapta nici la stînga. Să nu vă amestecaţi cu neamurile acestea cari au rămas printre voi; să nu rostiţi numele dumnezeilor lor, şi să nu -l întrebuinţaţi în jurămînt; să nu le slujiţi, şi să nu vă închinaţi înaintea lor. Ci alipiţi-vă de Domnul Dumnezeul vostru, cum aţi făcut pînă în ziua aceasta. Domnul a izgonit dinaintea voastră neamuri mari şi puternice; şi nimeni pînă în ziua aceasta, n'a putut să vă stea împotrivă. Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul, Dumnezeul vostru, lupta pentru voi, cum v'a spus. Vegheaţi dar cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru. Dacă vă veţi abate şi vă veţi alipi de neamurile acestea cari au rămas printre voi, dacă vă veţi uni cu ele prin căsătorii, şi dacă veţi intra în legături cu ele, să fiţi încredinţaţi că Domnul Dumnezeul vostru, nu va mai izgoni aceste neamuri dinaintea voastră; ci ele vă vor fi o cursă şi un laţ, un bici în coaste, şi nişte spini în ochi, pînă veţi pieri de pe faţa acestei ţări bune, pe care v'a dat -o Domnul, Dumnezeul vostru. Iată că astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pămîntesc. Recunoaşteţi dar din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, că niciunul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n'a rămas neîmplinit; toate vi s'au împlinit, niciunul n'a rămas neîmplinit. Şi după cum toate cuvintele bune, pe cari vi le spusese Domnul, Dumnezeul vostru, s'au împlinit pentru voi, tot aşa Domnul va împlini faţă de voi toate cuvintele rele, pînă vă va nimici de pe faţa acestei ţări bune pe care v'a dat -o Domnul, Dumnezeul vostru. Dacă veţi călca legămîntul pe care vi l -a dat Domnul, Dumnezeul vostru, şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor, Domnul Se va aprinde de mînie împotriva voastră, şi veţi pieri de grab din ţara cea bună pe care v'a dat -o El``.

Prima lectură

Deuteronomul 5

Moise a chemat pe tot Israelul, şi i -a zis: ,,Ascultă, Israele, legile şi poruncile pe cari vi le spun astăzi în auzul vostru. Învăţaţi-le, şi împliniţi-le cu scumpătate. Domnul, Dumnezeul nostru, a încheiat cu noi un legămînt la Horeb. Nucu părinţii noştri a încheiat Domnul legămîntul acesta, ci cu noi, cari sîntem toţi vii astăzi aici. Domnul v'a vorbit faţă în faţă pe munte, din mijlocul focului. Eu am stat atunci între Domnul şi voi, ca să vă vestesc cuvîntul Domnului; căci vă era frică de foc, şi nu v'aţi suit pe munte. El a zis: ,,Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să n'ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în ape supt pămînt. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; şi Mă îndur pînă la al miilea neam de ceice Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui. Ţine ziua de odihnă, ca s'o sfinţeşti, cum ţi -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău. Şase zile să lucrezi, şi să-ţi faci toate treburile. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca şi robul şi roaba ta să se odihnească întocmai ca tine. Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te -a scos din ea cu mînă tare şi cu braţ întins: de aceea ţi -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, cum ţi -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, ca să ai zile multe şi să fii fericit în ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău. Să nu ucizi. Să nu preacurveşti. Să nu furi. Să nu mărturiseşti strîmb împotriva aproapelui tău. Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău; să nu pofteşti casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici un alt lucru care este al aproapelui tău.`` Acestea sînt cuvintele pe cari le -a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului din nori şi din negură deasă, şi le -a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le -a scris pe două table de piatră, şi mi le -a dat. Cînd aţi auzit glasul acela din mijlocul întunerecului, şi pe cînd tot muntele era aprins, căpeteniile seminţiilor voastre şi bătrînii voştri s'au apropiat toţi de mine, şi aţi zis: ,,Iată că Domnul, Dumnezeul nostru, ne -a arătat slava şi mărimea Lui şi noi I-am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi, am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, şi totuş au rămas vii. Şi acum pentruce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi şi mai departe glasul Domnului, Dumnezeului nostru, vom muri. Cine este, în adevăr, omul acela, care să fi auzit vreodată, ca noi, glasul Dumnezeului celui viu vorbind din mijlocul focului, şi totuş să fi rămas viu? Apropie-te mai bine, tu, şi ascultă tot ce-ţi va spune Domnul, Dumnezeul nostru; apoi să ne spui tu însuţi tot ce-ţi va spune Domnul, Dumnezeul nostru, şi noi vom asculta, şi vom face.`` Domnul a auzit cuvintele pe cari mi le-aţi spus. Şi Domnul mi -a zis: ,,Am auzit cuvintele pe cari ţi le -a spus poporul acesta: tot ce au zis este bine. O! de ar rămînea ei cu aceeaş inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor! Du-te de spune-le: ,,Întoarceţi-vă în corturile voastre.`` Dar tu, rămîi aici cu Mine, şi-ţi voi spune toate poruncile, legile şi rînduielile, pe cari să -i înveţi să le împlinească în ţara pe care le -o dau în stăpînire.`` Luaţi seama dar, să faceţi aşa cum v'a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă abateţi de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stînga. Să urmaţi în totul calea pe care v'a poruncit Domnul Dumnezeul vostru, să umblaţi, ca să trăiţi şi să fiţi fericiţi, şi să aveţi zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpînire.

