Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

Morning Prayer — First Lesson

Judges 2

Îngerul Domnului S'a suit din Ghilgal la Bochim, şi a zis: ,,Eu v'am scos din Egipt, şi v'am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v'o voi da. Am zis: ,Niciodată nu voi rupe legămîntul Meu cu voi; şi voi să nu încheiaţi legămînt cu locuitorii din ţara aceasta, ci să le surpaţi altarele.` Dar voi n'aţi ascultat de glasul Meu. Pentruce aţi făcut lucrul acesta? Am zis atunci: ,Nu -i voi izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste, şi dumnezeii lor vă vor fi o cursă.`` După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul şi a plîns. Au pus locului aceluia numele Bochim (Ceice plîng); şi au adus jertfe Domnului acolo. Iosua a dat drumul poporului, şi copiii lui Israel au plecat fiecare în moştenirea lui, ca să ia ţara în stăpînire. Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua, şi în tot timpul vieţii bătrînilor cari au trăit după Iosua şi cari văzuseră toate lucrurile mari, pe cari le făcuse Domnul pentru Israel. Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit, în vîrstă de o sută zece ani. L-au îngropat în ţinutul pe care -l avea de moştenire, la Timnat-Heres, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş. Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui, şi s'a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel. Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului, şi au slujit Baalilor. Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, care -i scosese din ţara Egiptului, şi au mers după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor cari -i înconjurau; s'au închinat înaintea lor, şi au mîniat pe Domnul. Au părăsit pe Domnul, şi au slujit lui Baal şi Astarteelor. Domnul S'a aprins de mînie împotriva lui Israel. El i -a dat în mînile unor prădători cari i-au prădat, i -a vîndut în mînile vrăjmaşilor lor dejurîmprejur, şi nu s'au mai putut împotrivi vrăjmaşilor lor. Ori unde mergeau, mîna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, cum spusese Domnul, şi cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într'o mare strîmtorare. Domnul a ridicat judecători, ca să -i izbăvească din mîna celor ce -i prădau. Dar ei n'au ascultat nici de judecătorii lor, căci au curvit cu alţi dumnezei şi s'au închinat înaintea lor. În curînd s'au abătut dela calea pe care o urmaseră părinţii lor, şi n'au ascultat de poruncile Domnului, ca şi ei. Cînd le ridica Domnul judecători, Domnul era cu judecătorul, şi -i izbăvea din mîna vrăjmaşilor lor în tot timpul vieţii judecătorului, căci Domnului I se făcea milă de suspinurile scoase de ei împotriva celor ce -i apăsau şi -i chinuiau. Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decît părinţii lor, ducîndu-se după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, şi stăruiau în această purtare şi împetrire. Atunci Domnul S'a aprins de mînie împotriva lui Israel, şi a zis: ,,Fiindcă neamul acesta a călcat legămîntul Meu pe care -l poruncisem părinţilor lor, şi fiindcă n'au ascultat de glasul Meu, nu voi mai izgoni dinaintea lor niciunul din neamurile pe cari le -a lăsat Iosua cînd a murit. Astfel, prin ele, voi pune pe Israel la încercare, ca să ştiu dacă vor căuta sau nu să urmeze calea Domnului, cum au căutat părinţii lor.`` Şi Domnul a lăsat în pace pe popoarele acelea pe cari nu le dăduse în mînile lui Iosua, şi nu S'a grăbit să le isgonească.

