Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
Morning Prayer — First Lesson
Judges 16
Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă, şi a intrat la ea. S'a spus oamenilor din Gaza: ,,Samson a venit aici``. Şi l-au înconjurat, şi au pîndit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea, şi au zis: ,,Cînd se va lumina de ziuă, îl vom omorî``. Samson a rămas culcat pînă la miezul nopţii. Pela miezul nopţii, s'a sculat, şi a apucat porţile cetăţii cu amîndoi stîlpii, le -a scos împreună cu zăvorul, le -a pus pe umeri, şi le -a dus pe vîrful muntelui din faţa Hebronului. După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila. Domnitorii Filistenilor s'au suit la ea, şi i-au zis: ,,Înduplecă -l, şi află de unde -i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să -l biruim, ca să -l legăm şi să -l slăbim, şi-ţi vom da fiecare cîte o mie o sută de sicli de argint. Dalila a zis lui Samson: ,,Spune-mi, te rog, de unde-ţi vine puterea ta cea mare, şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit``. Samson i -a zis: ,,Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, cari să nu fie uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om``. Domnitorii Filistenilor au adus Dalilei şapte funii noi, neuscate încă``. Şi ea l -a legat cu funiile acestea. Iar nişte oameni stăteau la pîndă la ea, într'o odaie. Ea i -a zis: ,,Filistenii sînt asupra ta Samson``! Şi el a rupt funiile, cum se rupe o aţă de cîlţi cînd se atinge de foc. Şi astfel n'au ştiut de unde -i venea puterea. Dalila a zis lui Samson: ,,Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat``. El i -a zis: ,,Dacă aş fi legat cu funii noi, cari să nu fi fost întrebuinţate niciodată, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om``. Dalila a luat nişte funii noi, şi l -a legat cu ele. Apoi i -a zis: ,,Filistenii sînt asupra ta, Samson!`` Iar nişte oameni stăteau la pîndă într'o odaie. Şi el a rupt funiile de la braţe ca pe o aţă. Dalila a zis lui Samson: ,,Pînă acum ţi-ai bătut joc de mine, şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi cu ce trebuie să fii legat``. El i -a zis: ,,N'ai decît să împleteşti cele şapte şuviţe de păr din capul meu în urzeala ţăsăturii``. Şi ea le -a pironit cu un cui de lemn în pămînt. Apoi i -a zis: ,,Filistenii sînt asupra ta, Samson!`` Şi el s'a trezit din somn, şi a smuls cuiul de lemn din pămînt cu urzeală cu tot. Ea i -a zis: ,,Cum poţi spune: ,Te iubesc!` cînd inima ta nu este cu mine? Iată că de trei ori ţi-ai bătut joc de mine, şi nu mi-ai spus de unde-ţi vine puterea ta cea mare.`` Fiindcă ea îl necăjea şi -l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s'a umplut de o nelinişte de moarte, şi -a deschis toată inima faţă de ea, şi i -a zis: ,,Briciul n'a trecut peste capul meu, pentrucă sînt închinat Domnului din pîntecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m'ar părăsi, aş slăbi, şi aş fi ca orice alt om``. Dalila, văzînd că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimes să cheme pe domnitorii Filistenilor, şi a pus să le spună: ,,Suiţi-vă de data aceasta, căci mi -a deschis toată inima lui``. Şi domnitorii Filistenilor s'au suit la ea, şi au adus argintul în mîni. Ea l -a adormit pe genunchii ei. Şi chemînd un om, a ras cele şapte suviţe de pe capul lui Samson, şi a început astfel să -l slăbească. El şi -a pierdut puterea. Atunci ea a zis: ,,Filistenii sînt asupra ta, Samson!`` Şi el s'a trezit din somn, şi a zis: ,,Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura``. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el. Filistenii l-au apucat, şi i-au scos ochii; l-au pogorît la Gaza, şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învîrtea la rîşniţă în temniţă. Dar părul capului lui a început iarăş să crească, dupăce fusese ras. Şi domnitorii Filistenilor s'au strîns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon, şi ca să se veselească. Ei ziceau: ,,Dumnezeul nostru a dat în mînile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru.`` Şi cînd l -a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicînd: ,,Dumnezeul nostru a dat în mînile noastre pe vrăjmaşul nostru, pe acela care ne pustiia ţara, şi ne înmulţea morţii.`` În bucuria inimii lor, au zis: ,,Chemaţi pe Samson, ca să ne desfăteze!`` Au scos pe Samson din temniţă, şi el a jucat înaintea lor. L-au aşezat între stîlpi. Şi Samson a zis tînărului care -l ţinea de mînă: ,,Lasă-mă, ca să mă pot atinge de stîlpii pe cari se reazimă casa, şi să mă razim de ei.`` Casa era plină de bărbaţi şi de femei; toţi domnitorii Filistenilor erau acolo, şi pe acoperiş erau aproape trei mii de inşi, bărbaţi şi femei, cari priveau la Samson, cum juca. Atunci Samson a strigat către Domnul, şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeule! Adu-ţi aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, şi cu o singură lovitură să-mi răzbun pe Filisteni pentru cei doi ochi ai mei!`` Şi Samson a îmbrăţişat amîndoi stîlpii dela mijloc pe cari se sprijinea casa, şi s'a rezemat de ei; unul era la dreapta lui, şi altul la stînga. Samson a zis: ,,Să mor împreună cu Filistenii!`` S'a plecat cu toată puterea, şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo. Cei pe cari i -a prăpădit la moartea lui au fost mai mulţi decît cei pe cari -i omorîse în timpul vieţii. Fraţii lui şi toată casa tatălui său s'au pogorît, şi l-au luat. Cînd s'au suit înapoi, l-au îngropat între Ţorea şi Eştaol, în mormîntul tatălui său Manoah. El fusese judecător în Israel douăzeci de ani.
