Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Prima lectură

Psalmii 136:1-26

Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, căci în veac ţine îndurarea Lui! Lăudaţi pe Domnul domnilor, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce singur face minuni mari, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a făcut cerurile cu pricepere, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe cel ce a întins pămîntul pe ape, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a făcut luminători mari, căci în veac ţine îndurarea Lui! Soarele, ca să stăpînească ziua, căci în veac ţine îndurarea Lui! Luna şi stelele, ca să stăpînească noaptea, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a lovit pe Egipteni în întîii lor născuţi, căci în veac ţine îndurarea Lui! Şi a scos pe Israel din mijlocul lor, căci în veac ţine îndurarea Lui! Cu mînă tare şi cu braţ întins, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a tăiat în două marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui! Care a trecut pe Israel prin mijlocul ei, căci în veac ţine îndurarea Lui! Şi a aruncat pe Faraon şi oştirea lui în marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a călăuzit pe poporul Său în pustie, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a lovit împăraţi mari, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a ucis împăraţi puternici, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Sihon, împăratul Amoriţilor, căci în veac ţine îndurarea Lui! Şi pe Og, împăratul Basanului, căci în veac ţine îndurarea Lui! Şi le -a dat ţara de moştenire, căci în veac ţine îndurarea Lui! De moştenire robului Său Israel, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce Şi -a adus aminte de noi, cînd eram smeriţi, căci în veac ţine îndurarea Lui! Şi ne -a izbăvit de asupritorii noştri, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce dă hrană oricărei făpturi, căci în veac ţine îndurarea Lui! Lăudaţi pe Dumnezeul cerurilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!

Epistola

Coloseni 1:9-14

De aceea şi noi, din ziua cînd am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voiei Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească; pentruca astfel să vă purtaţi într'un chip vrednic de Domnul, ca să -I fiţi plăcuţi în orice lucru: aducînd roade în tot felul de fapte bune, şi crescînd în cunoştinţa lui Dumnezeu: întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie, mulţămind Tatălui, care v'a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină. El ne -a izbăvit de supt puterea întunerecului, şi ne -a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor.

Prima lectură

Isaia 10:1-13

Vai de cei ce rostesc hotărîri nelegiuite, şi de cei ce scriu porunci nedrepte, ca să nu facă dreptate săracilor, şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor, şi să jăfuiască pe orfani! ,,Ce veţi face voi în ziua pedepsei, şi a pieirii, care va veni din depărtare peste voi?`` ,,La cine veţi fugi după ajutor, şi unde vă veţi lăsa bogăţia?`` Unii vor fi îngenunchiaţi între cei prinşi în război, iar alţii vor cădea între cei morţi. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui tot întinsă este. ,,Vai de Asirian-zice Domnul-nuiaua mîniei Mele, care poartă în mînă toiagul urgiei Mele! I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimes împotriva unui popor pe care sînt mîniat, ca să -l prădeze şi să -l jăfuiască, să -l calce în picioare ca noroiul de pe uliţe. Dar el nu judecă aşa, şi nu acesta este gîndul inimii lui; ci el nu se gîndeşte decît să nimicească, decît să prăpădească neamurile cu grămada. Căci el zice: ,Nu sînt voivozii mei tot atîţia împăraţi?` ,Nu s'a întîmplat cu Calno la fel ca şi cu Carchemişul?` ,Nu s'a întîmplat cu Hamatul ca şi cu Arpadul?` ,Nu s'a întîmplat Samariei la fel ca Damascului?` ,După cum mîna mea a pus stăpînire pe împărăţiile idolilor, (unde erau mai multe icoane decît la Ierusalim şi în Samaria), cum am făcut Samariei şi idolilor ei, nu voi face şi Ierusalimului şi icoanelor lui?.`` Dar, dupăce Domnul Îşi va împlini toată lucrarea Lui pe muntele Sionului şi la Ierusalim, voi pedepsi-zice Domnul-pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngîmfate, şi pentru trufia privirilor lui semeţe, căci el a zis: ,,Prin puterea mînei mele am făcut aceste lucruri, şi prin înţelepciunea mea, -căci sînt priceput; am împins înapoi hotarele popoarelor, şi le-am jăfuit vistieriile, şi, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce şedeau pe scaunele lor de domnie;

Rugăciunea de dimineață — prima lectură

Eclesiastul 11

Aruncă-ţi pînea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăş! Împarte -o în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste pămînt. Cînd se umplu norii de ploaie, o varsă pe pămînt. Ori încotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămîne. Cine se uită după vînt, nu va sămăna, şi cine se uită după nori, nu va secera. Cum nu ştii care este calea vîntului, nici cum se fac oasele în pîntecele femeii însărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate. Dimineaţa, samănă-ţi sămînţa, şi pînă seara nu lăsa mîna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce va izbuti, aceasta sau aceea, sau dacă amîndouă sînt deopotrivă de bune. Dulce este lumina şi o plăcere pentru ochi să vadă soarele. Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure, în toţi anii aceştia, şi să se gîndească ce multe vor fi zilele de întunerec. Tot ce va veni este deşertăciune. Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cît eşti tînăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată. Goneşte orice necaz din inima ta, şi depărtează răul din trupul tău; căci tinereţa şi zorile vieţii sînt trecătoare.

