Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Rugăciunea de dimineață — prima lectură

Geneza 28:10-18

Iacov a plecat din Beer-Şeba, şi şi -a luat drumul spre Haran. A ajuns într'un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus -o căpătîi, şi s'a culcat în locul acela. Şi a visat o scară rezemată de pămînt, al cărei vîrf ajungea pînă la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea. Şi Domnul stătea deasupra ei, şi zicea: ,,Eu sînt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.`` Pămîntul pe care eşti culcat, ţi -l voi da ţie şi seminţei tale. Sămînţa ta va fi ca pulberea pămîntului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la mează-noapte şi la mează-zi; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine şi în sămînţa ta. Iată, Eu sînt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, pînă nu voi împlini ce-ţi spun.`` Iacov s'a trezit din somn, şi a zis: ,,Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n'am ştiut.`` I -a fost frică, şi a zis: ,,Cît de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!`` Şi Iacov s'a sculat dis de dimineaţă, a luat piatra pe care o pusese căpătîi, a pus -o ca stîlp de aducere aminte, şi a turnat untdelemn pe vîrful ei.

Rugăciunea de seară — prima lectură

Deuteronomul 18:15

Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el!

Lecturile urmează Cartea rugăciunii comune din 1662 (domeniu public). Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.