Lecturile zilei
Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.
Prima lectură
Acum mă duc la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor. Căci cei din Macedonia şi Ahaia au avut bunătatea să facă o strîngere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii, cari sînt în Ierusalim. Negreşit, au avut bunătatea; dar era şi o datorie faţă de ei; pentrucă, dacă Neamurile au avut parte de binecuvîntările lor duhovniceşti, este de datoria lor să -i ajute şi ele cu bunurile lor pămînteşti. După ce-mi voi împlini dar însărcinarea aceasta, şi le voi încredinţa aceste daruri, voi pleca în Spania, şi voi trece pe la voi. Ştiu că dacă vin la voi, voi veni cu o deplină binecuvîntare dela Hristos. Vă îndemn dar, fraţilor, pentru Domnul nostru Isus Hristos, şi pentru dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine, în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine, ca să fiu izbăvit de răzvrătiţii din Iudea, şi pentruca slujba, pe care o am pentru Ierusalim, să fie bine primită de sfinţi; şi astfel să ajung la voi cu bucurie, cu voia lui Dumnezeu, şi să mă răcoresc puţin în mijlocul vostru. Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi! Amin.
Prima lectură
În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustia Sinai. Dupăce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustia Sinai, şi au tăbărît în pustie. Israel a tăbărît acolo, în faţa muntelui. Moise s'a suit la Dumnezeu. Si Domnul l -a chemat de pe munte, zicînd: ,,Aşa să vorbeşti casei lui Iacov, şi să spui copiilor lui Israel: ,,Aţi văzut ce am făcut Egiptului, şi cum v'am purtat pe aripi de vultur şi v'am adus aici la Mine. Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legămîntul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfînt. Acestea sînt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel.`` Moise a venit de a chemat pe bătrînii poporului, şi le -a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. Tot poporul a răspuns: ,,Vom face tot ce a zis Domnul!`` Moise a spus Domnului cuvintele poporului. Şi Domnul a zis lui Moise: ,,Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentruca să audă poporul cînd îţi voi vorbi, şi să aibă totdeauna încredere în tine.`` Moise a spus Domnului cuvintele poporului. Şi Domnul a zis lui Moise: ,,Du-te la popor, sfinţeşte -i azi şi mîne, şi pune -i să-şi spele hainele. Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va pogorî, în faţa întregului popor, pe muntele Sinai. Să hotărăşti poporului anumite margini dejurîmprejur, şi să spui: ,Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui. Oricine se va atinge de munte, va fi pedepsit cu moartea. Nici o mînă să nu se atingă de el; ci pe oricine se va atinge, să -l omoare cu pietre, sau să -l străpungă cu săgeţi: dobitoc sau om, nu va trăi.` Cînd va suna trîmbiţa, ei vor înainta spre munte.`` Moise s'a pogorît de pe munte la popor: a sfinţit poporul, şi ei şi-au spălat hainele. Şi a zis poporului: ,,Fiţi gata în trei zile; să nu vă apropiaţi de vreo femeie.`` A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere, şi un nor gros pe munte; trîmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. Moise a scos poporul din tabără, spre întîmpinarea lui Dumnezeu, şi s'au aşezat la poalele muntelui. Muntele Sinai era tot numai fum, pentrucă Domnul Se pogorîse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere. Trîmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare. Domnul S'a pogorît pe muntele Sinai, şi anume pe vîrful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vîrful muntelui. Şi Moise s'a suit sus. Domnul a zis lui Moise: ,,Pogoară-te şi porunceşte poporului cu totdinadinsul să nu dea busna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr dintre ei. Preoţii, cari se apropie de Domnul, să se sfinţească şi ei, ca nu cumva să -i lovească Domnul cu moartea.`` Moise a zis Domnului: ,,Poporul nu va putea să se suie pe muntele Sinai, căci ne-ai oprit cu tot dinadinsul, zicînd: ,Hotărăşte anumite margini în jurul muntelui, şi sfinţeşte -l.`` Domnul i -a zis: ,,Du-te, pogoară-te, şi suie-te apoi iarăş cu Aaron; dar preoţii şi poporul să nu dea busna să se suie la Domnul, ca nu cumva să -i lovească cu moartea.`` Moise s'a pogorît la popor, şi i -a spus aceste lucruri.
