Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Epistola

Isaia 50:5-10

Domnul Dumnezeu Mi -a deschis urechea, şi nu M'am împotrivit, nici nu M'am tras înapoi. Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări. Dar Domnul Dumnezeu M'a ajutat; de aceea nu M'am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine. Cel ce Mă îndreptăţeşte este aproape: ,Cine va vorbi împotriva Mea? Să ne înfăţişăm împreună!` ,Cine este protivnicul Meu? Să înainteze spre Mine!` Iată, Domnul Dumnezeu Mă ajută: cine Mă va osîndi? Într'adevăr, se prefac cu toţii în zdrenţe ca o haină: molia îi va mînca. Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întunerec şi n'are lumină, să se încreadă în Numele Domnului, şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!

Evanghelia

Ioan 12:1-9

Cu şase zile înainte de Paşte, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort, şi pe care îl înviase din morţi. Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din ceice şedeau la masă cu El. Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus, şi I -a şters picioarele cu părul ei; şi s'a umplut casa de mirosul mirului. Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să -L vîndă, a zis: ,,De ce nu s'a vîndut acest mir cu trei sute de lei, şi să se fi dat săracilor?`` Zicea lucrul acesta nu pentrucă purta grijă de săraci, ci pentrucă era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea. Dar Isus a zis: ,,Lasă -o în pace; căci ea l -a păstrat pentru ziua îngropării Mele. Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.`` O mare mulţime de Iudei au aflat că Isus era în Betania; şi au venit acolo, nu numai pentru Isus, ci ca să vadă şi pe Lazăr, pe care -l înviase din morţi.

Lecturile urmează Misalul Roman din 1962 (domeniu public). Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.