Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

Morning Prayer — First Lesson

Hosea 2;Hosea 3

Ziceţi fraţilor voştri: ,,Ami`` (Poporul meu), şi surorilor voastre Ruhama (Cea îndurată)!`` ,,Plîngeţi-vă, plîngeţi-vă împotriva mamei voastre! Căci nu este nevasta Mea, şi Eu nu sînt bărbatul ei! Să-şi depărteze curviile dinaintea ei, şi preacurviile dela ţîţele ei! Altfel, o desbrac în pielea goală, cum era în ziua naşterii ei, o fac ca o pustie, ca un pămînt uscat, şi o las să moară de sete! Nu voi avea milă de copiii ei, căci sînt copii din curvie. Mama lor a curvit; cea care i -a născut s'a necinstit; căci a zis: ,Voi alerga după ibovnicii mei, cari îmi dau pînea şi apa mea, lîna şi inul meu, untdelemnul şi băuturile mele!` Deaceea iată, îi voi astupa drumul cu spini, i -l voi astupa cu un zid, ca să nu-şi mai afle cărările. Va alerga după ibovnicii ei, dar nu -i va ajunge; îi va căuta, dar nu -i va găsi. Apoi va zice: ,Hai să mă întorc iarăş la bărbatul meu cel dintîi, căci eram mai fericită atunci decît acum!` N'a cunoscut că Eu îi dădeam grîul, mustul şi untdelemnul, şi au închinat slujbei lui Baal argintul şi aurul cel mult pe care i -l dădeam. Deaceea Îmi voi lua iarăş înapoi grîul la vremea lui, şi mustul la vremea lui, şi îmi voi ridica iarăş dela ea lîna şi inul pe cari i le dădusem ca să -i acopere goliciunea. Şi acum îi voi descoperi ruşinea înaintea ibovnicilor ei, şi niciunul n'o va scoate din mîna Mea. Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei, şi toate praznicile ei. Îi voi pustii şi viile şi smochinii, despre cari zicea: ,Aceasta este plata pe care mi-au dat -o ibovnicii mei!` Le voi preface într'o pădure, şi le vor mînca fiarele cîmpului. O voi pedepsi pentru zilele cînd tămîia Baalilor, cînd se gătea cu veriga de nas, cu salba ei, şi alerga după ibovnicii ei, uitînd de Mine, zice Domnul.`` ,,Deaceea iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie, şi -i voi vorbi pe placul inimii ei. Acolo, îi voi da iarăş viile, şi valea Acor i -o voi preface într'o uşă de nădejde, şi acolo, va cînta ca în vremea tinereţii ei, şi ca în ziua cînd s'a suit din ţara Egiptului. În ziua aceea, zice Domnul, Îmi vei zice: ,Bărbatul meu!` şi nu-Mi vei mai zice: ,Stăpînul meu!` Voi scoate din gura ei numele Baalilor, ca să nu mai fie pomeniţi pe nume. În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legămînt cu fiarele cîmpului, cu păsările cerului şi cu tîrîtoarele pămîntului, voi sfărîma din ţară arcul, sabia şi orice unealtă de război, şi -i voi face să locuiască în linişte. Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioşie, şi vei cunoaşte pe Domnul! În ziua aceea, voi asculta, zice Domnul, voi asculta cerurile, şi ele vor asculta pămîntul; pămîntul va asculta grîul, mustul şi untdelemnul, şi acestea vor asculta pe Izreel. Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în ţară, şi -i voi da îndurare; voi zice lui Lo-Ami: ,Tu eşti poporul Meu!` Şi el va răspunde: ,Dumnezeul meu!`` Domnul mi -a zis: ,,Du-te iarăş, şi iubeşte o femeie iubită de un ibovnic, şi preacurvă; iubeşte -o cum iubeşte Domnul pe copiii lui Israel, cari se îndreaptă spre alţi dumnezei şi cari iubesc turtele de stafide!`` Mi-am cumpărat -o cu cincisprezece sicli de argint, un omer de orz şi un letec de orz. Şi i-am zis: ,,Rămîi multă vreme numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a nici unui alt bărbat, şi voi fi şi eu la fel cu tine!`` Căci copiii lui Israel vor rămînea multă vreme fără împărat, fără căpetenie, fără jertfă, fără chip de idol, fără efod, şi fără terafimi. După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce, şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe împăratul lor David; şi vor tresări la vederea Domnului şi a bunătăţii Lui, în vremurile de pe urmă.