Prima lectură
Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: ,,Trimete nişte oameni să iscodească ţara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Să trimeţi cîte un om pentru fiecare din seminţiile părinţilor lor, toţi să fie dintre fruntaşii lor.`` Moise i -a trimes din pustia Paran, după porunca Domnului; toţi oamenii aceştia erau căpetenii ale copiilor lui Israel. Iată numele lor: pentru seminţia lui Ruben: Şamua, fiul lui Zacur; pentru seminţia lui Simeon: Şafat, fiul lui Hori; pentru seminţia lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune; pentru seminţia lui Isahar: Igual, fiul lui Iosif; pentru seminţia lui Efraim: Hosea, fiul lui Nun; pentru seminţia lui Beniamin: Palti, fiul lui Rafu; pentru seminţia lui Zabulon: Gadiel, fiul lui Sodi; pentru seminţia lui Iosif, seminţia lui Manase: Gadi, fiul lui Susi; pentru seminţia lui Dan: Amiel, fiul lui Ghemali; pentru seminţia lui Aşer: Setur, fiul lui Micael; pentru seminţia lui Neftali: Nahbi, fiul lui Vofsi; pentru seminţia lui Gad: Gheuel, fiul lui Machi. Acestea sînt numele bărbaţilor, pe cari i -a trimes Moise să iscodească ţara. Lui Hosea, fiul lui Nun, Moise i -a pus numele Iosua. Moise i -a trimes să iscodească ţara Canaanului. El le -a zis: ,,Mergeţi de aici spre miazăzi, şi apoi să vă suiţi pe munte. Vedeţi ţara, vedeţi cum este ea, cum este poporul care o locuieşte, dacă este tare sau slab, dacă este mic sau mare la număr; vedeţi cum este ţara în care locuieşte: dacă este bună sau rea; cum sînt cetăţile în cari locuieşte: dacă sînt deschise sau întărite; cum este pămîntul: dacă este gras sau sterp, dacă sînt sau nu copaci pe el. Fiţi cu inimă, şi luaţi cu voi roade din ţară.`` Era pe vremea cînd încep să se coacă strugurii. Ei s'au suit, şi au iscodit ţara, dela pustia Ţin pînă la Rehob, pe drumul care duce la Hamat. S'au suit pe la miazăzi, şi au mers pînă la Hebron, unde se aflau Ahiman, Şeşai şi Talmai, copiii lui Anac. Hebronul fusese zidit cu şapte ani înainte de cetatea Ţoan din Egipt. Au ajuns pînă la valea Eşcol; acolo au tăiat o ramură de viţă cu un strugur, şi l-au dus cîte doi cu ajutorul unei prăjini, au luat şi rodii şi smochine. Locul acela l-au numit valea Eşcol (Strugure), din pricina strugurelui pe care l-au tăiat de acolo copiii lui Israel. S'au întors dela iscodirea ţării după patruzeci de zile împlinite, Au plecat şi au ajuns la Moise şi la Aaron, şi la toată adunarea copiilor lui Israel, la Cades, în pustia Paran. Le-au adus ştiri, lor şi întregei adunări, şi le-au arătat roadele ţării. Iată ce au istorisit lui Moise: ,,Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimes. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere, şi iată -i roadele. Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sînt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii lui Anac. Amaleciţii locuiesc ţinutul dela miază-zi; Iebusiţii şi Amoriţii locuiesc muntele; şi Cananiţii şi Hetiţii locuiesc lîngă mare şi dealungul Iordanului.`` Caleb a potolit poporul, care cîrtea împotriva lui Moise. El a zis: ,,Haidem să ne suim, şi să punem mîna pe ţară, căci vom fi biruitori!`` Dar bărbaţii cari fuseseră împreună cu el au zis: ,,Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decît noi.`` Şi au înegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis: ,,Ţara pe care am străbătut -o, ca s'o iscodim, este o ţară care mănîncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe cari i-am văzut acolo sînt oameni de statură înaltă. Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, cari se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.``
Rugăciunea de dimineață — prima lectură
Bărbaţii aceia au zis lui Lot: ,,Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice, şi tot ce ai în cetate: scoate -i din locul acesta. Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plîngere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne -a trimes Domnul, ca să -l nimicim.`` Lot a ieşit, şi a vorbit cu ginerii săi, cari luaseră pe fetele lui: ,,Sculaţi-vă,`` a zis el, ,,ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.`` Dar ginerii lui credeau că glumeşte. Cînd s'a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicînd: ,,Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, cari se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.`` Şi fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mînă, pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să -l cruţe; l-au scos, şi l-au lăsat afară din cetate. După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: ,,Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din Cîmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.`` Lot le -a zis: ,,O! nu, Doamne! Iată că am căpătat trecere înaintea Ta, şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrîndu-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte, înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi peri. Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, şi este mică. O! de aş putea să fug acolo,... este aşa de mică... şi să scap cu viaţa!`` Şi El i -a zis: ,,Iată că-ţi fac şi hatîrul acesta, şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti. Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic pînă nu vei ajunge acolo.`` Pentru aceea s'a pus cetăţii aceleia numele Ţoar. Răsărea soarele pe pămînt, cînd a intrat Lot în Ţoar. Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc dela Domnul din cer. A nimicit cu desăvîrşire cetăţile acelea, toată Cîmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pămînt. Nevasta lui Lot s'a uitat înapoi, şi s'a prefăcut într'un stîlp de sare. Avraam s'a sculat a doua zi dis de dimineaţă, şi s'a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului. Şi -a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora, şi spre toată Cîmpia; şi iată că a văzut ridicîndu-se de pe pămînt un fum, ca fumul unui cuptor. Cînd a nimicit Dumnezeu cetăţile Cîmpiei, Şi -a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa. Lot a ieşit din Ţoar şi a rămas pe munte, cu cele două fete ale lui, căci s'a temut să rămînă în Ţoar. A locuit într'o peşteră, cu cele două fete ale lui.
Epistola
Ca unii cari lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zădar harul lui Dumnezeu. Căci El zice: ,,La vremea potrivită, te-am ascultat, în ziua mîntuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mîntuirii.`` Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentruca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci, în toate privinţele, arătăm că sîntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strîmtorări, în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfînt, printr -o dragoste neprefăcută, prin cuvîntul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare, pe cari le dă neprihănirea; în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Sîntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, măcar că sîntem bine cunoscuţi; ca unii cari murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcarcă nu sîntem omorîţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna sîntem veseli; ca nişte săraci, şi totuş îmbogăţim pe mulţi; ca neavînd nimic, şi totuş stăpînind toate lucrurile.
