Lecturile zilei
Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.
Rugăciunea de dimineață — prima lectură
Copiii lui Israel iarăş au făcut ce nu place Domnului, după moartea lui Ehud. Şi Domnul i -a vîndut în mînile lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Haţor. Căpetenia oştirii lui era Sisera, şi locuia la Haroşet-Goim. Copiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Iabin avea nouă sute de cară de fer, şi de douăzeci de ani apăsa cu putere pe copiii lui Israel. Pe vremea aceea judecător în Israel era Debora, proorociţa, nevasta lui Lapidot. Ea şedea subt finicul Deborei, între Rama şi Betel, în muntele lui Efraim; şi copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecaţi. Ea a trimes să cheme pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeş-Neftali, şi i -a zis: ,,Iată porunca pe care a dat -o Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Du-te, îndreaptă-te spre muntele Taborului, şi ia cu tine zece mii de oameni din copiii lui Neftali şi din copiii lui Zabulon; voi trage spre tine, la pîrîul Chison, pe Sisera, căpetenia oştirii lui Iabin, împreună cu carăle şi oştile lui, şi -l voi da în mînile tale``. Barac i -a zis: ,,Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce``. Ea a răspuns: ,,Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mînile unei femei``. Şi Debora s'a sculat, şi s'a dus cu Barac la Chedeş. Barac a chemat pe Zabulon şi Neftali la Chedeş; zece mii de oameni mergeau în urma lui, şi Debora a plecat cu el. Heber, Chenitul, se despărţise de Cheniţi, fiii lui Hobab, socrul lui Moise, şi îşi întinsese cortul pînă la stejarul Ţaanaim, lîngă Chedeş. Au dat de ştire lui Sisera, că Barac, fiul lui Abinoam, s'a îndreptat spre muntele Taborului. Şi, dela Haroşet-Goim, Sisera şi -a strîns spre pîrîul Chisonului toate carăle: nouă sute de cară de fer, şi tot poporul care era cu el. Atunci Debora a zis lui Barac: ,,Scoală-te, căci iată ziua cînd dă Domnul pe Sisera în mînile tale. Într'adevăr, Domnul, merge înaintea ta``. Şi Barac s'a repezit de pe muntele Taborului, cu zece mii de oameni după el. Domnul a pus pe fugă dinaintea lui Barac, prin ascuţişul săbiei, pe Sisera, toate carăle lui şi toată tabăra. Sisera s'a dat jos din carul lui, şi a fugit pe jos. Barac a urmărit carăle şi oştirea pînă la Haroşet-Goim; şi toată oştirea lui Sisera a căzut subt ascuţişul săbiei, fără să fi rămas un singur om. Sisera a fugit pe jos în cortul Iaelei, nevasta lui Heber, Chenitul; căci între Iabin, împăratul Haţorului, şi casa lui Heber, Chenitul, era pace. Iael a eşit înaintea lui Sisera, şi i -a zis: ,,Intră, domnul meu, intră la mine, şi nu te teme``. El a intrat la ea în cort, şi ea l -a ascuns subt o învelitoare. El i -a zis: ,,Dă-mi te rog, puţină apă să beau, căci mi -e sete``. Ea a deschis burduful cu lapte, i -a dat să bea, şi l -a acoperit. El i -a mai zis: ,,Stai la uşa cortului, şi dacă vine cineva şi te întreabă: ,Este cineva aici?` să răspunzi: ,Nu``. Iael, nevasta lui Heber, a luat un ţăruş de al cortului, a pus mîna pe ciocan, s'a apropiat încet de el, şi i -a bătut ţăruşul în tîmplă, aşa că a răspuns adînc în pămînt. El adormise adînc şi era rupt de oboseală; şi a murit. Pe cînd Barac urmărea pe Sisera, Iael i -a ieşit înainte şi i -a zis: ,,Vino, şi-ţi voi arăta pe omul pe care -l cauţi``. El a intrat la ea, şi iată că Sisera stătea întins, mort, cu ţăruşul bătut în tîmplă. În ziua aceea, Dumnezeu a smerit pe Iabin, împăratul Canaanului, înaintea copiilor lui Israel. Şi mîna copiilor lui Israel a apăsat greu asupra lui Iabin, împăratul Canaanului, pînă ce au nimicit pe Iabin, împăratul Canaanului.