Morning Prayer — Second Lesson

Acts 25

Festus, cînd a venit în ţinutul său, după trei zile s'a suit dela Cezarea în Ierusalim. Preoţii cei mai de seamă şi fruntaşii Iudeilor i-au adus plîngere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruinţă, şi i-au cerut, ca un hatîr pentru ei, să trimeată să -l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau o cursă, ca să -l omoare pe drum. Festus a răspuns că Pavel este păzit în Cezarea, şi că el însuş are să plece în curînd acolo. ,,Deci``, a zis el, ,,cei mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine, şi, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să -l pîrască.`` Festus n'a zăbovit între ei decît opt sau zece zile; apoi s'a coborît la Cezarea. A doua zi, a şezut pe scaunul de judecător, şi a poruncit să fie adus Pavel. Cînd a sosit Pavel, Iudeii, cari veniseră dela Ierusalim, l-au înconjurat, şi au adus împotriva lui multe şi grele învinuiri, pe cari nu le puteau dovedi. Pavel a început să se apere, şi a zis: ,,N'am păcătuit cu nimic, nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului.`` Festus, care voia să capete bunăvoinţa Iudeilor, drept răspuns, a zis lui Pavel: ,,Vrei să te sui la Ierusalim, şi să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?`` Pavel a zis: ,,Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului; acolo trebuie să fiu judecat. Pe Iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte bine. Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau înlături dela moarte; dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de cari mă pîrăsc ei, nimeni n'are dreptul să mă dea în mînile lor. Cer să fiu judecat de Cezar.`` Atunci Festus, după ce s'a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: ,,De Cezar ai cerut să fii judecat, înaintea Cezarului te vei duce.`` După cîteva zile, împăratul Agripa şi Berenice au sosit la Cezarea, ca să ureze de bine lui Festus. Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel; şi a zis: ,,Felix a lăsat în temniţă pe un om, împotriva căruia, cînd eram eu în Ierusalim, mi s'au plîns preoţii cei mai de seamă şi bătrînii Iudeilor, şi i-au cerut osîndirea. Le-am răspuns că la Romani nu este obiceiul să se dea niciun om, înainte ca cel pîrît să fi fost pus faţă cu pîrîşii lui, şi să fi avut putinţa să se apere de lucrurile de cari este pîrît. Ei au venit deci aici; şi, fără întîrziere, am şezut a doua zi pe scaunul meu de judecător, şi am poruncit să aducă pe omul acesta. Pîrîşii, cînd s'au înfăţişat, nu l-au învinuit de nici unul din lucrurile rele, pe cari mi le închipuiam eu. Aveau împotriva lui numai nişte neînţelegeri, cu privire la religia lor şi la un oarecare Isus, care a murit, şi despre care Pavel spunea că este viu. Fiindcă nu ştiam ce hotărîre să iau în neînţelegerea aceasta, l-am întrebat dacă vrea să meargă la Ierusalim, şi să fie judecat acolo pentru aceste lucruri. Dar Pavel a cerut ca pricina lui să fie ţinută ca să fie supusă hotărîrii împăratului, şi am poruncit să fie păzit pînă ce -l voi trimite la Cezar.`` Agripa a zis lui Festus: ,,Aş vrea să aud şi eu pe omul acela.`` ,,Mîne``, a răspuns Festus, ,,îl vei auzi.`` A doua zi, deci, Agripa şi Berenice au venit cu multă fală, şi au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii şi cu oamenii cei mai de frunte ai cetăţii. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo. Atunci Festus a zis: ,,Împărate Agripa, şi voi toţi cari sînteţi de faţă cu noi; uitaţi-vă la omul acesta, despre care toată mulţimea Iudeilor m'a rugat în Ierusalim şi aici, strigînd că nu trebuie să mai trăiască. Fiindcă am înţeles că n'a făcut nimic vrednic de moarte, şi fiindcă singur a cerut să fie judecat de Cezar, am hotărît să -l trimet. Eu n'am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el; de aceea l-am adus înaintea voastră, şi mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, să am ce scrie. Căci mi se pare fără noimă să trimet pe un întemniţat, fără să arăt de ce este pîrît.``