Prima lectură
,,Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M'a chemat din sînul mamei şi M'a numit dela ieşirea din pîntecele mamei. Mi -a făcut gura ca o sabie ascuţită, M'a acoperit cu umbra mînii Lui; şi M'a făcut o săgeată ascuţită, M'a ascuns în tolba Lui cu săgeţi, şi Mi -a zis: ,Israele, Tu eşti Robul Meu, în care Mă voi slăvi.` Şi Eu Mă gîndeam: ,Degeaba am muncit, în zădar şi fără folos Mi-am istovit puterea.` Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu. Şi acum, Domnul vorbeşte, El, care M'a întocmit din pîntecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov, şi pe Israel, care este încă împrăştiat; căci Eu sînt preţuit înaintea Domnului, şi Dumnezeul Meu este tăria Mea. El zice: ,Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mîntuirea pînă la marginile pămîntului. Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfîntul lui Israel, către Cel dispreţuit şi urît de popor, către Robul celor puternici: ,Împăraţii vor vedea lucrul acesta, şi se vor scula, şi voivozii se vor arunca la pămînt şi se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfîntului lui Israel, care Te -a ales.`` ,,Aşa vorbeşte mai departe Domnul: ,La vremea îndurării Te voi asculta, şi în ziua mîntuirii Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legămînt cu poporul, să ridici ţara, şi să împarţi moştenirile pustiite; să spui prinşilor de război: ,Ieşiţi!` şi celor ce sînt în întunerec: ,Arătaţi-vă.` Ei vor paşte pe drumuri şi vor găsi locuri de păşune pe toate coastele. Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu -i va bate arşiţa, nici soarele; căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi şi -i va duce la izvoare de ape. Voi preface toţi munţii Mei în drumuri, şi drumurile Mele vor fi bine croite. Iată -i că vin de departe, unii dela miază noapte şi dela apus, iar alţii din ţara Sinim. Bucuraţi-vă, ceruri! Veseleşte-te, pămîntule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mîngîie pe poporul Său, şi are milă de nenorociţii Lui.`` Sionul zicea: ,,M'a părăsit Domnul, şi m'a uitat Domnul!`` Poate o femeie să uite copilul pe care -l alăptează, şi să n'aibă milă de rodul pîntecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuş Eu nu te voi uita cu niciun chip: Iată că te-am săpat pe mînile Mele, şi zidurile tale sînt totdeauna înaintea ochilor Mei! Fiii tăi aleargă; dar ceice te dărîmaseră şi te pustiiseră vor ieşi din mijlocul tău. Ridică-ţi ochii de jur împrejur, şi priveşte: toţi aceştia se strîng, vin la tine.`` ,,Pe viaţa Mea, zice Domnul, că te vei îmbrăca cu toţi aceştia ca şi cu o podoabă, şi te vei încinge cu ei ca o mireasă. Căci locurile tale pustiite şi pustii, ţara ta nimicită, vor fi strîmte pentru locuitorii tăi; şi ceice voiau să te mănînce se vor depărta. Fiii aceştia, de cari ai fost lipsit, vor spune mereu la urechile tale: ,Locul este prea strîmt pentru mine; fă-mi loc, ca să pot să mă aşez.` Şi vei zice în inima ta: ,Cine mi i -a născut? Căci eram fără copii, şi stearpă; eram roabă, izgonită: cine i -a crescut? Rămăsesem singură: unde erau aceştia?` De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Iată, voi face neamurilor semn cu mîna, şi-Mi voi înălţa steagul spre popoare; ele vor aduce înapoi pe fiii tăi în braţele lor, şi vor duce pe fiicele tale pe umeri. Te vor hrăni împăraţi, şi împărătesele lor te vor alăpta. Se vor închina cu faţa la pămînt înaintea ta, şi vor linge ţărîna de pe picioarele tale, ca să ştii că Eu sînt Domnul, şi că ceice nădăjduiesc în Mine nu vor fi daţi de ruşine.`` ,,Se poate lua prada celui puternic? Şi poate să scape cel prins din prinsoare? - ,Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată, şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi, şi voi scăpa pe fiii tăi. Eu voi da asupritorilor tăi să-şi mănînce carnea, şi se vor îmbăta ca de must de însuş sîngele lor. Şi va şti orice făptură, că Eu sînt Domnul, Mîntuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.``
Rugăciunea de dimineață — a doua lectură
Isus Şi -a ridicat ochii, şi a văzut pe nişte bogaţi cari îşi aruncau darurile în vistierie. A văzut şi pe o văduvă săracă, aruncînd acolo doi bănuţi. Şi a zis: ,,Adevărat vă spun, că această văduvă săracă a aruncat mai mult decît toţi ceilalţi; căci toţi aceştia au aruncat la daruri din prisosul lor; dar ea a aruncat din sărăcia ei, tot ce avea ca să trăiască.`` Pe cînd vorbeau unii despre Templu, că era împodobit cu pietre frumoase şi daruri, Isus a zis: ,,Vor veni zile cînd, nu va rămînea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărîmată.`` ,,Învăţătorule``, L-au întrebat ei, ,,cînd se vor întîmpla toate aceste lucruri? Şi care va fi semnul cînd se vor întîmpla aceste lucruri?`` Isus a răspuns: ,,Băgaţi de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: ,Eu sînt Hristosul`, şi ,Vremea se apropie.