Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
Morning Prayer — First Lesson
Amos 9
Am văzut pe Domnul stînd pe altar. Şi a zis: ,,Loveşte pragul de sus al porţii, ca să se cutremure uşiorii, şi sfărîmă -i peste capetele lor ale tuturora. Rămăşiţa lor însă o voi pierde cu sabia, aşa că niciunul din ei nu va putea să scape fugind, şi niciunul din cei ce vor scăpa, nu va scăpa. De ar pătrunde chiar pînă în locuinţa morţilor, şi de acolo îi va smulge mîna Mea; de s'ar sui chiar în ceruri, şi de acolo îi voi pogorî. De s'ar ascunde chiar pe vîrful Carmelului, şi acolo îi voi căuta şi -i voi lua; de s'ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, şi acolo voi porunci şarpelui să -i muşte. De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi porunci săbiei să -i peardă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine. Domnul, Dumnezeul oştirilor, atinge pămîntul, şi se topeşte, şi toţi locuitorii lui jălesc. Se înalţă ca rîul Nil, şi se pogoară ca rîul Egiptului. El Şi -a zidit cămara în ceruri, Şi -a întemeiat bolta deasupra pămîntului; cheamă apele mării, şi le varsă pe faţa pămîntului. Domnul este Numele Lui! ,,Nu sînteţi voi oare pentru Mine ca şi copiii Etiopienilor, copii ai lui Israel? zice Domnul. N'am scos Eu pe Israel din ţara Egiptului, ca şi pe Filisteni din Caftor şi pe Sirieni din Chir?`` ,,Iată, Domnul Dumnezeu are ochii pironiţi peste împărăţia aceasta vinovată, ca s'o nimicesc de pe faţa pămîntului; totuş nu voi nimici de tot casa lui Iacov, zice Domnul.`` ,,Căci iată, voi porunci, şi voi vîntura casa lui Israel între toate neamurile, cum se vîntură cu ciurul, fără să cadă un singur bob la pămînt! Toţi păcătoşii poporului Meu vor muri de sabie, cei ce zic: ,Nu ne va ajunge nenorocirea, şi nu va veni peste noi.`` ,,În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărîmăturile, şi -l voi zidi iarăş cum era odinioară, ca să stăpînească rămăşiţa Edomului şi toate neamurile peste cari a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care va împlini aceste lucruri. ,,Iată, vin zile, zice Domnul, cînd plugarul va ajunge pe secerător, şi cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăştie sămînţa, cînd mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile. Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăş cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mînca roadele. Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat -o, zice Domnul, Dumnezeul tău!`
Morning Prayer — Second Lesson
Matthew 8
Cînd S'a coborît Isus de pe munte, multe noroade au mers după El. Şi un lepros s'a apropiat de El, I s'a închinat, şi I -a zis: ,,Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.`` Isus a întins mîna, S'a atins de el, şi a zis: ,,Da, vreau, fii curăţit!`` Îndată a fost curăţită lepra lui. Apoi Isus i -a zis: ,,Vezi să nu spui la nimeni; ci du-te de te arată preotului, şi adu darul, pe care l -a rînduit Moise, ca mărturie pentru ei.`` Pe cînd intra Isus în Capernaum, s'a apropiat de El un sutaş, care -L ruga şi -I zicea: ,,Doamne, robul meu zace în casă slăbănog, şi se chinuieşte cumplit.`` Isus i -a zis: ,,Am să vin şi să -l tămăduiesc.`` ,,Doamne``, a răspuns sutaşul, ,,nu sînt vrednic să intri supt acoperemîntul meu; ci zi numai un cuvînt, şi robul meu va fi tămăduit. Căci şi eu sînt om supt stăpînire; am supt mine ostaşi, şi zic unuia: ,Du-te!` şi se duce; altuia: ,Vino!` şi vine; şi robului meu: ,Fă cutare lucru!` şi -l face. Cînd a auzit Isus aceste vorbe, S'a mirat, şi a zis celor ce veneau după El: ,,Adevărat vă spun că nici în Israel n'am găsit o credinţă aşa de mare. Dar vă spun că vor veni mulţi dela răsărit şi dela apus, şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunerecul de afară, unde va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.`` Apoi a zis sutaşului: ,,Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.