Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Epistola

1 Timotei 5:3-10

Cinsteşte pe văduvele cari sînt cu adevărat văduve. Dacă o văduvă are copii sau nepoţi dela copii, aceştia să se deprindă să fie evlavioşi întîi faţă de cei din casa lor, şi să răsplătească ostenelile părinţilor, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, şi -a pus nădejdea în Dumnezeu, şi stăruieşte, zi şi noapte, în cereri şi rugăciuni. Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăieşte, este moartă. Porunceşte şi aceste lucruri, ca să fie fără vină. Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s'a lepădat de credinţă, şi este mai rău decît un necredincios. O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n'aibă mai puţin de şaizeci de ani, să nu fi avut decît un singur bărbat; să fie cunoscută pentru faptele ei bune; să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună.

Evanghelia

Luca 7:11-16

În ziua următoare, Isus Se ducea într'o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi norod mult. Cînd S'a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate. Domnul, cînd a văzut -o, I s'a făcut milă de ea, şi i -a zis: ,,Nu plînge!`` Apoi S'a apropiat, şi S'a atins de raclă. Ceice o duceau, s'au oprit. El a zis: ,,Tinerelule, scoală-te, îţi spun!`` Mortul a şezut în capul oaselor, şi a început să vorbească. Isus l -a dat înapoi maicii lui. Toţi au fost cuprinşi de frică, slăveau pe Dumnezeu, şi ziceau: ,,Un mare prooroc s'a ridicat între noi; şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.``

Lecturile urmează Misalul Roman din 1962 (domeniu public). Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.