Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Rugăciunea de dimineață — prima lectură

1 Cronici 21

Satana s'a sculat împotriva lui Israel, şi a aţîţat pe David să facă numărătoarea lui Israel. Şi David a zis lui Ioab şi căpeteniilor poporului: ,,Duceţi-vă, de faceţi numărătoarea lui Israel, dela Beer-Şeba, pînă la Dan, şi spuneţi-mi ca să ştiu la cît se ridică numărul poporului.`` Ioab a răspuns: ,,Domnul să facă pe poporul Lui încă de o sută de ori pe atîta! Împărate, domnul meu, nu sînt ei toţi slujitori ai domnului meu? Dar pentruce cere domnul meu lucrul acesta? Pentruce să faci pe Israel să păcătuiască astfel?`` Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab. Şi Ioab a plecat, şi a străbătut tot Israelul; apoi s'a întors la Ierusalim. Ioab a dat lui David cartea numărătorii poporului: în tot Israelul erau o mie de mii şi o sută de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia, iar în Iuda erau patrusute şaptezeci de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia. Între ei n'a numărat şi pe Levi şi Beniamin, căci porunca împăratului i se părea o urîciune. Porunca aceasta n'a plăcut lui Dumnezeu, care a lovit pe Israel. Şi David a zis lui Dumnezeu: ,,Am săvîrşit un mare păcat făcînd lucrul acesta! Acum, iartă fărădelegea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!`` Domnul a vorbit astfel lui Gad, văzătorul lui David: ,,Du-te şi spune lui David: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Îţi pun înainte trei urgii; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.`` Gad s'a dus la David, şi i -a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Primeşte: sau trei ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii nimicit de protivnicii tăi şi atins de sabia vrăjmaşilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului şi ciuma să fie în ţară şi îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ţinutul lui Israel. Vezi acum ce trebuie să răspund Celui ce mă trimete.`` David a răspuns lui Gad: ,,Sînt într'o mare strîmtorare! Să cad în mînile Domnului, căci îndurările Lui sînt nemărginite; dar să nu cad în mînile oamenilor!`` Domnul a trimes ciuma în Israel, şi au căzut şaptezeci de mii de oameni din Israel. Dumnezeu a trimes un înger la Ierusalim, ca să -l nimicească; şi, pe cînd îl nimicea, Domnul S'a uitat, şi I -a părut rău de răul acesta; şi a zis îngerului care nimicea: ,,Destul! Acum, trage-ţi mîna înapoi!`` Îngerul Domnului stătea lîngă aria lui Ornan, Iebusitul. David a ridicat ochii, şi a văzut pe îngerul Domnului stînd între pămînt şi cer, şi ţinînd în mînă sabia scoasă şi întoarsă împotriva Ierusalimului. Atunci David şi bătrînii, înveliţi cu saci, au căzut cu faţa la pămînt. Şi David a zis lui Dumnezeu: ,,Oare n'am poruncit eu numărătoarea poporului? Eu am păcătuit şi am făcut răul acesta; dar oile acestea, ce au făcut oare? Doamne, Dumnezeul meu, mîna Ta să fie dar peste mine şi peste casa tatălui meu şi să nu peardă pe poporul Tău!`` Îngerul Domnului a spus lui Gad să vorbească lui David, să se suie să ridice un altar Domnului în aria lui Ornan, Iebusitul. David s'a suit, după cuvîntul pe care -l spusese Gad în Numele Domnului. Ornan s'a întors şi a văzut îngerul, şi cei patru fii ai lui s'au ascuns împreună cu el: treiera grîul atunci. Cînd a ajuns David la Ornan, Ornan s'a uitat, şi a zărit pe David; apoi a ieşit din arie, şi s'a închinat înaintea lui David, cu faţa la pămînt. David a zis lui Ornan: ,,Dă-mi locul ariei să zidesc în el un altar Domnului; dă-mi -l pe preţul lui în argint, ca să se depărteze urgia deasupra poporului.`` Ornan a răspuns lui David: ,,Ia -l, şi să facă domnul meu împăratul ce va crede; iată eu dau boii pentru arderea de tot, carăle în loc de lemne, şi grîul pentru darul de mîncare, toate le dau.`` Dar împăratul David a zis lui Ornan: ,,Nu! Vreau să -l cumpăr pe preţul lui în argint, căci nu voi da Domnului ce este al tău, şi nu voi aduce o ardere de tot care să nu mă coste nimic.`` Şi David a dat lui Ornan şase sute de sicli de aur pentru locul ariei. David a zidit acolo un altar Domnului, şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire. A chemat pe Domnul, şi Domnul i -a răspuns prin foc, care s'a pogorît din cer pe altarul arderii de tot. Atunci Domnul a vorbit îngerului, care şi -a vîrît iarăş sabia în teacă. Pe vremea aceasta, David, văzînd că Domnul îl ascultase în aria lui Ornan, Iebusitul, aducea jertfe acolo. Dar locaşul Domnului, făcut de Moise în pustie, şi altarul arderilor de tot, erau atunci pe înălţimea Gabaonului. David nu putea să meargă înaintea acestui altar să caute pe Dumnezeu, pentru că îl înspăimîntase sabia îngerului Domnului.