Evening Prayer — First Lesson

Hosea 4

Ascultaţi Cuvîntul Domnului, copiii lui Israel! Căci Domnul are o judecată cu locuitorii ţării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară. Fiecare jură strîmb şi minte, ucide, fură, şi prea curveşte; năpăstuieşte şi face omoruri după omoruri. De aceea, ţara se va jăli, toţi ceice o locuiesc vor tînji, împreună cu fiarele cîmpului şi păsările cerului; chiar şi peştii mării vor pieri. Dar nimeni să nu certe pe altul, nimeni să nu mustre pe altul, căci poporul tău este ca ceice se ceartă cu preoţii. Te vei poticni ziua, proorocul se va poticni şi el împreună cu tine noaptea, şi pe mama ta o voi nimici. Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda, şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi! Cu cît s'au înmulţit, cu atît au păcătuit împotriva Mea. De aceea, le voi preface slava în ocară. Ei se hrănesc din jertfele pentru păcatele poporului Meu, şi sînt lacomi de nelegiuirile lui. Dar şi preotului i se va întîmpla ca şi poporului; îl voi pedepsi după umbletele lui, şi -i voi răsplăti după faptele lui. Vor mînca şi tot nu se vor sătura, vor curvi şi tot nu se vor înmulţi, pentrucă au părăsit pe Domnul şi poruncile Lui. Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului. Poporul Meu îşi întreabă lemnul lui, şi toiagul lui îi prooroceşte; căci duhul curviei îi duce în rătăcire, şi sînt necredincioşi Dumnezeului lor. Aduc jertfe pe vîrful munţilor, ard tămîie pe dealuri, supt stejari, plopi şi terebinţi, a căror umbră este plăcută. De aceea, fetele voastre curvesc, şi nurorile voastre sînt prea curve. Nu pot pedepsi pe fetele voastre pentrucă sînt curve, nici pe nurorile voastre pentru că sînt preacurve, căci ei înşişi se duc la oparte cu nişte curve, şi jertfesc împreună cu desfrînatele din temple. Poporul fără minte aleargă spre pieire. Dacă tu curveşti, Israele, măcar Iuda să nu se facă vinovat. Nu vă duceţi măcar la Ghilgal, nu vă suiţi la Bet-Aven, şi nu juraţi zicînd: ,,Viu este Domnul!`` Pentrucă Israel dă din picioare ca o mînzată neîmblînzită; şi să -l mai pască Domnul acum ca pe un miel în imaşuri întinse! Efraim s'a lipit de idoli: lasă -l în pace! Abea au încetat să bea, şi se dedau la curvie; cîrmuitorii lor sînt lacomi, da, sînt lacomi după ruşine! Vîntul îi va strînge cu aripile lui, şi vor fi daţi de ruşine cu altarele lor!

Evening Prayer — Second Lesson

1 John 4

Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sînt dela Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să -L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este dela Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. Voi, copilaşilor, sînteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentrucă Cel ce este în voi, este mai mare decît cel ce este în lume. Ei sînt din lume; deaceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. Noi însă sîntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii. Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este dela Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte, n'a cunoscut pe Dumnezeu; pentrucă Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s'a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimes în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne -a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Prea iubiţilor, dacă astfel ne -a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii. Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămîne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvîrşită în noi. Cunoaştem că rămînem în El şi că El rămîne în noi prin faptul că ne -a dat din Duhul Său. Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimes pe Fiul ca să fie Mîntuitorul lumii. Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămîne în el, şi el în Dumnezeu. Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămîne în dragoste, rămîne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămîne în el. Cum este El, aşa sîntem şi noi în lumea aceasta: astfel se face că dragostea este desăvîrşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii. În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvîrşită izgoneşte frica; pentrucă frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n'a ajuns desăvîrşit în dragoste. Noi Îl iubim pentrucă El ne -a iubit întîi. Dacă zice cineva: ,,Eu iubesc pe Dumnezeu``, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care -l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu -L vede? Şi aceasta este porunca, pe care o avem dela El: cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe fratele său.

Readings follow the 1662 Book of Common Prayer (public domain). Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.