Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
Morning Prayer — First Lesson
Isaiah 49:1-13
,,Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M'a chemat din sînul mamei şi M'a numit dela ieşirea din pîntecele mamei. Mi -a făcut gura ca o sabie ascuţită, M'a acoperit cu umbra mînii Lui; şi M'a făcut o săgeată ascuţită, M'a ascuns în tolba Lui cu săgeţi, şi Mi -a zis: ,Israele, Tu eşti Robul Meu, în care Mă voi slăvi.` Şi Eu Mă gîndeam: ,Degeaba am muncit, în zădar şi fără folos Mi-am istovit puterea.` Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu. Şi acum, Domnul vorbeşte, El, care M'a întocmit din pîntecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov, şi pe Israel, care este încă împrăştiat; căci Eu sînt preţuit înaintea Domnului, şi Dumnezeul Meu este tăria Mea. El zice: ,Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mîntuirea pînă la marginile pămîntului. Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfîntul lui Israel, către Cel dispreţuit şi urît de popor, către Robul celor puternici: ,Împăraţii vor vedea lucrul acesta, şi se vor scula, şi voivozii se vor arunca la pămînt şi se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfîntului lui Israel, care Te -a ales.`` ,,Aşa vorbeşte mai departe Domnul: ,La vremea îndurării Te voi asculta, şi în ziua mîntuirii Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legămînt cu poporul, să ridici ţara, şi să împarţi moştenirile pustiite; să spui prinşilor de război: ,Ieşiţi!` şi celor ce sînt în întunerec: ,Arătaţi-vă.` Ei vor paşte pe drumuri şi vor găsi locuri de păşune pe toate coastele. Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu -i va bate arşiţa, nici soarele; căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi şi -i va duce la izvoare de ape. Voi preface toţi munţii Mei în drumuri, şi drumurile Mele vor fi bine croite. Iată -i că vin de departe, unii dela miază noapte şi dela apus, iar alţii din ţara Sinim. Bucuraţi-vă, ceruri! Veseleşte-te, pămîntule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mîngîie pe poporul Său, şi are milă de nenorociţii Lui.``
Morning Prayer — Second Lesson
Galatians 1:11
Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obîrşie omenească;
Evening Prayer — First Lesson
Jeremiah 1:1-11
Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoţii din Anatot, din ţara lui Beniamin. Cuvîntul Domnului i -a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul Amon, împăratul lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui, şi pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, pînă la sfîrşitul anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, pînă pe vremea cînd a fost dus Ierusalimul în robie, în luna a cincea. ,,Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,Mai bine înainte ca să te fi întocmit în pîntecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pîntecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.`` Eu am răspuns: ,,Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sînt un copil.`` Dar Domnul mi -a zis: ,,Nu zice: ,Sînt un copil,` căci te vei duce la toţi aceia la cari te voi trimete, şi vei spune tot ce-ţi voi porunci. Nu te teme de ei; căci Eu sînt cu tine ca să te scap, -zice Domnul. - Apoi Domnul Şi -a întins mîna, şi mi -a atins gura. Şi Domnul mi -a zis: ,Iată, pun cuvintele Mele în gura ta. Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărîmi, şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti. Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,Ce vezi, Ieremio?` Eu am răspuns: ,Văd un veghetor.`
Evening Prayer — Second Lesson
Acts 26:1-21
Agripa a zis lui Pavel: ,,Ai voie să te aperi!`` Pavel a întins mîna, şi a început să se apere astfel: ,,Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta, pentru toate lucrurile de cari sînt pîrît de Iudei; căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă. Viaţa mea, din cele dintîi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi Iudeii, pentrucă am petrecut -o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu. Dacă vor să mărturisească, ei ştiu dela început că am trăit, ca Fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiunii noastre. Şi acum, sînt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinţei, pe care a făcut -o Dumnezeu părinţilor noştri, şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, cari slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde împărate, sînt pîrît eu de Iudei! Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morţii? Şi eu, ce -i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta dela preoţii cei mai de seamă; şi, cînd erau osîndiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să -i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam pînă şi în cetăţile străine. În acest scop, m'am dus la Damasc, cu putere şi învoire dela preoţii cei mai de seamă. Pela amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui. Am căzut cu toţii la pămînt; şi eu am auzit un glas, care-mi zicea în limba evreiască: ,Saule, Saule, pentruce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci, cu piciorul înapoi în vîrful unui ţepuş.`` ,Cine eşti, Doamne?` am răspuns eu. Şi Domnul a zis: ,Eu sînt Isus, pe care -L prigoneşti. Dar scoală-te, şi stai în picioare; căci M'am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atît al lucrurilor, pe cari le-ai văzut, cît şi al lucrurilor, pe cari Mă vei vedea făcîndu-le. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la cari te trimet, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă dela întunerec la lumină, şi de supt puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.`` De aceea, împărate Agripa, n'am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti. Ci am propovăduit întîi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor. Iată de ce au pus Iudeii mîna pe mine în Templu, şi au căutat să mă omoare.
Readings follow the 1662 Book of Common Prayer (public domain). Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