Prima lectură

Amos 9

Am văzut pe Domnul stînd pe altar. Şi a zis: ,,Loveşte pragul de sus al porţii, ca să se cutremure uşiorii, şi sfărîmă -i peste capetele lor ale tuturora. Rămăşiţa lor însă o voi pierde cu sabia, aşa că niciunul din ei nu va putea să scape fugind, şi niciunul din cei ce vor scăpa, nu va scăpa. De ar pătrunde chiar pînă în locuinţa morţilor, şi de acolo îi va smulge mîna Mea; de s'ar sui chiar în ceruri, şi de acolo îi voi pogorî. De s'ar ascunde chiar pe vîrful Carmelului, şi acolo îi voi căuta şi -i voi lua; de s'ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, şi acolo voi porunci şarpelui să -i muşte. De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi porunci săbiei să -i peardă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine. Domnul, Dumnezeul oştirilor, atinge pămîntul, şi se topeşte, şi toţi locuitorii lui jălesc. Se înalţă ca rîul Nil, şi se pogoară ca rîul Egiptului. El Şi -a zidit cămara în ceruri, Şi -a întemeiat bolta deasupra pămîntului; cheamă apele mării, şi le varsă pe faţa pămîntului. Domnul este Numele Lui! ,,Nu sînteţi voi oare pentru Mine ca şi copiii Etiopienilor, copii ai lui Israel? zice Domnul. N'am scos Eu pe Israel din ţara Egiptului, ca şi pe Filisteni din Caftor şi pe Sirieni din Chir?`` ,,Iată, Domnul Dumnezeu are ochii pironiţi peste împărăţia aceasta vinovată, ca s'o nimicesc de pe faţa pămîntului; totuş nu voi nimici de tot casa lui Iacov, zice Domnul.`` ,,Căci iată, voi porunci, şi voi vîntura casa lui Israel între toate neamurile, cum se vîntură cu ciurul, fără să cadă un singur bob la pămînt! Toţi păcătoşii poporului Meu vor muri de sabie, cei ce zic: ,Nu ne va ajunge nenorocirea, şi nu va veni peste noi.`` ,,În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărîmăturile, şi -l voi zidi iarăş cum era odinioară, ca să stăpînească rămăşiţa Edomului şi toate neamurile peste cari a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care va împlini aceste lucruri. ,,Iată, vin zile, zice Domnul, cînd plugarul va ajunge pe secerător, şi cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăştie sămînţa, cînd mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile. Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăş cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mînca roadele. Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat -o, zice Domnul, Dumnezeul tău!`

Prima lectură

2 Cronici 10

Roboam s'a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem să -l facă împărat. Cînd a auzit lucrul acesta, Ieroboam, fiul lui Nebat, era în Egipt, unde fugise de împăratul Solomon; şi s'a întors din Egipt. Au trimes să -l cheme. Atunci Ieroboam şi tot Israelul au venit la Roboam şi i-au vorbit aşa: ,,Tatăl tău ne -a îngreuiat jugul: acum uşurează această aspră robie şi jugul greu pe care l -a pus peste noi tatăl tău. Şi îţi vom sluji.`` El le -a zis: ,,Întoarceţi-vă la mine după trei zile.`` Şi poporul a plecat. Împăratul Roboam a întrebat pe bătrînii cari fuseseră cu tatăl său Solomon, în timpul vieţii lui, şi a zis: ,,Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia?`` Şi iată ce i-au zis ei: ,,Dacă vei fi bun cu poporul acesta, dacă -i vei primi bine, şi dacă le vei vorbi cu bunăvoinţă, îţi vor sluji pe vecie.`` Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i -l dădeau bătrînii, şi a întrebat pe tinerii cari crescuseră cu el şi cari -l înconjurau. El le -a zis: ,,Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia care-mi vorbeşte astfel: ,,Uşurează jugul pe care l -a pus tatăl tău peste noi?`` Şi iată ce i-au zis tinerii cari crescuseră cu el: ,,Aşa să vorbeşti poporului acestuia care ţi -a vorbit aşa: ,,Tatăl tău ne -a îngreuiat jugul, iar tu uşurează-ni -l!`` să le vorbeşti aşa: ,,Degetul meu cel mic este mai gros decît coapsele tatălui meu. Acum, tatăl meu a pus peste voi un jug greu, dar eu îl voi face şi mai greu: tatăl meu v'a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioane.`` Ieroboam şi tot poporul au venit la Roboam a treia zi, după cum le spusese împăratul: ,,Întoarceţi-vă la mine peste trei zile.`` Împăratul le -a răspuns aspru. Împăratul Roboam a lăsat sfatul bătrînilor, şi le -a vorbit aşa, după sfatul tinerilor: ,,Tatăl meu v'a îngreuiat jugul, dar eu îl voi îngreuia şi mai mult; tatăl meu v'a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioane.`` Astfel împăratul n'a ascultat pe popor; căci aşa rînduise Dumnezeu, în vederea împlinirii cuvîntului, pe care -l spusese Domnul prin Ahia din Silo lui Ieroboam, fiul lui Nebat. Cînd a văzut tot Israelul că împăratul nu -l ascultă, poporul a răspuns împăratului: ,,Ce parte avem noi cu David? Noi n'avem nicio moştenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum, vezi-ţi de casă, Davide!`` Şi tot Israelul s'a dus în corturile lui. Copiii lui Israel, cari locuiau în cetăţile lui Iuda, au fost singurii peste cari a domnit Roboam. Atunci împăratul Roboam a trimes pe Hadoram, care era mai mare peste dări. Hadoram a fost împroşcat cu pietre de copiii lui Israel, şi a murit. Şi împăratul Roboam s'a grăbit şi s'a suit într'un car, ca să fugă la Ierusalim. Astfel s'a deslipit Israel de casa lui David pînă în ziua de azi.

