Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Hosea 8

Pune trîmbiţa în gură! Vrăjmaşul vine ca un vultur peste Casa Domnului! Căci au călcat legămîntul Meu, şi au păcătuit împotriva Legii Mele. Atunci vor striga către Mine: ,,Dumnezeule, noi Te cunoaştem, noi, Israel!`` - Israel a lepădat binele cu scîrbă; de aceea vrăjmaşul îi va urmări. Au pus împăraţi fără porunca Mea, şi căpetenii fără ştirea Mea; au făcut idoli din argintul şi aurul lor: deaceea vor fi nimiciţi. Viţelul tău este o scîrbă, Samario! Mînia Mea s'a aprins împotriva lor! Pînă cînd nu vor voi ei să se ţină curaţi? Idolul acesta vine din Israel, un lucrător l -a făcut, şi nu este Dumnezeu. Deaceea, viţelul Samariei va fi făcut bucăţi! Fiindcă au sămănat vînt, vor secera furtună. Nu le va creşte un spic de grîu; ce va răsări, nu va da făină, şi dacă ar da, ar mînca -o străinii. Israel este nimicit! Acum ei au ajuns printre neamuri ca un vas fără preţ. Căci s'au dus în Asiria, ca un măgar sălbatic care umblă răsleţ. Efraim a dat daruri ca să aibă prieteni! Chiar dacă ei dau daruri neamurilor, tot îi voi apăsa, ca să înceteze pentru puţină vreme să mai ungă vreun împărat şi domni. Căci Efraim a zidit multe altare ca să păcătuiască, şi altarele acestea l-au făcut să cadă în păcat. Chiar dacă -i scriu toate poruncile Legii Mele, totuş ele sînt privite ca ceva străin. Ei junghie vitele pe cari Mi le aduc, şi carnea le -o mînîncă; deaceea Domnul nu le primeşte! Acum Domnul Îşi aduce aminte de nelegiuirea lor, şi le va pedepsi păcatele: se vor întoarce în Egipt! Căci Israel a uitat pe Cel ce l -a făcut, şi -a zidit palate, şi Iuda a înmulţit cetăţile întărite; deaceea voi trimete foc în cetăţile lor, şi le va mistui palatele.

Responsorial Psalm

Psalm 51

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David. Făcut cînd a venit la el proorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba.) Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvîrşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărîrea Ta, şi fără vină în judecata Ta. Iată că sînt născut în nelegiuire, şi în păcat m'a zămislit mama mea. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adîncul inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înlăuntrul meu! Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decît zăpada. Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele, pe cari le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. Întoarce-Ţi privirea dela păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele! Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda dela Faţa Ta, şi nu lua dela mine Duhul Tău cel Sfînt. Dă-mi iarăş bucuria mîntuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă! Atunci voi învăţa căile Tale pe ceice le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine. Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sîngelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta. Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta. Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sînt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mîhnită. În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului, şi zideşte zidurile Ierusalimului! Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi de tot şi jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei.

Second Reading

Colossians 4

Stăpînilor, daţi robilor voştri ce le datoraţi, şi ce li se cuvine, căci ştiţi că şi voi aveţi un Stăpîn în cer. Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţămiri. Rugaţi-vă tot odată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvînt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată, mă găsesc în lanţuri: ca s'o fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc despre ea. Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea. Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia. Tot ce este cu privire la mine, vă va spune Tihic, fratele prea iubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul. Vi l-am trimes înadins, ca să luaţi cunoştinţă despre starea noastră, şi să vă mîngîie inimile. L-am trimes împreună cu Onisim, fratele credincios şi prea iubit, care este dintr'ai voştri. Ei vă vor spune tot ce se petrece pe aici. Aristarh, tovarăşul meu de temniţă, vă trimete sănătate; tot aşa şi Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care aţi primit porunci... dacă vine la voi, să -l primiţi bine), şi Isus, zis Iust: ei sînt din numărul celor tăiaţi împrejur, şi singurii cari au lucrat împreună cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu, oameni cari mi-au fost de mîngăiere. Epafra, care este dintr'ai voştri, vă trimete sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentruca, desăvîrşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu. Căci vă mărturisesc că are o mare rîvnă pentru voi, pentru cei din Laodicea şi pentru cei din Ierapole. Luca, doftorul prea iubit, şi Dima, vă trimet sănătate. Spuneţi sănătate fraţilor din Laodicea, şi lui Nimfa, şi Bisericii din casa lui. După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica Laodicenilor; şi voi, la rîndul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodicea. Şi spuneţi lui Arhip: ,,Ia seama să împlineşti bine slujba pe care ai primit -o în Domnul.`` Urarea de sănătate este cu mîna mea: Pavel. Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele. Harul să fie cu voi! Amin

Gospel

John 16

V-am spus aceste lucruri, pentruca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere. Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea cînd, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. Şi se vor purta astfel cu voi, pentrucă n'au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. V'am spus aceste lucruri, pentruca, atunci cînd le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus dela început, pentrucă eram cu voi. Acum Mă duc la Cel ce M'a trimes; şi nimeni din voi nu Mă întreabă: ,Unde Te duci?` Dar, pentrucă v'am spus aceste lucruri, întristarea v'a umplut inima. Totuş, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mîngîietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi -L voi trimete. Şi cînd va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine; în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata: fiindcă stăpînitorul lumii acesteia este judecat. Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Cînd va veni Mîngîietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi dela El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentrucă va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl, este al Meu; deaceea am zis că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi. Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea; apoi iarăş peste puţină vreme, Mă veţi vedea, pentrucă Mă duc la Tatăl.`` La auzul acestor vorbe, unii din ucenicii Lui au zis între ei: ,,Ce însemnează cuvintele acestea: ,Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea;` şi: ,Apoi iarăş peste puţină vreme Mă veţi vedea?` Şi: ,Pentrucă Mă duc la Tatăl?`` Ei ziceau deci: ,,Ce însemnează aceasta: ,Peste puţină vreme?` Nu ştim ce vrea să spună.`` Isus a cunoscut că voiau să -L întrebe, şi le -a zis: ,,Vă întrebaţi între voi ce însemnează cuvintele: ,Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea;` şi: ,Apoi iarăş peste puţină vreme, Mă veţi vedea?` Adevărat, adevărat vă spun că, voi veţi plînge şi, vă veţi tîrgui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, cînd este în durerile naşterii, se întristează, pentrucă i -a sosit ceasul; dar dupăce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s'a născut un om pe lume. Tot aşa şi voi: acum sînteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăş, inima vi se va bucura, şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat, vă spun că, orice veţi cere dela Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Pînă acum n'aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentruca bucuria voastră să fie deplină. V'am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul cînd nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl. În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu, şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl însuş vă iubeşte, pentrucă M'aţi iubit, şi aţi crezut că am ieşit dela Dumnezeu. Am ieşit dela Tatăl, şi am venit în lume; acum las lumea, şi Mă duc la Tatăl.`` Ucenicii Săi I-au zis: ,,Iată că acum vorbeşti desluşit, şi nu spui nicio pildă. Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile, şi n'ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieşit dela Dumnezeu.`` ,,Acum credeţi?`` le -a răspuns Isus. ,,Iată că vine ceasul, şi a şi venit, cînd veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sînt singur, căci Tatăl este cu Mine. V'am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.``

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.