Lecturile zilei
Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.
Prima lectură
O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiţi-mă! Căci sînt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentrucă v'am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gîndurile voastre să nu se strice dela curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă Evanghelie, pe care n'aţi primit -o, oh, cum îl îngăduiţi de bine! Dar socotesc că nici eu nu sînt cu nimic mai pe jos de apostolii aceştia ,,nespus de aleşi!`` Chiar dacă sînt un necioplit în vorbire, nu sînt însă şi în cunoştinţă; şi am arătat lucrul acesta printre voi, în tot felul şi în toate privinţele. Sau, am făcut un păcat, cînd m'am smerit pe mine însumi, ca să fiţi înălţaţi voi, şi v'am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? Am despoiat alte Biserici, primind dela ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. Şi cînd eram la voi, şi m'am găsit în nevoie, n'am fost sarcină nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit fraţii, cînd veniseră din Macedonia. În toate m'am ferit, şi mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva. Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă în ţinuturile Ahaiei! Pentruce?... Pentrucă nu vă iubesc?... Ştie Dumnezeu!
Prima lectură
Iată cuvîntul Domnului, spus proorocului Ieremia cu privire la Filisteni, înainte ca Faraon să bată Gaza. ,,Aşa vorbeşte Domnul: Iată, se ridică nişte ape dela miază noapte, cresc ca un rîu ieşit din matcă; îneacă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi locuitorii ei. Ţipă oamenii, şi se bocesc toţi locuitorii ţării. de tropăitul copitelor cailor lui puternici, de uruitul carălor lui şi de scîrţăitul roatelor; părinţii nu se mai întorc spre copiii lor, atît le sînt de slăbite mînile, pentrucă vine ziua cînd vor fi nimiciţi toţi Filistenii, şi stîrpiţi toţi ceice slujeau ca ajutoare Tirului şi Sidonului. Căci Domnul va nimici pe Filisteni, rămăşiţele ostrovului Caftor. Gaza a ajuns pleşuvă, Ascalonul piere cu rămăşiţa văilor lui!`` ,,Pînă cînd îţi vei face tăieturi de jale în piele?`` - ,,Ah! Sabie a Domnului, cînd te vei odihni odată? Întoarce-te în teacă, opreşte-te şi fii liniştită!`` - ,,Dar cum ar putea să se odihnească? Cînd Domnul doar îi porunceşte, şi o îndreaptă împotriva Ascalonului şi coastei mării.``
Prima lectură
Nu te teme, pămîntule, ci bucură-te şi veseleşte-te, căci Domnul face lucruri mari! Nu vă temeţi, fiare de pe cîmp, căci islazurile pustiei iarăş vor înverzi, pomii îşi vor da roadele, smochinul şi viţa îşi vor da rodul lor. Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimete ploaie timpurie şi tîrzie, ca odinioară. Ariile se vor umplea de grîu, vor geme tocitoarele şi teascurile de must şi de untdelemn, vă voi răsplăti astfel anii, pe cari i-au mîncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare, pe care am trimes -o împotriva voastră. Veţi mînca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi, şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară! Şi veţi şti că Eu sînt în mijlocul lui Israel, că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, şi nu este altul afară de Mine. Şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară. După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrînii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea. Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pămînt: sînge, foc, şi stîlpi de fum; soarele se va preface în întunerec, şi luna în sînge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mîntuit. Căci mîntuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi, pe cari -i va chema Domnul.
Rugăciunea de dimineață — prima lectură
Roboam s'a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem să -l facă împărat. Cînd a auzit lucrul acesta Ieroboam, fiul lui Nebat, era tot în Egipt, unde fugise de împăratul Solomon, şi în Egipt locuia. Au trimes să -l cheme. Atunci Ieroboam, şi toată adunarea lui Israel au venit la Roboam şi i-au vorbit aşa: ,,Tatăl tău ne -a îngreuiat jugul; acum tu uşurează această aspră robie şi jugul greu pe care l -a pus peste noi tatăl tău. Şi îţi vom sluji.`` El le -a zis: ,,Duceţi-vă, şi întoarceţi-vă la mine peste trei zile.`` Şi poporul a plecat. Împăratul Roboam s'a sfătuit cu bătrînii cari fuseseră pe lîngă tatăl său Solomon, în timpul vieţii lui, şi a zis: ,,Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia?`` Şi iată ce i-au zis ei: ,,Dacă vei îndatora astăzi pe poporul acesta, dacă le faci ce cer, şi dacă le vei răspunde cu vorbe binevoitoare, îţi vor sluji pe vecie.`` Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i -l dădeau bătrînii, şi s'a sfătuit cu tinerii cari crescuseră cu el şi cari erau împrejurul lui. El a zis: ,,Ce mă sfatuiţi să răspund poporului acestuia, care-mi vorbeşte aşa: ,Uşurează-ne jugul pe care l -a pus peste noi tatăl tău?`` Şi iată ce i-au zis tinerii cari crescuseră cu el: ,,Să spui aşa poporului acestuia care ţi -a vorbit astfel: ,Tatăl tău ne -a îngreuiat jugul, tu uşurează-ni -l!` Să le vorbeşti aşa: ,Degetul meu cel mic va fi mai gros decît coapsele tatălui meu. Acum, tatăl meu a pus peste voi un jug greu, dar eu vi -l voi face şi mai greu; tatăl meu v'a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioane.`` Ieroboam şi tot poporul au venit la Roboam a treia zi, după cum zisese împăratul: ,,Întoarceţi-vă la mine peste trei zile!`` Împăratul a răspuns aspru poporului. A lăsat sfatul pe care i -l dăduseră bătrînii, şi le -a vorbit astfel, după sfatul tinerilor: ,,Tatăl meu v'a îngreuiat jugul, dar eu vi -l voi face şi mai greu; tatăl meu v'a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioane.`` Astfel împăratul n'a ascultat pe popor; căci lucrul acesta a fost cîrmuit de Domnul, în vederea împlinirii cuvîntului, pe care -l spusese Domnul prin Ahia din Silo lui Ieroboam, fiul lui Nebat. Cînd a văzut tot Israelul că împăratul nu -l ascultă, poporul a răspuns împăratului: ,,Ce parte avem noi cu David? Noi n'avem moştenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum vezi-ţi de casă, Davide!