Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Rugăciunea de dimineață — prima lectură

Amos 3

Ascultaţi cuvîntul acesta, pe care -l rosteşte Domnul împotriva voastră, copii ai lui Israel, împotriva întregei familii pe care am scos -o din ţara Egiptului! ,,Eu v'am ales numai pe voi dintre toate familiile pămîntului: de aceea vă voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre. Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi? Răcneşte leul în pădure, dacă n'are pradă? Sbiară puiul de leu din fundul vizuinei lui, dacă n'a prins nimic? Cade pasărea în laţul de pe pămînt, dacă nu i s'a întins o cursă? Se ridică laţul dela pămînt, fără să se fi prins ceva în el? Sau sună cineva cu trîmbiţa într'o cetate, fără să se spăimînte poporul? Sau se întîmplă o nenorocire într'o cetate, fără s'o fi făcut Domnul? Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci. Leul răcneşte: cine nu se va speria? Domnul Dumnezeu vorbeşte: cine nu va prooroci?`` Strigaţi de pe acoperişul palatelor Asdodului şi de pe palatele ţării Egiptului, şi spuneţi: ,,Strîngeţi-vă pe munţii Samariei, şi vedeţi ce neorînduială mare este în mijlocul ei, ce asupriri sînt în ea! Nu sînt în stare să lucreze cu neprihănire, zice Domnul, ci îşi grămădesc în palate comori cîştigate prin sîlnicie şi răpire.`` De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Vrăjmaşul va împresura ţara, îţi va doborî tăria, şi palatele tale vor fi jăfuite!`` Aşa vorbeşte Domnul: ,,După cum păstorul scapă din gura leului numai două bucăţi de picioare sau un vîrf de ureche, aşa vor scăpa copiii lui Israel cari stau în Samaria în colţul unui pat şi pe covoare de Damasc! Ascultaţi, şi spuneţi lucrul acesta casei lui Iacov, zice Domnul Dumnezeu, Dumnezeul oştirilor: ,,În ziua cînd voi pedepsi pe Israel pentru fărădelegile lui, voi pedepsi şi altarele din Betel; coarnele altarului vor fi sfărîmate, şi vor cădea la pămînt. Voi surpa casele de iarnă şi casele de vară; palatele de fildeş se vor duce, şi casele cele multe se vor nimici, zice Domnul.``

Rugăciunea de dimineață — a doua lectură

Ioan 3

Între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al Iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I -a zis: ,,Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit dela Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe cari le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.`` Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.`` Nicodim I -a zis: ,,Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască?`` Isus i -a răspuns: ,,Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis: ,,Trebuie să vă naşteţi din nou. Vîntul suflă încotro vrea, şi -i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.`` Nicodim I -a zis: ,,Cum se poate face aşa ceva?`` Isus I -a răspuns: ,,Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri? Adevărat, adevărat îţi spun, că noi vorbim ce ştim, şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră. Dacă v'am vorbit despre lucruri pămînteşti şi nu credeţi, cum veţi crede cînd vă voi vorbi despre lucrurile cereşti? Nimeni nu s'a suit în cer, afară de Cel ce S'a pogorît din cer, adică Fiul omului, care este în cer. Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentruca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică. Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică. Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n'a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentruca să i se arate faptele, fiindcă sînt făcute în Dumnezeu.`` După aceea Isus, şi ucenicii Lui, a venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza. Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentrucă acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi. Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniţă. Între ucenicii lui Ioan şi între un Iudeu, s'a iscat o neînţelegere cu privire la curăţire. Au venit deci la Ioan şi i-au zis: ,,Învăţătorule, Celce era cu tine dincolo de Iordan, şi despre care ai mărturisit tu, iată că botează, şi toţi oameni se duc la El.`` Drept răspuns, Ioan i -a zis: ,,Omul nu poate primi decît ce -i este dat din cer. Voi înşivă îmi sînteţi martori că am zis: ,,Nu sînt eu Hristosul, ci sînt trimes înaintea Lui. Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi -l ascultă, se bucură foarte mult cînd aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez. Celce vine din cer, este mai pe sus de toţi; celce este depe pămînt, este pămîntesc, şi vorbeşte ca de pe pămînt. Celce vine din cer, este mai pe sus de toţi. El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuş nimeni nu primeşte mărturia Lui. Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Căci Acela, pe care L -a trimes Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentrucă Dumnezeu nu -I dă Duhul cu măsură. Tatăl iubeşte pe Fiul, şi a dat toate lucrurile în mîna Lui. Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.``

