Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Rugăciunea de dimineață — prima lectură

Isaia 25

,,Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s'au împlinit cu credincioşie. Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într'un morman de pietre, cetăţuia cea tare într'o grămadă de dărîmături; cetatea cea mare a străinilor este nimicită, şi niciodată nu va mai fi zidită. De aceea Te slăvesc popoarele puternice, şi cetăţile neamurilor puternice se tem de Tine. Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid. Cum domoleşti căldura într'un pămînt arzător, aşa ai domolit zarva străinilor; cum este înăduşită căldura de umbra unui nor, aşa au fost înăduşite cîntările de biruinţă ale asupritorilor.`` Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor pe muntele acesta, un ospăţ de bucate gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite. Şi, pe muntele acesta, înlătură măhrama care acopere toate popoarele, şi învelitoarea care înfăşură toate neamurile; nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrămile de pe toate feţele, şi îndepărtează de pe tot pămîntul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit. În ziua aceea, vor zice: ,,Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mîntui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam, acum să ne veselim, şi să ne bucurăm de mîntuirea Lui! Căci mîna Domnului se odihneşte pe muntele acesta; dar Moabul este călcat în picioare pe loc, cum este călcat în picioare paiul în bălegar. În mijlocul acestei băltoace, el îşi întinde mînile, cum le întinde înotătorul ca să înoate; dar Domnul îi doboară mîndria, şi face de nimica dibăcia mînilor lui. El surpă, prăbuşeşte întăriturile înalte ale zidurilor tale, le prăbuşeşte la pămînt, în ţărînă.``

Rugăciunea de dimineață — a doua lectură

Faptele Apostolilor 12

Cam pe aceeaş vreme, împăratul Irod a pus mînile pe unii din Biserică, pentruca să -i chinuiască; şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Cînd a văzut că lucrul acesta place Iudeilor, a mai pus mîna şi pe Petru. -Erau zilele praznicului Azimilor. - După ce l -a prins, şi l -a băgat în temniţă, l -a pus supt paza a patru cete de cîte patru ostaşi, cu gînd ca după Paşte să -l scoată înaintea norodului. Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. În noaptea zilei cînd avea de gînd Irod să -l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mîni cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă. Şi iată, un înger al Domnului a stătut lîngă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu -l în coastă, şi i -a zis: ,,Scoală-te, iute!`` Lanţurile i-au căzut jos de pe mîni. Apoi îngerul i -a zis: ,,Încinge-te, şi leagă-ţi încălţămintele.`` Şi el a făcut aşa. Îngerul i -a mai zis: ,,Îmbracă-te în haină, şi vino după mine.`` Petru a ieşit afară, şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întîia şi a doua, au ajuns la poarta de fer, care dă în cetate, şi ea li s'a deschis singură; au ieşit, şi au trecut într'o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lîngă el. Cînd şi -a venit Petru în fire, a zis: ,,Acum văd cu adevărat că Domnul a trimes pe îngerul Său, şi m'a scăpat din mîna lui Irod şi dela tot ce aştepta poporul Iudeu.`` După ce şi -a dat bine seama de cele întîmplate, s'a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă, şi se rugau. A bătut la uşa care dădea în pridvor; şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e. A cunoscut glasul lui Petru: şi de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înlăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii. ,,Eşti nebună!`` i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: ,,Este îngerul lui.`` Petru însă bătea mereu. Au deschis, şi au rămas încremeniţi cînd l-au văzut. Petru le -a făcut semn cu mîna să tacă, le -a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă, şi a zis: ,,Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.`` Apoi a ieşit, şi s'a dus într'alt loc. Cînd s'a făcut ziuă, ostaşii au fost într'o mare fierbere, ca să ştie ce s'a făcut Petru. Irod, după ce l -a căutat în toate părţile, şi nu l -a aflat, a luat la cercetare pe păzitori, şi a poruncit să -i omoare. În urmă s'a pogorît din Iudea la Cezarea, ca să rămînă acolo. Irod era foarte mîniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într'un gînd la el; şi după ce au cîştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentrucă ţara lor se hrănea din ţara împăratului. Într'o zi anumită, Irod s'a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc, şi le vorbea. Norodul a strigat: ,,Glas de Dumnezeu, nu de om!`` Îndată l -a lovit un înger al Domnului, pentrucă nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mîncat de viermi. Însă Cuvîntul lui Dumnezeu se răspîndea tot mai mult, şi numărul ucenicilor se mărea. Barnaba şi Saul, după ce şi-au împlinit însărcinarea, s'au întors din Ierusalim, luînd cu ei pe Ioan, zis şi Marcu.