Epistola

Faptele Apostolilor 8:26-40

Un înger al Domnului a vorbit lui Filip, şi i -a zis: ,,Scoală-te, şi du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu.`` Filip s'a sculat şi a plecat. Şi iată că un Etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a Etiopienilor, şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine, se întorcea de acolo, şi şedea în carul lui, şi citea pe proorocul Isaia. Duhul a zis lui Filip: ,,Du-te, şi ajunge carul acesta!`` Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i -a zis: ,,Înţelegi tu ce citeşti?`` Famenul a răspuns: ,,Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?`` Şi a rugat pe Filip să se suie în car, şi să şadă împreună cu el. Locul din Scriptură, pe care -l citea, era acesta: ,,El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce -l tunde, aşa nu Şi -a deschis gura; în smerenia Lui, judecata I -a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I -a fost luată de pe pămînt.`` Famenul a zis lui Filip: ,,Rogu-te, despre cine vorbeşte proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?`` Atunci Filip a luat cuvîntul, a început dela Scriptura aceasta, şi i -a propovăduit pe Isus. Pe cînd îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: ,,Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?`` Filip a zis: ,,Dacă crezi din toată inima, se poate.`` Famenul a răspuns: ,,Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.`` A poruncit să stea carul, s'au pogorît amîndoi în apă, şi Filip a botezat pe famen. Cînd au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l -a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie, Filip se afla la Azot, de unde s'a dus pînă la Cezarea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care trecea.

Psalmul responsorial

Psalmii 150

Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Dumnezeu în Locaşul Lui cel sfînt, lăudaţi -L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui! Lăudaţi -L pentru isprăvile Lui cele mari, lăudaţi -L, după mărimea Lui nemărginită! Lăudaţi -L cu sunet de trîmbiţă, lăudaţi -L cu alăuta şi arfa! Lăudaţi -L cu timpane şi cu jocuri, lăudaţi -L, cîntînd cu instrumente cu coarde şi cu cavalul. Lăudaţi -L cu chimvale sunătoare, lăudaţi -L cu chimvale zîngănitoare! Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul

Psalmul responsorial

Psalmii 90

(O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.) Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam. Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea, din vecinicie în vecinicie, Tu eşti Dumnezeu! Tu întorci pe oameni în ţărînă, şi zici: ,,Întoarceţi-vă fiii oamenilor!`` Căci înaintea Ta, o mie de ani sînt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte. Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sînt ca iarba, care încolţeşte iarăş: înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă. Noi sîntem mistuiţi de mînia Ta, şi îngroziţi de urgia Ta. Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mîndreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm. Dar cine ia seama la tăria mîniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine? Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă! Întoarce-te, Doamne! Pînă cînd zăboveşti? Ai milă de robii Tăi! Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli. Înveseleşte-ne tot atîtea zile cîte ne-ai smerit, tot atîţia ani cît am văzut nenorocirea! Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta fiilor lor! Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mînilor noastre, da, întăreşte lucrarea mînilor noastre!