`` Şi Israel s'a dus în corturile lui. Copiii lui Israel cari locuiau în cetăţile lui Iuda, au fost singurii peste cari a domnit Roboam. Atunci împăratul Roboam a trimes la ei pe Adoram, care era mai mare peste biruri. Dar Adoram a fost ucis cu pietre de tot Israelul, şi a murit. Şi împăratul Roboam s'a grăbit să se suie într'un car, ca să fugă la Ierusalim. Astfel s'a deslipit Israel de casa lui David pînă în ziua de azi. Tot Israelul, auzind că Ieroboam s'a întors, au trimes să -l cheme în adunare, şi l-au făcut împărat peste tot Israelul. Seminţia lui Iuda a fost singura care a mers după casa lui David. Roboam ajungînd la Ierusalim, a strîns toată casa lui Iuda şi seminţia lui Beniamin, o sută optzeci de mii de oameni aleşi, buni pentru război, ca să lupte împotriva casei lui Israel şi s'o aducă înapoi subt stăpînirea lui Roboam, fiul lui Solomon. Dar cuvîntul lui Dumnezeu a vorbit astfel lui Şemaia, omul lui Dumnezeu: ,,Vorbeşte lui Roboam, fiul lui Solomon, împăratul lui Iuda, şi întregei case a lui Iuda şi a lui Beniamin, şi celuilalt popor, şi spune-le: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Nu vă suiţi, şi nu faceţi război împotriva fraţilor voştri, copiii lui Israel! Fiecare din voi să se întoarcă acasă, căci de la Mine s'a întîmplat lucrul acesta.`` Ei au ascultat de cuvîntul Domnului, şi s'au întors acasă, după cuvîntul Domnului. Ieroboam a zidit Sihemul pe muntele lui Efraim, şi a locuit acolo; apoi a ieşit de acolo, şi a zidit Penuel. Ieroboam a zis în inima sa: ,,Împărăţia s'ar putea acum să se întoarcă la casa lui David. Dacă poporul acesta se va sui la Ierusalim să aducă jertfe în Casa Domnului, inima poporului acestuia se va întoarce la domnul său, la Roboam, împăratul lui Iuda, şi mă vor omorî şi se vor întoarce la Roboam, împăratul lui Iuda.`` După ce s'a sfătuit, împăratul a făcut doi viţei de aur, şi a zis poporului: ,,Destul v'aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te -a scos din ţara Egiptului.`` A aşezat unul din aceşti viţei la Betel, iar pe celalt l -a pus în Dan. Şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire. Poporul se ducea să se închine înaintea unuia din viţei pînă la Dan. Ieroboam a făcut o casă de înălţimi şi a pus preoţi luaţi din tot poporul, cari nu făceau parte din fiii lui Levi. A rînduit o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, ca sărbătoarea care se prăznuia în Iuda, şi a adus jertfe pe altar. Iată ce a făcut la Betel, ca să se aducă jertfe viţeilor pe cari -i făcuse el. A pus în slujbă la Betel pe preoţii înălţimilor ridicate de el. Şi a jertfit pe altarul pe care -l făcuse la Betel, în ziua a cincisprezecea a lunii a opta, lună pe care o alesese după bunul lui plac. A hotărît -o ca sărbătoare pentru copiii lui Israel, şi s'a suit la altar să ardă tămîie.
Epistola
Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v'am propovăduit -o, pe care aţi primit -o, în care aţi rămas, şi prin care sînteţi mîntuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v'am propovăduit -o; altfel, degeaba aţi crezut. V'am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S'a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S'a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre cari cei mai mulţi sînt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă s'a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stîrpituri, mi s'a arătat şi mie. Căci eu sînt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sînt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu sînt ce sînt. Şi harul Lui faţă de mine n'a fost zădarnic; ba încă am lucrat mai mult decît toţi: totuş nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.
Prima lectură
Iată, ochiul meu a văzut toate acestea, urechea mea a auzit şi a luat seama. Ce ştiţi voi, ştiu şi eu, nu sînt mai pe jos decît voi. Dar vreau să vorbesc acum Celui Atotputernic, vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu. Căci voi sînteţi nişte făuritori de minciuni, sînteţi cu toţii nişte doftori de nimic. O, de aţi fi tăcut, ce înţelepciune aţi fi arătat! Acum, ascultaţi, vă rog, apărarea mea, şi luaţi aminte la răspunsul buzelor mele! Vreţi să vorbiţi lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu? Şi să spuneţi minciuni, ca să -L apăraţi? Vreţi să ţineţi cu El şi să faceţi pe apărătorii lui Dumnezeu? Dacă vă va cerceta El, va găsi bine oare? Sau vreţi să -L înşelaţi cum înşelaţi pe un om? Nu, nu; ci El vă va osîndi, dacă în ascuns nu lucraţi decît părtinindu -L pe El. Nu vă înfricoşează măreţia Lui? Şi nu cade groaza Lui peste voi? Părerile voastre sînt păreri de cenuşă, întăriturile voastre sînt întărituri de lut. Tăceţi, lăsaţi-mă, vreau să vorbesc! Întîmplă-mi-se ce mi s'ar întîmpla. Îmi voi lua carnea în dinţi, şi îmi voi pune viaţa în joc. Da, mă va ucide: n'am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui. Chiar şi lucrul acesta poate sluji la scăparea mea, căci un nelegiuit nu îndrăzneşte să vină înaintea Lui. Ascultaţi, ascultaţi cuvintele mele, luaţi aminte la cele ce voi spune. Iată-mă sînt gata să-mi apăr pricina, căci ştiu că am dreptate. Are cineva ceva de spus împotriva mea? Atunci tac, şi vreau să mor. Numai două lucruri fă-mi, şi nu mă voi ascunde de Faţa Ta: Trage-Ţi mîna de pe mine, şi nu mă mai turbura cu groaza Ta. Apoi cheamă-mă şi-Ţi voi răspunde; sau lasă-mă să vorbesc eu, şi răspunde-mi Tu! Cîte fărădelegi şi păcate am făcut? Arată-mi călcările de lege şi păcatele mele. Pentru ce Îţi ascunzi Faţa, şi mă iei drept vrăjmaş? Vrei să loveşti o frunză suflată de vînt? Vrei să urmăreşti un pai uscat? Pentruce să mă loveşti cu suferinţe amare, şi să mă pedepseşti pentru greşeli din tinereţă? Pentru ce să-mi pui picioarele în butuci, să-mi pîndeşti toate mişcările, să pui hotar paşilor mei, cînd trupul meu cade în putrezire ca o haină mîncată de molii?
