Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
Morning Prayer — First Lesson
Genesis 1
La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul. Pămîntul era pustiu şi gol; peste faţa adîncului de ape era întunerec, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: ,,Să fie lumină!`` Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întunerec. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunerecul l -a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întîi. Dumnezeu a zis: ,,Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.`` Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele cari sînt dedesuptul întinderii de apele cari sînt deasupra întinderii. Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua. Dumnezeu a zis: ,,Să se strîngă la un loc apele cari sînt dedesuptul cerului, şi să se arate uscatul!`` Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pămînt, iar grămada de ape a numit -o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să dea pămîntul verdeaţă, iarbă cu sămînţă, pomi roditori, cari să facă rod după soiul lor şi cari să aibă în ei sămînţa lor pe pămînt.`` Şi aşa a fost. Pămîntul a dat verdeaţă, iarbă cu sămînţă după soiul ei, şi pomi cari fac rod şi cari îşi au sămînţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia. Dumnezeu a zis: ,,Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne cari să arate vremile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul.`` Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpînească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpînească noaptea; a făcut şi stelele. Dumnezeu i -a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul, să stăpînească ziua şi noaptea, şi să despartă lumina de întunerec. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra. Dumnezeu a zis: ,,Să mişune apele de vieţuitoare, şi să sboare păsări deasupra pămîntului pe întinderea cerului.`` Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele cari se mişcă şi de cari mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune. Dumnezeu le -a binecuvîntat, şi a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pămînt``. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea. Dumnezeu a zis: ,,Să dea pămîntul vieţuitoare după soiul lor, vite, tîrîtoare şi fiare pămînteşti, după soiul lor.`` Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pămîntului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate tîrîtoarele pămîntului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul şi peste toate tîrîtoarele cari se mişcă pe pămînt.`` Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l -a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i -a făcut. Dumnezeu i -a binecuvîntat, şi Dumnezeu le -a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi -l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt.`` Şi Dumnezeu a zis: ,,Iată că v'am dat orice iarbă care face sămînţă şi care este pe faţa întregului pămînt, şi orice pom, care are în el rod cu sămînţă: aceasta să fie hrana voastră.`` Iar tuturor fiarelor pămîntului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor cari se mişcă pe pămînt, cari au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.`` Şi aşa a fost. Dumnezeu S'a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.
Morning Prayer — Second Lesson
Matthew 19
După ce a sfîrşit Isus cuvîntările acestea, a plecat din Galilea, şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan. După El au mers multe gloate; şi acolo a vindecat pe cei bolnavi. Fariseii au venit la El, şi, ca să -L ispitească, I-au zis: ,,Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?`` Drept răspuns, El le -a zis: ,,Oare n'aţi citit că Ziditorul, dela început i -a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, şi a zis: ,De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup?` Aşa că nu mai sînt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.`` ,,Pentru ce dar``, I-au zis ei, ,,a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărţire, şi s'o lase?`` Isus le -a răspuns: ,,Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar dela început n'a fost aşa. Eu însă vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.`` Ucenicii Lui I-au zis: ,,Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul şi nevasta lui, nu este de folos să se însoare.`` El le -a răspuns: ,,Nu toţi pot primi cuvîntul acesta, ci numai aceia cărora le este dat. Fiindcă sînt fameni, cari s'au născut aşa din pîntecele maicii lor; sînt fameni, cari au fost făcuţi fameni de oameni; şi sînt fameni, cari singuri s'au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să -l primească.`` Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mînile peste ei, şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau. Şi Isus le -a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu -i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.`` După ce Şi -a pus mînile peste ei, a plecat de acolo. Atunci s'a apropiat de Isus un om, şi I -a zis: ,,Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa vecinică?`` El i -a răspuns: ,,Dece mă întrebi: ,Ce bine?` Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.`` ,,Cari?`` I -a zis el. Şi Isus i -a răspuns: ,,Să nu ucizi: să nu preacurveşti; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta``; şi: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.`` Tînărul I -a zis: ,,Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţa mea; ce-mi mai lipseşte?`` ,,Dacă vrei să fii desăvîrşit``, i -a zis Isus, ,,du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă.`` Cînd a auzit tînărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentrucă avea multe avuţii. Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăţia cerurilor. Vă mai spun iarăş că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decît să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.`` Ucenicii, cînd au auzit lucrul acesta, au rămas uimiţi de tot, şi au zis: ,,Cine poate, atunci să fie mîntuit?`` Isus S'a uitat ţintă la ei, şi le -a zis: ,,La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sînt cu putinţă.`` Atunci Petru a luat cuvîntul şi I -a zis: ,,Iată că noi am lăsat tot, şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?`` Isus le -a răspuns: ,,Adevărat vă spun că, atunci cînd va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înoirea tuturor lucrurilor, voi, cari M'aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie, şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi ori şi cine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa vecinică. Dar mulţi din cei dintîi vor fi cei din urmă, şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintîi.
