Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Rugăciunea de dimineață — prima lectură

Isaia 30:1-27

,,Vai, -zice Domnul-de copiii răzvrătiţi, cari iau hotărîri fără Mine, fac legăminte cari nu vin din Duhul Meu, şi îngrămădesc astfel păcat peste păcat! Ei se pogoară în Egipt, fără să Mă întrebe, ca să fugă supt ocrotirea lui Faraon, şi să caute un adăpost supt umbra Egiptenilor! Dar, ocrotirea lui Faraon vă va da de ruşine, şi adăpostul supt umbra Egiptului vă va da de ocară. Căci voivozii lui au şi ajuns la Ţoan, şi trimeşii lui au şi atins Hanesul. Dar toţi vor rămînea de ruşine, din pricina unui popor, care nu le va fi de folos, nici nu -i va ajuta, nici nu le va folosi, ci va fi spre ruşinea şi ocara lor.`` Proorocie asupra unor dobitoace dela miazăzi: printr'un ţinut strîmtorat şi necăjit, de unde vine leoaica şi leul, năpîrca şi şarpele sburător, îşi duc ei bogăţiile în spinarea măgarilor, şi vistieriile pe cocoaşa cămilelor, către un popor care nu le va fi de folos. Căci ajutorul Egiptului nu este decît deşertăciune şi nimic; de aceea eu numesc lucrul acesta: ,,zarvă fără nici o ispravă.`` ,,Du-te acum-zice Domnul-de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă, şi sapă-le într'o carte, ca să rămînă pînă în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci. Scrie că: ,Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii cari nu vor să asculte Legea Domnului, cari zic văzătorilor: ,Să nu vedeţi!` şi proorocilor: ,Să nu proorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, proorociţi-ne lucruri închipuite! Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături de pe cărare, lăsaţi-ne în pace cu Sfîntul lui Israel!`` De aceea aşa vorbeşte Sfîntul lui Israel: ,,Fiindcă lepădaţi cuvîntul acesta, şi vă încredeţi în sîlnicie şi vicleşuguri, şi vă sprijiniţi pe ele, de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt, care, spărgîndu-se, ameninţă să cadă, şi a cărui prăbuşire vine deodată, într'o clipă: îl sfărîmă cum se sfărîmă un vas de pămînt, care se sfărîmă fără nicio milă, şi din ale cărui sfărîmături nu mai rămîne nici un ciob măcar, cu care să iei foc din vatră, sau să scoţi apă din fîntînă.`` Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfîntul lui Israel: ,,În linişte şi odihnă va fi mîntuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.`` Dar n'aţi voit! Ci aţi zis: ,,Nu! Ci vom fugi pe cai!`` -,,De aceea veţi şi fugi!`` -,,Vom călări pe cai iuţi!`` -,,De aceea cei ce vă vor urmări vor fi şi mai iuţi! O mie vor fugi la ameninţarea unuia singur; şi cînd vă vor ameninţa cinci, toţi veţi fugi, pînă veţi rămînea ca un stîlp pe vîrful unui munte, şi ca un steag pe creştetul unui deal.`` ,,Totuş Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi ceice nădăjduiesc în El! Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plînge! El Se va îndura de tine, cînd vei striga; cum va auzi, te va asculta. Domnul vă va da pîne în necaz, şi apă în strîmtorare. Învăţătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învăţătorii tăi. Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: ,Iată drumul, mergeţi pe el!` Cînd veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stînga. Veţi socoti ca spurcate argintul care vă acopere idolii şi aurul cu care sînt poleite chipurile turnate. Ca pe o necurăţie le vei arunca, şi le vei zice: ,Afară cu voi de aici!` Atunci El va da ploaie peste sămînţa pe care o vei pune în pămînt, şi pînea, pe care o va da pămîntul, va fi gustoasă şi hrănitoare; în acelaş timp, turmele tale vor paşte în păşuni întinse. Boii şi măgarii, cari ară pămîntul, vor mînca un nutreţ sărat, vînturat cu lopata şi cu ciurul. Pe orice munte înalt şi pe orice deal înalt, vor izvorî rîuri, curgeri de apă, în ziua marelui măcel, cînd turnurile vor cădea. Şi lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare (ca lumina a şapte zile), cînd va lega Domnul vînătăile poporului Său, şi va tămădui rana loviturilor lui.`` ,,Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mînia Lui este aprinsă, şi un pîrjol puternic; buzele Lui sînt pline de urgie, şi limba Lui este ca un foc mistuitor;

