Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Rugăciunea de dimineață — prima lectură

2 Cronici 36

Poporul ţării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia, şi l -a pus împărat în locul tatălui său la Ierusalim. Ioahaz avea douăzeci şi trei de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit trei luni la Ierusalim. Împăratul Egiptului l -a dat jos de pe scaunul de domnie în Ierusalim, şi a pus peste ţară un bir de o sută de talanţi de argint şi de un talant de aur. Împăratul Egiptului a pus împărat peste Iuda şi peste Ierusalim pe Eliachim, fratele lui Ioahaz, şi i -a schimbat numele în Ioiachim. Neco a luat pe fratele său Ioahaz, şi l -a dus în Egipt. Ioiachim avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său. Nebucadneţar, împăratul Babilonului, s'a suit împotriva lui, şi l -a legat cu lanţuri de aramă ca să -l ducă la Babilon. Nebucadneţar a dus la Babilon unelte din Casa Domnului, şi le -a pus în casa lui în Babilon. Celelalte fapte ale lui Ioiachim, urîciunile pe cari le -a săvîrşit, şi răul ce se afla în el, sînt scrise în cartea împăraţilor lui Israel şi Iuda. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin. Ioiachin avea opt1 ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit trei luni şi zece zile la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului. În anul următor, împăratul Nebucadneţar l -a dus la Babilon împreună cu uneltele scumpe ale Casei Domnului. Şi a pus împărat peste Iuda şi peste Ierusalim pe Zedechia, fratele lui Ioiachin. Zedechia avea douăzeci şi unu de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său; şi nu s'a smerit înaintea proorocului Ieremia, care -i vorbea din partea Domnului. S'a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadneţar, care -l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Şi -a înţepenit grumazul şi şi -a învîrtoşat inima, pînă acolo încît nu s'a întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel. Toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit şi ei fărădelegile, după toate urîciunile neamurilor; şi au pîngărit Casa Domnului, pe care o sfinţise El în Ierusalim. Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, a dat din vreme trimişilor Săi însărcinarea să -i înştiinţeze, căci voia să cruţe pe poporul Său şi locaşul Său. Dar ei şi-au bătut joc de trimeşii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele, şi au rîs de proorocii Lui, pînă cînd mînia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac. Atunci Domnul a făcut să se suie împotriva lor împăratul Haldeilor, şi a ucis cu sabia pe tinerii lor în casa locaşului lor celui sfînt. N'a cruţat nici pe tînăr, nici pe tînără, nici pe bătrîn, nici pe omul gîrbov supt povara perilor albi, ci a dat totul în mîna lui. Nebucadneţar a dus la Babilon toate uneltele din Casa Domnului, mari şi mici, vistieriile Casei Domnului, şi vistieriile împăratului şi ale căpeteniilor lui. Au ars Casa lui Dumnezeu, au dărîmat zidurile Ierusalimului, au pus foc tuturor caselor lui şi au nimicit toate lucrurile scumpe. Pe cei ce au scăpat de sabie, Nebucadneţar i -a dus prinşi la Babilon. Ei i-au fost supuşi, lui şi fiilor lui, pînă la stăpînirea împărăţiei Perşilor, ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia; pînăce ţara şi -a ţinut Sabatele ei şi s'a odihnit tot timpul cît a fost pustiită, pînă la împlinirea celor şaptezeci de ani. În cel dintîi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris această vestire în toată împărăţia lui: ,,Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: ,,Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi -a dat toate împărăţiile pămîntului, şi mi -a poruncit să -I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul, Dumnezeul lui, să fie cu el, şi să plece!`

