Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
Morning Prayer — First Lesson
2 Kings 18
În al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, a început să domnească Ezechia, fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda. Avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Abi, fata lui Zaharia. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David. A îndepărtat înălţimile, a sfărîmat stîlpii idoleşti, a tăiat Astarteele, şi a sfărîmat în bucăţi şarpele de aramă, pe care -l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră pînă atunci tămîie înaintea lui: îl numeau Nehuştan. El şi -a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, cari au venit după el sau cari au fost înainte de el, n'a fost niciunul ca el. El s'a alipit de Domnul, nu s'a abătut dela El, şi a păzit poruncile pe cari le dăduse lui Moise Domnul. Şi Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut. El s'a răsculat împotriva împăratului Asiriei, şi nu i -a mai fost supus. A bătut pe Filisteni pînă la Gaza, şi le -a pustiit ţinutul, dela toate turnurile de pază pînă la cetăţile întărite. În al patrulea an al împăratului Ezechia, care era al şaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, Salmanasar, împăratul Asiriei, s'a suit împotriva Samariei, şi a împresurat -o. După trei ani, a luat -o, în al şaselea an al lui Ezechia, care era al nouălea an al lui Osea, împăratul lui Israel: atunci a fost luată Samaria. Împăratul Asiriei a dus pe Israel rob în Asiria, şi i -a aşezat la Halah şi Habor, lîngă rîul Gozan, şi în cetăţile Mezilor, pentrucă n'ascultaseră de glasul Domnului, Dumnezeului lor, şi călcaseră legămîntul Lui; pentrucă nici n'ascultaseră, nici nu împliniseră tot ce poruncise Moise, robul Domnului. În al patrusprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s'a suit împotriva tuturor cetăţilor întărite din Iuda, şi a pus stăpînire pe ele. Ezechia, împăratul lui Iuda, a trimes să spună împăratului Asiriei la Lachis: ,,Am greşit! Depărtează-te de mine. Ce vei pune asupra mea, voi purta.`` Şi împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanţi de argint şi treizeci de talanţi de aur. Ezechia a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului. Atunci a luat Ezechia, împăratul lui Iuda, şi a dat împăratului Asiriei, aurul cu care acoperise uşile şi uşiorii Templului Domnului. Împăratul Asiriei a trimes din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Tartan, Rab-Saris, şi pe Rabşache cu o oştire puternică. S'au suit şi au ajuns la Ierusalim. Cînd s'au suit şi au ajuns, s'au oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul care duce în ogorul nălbitorului. Au chemat pe împărat; şi Eliachim, fiul lui Hilchia, mai marele peste casa împăratului, s'a dus la ei, cu Şebna, logofătul, şi cu Ioah, fiul lui Asaf, arhivarul. Rabşache le -a zis: ,,Spuneţi lui Ezechia: ,Aşa vorbeşte marele împărat, împăratul Asiriei: ,Ce este încrederea aceasta pe care te bizuieşti?`` Tu ai zis: ,Pentru război trebuie chibzuinţă şi putere.` Dar acestea sînt doar vorbe în vînt. În cine dar ţi-ai pus încrederea de te-ai răsculat împotriva mea? Iată, ai pus -o în Egipt, ai luat în ajutor trestia aceea frîntă, care înţeapă şi străpunge mîna oricui se sprijineşte pe ea: aşa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi ceice se încred în el. Poate că îmi veţi spune: ,În Domnul, Dumnezeul nostru, ne încredem.` Dar nu este El acela ale cărui înălţimi şi altare le -a îndepărtat Ezechia, zicînd lui Iuda şi Ierusalimului: ,Să vă închinaţi înaintea altarului acestuia la Ierusalim?` Acum fă o învoială cu stăpînul meu, împăratul Asiriei: îţi voi da două mii de cai, să vedem dacă poţi din partea ta să dai atîţia călăreţi ca să încalece pe ei. Şi cum ai putea îndepărta o căpetenie din cei mai mici slujitori ai stăpînului meu? Îţi pui încrederea în Egipt pentru cară şi călăreţi. De altfel, oare fără voia Domnului m'am suit eu împotriva acestui loc, ca să -l nimicesc? Domnul mi -a zis: ,,Suie-te împotriva ţării acesteia, şi nimiceşte -o.`` Eliachim, fiul, lui Hilchia, Şebna şi Ioah, au zis lui Rabşache: ,,Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba iudaică, în auzul poporului de pe zid.`` Rabşache le -a răspuns: ,,Oare stăpînului tău şi ţie m'a trimes stăpînul meu să spun aceste vorbe? Oare nu acestor oameni cari stau pe zid să-şi mănînce balega şi să-şi bea udul cu voi?