Rugăciunea de dimineață — a doua lectură
În vremea aceea, cînd se strînseseră noroadele cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii, Isus a început să spună ucenicilor Săi: ,,Mai întîi de toate, păziţi-vă de aluatul Fariseilor, care este făţărnicia. Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. De aceea, orice aţi spus la întunerec, va fi auzit la lumină; şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor. Vă spun vouă, prietenii Mei: Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi. Nu se vînd oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuş, niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Şi chiar perii din cap, toţi vă sînt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sînteţi mai de preţ decît multe vrăbii. Eu vă spun: pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Şi orişicui va vorbi împotriva Fiului omului, i se va ierta; dar oricui va huli împotriva Duhului Sfînt, nu i se va ierta. Cînd vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor, şi înaintea stăpînirilor, să nu vă îngrijoraţi, cum veţi răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veţi vorbi; căci Duhul Sfînt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi.`` Unul din mulţime a zis lui Isus: ,,Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.`` ,,Omule``, i -a răspuns Isus, ,,cine M'a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?`` Apoi le -a zis: ,,Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.`` Şi le -a spus pilda aceasta: ,,Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gîndea în sine, şi zicea: ,Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strîng rodurile.` ,Iată`, a zis el, ,ce voi face: îmi voi strica grînarele, şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strînge toate rodurile şi toate bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: ,Suflete, ai multe bunătăţi strînse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănîncă, bea şi veseleşte-te!` Dar Dumnezeu i -a zis: ,Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe cari le-ai pregătit, ale cui vor fi?` Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.`` Isus a zis apoi ucenicilor săi: ,,De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi, cu privire la viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, nici cu privire la trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult de cît hrana, şi trupul mai mult de cît îmbrăcămintea. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu samănă, nici nu seceră, n'au nici cămară, nici grînar: şi totuş Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cît mai de preţ sînteţi voi decît păsările! Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui? Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, pentruce vă mai îngrijoraţi de celelalte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes: totuş vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n'a fost îmbrăcat ca unul din ei. Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe cîmp, iar mîne va fi aruncată în cuptor, cu cît mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor? Să nu căutaţi ce veţi mînca sau ce veţi bea, şi nu vă frămîntaţi mintea. Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu te teme, turmă mică; pentrucă Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia. Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi, cari nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia. Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră. Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni, cari aşteaptă pe stăpînul lor să se întoarcă dela nuntă, ca să -i deschidă îndată, cînd va veni şi va bate la uşă. Ferice de robii aceia, pe cari stăpînul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun, că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă, şi se va apropia să le slujească. Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia, dacă -i va găsi veghind! Să ştiţi bine că, dacă ar şti stăpînul casei la ce ceas va veni hoţul, ar veghea, şi n'ar lăsa să -i spargă casa. Şi voi dar fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gîndiţi.