Morning Prayer — Second Lesson
John 11
Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav. - Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir, şi I -a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei. - Surorile au trimes la Isus să -i spună: ,,Doamne, iată că acela pe care -l iubeşti, este bolnav.`` Dar Isus, cînd a auzit vestea aceasta, a zis: ,,Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.`` Şi Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr. Deci, cînd a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era; şi în urmă a zis ucenicilor: ,,Haidem să ne întoarcem în Iudea.`` ,,Învăţătorule``, I-au zis ucenicii, ,,acum de curînd căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudea?`` Isus a răspuns: ,,Nu sînt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentrucă vede lumina lumii acesteia; dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentrucă n'are lumina în el.`` După aceste vorbe, le -a zis: ,,Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să -l trezesc din somn.`` Ucenicii I-au zis: ,,Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.`` Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn. Atunci Isus le -a spus pe faţă: ,,Lazăr a murit.`` ,,Şi mă bucur că n'am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el.`` Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalţi ucenici: ,,Haidem să mergem şi noi să murim cu El!`` Cînd a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormînt. Şi, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii, Mulţi din Iudei veniseră la Marta şi Maria, ca să le mîngîie pentru moartea fratelui lor. Cînd a auzit Marta că vine Isus, I -a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă. Marta a zis lui Isus: ,,Doamne, dacă ai fi fost aici, n'ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere dela Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.`` Isus i -a zis: ,,Fratele tău va învia.`` ,,Ştiu``, I -a răspuns Marta, ,,că va învia la înviere, în ziua de apoi.`` Isus i -a zis: ,,Eu sînt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?`` ,,Da, Doamne,`` I -a zis ea, ,,cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.`` Dupăce a spus aceste vorbe, s'a dus şi a chemat în taină pe soru-sa Maria, şi i -a zis: ,,A venit Învăţătorul şi te cheamă.`` Maria, cum a auzit, s'a sculat iute, şi s'a dus la El. Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întîmpinase Marta. Iudeii, cari erau cu Maria în casă şi o mîngîiau, cînd au văzut -o sculîndu-se iute şi ieşind afară, au mers după ea, căci ziceau: ,,Se duce la mormînt, ca să plîngă acolo.`` Maria, cînd a ajuns unde era Isus, şi L -a văzut, s'a aruncat la picioarele Lui, şi I -a zis: ,,Doamne, dacă ai fi fost aici, n'ar fi murit fratele meu.`` Isus, cînd a văzut -o plîngînd, pe ea şi pe Iudeii cari veniseră cu ea, S'a înfiorat în duhul Lui, şi S'a tulburat. Şi a zis: ,,Unde l-aţi pus?`` ,,Doamne,`` I-au răspuns ei, ,,vino şi vezi.`` Isus plîngea. Atunci Iudeii au zis: ,,Iată cît îl iubea de mult!`` Şi unii din ei au zis: ,,El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?`` Isus S'a înfiorat din nou în Sine, şi S'a dus la mormînt. Mormîntul era o peşteră, la intrarea căreia era aşezată o piatră. ,,Daţi piatra la o parte,`` a zis Isus. Marta, sora mortului, I -a zis: ,,Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.`` Isus i -a zis: ,,Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?`` Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: ,,Tată, Îţi mulţămesc că M'ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M'ai trimes.`` Dupăce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: ,,Lazăre, vino afară!`` Şi mortul a ieşit cu mînile şi picioarele legate cu făşii de pînză, şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le -a zis: ,,Deslegaţi -l, şi lăsaţi -l să meargă.`` Mulţi din Iudeii, cari veniseră la Maria, cînd au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El. Dar unii din ei s'au dus la Farisei, şi le-au spus ce făcuse Isus. Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au adunat Soborul, şi au zis: ,,Ce vom face? Omul acesta face multe minuni. Dacă -L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni Romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul.`` Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le -a zis: ,,Voi nu ştiţi nimic; oare nu vă gîndiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?`` Dar lucrul acesta nu l -a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a proorocit că Isus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într'un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi. Din ziua aceea, au hotărît să -L omoare. De aceea Isus nu mai umbla pe faţă printre Iudei; ci a plecat de acolo în ţinutul de lîngă pustie, într'o cetate numită Efraim; şi a rămas acolo împreună cu ucenicii Săi. Paştele Iudeilor erau aproape. Şi mulţi oameni din ţinutul acela s'au suit la Ierusalim, înainte de Paşte, ca să se curăţească. Ei căutau pe Isus, şi vorbeau unii cu alţii în Templu: ,,Ce credeţi? N'are să vină la praznic?`` Iar preoţii cei mai de seamă şi Fariseii porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le dea de ştire ca să -L prindă. Maria Îi toarnă mir pe picioare.
