Lecturile zilei
Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.
Rugăciunea de dimineață — prima lectură
Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, în ce priveşte slava Domnului, şi avenit să -l încerce prin întrebări grele. A sosit la Ierusalim cu un alai foarte mare, şi cu cămile cari aduceau mirodenii, aur foarte mult, şi pietre scumpe. S'a dus la Solomon şi i -a spus tot ce avea pe inimă. Solomon i -a răspuns la toate întrebările, şi n'a fost nimic, pe care împăratul să nu fi ştiut să i -l lămurească. Împărăteasa din Seba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon, şi casa pe care o zidise, şi bucatele dela masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele şi hainele celor ce -i slujeau, şi paharnicii lui, şi arderile de tot pe cari le aducea în Casa Domnului. Uimită, a zis împăratului: ,,Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta! Dar nu credeam, pînă n'am venit şi n'am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s'a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire de cît am auzit mergîndu-ţi faima. Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, cari sînt necurmat înaintea ta, cari aud înţelepciunea ta! Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentrucă Domnul iubeşte pentru totdeauna pe Israel, de aceea te -a pus împărat, ca să judeci şi să faci dreptate.`` Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii, şi pietre scumpe. N'au mai venit niciodată în urmă atîtea mirodenii cîte a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon. Corăbiile lui Hiram, cari au adus aur din Ofir, au adus din Ofir şi foarte mult lemn de santal şi pietre scumpe. Împăratul a făcut cu lemnul mirositor pălimare pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului, şi arfe şi alăute pentru cîntăreţi. N'a mai venit de atunci lemn de acesta mirositor, şi nu s'a mai văzut pînă în ziua de azi. Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit, tot ce a cerut, şi i -a mai dat şi pe deasupra daruri vrednice de un împărat ca Solomon. Apoi ea s'a întors şi s'a dus în ţara ei, cu slujitorii ei. Greutatea aurului care venea lui Solomon pe fiecare an, era de şase sute şase zeci şi şase de talanţi de aur, afară de ce scotea dela negustorii cei mari şi din negoţul cu mărfuri, dela toţi împăraţii Arabiei, şi dela dregătorii ţării. Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat şase sute de sicli de aur, şi alte trei sute de scuturi mici de aur bătut, şi pentru fie care din ele a întrebuinţat trei mine de aur; şi împăratul le -a pus în casa numită Pădurea Libanului. Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeş, şi l -a acoperit cu aur curat. Scaunul acesta de domnie avea şase trepte, şi partea de sus era rotunjită pe dinapoi, de fiecare parte a scaunului erau răzimători: lîngă răzimători stăteau doi lei, şi pe cele şase trepte stăteau doisprezece lei de o parte şi de alta. Aşa ceva nu s'a făcut pentru nici o împărăţie. Toate paharele împăratului Solomon erau de aur, şi toate vasele din casa pădurii Libanului erau de aur curat. Nimic nu era de argint: pe vremea lui Solomon argintul n'avea nici o trecere. Căci împăratul avea pe mare corăbii din Tars cu ale lui Hiram; şi corăbiile din Tars veneau la fiecare trei ani, aducînd aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni. Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pămîntului în bogăţii şi înţelepciune. Toată lumea căuta să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui. Şi fie care îşi aducea darul lui: lucruri de argint şi lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catîri; aşa era în fiecare an.