`` ,,Doamne``, I -a zis Petru, ,,pentru noi spui pilda aceasta sau pentru toţi?`` Şi Domnul a zis: ,,Cine este ispravnicul credincios şi înţelept, pe care -l va pune stăpînul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită? Ferice de robul acela, pe care stăpînul, la venirea lui, îl va găsi făcînd aşa! Adevărat vă spun, că îl va pune peste toată avuţia sa. Dar dacă robul acela zice în inima lui: ,Stăpînul meu zăboveşte să vină`; dacă va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, să mănînce, să bea şi să se îmbete, stăpînul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul în care nu ştie, şi -l va tăia în bucăţi; şi soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor. Robul acela, care a ştiut voia stăpînului său, şi nu s'a pregătit deloc, şi n'a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. Dar cine n'a ştiut -o, şi a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puţine lovituri. Cui i s'a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s'a încredinţat mult, i se va cere mai mult. Eu am venit să arunc un foc pe pămînt. Şi ce vreau decît să fie aprins chiar acum! Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cît de mult doresc să se îndeplinească! Credeţi că am venit să aduc pace pe pămînt? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă desbinare. Căci, de acum înainte, din cinci, cari vor fi într'o casă, trei vor fi desbinaţi împotriva a doi, şi doi împotriva a trei. Tatăl va fi desbinat împotriva fiului, şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei, şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva norei, şi nora împotriva soacrei.`` El a mai zis noroadelor: ,,Cînd vedeţi un nor ridicîndu-se la apus, îndată ziceţi: ,Vine ploaia.` Şi aşa se întîmplă. Şi cînd vedeţi suflînd vîntul dela miazăzi, ziceţi: ,Are să fie zăduf.` Şi aşa se întîmplă. Făţarnicilor, faţa pămîntului şi a cerului ştiţi s'o deosebiţi: vremea aceasta cum de n'o deosebiţi? Şi pentruce nu judecaţi şi voi singuri ce este drept? Cînd te duci cu pîrîşul tău înaintea judecătorului, pe drum caută să scapi de el; ca nu cumva să te tîrască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mîna temnicerului, şi temnicerul să te arunce în temniţă. Îţi spun că nu vei ieşi de acolo, pînă nu vei plăti şi cel mai de pe urmă bănuţ.``
Rugăciunea de seară — prima lectură
În ziua aceea, Debora a cîntat această cîntare, cu Barac, fiul lui Abinoam: ,,Nişte căpetenii s'au pus în fruntea poporului în Israel, Şi poporul s'a arătat gata de luptă: Binecuvîntaţi pe Domnul! Ascultaţi, împăraţi! Luaţi aminte, domnitori! Voi cînta, da, voi cînta Domnului, Voi cînta din alăută Domnului, Dumnezeului lui Israel. Doamne, cînd ai ieşit din Seir, Cînd ai plecat din cîmpiile Edomului, Pămîntul s'a cutremurat, cerurile au picurat, Şi norii au turnat ape cu găleata; Munţii s'au clătinat înaintea Domnului, Sinaiul acela s'a clătinat Domnului, Dumnezeului lui Israel``. ,,Pe vremea lui Şamgar, fiul lui Anat, Pe vremea Iaelei drumurile erau părăsite, Şi călătorii apucau pe căi strîmbe. Căpeteniile erau fără putere în Israel, fără putere, Pînă cînd m'am sculat eu, Debora, Pînă cînd m'am ridicat eu, ca o mamă în Israel. El îşi alesese noi dumnezei: Atunci războiul era la porţi; Dar nu vedeai nici scut, nici suliţă La patruzeci de mii în Israel. Inima mea se îndreaptă spre căpeteniile lui Israel, Spre aceia din popor cari s'au arătat gata să lupte. Binecuvîntaţi pe Domnul! Voi, cari călăriţi pe măgăriţe albe, Voi, cari şedeţi pe covoare, Şi voi, cari umblaţi pe drum, -cîntaţi! Arcaşii, din mijlocul adăpătoarelor, Să laude cu glasul lor binefacerile Domnului, Binefacerile cîrmuirii Sale în Israel. Atunci poporul Domnului s'a pogorît la porţi: Trezeşte-te, trezeşte-te, Debora! Trezeste-te, trezeşte-te şi zi o cîntare! Scoală-te, Barac, Şi adu-ţi robii de război, Fiul lui Abinoam! Atunci o rămăşiţă din popor a biruit pe cei puternici, Domnul mi -a dat biruinţa asupra celor viteji. Din Efraim au venit locuitorii lui Amalec. După tine a mers Beniamin în oştirea ta. Din Machir au venit căpeteniile, Şi din Zabulon cîrmuitorii. Mai marii lui Isahar au fost cu Debora, Şi Isahar a venit după Barac, A fost trimes pe urma lui în vale. La