Evening Prayer — First Lesson
Genesis 1
La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul. Pămîntul era pustiu şi gol; peste faţa adîncului de ape era întunerec, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: ,,Să fie lumină!`` Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întunerec. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunerecul l -a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întîi. Dumnezeu a zis: ,,Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.`` Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele cari sînt dedesuptul întinderii de apele cari sînt deasupra întinderii. Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua. Dumnezeu a zis: ,,Să se strîngă la un loc apele cari sînt dedesuptul cerului, şi să se arate uscatul!`` Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pămînt, iar grămada de ape a numit -o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să dea pămîntul verdeaţă, iarbă cu sămînţă, pomi roditori, cari să facă rod după soiul lor şi cari să aibă în ei sămînţa lor pe pămînt.`` Şi aşa a fost. Pămîntul a dat verdeaţă, iarbă cu sămînţă după soiul ei, şi pomi cari fac rod şi cari îşi au sămînţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia. Dumnezeu a zis: ,,Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne cari să arate vremile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul.`` Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpînească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpînească noaptea; a făcut şi stelele. Dumnezeu i -a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul, să stăpînească ziua şi noaptea, şi să despartă lumina de întunerec. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra. Dumnezeu a zis: ,,Să mişune apele de vieţuitoare, şi să sboare păsări deasupra pămîntului pe întinderea cerului.`` Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele cari se mişcă şi de cari mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune. Dumnezeu le -a binecuvîntat, şi a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pămînt``. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea. Dumnezeu a zis: ,,Să dea pămîntul vieţuitoare după soiul lor, vite, tîrîtoare şi fiare pămînteşti, după soiul lor.`` Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pămîntului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate tîrîtoarele pămîntului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul şi peste toate tîrîtoarele cari se mişcă pe pămînt.`` Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l -a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i -a făcut. Dumnezeu i -a binecuvîntat, şi Dumnezeu le -a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi -l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt.`` Şi Dumnezeu a zis: ,,Iată că v'am dat orice iarbă care face sămînţă şi care este pe faţa întregului pămînt, şi orice pom, care are în el rod cu sămînţă: aceasta să fie hrana voastră.`` Iar tuturor fiarelor pămîntului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor cari se mişcă pe pămînt, cari au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.`` Şi aşa a fost. Dumnezeu S'a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.
Evening Prayer — Second Lesson
1 Corinthians 3
Cît despre mine, fraţilor, nu v'am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. V'am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, Pentrucă tot lumeşti sînteţi. În adevăr, cînd între voi sînt zavistii, certuri şi desbinări, nu sînteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni? Cînd unul zice: ,,Eu sînt al lui Pavel!`` Şi altul: ,,Eu sînt al lui Apolo``: nu sînteţi voi oameni de lume? Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin cari aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sînt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă, sînt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui. Căci noi sîntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sînteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu, care mi -a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decît cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fîn, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămîne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cît despre el, va fi mîntuit, dar ca prin foc. Nu ştiţi că voi sînteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfînt: şi aşa sînteţi voi. Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: ,,El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.`` Şi iarăş: ,,Domnul cunoaşte gîndurile celor înţelepţi. Ştie că sînt deşarte.`` Nimeni să nu se fălească dar cu oameni, căci toate lucrurile sînt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sînt ale voastre, şi voi sînteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.
Readings follow the 1662 Book of Common Prayer (public domain). Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