Rugăciunea de dimineață — a doua lectură

Faptele Apostolilor 2

În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaş loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vînt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s'au aşezat cîte una pe fiecare din ei. Şi toţi s'au umplut de Duh Sfînt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile cari sînt supt cer. Cînd s'a auzit sunetul acela, mulţimea s'a adunat şi a rămas încremenită; pentrucă fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: ,,Toţi aceştia cari vorbesc, nu sînt Galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, Iudei sau prozeliţi, Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!`` Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către alţii: ,,Ce vrea să zică aceasta?`` Dar alţii îşi băteau joc, şi ziceau: ,,Sînt plini de must!`` Atunci Petru s'a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul, şi le -a zis: ,,Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei cari locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele! Oamenii aceştia nu sînt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decît al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel: ,,În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrînii voştri vor visa visuri! Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci. Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pămînt, sînge, foc şi un vîrtej de fum; soarele se va preface în întunerec, şi luna în sînge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit.`` Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe cari le -a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; pe Omul acesta, dat în mînile voastre, după sfatul hotărît şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorît prin mîna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L -a înviat, deslegîndu -I legăturile morţii, pentrucă nu era cu putinţă să fie ţinut de ea. Căci David zice despre El: ,,Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentrucă El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea, mi se bucură inima, şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde: căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea. Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, şi Mă vei umplea de bucurie cu starea Ta de faţă.`` Cît despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormîntul lui este în mijlocul nostru pînă în ziua de azi. Fiindcă David era prooroc, şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurămînt că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie, despre învierea lui Hristos a proorocit şi a vorbit el, cînd a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea putrezirea. Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi sîntem martori ai lui. Şi acum, odată ce S'a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit dela Tatăl făgăduinţa Duhului Sfînt, a turnat ce vedeţi şi auziţi. Căci David nu s'a suit în ceruri, ci el singur zice: ,,Domnul a zis Domnului meu: ,Şezi la dreapta Mea, pînăce voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.` Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.`` După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: ,,Fraţilor, ce să facem?`` ,,Pocăiţi-vă``, le -a zis Petru, ,,şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfîntului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sînt departe acum, în oricît de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.`` Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna, şi zicea: ,,Mîntuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.`` Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s'au adaus aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frîngerea pînii, şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi dela Templu în fiecare zi, frîngeau pînea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mîntuiţi.