Rugăciunea de dimineață — a doua lectură

Matei 13

În aceeaş zi, Isus a ieşit din casă, şi şedea lîngă mare. O mulţime de noroade s'au strîns la El, aşa că a trebuit să Se suie să şadă într'o corabie; iar tot norodul stătea pe ţărm. El le -a vorbit despre multe lucruri în pilde, şi le -a zis: ,,Iată, sămănătorul a ieşit să samene. Pe cînd sămăna el, o parte din sămînţă a căzut lîngă drum, şi au venit păsările şi au mîncat -o. O altă parte a căzut pe locuri stîncoase, unde n'avea pămînt mult: a răsărit îndată, pentrucă n'a găsit un pămînt adînc. Dar, cînd a răsărit soarele, s'a pălit; şi, pentrucă n'avea rădăcini, s'a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, şi au înecat -o. O altă parte a căzut în pămînt bun, şi a dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul şaizeci, şi altul treizeci. Cine are urechi de auzit, să audă.`` Ucenicii s'au apropiat de El, şi I-au zis: ,,De ce le vorbeşti în pilde?`` Isus le -a răspuns: ,,Pentrucă vouă v'a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le -a fost dat. Căci celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; iar dela cel ce n'are, se va lua chiar şi ce are. De aceea le vorbesc în pilde, pentrucă ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg. Şi cu privire la ei se împlineşte proorocia lui Isaia, care zice: ,Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s'a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să -i vindec.` Dar ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud! Adevărat vă spun că, mulţi prooroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe cari le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe cari le auziţi voi, şi nu le-au auzit. Ascultaţi dar ce însemnează pilda sămăntorului. Cînd un om aude Cuvîntul privitor la Împărăţie, şi nu -l înţelege, vine Cel rău şi răpeşte ce a fost sămănat în inima lui. Acesta este sămînţa căzută lîngă drum. Sămînţa căzută în locuri stîncoase, este cel ce aude Cuvîntul, şi -l primeşte îndată cu bucurie; dar n'are rădăcină în el, ci ţine pînă la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de el. Sămînţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvîntul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvînt, şi ajunge neroditor. Iar sămînţa căzută în pămînt bun, este cel ce aude Cuvîntul şi -l înţelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.`` Isus le -a pus înainte o altă pildă, şi le -a zis: ,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a sămănat o sămînţă bună în ţarina lui. Dar, pe cînd dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a sămănat neghină între grîu, şi a plecat. Cînd au răsărit firele de grîu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. Robii stăpînului casei au venit, şi i-au zis: ,Doamne, n'ai sămănat sămînţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?` El le -a răspuns: ,Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.` Şi robii i-au zis: ,Vrei dar să mergem s'o smulgem?` ,Nu`, le -a zis el, ,ca nu cumva, smulgînd neghina, să smulgeţi şi grîul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amîndouă împreună pînă la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: ,Smulgeţi întîi neghina, şi legaţi -o în snopi, ca s'o ardem, iar grîul strîngeţi -l în grînarul meu.` Isus le -a pus înainte o altă pildă, şi le -a zis: ,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar, pe care l -a luat un om şi l -a sămănat în ţarina sa. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decît zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.`` Le -a spus o altă pildă, şi anume: ,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat, pe care l -a luat o femeie şi l -a pus în trei măsuri de făină de grîu, pînă s'a dospit toată plămădeala.`` Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea de loc fără pildă, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: ,,Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse dela facerea lumii.`` Atunci Isus a dat drumul noroadelor, şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s'au apropiat de El, şi I-au zis: ,,Tîlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.`` El le -a răspuns: ,,Cel ce samănă sămînţa bună, este Fiul omului. Ţarina, este lumea; sămînţa bună sînt fiii Împărăţiei; neghina, sînt fiii Celui rău. Vrăjmaşul, care a sămănat -o, este Diavolul; secerişul, este sfîrşitul veacului; secerătorii, sînt îngerii. Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfîrşitul veacului. Fiul omului va trimete pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, cari sînt pricină de păcătuire şi pe ceice săvîrşesc fărădelegea, şi -i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într -o ţarină. Omul care o găseşte, o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are, şi cumpără ţarina aceea. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Şi, cînd găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are, şi -l cumpără. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti. Dupăce s'a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun, şi aruncă afară ce este rău. Tot aşa va fi şi la sfîrşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni, şi -i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.`` ,,Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?`` i -a întrebat Isus. -,,Da, Doamne``, I-au răspuns ei. Şi El le -a zis: ,,De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.`` După ce a isprăvit Isus pildele acestea, a plecat de acolo. A venit în patria Sa, şi a început să înveţe pe oameni în sinagogă; aşa că cei ce -L auzeau, se mirau şi ziceau: ,,De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea? Oare nu este El fiul tîmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sînt ei fraţii Lui? Şi surorile Lui nu sînt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?`` Şi găseau astfel în El o pricină de poticnire. Dar Isus le -a zis: ,,Nicăieri nu este preţuit un prooroc mai puţin decît în patria şi în casa Lui.`` Şi n'a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor.