Evanghelia

Ioan 20:11-18

Dar Maria şedea afară lîngă mormînt, şi plîngea. Pe cînd plîngea s'a plecat să se uite în mormînt. Şi a văzut doi îngeri în alb, şezînd în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare. ,,Femeie``, i-au zis ei, ,,pentruce plîngi?`` Ea le -a răspuns: ,,Pentrucă au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.`` Dupăce a zis aceste vorbe, s'a întors, şi a văzut pe Isus stînd acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus. ,,Femeie``, i -a zis Isus, ,,de ce plîngi? Pe cine cauţi?`` Ea a crezut că este grădinarul, şi I -a zis: ,,Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să -L iau.`` Isus i -a zis: ,,Marie!`` Ea s'a întors, şi I -a zis în evreieşte: ,,Rabuni!`` adică: ,,Învăţătorule!`` ,,Nu mă ţinea``, i -a zis Isus; ,,căci încă nu M'am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.`` Maria Magdalina s'a dus, şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul, şi că i -a spus aceste lucruri.

Psalmul responsorial

Psalmii 140

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Scapă-mă, Doamne, de oamenii cei răi! Păzeşte-mă de oamenii asupritori, cari cugetă lucruri rele în inima lor, şi sînt totdeauna gata să aţîţe războiul! Ei îşi ascut limba ca un şarpe, au pe buze o otravă de năpîrcă. - Păzeşte-mă, Doamne, de mîinile celui rău! Fereşte-mă de oamenii asupritori, cari se gîndesc să mă doboare! Nişte îngîmfaţi îmi întind curse şi laţuri, pun reţele dealungul drumului, şi îmi întind capcane. -(Oprire). Eu zic Domnului: ,,Tu eşti Dumnezeul meu! Ia aminte, Doamne, la glasul rugăciunilor mele! Doamne, Dumnezeule, tăria mîntuirii mele, Tu-mi acoperi capul în ziua luptei.`` Nu împlini, Doamne, dorinţele celui rău, nu lăsa să -i izbutească planurile, ca să nu se fălească! -(Oprire). Asupra capului celor ce mă înconjoară să cadă nelegiuirea buzelor lor! Cărbuni aprinşi să cadă peste ei! În foc să fie aruncaţi, în adîncuri, de unde să nu se mai scoale! Omul cu limba mincinoasă nu se întăreşte pe pămînt, şi pe omul asupritor, nenorocirea îl paşte şi -l duce la pierzanie. Ştiu că Domnul face dreptate celui obijduit, dreptate celor lipsiţi. Da, cei neprihăniţi vor lăuda Numele Tău, oamenii fără prihană vor locui înaintea Ta.

Psalmul responsorial

Psalmii 95

Veniţi să cîntăm cu veselie Domnului, şi să strigăm de bucurie către Stînca mîntuirii noastre. Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cîntece în cinstea Lui! Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un Împărat mare mai pesus de toţi dumnezeii. El ţine în mînă adîncimile pămîntului, şi vîrfurile munţilor sînt ale Lui. A Lui este marea, El a făcut -o, şi mînile Lui au întocmi uscatul: veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru! Căci El este Dumnezeul nostru, şi noi sîntem poporul păşunei Lui, turma, pe care o povăţuieşte mîna Lui... O! de aţi asculta azi glasul Lui! - ,,Nu vă împetriţi inima, ca la Meriba, ca în ziua dela Masa, în pustie, unde părinţii voştri M'au ispitit, şi M'au încercat, măcarcă văzuseră lucrările Mele. Patruzeci de ani M'am scîrbit de neamul acesta, şi am zis: ,,Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele.`` De aceea am jurat în mînia Mea: ,,Nu vom intra în odihna Mea!``

A doua lectură

1 Corinteni 11:23-32

Căci am primit dela Domnul ce v'am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vîndut, a luat o pîne. Şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, a frînt -o, şi a zis: ,,Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu, care se frînge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.`` Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: ,,Acest pahar este legămîntul cel nou în sîngele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecîte ori veţi bea din el.`` Pentrucă, oridecîteori mîncaţi din pînea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, pînă va veni El. De aceea, oricine mănîncă pînea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sîngele Domnului. Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuş, şi aşa să mănînce din pînea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănîncă şi bea, îşi mănîncă şi bea osînda lui însuş, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sînt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n'am fi judecaţi. Dar cînd sîntem judecaţi, sîntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osîndiţi odată cu lumea.

