Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

Morning Prayer — First Lesson

Jeremiah 13

,,Aşa mi -a vorbit Domnul: ,Du-te de cumpără-ţi un brîu de in, şi pune -l în jurul coapselor tale; dar să nu -l moi în apă!` Am cumpărat brîul, după porunca Domnului, şi l-am pus în jurul coapselor mele. Apoi Cuvîntul Domnului mi -a vorbit a doua oară, astfel: ,Ia brîul, pe care l-ai cumpărat, şi pe care l-ai pus în jurul coapselor tale, scoală-te, du-te la Eufrat, şi ascunde -l acolo în crăpătura unei stînci.` M'am dus, şi l-am ascuns la Eufrat, cum îmi poruncise Domnul. După mai multe zile, Domnul mi -a zis: ,Scoală-te, du-te la Eufrat, şi ia de acolo brîul, pe care-ţi poruncisem să -l ascunzi acolo!` M'am dus la Eufrat, am săpat, şi am luat brîul din locul în care -l ascunsesem; dar iată că brîul era stricat şi nu mai era bun de nimic. Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Aşa voi nimici mîndria lui Iuda şi mîndria peste măsură de mare a Ierusalimului. Poporul acesta este un popor rău: nu vrea să asculte cuvintele Mele, urmează pornirile inimii lui, şi merge după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor; de aceea va ajunge întocmai ca brîul acesta, care nu mai este bun de nimic! Căci, cum se lipeşte brîul de coapsele unui om, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea şi slava Mea; dar nu M'au ascultat. De aceea spune-le cuvintele acestea: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Toate vasele se vor umplea cu vin!` Şi ei îţi vor zice: ,Crezi că noi nu ştim, că toate vasele se vor umplea cu vin?` Atunci spune-le: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Iată, voi umplea pe toţi locuitorii ţării acesteia, pe împăraţii cari stau pe scaunul de domnie al lui David, pe preoţi, pe prooroci, şi pe toţi locuitorii Ierusalimului, îi voi umplea de beţie. Îi voi sfărîma pe unii de alţii, pe părinţi şi pe fii laolaltă, zice Domnul. ,Nu -i voi cruţa, nu voi avea milă de ei, nu Mă voi îndura de ei, nimic nu Mă va împedeca să -i nimicesc.`` ,,Ascultaţi şi luaţi aminte! Nu fiţi mîndri, căci Domnul vorbeşte! Daţi slavă Domnului, Dumnezeului vostru, pînă nu vine întunerecul, pînă nu vi se lovesc picioarele de munţii nopţii! Veţi aştepta lumina, dar El o va preface în umbra morţii, şi o va preface în negură adîncă. Iar dacă nu vreţi să ascultaţi, voi plînge în ascuns, pentru mîndria voastră; mi se vor topi ochii în lacrămi, pentrucă turma Domnului va fi dusă în robie. Spune împăratului şi împărătesei: ,Şedeţi pe pămînt! Căci v'a căzut de pe cap cununa împărărtească ce vă slujea ca podoabă.`` ,,Cetăţile dela miazăzi sînt închise, şi nu -i cine să deschidă. Tot Iuda este dus în robie, da, în întregime este dus în robie.`` ,,Ridică-ţi ochii şi priveşte pe ceice vin dela miazănoapte. Unde este turma care-ţi fusese dată, turma de care erai aşa de mîndru? Ce vei zice cînd va pune mai mari peste tine pe străinii aceia pe cari i-ai obicinuit să-ţi fie prieteni de aproape? Nu te vor apuca durerile, cum apucă pe o femeie la naştere? Şi dacă vei zice în inima ta: ,Pentruce mi se întîmplă lucrul acesta?`` -,,Din pricina mulţimii nelegiuirilor tale, ţi s'au ridicat poalele hainelor, şi ţi se dezgolesc călcîile cu sila. Poate un Etiopian să-şi schimbe pielea, sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, cari sînteţi deprinşi să faceţi răul? De aceea, îi voi risipi, ca pleava luată de vîntul pustiei. Iată-ţi soarta, partea pe care ţi -o măsor, zice Domnul, pentrucă M'ai uitat, şi ţi-ai pus încrederea în minciună. De aceea îţi voi ridica poalele şi ţi le voi da peste cap, ca să ţi se vadă ruşinea. Am văzut preacurviile şi nechezăturile tale, curviile nelegiuite pe dealuri şi în ogoare, ţi-am văzut urîciunile! Vai de tine, Ierusalime! Nu vrei să te curăţi? Cît vei mai zăbovi?``