Evanghelia

Matei 24:15-35

De aceea, cînd veţi vedea ,urîciunea pustiirii`, despre care a vorbit proorocul Daniel, ,aşezată în locul sfînt` -cine citeşte să înţeleagă! - atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la cîmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile, cari vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţîţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într'o zi de Sabat. Pentrucă atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n'a fost niciodată dela începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n'ar fi fost scurtate, nimeni n'ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. Atunci dacă vă va spune cineva: ,Iată, Hristosul este aici, sau acolo`, să nu -l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată, că v'am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: ,Iată -L în pustie`, să nu vă duceţi acolo! ,Iată -L în odăiţe ascunse`, să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul dela răsărit şi se vede pînă la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. Oriunde va fi stîrvul (Sau: hoit, mortăciune.), acolo se vor aduna vulturii. Îndată după acele zile de necaz, ,soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.` Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pămîntului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimete pe îngerii Săi cu trîmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vînturi, dela o margine a cerurilor pînă la cealaltă. Dela smochin învăţaţi pilda lui: Cînd îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţia, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, cînd veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta pînă se vor întîmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Psalmul responsorial

Psalmii 18

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David, robul Domnului. El a spus Domnului cuvintele cîntării acesteia, cînd l -a scăpat Domnul din mîna tuturor vrăjmaşilor săi şi din mîna lui Saul. El a zis:) ,,Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea! Doamne, Tu eşti stînca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stînca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă, şi întăritura mea! Eu strig: ,Lăudat să fie Domnul!` şi sînt izbăvit de vrăjmaşii mei. Mă înconjuraseră legăturile morţii, şi mă îngroziseră rîurile pieirii; mă înfăşuraseră legăturile mormîntului, şi mă prinseseră laţurile morţii. Dar, în strîmtorarea mea, am chemat pe Domnul, şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi -a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns pînă la El, pînă la urechile Lui. Atunci s'a sguduit pămîntul şi s'a cutremurat, temeliile munţilor s'au mişcat, şi s'au clătinat, pentru că El se mîniase. Din nările Lui se ridica fum, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţîşneau din ea. A plecat cerurile, şi S'a pogorît: un nor gros era supt picioarele Lui. Călărea pe un heruvim, şi sbura, venea plutind pe aripile vîntului. Întunerecul Şi -l făcuse învelitoare, iar cortul Lui, împrejurul Lui, erau nişte ape întunecoase şi nori negri. Din strălucirea, care se răsfrîngea înaintea Lui, ieşeau nori, cari aruncau grindină şi cărbuni de foc. Domnul a tunat în ceruri, Cel Prea Înalt a făcut să -I răsune glasul, cu grindină şi cărbuni de foc. A aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a înmulţit loviturile trăsnetului şi i -a pus pe fugă. Atunci s'a văzut albia apelor, şi s'au descoperit temeliile lumii, la mustrarea Ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale. El Şi -a întins mîna de sus, m'a apucat, m'a scos din apele cele mari; Ps. 144. 7. m'a izbăvit de protivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei, cari erau mai tari decît mine. Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strîmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu. El m'a scos la loc larg, şi m'a scăpat, pentrucă mă iubeşte. Domnul mi -a făcut după neprihănirea mea, mi -a răsplătit după curăţia mînilor mele: căci am păzit căile Domnului, şi n'am păcătuit împotriva Dumnezeului meu. Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, şi nu m'am depărtat dela legile Lui. Am fost fără vină faţă de El, şi m'am păzit de fărădelegea mea. Deaceea, Domnul mi -a răsplătit după neprihănirea mea, după curăţia mînilor mele înaintea ochilor Lui. Cu cel bun Tu Te arăţi bun, cu omul neprihănit Te arăţi neprihănit; cu cel curat Te arăţi curat, şi cu cel stricat Te porţi după stricăciunea lui. Tu mîntuieşti pe poporul care se smereşte, şi smereşti privirile trufaşe. Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu, îmi luminează întunerecul meu. Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit. Căile lui Dumnezeu sînt desăvîrşite, Cuvîntul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El. Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul, şi cine este o stîncă, afară de Dumnezeul nostru? Dumnezeu mă încinge cu putere, şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă. El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor, şi mă aşează pe înălţimile mele El îmi deprinde mînile la luptă, aşa că braţele mele întind arcul de aramă. Tu îmi dai scutul mîntuirii Tale, dreapta Ta mă sprijineşte, şi îndurarea Ta mă face mare. Tu lărgeşti drumul supt paşii mei, şi nu-mi alunecă glesnele. Urmăresc pe vrăjmaşii mei, îi ajung, şi nu mă întorc pînă nu -i nimicesc. Îi zdrobesc, de nu pot să se mai ridice: ei cad supt picioarele mele. Tu mă încingi cu putere pentru luptă, şi răpui pe protivnicii mei supt picioarele mele. Tu faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi eu nimicesc pe cei ce mă urăsc. Ei strigă, dar n'are cine să -i scape! Strigă către Domnul, dar nu le răspunde! Îi pisez ca praful, pe care -l ia vîntul, îi calc în picioare ca noroiul de pe uliţe. Tu mă scapi din neînţelegerile poporului; mă pui în fruntea neamurilor; un popor, pe care nu -l cunoaşteam, îmi este supus. El ascultă de mine la cea dintîi poruncă, fiii străinului mă linguşesc. Fiilor străinului li se moaie inima de mine, şi ies tremurînd din cetăţuile lor. Trăiască Domnul, şi binecuvîntată să fie Stînca mea! Mărit să fie Dumnezeul mîntuirii mele, Dumnezeu, răzbunătorul meu, care îmi supune popoarele, şi mă izbăveşte de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai pesus de protivnicii mei, mă scapi de omul asupritor. Deaceea, Doamne, Te voi lăuda printre neamuri, voi cînta spre slava Numelui Tău. El dă mari izbăviri împăratului Său, şi dă îndurare unsului Său: lui David, şi seminţei lui, pe vecie.