A doua lectură

1 Corinteni 16

Cît priveşte strîngerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rînduit Bisericilor Galatiei. În ziua dintîi a săptămînii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după cîştigul lui, ca să nu se strîngă ajutoarele cînd voi veni eu. Şi cînd voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici, ca să ducă darurile voastre la Ierusalim. Dacă va face să mă duc şi eu, vor merge cu mine. La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece. Poate mă voi opri pe la voi, sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoţiţi acolo unde voi avea să mă duc. De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămîn cu voi cîtăva vreme, dacă va îngădui Domnul. Voi mai rămînea totuş în Efes pînă la Cincizecime, căci mi s'a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sînt mulţi protivnici. Dacă soseşte Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi; căci el este prins ca şi mine la lucrul Domnului. Nimeni dar să nu -l dispreţuiască. Să -l petreceţi în pace, ca să vină la mine, pentrucă îl aştept cu fraţii. Cît pentru fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii, dar n'a voit nicidecum să vină acum; va veni însă cînd va avea înlesnire. Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă! Tot ce faceţi, să fie făcut cu dragoste! Încă un îndemn, fraţilor. Cunoaşteţi casa lui Stefana; ştiţi că ea este cel dintîi rod al Ahaiei, şi că s'a pus cu totul în slujba sfinţilor. Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care ajută la lucru şi se osteneşte. Mă bucur de venirea lui Stefana, lui Fortunat şi lui Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră, căci mi-au răcorit duhul meu şi al vostru. Să ştiţi dar să preţuiţi pe astfel de oameni. Bisericile din Asia vă trimet sănătate. Acuila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor, vă trimet multă sănătate în Domnul. Toţi fraţii vă trimet sănătate. Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfîntă. Urările de sănătate sînt scrise cu însăş mîna mea: Pavel. Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! ,,Maranata`` (Domnul nostru vine!). Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi. Dragostea mea este cu voi cu toţi în Hristos Isus. Amin

A doua lectură

Evrei 8

Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S'a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului prea sfînt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celalt Mare Preot să aibă ceva de adus. Dacă ar fi pe pămînt, nici n'ar mai fi preot, fiindcă sînt ceice aduc darurile după Lege. Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise dela Dumnezeu, cînd avea să facă cortul: ,,Ia seama``, i s'a zis, ,,să faci totul după chipul care ţi -a fost arătat pe munte``. Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atît mai înaltă cu cît legămîntul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune. În adevăr, dacă legămîntul dintîi ar fi fost fără cusur, n'ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea. Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: ,,Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legămînt nou; nu ca legămîntul, pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, ca să -i scot din ţara Egiptului. Pentrucă n'au rămas în legămîntul Meu, şi nici Mie nu Mi -a păsat de ei, zice Domnul. Dar iată legămîntul, pe care -l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicînd: ,Cunoaşte pe Domnul!` Căci toţi Mă vor cunoaşte, dela cel mai mic pînă la cel mai mare dintre ei. Pentrucă le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor``. Prin faptul că zice: ,,Un nou legămînt``, a mărturisit că cel dintîi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrînit, este aproape de peire.

A doua lectură

Filipeni 4:10-20

Am avut o mare bucurie în Domnul, că, însfîrşit, aţi putut să vă înoiţi iarăş simţimintele voastre faţă de mine. Vă gîndeaţi voi la aşa ceva, dar vă lipsea prilejul. Nu zic lucrul acesta avînd în vedere nevoile mele; căci m'am deprins să fiu mulţămit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m'am deprins să fiu sătul şi flămînd, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte. Dar bine aţi făcut că aţi luat parte la strîmtorarea mea. Ştiţi voi înşivă, Filipenilor, că, la începutul Evangheliei, cînd am plecat din Macedonia, nicio Biserică n'a avut legătură cu mine în ce priveşte ,,darea`` şi ,,primirea`` afară de voi. Căci mi-aţi trimes în Tesalonic, odată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele. Nu că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după cîştigul care prisoseşte în folosul vostru. Am de toate, şi sînt în belşug. Sînt bogat, de cînd am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimes, -un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu. Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. A lui Dumnezeu şi Tatăl nostru să fie slava în vecii vecilor! Amin.