` Să nu mergeţi după ei. Cînd veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă spăimîntaţi; pentrucă întîi trebuie să se întîmple aceste lucruri. Dar sfîrşitul nu va fi îndată. ,,Apoi``, le -a zis El, ,,un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Pe alocurea vor fi mari cutremure de pămînt, foamete şi ciumi; vor fi arătări înspăimîntătoare, şi semne mari în cer. Dar înainte de toate acestea, vor pune mînile pe voi, şi vă vor prigoni: vă vor da pe mîna sinagogelor, vă vor arunca în temniţe, vă vor tîrî înaintea împăraţilor şi înaintea dregătorilor, din pricina Numelui Meu. Aceste lucruri vi se vor întîmpla ca să fiţi mărturie. Ţineţi bine minte, să nu vă gîndiţi mai dinainte ce veţi răspunde; căci vă voi da o gură şi o înţelepciune, căreia nu -i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi protivnicii voştri. Veţi fi daţi în mînile lor pînă şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi. Veţi fi urîţi de toţi din pricina Numelui Meu. Dar nici un păr din cap nu vi se va pierde. Prin răbdarea voastră, vă veţi cîştiga sufletele voastre. Cînd veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci, cei din Iudea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el, şi cei de prin ogoare să nu intre în el. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. Vai de femeile cari vor fi însărcinate, şi de cele ce vor da ţîţă în acele zile! Pentrucă va fi o strîmtorare mare în ţară, şi mînie împotriva norodului acestuia. Vor cădea supt ascuţişul săbiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, pînă se vor împlini vremurile neamurilor. Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pămînt va fi strîmtorare printre neamuri, cari nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor cari se vor întîmpla pe pămînt; căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare. Cînd vor începe să se întîmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.`` Şi le -a spus o pildă: ,,Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Cînd înfrunzesc, şi -i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, cînd veţi vedea întîmplîndu-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, pînă cînd se vor împlini toate aceste lucruri. Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi ceice locuiesc pe toată faţa pămîntului. Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, cari se vor întîmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.`` Ziua, Isus învăţa pe norod în Templu, iar noaptea Se ducea de o petrecea în muntele care se cheamă muntele Măslinilor. Şi tot norodul venea dis de dimineaţă la El în Templu, ca să -L asculte.
Psalmul responsorial
Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile, lăudaţi -L, toate popoarele! Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi, şi credincioşia Lui ţine în veci. Lăudaţi pe Domnul!
Evanghelia
Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămînzit. Ispititorul s'a apropiat de El, şi i -a zis: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pîni.`` Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Este scris: ,Omul nu trăieşte numai cu pîne, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.`` Atunci diavolul L -a dus în sfînta cetate, L -a pus pe straşina Templului, şi I -a zis: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: ,El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mîni, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.`` ,,De asemenea este scris``, a zis Iisus: ,,Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.`` Diavolul L -a dus apoi pe un munte foarte înalt, I -a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I -a zis: ,,Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pămînt şi Te vei închina mie.`` ,,Pleacă, Satano``, i -a răspuns Isus. ,,Căci este scris: ,Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să -I slujeşti.`` Atunci diavolul L -a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri, şi au început să -I slujească.
Psalmul responsorial
(Către mai marele cîntăreţilor. O cîntare a lui David. Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, Edomitul, lui Saul, cînd zicea: ,,David s'a dus în casa lui Ahimelec.``) Pentruce te făleşti cu răutatea ta, asupritorule? Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci. Limba ta nu născoceşte decît răutate, ca un brici ascuţit, viclean ce eşti! Tu iubeşti mai degrabă răul decît binele, mai degrabă minciuna decît adevărul. - Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare, limbă înşelătoare! De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca şi te va ridica din cortul tău, şi te va desrădăcina din pămîntul celor vii. - Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme, şi vor rîde de el, zicînd: ,,Iată omul, care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari, şi se bizuia pe răutatea lui.`` Dar eu sînt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci. Te voi lăuda totdeauna, pentrucă ai lucrat; şi, în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.