Psalmul responsorial

Psalmii 118

Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, ,,căci în veac ţine îndurarea Lui!`` Să zică Israel: ,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!`` Casa lui Aaron să zică: ,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!`` Cei ce se tem de Domnul să zică: ,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!`` În mijlocul strîmtorării am chemat pe Domnul: Domnul m'a ascultat şi m'a scos la larg. Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni? Domnul este ajutorul meu, şi mă bucur cînd îmi văd împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei. Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decît să te încrezi în om; mai bine să cauţi un adăpost în Domnul decît să te încrezi în cei mari. Toate neamurile mă înconjurau: în Numele Domnului, le tai în bucăţi. Mă înconjurau, m'au împresurat: dar în Numele Domnului, le tai în bucăţi. M'au înconjurat ca nişte albine: se sting ca un foc de spini; în Numele Domnului, le tai în bucăţi. Tu mă împingeai ca să mă faci să cad, dar Domnul m'a ajutat. Domnul este tăria mea şi pricina laudelor mele; El m'a mîntuit. Strigăte de biruinţă şi de mîntuire se înalţă în corturile celor neprihăniţi: dreapta Domnului cîştigă biruinţa! Dreapta Domnului se înalţă; dreapta Domnului cîştigă biruinţa! Nu voi muri, ci voi trăi, şi voi povesti lucrările Domnului. Domnul m'a pedepsit, da, dar nu m'a dat pradă morţii. Deschideţi-mi porţile neprihănirii, ca să intru şi să laud pe Domnul. Iată poarta Domnului: pe ea intră cei neprihăniţi. Te laud, pentrucă m'ai ascultat, pentrucă m'ai mîntuit. Piatra, pe care au lepădat -o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii. Domnul a făcut lucrul acesta: şi este o minunăţie înaintea ochilor noştri. Aceasta este ziua, pe care a făcut -o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea! Doamne, ajută! Doamne, dă izbîndă! Binecuvîntat să fie cel ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvîntăm din Casa Domnului. Domnul este Dumnezeu, şi ne luminează. Legaţi cu funii vita pentru jertfă, şi aduceţi -o pînă la coarnele altarului! Tu eşti Dumnezeul meu, şi eu Te voi lăuda; Dumnezeule, Te voi prea mări. Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!