pîraiele lui Ruben, Au fost mari hotărîri! Pentruce ai rămas în mijlocul staulelor Galaadul de dincolo de Iordan nu şi -a părăsit locuinţa. Pentruce a stat Dan pe corăbii? Aşer a stat pe malul mării, Şi s'a odihnit în limanurile lui. Zabulon este un popor care a înfruntat moartea, Şi Neftali la fel, pe înălţimile din cîmpie. Împăraţii au venit, s'au luptat; Atunci au luptat împăraţii Canaanului, La Tanaac, la apele Meghido; N'au luat nicio pradă, nici argint. Din ceruri se luptau, De pe cărările lor stelele se luptau împotriva lui Sisera, Pîrîul Chison i -a luat, Pîrîul din vremile străvechi, pîrîul Chison! Suflete, calcă-'n picioare pe viteji! Atunci copitele cailor au răsunat De goana, de goana năbădăioasă a războinicilor lor. Blestemaţi pe Meroza, a zis Îngerul Domnului, Blestemaţi, blestemaţi pe locuitorii lui; Căci n'au venit în ajutorul Domnului, În ajutorul Domnului, printre oamenii viteji``. Binecuvîntată să fie între femei Iael, Nevasta lui Heber, Chenitul! Binecuvîntată să fie ea între femeile cari locuiesc în corturi! El a cerut apă, şi ea i -a a dat lapte; În pahar împărătesc i -a adus unt. Cu o mînă a luat ţăruşul, Şi cu dreapta ciocanul lucrătorilor, A lovit pe Sisera, i -a despicat capul, I -a sfărîmat şi străpuns tîmpla. El s'a ghemuit: a căzut şi s'a culcat la picioarele ei; S'a ghemuit şi a căzut la picioarele ei; Acolo unde s'a ghemuit, acolo a căzut fără viaţă. Pe fereastră, prin zăbrele, Se uită mama lui Sisera, şi strigă: ,,Pentruce zăboveşte carul lui să vină? Pentruce vin carăle lui aşa de încet?`` Cele mai înţelepte dintre femeile ei îi răspund, Şi ea îşi răspunde singură: ,,Negreşit, au găsit pradă! Şi -o împărţesc: O fată, două fete de fiecare om; Pradă de haine văpsite pentru Sisera; Pradă de haine văpsite cusute la gherghef, Două haine văpsite şi cusute la gherghef, De pus pe grumazul biruitorului!`` Aşa să piară toţi vrăjmaşii Tăi, Doamne! Dar cei ce -L iubesc sînt ca soarele, cînd se arată în puterea lui``. Ţara a avut odihnă patruzeci de ani.
Rugăciunea de seară — a doua lectură
Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. ,,Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta`` -este cea dintîi poruncă însoţită de o făgăduinţă- ,,ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pămînt.`` Şi voi, părinţilor, nu întărîtaţi la mînie pe copiii voştri, ci creşteţi -i, în mustrarea şi învăţătura Domnului. Robilor, ascultaţi de stăpînii voştri pămînteşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos. Slujiţi-le nu numai cînd sînteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, cari fac din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată dela Domnul, după binele pe care -l va fi făcut. Şi voi, stăpînilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii cari ştiţi că Stăpînul lor şi al vostru este în cer, şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului. Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea pept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n'avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămîneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, avînd mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, avînd picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mîntuirii şi sabia Duhului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii, şi pentru mine, ca, oridecîteori îmi deschid gura, să mi se dea cuvînt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanţuri sînt; pentruca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc. Acum, ca să ştiţi şi voi despre mine, Tihic, prea iubitul frate şi slujitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut totul. Vi l-am trimes înadins, ca să luaţi cunoştinţă despre starea noastră, şi să vă îmbărbăteze inimile. Pace fraţilor, şi dragoste împreună cu credinţa, din partea lui Dumnezeu Tatăl, şi din partea Domnului Isus Hristos! Harul să fie cu toţi cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăţie. Amin
Lecturile urmează Cartea rugăciunii comune din 1662 (domeniu public). Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)
Lecturile zilei, în fiecare dimineață
În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.