Psalmul responsorial
(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat ca şi ,,Crinii``. Un psalm al lui David.) Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi ameninţă apele viaţa. Mă afund în noroi, şi nu mă pot ţinea; am căzut în prăpastie, şi dau apele peste mine. Nu mai pot strigînd, mi se usucă gîtlejul, mi se topesc ochii, privind spre Dumnezeul meu. Cei ce mă urăsc fără temei, sînt mai mulţi decît perii capului meu; ce puternici sînt ceice vor să mă peardă, ceice pe nedrept îmi sînt vrăjmaşi; trebuie să dau înapoi ce n'am furat. Dumnezeule, Tu cunoşti nebunia mea, şi greşelile mele nu-Ţi sînt ascunse. Să nu rămînă de ruşine, din pricina mea, ceice nădăjduiesc în Tine, Doamne, Dumnezeul oştirilor! Să nu roşească de ruşine, din pricina mea, ceice Te caută, Dumnezeul lui Israel! Căci pentru Tine port eu ocara, şi îmi acopere faţa ruşinea. Am ajuns un străin pentru fraţii mei, şi un necunoscut pentru fiii mamei mele. Căci rîvna Casei Tale mă mănîncă şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea. Plîng şi postesc, şi ei mă ocărăsc. Mă îmbrac cu sac, şi ei mă batjocoresc. Ceice stau la poartă vorbesc de mine, şi ceice beau băuturi tari mă pun în cîntece. Dar eu către Tine îmi înalţ rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, şi dă-mi ajutorul Tău! Scoate-mă din noroi, ca să nu mă mai afund! Să fiu izbăvit de vrăjmaşii mei şi din prăpastie! Să nu mai dea valurile peste mine, să nu mă înghită adîncul, şi să nu se închidă groapa peste mine! Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită. În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ţi privirile spre mine, şi nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău! Căci sînt în necaz: grăbeşte de m'ascultă! Apropie-Te de sufletul meu şi izbăveşte -l! Scapă-mă, din pricina vrăjmaşilor mei! Tu ştii ce ocară, ce ruşine şi batjocură mi se face; toţi protivnicii mei sînt înaintea Ta. Ocara îmi rupe inima, şi sînt bolnav; aştept să -i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aştept mîngîietori, şi nu găsesc niciunul. Ei îmi pun fiere în mîncare, şi, cînd mi -e sete, îmi dau să beau oţet. Să li se prefacă masa într'o cursă, şi liniştea într'un laţ! Să li se întunece ochii, şi să nu mai vadă, şi clatină-le mereu coapsele! Varsă-Ţi mînia peste ei, şi să -i atingă urgia Ta aprinsă! Pustie să le rămînă locuinţa, şi nimeni să nu mai locuiască în corturile lor! Căci ei prigonesc pe cel lovit de Tine, povestesc suferinţele celor răniţi de Tine. Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor, şi să n'aibă parte de îndurarea Ta! Să fie şterşi din cartea vieţii, şi să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi! Eu sînt nenorocit şi sufăr: Dumnezeule, ajutorul Tău să mă ridice! Atunci voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cîntări, şi prin laude Îl voi preamări. Lucrul acesta este mai plăcut Domnului, decît un viţel cu coarne şi copite! Nenorociţii văd lucrul acesta şi se bucură; voi, cari căutaţi pe Dumnezeu, veselă să vă fie inima! Căci Domnul ascultă pe cei săraci, şi nu nesocoteşte pe prinşii Lui de război. Să -L laude cerurile şi pămîntul, mările şi tot ce mişună în ele! Căci Dumnezeu va mîntui Sionul, şi va zidi cetăţile lui Iuda; ele vor fi locuite şi luate în stăpînire; sămînţa robilor Lui le va moşteni, şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui în ele.
Psalmul responsorial
(Către mai marele cîntăreţior. O cîntare. Un psalm.) Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie, toţi locuitorii pămîntului. Cîntaţi slavă Numelui Său, măriţi slava Lui prin laudele voastre. Ziceţi lui Dumnezeu: ,,Cît de înfricoşate sînt lucrările Tale! Din pricina mărimii puterii Tale, vrăjmaşii Tăi Te linguşesc. Tot pămîntul se închină înaintea Ta, şi cîntă în cinstea Ta, cîntă Numele Tău. - Veniţi şi priviţi lucrările lui Dumnezeu! Ce înfricoşat este El, cînd lucrează asupra fiilor oamenilor! El a prefăcut marea în pămînt uscat, şi rîul a fost trecut cu piciorul: atunci ne-am bucurat în El. El stăpîneşte pe vecie, prin puterea Lui. Ochii Lui urmăresc pe neamuri, ca cei răsvrătiţi să nu se mai scoale împotriva Lui! - Binecuvîntaţi, popoare, pe Dumnezeul nostru! Faceţi să răsune lauda Lui! El ne -a păstrat sufletul cu viaţă, şi n'a îngăduit să ni se clatine piciorul. Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul. Ne-ai adus în laţ, şi ne-ai pus o grea povară pe coapse. Ai lăsat pe oameni să încalece pe capetele noastre, am trecut prin foc şi prin apă: dar Tu ne-ai scos şi ne-ai dat belşug. De aceea, voi merge în Casa Ta cu arderi de tot, îmi voi împlini juruinţele făcute Ţie, juruinţe, cari mi-au ieşit de pe buze, pe cari mi le -a rostit gura cînd eram la strîmtoare. Îţi voi aduce oi grase, ca ardere de tot, cu grăsimea berbecilor, voi jertfi oi împreună cu ţapi. -(Oprire). Veniţi de ascultaţi, toţi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, şi voi istorisi cei a făcut El sufletului meu. Am strigat către El cu gura mea, şi îndată lauda a fost pe limba mea. Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m'ar fi ascultat Domnul. Dar Dumnezeu m'a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele. Binecuvîntat să fie Dumnezeu, care nu mi -a lepădat rugăciunea, şi nu mi -a îndepărtat bunătatea Lui!