Rugăciunea de dimineață — a doua lectură

Faptele Apostolilor 23

Pavel s'a uitat ţintă la Sobor, şi a zis: ,,Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, pînă în ziua aceasta...`` Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lîngă el să -l lovească peste gură. Atunci Pavel i -a zis: ,,Te va bate Dumnezeu, părete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!`` Cei ce stăteau lîngă el, i-au zis: ,,Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?`` Şi Pavel a zis: ,,N'am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: ,Pe mai marele norodului tău să nu -l grăieşti de rău.`` Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau Saduchei, iar alta Farisei, a strigat în plin Sobor: ,,Fraţilor, eu sînt Fariseu, fiu de Fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sînt dat în judecată.`` Cînd a zis vorbele acestea, s'a stîrnit o neînţelegere între Farisei şi Saduchei, şi adunarea s'a desbinat. Căci Saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe cînd Fariseii le mărturisesc pe amîndouă. S'a făcut o mare zarvă; şi cîţiva cărturari din partida Fariseilor, s'au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă, şi au zis: ,,Noi nu găsim nici o vină în omul acesta; dar dacă i -a vorbit un duh sau un înger?``... Fiindcă gîlceava creştea, căpitanul, se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se pogoare să -l smulgă din mijlocul lor, şi să -l ducă în cetăţuie. În noaptea următoare, Domnul S'a arătat lui Pavel, şi i -a zis: ,,Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.`` La ziuă, Iudeii au uneltit şi s'au legat cu blestem că nu vor mînca, nici nu vor bea, pînă nu vor omorî pe Pavel. Cei ce făcuseră legămîntul acesta, erau mai mulţi de patruzeci. Ei s'au dus la preoţii cei mai de seamă şi la bătrîni, şi le-au zis: ,,Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic pînă nu vom omorî pe Pavel. Acum dar, voi, împreună cu Soborul, daţi de ştire căpitanului, şi rugaţi -l să -l aducă mîne jos înaintea voastră, ca şi cum aţi vrea să -i cercetaţi pricina mai cu deamăruntul; şi pînă să ajungă el, noi sîntem gata să -l omorîm.`` Fiul sorei lui Pavel a auzit de această cursă, s'a dus în cetăţuie, şi a spus lui Pavel. Pavel a chemat pe unul din sutaşi, şi a zis: ,,Du pe tinerelul acesta la căpitan, căci are să -i spună ceva.`` Sutaşul a luat pe tînăr cu el, l -a dus la căpitan, şi a zis: ,,Pavel cel întemniţat m'a chemat şi m'a rugat să aduc la tine pe acest tinerel, care are să-ţi spună ceva.`` Căpitanul l -a apucat de mînă, l -a luat deoparte, şi l -a întrebat: ,,Ce ai să-mi spui?`` El a răspuns: ,,Iudeii s'au sfătuit să te roage să aduci mîne pe Pavel înaintea Soborului, ca şi cum ai avea să -l cercetezi mai cu deamăruntul. Tu să nu -i asculţi, pentrucă mai mulţi de patruzeci dintre ei îl pîndesc, şi s'au legat cu blestem să nu mănînce şi să nu bea nimic pînă nu -l vor omorî; acum stau gata, şi n'aşteaptă decît făgăduiala ta.`` Capitanul a lăsat pe tinerel să plece, şi i -a poruncit să nu spună nimănui că i -a descoperit aceste lucruri. În urmă, a chemat pe doi sutaşi, şi le -a zis: ,,La ceasul al treilea din noapte, să aveţi gata două sute de ostaşi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de suliţari, ca să meargă pînă la Cezarea.`` Le -a poruncit să aducă şi dobitoace pentru Pavel, ca să -l pună călare, şi să -l ducă sănătos şi teafăr la dregătorul Felix. Lui Felix i -a scris o scrisoare cu următorul cuprins: ,,Claudius Lisias către prea alesul dregător Felix: plecăciune! Acest om, pe care l-au prins Iudeii, era să fie omorît de ei; şi eu m'am dus repede cu ostaşi, şi l-am scos din mîna lor, căci am aflat că este Roman. Am vrut să aflu pricina pentru care -l pîrau, şi l-am adus înaintea Soborului lor. Am găsit că era pîrît pentru lucruri privitoare la Legea lor, dar că nu săvîrşise nicio nelegiuire, care să fie vrednică de moarte sau de lanţuri. Mi s'a dat însă de ştire că Iudeii îl pîndesc ca să -l omoare; l-am trimes îndată la tine, şi am făcut cunoscut şi celor ce -l învinuiesc, să-ţi spună ţie ce au împotriva lui. Fii sănătos.`` Ostaşii, după porunca, pe care o primiseră, au luat pe Pavel, şi l-au dus noaptea pînă la Antipatrida. A doua zi au lăsat pe călăreţi să-şi urmeze drumul înainte cu el, iar ei s'au întors în cetăţuie. Ajunşi în Cezarea, călăreţii au dat scrisoarea în mîna dregătorului, şi au adus pe Pavel înaintea lui. Dregătorul, dupăce a citit scrisoarea, a întrebat din ce ţinut este Pavel. Cînd a aflat că este din Cilicia, ,,te voi asculta``, a zis el, ,,cînd vor veni pîrîşii tăi.`` Şi a poruncit să fie păzit în palatul lui Irod.