Evanghelia

Luca 24

În ziua întîi a săptămînii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormînt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele, pe cari le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormînt, au intrat înlăuntru, şi n'au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s'au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pămînt. Dar ei le-au zis: ,,Pentruce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v'a spus pe cînd era încă în Galilea, cînd zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mînile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învieze.`` Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus. La întoarcerea lor dela mormînt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor, erau: Maria Magdalina, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte, cari erau împreună cu ele. Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme, şi nu le credeau. Dar Petru s'a sculat, şi a dat fuga la mormînt. S'a plecat, şi s'a uitat înlăuntru, dar n'a văzut decît făşiile de pînză, cari stăteau pe pămînt; apoi a plecat acasă, mirat de cele întîmplate. În aceeaş zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim; şi vorbeau între ei despre tot ce se întîmplase. Pe cînd vorbeau ei şi se întrebau, Isus S'a apropiat, şi mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicaţi să -L cunoască. El le -a zis: ,,Ce vorbe sînt acestea pe cari le schimbaţi între voi pe drum?`` Şi ei s'au oprit, uitîndu-se trişti. Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I -a zis: ,,Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s'a întîmplat în el zilele acestea?`` - ,,Ce?`` le -a zis El. -Şi ei I-au răspuns: ,,Ce s'a întîmplat cu Isus din Nazaret, care era un prooroc puternic în fapte şi în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod. Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osîndit la moarte, şi L-au răstignit?`` Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi decînd s'au întîmplat aceste lucruri. Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s'au dus disdedimineaţă la mormînt, nu I-au găsit trupul, şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri, cari ziceau că El este viu. Unii din cei ce erau cu noi, s'au dus la mormînt, şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.`` Atunci Isus le -a zis: ,,O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, cînd este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa?`` Şi a început dela Moise, şi dela toţi proorocii, şi le -a tîlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. Cînd s'au apropiat de satul la care mergeau, El S'a făcut că vrea să meargă mai departe. Dar ei au stăruit de El, şi au zis: ,,Rămîi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.`` Şi a intrat să rămînă cu ei. Pe cînd şedea la masă cu ei, a luat pînea; şi, după ce a rostit binecuvîntarea, a frînt -o, şi le -a dat -o. Atunci li s'au deschis ochii, şi L-au cunoscut; dar El S'a făcut nevăzut dinaintea lor. Şi au zis unul către altul: ,,Nu ne ardea inima în noi, cînd ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?`` S'au sculat chiar în ceasul acela, s'au întors în Ierusalim, şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc, şi zicînd: ,,A înviat Domnul cu adevărat, şi S'a arătat lui Simon.`` Şi au istorisit ce li se întîmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frîngerea pînii. Pe cînd vorbeau ei astfel, însuş Isus a stătut în mijlocul lor, şi le -a zis: ,,Pace vouă!`` Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le -a zis: ,,Pentru ce sînteţi turburaţi? Şi dece vi se ridică astfel de gînduri în inimă? Uitaţi-vă la mînile şi picioarele Mele, Eu sînt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n'are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.`` (Şi după ce a zis aceste vorbe, le -a arătat mînile şi picioarele Sale.) Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau, şi se mirau, El le -a zis: ,,Aveţi aici ceva de mîncare?`` I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagur de miere. El le -a luat, şi a mîncat înaintea lor. Apoi le -a zis: ,,Iată ce vă spuneam cînd încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.`` Atunci le -a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Şi le -a zis: ,,Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos, şi să învieze a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începînd din Ierusalim. Voi sînteţi martori ai acestor lucruri. Şi iată că voi trimete peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămîneţi în cetate pînă veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.`` El i -a dus afară pînă spre Betania. Şi -a ridicat mînile, şi i -a binecuvîntat. Pe cînd îi binecuvînta, S'a despărţit de ei, şi a fost înălţat la cer. Dupăce I s'au închinat, ei s'au întors în Ierusalim cu o mare bucurie. Şi tot timpul stăteau în Templu, şi lăudau şi binecuvîntau pe Dumnezeu. Amin