Rugăciunea de seară — prima lectură
După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam, şi i -a zis: ,,Avraame!`` ,,Iată-mă``, a răspuns el. Dumnezeu i -a zis: ,,Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care -l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria, şi adu -l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi -l voi spune.`` Avraam s'a sculat dis de dimineaţă, a pus şaua pe măgar, şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot, şi a pornit spre locul, pe care i -l spusese Dumnezeu. A treia zi, Avraam a ridicat ochii, şi a văzut locul de departe. Şi Avraam a zis slugilor sale: ,,Rămîneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul, ne vom duce pînă colo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi.`` Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le -a pus în spinarea fiului său Isaac, şi a luat în mînă focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amîndoi împreună. Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: ,,Tată!`` ,,Ce este, fiule?`` i -a răspuns el. Isaac a zis din nou: ,,Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?`` ,,Fiule``, a răspuns Avraam, ,,Dumnezeu însuş va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.`` Şi au mers amîndoi împreună înainte. Cînd au ajuns la locul pe care i -l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar, şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac, şi l -a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi Avraam a întins mîna, şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său. Atunci Îngerul Domnului l -a strigat din ceruri, şi a zis: ,,Avraame! Avraame!`` ,,Iată-mă!`` a răspuns el. Îngerul a zis: ,,Să nu pui mîna pe băiat, şi să nu -i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucît n'ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.`` Avraam a ridicat ochii, şi a văzut înapoia lui un berbece, încurcat cu coarnele într'un tufiş; şi Avraam s'a dus de a luat berbecele, şi l -a adus ca ardere de tot în locul fiului său. Avraam a pus locului aceluia numele: ,,Domnul va purta de grijă. Deaceea se zice şi azi: ,,La muntele unde Domnul va purta de grijă1.`` Ingerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam, şi a zis: ,,Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentrucă ai făcut lucrul acesta, şi n'ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvînta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămînţa ta va stăpîni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, pentrucă ai ascultat de porunca Mea!`` Avraam s -a întors la slugile sale, şi s-au sculat şi au plecat împreună la Beer-Şeba, căci Avraam locuia la Beer-Şeba. După aceste lucruri, i s'a spus lui Avraam: ,,Iată, Milca a născut şi ea copii fratelui tău Nahor,
A doua lectură
În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, cari se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvîrşiţi pe cei ce se apropie. Altfel, n'ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţiţi odată, n'ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate? Dar aducerea aminte a păcatelor este înoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe; căci este cu neputinţă ca sîngele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele. De aceea, cînd intră în lume, El zice: ,,Tu n'ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n'ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: ,,Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!`` După ce a zis întîi: ,,Tu n'ai voit şi n'ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat``, (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: ,,Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.`` El desfiinţează astfel pe cele dintîi, ca să pună în loc pe a doua. Prin această ,,voie`` am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. Şi, pe cînd orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, cari niciodată nu pot şterge păcatele, El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S'a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să -I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Căci printr'o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sînt sfinţiţi. Lucrul acesta ni -l adevereşte şi Duhul sfînt. Căci, după ce a zis: ,,Iată legămîntul pe care -l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor``, adaugă: ,,Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.`` Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat. Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sîngele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfînt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne -a deschis -o El, prin perdeaua din lăuntru, adică trupul Său: - şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată. Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atît mai mult, cu cît vedeţi că ziua se apropie. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămîne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi. Cine a călcat Legea lui Moise, este omorît fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Cu cît mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pîngări sîngele legămîntului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? Căci ştim cine este Cel ce a zis: ,,A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!`` Şi în altă parte: ,,Domnul va judeca pe poporul Său.`` Grozav lucru este să cazi în mînile Dumnezeului celui viu! Aduceţi-vă aminte de zilele dela început, cînd, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe: pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi pe de alta, v'aţi făcut părtaşi cu aceia cari aveau aceeaş soartă ca voi. În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii cari ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte. Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v'a fost făgăduit. ,,Încă puţină, foarte puţină vreme``, şi ,,Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.`` Noi însă nu sîntem din aceia cari dau înapoi ca să se peardă, ci din aceia cari au credinţă pentru mîntuirea sufletului.
A doua lectură
Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat dela noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă rugăm, şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta. Ştiţi, în adevăr, ce învăţături v'am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpînească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, cari nu cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său; pentrucă Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v'am spus şi v'am adeverit. Căci Dumnezeu nu ne -a chemat la necurăţie, ci la sfinţire. De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v'a dat şi Duhul Său cel sfînt. Cît despre dragostea frăţească, n'aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţăţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii, şi iubiţi în adevăr pe toţi fraţii, cari sînt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea. Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mînile voastre, cum v'am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară, şi să n'aveţi trebuinţă de nimeni. Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, cari n'au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii, cari vom rămînea pînă la venirea Domnului, nu vom lua -o înaintea celor adormiţi. Căci însuş Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întîi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mîngîiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.
A doua lectură
Înainte de venirea credinţei, noi eram supt paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne -a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. După ce a venit credinţa, nu mai sîntem supt îndrumătorul acesta. Căci toţi sînteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. Toţi cari aţi fost botezaţi pentru Hristos, v'aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus. Şi dacă sînteţi ai lui Hristos, sînteţi ,,sămînţa`` lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.