Rugăciunea de dimineață — a doua lectură
După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: ,,Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa vecinică tuturor acelora, pe cari I i-ai dat Tu. Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu. Eu Te-am proslăvit pe pămînt, am sfîrşit lucrarea, pe care Mi-ai dat -o s'o fac. Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe cari Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvîntul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu, vine dela Tine. Căci le-am dat cuvintele, pe cari Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit, şi au cunoscut cu adevărat că dela Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M'ai trimes. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu; pentrucă sînt ai Tăi: - tot ce este al Meu, este al Tău, şi ce este al Tău, este al Meu, -şi Eu sînt proslăvit în ei. Eu nu mai sînt în lume, dar ei sînt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentruca ei să fie una, cum sîntem şi noi. Cînd eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia, pe cari Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n'a perit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe cînd sînt încă în lume, pentruca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Le-am dat Cuvîntul Tău; şi lumea i -a urît, pentrucă ei nu sînt din lume, dupăcum Eu nu sînt din lume. Nu Te rog să -i iei din lume, ci să -i păzeşti de cel rău. Ei nu sînt din lume, dupăcum nici Eu nu sînt din lume. Sfinţeşte -i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul. Cum M'ai trimes Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimes şi Eu pe ei în lume. Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr. Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvîntul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M'ai trimes. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat -o Tu, pentruca ei să fie una, cum şi noi sîntem una, - Eu în ei, şi Tu în Mine; -pentruca ei să fie în chip desăvîrşit una, ca să cunoască lumea că Tu M'ai trimes, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca acolo unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat -o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te -a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M'ai trimes. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li -L voi mai face cunoscut, pentruca dragostea cu care M'ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.``
Rugăciunea de seară — prima lectură
Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui Faraon; Moabite, Amonite, Edomite, Sidoniene, Hetite, cari făceau parte din neamurile despre cari Domnul zisese copiilor lui Israel: ,,Să nu intraţi la ele, şi nici ele să nu intre la voi; căci v'ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor.`` De aceste neamuri s'a alipit Solomon, tîrît de iubire. A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare; şi nevestele i-au abătut inima. Cînd a îmbătrînit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i -a fost în totul a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David. Solomon s'a dus după Astartea, zeiţa Sidonienilor, şi după Milcom, urîciunea Amoniţilor. Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi n'a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David. Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urîciunea Moabului, pentru Moloc, urîciunea fiilor lui Amon. Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, cari aduceau tămîie şi jertfe dumnezeilor lor. Domnul S'a mîniat pe Solomon, pentrucă îşi abătuse inima dela Domnul, Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori. În privinţa aceasta îi spusese să nu meargă după alţi dumnezei; dar Solomon n'a păzit poruncile Domnului. Şi Domnul a zis lui Solomon: ,,Fiindcă ai făcut aşa, şi n'ai păzit legămîntul Meu şi legile Mele pe cari ţi le-am dat, voi rupe împărăţia dela tine şi o voi da slujitorului tău. Numai, nu voi face lucrul acesta în timpul vieţii tale, pentru tatăl tău David. Ci din mîna fiului tău o voi rupe. Nu voi rupe însă toată împărăţia; voi lăsa o seminţie fiului tău, din pricina robului Meu David, şi din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales. Domnul a ridicat un vrăjmaş lui Solomon: pe Hadad, Edomitul, din neamul împărătesc al Edomului. Pe vremea cînd a bătut David Edomul, Ioab, căpetenia oştirii, suindu-se să îngroape morţii, a ucis toată partea bărbătească din Edom;
Rugăciunea de seară — a doua lectură
După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rînduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfîrşitul acestor zile, ne -a vorbit prin Fiul, pe care L -a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte, ajungînd cu atît mai pe sus de îngeri, cu cît a moştenit un Nume mult mai minunat decît al lor. Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: ,,Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?`` Şi iarăş: ,,Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?`` Şi, cînd duce iarăş în lume pe Cel întîi născut, zice: ,,Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!`` Şi despre îngeri zice: ,,Din vînturi face îngeri ai Lui; şi dintr'o flacără de foc, slujitori ai Lui``; pe cînd Fiului I -a zis: ,,Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate: Tu ai iubit neprihănirea şi ai urît nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te -a uns cu un untdelemn de bucurie mai pe sus decît pe tovarăşii Tăi.`` Şi iarăş: ,,La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pămîntul; şi cerurile sînt lucrarea mînilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămîi; toate se vor învechi ca o haină; le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaş; şi anii Tăi nu se vor sfîrşi.`` Şi căruia din îngeri i -a zis El vreodată: ,,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?`` Nu sînt oare toţi duhuri slujitoare trimese să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mîntuirea?
Lecturile urmează Cartea rugăciunii comune din 1662 (domeniu public). Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)
Lecturile zilei, în fiecare dimineață
În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.