`` Atunci Rabşache, înaintînd, a strigat cu glas tare în limba iudaică, şi a zis: ,,Ascultaţi cuvîntul marelui împărat, împăratul Asiriei! Aşa vorbeşte împăratul: ,Să nu vă înşele Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească din mîna mea. Să nu vă facă Ezechia să vă încredeţi în Domnul, zicînd: ,Domnul ne va izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată în mînile împăratului Asiriei.` N'ascultaţi de Ezechia; căci aşa vorbeşte împăratul Asiriei: ,Faceţi pace cu mine, supuneţi-vă mie, şi fiecare din voi va mînca din via lui şi din smochinul lui, fiecare va bea apă din fîntîna lui, pînă voi veni, şi vă voi duce într'o ţară ca a voastră, într'o ţară cu grîu şi cu vin, o ţară cu pîne şi vii, o ţară cu măslini de untdelemn şi miere, şi veţi trăi şi nu veţi muri. N'ascultaţi dar de Ezechia, care vă amăgeşte zicînd: ,Domnul ne va izbăvi.` Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare ţara lui din mîna împăratului Asiriei? Unde sînt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sînt dumnezeii Sefarvaimului, Henei şi Ivei? Au izbăvit ei Samaria din mîna mea? Cari dintre toţi dumnezeii acestor ţări şi-au izbăvit ţara din mîna mea, pentruca şi Domnul să izbăvească Ierusalimul din mîna mea?`` Poporul a tăcut, şi nu i -a răspuns o vorbă; căci împăratul dăduse porunca aceasta: ,,Să nu -i răspundeţi.`` Şi Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, Şebna, logofătul, şi Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul, au venit la Ezechia, cu hainele sfîşiate, şi i-au spus cuvintele lui Rabşache.
Morning Prayer — Second Lesson
Matthew 16
Fariseii şi Saducheii s'au apropiat de Isus, şi, ca să -L ispitească, I-au cerut să le arate un semn din cer. Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Cînd se înserează, voi ziceţi: ,Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roş.` Şi dimineaţa, ziceţi: ,Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roş-posomorît.` Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s'o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi? Un neam viclean şi prea curvar cere un semn; nu i se va da alt semn decît semnul proorocului Iona.`` Apoi i -a lăsat şi a plecat. Ucenicii trecuseră de cealaltă parte, şi uitaseră să ia pîni. Isus le -a zis: ,,Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul Fariseilor şi al Saducheilor.`` Ucenicii se gîndeau în ei, şi ziceau: ,,Ne zice aşa pentrucă n'am luat pîni!`` Isus, care cunoştea lucrul acesta, le -a zis: ,,Puţin credincioşilor, pentruce vă gîndiţi că n'aţi luat pîni? Tot nu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pîni pentru cei cinci mii de oameni, şi cîte coşuri aţi ridicat? Nici de cele şapte pîni pentru cei patru mii de oameni, şi cîte coşniţe aţi ridicat? Cum nu înţelegeţi că nu v'am spus de pîni? Ci v'am spus să vă păziţi de aluatul Fariseilor şi al Saducheilor?`` Atunci au înţeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pînii, ci de învăţătura Fariseilor şi a Saducheilor. Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: ,,Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul omului?`` Ei au răspuns: ,,Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din prooroci.`` ,,Dar voi``, le -a zis El, ,,cine ziceţi că sînt?`` Simon Petru, drept răspuns, I -a zis: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!`` Isus a luat din nou cuvîntul, şi i -a zis: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sîngele ţi -a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pămînt, va fi legat în ceruri, şi orice vei deslega pe pămînt, va fi deslegat în ceruri.`` Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul. De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrînilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorît, şi că a treia zi are să învieze. Petru L -a luat de oparte, şi a început să -L mustre, zicînd: ,,Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întîmple aşa ceva!`` Dar Isus S'a întors, şi a zis lui Petru: ,,Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gîndurile tale nu sînt gîndurile lui Dumnezeu, ci gînduri de ale oamenilor.`` Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Pentrucă oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va cîştiga. Şi ce ar folosi unui om să cîştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea pînă nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.``