A doua lectură
Dar fiecăruia din noi harul i -a fost dat după măsura darului lui Hristos. De aceea este zis: ,,S'a suit sus, a luat robia roabă, şi a dat daruri oamenilor.`` Şi acest: ,,S'a suit``, ce însemnează decît că înainte Se pogorîse în părţile mai de jos ale pămîntului? Cel ce S'a pogorît, este acelaş cu cel ce s'a suit mai pe sus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile. Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;
Evanghelia
Isus, plin de Duhul Sfînt, S'a întors dela Iordan, şi a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N'a mîncat nimic în zilele acelea; şi, după ce au trecut acele zile, a flămînzit. Diavolul I -a zis: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte pietrei acesteia să se facă pîne.`` Isus i -a răspuns: ,,Este scris: Omul nu va trăi numai cu pîne, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.`` Diavolul L -a suit pe un munte înalt, i -a arătat într'o clipă, toate împărăţiile pămîntului, şi I -a zis: ,,Ţie Îţi voi da toată stăpînirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată, şi o dau oricui voiesc. Dacă dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.`` Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Înapoia Mea, Satano! Este scris: Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, şi numai Lui să -I slujeşti.`` Diavolul L -a dus apoi în Ierusalim, L -a aşezat pe straşina acoperişului Templului, şi I -a zis: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici;`` căci este scris: ,,El va porunci îngerilor Lui să Te păzească;`` şi: ,,Ei Te vor lua pe mîni, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.`` Isus i -a răspuns: ,,S'a spus: Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.`` După ce L -a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat dela El, pînă la o vreme. Isus, plin de puterea Duhului, S'a întors în Galilea, şi I s'a dus vestea în tot ţinutul deprimprejur. El învăţa pe oameni în sinagogile lor, şi era slăvit de toţi. A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S'a sculat să citească, şi I s'a dat cartea proorocului Isaia. Cînd a deschis -o, a dat peste locul unde era scris: ,,Duhul Domnului este peste Mine, pentrucă M'a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M'a trimes să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.`` În urmă, a închis cartea, a dat -o înapoi îngrijitorului, şi a şezut jos. Toţi ceice se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El. Atunci a început să le spună: ,,Astăzi s'au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe cari le-aţi auzit.`` Şi toţi Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har, cari ieşiau din gura Lui, şi ziceau: ,,Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?`` Isus le -a zis: ,,Fără îndoială, Îmi veţi spune zicala aceea: ,Doftore, vindecă-te pe tine însuţi`; şi Îmi veţi zice: ,Fă şi aici, în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum.`` ,,Dar``, a adăugat El ,,adevărat vă spun că, niciun prooroc nu este primit bine în patria lui. Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, cînd a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni, şi cînd a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel; şi totuş Ilie n'a fost trimes la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea proorocului Elisei; şi totuş niciunul din ei n'a fost curăţit, afară de Naaman, Sirianul.`` Toţi cei din sinagogă, cînd au auzit aceste lucruri, s'au umplut de mînie. Şi s'au sculat, L-au scos afară din cetate, şi L-au dus pînă în sprînceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să -L arunce jos în prăpastie. Dar Isus a trecut prin mijlocul lor, şi a plecat de acolo. S'a pogorît în Capernaum, cetate din Galilea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului. Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentrucă vorbea cu putere. În sinagogă se afla un om, care avea un duh de drac necurat, şi care a strigat cu glas tare: ,,Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te ştiu cine eşti: Sfîntul lui Dumnezeu.`` Isus l -a certat, şi i -a zis: ,,Taci, şi ieşi afară din omul acesta!`` Şi dracul, dupăce l -a trîntit jos, în mijlocul adunării, a ieşit afară din el, fără să -i facă vreun rău. Toţi au fost cuprinşi de spaimă, şi ziceau unii către alţii: Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpînire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!`` Şi I s'a dus vestea în toate împrejurimile. Dupăce a ieşit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era prinsă de friguri mari, şi L-au rugat pentru ea. El S'a plecat spre ea, a certat frigurile, şi au lăsat -o frigurile. Ea s'a sculat îndată, şi a început să le slujească. La asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boale, îi aduceau la El. El Îşi punea mînile peste fiecare din ei, şi -i vindeca. Din mulţi ieşeau şi draci, cari strigau şi ziceau: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.`` Dar El îi mustra, şi nu -i lăsa să vorbească, pentrucă ştiau că El este Hristosul. Cînd s'a crăpat de ziuă, Isus a ieşit şi S'a dus într'un loc pustiu. Noroadele au început să -L caute în toate părţile, şi au ajuns pînă la El: voiau să -L oprească să nu plece dela ei. Dar El le -a zis: ,,Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi în alte cetăţi; fiindcă pentru aceasta am fost trimes.`` Şi propovăduia în sinagogile Galileii.
Rugăciunea de seară — a doua lectură
Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica Tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos. Mulţămim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi, pe cari vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre; căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos! Ştim, fraţi prea iubiţi de Dumnezeu alegerea voastră. În adevăr, Evanghelia noastră v'a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfînt şi cu o mare îndrăsneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi am fost aşa printre voi. Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucît aţi primit Cuvîntul în multe necazuri, cu bucuria care vine dela Duhul Sfînt; aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia. În adevăr, nu numai că dela voi Cuvîntul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s'a răspîndit pretutindeni, aşa că n'avem nevoie să mai vorbim de ea. Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum dela idoli v'aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L -a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mînia viitoare.