Morning Prayer — Second Lesson

John 11

Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav. - Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir, şi I -a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei. - Surorile au trimes la Isus să -i spună: ,,Doamne, iată că acela pe care -l iubeşti, este bolnav.`` Dar Isus, cînd a auzit vestea aceasta, a zis: ,,Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.`` Şi Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr. Deci, cînd a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era; şi în urmă a zis ucenicilor: ,,Haidem să ne întoarcem în Iudea.`` ,,Învăţătorule``, I-au zis ucenicii, ,,acum de curînd căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudea?`` Isus a răspuns: ,,Nu sînt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentrucă vede lumina lumii acesteia; dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentrucă n'are lumina în el.`` După aceste vorbe, le -a zis: ,,Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să -l trezesc din somn.`` Ucenicii I-au zis: ,,Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.`` Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn. Atunci Isus le -a spus pe faţă: ,,Lazăr a murit.`` ,,Şi mă bucur că n'am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el.`` Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalţi ucenici: ,,Haidem să mergem şi noi să murim cu El!`` Cînd a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormînt. Şi, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii, Mulţi din Iudei veniseră la Marta şi Maria, ca să le mîngîie pentru moartea fratelui lor. Cînd a auzit Marta că vine Isus, I -a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă. Marta a zis lui Isus: ,,Doamne, dacă ai fi fost aici, n'ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere dela Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.`` Isus i -a zis: ,,Fratele tău va învia.`` ,,Ştiu``, I -a răspuns Marta, ,,că va învia la înviere, în ziua de apoi.`` Isus i -a zis: ,,Eu sînt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?`` ,,Da, Doamne,`` I -a zis ea, ,,cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.`` Dupăce a spus aceste vorbe, s'a dus şi a chemat în taină pe soru-sa Maria, şi i -a zis: ,,A venit Învăţătorul şi te cheamă.`` Maria, cum a auzit, s'a sculat iute, şi s'a dus la El. Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întîmpinase Marta. Iudeii, cari erau cu Maria în casă şi o mîngîiau, cînd au văzut -o sculîndu-se iute şi ieşind afară, au mers după ea, căci ziceau: ,,Se duce la mormînt, ca să plîngă acolo.`` Maria, cînd a ajuns unde era Isus, şi L -a văzut, s'a aruncat la picioarele Lui, şi I -a zis: ,,Doamne, dacă ai fi fost aici, n'ar fi murit fratele meu.`` Isus, cînd a văzut -o plîngînd, pe ea şi pe Iudeii cari veniseră cu ea, S'a înfiorat în duhul Lui, şi S'a tulburat. Şi a zis: ,,Unde l-aţi pus?`` ,,Doamne,`` I-au răspuns ei, ,,vino şi vezi.`` Isus plîngea. Atunci Iudeii au zis: ,,Iată cît îl iubea de mult!`` Şi unii din ei au zis: ,,El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?`` Isus S'a înfiorat din nou în Sine, şi S'a dus la mormînt. Mormîntul era o peşteră, la intrarea căreia era aşezată o piatră. ,,Daţi piatra la o parte,`` a zis Isus. Marta, sora mortului, I -a zis: ,,Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.`` Isus i -a zis: ,,Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?`` Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: ,,Tată, Îţi mulţămesc că M'ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M'ai trimes.`` Dupăce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: ,,Lazăre, vino afară!`` Şi mortul a ieşit cu mînile şi picioarele legate cu făşii de pînză, şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le -a zis: ,,Deslegaţi -l, şi lăsaţi -l să meargă.`` Mulţi din Iudeii, cari veniseră la Maria, cînd au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El. Dar unii din ei s'au dus la Farisei, şi le-au spus ce făcuse Isus. Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au adunat Soborul, şi au zis: ,,Ce vom face? Omul acesta face multe minuni. Dacă -L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni Romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul.`` Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le -a zis: ,,Voi nu ştiţi nimic; oare nu vă gîndiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?`` Dar lucrul acesta nu l -a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a proorocit că Isus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într'un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi. Din ziua aceea, au hotărît să -L omoare. De aceea Isus nu mai umbla pe faţă printre Iudei; ci a plecat de acolo în ţinutul de lîngă pustie, într'o cetate numită Efraim; şi a rămas acolo împreună cu ucenicii Săi. Paştele Iudeilor erau aproape. Şi mulţi oameni din ţinutul acela s'au suit la Ierusalim, înainte de Paşte, ca să se curăţească. Ei căutau pe Isus, şi vorbeau unii cu alţii în Templu: ,,Ce credeţi? N'are să vină la praznic?`` Iar preoţii cei mai de seamă şi Fariseii porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le dea de ştire ca să -L prindă. Maria Îi toarnă mir pe picioare.

