Lecturile zilei
Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.
Epistola
,,Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M'a chemat din sînul mamei şi M'a numit dela ieşirea din pîntecele mamei. Mi -a făcut gura ca o sabie ascuţită, M'a acoperit cu umbra mînii Lui; şi M'a făcut o săgeată ascuţită, M'a ascuns în tolba Lui cu săgeţi, şi Mi -a zis: ,Israele, Tu eşti Robul Meu, în care Mă voi slăvi.` Şi acum, Domnul vorbeşte, El, care M'a întocmit din pîntecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov, şi pe Israel, care este încă împrăştiat; căci Eu sînt preţuit înaintea Domnului, şi Dumnezeul Meu este tăria Mea. El zice: ,Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mîntuirea pînă la marginile pămîntului. Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfîntul lui Israel, către Cel dispreţuit şi urît de popor, către Robul celor puternici: ,Împăraţii vor vedea lucrul acesta, şi se vor scula, şi voivozii se vor arunca la pămînt şi se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfîntului lui Israel, care Te -a ales.``
Evanghelia
Elisavetei i s'a împlinit vremea să nască; şi a născut un fiu. Vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare îndurare faţă de ea, şi se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur, şi voiau să -i pună numele Zaharia, după numele tatălui său. Dar mama lui a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Nu. Ci are să se cheme Ioan.`` Ei i-au zis: ,,Nimeni din rubedeniile tale nu poartă numele acesta.`` Şi au început să facă semne tatălui său, ca să ştie cum ar vrea să -i pună numele. Zaharia a cerut o tăbliţă de scris, şi a scris, zicînd: ,,Numele lui este Ioan.`` Şi toţi s'au minunat. În clipa aceea, i s'a deschis gura, i s'a deslegat limba, şi el vorbea şi binecuvînta pe Dumnezeu. Pe toţi vecinii i -a apucat frica, şi în tot ţinutul acela muntos al Iudeii, se vorbea despre toate aceste lucruri. Toţi ceice le auzeau, le păstrau în inima lor, şi ziceau: ,,Oare ce va fi pruncul acesta?`` Şi mîna Domnului era într'adevăr cu el. Zaharia, tatăl lui, s'a umplut de Duhul Sfînt, a proorocit, şi a zis: ,,Binecuvîntat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentrucă a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său.
Lecturile urmează Misalul Roman din 1962 (domeniu public). Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)
Lecturile zilei, în fiecare dimineață
În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.

