Lecturile zilei
Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.
Epistola
Cinsteşte pe văduvele cari sînt cu adevărat văduve. Dacă o văduvă are copii sau nepoţi dela copii, aceştia să se deprindă să fie evlavioşi întîi faţă de cei din casa lor, şi să răsplătească ostenelile părinţilor, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, şi -a pus nădejdea în Dumnezeu, şi stăruieşte, zi şi noapte, în cereri şi rugăciuni. Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăieşte, este moartă. Porunceşte şi aceste lucruri, ca să fie fără vină. Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s'a lepădat de credinţă, şi este mai rău decît un necredincios. O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n'aibă mai puţin de şaizeci de ani, să nu fi avut decît un singur bărbat; să fie cunoscută pentru faptele ei bune; să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună.
Evanghelia
Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într -o ţarină. Omul care o găseşte, o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are, şi cumpără ţarina aceea. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Şi, cînd găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are, şi -l cumpără. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti. Dupăce s'a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun, şi aruncă afară ce este rău. Tot aşa va fi şi la sfîrşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni, şi -i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.`` ,,Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?`` i -a întrebat Isus. -,,Da, Doamne``, I-au răspuns ei. Şi El le -a zis: ,,De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.``
Lecturile urmează Misalul Roman din 1962 (domeniu public). Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)
Lecturile zilei, în fiecare dimineață
În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.