Rugăciunea de dimineață — a doua lectură
Pavel s'a uitat ţintă la Sobor, şi a zis: ,,Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, pînă în ziua aceasta...`` Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lîngă el să -l lovească peste gură. Atunci Pavel i -a zis: ,,Te va bate Dumnezeu, părete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!`` Cei ce stăteau lîngă el, i-au zis: ,,Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?`` Şi Pavel a zis: ,,N'am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: ,Pe mai marele norodului tău să nu -l grăieşti de rău.`` Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau Saduchei, iar alta Farisei, a strigat în plin Sobor: ,,Fraţilor, eu sînt Fariseu, fiu de Fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sînt dat în judecată.`` Cînd a zis vorbele acestea, s'a stîrnit o neînţelegere între Farisei şi Saduchei, şi adunarea s'a desbinat. Căci Saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe cînd Fariseii le mărturisesc pe amîndouă. S'a făcut o mare zarvă; şi cîţiva cărturari din partida Fariseilor, s'au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă, şi au zis: ,,Noi nu găsim nici o vină în omul acesta; dar dacă i -a vorbit un duh sau un înger?``... Fiindcă gîlceava creştea, căpitanul, se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se pogoare să -l smulgă din mijlocul lor, şi să -l ducă în cetăţuie. În noaptea următoare, Domnul S'a arătat lui Pavel, şi i -a zis: ,,Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.`` La ziuă, Iudeii au uneltit şi s'au legat cu blestem că nu vor mînca, nici nu vor bea, pînă nu vor omorî pe Pavel. Cei ce făcuseră legămîntul acesta, erau mai mulţi de patruzeci. Ei s'au dus la preoţii cei mai de seamă şi la bătrîni, şi le-au zis: ,,Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic pînă nu vom omorî pe Pavel. Acum dar, voi, împreună cu Soborul, daţi de ştire căpitanului, şi rugaţi -l să -l aducă mîne jos înaintea voastră, ca şi cum aţi vrea să -i cercetaţi pricina mai cu deamăruntul; şi pînă să ajungă el, noi sîntem gata să -l omorîm.`` Fiul sorei lui Pavel a auzit de această cursă, s'a dus în cetăţuie, şi a spus lui Pavel. Pavel a chemat pe unul din sutaşi, şi a zis: ,,Du pe tinerelul acesta la căpitan, căci are să -i spună ceva.`` Sutaşul a luat pe tînăr cu el, l -a dus la căpitan, şi a zis: ,,Pavel cel întemniţat m'a chemat şi m'a rugat să aduc la tine pe acest tinerel, care are să-ţi spună ceva.`` Căpitanul l -a apucat de mînă, l -a luat deoparte, şi l -a întrebat: ,,Ce ai să-mi spui?`` El a răspuns: ,,Iudeii s'au sfătuit să te roage să aduci mîne pe Pavel înaintea Soborului, ca şi cum ai avea să -l cercetezi mai cu deamăruntul. Tu să nu -i asculţi, pentrucă mai mulţi de patruzeci dintre ei îl pîndesc, şi s'au legat cu blestem să nu mănînce şi să nu bea nimic pînă nu -l vor omorî; acum stau gata, şi n'aşteaptă decît făgăduiala ta.`` Capitanul a lăsat pe tinerel să plece, şi i -a poruncit să nu spună nimănui că i -a descoperit aceste lucruri. În urmă, a chemat pe doi sutaşi, şi le -a zis: ,,La ceasul al treilea din noapte, să aveţi gata două sute de ostaşi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de suliţari, ca să meargă pînă la Cezarea.`` Le -a poruncit să aducă şi dobitoace pentru Pavel, ca să -l pună călare, şi să -l ducă sănătos şi teafăr la dregătorul Felix. Lui Felix i -a scris o scrisoare cu următorul cuprins: ,,Claudius Lisias către prea alesul dregător Felix: plecăciune! Acest om, pe care l-au prins Iudeii, era să fie omorît de ei; şi eu m'am dus repede cu ostaşi, şi l-am scos din mîna lor, căci am aflat că este Roman. Am vrut să aflu pricina pentru care -l pîrau, şi l-am adus înaintea Soborului lor. Am găsit că era pîrît pentru lucruri privitoare la Legea lor, dar că nu săvîrşise nicio nelegiuire, care să fie vrednică de moarte sau de lanţuri. Mi s'a dat însă de ştire că Iudeii îl pîndesc ca să -l omoare; l-am trimes îndată la tine, şi am făcut cunoscut şi celor ce -l învinuiesc, să-ţi spună ţie ce au împotriva lui. Fii sănătos.`` Ostaşii, după porunca, pe care o primiseră, au luat pe Pavel, şi l-au dus noaptea pînă la Antipatrida. A doua zi au lăsat pe călăreţi să-şi urmeze drumul înainte cu el, iar ei s'au întors în cetăţuie. Ajunşi în Cezarea, călăreţii au dat scrisoarea în mîna dregătorului, şi au adus pe Pavel înaintea lui. Dregătorul, dupăce a citit scrisoarea, a întrebat din ce ţinut este Pavel. Cînd a aflat că este din Cilicia, ,,te voi asculta``, a zis el, ,,cînd vor veni pîrîşii tăi.`` Şi a poruncit să fie păzit în palatul lui Irod.