Evanghelia
El le -a mai zis: ,,Oare lumina este adusă ca să fie pusă supt baniţă, sau supt pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic? Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperit, şi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.`` El le -a mai zis: ,,Luaţi seama la ce auziţi. Cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura: şi vi se va da şi mai mult. Căci celui ce are, i se va da; dar dela celce n'are, se va lua şi ce are.`` El a mai zis: ,,Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci cînd aruncă un om sămînţa în pămînt; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua: sămînţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum. Pămîntul rodeşte singur: întîi un fir verde, apoi spic, după aceea grîu deplin în spic; şi cînd este coaptă roada, pune îndată secerea în ea, pentrucă a venit secerişul.`` El a mai zis: ,,Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfăţişa? Se aseamănă cu un grăunte de muştar, care, cînd este sămănat în pămînt, este cea mai mică dintre toate seminţele de pe pămînt; dar, după ce a fost sămănat, creşte şi se face mai mare decît toate zarzavaturile, şi face ramuri mari, aşa că păsările cerului îşi pot face cuiburi la umbra lui.`` Isus le vestea Cuvîntul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să -L priceapă. Nu le vorbea de loc fără pildă; dar, cînd era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.
Evanghelia
Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Cînd postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorîtă, ca făţarnicii, cari îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, cînd posteşti, unge-ţi capul, şi spală-ţi faţa, ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. Nu vă strîngeţi comori pe pămînt, unde le mănîncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strîngeţi-vă comori în cer, unde nu le mănîncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentrucă unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
Evanghelia
Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. ,,Un om a sădit o vie. A împrejmuit -o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn; apoi a arendat -o unor vieri şi a plecat din ţară. La vremea roadelor, a trimes la vieri un rob, ca să ia dela ei din roadele viei. Vierii au pus mîna pe el, l-au bătut, şi l-au trimes înapoi cu mînile goale. A trimes iarăş la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap, şi l-au batjocorit. A mai trimes un altul, pe care l-au omorît; apoi a trimes mulţi alţii, dintre cari, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorît. Mai avea un singur fiu prea iubit; la urmă, l -a trimes şi pe el la ei. ,Vor primi cu cinste pe fiul meu!` zicea el. Dar vierii aceia au zis între ei: ,Iată moştenitorul; veniţi să -l omorîm, şi moştenirea va fi a noastră.` Şi au pus mîna pe el, l-au omorît, şi i-au aruncat trupul afară din vie. Acum, ce va face stăpînul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora. Oare n'aţi citit locul acesta din Scriptură: ,Piatra pe care au lepădat -o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?`` Ei căutau să -L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat, şi au plecat. Apoi au trimes la Isus pe unii din Farisei şi din Irodiani, ca să -L prindă cu vorba. Aceştia au venit, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, ştim că spui adevărul, şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor, şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim?`` Isus le -a cunoscut făţărnicia, şi le -a răspuns: ,,Pentruce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.) ca să -l văd.`` I-au adus un ban; şi Isus i -a întrebat: ,,Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sînt?`` ,,Ale Cezarului``, I-au răspuns ei. Atunci Isus le -a zis: ,,Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.`` Şi se mirau foarte mult de El. Saducheii, cari zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare: ,,Învăţătorule, iată ce ne -a scris Moise: ,Dacă moare fratele cuiva, şi -i rămîne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său.` Erau dar şapte fraţi. Cel dintîi s'a însurat, şi a murit fără să lase urmaş. Al doilea a luat de nevastă pe văduvă, şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea. Şi nici unul din cei şapte n'a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia. La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut -o de nevastă.`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. În ce priveşte învierea morţilor, oare n'aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre ,Rug`, ce i -a spus Dumnezeu, cînd a zis: ,Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov?` Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!`` Unul din cărturari, care -i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, şi L -a întrebat: ,,Care este cea dintîi dintre toate poruncile?`` Isus i -a răspuns: ,,Cea dintîi este aceasta: ,Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;` şi: ,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta`; iată porunca dintîi. Iar a doua este următoarea: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.` Nu este altă poruncă mai mare decît acestea.`` Cărturarul I -a zis: ,,Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El, şi că a -L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul, şi cu toată puterea, şi a iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decît toate arderile de tot şi decît ,,toate jertfele.`` Isus a văzut că a răspuns cu pricepere, şi i -a zis: ,,Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.`` Şi nimeni nu îndrăznea să -I mai pună întrebări. Pe cînd învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: ,,Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David? Însuş David, fiind însuflat de Duhul Sfînt, a zis: ,,Domnul a zis Domnului meu: ,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.` Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?`` Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere. În învăţătura, pe care le -o dădea, Isus le zicea: ,,Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe. Ei umblă după scaunele dintîi în sinagogi, şi după locurile dintîi la ospeţe; casele văduvelor le mănîncă, şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osîndă va veni peste ei.`` Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului, şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, cari erau bogaţi, aruncau mult. A venit şi o văduvă săracă, şi a aruncat doi bănuţi, cari fac un gologan. Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le -a zis: ,,Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decît toţi cei ce au aruncat în vistierie; căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce -i mai rămăsese ca să trăiască.``
Un plan zilnic care parcurge Biblia în mod continuu. Textul Bibliei este în domeniul public. (Cornilescu 1924)
Lecturile zilei, în fiecare dimineață
În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.