`` Şi robul lui s'a tămăduit chiar în ceasul acela. Isus S'a dus apoi în casa lui Petru, şi a văzut pe soacra acestuia zăcînd în pat, prinsă de friguri. S'a atins de mîna ei, şi au lăsat -o frigurile; apoi ea s'a sculat, şi a început să -I slujească. Seara, au adus la Isus pe mulţi îndrăciţi. El, prin cuvîntul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toţi bolnavii, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: ,,El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre.`` Isus a văzut multe noroade împrejurul Său, şi a poruncit să treacă de cealaltă parte. Atunci s'a apropiat de El un cărturar, şi I -a zis: ,,Învăţătorule, vreau să Te urmez ori unde vei merge.`` Isus i -a răspuns: ,,Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n'are unde-Şi odihni capul.`` Un altul, care era dintre ucenici, I -a zis: ,,Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întîi să îngrop pe tatăl meu.`` ,,Vino după Mine``, i -a răspuns Isus, ,,şi lasă morţii să-şi îngroape morţii.`` Isus S'a suit într'o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El. Şi deodată s'a stîrnit pe mare o furtună atît de straşnică, încît corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea. Ucenicii s'au apropiat de El, şi L-au deşteptat, strigînd: ,,Doamne, scapă-ne, că pierim!`` El le -a zis: ,,De ce vă este frică, puţin credincioşilor?`` Apoi S'a sculat, a certat vînturile şi marea, şi s'a făcut o linişte mare. Oamenii aceia se mirau, şi ziceau: ,,Ce fel de om este acesta, de -L ascultă pînă şi vînturile şi marea?`` Cînd a ajuns Isus de partea cealaltă, în ţinutul Gadarenilor, L-au întîmpinat doi îndrăciţi, cari ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela. Şi iată că au început să strige: ,,Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?`` Departe de ei era o turmă mare de porci, cari păşteau. Dracii rugau pe Isus şi ziceau: ,,Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.`` ,,Duceţi-vă``, le -a zis El. Ei au ieşit, şi au intrat în porci. Şi deodată toată turma s'a repezit de pe rîpă în mare, şi a pierit în ape. Porcarii au fugit, şi s'au dus în cetate de au povestit tot ce se petrecuse şi cele întîmplate cu îndrăciţii. Şi iată că toată cetatea a ieşit în întîmpinarea lui Isus; şi, cum L-au văzut, L-au rugat să plece din ţinutul lor.
Evening Prayer — First Lesson
Obadiah 1
Proorocia lu Obadia. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu despre Edom: -,,Noi am auzit o veste din partea Domnului, şi un sol a fost trimes cu ea printre neamuri, zicînd: ,,Sculaţi-vă, să mergem împotriva Edomului ca să ne războim cu el!`` - ,,Iată, te voi face mic printre neamuri, vei fi cel mai dispreţuit. Căci mîndria inimii tale te -a dus în rătăcire, pe tine, care locuieşti în crăpăturile stîncilor, şi domneşti în înălţime; de aceea, tu zici în tine însuţi: ,,Cine mă va arunca la pămînt?`` Dar chiar dacă ai locui tot atît de sus ca vulturul, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos şi de acolo, zice Domnul``. Dacă ar fi intrat la tine nişte hoţi, sau nişte tîlhari de noapte, -cum eşti de pustiit! -ar fi luat ei oare mai mult decît ar fi putut? Dacă ar fi venit nişte culegători de vie la tine, n'ar fi lăsat ei niciun strugure pe urmă? Vai! Ce scormonit este Esau! Cum i s'au descoperit comorile! Toţi cei uniţi cu tine te-au izgonit înapoi pînă la hotar, prietenii tăi te-au înşelat şi te-au stăpînit. Cei ce mîncau din pînea ta ţi-au întins curse, pe cari nu le-ai băgat de seamă! ,,Oare, zice Domnul, nu voi pierde Eu în ziua aceea pe cei înţelepţi din Edom, şi princeperea din muntele lui Esau? Vitejii tăi, Temane, se vor spăimînta, pentruca toţi cei din muntele lui Esau să piară în măcel. Din pricina silniciei făcute împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de ruşine, şi vei fi nimicit cu desăvîrşire pentru totdeauna. Căci în ziua cînd stăteai în faţa lui, în ziua cînd străinii îi luau averea, cînd străinii intrau pe porţile lui, şi aruncau sorţul asupra Ierusalimului, şi tu erai atunci ca unul din ei! Nu trebuiai să te uiţi mulţămit la ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui, nu trebuiai să te bucuri de copiii lui Iuda în ziua pieirii lor, şi nu trebuiai să vorbeşti cu semeţie în ziua strîmtorării! Nici nu trebuiai să intri pe porţile poporului Meu în ziua nenorocirii lui, nici nu trebuiai să te bucuri de nenorocirea lui în ziua prăpădului lui, şi nu trebuiai să pui mîna pe bogăţiile lui în ziua prăpădului lui! Nu trebuiai să stai la răspîntii, ca să nimiceşti pe fugarii lui, şi nici nu trebuiai să dai în mîna vrăjmaşului pe cei ce scăpaseră din el în ziua necazului lui! Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău. Căci, după cum aţi băut paharul mîniei, voi cei de pe muntele Meu cel sfînt, tot aşa, toate neamurile îl vor bea necurmat; vor bea, vor sorbi din el, şi vor fi ca şi cînd n'ar fi fost niciodată.`` ,,Dar mîntuirea va fi pe muntele Sionului, el va fi sfînt, şi casa lui Iacov îşi va lua înapoi moşiile. Casa lui Iacov va fi un foc, şi casa lui Iosif, o flacără; dar casa lui Esau va fi miriştea, pe care o vor aprinde şi o vor mistui; şi nu va mai rămînea niciunul din casa lui Esau, căci Domnul a vorbit! Cei dela miazăzi vor stăpîni muntele lui Esau, şi cei din cîmpie ţara Filistenilor; vor stăpîni şi ţinutul lui Efraim şi al Samariei; şi Beniamin va stăpîni Galaadul. Dar prinşii de război ai acestei oştiri a copiilor lui Israel, vor stăpîni ţara Cananiţilor pînă la Sarepta, şi prinşii de război ai Ierusalimului, cari sînt la Sefarad, vor stăpîni cetăţile de miază-zi. Izbăvitorii se vor sui pe muntele Sionului, ca să judece muntele lui Esau. Dar împărăţia va fi a Domnului.`
Evening Prayer — Second Lesson
Romans 8
Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m'a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e ,,firea pămîntească``.) o făcea fără putere-Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într'o fire asemănătoare cu a păcatului, pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, ceice trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, umblă după lucrurile firii pămînteşti; pe cînd cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pămînteşti, este moarte, pe cînd umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Deci, ceice sînt pămînteşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n'are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi. Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pămînteşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi ceice sînt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n'aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ,,Ava! adică: Tată!`` Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sînt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii-nu de voie, ci din pricina celui ce a supus -o-cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că pînă în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, cari avem cele dintîi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mîntuiţi. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentrucă ce se vede, se mai poate nădăjdui? Pe cînd, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare. Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuş Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentrucă El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia, pe cari i -a cunoscut mai dinainte, i -a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i -a hotărît mai dinainte, i -a şi chemat; şi pe aceia pe cari i -a chemat, i -a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i -a socotit neprihăniţi, i -a şi proslăvit. Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n'a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L -a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care -i socoteşte neprihăniţi! Cine -i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi! Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? După cum este scris: ,,Din pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua; sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.`` Totuş în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne -a iubit. Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
Readings follow the 1662 Book of Common Prayer (public domain). Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