Psalmul responsorial

Psalmii 28

(Un psalm al lui David.) Doamne, către Tine strig. Stînca mea! Nu rămînea surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei ce se pogoară în groapă. Ascultă glasul rugăciunilor mele, cînd strig către Tine, şi cînd îmi ridic mînile spre locaşul Tău cel Sfînt. Nu mă lua de pe pămînt împreună cu cei răi şi cu oamenii nelegiuiţi, cari vorbesc de pace aproapelui lor şi, cînd colo, au răutate în inimă. Răsplăteşte-le după lucrările lor şi după răutatea faptelor lor, răsplăteşte-le după lucrarea mînilor lor! Dă-le plata care li se cuvine! Căci ei nu iau aminte la lucrările Domnului, la lucrarea mînilor Lui. Să -i doboare şi să nu -i mai scoale! Binecuvîntat să fie Domnul, căci ascultă glasul rugăciunilor mele. Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima, şi sînt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima, şi -L laud prin cîntările mele. Domnul este tăria poporului Său, El este Stînca izbăvitoare a unsului Său. Mîntuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvîntează moştenirea Ta! Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci.

Psalmul responsorial

Psalmii 68

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David. O cîntare.) Dumnezeu Se scoală, vrăjmaşii Lui se risipesc, şi protivnicii Lui fug dinaintea Feţei Lui. Cum se risipeşte fumul, aşa -i risipeşti Tu; cum se topeşte ceara la foc, aşa pier cei răi dinaintea lui Dumnezeu. Dar cei neprihăniţi se bucură, saltă de bucurie înaintea lui Dumnezeu, şi nu mai pot de veselie. Cîntaţi lui Dumnezeu, lăudaţi Numele Lui! Faceţi drum Celui ce înaintează prin cîmpii. Domnul este Numele Lui: bucuraţi-vă înaintea Lui! El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel sfînt. Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi, El izbăveşte pe prinşii de război şi -i face fericiţi; numai cei răsvrătiţi locuiesc în locuri uscate. Dumnezeule, cînd ai ieşit Tu în fruntea poporului, şi cînd mergeai în pustie, - s'a cutremurat pămîntul, s'au topit cerurile, dinaintea lui Dumnezeu, s'a zguduit Sinai dinaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel. Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule, şi ai întărit moştenirea Ta, sleită de puteri. Poporul tău şi -a aşezat locuinţa în ţara, pe care, prin bunătatea Ta, Dumnezeule, o pregătisei pentru cei nenorociţi. Un cuvînt spune Domnul, şi femeile aducătoare de veşti bune sînt o mare oştire: - împăraţii oştirilor fug, fug, şi cea care rămîne acasă, împarte prada. Pe cînd voi vă odihniţi în mijlocul staulelor, aripile porumbelului sînt acoperite de argint, şi penele lui sînt de un galben auriu. - Cînd a împrăştiat Cel Autoputernic pe împăraţi în ţară, parcă ningea în Ţalmon. Munţii lui Dumnezeu, munţii Basanului, munţi cu multe piscuri, munţii Basanului, pentruce, munţi cu multe piscuri, purtaţi pismă pe muntele pe care l -a ales Dumnezeu ca locaş împărătesc? Cu toate acestea Domnul va locui în el în veci. Carăle Domnului se numără cu douăzecile de mii, cu mii şi mii; Domnul este în mijlocul lor, venind din Sinai în locaşul Său cel sfînt. Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiţi vor locui şi ei lîngă Domnul Dumnezeu. Binecuvîntat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mîntuirea noastră. -(Oprire). Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbăvirilor, şi Domnul, Dumnezeu, ne poate scăpa de moarte. Da, Dumnezeu va zdrobi capul vrăjmaşilor Lui, creştetul capului celor ce trăiesc în păcat. Domnul zice: îi voi aduce înapoi din Basan, îi voi aduce înapoi din fundul mării, ca să-ţi cufunzi piciorul în sînge, şi limba cînilor tăi să-şi capete partea din vrăjmaşii tăi. Ei văd intrarea Ta, Dumnezeule, intrarea Dumnezeului meu, Împăratului meu, în locaşul cel sfînt. În frunte merg cîntăreţii, apoi ceice cîntă din instrumente, în mijlocul fetelor cari sună din timpane. Binecuvîntaţi pe Dumnezeu în adunări, binecuvîntaţi pe Domnul, ceice vă scoborîţi din Israel! Iată tînărul Beniamin, care stăpîneşte peste ei, căpeteniile lui Iuda şi ceata lor, căpeteniile lui Zabulon, căpeteniile lui Neftali. Dumnezeul tău te -a făcut puternic. Întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi în Templul Tău. Împăraţii Îţi vor aduce daruri la Ierusalim. Înspăimîntă fiara din trestii, ceata taurilor, cu viţeii popoarelor; calcă în picioare pe ceice îşi pun plăcerea în argint! Risipeşte popoarele cărora le place să se bată! Cei mari vin din Egipt: Etiopia aleargă cu mînile întinse spre Dumnezeu. Cîntaţi lui Dumnezeu, împărăţiile pămîntului, şi lăudaţi pe Domnul! -(Oprire). Cîntaţi Celui ce călăreşte pe cerurile cerurilor vecinice! Iată că se aude glasul Lui, glasul Lui cel puternic! Daţi slavă lui Dumnezeu, a cărui măreţie este peste Israel, şi a cărui putere este în ceruri. Ce înfricoşat eşti, Dumnezeule, din locaşul Tău cel sfînt! Dumnezeul lui Israel dă poporului Său tărie şi mare putere. Binecuvîntat să fie Dumnezeu!