Morning Prayer — Second Lesson

John 4

Domnul a aflat că Fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decît Ioan. Însă Isus nu boteza El însuş, ci ucenicii Lui. Atunci a părăsit Iudea, şi S'a întors în Galilea. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, a ajuns lîngă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul, pe care -l dăduse Iacov fiului său Iosif. Acolo se afla fîntîna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lîngă fîntînă. Era cam pe la ceasul al şaselea. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. ,,Dă-Mi să beau``, i -a zis Isus. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mîncării. Femeia Samariteancă I -a zis: ,,Cum Tu, Iudeu, ceri să bei dela mine, femeie Samariteancă?`` -Iudeii, în adevăr, n'au legături cu Samaritenii. -Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: ,Dă-Mi să beau!` tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.`` ,,Doamne``, I -a zis femeia, ,,n'ai cu ce să scoţi apă, şi fîntîna aste adîncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie? Eşti Tu oare mai mare decît părintele nostru Iacov, care ne -a dat fîntîna aceasta, şi a băut din ea el însuş şi feciorii lui şi vitele lui?`` Isus i -a răspuns: ,,Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăş sete. Dar oricui va bea din apa, pe care i -o voi da Eu, în veac nu -i va fi sete; ba încă apa, pe care i -o voi da Eu, se va preface în el într'un izvor de apă, care va ţîşni în viaţa vecinică.`` ,,Doamne``, I -a zis femeia, ,,dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, şi să nu mai vin pînă aici să scot.`` ,,Du-te``, i -a zis Isus, ,,de cheamă pe bărbatul tău, şi vino aici``. Femeia I -a răspuns: ,,N'am bărbat.`` Isus i -a zis: ,,Bine ai zis că n'ai bărbat. Pentrucă cinci bărbaţi ai avut; şi acela, pe care -l ai acum, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.`` ,,Doamne``, I -a zis femeia, ,,văd că eşti prooroc. Părinţii noştri s'au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.`` ,,Femeie``, i -a zis Isus, ,,crede-Mă că vine ceasul cînd nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mîntuirea vine dela Iudei. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.`` ,,Ştiu``, i -a zis femeia, ,,că are să vină Mesia, (căruia I se zise Hristos); cînd va veni El, are să ne spună toate lucrurile.`` Isus i -a zis: ,,Eu, cel care vorbesc cu tine, sînt Acela.`` Atunci au venit ucenicii Lui, şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuş nici unul nu I -a zis: ,,Ce căuţi?`` sau: ,,Despre ce vorbeşti cu ea?`` Atunci femeia şi -a lăsat găleata, s'a dus în cetate, şi a zis oamenilor: ,,Veniţi de vedeţi un om, care mi -a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?`` Ei au ieşit din cetate, şi veneau spre El. În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănînce, şi ziceau: ,,Învăţătorule, mănîncă!`` Dar El le -a zis: ,,Eu am de mîncat o mîncare, pe care voi n'o cunoaşteţi.`` Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: ,,Nu cumva I -a adus cineva să mănînce?`` Isus le -a zis: ,,Mîncarea Mea este să fac voia Celui ce M'a trimes, şi să împlinesc lucrarea Lui. Nu ziceţi voi că mai sînt patru luni pînă la seceriş? Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, cari sînt albe acum, gata pentru seceriş. Cine seceră, primeşte o plată, şi strînge roadă pentru viaţa vecinică; pentruca şi cel ce samănă şi celce seceră să se bucure în acelaş timp. Căci în această privinţă, este adevărată zicerea: ,Unul samănă, iar altul seceră`. Eu v'am trimes să seceraţi acolo unde nu voi v'aţi ostenit; alţii s'au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor.`` Mulţi Samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: ,,Mi -a spus tot ce am făcut.`` Cînd au venit Samaritenii la El, L-au rugat să rămînă la ei. Şi El a rămas acolo două zile. Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. Şi ziceau femeii: ,,Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine, şi ştim că acesta este în adevăr Hristosul, Mîntuitorul lumii.`` După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să se ducă în Galilea. Căci El însuş spusese că un prooroc nu este preţuit în patria sa. Cînd a ajuns în Galilea, a fost primit bine de Galileeni, cari văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră şi ei la praznic. Isus S'a întors deci în Cana din Galilea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc, al cărui fiu era bolnav. Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudea în Galilea, s'a dus la El, şi L -a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte. Isus i -a zis: ,,Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!`` Slujbaşul împărătesc I -a zis: ,,Doamne, vino pînă nu moare micuţul meu.`` ,,Du-te``, i -a zis Isus, ,,fiul tău trăieşte.`` Şi omul acela a crezut cuvintele pe cari i le spusese Isus, şi a pornit la drum. Pe cînd se pogora el, l-au întîmpinat robii lui, şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte. El i -a întrebat de ceasul în care a început să -i fie mai bine. Şi ei i-au zis: ,,Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.`` Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: ,,Fiul tău trăieşte``. Şi a crezut el şi toată casa lui. Acesta este iarăş al doilea semn, făcut de Isus, după ce S'a întors din Iudea în Galilea.