Rugăciunea de seară — prima lectură

Isaia 32

,,Atunci împăratul va împărăţi cu dreptate, şi voivozii vor cîrmui cu nepărtinire. Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vîntului, şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte rîuri de apă într'un loc uscat, ca umbra unei stînci mari într'un pămînt ars de sete. Ochii celor ce văd nu vor mai fi legaţi, şi urechile celor ce aud vor lua aminte. Inima celor uşuratici va pricepe şi va înţelege, şi limba gîngavilor va vorbi iute şi desluşit. Nebunul nu se va mai numi ales la suflet, nici mişelul nu se va mai numi cu inimă largă. Căci nebunul spune nebunii, şi inima lui gîndeşte rău, ca să lucreze în chip nelegiuit, şi să spună neadevăruri împotriva Domnului, ca să lase lihnit sufletul celui flămînd, şi să ia băutura celui însetat. Armele mişelului sînt nimicitoare; el face planuri vinovate, ca să piardă pe cel nenorocit prin cuvinte mincinoase, chiar cînd pricina săracului este dreaptă. Dar cel ales la suflet face planuri alese, şi stăruie în planurile lui alese.`` ,,Femei fără grijă, sculaţi-vă şi ascultaţi glasul meu! Fiice nepăsătoare, luaţi aminte la cuvîntul meu! Într'un an şi cîteva zile, veţi tremura, nepăsătoarelor; căci se va duce culesul viilor, şi strîngerea poamelor nu va mai veni. Îngroziţi-vă, voi cele fără grijă! Tremuraţi, nepăsătoarelor! Desbrăcaţi-vă, desgoliţi-vă şi încingeţi-vă coapsele cu haine de jale! Bateţi-vă pieptul, aducîndu-vă aminte de frumuseţa cîmpiilor şi de rodnicia viilor. Pe pămîntul poporului meu cresc spini şi mărăcini, chiar şi în toate casele de plăcere ale cetăţii celei vesele. Casa împărătească este părăsită, cetatea gălăgioasă este lăsată; dealul şi turnul vor sluji pe vecie ca peşteri; măgarii sălbatici se vor juca în ele, şi turmele vor paşte, pînă cînd se va turna Duhul de sus peste noi; atunci pustia se va preface în pămînt, şi pomătul va fi privit ca o pădure. Atunci nepărtinirea va locui în pustie, şi neprihănirea îşi va avea locuinţa în pomăt. Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roada neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie. Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite. Dar pădurea va fi prăbuşită supt grindină şi cetatea plecată adînc. Ferice de voi, cari sămănaţi pretutindeni dealungul apelor, şi cari daţi drumul pretutindeni boului şi măgarului!``

Rugăciunea de seară — a doua lectură

1 Ioan 3

Vedeţi ce dragoste ne -a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi sîntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentrucă nu L -a cunoscut nici pe El. Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s'a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat. Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. Şi ştiţi că El S'a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. Oricine rămîne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L -a văzut, nici nu L -a cunoscut. Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit. Cine păcătuieşte, este dela diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început. Fiul lui Dumnezeu S'a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentrucă sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este dela Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. Căci vestirea, pe care aţi auzit -o dela început, este aceasta: să ne iubim unii pe alţii; nu cum a fost Cain, care era dela cel rău, şi a ucis pe fratele său. Şi pentruce l -a ucis? Pentrucă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentrucă iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, rămîne în moarte. Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş; şi ştiţi că niciun ucigaş n'are viaţa vecinică rămînînd în el. Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi -a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămîne în el dragostea de Dumnezeu? Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că sîntem din adevăr, şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osîndeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decît inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile. Prea iubiţilor, dacă nu ne osîndeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi orice vom cere, vom căpăta dela El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui. Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne -a poruncit El. Cine păzeşte poruncile Lui, rămîne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămîne în noi prin Duhul, pe care ni L -a dat.

Lecturile urmează Cartea rugăciunii comune din 1662 (domeniu public). Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.