Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
Morning Prayer — First Lesson
2 Kings 1:1-16
Moab s'a răzvrătit împotriva lui Israel, după moartea lui Ahab. Ahazia a căzut prin zăbrelele odăii lui de sus în Samaria, şi s'a îmbolnăvit. A trimes nişte soli, şi le -a zis: ,,Duceţi-vă şi întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să ştiu dacă mă voi vindeca de boala aceasta.`` Dar îngerul Domnului a zis lui Ilie, Tişbitul: ,,Scoală-te, suie-te înaintea solilor împăratului Samariei, şi spune-le: ,Oare nu este Dumnezeu în Israel, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea, aşa vorbeşte Domnul: ,Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.`` Şi Ilie a plecat. Solii s'au întors la Ahazia. Şi el le -a zis: ,,Pentruce v'aţi întors?`` Ei i-au răspuns: ,,Un om s'a suit înaintea noastră, şi ne -a zis: ,,Întoarceţi-vă la împăratul care v'a trimes, şi spuneţi -i: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Oare nu este Dumnezeu în Israel, de trimeteţi să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.`` Ahazia le -a zis: ,,Ce înfăţişare avea omul acela care s'a suit înaintea voastră şi v'a spus aceste cuvinte?`` Ei au răspuns: ,,Era un om îmbrăcat cu o manta de păr şi încins cu o curea la mijloc.`` Şi Ahazia a zis: ,,Este Ilie, Tişbitul.`` A trimes la el pe o căpetenie de cincizeci cu cei cincizeci de oameni ai lui. Căpetenia aceasta s'a suit la Ilie, care şedea pe vîrful muntelui, şi i -a zis: ,,Omule al lui Dumnezeu, împăratul a zis: ,Pogoară-te!`` Ilie a răspuns căpeteniei peste cincizeci: ,,Dacă sînt un om al lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!`` Şi s'a pogorît foc din cer şi l -a mistuit pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui. Ahazia a trimes din nou la el altă căpetenie peste cincizeci cu cei cincizeci de oameni ai lui. Căpetenia aceasta a luat cuvîntul, şi a zis lui Ilie: ,,Omule al lui Dumnezeu, aşa a zis împăratul: ,,Grăbeşte-te de te pogoară!`` Ilie le -a răspuns: ,,Dacă sînt un om al lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer şi să te mistuiască, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!`` Şi s'a pogorît foc din cer şi l -a mistuit, pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui. Ahazia a trimes din nou o a treia căpetenie peste cincizeci, împreună cu cei cincizeci de oameni ai săi. Această a treia căpetenie peste cincizeci s'a suit; şi, la sosire, şi -a plecat genunchii înaintea lui Ilie, şi i -a zis, rugîndu -l: ,,Omule al lui Dumnezeu, te rog, viaţa mea şi viaţa acestor cincizeci de oameni, slujitorii tăi, să fie scumpă înaintea ta! Iată, s'a pogorît foc din cer şi a mistuit pe cele dintîi două căpetenii peste cincizeci şi pe cei cincizeci de oameni ai lor: dar acum, viaţa mea să fie scumpă înaintea ta!`` Îngerul Domnului a zis lui Ilie: ,,Pogoară-te împreună cu el, n'ai nicio frică de el.`` Ilie s'a sculat şi s'a pogorît cu el la împăratul. El i -a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Pentrucă ai trimes soli să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca şi cum n'ar fi în Israel Dumnezeu al cărui cuvînt să -l poţi întreba, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.``
Morning Prayer — Second Lesson
Luke 9:51-57
Cînd s'a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi -a îndreptat faţa hotărît să meargă la Ierusalim. A trimes înainte nişte soli, cari s'au dus şi au intrat într'un sat al Samaritenilor, ca să -I pregătească un loc de găzduit. Dar ei nu L-au primit, pentrucă Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim. Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, cînd au văzut lucrul acesta, au zis: ,,Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să -i mistuie, cum a făcut Ilie?`` Isus S'a întors spre ei, i -a certat, şi le -a zis: ,,Nu ştiţi de ce duh sînteţi însufleţiţi! Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mîntuiască.`` Şi au plecat într'alt sat. Pe cînd erau pe drum, un om i -a zis: ,,Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.``
Evening Prayer — First Lesson
Jeremiah 26:8-16
Şi cînd a isprăvit de spus Ieremia tot ce -i poruncise Domnul să spună întregului popor, preoţii, proorocii, şi tot poporul, au pus mîna pe el, şi au zis: ,,Trebuie să mori negreşit!`` Pentruce prooroceşti în Numele Domnului, şi zici: ,,Casa aceasta va ajunge ca Silo, şi cetatea aceasta va fi pustiită şi lipsită de locuitori?`` Tot poporul s'a îngrămădit în jurul lui Ieremia în Casa Domnului. Cînd au auzit căpeteniile lui Iuda aceste lucruri, s'au suit din casa împăratului la Casa Domnului, şi au şezut la intrarea porţii celei noi a Casei Domnului. Atunci preoţii şi proorocii au vorbit căpeteniilor şi întregului popor: ,,Omul acesta este vinovat de pedeapsa cu moartea; căci a proorocit împotriva cetăţii acesteia, cum aţi auzit voi înşivă cu urechile voastre!`` Ieremia a zis tuturor căpeteniilor şi întregului popor: ,,Domnul m'a trimes să proorocesc împotriva Casei acesteia şi împotriva cetăţii acesteia toate lucrurile pe cari le-aţi auzit voi. Acum îndreptaţi-vă căile şi faptele, ascultaţi glasul Domnului, Dumnezeului vostru, şi Domnul Se va căi de răul pe care l -a rostit împotriva voastră! Cît despre mine, iată-mă în mînile voastre; faceţi-mi ce vi se va părea că este bine şi drept! Numai să ştiţi că, dacă mă veţi omorî vă veţi face vinovaţi de sînge nevinovat, voi, cetatea aceasta şi locuitorii ei; căci Domnul m'a trimes în adevăr la voi să rostesc în auzul vostru toate aceste cuvinte!`` Căpeteniile şi tot poporul au zis preoţilor şi proorocilor: ,,Omul acesta nu este vinovat de pedeapsa cu moartea; căci ne -a vorbit în Numele Domnului, Dumnezeului nostru!``
Readings follow the 1662 Book of Common Prayer (public domain). Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