Psalmul responsorial
(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat ca şi ,,Crinii mărturiei``. Un psalm al lui Asaf.) Ia aminte, Păstorul lui Israel, Tu, care povăţuieşti pe Iosif ca pe o turmă! Arată-Te în strălucirea Ta, Tu, care şezi pe heruvimi! Trezeşte-Ţi puterea, înaintea lui Efraim, Beniamin şi Manase, şi vino în ajutorul nostru! Ridică-ne, Dumnezeule, fă să strălucească Faţa Ta, şi vom fi scăpaţi! Doamne, Dumnezeul oştirilor, pînă cînd Te vei mînia, cu toată rugăciunea poporului Tău? Îi hrăneşti cu o pîne de lacrămi, şi -i adăpi cu lacrămi din plin. Ne faci să fim mărul de ceartă al vecinilor noştri, şi vrăjmaşii noştri rîd de noi între ei. Ridică-ne, Dumnezeul oştirilor! Fă să strălucească Faţa Ta, şi vom fi scăpaţi! Tu ai adus o vie din Egipt, ai izgonit neamuri, şi ai sădit -o. Ai făcut loc înaintea ei: şi ea a dat rădăcini şi a umplut ţara. Munţii erau acoperiţi de umbra ei, şi ramurile ei erau ca nişte cedri ai lui Dumnezeu. Îşi întindea mlădiţele pînă la mare, şi lăstarii pînă la Rîu. Pentruce i-ai rupt gardul acum, de -o jăfuiesc toţi trecătorii? O rîmă mistreţul din pădure, şi o mănîncă fiarele cîmpului. Dumnezeul oştirilor, întoarce-Te iarăş! Priveşte din cer, şi vezi! Cercetează via aceasta! Ocroteşte ce a sădit dreapta Ta, şi pe fiul, pe care Ţi l-ai ales!... Ea este arsă de foc, este tăiată! De mustrarea Feţei Tale, ei pier! Mîna Ta să fie peste omul dreptei Tale, peste fiul omului, pe care Ţi l-ai ales! Şi atunci nu ne vom mai depărta de Tine. Înviorează-ne iarăş, şi vom chema Numele Tău. Doamne, Dumnezeul oştirilor, ridică-ne iarăş! Fă să strălucească Faţa Ta, şi vom fi scăpaţi!
Evanghelia
Isus a părăsit ţinutul Tirului, şi a venit iarăş prin Sidon la marea Galileii, trecînd prin ţinutul Decapole. I-au adus un surd, care vorbea cu anevoie, şi L-au rugat să-Şi pună mînile peste el. El l -a luat la o parte din norod, i -a pus degetele în urechi, şi i -a atins limba cu scuipatul Lui. Apoi, Şi -a ridicat ochii spre cer, a suspinat, şi a zis: ,,Efata``, adică: ,,Deschide-te!`` Îndată, i s'au deschis urechile, i s'a deslegat limba, şi a vorbit foarte desluşit. Isus le -a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cît le poruncea mai mult, cu atît Îl vesteau mai mult. Ei erau uimiţi peste măsură de mult, şi ziceau: ,,Toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă, şi pe muţi să vorbească.``
Psalmul responsorial
(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe instrumente cu coarde. Un psalm al lui David.) Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele, ia aminte la rugăciunea mea! Dela capătul pămîntului strig către Tine cu inima mîhnită, şi zic: ,,Du-mă pe stînca pe care n'o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine! Căci Tu eşti un adăpost pentru mine, un turn tare împotriva vrăjmaşului. Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău: să alerg la adăpostul aripilor Tale. - Căci Tu, Dumnezeule, îmi asculţi juruinţele, Tu îmi dai moştenirea celorce se tem de Numele Tău. Tu adaugi zile la zilele împăratului: lungească -i-se anii pe vecie! În veci să rămînă el pe scaunul de domnie, înaintea lui Dumnezeu! Fă ca bunătatea şi credincioşia Ta să vegheze asupra lui! Atunci voi cînta neîncetat Numele Tău, şi zi de zi îmi voi împlini juruinţele.
Psalmul responsorial
(Un psalm al fiilor lui Core. O cîntare.) Sionul are temeliile aşezate pe munţii cei sfinţi: Domnul iubeşte porţile Sionului mai mult decît toate locaşurile lui Iacov. Lucruri pline de slavă au fost spuse despre tine, cetate a lui Dumnezeu! - Eu pomenesc Egiptul şi Babilonul printre cei ce Mă cunosc; iată, ţara Filistenilor, Tirul, cu Etiopia: ,,în Sion s'au născut.`` - Iar despre Sion este zis: ,,Toţi s'au născut în el,`` şi Cel Prea Înalt îl întăreşte. Domnul numără popoarele, scriindu-le: ,,Acolo s'au născut.`` - Şi cei ce cîntă şi ceice joacă strigă: ,,Toate izvoarele mele sînt în Tine.``
Psalmul responsorial
(O rugăciune a lui David.) Ia aminte, Doamne, şi ascultă-mă! Căci sînt nenorocit şi lipsit. Păzeşte-mi sufletul, căci sînt unul din cei iubiţi de Tine! Scapă, Dumnezeule, pe robul Tău, care se încrede în Tine! Ai milă de mine, Doamne! Căci toată ziua strig către Tine. Înveseleşte sufletul robului Tău, căci la Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul. Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi, şi plin de îndurare cu toţi ceice Te cheamă. Pleacă-ţi urechea, Doamne, la rugăciunea mea, ia aminte la glasul cererilor mele! Te chem, în ziua necazului meu, căci m'asculţi. Nimeni nu este ca Tine între dumnezei, Doamne, şi nimic nu seamănă cu lucrările Tale. Toate neamurile, pe cari le-ai făcut, vor veni să se închine înaintea Ta, Doamne, şi să dea slavă Numelui Tău. Căci Tu eşti mare, şi faci minuni, numai Tu eşti Dumnezeu. Învaţă-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău. Te voi lăuda din toată inima mea, Doamne, Dumnezeul meu, şi voi prea mări Numele Tău în veci! Căci mare este bunătatea Ta faţă de mine, şi Tu îmi izbăveşti sufletul din adînca locuinţă a morţilor. Dumnezeule, nişte îngîmfaţi s'au sculat împotriva mea, o ceată de oameni asupritori vor să-mi ia viaţa, şi nu se gîndesc la Tine. Dar Tu, Doamne, Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi în credicioşie. Îndreaptă-Ţi privirile spre mine, şi ai milă de mine: dă tărie robului Tău, şi scapă pe fiul roabei Tale! Fă un semn pentru mine, ca să vadă vrăjmaşii mei şi să rămînă de ruşine, căci Tu mă ajuţi şi mă mîngîi, Doamne!