A doua lectură

1 Corinteni 15:20-28

Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rîndul cetei lui. Hristos este cel dintîi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sînt ai lui Hristos. În urmă, va veni sfîrşitul, cînd El va da Împărăţia în mînile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpînire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească pînă va pune pe toţi vrăjmaşii supt picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, în adevăr, ,,a pus totul supt picioarele Lui``. Dar cînd zice că totul I -a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I -a supus totul. Şi cînd toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I -a supus toate lucrurile, pentruca Dumnezeu să fie totul în toţi.

A doua lectură

Romani 9:30-33

Deci ce vom zice? Neamurile, cari nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; pe cînd Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n'a ajuns la Legea aceasta. Pentruce? Pentru că Israel n'a căutat -o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s'au lovit de piatra de poticnire, după cum este scris: ,,Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.``

A doua lectură

2 Corinteni 10

Eu, Pavel, vă rog, prin blîndeţa şi bunătatea lui Hristos, -eu, cel ,,smerit cînd sînt de faţă în mijlocul vostru, şi plin de îndrăzneală împotriva voastră, cînd sînt departe``, -vă rog, dar, să nu mă faceţi ca, atunci cînd voi fi de faţă, să alerg cu hotărîre la îndrăzneala aceea, pe care am de gînd s'o întrebuinţez împotriva unora, cari îşi închipuiesc că noi sîntem mînaţi de firea pămîntească. Măcar că trăim în firea pămîntească, totuş nu ne luptăm călăuziţi de firea pămîntească. Căci armele cu cari ne luptăm noi, nu sînt supuse firii pămînteşti, ci sînt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gînd îl facem rob ascultării de Hristos. Îndată ce se va săvîrşi ascultarea aceasta din partea voastră, sîntem gata să pedepsim orice neascultare. La înfăţişare vă uitaţi? Dacă cineva crede că ,,este al lui Hristos``, să aibă în vedere că, după cum el este al lui Hristos, tot aşa sîntem şi noi. Şi chiar dacă m'aş lăuda ceva mai mult cu stăpînirea, pe care mi -a dat -o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărîmarea voastră, tot nu mi-ar fi ruşine. Zic aşa, ca să nu se pară că vreau să vă înfricoşez prin epistolele mele. ,,De fapt``, zic ei, ,,epistolele lui sînt cu greutate şi pline de putere; dar cînd este de faţă el însuş, este moale, şi cuvîntul lui n'are nici o greutate.`` Cine judecă aşa, să fie încredinţat că, aşa cum sîntem în vorbă, în epistolele noastre, cînd nu sîntem de faţă, tot aşa vom fi şi în faptă, cînd vom fi de faţă! Negreşit, n'avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rîndul unora din aceia cari se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sînt fără pricepere. Noi, însă, nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor, pe cari le -a însemnat Dumnezeu cîmpului nostru ca să ajungem pînă la voi. Nu ne întindem prea mult, ca şi cînd n'am fi ajuns pînă la voi, căci, în adevăr, pînă la voi am ajuns în Evanghelia lui Hristos. Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică, nu ne lăudăm cu ostenelile altuia; ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte şi cîmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, după măsura noastră. Aşa că vom putea propovădui Evanghelia şi în ţinuturile cari sînt dincolo de al vostru, fără să intrăm în cîmpul de lucru al altuia, ca să ne lăudăm cu lucrări făcute deagata. Ci, ,,oricine se laudă, să se laude în Domnul.`` Pentrucă nu cine se laudă singur, va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă.

Rugăciunea de seară — prima lectură

Hagai 2:1-10

În a douăzeci şi una zi a lunii a şaptea, Cuvîntul Domnului a vorbit prin proorocul Hagai, astfel: ,,Vorbeşte lui Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi rămăşiţei poporului, şi spune-le: ,Cine a mai rămas între voi din ceice au văzut Casa aceasta în slava ei dintîi? Şi cum o vedeţi acum? Aşa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voştri? Acum fii tare, Zorobabel! zice Domnul. Fii tare şi tu, Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot! Fii tare şi tu, tot poporul din ţară, zice Domnul, şi lucraţi! Căci Eu sînt cu voi, zice Domnul oştirilor. Eu rămîn credincios legămîntului pe care l-am făcut cu voi, cînd aţi ieşit din Egipt, şi Duhul Meu este în mijlocul vostru; nu vă temeţi! Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,,Încă puţină vreme, şi voi clătina încă odată cerurile şi pămîntul, marea şi ucatul; voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni, şi voi umplea de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor.`` ,,Al Meu este argintul, şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor.`` ,,Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decît a celei dintîi, zice Domnul oştirilor; şi în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oştirilor.`` În a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, în anul al doilea al lui Dariu, cuvîntul Domnului a vorbit prin proorocul Hagai, astfel:

A doua lectură

1 Timotei 2

Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţămiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sînt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă pacinică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S'a dat pe Sine însuş, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită, şi propovăduitorul şi apostolul lui am fost pus eu-spun adevărul în Hristos, nu mint-ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul. Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mîni curate, fără mînie şi fără îndoieli. Vreau, deasemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor cari spun că sînt evlavioase. Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu -i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere. Căci întîi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s'a făcut vinovată de călcarea poruncii. Totuş ea va fi mîntuită prin naşterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.

