Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

Morning Prayer — First Lesson

1 Kings 16

Cuvîntul Domnului a vorbit astfel lui Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeşa: ,,Eu te-am ridicat din ţărînă, şi te-am pus mai mare peste poporul Meu Israel; dar pentrucă ai umblat pe calea lui Ieroboam, şi ai făcut pe poporul Meu Israel să păcătuiască, pentruca să Mă mînii prin păcatele lor, iată că voi mătura pe Baeşa şi casa lui, şi casa ta o voi face ca şi casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat. Cine va muri în cetate din casa lui Baeşa, va fi mîncat de cîni, şi cine va muri pe cîmp dintr'ai lui, va fi mîncat de păsările cerului.`` Celelalte fapte ale lui Baeşa, ce a făcut el, şi isprăvile lui, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel? Baeşa a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat la Tirţa. Şi în locul lui a domnit fiul său Ela. Cuvîntul Domnului vorbise prin proorocul Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeşa, şi împotriva casei lui, pe deoparte pentru tot răul pe care -l făcuse supt ochii Domnului, mîniindu -L prin lucrul mînilor lui şi ajungînd ca şi casa lui Ieroboam, iar pe de alta pentrucă lovise casa lui Ieroboam. În al douăzeci şi şaselea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Ela, fiul lui Baeşa. El a domnit peste Israel la Tirţa. A domnit doi ani. Slujitorul său Zimri, care era mai mare peste jumătate din carăle lui, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirţa, chefuind şi îmbătîndu-se în casa lui Arţa, căpetenia casei împăratului la Tirţa. Zimri a intrat, l -a lovit şi l -a ucis, în al douăzeci şi şaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Şi a domnit el în locul lui. Cînd s'a făcut împărat şi a şezut pe scaunul lui de domnie, a omorît toată casa lui Baeşa, n'a lăsat să scape nimeni din ai lui: nici rudă nici prieten. Zimri a nimicit toată casa lui Baeşa, după cuvîntul pe care -l spusese Domnul împotriva lui Baeşa prin proorocul Iehu, din pricina tuturor păcatelor pe cari le săvîrşise Baeşa şi fiul său Ela, şi în cari tîrîseră şi pe Israel, mîniind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. Celelalte fapte ale lui Ela, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel? În al douăzeci şi şaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, Zimri a domnit şapte zile la Tirţa. Poporul tăbăra împotriva Ghibetonului care era al Filistenilor. Şi poporul a auzit în tabără vestea aceasta: ,,Zimri a uneltit, şi chiar a ucis pe împărat!`` Şi în ziua aceea, tot Israelul a pus în tabără ca împărat al lui Israel pe Omri, căpetenia oştirii. Omri, şi tot Israelul cu el, au pornit din Ghibeton, şi au împresurat Tirţa. Zimri, văzînd că cetatea este luată, a intrat în cetăţuia casei împăratului, şi a dat foc casei împăratului peste el. Astfel a murit el, din pricina păcatelor pe cari le săvîrşise, făcînd ce este rău înaintea Domnului, umblînd pe calea lui Ieroboam, săvîrşind păcatele pe cari le făcuse Ieroboam, şi făcînd şi pe Israel să păcătuiască. Celelalte fapte ale lui Zimri, şi uneltirea pe care a făcut -o el nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel? Atunci poporul lui Israel s'a desbinat în două părţi; jumătate din popor voia să facă împărat pe Tibni, fiul lui Ghinat, şi jumătate era pentru Omri. Ceice urmau pe Omri au biruit pe ceice urmau pe Tibni, fiul lui Ghinat. Tibni a murit, şi Omri a domnit. În al treizeci şi unulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Omri. A domnit doisprezece ani. După ce a domnit şase ani la Tirţa, a cumpărat dela Şemer muntele Samariei, cu doi talanţi de argint; a întărit muntele, şi a pus cetăţii pe care a zidit -o, numele Samaria, după numele lui Şemer, domnul muntelui. Omri a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi a lucrat mai rău decît toţi ceice fuseseră înaintea lui. A umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi s'a dedat la păcatele în cari tîrîse Ieroboam pe Israel, mîniind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el, şi isprăvile lui, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel? Omri a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat la Samaria. Şi în locul lui a domnit fiul său Ahab. Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel, în al treizeci şi optulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Ahab, fiul lui Omri, a domnit douăzeci şi doi de ani peste Israel la Samaria. Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului, mai mult decît toţi ceice fuseseră înaintea lui. Şi, ca şi cum ar fi fost puţin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai luat de nevastă şi pe Izabela, fata lui Etbaal, împăratul Sidoniţilor, şi a slujit lui Baal şi s'a închinat înaintea lui. A ridicat un altar lui Baal în templul lui Baal pe care l -a zidit la Samaria, şi a făcut un idol Astarteei. Ahab a făcut mai multe rele decît toţi împăraţii lui Israel cari fuseseră înaintea lui, ca să mînie pe Domnul Dumnezeul lui Israel. Pe vremea lui, Hiel din Betel a zidit iarăş Ierihonul; i -a pus temeliile cu preţul lui Abiram, întîiul lui născut, şi i -a pus porţile cu preţul lui Segub, cel mai tînăr fiu al lui, după cuvîntul pe care -l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun.

