Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

Morning Prayer — First Lesson

Wisdom 11

Morning Prayer — Second Lesson

Luke 5

Pe cînd Se afla lîngă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvîntul lui Dumnezeu, Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejile. S'a suit într'una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l -a rugat s'o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos, şi învăţa pe noroade din corabie. Cînd a încetat să vorbească, a zis lui Simon: ,,Depărtează -o la adînc, şi aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire.`` Drept răspuns, Simon I -a zis: ,,Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n'am prins nimic; dar, la cuvîntul Tău, voi arunca mrejile!`` Dupăce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejile. Au făcut semn tovarăşilor lor, cari erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amîndouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile. Cînd a văzut Simon Petru lucrul acesta, s'a aruncat la genunchii lui Isus, şi I -a zis: ,,Doamne, pleacă dela mine, căci sînt un om păcătos.`` Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi ceice erau cu el, din pricina pescuirii, pe care o făcuseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus a zis lui Simon: ,,Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.`` Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul, şi au mers după El. Isus era într'una din cetăţi. Şi iată că un om plin de lepră, cum L -a văzut, s'a aruncat cu faţa la pămînt, L -a rugat, şi I -a zis: ,,Doamne dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.`` Isus a întins mîna, S'a atins de el, şi i -a zis: ,,Da, voiesc, fii curăţit!`` Îndată, l -a lăsat lepra. Apoi i -a poruncit să nu spună nimănui. ,,Ci du-te``, i -a zis El, ,,de te arată preotului, şi adu pentru curăţirea ta ce a rînduit Moise, ca mărturie pentru ei.`` Se răspîndea tot mai mult vestea despre El, şi oamenii se strîngeau cu grămada, ca să -L asculte şi să fie vindecaţi de boalele lor. Iar El se ducea în locuri pustii, şi Se ruga. Într'una din zile, Isus învăţa pe noroade. Nişte Farisei şi învăţători ai Legii, cari veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece. Şi iată că nişte oameni purtau într'un pat pe un slăbănog, şi căutau să -l ducă înlăuntru, ca să -l pună înaintea Lui. Fiindcă n'aveau pe unde să -l ducă înlăuntru, din pricina norodului, s'au suit pe acoperişul casei, şi l-au coborît cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus. Cînd le -a văzut credinţa, Isus a zis: ,,Omule, păcatele îţi sînt iertate!`` Cărturarii şi Fariseii au început să cîrtească, şi să zică în ei înşişi: ,,Cine este acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decît singur Dumnezeu?`` Isus, care le -a cunoscut gîndurile, a luat cuvîntul şi le -a zis: ,,Pentruce cîrtiţi în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice: ,Păcatele îţi sînt iertate`, sau a zice: ,Scoală-te, şi umblă?` Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pămînt să ierte păcatele: -,Ţie îţi poruncesc`, a zis El slăbănogului, ,scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă`` Şi numaidecît, slăbănogul s'a sculat, în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s'a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu. Toţi au rămas uimiţi, şi slăveau pe Dumnezeu; plini de frică, ziceau: ,,Azi am văzut lucruri nemaipomenite.`` După aceea Isus a ieşit afară, şi a văzut pe un vameş, numit Levi, şezînd la vamă. Şi i -a zis: ,,Vino după Mine!`` Vameşul a lăsat totul, s'a sculat, şi a mers după El. Levi I -a făcut un ospăţ mare la el în casă; şi o mulţime de vameşi şi de alţi oaspeţi şedeau la masă cu ei. Fariseii şi cărturarii cîrteau şi ziceau ucenicilor Lui: ,,Pentruce mîncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii? Isus a luat cuvîntul şi le -a zis: ,,Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doftor, ci cei bolnavi. N'am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi ci pe cei păcătoşi.`` Ei I-au zis: ,,Ucenicii lui Ioan, ca şi ai Fariseilor, postesc des, şi fac rugăciuni, pe cînd ai Tăi mănîncă şi beau.`` El le -a răspuns: ,,Oare puteţi face pe nuntaşi să postească în timpul cînd mirele este cu ei? Vor veni zile cînd va fi luat mirele dela ei; atunci vor posti în acele zile.`` Le -a spus şi o pildă: ,,Nimeni nu rupe dintr'o haină nouă un petec, ca să -l pună la o haină veche; altmintrelea, rupe şi haina cea nouă, şi nici petecul luat dela ea, nu se potriveşte la cea veche. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altmintrelea, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi, şi amîndouă se păstrează. Şi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voieşte vin nou, căci zice: ,Este mai bun cel vechi``

Evening Prayer — First Lesson

Wisdom 12

Evening Prayer — Second Lesson

Galatians 5

Rămîneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăş supt jugul robiei. Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Şi mărturisesc iarăş încă odată oricărui om care primeşte tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea. Voi, cari voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v'aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har. Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii. Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n'au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste. Voi alergaţi bine: cine v'a tăiat calea ca să n'ascultaţi de adevăr? Înduplecarea aceasta nu vine dela Cel ce v'a chemat. Puţin aluat face să se dospească toată plămădeala. Eu, cu privire la voi, am, în Domnul, încrederea că nu gîndiţi altfel. Dar cel ce vă tulbură, va purta osînda, oricine ar fi el. Cît despre mine, fraţilor, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sînt prigonit? Atunci pricina de poticnire a crucii s'a dus. Şi, schilodească-se odată cei ce vă tulbură! Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pămîntească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste. Căci toată Legea se cuprinde într'o singură poruncă: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.`` Dar dacă vă muşcaţi şi vă mîncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii. Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pămînteşti. Căci firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. Dacă sînteţi călăuziţi de Duhul, nu sînteţi supt Lege. Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sînt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim Duhul, să şi umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărîtîndu-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii.

Readings follow the 1662 Book of Common Prayer (public domain). Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.