Rugăciunea de seară — prima lectură

Amos 5

Ascultaţi cuvîntul acesta, cîntecul acesta de jale, pe care -l fac pentru voi, casa lui Israel! ,,A căzut şi nu se va mai scula, fecioara lui Israel; stă trîntită la pămînt, şi nimeni n'o ridică. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: cetatea care scotea la luptă o mie de oameni, nu va rămînea decît cu o sută, şi cea care scotea o sută de oameni, nu va mai rămînea decît cu zece, din casa lui Israel.`` Căci aşa vorbeşte Domnul către casa lui Israel: ,,Căutaţi-Mă, şi veţi trăi! Nu căutaţi Betelul, nu vă duceţi la Ghilgal, şi nu treceţi la Beer-Şeba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, şi Betelul va fi nimicit. Căutaţi pe Domnul, şi veţi trăi! Temeţi-vă ca nu cumva să apuce ca un foc casa lui Iosif, şi focul acesta s'o mistuie, fără să fie cineva la Betel ca să -l stingă, voi cari prefaceţi dreptul în pelin, şi călcaţi dreptatea în picioare! El a făcut Cloşca cu pui şi Orionul, El preface întunerecul în zori, iar ziua în noapte neagră; El cheamă apele mării, şi le varsă pe faţa pămîntului: Domnul este Numele Lui. El aduce ca fulgerul prăpădul peste cei puternici, aşa că nimicirea vine peste cetăţui.`` Ei urăsc pe cel ce -i mustră la poarta cetăţii, şi le este scîrbă de cel ce vorbeşte din inimă. Deaceea, pentrucă pe sărac îl călcaţi în picioare, şi luaţi daruri de grîu dela el: măcar că aţi zidit case de piatră cioplită, nu le veţi locui; măcarcă aţi sădit vii foarte bune, nu veţi bea din vinul lor! Căci Eu ştiu că nelegiuirile voastre sînt multe, şi că păcatele voastre sînt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită, şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor. De aceea, în vremuri ca acestea, înţeleptul trebuie să tacă; căci sînt vremuri rele. Căutaţi binele şi nu răul, ca să trăiţi, şi ca astfel, Domnul, Dumnezeul oştirilor, să fie cu voi, cum spuneţi voi! Urîţi răul şi iubiţi binele, faceţi să domnească dreptatea la poarta cetăţii; şi poate că Domnul, Dumnezeul oştirilor, va avea milă de rămăşiţele lui Iosif. De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor, Cel Atotputernic: ,,În toate pieţele se vor boci, şi pe toate uliţile vor zice: ,Vai! Vai!` Vor chema pe plugar la jale, şi la bocire pe ceice fac jălanii pentru morţi. În toate viile va fi bocet, cînd voi trece prin mijlocul tău, zice Domnul. ,,Vai de cei ce doresc ,ziua Domnului!` Ce aşteptaţi voi dela ziua Domnului? Ea va fi întunerec şi nu lumină. Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu pe care -l întîlneşte un urs, şi care, cînd ajunge acasă, îşi reazimă mîna pe zid, şi -l muşcă un şarpe! Nu va fi oare ziua Domnului întunerec, în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire? Eu urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre, şi nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare! Cînd Îmi aduceţi arderi de tot şi daruri de mîncare, n'am nicio plăcere de ele; şi viţeii îngrăşaţi pe cari -i aduceţi ca jertfe de mulţămire, nici nu Mă uit la ei. Depărtează de Mine vuietul cîntecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale! Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pîrîu care nu seacă niciodată! Mi-aţi adus voi jertfe şi daruri de mîncare, în timpul celor patruzeci de ani din pustie, casa lui Israel?... Veţi ridica dar pe Sacut, împăratul vostru, şi pe Caivan, chipurile voastre idoleşti, steaua dumnezeului vostru, pe care vi l-aţi făcut, şi vă voi duce în robie dincolo de Damasc, zice Domnul, al cărui Nume este Dumnezeul oştirilor!``

Rugăciunea de seară — a doua lectură

2 Tesaloniceni 2

Cît priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strîngerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind dela noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării, protivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte ,,Dumnezeu``, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, cînd eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce -l opreşte ca să nu se descopere decît la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi -l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru ceice sînt pe calea pierzării, pentrucă n'au primit dragostea adevărului ca să fie mîntuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimete o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentruca toţi cei ce n'au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osîndiţi. Noi însă, fraţi prea iubiţi de Domnul, trebuie să mulţămim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci dela început Dumnezeu v'a ales pentru mîntuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului. Iată la ce v'a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos. Aşa dar, fraţilor, rămîneţi tari, şi ţineţi învăţăturile, pe cari le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. Şi însuş Domnul nostru Isus Hristos, şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne -a iubit şi ne -a dat, prin harul Său, o mîngîiere vecinică şi o bună nădejde, să vă mîngîie inimile, şi să vă întărească în orice lucru şi cuvînt bun!

Lecturile urmează Cartea rugăciunii comune din 1662 (domeniu public). Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.