Rugăciunea de seară — prima lectură
Dar iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, trimes de cuvîntul Domnului, tocmai pe cînd stătea Ieroboam la altar să ardă tămîie. El a strigat împotriva altarului, după cuvîntul Domnului, şi a zis: ,,Altarule! Altarule! Aşa vorbeşte Domnul: ,Iată că se va naşte un fiu casei lui David; numele lui va fi Iosia; el va junghia pe tine, pe preoţii înălţimilor, cari ard tămîie pe tine, şi pe tine se vor arde osăminte omeneşti!`` Şi în aceeaş zi a dat un semn, zicînd: ,,Acesta este semnul care arată că Domnul a vorbit: Altarul se va despica, şi cenuşa de pe el se va vărsa.`` Cînd a auzit împăratul cuvîntul pe care -l strigase omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Betel, a întins mîna de pe altar, zicînd: ,,Prindeţi -l!`` Şi mîna, pe care o întinsese Ieroboam împotriva lui, s'a uscat, şi n'a putut s'o întoarcă înapoi. Altarul s'a despicat, şi cenuşa de pe el s'a vărsat, după semnul pe care -l dăduse omul lui Dumnezeu, potrivit cu cuvîntul Domnului. Atunci împăratul a luat cuvîntul, şi a zis omului lui Dumnezeu: ,,Roagă-te Domnului, Dumnezeului tău, şi cere -I să-mi pot trage mîna înapoi.`` Omul lui Dumnezeu s'a rugat Domnului şi împăratul a putut să-şi tragă înapoi mîna, care s'a făcut sănătoasă ca mai înainte. Împăratul a zis omului lui Dumnezeu: ,,Intră cu mine în casă, să iei ceva de mîncare, şi-ţi voi da un dar.`` Omul lui Dumnezeu a zis împăratului: jumătate din casa ta să-mi dai, şi n'aş intra cu tine. Nu voi mînca pîne, şi nu voi bea apă în locul acesta; căci iată ce poruncă mi -a fost dată; prin cuvîntul Domnului: ,,Să nu mănînci pîne nici să bei apă, şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.`` El a plecat pe un alt drum, şi nu s'a întors pe drumul pe care venise la Betel. În Betel locuia un prooroc bătrîn. Fiii săi au venit şi i-au istorisit toate lucrurile pe care le făcuse omul lui Dumnezeu la Betel în ziua aceea, precum şi cuvintele pe cari le spusese împăratului. După ce au istorisit tatălui lor toate, el le -a zis: ,,Pe ce drum a plecat?`` Fiii săi văzuseră pe ce drum plecase omul lui Dumnezeu, care venise din Iuda. Şi a zis fiilor săi: ,,Puneţi-mi şaua pe măgar.`` I-au pus şaua pe măgar, şi a încălecat pe el. S'a dus după omul lui Dumnezeu, şi l -a găsit stînd supt un stejar. Şi i -a zis: ,,Tu eşti omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda?`` El a răspuns: ,,Eu sînt.`` Atunci el i -a zis: ,,Vino cu mine acasă, şi să iei ceva să mănînci.`` Dar el a răspuns: ,,Nu pot nici să mă întorc cu tine, nici să intru la tine. Nu voi mînca pîne şi nici nu voi bea apă cu tine în locul acesta; căci mi s'a spus, prin cuvîntul Domnului: ,Să nu mănînci pîne nici să nu bei apă acolo, şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.`` Şi el i -a zis: ,,Şi eu sînt prooroc ca tine; şi un înger mi -a vorbit din partea Domnului, şi mi -a zis: ,Adu -l acasă cu tine ca să mănînce pîne şi să bea apă.`` Îl minţea. Omul lui Dumnezeu s'a întors cu el, şi a mîncat pîne şi a băut apă în casa lui. Pe cînd stăteau ei la masă, cuvîntul Domnului a vorbit proorocului, care -l adusese înapoi. Şi el a strigat omului lui Dumnezeu care venise din Iuda: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Pentrucă n'ai ascultat porunca Domnului, şi n'ai păzit porunca pe care ţi -o dăduse Domnul, Dumnezeul tău; pentrucă te-ai întors, şi ai mîncat pîne şi ai băut apă, în locul despre care îţi spusese: ,Să nu mănînci pîne şi să nu bei apă acolo`, -trupul tău mort nu va intra în mormîntul părinţilor tăi.`` Şi, dupăce a mîncat pîne şi a băut apă proorocul pe care -l întorsese, i -a pus şaua pe măgar. Omul lui Dumnezeu a plecat; şi a fost întîlnit pe drum de un leu care l -a omorît. Trupul lui mort era întins pe drum; măgarul a rămas lîngă el, şi leul stătea şi el lîngă trup. Şi nişte oameni cari treceau pe acolo, au văzut trupul întins în drum şi leul stînd lîngă trup; şi au spus lucrul acesta, la venirea lor în cetatea în care locuia proorocul cel bătrîn. Cînd a auzit lucrul acesta proorocul care întorsese depe drum pe omul lui Dumnezeu, a zis: ,,Este omul lui Dumnezeu, care n'a ascultat de porunca Domnului, şi Domnul l -a dat în ghearele leului care l -a sfîrşiat şi l -a omorît, după cuvîntul pe care i -l spusese Domnul.`` Apoi, îndreptîndu-se către fiii săi, a zis: ,,Puneţi-mi şaua pe măgar.`` Au pus şaua pe măgar, şi el a plecat. A găsit trupul întins în drum, şi măgarul şi leul stînd lîngă trup. Leul nu mîncase trupul şi nu sfîşiase pe măgar. Proorocul a ridicat trupul omului lui Dumnezeu, l -a pus pe măgar, şi l -a dus înapoi; şi bătrînul prooroc s'a întors în cetate să -l jălească şi să -l îngroape. I -a pus trupul în mormînt şi l-au jălit, zicînd: ,,Vai, frate!`` Dupăce l -a îngropat, a zis fiilor săi: ,,Cînd voi muri, să mă îngropaţi în mormîntul în care este îngropat omul lui Dumnezeu; să-mi puneţi oasele lîngă oasele lui. Căci se va împlini cuvîntul pe care l -a strigat el din partea Domnului împotriva, altarului din Betel, şi împotriva tuturor capiştelor de înălţimi din cetăţile Samariei.`` După întîmplarea aceasta, Ieroboam nu s'a abătut de pe calea lui cea rea. A pus iarăş preoţi pentru înălţimi, luaţi din tot poporul: pe oricine dorea, îl sfinţea preot al înălţimilor. Şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire pentru casa lui Ieroboam, şi pentru aceasta a fost nimicită ea şi ştearsă de pe faţa pămîntului.