Morning Prayer — Second Lesson

Matthew 4

Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămînzit. Ispititorul s'a apropiat de El, şi i -a zis: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pîni.`` Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Este scris: ,Omul nu trăieşte numai cu pîne, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.`` Atunci diavolul L -a dus în sfînta cetate, L -a pus pe straşina Templului, şi I -a zis: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: ,El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mîni, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.`` ,,De asemenea este scris``, a zis Iisus: ,,Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.`` Diavolul L -a dus apoi pe un munte foarte înalt, I -a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I -a zis: ,,Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pămînt şi Te vei închina mie.`` ,,Pleacă, Satano``, i -a răspuns Isus. ,,Căci este scris: ,Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să -I slujeşti.`` Atunci diavolul L -a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri, şi au început să -I slujească. Cînd a auzit Isus că Ioan fusese închis, a plecat în Galilea. A părăsit Nazaretul, şi a venit de a locuit în Capernaum, lîngă mare, în ţinutul lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: ,,Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor, Norodul acesta, care zăcea în întunerec, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina.`` De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: ,,Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.`` Pe cînd trecea pe lîngă marea Galileii, Isus a văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, cari aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. El le -a zis: ,,Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.`` Îndată ei au lăsat mrejile, şi au mers după El. Deacolo a mers mai departe, şi a văzut pe alţi doi fraţi: pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, cari erau într'o corabie cu tatăl lor Zebedei, şi îşi cîrpeau mrejile. El i -a chemat. Şi îndată, ei au lăsat corabia şi pe tatăl lor, şi au mers după El. Isus străbătea toată Galilea, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod. I s'a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi ceice sufereau de felurite boale şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca. După El au mers multe noroade din Galilea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudea şi de dincolo de Iordan.