Evening Prayer — First Lesson
2 Kings 19
Cînd a auzit împăratul Ezechia lucrul acesta, şi -a sfîşiat hainele, s'a acoperit cu un sac, şi s'a dus în Casa Domnului. A trimes pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe preoţii cei mai bătrîni, acoperiţi cu saci, la proorocul Isaia, fiul lui Amoţ. Şi i-au zis: ,,Aşa vorbeşte Ezechia: Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară; căci copiii sînt aproape să iasă din pîntecele mamei, şi nu este putere pentru naştere. Poate că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit toate cuvintele lui Rabşache, pe care l -a trimes împăratul Asiriei, stăpînul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel viu, şi poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va pedepsi pentru cuvintele pe cari le -a auzit. Înalţă dar o rugăciune pentru ceilalţi cari au mai rămas.`` Slujitorii împăratului Ezechia s'au dus dar la Isaia. Şi Isaia le -a zis: ,,Iată ce să spuneţi stăpînului vostru: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Nu te speria de cuvintele pe cari le-ai auzit şi prin cari M'au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei. Voi pune în el un duh care îl va face ca, la auzul unei veşti pe care o va primi, să se întoarcă în ţara lui; şi -l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui.`` Rabşache, plecînd, a găsit pe împăratul Asiriei luptînd împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis. Atunci împăratul Asiriei a primit o veste cu privire la Tirhaca, împăratul Etiopiei. I s'a spus: ,,Iată că acela a pornit cu război împotriva ta.`` Şi împăratul Asiriei a trimes soli din nou lui Ezechia, zicînd: ,,Aşa să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda: ,Să nu te înşele Dumnezeul tău, în care te încrezi, zicînd: ,Ierusalimul nu va fi dat în mînile împăratului Asiriei.` Iată, ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor, şi cum le-au nimicit; şi tu, să fii izbăvit! Dumnezeii neamurilor pe cari le-au nimicit părinţii mei, au izbăvit ei pe Gozan, Haran, Reţef, şi pe fiii lui Eden din Telasar? Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului, şi împăratul cetăţii Sefarvaimului, Henei şi Ivei?`` Ezechia a luat scrisoarea din mîna solilor, şi a citit -o. Apoi s'a suit la Casa Domnului, şi a întins -o înaintea Domnului, căruia i -a făcut următoarea rugăciune: ,,Doamne, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pămîntului! Tu ai făcut cerurile şi pămîntul. Doamne, pleacă-Ţi urechea, şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii, şi priveşte. Auzi cuvintele lui Sanherib, care a trimes pe Rabşache să batjocorească pe Dumnezeul cel viu. Da, Doamne, este adevărat că împăraţii Asiriei, au nimicit neamurile şi le-au pustiit ţările, şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mîna omului, erau lemn şi piatră; şi i-au nimicit. Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mîna lui Sanherib, ca să ştie toate împărăţiile pămîntului că numai Tu eşti Dumnezeu, Doamne!`` Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimes să spună lui Ezechia: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel ,,Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut -o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei. Iată cuvîntul pe care l -a rostit Domnul împotriva lui: ,Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi rîde de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine. Pe cine ai batjocorit şi ai ocărît tu? Împotriva cui ai ridicat glasul? Şi împotriva cui ţi-ai ridicat ochii? Împotriva Sfîntului lui Israel! Prin solii tăi ai batjocorit pe Domnul, şi ai zis: ,Cu mulţimea carălor mele, am suit vîrful munţilor, coastele Libanului! Voi tăia cei mai înalţi cedri ai lui, cei mai frumoşi chiparoşi ai lui, şi voi atinge creasta lui cea mai înaltă, pădurea lui care este ca o grădină de poame; am săpat, şi am băut ape străine, şi voi seca cu talpa picioarelor mele toate rîurile Egiptului. N'ai auzit că Eu de mult am pregătit aceste lucruri, şi că le-am hotărît din vremurile vechi? Acum însă am îngăduit să se împlinească, şi să prefaci cetăţi întărite în mormane de dărîmături. Locuitorii lor sînt neputincioşi, îngroziţi şi înmărmuriţi; au ajuns ca iarba de pe cîmp şi ca verdeaţa fragedă, ca iarba de pe coperişuri şi ca grîul care se usucă înainte de a -i da spicul. Dar ştiu cînd stai jos, cînd ieşi şi cînd intri, şi cînd eşti furios împotriva Mea. Pentrucă eşti furios împotriva Mea, şi pentrucă trufia ta a ajuns pînă la urechile Mele, de aceea voi pune belciugul Meu în nările tale, şi zăbala Mea între buzele tale, şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.