A doua lectură
Este de prisos să vă mai scriu cu privire la strîngerea de ajutoare pentru sfinţi. Cunosc, în adevăr, bunăvoinţa voastră, cu care mă laud cu privire la voi către Macedoneni, şi le spun că Ahaia este gata de acum un an. Şi rîvna voastră a îmbărbătat pe foarte mulţi din ei. Am trimes totuş pe fraţi, pentruca lauda noastră cu voi să nu fie nimicită cu prilejul acesta, ci să fiţi gata, cum am spus. Dacă vor veni vreunii din Macedonia cu mine, şi nu vă vor găsi gata, n'aş vrea ca noi (ca să nu zicem voi) să fim daţi de ruşine în încrederea aceasta. De aceea, am socotit de trebuinţă, să rog pe fraţi să vină mai înainte la voi, şi să pregătească strîngerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie nu cu zgîrcenie. Să ştiţi: cine samănă puţin, puţin va secera; iar cine samănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărît în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci ,,pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.`` Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentruca, avînd totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună, după cum este scris: ,,A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămîne în veac.`` ,,Cel ce dă sămînţă sămănătorului şi pîne pentru hrană``, vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămînţa de sămănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţămiri lui Dumnezeu. Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acopere nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţămiri către Dumnezeu. Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi; şi -i face să se roage pentru voi, şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi. Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!
A doua lectură
În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea Înalt, -care a întîmpinat pe Avraam cînd acesta se întorcea dela măcelul împăraţilor, care l -a binecuvîntat, care a primit dela Avraam zeciuială din tot, -care, după însemnarea numelui său, este întîi, ,,Împărat al neprihănirii``, apoi şi ,,Împărat al Salemului``, adică ,,Împărat al păcii``; fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavînd nici început al zilelor, nici sfîrşit al vieţii, -dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, -rămîne preot în veac. Vedeţi bine dar cît de mare a fost el, dacă pînă şi patriarhul Avraam i -a dat zeciuială din prada de război! Aceia dintre fiii lui Levi, cari îndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială dela norod, adică dela fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam. Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială dela Avraam, şi a binecuvîntat pe cel ce avea făgăduinţele. Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvîntat de cel mai mare. Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială, sînt nişte oameni muritori; pe cînd acolo, o ia cineva, despre care se mărturiseşte că este viu. Mai mult, însuş Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam; căci era încă în coapsele strămoşului său, cînd a întîmpinat Melhisedec pe Avraam. Dacă, dar, desăvîrşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor, -căci supt preoţia aceasta a primit poporul Legea-ce nevoie mai era să se ridice un alt preot ,,după rînduiala lui Melhisedec``, şi nu după rînduiala lui Aaron? Pentrucă, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecît să aibă loc şi o schimbare a Legii. În adevăr, Acela despre care sînt zise aceste lucruri, face parte dintr'o altă seminţie, din care nimeni n'a slujit altarului. Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n'a zis nimic cu privire la preoţie. Lucrul acesta se face şi mai luminos cînd vedem ridicîndu-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, pus nu prin legea unei porunci pămînteşti, ci prin puterea unei vieţi neperitoare. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: ,,Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec``. Astfel, pe deoparte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei- căci Legea n'a făcut nimic desăvîrşit-şi pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Şi fiindcă lucrul acesta nu s'a făcut fără jurămînt, - căci, pe cînd Leviţii se făceau preoţi fără jurămînt, Isus S'a făcut preot prin jurămîntul Celui ce I -a zis: ,,Domnul a jurat, şi nu Se va căi: ,Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec`, - prin chiar faptul acesta, El s'a făcut chezăşul unui legămînt mai bun. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentrucă moartea îi împiedica să rămînă pururea. Dar El, fiindcă rămîne ,,în veac``, are o preoţie, care nu poate trece dela unul la altul. De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfînt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai pe sus de ceruri, care n'are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întîi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l -a făcut odată pentru totdeauna, cînd S'a adus jertfă pe Sine însuş. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvîntul jurămîntului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvîrşit pentru vecinicie.
A doua lectură
În Iconia, Pavel şi Barnaba au intrat în sinagoga Iudeilor, şi au vorbit în aşa fel că o mare mulţime de Iudei şi de Greci au crezut. Dar Iudeii cari n'au crezut, au întărîtat şi au răzvrătit sufletele Neamurilor împotriva fraţilor. Totuş au rămas destul de multă vreme în Iconia şi vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care adeverea Cuvîntul privitor la harul Său, şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mînile lor. Mulţimea din cetate s'a desbinat: unii erau cu Iudeii, alţii cu apostolii. Neamurile şi Iudeii, în învoire cu mai marii lor, s'au pus în mişcare, că să -i batjocorească şi să -i ucidă cu pietre. Pavel şi Barnaba au înţeles lucrul acesta, şi au fugit în cetăţile Licaoniei: Listra şi Derbe, şi în ţinutul de primprejur. Şi au propovăduit Evanghelia acolo. În Listra era un om neputincios de picioare, olog din naştere, care nu umblase niciodată. El şedea jos şi asculta pe Pavel cînd vorbea. Pavel s'a uitat ţintă la el, şi fiindcă a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit, a zis cu glas tare: ,,Scoală-te drept în picioare.`` Şi el s'a sculat dintr'o săritură, şi a început să umble. La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul, şi au zis în limba licaoneană: ,,Zeii s'au pogorît la noi în chip omenesc.`` Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel Mercur, pentrucă mînuia cuvîntul. Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi înaintea porţilor, şi voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele. Apostolii Barnaba şi Pavel, cînd au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului, şi au strigat: ,,Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi sîntem oameni de aceeaş fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi dela aceste lucruri deşerte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele. El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate Neamurile să umble pe căile lor, măcar că, drept vorbind, nu s'a lăsat fără mărturie, întrucît v'a făcut bine, v'a trimes ploi din cer, şi timpuri roditoare, v'a dat hrană din belşug, şi v'a umplut inimile de bucurie.`` Abia au putut să împiedice, cu vorbele acestea, pe noroade, să le aducă jertfă.