Evening Prayer — First Lesson

1 Kings 17

Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: ,,Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sînt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decît după cuvîntul meu.`` Şi cuvîntul Domnului a vorbit lui Ilie, cu aceste vorbe: ,,Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit, şi ascunde-te lîngă pîrîul Cherit, care este în faţa Iordanului. Vei bea apă din pîrîu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo.`` El a plecat şi a făcut după cuvîntul Domnului. S'a dus şi s'a aşezat lîngă pîrîul Cherit, care este în faţa Iordanului. Corbii îi aduceau pîne şi carne dimineaţa, şi pîne şi carne seara, şi bea apă din pîrîu. Dar după cîtăva vreme pîrîtul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară. Atunci cuvîntul Domnului i -a vorbit astfel: ,,Scoală-te, du-te la Sarepta care ţine de Sidon, şi rămîi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.`` Ilie s'a sculat, şi s'a dus la Sarepta. Cînd a ajuns la poarta cetăţii, acolo era o femeie văduvă care strîngea lemne. El a chemat -o, şi a zis: ,,Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într'un vas, ca să beau.`` Pe cînd se ducea ea să -i aducă, a chemat -o din nou, şi a zis: ,,Adu-mi, te rog, şi o bucată de pîne în mîna ta.`` Şi ea a răspuns: ,,Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n'am nimic copt, n'am decît un pumn de făină într'o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Şi iată, strîng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mînca şi apoi vom muri.`` Ilie i -a zis: ,,Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai, pregăteşte-mi întîi mie cu untdelemnul şi făina aceea o mică turtă, şi adu-mi -o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău. Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina, pînă în ziua cînd va da Domnul ploaie pe faţa pămîntului.`` Ea s'a dus, şi a făcut după cuvîntul lui Ilie. Şi multă veme a avut ce să mănînce, ea şi familia ei, şi Ilie. Făina din oală n'a scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s'a împuţinat, după cuvîntul pe care -l rostise Domnul prin Ilie. După aceea, fiul femeii, stăpîna casei, s'a îmbolnăvit. Şi boala lui a fost atît de cumplită încît n'a mai rămas suflare în el. Femeia a zis atunci lui Ilie: ,,Ce am eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea, şi să-mi omori astfel fiul?`` El i -a răspuns: ,,Dă-mi încoace pe fiul tău.`` Şi l -a luat dela sînul femeii, l -a suit în odaia de sus unde locuia el, şi l -a culcat pe patul lui. Apoi a chemat pe Domnul, şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeule, oare atît de mult să mîhneşti Tu chiar pe văduva aceasta, la care am fost primit ca oaspete, încît să -i omori fiul?`` Şi s'a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul, şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!`` Domnul a ascultat glasul lui Ilie, şi sufletul copilului s'a întors în el, şi a înviat. Ilie a luat copilul, l -a pogorît jos în casă din odaia de sus, şi l -a dat mamei sale. Şi Ilie a zis: ,,Iată, fiul tău este viu.`` Şi femeia a zis lui Ilie: ,,Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi cuvîntul Domnului în gura ta este adevăr!``

Evening Prayer — Second Lesson

Romans 5

Deci, fiindcă sîntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem.) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care sîntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentrucă dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt, care ne -a fost dat. Căci, pe cînd eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s'ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atît mai mult acum, cînd sîntem socotiţi neprihăniţi, prin sîngele Lui, vom fi mîntuiţi prin El de mînia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci cînd eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, cînd sîntem împăcaţi cu El, vom fi mîntuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atît, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea. De aceea, după cum printr'un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit... (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă cîtă vreme nu este o lege. Totuş moartea a domnit, dela Adam pînă la Moise, chiar peste ceice nu păcătuiseră printr'o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celuice avea să vină. Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşala; căci, dacă prin greşala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l -a făcut harul acesta într'un singur om, adică în Isus Hristos, s'au dat din belşug celor mulţi. Şi darul fără plată nu vine ca printr'acel unul care a păcătuit; căci judecata venită dela unul, a adus osînda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărîre de iertare. Dacă deci, prin greşala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult ceice primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!) ...Astfel dar, după cum printr'o singură greşală, a venit o osîndă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr'o singură hotărîre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărîre de neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. Ba încă şi Legea a venit pentruca să se înmulţească greşala; dar unde s'a înmulţit păcatul, acolo harul s'a înmulţit şi mai mult; pentruca, după cum păcatul a stăpînit dînd moartea, tot aşa şi harul să stăpînească dînd neprihănirea, ca să dea viaţa vecinică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Readings follow the 1662 Book of Common Prayer (public domain). Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.