Evanghelia

Ioan 17:1-11

După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: ,,Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa vecinică tuturor acelora, pe cari I i-ai dat Tu. Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu. Eu Te-am proslăvit pe pămînt, am sfîrşit lucrarea, pe care Mi-ai dat -o s'o fac. Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe cari Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvîntul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu, vine dela Tine. Căci le-am dat cuvintele, pe cari Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit, şi au cunoscut cu adevărat că dela Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M'ai trimes. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu; pentrucă sînt ai Tăi: - tot ce este al Meu, este al Tău, şi ce este al Tău, este al Meu, -şi Eu sînt proslăvit în ei. Eu nu mai sînt în lume, dar ei sînt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentruca ei să fie una, cum sîntem şi noi.

Evanghelia

Marcu 12

Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. ,,Un om a sădit o vie. A împrejmuit -o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn; apoi a arendat -o unor vieri şi a plecat din ţară. La vremea roadelor, a trimes la vieri un rob, ca să ia dela ei din roadele viei. Vierii au pus mîna pe el, l-au bătut, şi l-au trimes înapoi cu mînile goale. A trimes iarăş la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap, şi l-au batjocorit. A mai trimes un altul, pe care l-au omorît; apoi a trimes mulţi alţii, dintre cari, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorît. Mai avea un singur fiu prea iubit; la urmă, l -a trimes şi pe el la ei. ,Vor primi cu cinste pe fiul meu!` zicea el. Dar vierii aceia au zis între ei: ,Iată moştenitorul; veniţi să -l omorîm, şi moştenirea va fi a noastră.` Şi au pus mîna pe el, l-au omorît, şi i-au aruncat trupul afară din vie. Acum, ce va face stăpînul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora. Oare n'aţi citit locul acesta din Scriptură: ,Piatra pe care au lepădat -o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?`` Ei căutau să -L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat, şi au plecat. Apoi au trimes la Isus pe unii din Farisei şi din Irodiani, ca să -L prindă cu vorba. Aceştia au venit, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, ştim că spui adevărul, şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor, şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim?`` Isus le -a cunoscut făţărnicia, şi le -a răspuns: ,,Pentruce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.) ca să -l văd.`` I-au adus un ban; şi Isus i -a întrebat: ,,Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sînt?`` ,,Ale Cezarului``, I-au răspuns ei. Atunci Isus le -a zis: ,,Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.`` Şi se mirau foarte mult de El. Saducheii, cari zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare: ,,Învăţătorule, iată ce ne -a scris Moise: ,Dacă moare fratele cuiva, şi -i rămîne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său.` Erau dar şapte fraţi. Cel dintîi s'a însurat, şi a murit fără să lase urmaş. Al doilea a luat de nevastă pe văduvă, şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea. Şi nici unul din cei şapte n'a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia. La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut -o de nevastă.`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. În ce priveşte învierea morţilor, oare n'aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre ,Rug`, ce i -a spus Dumnezeu, cînd a zis: ,Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov?` Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!`` Unul din cărturari, care -i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, şi L -a întrebat: ,,Care este cea dintîi dintre toate poruncile?`` Isus i -a răspuns: ,,Cea dintîi este aceasta: ,Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;` şi: ,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta`; iată porunca dintîi. Iar a doua este următoarea: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.` Nu este altă poruncă mai mare decît acestea.`` Cărturarul I -a zis: ,,Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El, şi că a -L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul, şi cu toată puterea, şi a iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decît toate arderile de tot şi decît ,,toate jertfele.`` Isus a văzut că a răspuns cu pricepere, şi i -a zis: ,,Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.`` Şi nimeni nu îndrăznea să -I mai pună întrebări. Pe cînd învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: ,,Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David? Însuş David, fiind însuflat de Duhul Sfînt, a zis: ,,Domnul a zis Domnului meu: ,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.` Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?`` Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere. În învăţătura, pe care le -o dădea, Isus le zicea: ,,Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe. Ei umblă după scaunele dintîi în sinagogi, şi după locurile dintîi la ospeţe; casele văduvelor le mănîncă, şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osîndă va veni peste ei.`` Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului, şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, cari erau bogaţi, aruncau mult. A venit şi o văduvă săracă, şi a aruncat doi bănuţi, cari fac un gologan. Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le -a zis: ,,Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decît toţi cei ce au aruncat în vistierie; căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce -i mai rămăsese ca să trăiască.``