A doua lectură
Presbiterii (Sau: bătrîni.) cari cîrmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales ceice se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura, pe care o dau altora. Căci Scriptura zice: ,,Să nu legi gura boului cînd treieră bucate``; şi: ,,Vrednic este lucrătorul de plata lui.`` Împotriva unui presbiter (Sau: bătrîni.) să nu primeşti învinuire de cît din gura a doi sau trei martori. Pe cei ce păcătuiesc, mustră -i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă frică. Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gînd mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire. Să nu-ţi pui mînile peste nimeni cu grabă: şi să nu te faci părtaş păcatelor altora: pe tine însuţi păzeşte-te curat. Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi cîte puţin vin, din pricina stomahului tău, şi din pricina deselor tale îmbolnăviri. Păcatele unor oameni sînt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă. Tot aşa şi faptele bune sînt cunoscute: şi cele ce nu sînt cunoscute, nu pot să rămînă ascunse.
Evanghelia
Isus a plecat de acolo, şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan. Gloatele s'au adunat din nou la El; şi, după obiceiul Său, a început iarăş să -i înveţe. Au venit la El Fariseii; şi, ca să -L ispitească, L-au întrebat dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta. Drept răspuns, El le -a zis: ,,Ce v'a poruncit Moise?`` ,,Moise``, au zis ei, ,,a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire, şi s'o lase.`` Isus le -a zis: ,,Din pricina împietririi inimii voastre v'a scris Moise porunca aceasta. Dar dela începutul lumii, ,Dumnezeu i -a făcut parte bărbătească şi parte femeiască. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa. Şi cei doi vor fi un singur trup.` Aşa că nu mai sînt doi, ci sînt un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.`` În casă, ucenicii L-au întrebat iarăş asupra celor de mai sus. El le -a zis: ,,Oricine îşi lasă nevasta, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte faţă de ea; şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul, şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte.`` I-au adus nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe ceice îi aduceau. Cînd a văzut Isus acest lucru, S'a mîniat, şi le -a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu -i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!`` Apoi i -a luat în braţe, şi i -a binecuvîntat, punîndu-Şi mînile peste ei. Tocmai cînd era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, şi L -a întrebat: ,,Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa vecinică?`` ,,Pentruce Mă numeşti bun?`` i -a zis Isus. ,,Nimeni nu este bun decît Unul singur: Dumnezeu. Cunoşti poruncile: ,,Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.`` El I -a răspuns: ,,Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea.`` Isus S'a uitat ţintă la el, l -a iubit, şi i -a zis: ,,Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă.`` Mîhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii. Isus S'a uitat împrejurul Lui, şi a zis ucenicilor Săi: ,,Cît de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu ceice au avuţii!`` Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvîntul, şi le -a zis: ,,Fiilor, cît de anevoie este pentru ceice se încred în bogăţii, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decît să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!`` Ucenicii au rămas şi mai uimiţi, şi au zis unii către alţii: ,,Cine poate atunci să fie mîntuit?`` Isus S'a uitat ţintă la ei, şi le -a zis: ,,Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentrucă toate lucrurile sînt cu putinţă la Dumnezeu.`` Petru a început să -I zică: ,,Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.`` Isus a răspuns: ,,Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa vecinică. Mulţi din cei dintîi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintîi.`` Ei erau pe drum şi se suiau la Ierusalim; şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau turburaţi, şi mergeau îngroziţi după El. Isus a luat iarăş la El pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre lucrurile cari aveau să I se întîmple. ,,Iată``, a zis El, ,,ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mînile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osîndi la moarte, şi -L vor da în mînile Neamurilor, cari îşi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa şi -L vor omorî; dar, după trei zile, va învia.`` Fiii lui Zebedei, Iacov şi Ioan, au venit la Isus şi I-au zis: ,,Învăţătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere.`` El le -a zis: ,,Ce voiţi să vă fac?`` ,,Dă-ne,`` I-au zis ei, ,,să şedem unul la dreapta Ta şi altul la stînga Ta, cînd vei fi îmbrăcat în slava Ta.`` Isus le -a răspuns: ,,Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul, pe care am să -l beau Eu, sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?`` ,,Putem,`` au zis ei. Şi Isus le -a răspuns: ,,Este adevărat că paharul pe care -l voi bea Eu, îl veţi bea, şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veţi fi botezaţi; dar cinstea de a şedea la dreapta sau la stînga Mea, nu atîrnă de Mine s'o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru cari a fost pregătită.`` Cei zece, cînd au auzit lucrul acesta, au început să se mînie pe Iacov şi pe Ioan. Isus i -a chemat la El, şi le -a zis: ,,Ştiţi că cei priviţi drept cîrmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpînire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintîi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n'a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!`` Au ajuns la Ierihon. Şi pe cînd ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lîngă drum, şi cerea de milă. El a auzit că trece Isus din Nazaret, şi a început să strige: ,,Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!`` Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga: ,,Fiul lui David, ai milă de mine!`` Isus S'a oprit, şi a zis: ,,Chemaţi -l!`` Au chemat pe orb, şi i-au zis: ,,Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.`` Orbul şi -a aruncat haina; a sărit, şi a venit la Isus. Isus a luat cuvîntul, şi i -a zis: ,,Ce vrei să-ţi fac?`` ,,Rabuni,`` I -a răspuns orbul, ,,să capăt vederea.`` Şi Isus i -a zis: ,,Du-te, credinţa ta te -a mîntuit.`` Îndată orbul şi -a căpătat vederea, şi a mers pe drum după Isus.
Rugăciunea de seară — a doua lectură
Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi. Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: ,,Îl cunosc``, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. Dar cine păzeşte Cuvîntul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvîrşită; prin aceasta ştim că sîntem în El. Cine zice că rămîne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus. Prea iubiţilor nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care aţi avut -o dela început. Porunca aceasta veche este Cuvîntul, pe care l-aţi auzit. Totuş vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atît cu privire la El, cît şi cu privire la voi; căci întunerecul se împrăştie, şi lumina adevărată şi răsare chiar. Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întunerec pînă acum. Cine iubeşte pe fratele său, rămîne în lumină, şi în el nu este niciun prilej de poticnire. Dar cine urăşte pe fratele său, este în întunerec, umblă în întunerec, şi nu ştie încotro merge, pentrucă întunerecul i -a orbit ochii. Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele vă sînt iertate pentru Numele Lui. Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este dela început. Vă scriu, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel rău. V'am scris, copilaşilor, fiindcă aţi cunoscut pe Tatăl. V'am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este dela început. V'am scris, tinerilor, fiindcă sînteţi tari, şi Cuvîntul lui Dumnezeu rămîne în voi, şi aţi biruit pe cel rău. Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este dela Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămîne în veac. Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s'au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sînt dintre ai noştri. Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui sfînt, şi ştiţi orice lucru. V'am scris nu că n'aţi cunoaşte adevărul, ci pentrucă îl cunoaşteţi, şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n'are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl. Ce aţi auzit dela început, aceea să rămînă în voi. Dacă rămîne în voi ce aţi auzit dela început, şi voi veţi rămînea în Fiul şi în Tatăl. Şi făgăduinţa, pe care ne -a făcut -o El, este aceasta: viaţa vecinică. V'am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească. Cît despre voi, ungerea, pe care aţi primit -o dela El, rămîne în voi, şi n'aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămîneţi în El, după cum v'a învăţat ea. Şi acum, copilaşilor, rămîneţi în El, pentruca atunci cînd Se va arăta El, să avem îndrăsneală, şi, la venirea Lui, să nu rămînem de ruşine şi depărtaţi de El. Dacă ştiţi că El este neprihănit, să ştiţi şi că oricine trăieşte în neprihănire este născut din El.