Rugăciunea de seară — prima lectură

1 Cronici 22

Şi David a zis: ,,Aici să fie Casa Domnului Dumnezeu, şi aici să fie altarul arderilor de tot pentru Israel.`` David a strîns pe străinii din ţara lui Israel, şi a însărcinat pe cioplitorii de piatră să pregătească pietre cioplite pentru zidirea Casei lui Dumnezeu. A pregătit şi fer din belşug pentru cuiele dela aripile uşilor şi pentru scoabe, aramă atît de multă încît nu puteau s'o numere, şi lemne de cedru fără număr, căci Sidonienii şi Tirienii aduseseră lui David lemne de cedru din belşug. David zicea: ,,Fiul meu Solomon este tînăr şi plăpînd, şi casa care va fi zidită Domnului trebuie să fie de mare faimă şi slavă în toate ţările; de aceea vreau să -i pregătesc cele de trebuinţă pentru zidirea ei.`` Şi David a făcut mari pregătiri înainte de moarte. David a chemat pe fiul său Solomon, şi i -a poruncit să zidească o casă Domnului, Dumnezeul lui Israel. David a zis lui Solomon: ,,Fiul meu, aveam de gînd să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu. Dar cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,Tu ai vărsat mult sînge, şi ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sînge pe pămînt. Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei, şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu -l din mîna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon (Pace), şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui. El va zidi o casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu, şi Eu îi voi fi Tată; şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui în Israel.` Acum, fiule, Domnul să fie cu tine, ca să propăşeşti şi să zideşti Casa Domnului, Dumnezeului tău, cum a spus El despre tine! Numai să-ţi dea Domnul înţelepciune şi pricepere, şi să te facă să domneşti peste Israel în păzirea legii Domnului, Dumnezeului tău! Atunci vei propăşi, dacă vei căuta să împlineşti legile şi poruncile pe cari le -a dat lui Moise Domnul pentru Israel. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, nu te teme şi nu te spăimînta. Iată, prin străduinţele mele, am pregătit pentru Casa Domnului o sută de mii de talanţi de aur, un milion de talanţi de argint, şi o mulţime de aramă şi de fer, care nu se poate cîntări, căci este foarte mult; am pregătit deasemenea lemne şi pietre, şi vei mai adăuga şi tu. Tu ai la tine un mare număr de lucrători, cioplitori de piatră, şi tîmplari, şi oameni îndemînatici în tot felul de lucrări. Aurul, argintul, arama şi ferul sînt fără număr. Scoală-te dar şi lucrează, şi Domnul să fie cu tine.`` David a poruncit tuturor căpeteniilor lui Israel să vină în ajutor fiului său Solomon, zicînd: ,,Domnul, Dumnezeul vostru, nu este oare cu voi, şi nu v'a dat El odihnă de toate părţile? Căci a dat în mînile mele pe locuitorii ţării, şi ţara este supusă înaintea Domnului şi înaintea poporului Său. Puneţi-vă acum inima şi sufletul să caute pe Domnul, Dumnezeul vostru; sculaţi-vă, şi zidiţi sfîntul locaş al Domnului Dumnezeu, ca să aduceţi chivotul legămîntului Domnului şi uneltele închinate lui Dumnezeu în casa care va fi zidită Numelui Domnului.``

Rugăciunea de seară — a doua lectură

Evrei 7

În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea Înalt, -care a întîmpinat pe Avraam cînd acesta se întorcea dela măcelul împăraţilor, care l -a binecuvîntat, care a primit dela Avraam zeciuială din tot, -care, după însemnarea numelui său, este întîi, ,,Împărat al neprihănirii``, apoi şi ,,Împărat al Salemului``, adică ,,Împărat al păcii``; fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavînd nici început al zilelor, nici sfîrşit al vieţii, -dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, -rămîne preot în veac. Vedeţi bine dar cît de mare a fost el, dacă pînă şi patriarhul Avraam i -a dat zeciuială din prada de război! Aceia dintre fiii lui Levi, cari îndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială dela norod, adică dela fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam. Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială dela Avraam, şi a binecuvîntat pe cel ce avea făgăduinţele. Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvîntat de cel mai mare. Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială, sînt nişte oameni muritori; pe cînd acolo, o ia cineva, despre care se mărturiseşte că este viu. Mai mult, însuş Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam; căci era încă în coapsele strămoşului său, cînd a întîmpinat Melhisedec pe Avraam. Dacă, dar, desăvîrşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor, -căci supt preoţia aceasta a primit poporul Legea-ce nevoie mai era să se ridice un alt preot ,,după rînduiala lui Melhisedec``, şi nu după rînduiala lui Aaron? Pentrucă, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecît să aibă loc şi o schimbare a Legii. În adevăr, Acela despre care sînt zise aceste lucruri, face parte dintr'o altă seminţie, din care nimeni n'a slujit altarului. Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n'a zis nimic cu privire la preoţie. Lucrul acesta se face şi mai luminos cînd vedem ridicîndu-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, pus nu prin legea unei porunci pămînteşti, ci prin puterea unei vieţi neperitoare. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: ,,Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec``. Astfel, pe deoparte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei- căci Legea n'a făcut nimic desăvîrşit-şi pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Şi fiindcă lucrul acesta nu s'a făcut fără jurămînt, - căci, pe cînd Leviţii se făceau preoţi fără jurămînt, Isus S'a făcut preot prin jurămîntul Celui ce I -a zis: ,,Domnul a jurat, şi nu Se va căi: ,Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec`, - prin chiar faptul acesta, El s'a făcut chezăşul unui legămînt mai bun. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentrucă moartea îi împiedica să rămînă pururea. Dar El, fiindcă rămîne ,,în veac``, are o preoţie, care nu poate trece dela unul la altul. De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfînt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai pe sus de ceruri, care n'are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întîi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l -a făcut odată pentru totdeauna, cînd S'a adus jertfă pe Sine însuş. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvîntul jurămîntului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvîrşit pentru vecinicie.

Lecturile urmează Cartea rugăciunii comune din 1662 (domeniu public). Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.