` Acesta să-ţi fie semnul: Anul acesta veţi mînca ce creşte dela sine, şi al doilea an ce va răsări din rădăcinile rămase; dar în al treilea an veţi sămăna, veţi secera, veţi sădi vii, şi veţi mînca din rodul lor. Rămăşiţa din casa lui Iuda, ce va mai rămînea, va prinde iarăş rădăcini de desupt, şi deasupra va da rod. Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă, şi din muntele Sionului cei scăpaţi. Iată ce va face rîvna Domnului oştirilor. De aceea, aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului Asiriei: ,Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi, şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei. Se va întoarce pe drumul pe care a venit, şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul. Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s'o mîntuiesc, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David.` În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi cînd s'au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi -a ridicat tabăra, a plecat şi s'a întors; şi a locuit la Ninive. Şi, pe cînd se închina în casa dumnezeului său Nisroc, Adramelec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia, şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.
Evening Prayer — Second Lesson
1 Corinthians 1
Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos! Mulţămesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v'a fost dat în Isus Hristos. Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă. În felul acesta mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru; aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări pînă la sfîrşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos. Credincios este Dumnezeu, care v'a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru. Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaş fel de vorbire, să n'aveţi desbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvîrşit într'un gînd şi o simţire. Căci, fraţilor, am aflat despre voi dela ai Cloei, că între voi sînt certuri. Vreau să spun că fiecare din voi zice: ,,Eu sînt al lui Pavel!`` -,,Şi eu, al lui Apolo!`` -,,Şi eu, al lui Chifa!`` -,,Şi eu, al lui Hristos!`` Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi? Mulţămesc lui Dumnezeu că n'am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu, pentruca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu. Da, am mai botezat şi casa lui Stefana; încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva. De fapt, Hristos m'a trimes nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sînt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari sîntem pe calea mîntuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: ,,Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi, şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.`` Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N'a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucît lumea, cu înţelepciunea ei, n'a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mîntuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într'adevăr, cer minuni, şi Grecii caută înţelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înţeleaptă decît oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decît oamenii. De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi cari aţi fost chemaţi: printre voi nu sînt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile cari nu sînt, ca să nimicească pe cele ce sînt; pentruca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, prin El, sînteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, pentruca, după cum este scris: ,,Cine se laudă, să se laude în Domnul.``
Readings follow the 1662 Book of Common Prayer (public domain). Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