Evening Prayer — First Lesson

Jeremiah 14

Cuvîntul Domnului, spus lui Ieremia, cu prilejul secetei. ,,Iuda jăleşte, cetăţile lui sînt pustiite, triste, posomorîte, şi strigătele Ierusalimului se înalţă.`` Cei mari trimet pe cei mici să aducă apă, dar cei mici, cînd se duc la fîntîni, nu găsesc apă, şi se întorc cu vasele goale: ruşinaţi şi roşiţi, îşi acopăr capul. Pămîntul crapă, pentrucă nu cade ploaie în ţară, şi plugarii, înşelaţi în nădejdea lor, îşi acopăr capul. Chiar şi cerboaica de pe cîmp naşte şi îşi părăseşte puii, pentrucă nu găseşte verdeaţă. Măgarii sălbatici stau pe locuri înalte şi pleşuve, trăgînd aier ca nişte şerpi; li se topesc ochii, pentrucă nu este iarbă.`` ,,Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează, pentru Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sînt multe, am păcătuit împotriva Ta. Tu, care eşti nădejdea lui Israel, Mîntuitorul lui la vreme de nevoie: pentruce să fii ca un străin în ţară, ca un călător, care intră doar să petreacă noaptea în ea? De ce să fii ca un om încremenit, ca un viteaz, care nu ne poate ajuta? Şi totuş, Tu eşti în mijlocul nostru, Doamne, şi Numele Tău este chemat peste noi. De aceea nu ne părăsi!`` Iată ce spune Domnul despre poporul acesta: ,,Le place să alerge încoace şi încolo. Nu-şi cruţă picioarele; de aceea Domnul n'are plăcere de ei; acum îşi aduce aminte de nelegiuirile lor, şi le pedepseşte păcatele!`` Şi Domnul mi -a zis: ,,Nu mijloci pentru poporul acesta! Căci, chiar dacă vor posti, tot nu le voi asculta rugăciunile, şi chiar dacă vor aduce arderi de tot şi jertfe de mîncare, nu le voi primi; ci vreau să -i nimicesc cu sabia, cu foametea şi cu ciuma.`` ,,Eu am răspuns: ,Ah! Doamne Dumnezeule! Iată că proorocii lor le zic: ,Nu veţi vedea sabie, şi nu veţi avea foamete; ci Domnul vă va da în locul acesta o pace trainică.` Dar Domnul mi -a răspuns: ,Proorocii lor proorocesc minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am trimes, nu le-am dat poruncă, şi nu le-am vorbit; ci ei vă proorocesc nişte vedenii mincinoase, proorociri deşerte, înşelătorii şi închipuiri scoase din inima lor. De aceea aşa vorbeşte Domnul despre proorocii cari măcar că nu i-am trimes Eu, proorocesc totuş în Numele Meu, şi zic: Nu va fi nici sabie, nici foamete în ţara aceasta.` -,Proorocii aceştia vor pieri ucişi de sabie şi de foamete! Iar aceia, cărora le proorocesc ei, vor fi întinşi pe uliţele Ierusalimului, de foamete şi sabie; nu va avea cine să -i îngroape, nici pe ei, nici pe nevestele lor, nici pe fiii lor, nici pe fiicele lor; voi turna astfel răutatea lor asupra lor.`` ,,Spune-le lucrul acesta: ,Îmi varsă lacrămi ochii zi şi noapte, şi nu se opresc. Căci fecioara, fiica poporului meu este greu lovită cu o rană foarte usturătoare. Dacă ies la cîmp, dau peste oameni străpunşi de sabie. Dacă intru în cetate, dau peste nişte fiinţe sleite de foamete; chiar şi proorocul şi preotul cutreieră ţara, fără să ştie unde merg.`` ,,Ai lepădat Tu de tot pe Iuda, şi a urît suflet Tău atît de mult Sionul? Pentru ce ne loveşti aşa, că nu mai este nici o vindecare pentru noi? Trăgeam nădejde de pace, şi nu vine nimic bun, aşteptam o vreme de vindecare, şi nu -i de cît groază!`` ,,Doamne, ne recunoaştem răutatea noastră, şi nelegiuirea părinţilor noştri; căci am păcătuit împotriva Ta. Pentru Numele Tău, nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale! Nu uita, nu rupe legămîntul Tău cu noi! Este oare printre idolii neamurilor vreunul care să aducă ploaie? Sau poate cerul să dea ploaie? Nu dai Tu ploaie, Doamne, Dumnezeul nostru? Noi nădăjduim în Tine, căci Tu ai făcut toate aceste lucruri!``

Evening Prayer — Second Lesson

2 Timothy 2

Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi ce-ai auzit dela mine, în faţa multor marturi, încredinţează la oameni de încredere, cari să fie în stare să înveţe şi pe alţii. Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l -a scris la oaste. Şi cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s'a luptat după rînduieli. Plugarul trebue să muncească înainte ca să strîngă rodurile. Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile. Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămînţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, pentru care sufăr pînă acolo că sînt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvîntul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentruca şi ei să capete mîntuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava vecinică. Adevărat este cuvîntul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. Dacă sîntem necredincioşi, totuş El rămîne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur. Adu-le aminte de aceste lucruri, şi roagă -i fierbinte înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, cari nu duc la alt folos decît la pieirea celor ce le ascultă. Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n'are de ce să -i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvîntul adevărului. Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Şi cuvîntul lor va roade ca gangrena. Din numărul acestora sînt Imeneu şi Filet, cari s'au abătut dela adevăr. Ei zic că a şi venit învierea, şi răstoarnă credinţa unora. Totuş temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, avînd pecetea aceasta: ,,Domnul cunoaşte pe ceice sînt ai Lui``; şi: ,,Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!`` Într'o casă mare nu sînt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pămînt. Unele sînt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară. Deci dacă cineva se curăţeşte de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpînului său, destoinic pentru orice lucrare bună. Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr'o inimă curată. Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blînd cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blîndeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să -i facă voia.

Readings follow the 1662 Book of Common Prayer (public domain). Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.