Evening Prayer — First Lesson

Judges 3

Iată neamurile pe cari le -a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toţi cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului. El voia numai ca vîrstele de oameni ale copiilor lui Israel să cunoască şi să înveţe războiul, şi anume cei ce nu -l cunoscuseră mai înainte. Neamurile acestea erau cei cinci domnitori ai Filistenilor, toţi Cananiţii, Sidoniţii, şi Heviţii cari locuiau în muntele Liban, dela muntele Baal-Hermon pînă la intrarea Hamatului. Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentruca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe cari le dăduse părinţilor lor prin Moise. Şi copiii lui Israel au locuit în mijlocul Cananiţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Fereziţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor; au luat de neveste pe fetele lor, şi au dat de neveste fiilor lor pe fetele lor, şi au slujit dumnezeilor lor. Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul, şi au slujit Baalilor şi idolilor. Domnul S'a aprins de mînie împotriva lui Israel, şi i -a vîndut în mînile lui Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei. Şi copiii lui Israel au fost supuşi opt ani lui Cuşan-Rişeataim. Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le -a ridicat un izbăvitor, care i -a izbăvit: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb. Duhul Domnului a fost peste el. El a ajuns judecător în Israel, şi a pornit la război. Domnul a dat în mînile lui pe Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei, şi mîna Lui a fost puternică împotriva lui Cuşan-Rişeataim. Ţara a avut odihnă patruzeci de ani. Şi Otniel, fiul lui Chenaz, a murit. Copiii lui Israel au făcut iarăş ce nu plăcea Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentrucă făcuseră ce nu plăcea Domnului. Eglon a strîns la el pe fiii lui Amon şi pe Amaleciţi, şi a pornit. A bătut pe Israel, şi a luat cetatea Finicilor. Şi copiii lui Israel au fost supuşi optsprezece ani lui Eglon, împăratul Moabului. Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le -a ridicat un izbăvitor, pe Ehud, fiul lui Ghera, Beniamitul, care nu se slujea de mîna dreaptă. Copiii lui Israel au trimes prin el un dar lui Eglon, împăratul Moabului. Ehud şi -a făcut o sabie cu două tăişuri, lungă de un cot, şi a încins -o pe subt haine, în partea dreaptă. A dat darul lui Eglon, împăratul Moabului: Eglon era un om foarte gras. Cînd a isprăvit de dat darul, a dat drumul oamenilor cari -l aduseseră. El însuş s'a întors dela petrăriile de lîngă Ghilgal, şi a zis: ,,Împărate, am să-ţi spun ceva în taină.`` Împăratul a zis: ,,Tăcere!`` Şi toţi cei ce erau lîngă el au ieşit afară. Ehud a început vorba cu el pe cînd stătea singur în odaia lui de vară, şi a zis: ,,Am un cuvînt din partea lui Dumnezeu pentru tine.`` Eglon s'a sculat de pe scaun. Atunci Ehud a întins mîna stîngă, a scos sabia din partea dreaptă, şi i -a împlîntat -o în pîntece. Chiar şi mînerul a intrat după fer, şi grăsimea s'a strîns în jurul ferului; căci n'a putut scoate sabia din pîntece, ci a lăsat -o în trup aşa cum o înfipsese. Ehud a ieşit prin tindă, a închis uşile dela odaia de sus după el, şi a tras zăvorul. Dupăce a ieşit el, au venit slujitorii împăratului şi s'au uitat; şi iată că uşile odăii de sus erau închise cu zăvorul. Ei au zis: ,,Fără îndoială, îşi acopere picioarele în odaia de vară.`` Au aşteptat multă vreme; şi fiindcă el nu deschidea uşile odăii de sus, au luat cheia şi au descuiat; şi iată că stăpînul lor era mort, întins pe pămînt. Pînă să se dumirească ei, Ehud a luat -o la fugă, a trecut de pietrării, şi a scăpat în Seira. Cum a ajuns, a sunat din trîmbiţă în muntele lui Efraim. Copiii lui Israel s'au pogorît cu el din munte, şi el s'a pus în fruntea lor. El le -a zis: ,,Veniţi după mine, căci Domnul a dat în mînile voastre pe vrăjmaşii voştri Moabiţi.`` Ei s'au pogorît după el, au pus stăpînire pe vadurile Iordanului, în faţa Moabului, şi n'au lăsat pe nimeni să treacă. Au ucis atunci aproape zece mii de oameni din Moab, toţi voinici şi viteji, şi n'a scăpat unul. În ziua aceea Moabul a fost smerit subt mîna lui Israel. Şi ţara a avut odihnă optzeci de ani. După el, a urmat Şamgar, fiul lui Anat. El a ucis şase sute de oameni dintre Filisteni cu un otig de plug. Şi el a fost un izbăvitor al lui Israel.

Evening Prayer — Second Lesson

2 Thessalonians 3

Încolo, fraţilor, rugaţivă pentru noi ca, Cuvîntul Domnului să se răspîndească şi să fie proslăvit cum este la voi, şi să fim izbăviţi de oamenii nechibzuiţi şi răi; căci nu toţi au credinţa. Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău. Cu privire la voi, avem încredere în Domnul că faceţi şi veţi face ce vă poruncim. Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos! În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorînduială, şi nu după învăţăturile, pe cari le-aţi primit dela noi. Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n'am trăit în neorînduială, între voi. N'am mîncat de pomană pînea nimănui; ci, lucrînd şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. Nu că n'am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă vrednică de urmat. Căci, cînd eram la voi, vă spuneam lămurit: ,,Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănînce.`` Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorînduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri. Îndemnăm pe oamenii aceştia şi -i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi mănînce pînea lucrînd în linişte. Voi, fraţilor, să nu osteniţi în facerea binelui. Şi dacă n'ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi -l, şi să n'aveţi nici un fel de legături cu el, ca să -i fie ruşine. Să nu -l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să -l mustraţi ca pe un frate. Însuş Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi! Urarea de sănătate este scrisă cu mîna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolă; aşa scriu eu. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin

Readings follow the 1662 Book of Common Prayer (public domain). Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.