Evanghelia
Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan căuta să -l oprească. ,,Eu``, zicea el, ,,am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?`` Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.`` Atunci Ioan L -a lăsat. De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s'au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s'a auzit un glas, care zicea: ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.``
Evanghelia
Şi iată că o femeie cananeancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: ,,Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.`` El nu i -a răspuns nici un cuvînt. Şi ucenicii Lui s'au apropiat şi L-au rugat stăruitor: ,,Dă -i drumul, căci strigă după noi.`` Drept răspuns, El a zis: ,,Eu nu sînt trimes decît la oile pierdute ale casei lui Israel.`` Dar ea a venit şi I s'a închinat, zicînd: ,,Doamne, ajută-mi!`` Drept răspuns, El i -a zis: ,,Nu este bine să iei pînea copiilor, şi s'o arunci la căţei!`` ,,Da, Doamne``, a zis ea, ,,dar şi căţeii mănîncă fărămiturile cari cad de la masa stăpînilor lor.`` Atunci Isus i -a zis: ,,O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.`` Şi fiica ei s'a tămăduit chiar în ceasul acela.
Evanghelia
Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dupăcum este scris în proorocul Isaia: ,,Iată, trimet înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea... Glasul celui ce strigă în pustie: ,,Pregătiţi calea Domnului, neteziţi -I cărările,`` a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în rîul Iordan. Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă, şi împrejurul mijlocului era încins cu un brîu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Ioan propovăduia, şi zicea: ,,După mine vine Cel ce este mai puternic decît mine, căruia eu nu sînt vrednic să mă plec să -I desleg curelele încălţămintelor. Eu, da, v'am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul Sfînt.`` În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii, şi a fost botezat de Ioan în Iordan. Şi îndată, cînd ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise, şi Duhul pogorîndu-Se peste El ca un porumbel. Şi din ceruri s'a auzit un glas, care zicea: ,,Tu eşti Fiul Meu prea iubit, în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea.`` Îndată Duhul a mînat pe Isus în pustie, unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice şi -I slujeau îngerii. După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galilea, şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: ,,S'a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie.`` Pe cînd trecea Isus pe lîngă marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncînd o mreajă în mare, căci erau pescari. Isus le -a zis: ,,Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.`` Îndată, ei şi-au lăsat mrejile, şi au mers după El. A mers puţin mai departe, şi a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, cari, şi ei, erau într'o corabie, şi îşi dregeau mrejile. Îndată i -a chemat; şi ei au lăsat pe tatăl lor Zebedei în corabie cu cei ce lucrau pe plată, şi au mers după El. S'au dus la Capernaum. Şi în ziua Sabatului, Isus a intrat îndată în sinagogă, şi a început să înveţe pe norod. Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui; căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii. În sinagoga lor era un om, care avea un duh necurat. El a început să strige: ,,Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: Eşti Sfîntul lui Dumnezeu!`` Isus l -a certat, şi i -a zis: ,,Taci, şi ieşi afară din omul acesta!`` Şi duhul necurat a ieşit din el, scuturîndu -l cu putere, şi scoţînd un strigăt mare. Toţi au rămas înmărmuriţi, aşa că se întrebau unii pe alţii: ,,Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpîn chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl ascultă!`` Şi îndată I s'a dus vestea în toate împrejurimile Galileii. Dupăce a ieşit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov şi Ioan, în casa lui Simon şi a lui Andrei. Soacra lui Simon zăcea în pat, prinsă de friguri: şi îndată au vorbit lui Isus despre ea. El a venit, a apucat -o de mînă, a ridicat -o în sus, şi au lăsat -o frigurile. Apoi ea a început să le slujească. Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la El pe toţi bolnavii şi îndrăciţii. Şi toată cetatea era adunată la uşă. El a vindecat pe mulţi cari pătimeau de felurite boale; de asemenea, a scos mulţi draci, şi nu lăsa pe draci să vorbească, pentrucă -L cunoşteau. A doua zi dimineaţa, pe cînd era încă întunerec de tot, Isus S'a sculat, a ieşit, şi S'a dus într'un loc pustiu. Şi Se ruga acolo. Simon şi ceilalţi cari erau cu El s'au dus să -L caute; şi cînd L-au găsit, I-au zis: ,,Toţi Te caută.`` El le -a răspuns: ,,Haidem să mergem în altă parte, prin tîrgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo; căci pentru aceasta am ieşit.`` Şi s'a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galilea; şi scotea dracii. A venit la El un lepros, care s'a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga şi -I zicea: ,,Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.`` Lui Isus I s'a făcut milă de el, a întins mîna, S'a atins de el, şi i -a zis: ,,Da, voiesc, fii curăţit!`` Îndată l -a lăsat lepra, şi s'a curăţit. Isus i -a poruncit cu tot dinadinsul, i -a spus să plece numai decît, şi i -a zis: ,,Vezi să nu spui nimănui nimic; ci du-te de te arată preotului, şi adu pentru curăţirea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.`` Dar omul acela, după ce a plecat, a început să vestească şi să spună în gura mare lucrul acesta, aşa că Isus nu mai putea să intre pe faţă în nicio cetate; ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El din toate părţile.
Un plan zilnic care parcurge Biblia în mod continuu. Textul Bibliei este în domeniul public. (Cornilescu 1924)
Lecturile zilei, în fiecare dimineață
În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.