Rugăciunea de seară — prima lectură

Neemia 1:1-2:9

Istorisirea lui Neemia, fiul lui Hacalia. În luna Chişleu, în al douăzecilea an, pe cînd eram în capitala Susa, a venit Hanani, unul din fraţii mei, şi cîţiva oameni din Iuda. I-am întrebat despre Iudeii scăpaţi cari mai rămăseseră din robie, şi despre Ierusalim. Ei mi-au răspuns: ,,Ceice au mai rămas din robie sînt acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară; zidurile Ierusalimului sînt dărîmate, şi porţile sînt arse de foc.`` Cînd am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plîns, şi m'am jălit multe zile. Am postit şi m'am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor, şi am zis: ,,Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legămîntul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de ceice Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! Să ia aminte urechea Ta şi ochii să-Ţi fie deschişi: ascultă rugăciunea pe care ţi -o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit. Te-am supărat, şi n'am păzit poruncile Tale, legile şi orînduirile, pe cari le-ai dat robului Tău Moise. Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe cari le-ai dat robului Tău Moise să le spună: ,,Cînd veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare; dar dacă vă veţi întoarce la Mine, şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce iarăş în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo.`` Ei sînt robii Tăi şi poporul Tău, pe care l-ai răscumpărat prin puterea Ta cea mare şi prin mîna Ta cea tare. Ah! Doamne, să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău, şi la rugăciunea robilor Tăi, cari vor să se teamă de Numele Tău! Dă astăzi izbîndă robului Tău, şi fă -l să capete trecere înaintea omului acestuia!`` Pe atunci eram paharnicul împăratului. În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe cînd vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui. Împăratul mi -a zis: ,,Pentru ce ai faţa tristă? Totuş nu eşti bolnav; nu poate fi decît o întristare a inimii.`` Atunci m'a apucat o mare frică, şi am răspuns împăratului: ,,Trăiască împăratul în veac! Cum să n'am faţa tristă, cînd cetatea în care sînt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei sînt arse de foc?`` Şi împăratul mi -a zis: ,,Ce ceri?`` Eu m'am rugat Dumnezeului cerurilor, şi am răspuns împăratului: ,,Dacă găseşte cu cale împăratul, şi dacă robul tău îi este plăcut, trimete-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s'o zidesc din nou.`` Împăratul, lîngă care şedea şi împărăteasa, mi -a zis atunci: ,,Cît va ţinea călătoria ta, şi cînd te vei întoarce?`` Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am hotărît o vreme. Apoi am zis împăratului: ,,Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Rîu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda, şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuiei de lîngă casă, pentru zidul cetăţii, şi pentru casa în care voi locui.`` Împăratul mi -a dat aceste scrisori, căci mîna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine. M'am dus la dregătorii de dincolo de Rîu, şi le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoţească nişte mai mari ai oastei şi nişte călăreţi.

Rugăciunea de seară — a doua lectură

Romani 13

Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte; căci nu este stăpînire care să nu vină dela Dumnezeu. Şi stăpînirile cari sînt, au fost rînduite de Dumnezeu. Deaceea, cine se împotriveşte stăpînirii, se împotriveşte rînduielii puse de Dumnezeu; şi ceice se împotrivesc, îşi vor lua osînda. Dregătorii nu sînt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpînire? Fă binele, şi vei avea laudă dela ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să -L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. Deaceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sînt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcînd necurmat tocmai slujba aceasta. Daţi tuturor ce sînteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi -i birul; cui datoraţi vama, daţi -i vama; cui datoraţi frica, daţi -i frica; cui datoraţi cinstea, daţi -i cinstea. Să nu datoraţi nimănui nimic, decît să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea. De fapt: ,,Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti``, şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.`` Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii. Şi aceasta cu atît mai mult, cu cît ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfîrşit din somn; căci acum mîntuirea este mai aproape de noi decît atunci cînd am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne desbrăcăm dar de faptele întunerecului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pămîntească, pentruca să -i treziţi poftele.

Lecturile urmează Cartea rugăciunii comune din 1662 (domeniu public). Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.