Evanghelia

Luca 24

În ziua întîi a săptămînii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormînt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele, pe cari le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormînt, au intrat înlăuntru, şi n'au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s'au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pămînt. Dar ei le-au zis: ,,Pentruce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v'a spus pe cînd era încă în Galilea, cînd zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mînile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învieze.`` Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus. La întoarcerea lor dela mormînt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor, erau: Maria Magdalina, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte, cari erau împreună cu ele. Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme, şi nu le credeau. Dar Petru s'a sculat, şi a dat fuga la mormînt. S'a plecat, şi s'a uitat înlăuntru, dar n'a văzut decît făşiile de pînză, cari stăteau pe pămînt; apoi a plecat acasă, mirat de cele întîmplate. În aceeaş zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim; şi vorbeau între ei despre tot ce se întîmplase. Pe cînd vorbeau ei şi se întrebau, Isus S'a apropiat, şi mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicaţi să -L cunoască. El le -a zis: ,,Ce vorbe sînt acestea pe cari le schimbaţi între voi pe drum?`` Şi ei s'au oprit, uitîndu-se trişti. Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I -a zis: ,,Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s'a întîmplat în el zilele acestea?`` - ,,Ce?`` le -a zis El. -Şi ei I-au răspuns: ,,Ce s'a întîmplat cu Isus din Nazaret, care era un prooroc puternic în fapte şi în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod. Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osîndit la moarte, şi L-au răstignit?`` Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi decînd s'au întîmplat aceste lucruri. Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s'au dus disdedimineaţă la mormînt, nu I-au găsit trupul, şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri, cari ziceau că El este viu. Unii din cei ce erau cu noi, s'au dus la mormînt, şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.`` Atunci Isus le -a zis: ,,O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, cînd este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa?`` Şi a început dela Moise, şi dela toţi proorocii, şi le -a tîlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. Cînd s'au apropiat de satul la care mergeau, El S'a făcut că vrea să meargă mai departe. Dar ei au stăruit de El, şi au zis: ,,Rămîi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.`` Şi a intrat să rămînă cu ei. Pe cînd şedea la masă cu ei, a luat pînea; şi, după ce a rostit binecuvîntarea, a frînt -o, şi le -a dat -o. Atunci li s'au deschis ochii, şi L-au cunoscut; dar El S'a făcut nevăzut dinaintea lor. Şi au zis unul către altul: ,,Nu ne ardea inima în noi, cînd ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?`` S'au sculat chiar în ceasul acela, s'au întors în Ierusalim, şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc, şi zicînd: ,,A înviat Domnul cu adevărat, şi S'a arătat lui Simon.`` Şi au istorisit ce li se întîmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frîngerea pînii. Pe cînd vorbeau ei astfel, însuş Isus a stătut în mijlocul lor, şi le -a zis: ,,Pace vouă!`` Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le -a zis: ,,Pentru ce sînteţi turburaţi? Şi dece vi se ridică astfel de gînduri în inimă? Uitaţi-vă la mînile şi picioarele Mele, Eu sînt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n'are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.`` (Şi după ce a zis aceste vorbe, le -a arătat mînile şi picioarele Sale.) Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau, şi se mirau, El le -a zis: ,,Aveţi aici ceva de mîncare?`` I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagur de miere. El le -a luat, şi a mîncat înaintea lor. Apoi le -a zis: ,,Iată ce vă spuneam cînd încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.`` Atunci le -a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Şi le -a zis: ,,Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos, şi să învieze a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începînd din Ierusalim. Voi sînteţi martori ai acestor lucruri. Şi iată că voi trimete peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămîneţi în cetate pînă veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.`` El i -a dus afară pînă spre Betania. Şi -a ridicat mînile, şi i -a binecuvîntat. Pe cînd îi binecuvînta, S'a despărţit de ei, şi a fost înălţat la cer. Dupăce I s'au închinat, ei s'au întors în Ierusalim cu o mare bucurie. Şi tot timpul stăteau în Templu, şi lăudau şi binecuvîntau pe Dumnezeu. Amin

Evanghelia

Luca 20:1-8

Într'una din acele zile, cînd învăţa Isus norodul în Templu şi propovăduia Evanghelia, au venit deodată la El preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cu bătrînii, şi I-au zis: ,,Spune-ne, cu ce putere faci Tu aceste lucruri, sau cine Ţi -a dat puterea aceasta?`` Drept răspuns, El le -a zis: ,,Am să vă pun şi Eu o întrebare. Spuneţi-Mi: Botezul lui Ioan venea din cer sau dela oameni?`` Dar ei cugetau astfel între ei: ,,Dacă răspundem: ,Din cer`, va zice: ,Atunci dece nu l-aţi crezut?` Şi dacă răspundem: ,Dela oameni`, tot norodul ne va ucide cu pietre; căci este încredinţat că Ioan era un prooroc.`` Atunci au răspuns că nu ştiu de unde venea botezul lui Ioan. Şi Isus le -a zis: ,,Nici Eu n'am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.``

Un plan zilnic care parcurge Biblia în mod continuu. Textul Bibliei este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.