Evanghelia

Marcu 12:35-44

Pe cînd învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: ,,Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David? Însuş David, fiind însuflat de Duhul Sfînt, a zis: ,,Domnul a zis Domnului meu: ,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.` Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?`` Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere. În învăţătura, pe care le -o dădea, Isus le zicea: ,,Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe. Ei umblă după scaunele dintîi în sinagogi, şi după locurile dintîi la ospeţe; casele văduvelor le mănîncă, şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osîndă va veni peste ei.`` Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului, şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, cari erau bogaţi, aruncau mult. A venit şi o văduvă săracă, şi a aruncat doi bănuţi, cari fac un gologan. Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le -a zis: ,,Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decît toţi cei ce au aruncat în vistierie; căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce -i mai rămăsese ca să trăiască.``

Evanghelia

Ioan 13:1-17

Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I -a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, cari erau în lume, i -a iubit pînă la capăt. În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gîndul să -L vîndă, Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mîni, că dela Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, S -a sculat dela masă, S'a desbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S'a încins cu el. Apoi a turnat apă într'un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I -a zis: ,,Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?`` Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.`` Petru I -a zis: ,,Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!`` Isus i -a răspuns: ,,Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.`` ,,Doamne,`` I -a zis Simon Petru, ,,nu numai picioarele, dar şi mînile şi capul!`` Isus i -a zis: ,,Cine s -a scăldat n'are trebuinţă să-şi spele decît picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sînteţi curaţi, dar nu toţi.`` Căci ştia pe cel ce avea să -l vîndă; de aceea a zis: ,,Nu sînteţi toţi curaţi.`` Dupăce le -a spălat picioarele, Şi -a luat hainele, S'a aşezat iarăş la masă şi le -a zis: ,,Înţelegeţi voi ce v'am făcut Eu? Voi Mă numiţi ,Învăţătorul şi Domnul`, şi bine ziceţi, căci sînt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v'am spălat picioarele, şi voi sînteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v'am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decît domnul său, nici apostolul mai mare decît cel ce l -a trimes. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.