Evening Prayer — First Lesson
Judges 17
Era un om din muntele lui Efraim, numit Mica. El a zis mamei sale: ,,Cei o mie o sută de sicli de argint, cari ţi s'au luat, şi pentru cari ai blestemat chiar în auzul urechilor mele, argintul acesta este în mînile mele, eu îl luasem.`` Şi mamă-sa a zis: ,,Binecuvîntat să fie fiul meu de Domnul!`` El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută sicli de argint; şi mamă-sa a zis: ,,Închin cu mîna mea argintul acesta Domnului, ca să fac cu el fiului meu un chip cioplit şi un chip turnat; şi astfel ţi -l voi da înapoi.`` El a dat argintul înapoi mamei sale. Mamă-sa a luat două sute sicli de argint, şi a dat argintul la argintar, care a făcut din el un chip cioplit şi un chip turnat. Chipurile au fost aduse în casa lui Mica. Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu; a făcut un efod şi terafimi, şi a sfinţit pe unul din fiii lui ca preot. În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce -i plăcea. Era un tînăr în Betleemul lui Iuda, din familia lui Iuda; era Levit, şi locuia pentru o vreme acolo. Omul acesta a plecat din cetatea Betleemul lui Iuda, să-şi caute o locuinţă potrivită. Urmîndu-şi drumul, a ajuns în muntele lui Efraim la casa lui Mica. Mica i -a zis: ,,De unde vii?`` El i -a răspuns: ,,Eu sînt Levit, din Betleemul lui Iuda, şi merg să-mi caut o locuinţă potrivită.`` Mica i -a zis: ,,Rămîi la mine; tu să-mi fii tată şi preot, şi eu îţi voi da zece sicli de argint pe an, hainele de cari vei avea nevoie, şi mijloace de trai.`` Şi Levitul a intrat la el. S'a hotărît astfel să rămînă la omul acesta, care a privit pe tînăr ca pe unul din fiii lui. Mica a sfinţit pe Levit, şi tînărul acesta i -a slujit ca preot şi a locuit în casa lui. Şi Mica a zis: ,,Acum, ştiu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot pe Levitul acesta.``
Evening Prayer — Second Lesson
2 Timothy 2
Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi ce-ai auzit dela mine, în faţa multor marturi, încredinţează la oameni de încredere, cari să fie în stare să înveţe şi pe alţii. Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l -a scris la oaste. Şi cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s'a luptat după rînduieli. Plugarul trebue să muncească înainte ca să strîngă rodurile. Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile. Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămînţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, pentru care sufăr pînă acolo că sînt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvîntul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentruca şi ei să capete mîntuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava vecinică. Adevărat este cuvîntul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. Dacă sîntem necredincioşi, totuş El rămîne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur. Adu-le aminte de aceste lucruri, şi roagă -i fierbinte înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, cari nu duc la alt folos decît la pieirea celor ce le ascultă. Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n'are de ce să -i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvîntul adevărului. Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Şi cuvîntul lor va roade ca gangrena. Din numărul acestora sînt Imeneu şi Filet, cari s'au abătut dela adevăr. Ei zic că a şi venit învierea, şi răstoarnă credinţa unora. Totuş temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, avînd pecetea aceasta: ,,Domnul cunoaşte pe ceice sînt ai Lui``; şi: ,,Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!`` Într'o casă mare nu sînt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pămînt. Unele sînt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară. Deci dacă cineva se curăţeşte de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpînului său, destoinic pentru orice lucrare bună. Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr'o inimă curată. Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blînd cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blîndeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să -i facă voia.
Readings follow the 1662 Book of Common Prayer (public domain). Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