Rugăciunea de seară — prima lectură

Isaia 26

În ziua aceea, se va cînta următoarea cîntare în ţara lui Iuda: ,,Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mîntuirea ca ziduri şi întăritură. Deschideţi porţile, ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios. Celui cu inima tare, Tu -i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stînca veacurilor. El a răsturnat pe ceice locuiau pe înălţimi, El a plecat cetatea îngîmfată; a doborît -o la pămînt, şi a aruncat -o în ţărînă. Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, supt paşii celor obijduiţi. Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care eşti fără prihană, netezeşti cărarea dreptului. De aceea Te aşteptăm, Doamne, şi pe calea judecăţilor Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău şi după pomenirea Ta. Sufletul meu Te doreşte noaptea, şi duhul meu Te caută înlăuntrul meu. Căci, cînd se împlinesc judecăţile Tale pe pămînt, locuitorii lumii învaţă dreptatea. Dacă ierţi pe cel rău, el totuş nu învaţă neprihănirea, se dedă la rău în ţara în care domneşte neprihănirea, şi nu caută la măreţia Domnului. Doamne, mîna Ta este puternică: ei n'o zăresc! Dar vor vedea rîvna Ta pentru poporul Tău, şi vor fi ruşinaţi; va arde focul pe vrăjmaşii Tăi. Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi. Doamne, Dumnezeul nostru, alţi stăpîni afară de Tine au stăpînit peste noi, dar acum numai pe Tine, şi numai Numele Tău îl chemăm. Ceice sînt morţi acum nu vor mai trăi, sînt nişte umbre, şi nu se vor mai scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit, şi le-ai şters pomenirea. Înmulţeşte poporul, Doamne! Înmulţeşte poporul, arată-Ţi slava; dă înapoi toate hotarele ţării. Doamne, ei Te-au căutat, cînd erau în strîmtorare; au început să se roage, cînd i-ai pedepsit. Cum se svîrcoleşte o femeie însărcinată, gata să nască, şi cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, aşa am fost noi, departe de Faţa Ta, Doamne! Am zămislit, am simţit dureri, şi, cînd să naştem, am născut vînt: ţara nu este mîntuită, şi locuitorii ei nu sînt născuţi. Să învie dar morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! -Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, ceice locuiţi în ţărînă! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pămîntul va scoate iarăş afară pe cei morţi.`` ,,Du-te, poporul meu, intră în odaia ta, şi încuie uşa după tine; ascunde-te cîte-va clipe, pînă va trece mînia! Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pămîntului; şi pămîntul va da sîngele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile.

Rugăciunea de seară — a doua lectură

Iacov 5

Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plîngeţi şi tînguiţi-vă, din pricina nenorocirilor, cari au să vină peste voi. Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sînt roase de molii. Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănînce carnea! V'aţi strîns comori în zilele din urmă! Iată că plata lucrătorilor, cari v'au secerat cîmpiile, şi pe care le-aţi oprit -o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor. Aţi trăit pe pămînt în plăceri şi în desfătări. V'aţi săturat inimile chiar într'o zi de măcel. Aţi osîndit, aţi omorît pe cel neprihănit, care nu vi se împotrivea! Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, pînă la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pămîntului, şi o aşteaptă cu răbdare, pînă primeşte ploaie timpurie şi tîrzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape. Nu vă plîngeţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi: iată că Judecătorul este chiar la uşă. Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe proorocii, cari au vorbit în Numele Domnului. Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov, şi aţi văzut ce sfîrşit i -a dat Domnul, şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare. Mai pe sus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pămînt, nici cu vreun altfel de jurămînt. Ci ,,da`` al vostru să fie ,,da``; şi ,,nu`` să fie ,,nu``, ca să nu cădeţi supt judecată. Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cînte cîntări de laudă! Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii (Sau: bătrîni.). Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce -l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mîntui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s'a rugat cu stăruinţă să nu ploaie, şi n'a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni. Apoi s'a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pămîntul şi -a dat rodul. Fraţilor, dacă s'a rătăcit vreunul dintre voi dela adevăr, şi -l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos dela rătăcirea căii lui, va mîntui un suflet dela moarte, şi va acoperi o sumedenie de păcate

Lecturile urmează Cartea rugăciunii comune din 1662 (domeniu public). Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.