Evanghelia

Ioan 6

După aceea, Isus S'a dus dincolo de marea Galileii, numită marea Tiberiadei. O mare gloată mergea după El, pentrucă vedea semnele pe cari le făcea cu cei bolnavi. Isus S'a suit pe munte, şi şedea acolo cu ucenicii Săi. Paştele, praznicul Iudeilor, erau aproape. Isus Şi -a ridicat ochii, şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: ,,De unde avem să cumpărăm pîni ca să mănînce oamenii aceştia?`` Spunea lucrul acesta ca să -l încerce, pentrucă ştia ce are de gînd să facă. Filip i -a răspuns: ,,Pînile, pe cari le-am putea cumpăra cu două sute de lei (Greceşte: dinari.), n'ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.`` Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I -a zis: ,,Este aici un băieţel, care are cinci pîni de orz şi doi peşti; dar ce sînt acestea la atîţia?`` Isus a zis: ,,Spuneţi oamenilor să şadă jos.`` În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii. Isus a luat pînile, a mulţămit lui Dumnezeu, le -a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celorce şedeau jos; de asemenea, le -a dat şi din peşti cît au voit. Dupăce s'au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Strîngeţi fărămiturile cari au rămas, ca să nu se piardă nimic.`` Le-au adunat deci, şi au umplut douăsprezece coşuri cu fărămiturile cari rămăseseră din cele cinci pîni de orz, după ce mîncaseră toţi. Oamenii aceia, cînd au văzut minunea, pe care o făcuse Isus, ziceau: ,,Cu adevărat, acesta este proorocul cel aşteptat în lume.`` Isus, fiindcă ştia că au de gînd să vină să -L ia cu sila ca să -L facă împărat, S'a dus iarăş la munte, numai El singur. Isus umblă pe mare. Cînd s'a înserat, ucenicii Lui s'au coborît la marginea mării. S'au suit într'o corabie, şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Isus tot nu venise la ei. Sufla un vînt puternic şi marea era întărîtată. După ce au vîslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblînd pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s'au înfricoşat. Dar Isus le -a zis: ,,Eu sînt, nu vă temeţi!`` Voiau deci să -L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau. Norodul, care rămăsese de cealaltă parte a mării, băgase de seamă că acolo nu era decît o corabie, şi că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea. A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mîncaseră ei pînea, dupăce Domnul mulţămise lui Dumnezeu. Cînd au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s'au suit şi ele în corăbiile acestea, şi s'au dus la Capernaum să caute pe Isus. Cînd L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: ,,Învăţătorule, cînd ai venit aici?`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că Mă căutaţi nu pentrucă aţi văzut semne, ci pentrucă aţi mîncat din pînile acelea, şi v'aţi săturat. Lucraţi nu pentru mîncarea peritoare, ci pentru mîncarea, care rămîne pentru viaţa vecinică, şi pe care v'o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuş Dumnezeu, pe el L -a însemnat cu pecetea Lui.`` Ei I-au zis: ,,Ce să facem ca să săvîrşim lucrările lui Dumnezeu?`` Isus le -a răspuns: ,,Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L -a trimes El.`` ,,Ce semn faci Tu, deci``, I-au zis ei, ,,ca să -l vedem, şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? Părinţii noştri au mîncat mană în pustie, după cum este scris: ,Le -a dat să mănînce pîne din cer.`` Isus le -a zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v'a dat pînea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pîne din cer; căci Pînea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer, şi dă lumii viaţa``. ,,Doamne``, I-au zis ei, ,,dă-ne totdeauna această pîne.`` Isus le -a zis: ,,Eu sînt Pînea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămînzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată. Dar v'am spus că M'aţi şi văzut, şi tot nu credeţi. Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu -l voi izgoni afară: căci M'am pogorît din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M'a trimes. Şi voia Celuice M'a trimes, este să nu pierd nimic din tot ce Mi -a dat El, ci să -l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.`` Iudeii cîrteau împotriva Lui, pentrucă zisese: ,,Eu sînt pînea care s'a pogorît din cer.`` Şi ziceau: ,,Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum dar zice El: ,Eu M'am pogorît din cer?`` Isus le -a răspuns: ,,Nu cîrtiţi între voi. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu -l atrage Tatăl, care M'a trimes; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. În prooroci este scris: ,Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.` Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine. Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine dela Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl. Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, are viaţa vecinică. Eu sînt Pînea vieţii. Părinţii voştri au mîncat mană în pustie, şi au murit. Pînea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănînce din ea, şi să nu moară. Eu sînt Pînea vie, care s'a pogorît din cer. Dacă mănîncă cineva din pînea aceasta, va trăi în veac; şi pînea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.`` La auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei, şi ziceau: ,,Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să -l mîncăm?`` Isus le -a zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mîncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sîngele Lui, n'aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, are viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sîngele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, rămîne în Mine, şi Eu rămîn în el. După cum Tatăl, care este viu, M'a trimes pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănîncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine. Astfel este pînea, care s'a pogorît din cer, nu ca mana, pe care au mîncat -o părinţii voştri, şi totuş au murit: cine mănîncă pînea aceasta, va trăi în veac.`` Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, cînd învăţa pe oameni în Capernaum. Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: ,,Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s'o sufere?`` Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cîrteau împotriva vorbirii acesteia, le -a zis: ,,Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?... Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe cari vi le-am spus Eu, sînt duh şi viaţă. Dar sînt unii din voi cari nu cred.`` Căci Isus ştia dela început cine erau ceice nu cred, şi cine era celce avea să -L vîndă. Şi a adăogat: ,,Tocmai de aceea v'am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i -a fost dat de Tatăl Meu.`` Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s'au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El. Atunci Isus a zis celor doisprezece: ,,Voi nu vreţi să vă duceţi?`` ,,Doamne``, I -a răspuns Simon Petru, ,,la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii vecinice. Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfîntul lui Dumnezeu.`` Isus le -a răspuns: ,,Nu v'am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuş unul din voi este un drac.`` Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să -L vîndă: el, unul din cei doisprezece.

Un plan zilnic care parcurge Biblia în mod continuu. Textul Bibliei este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.