Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Isaiah 41

,,Tăceţi, ostroave, şi ascultaţi-Mă! Să-şi învioreze popoarele puterea, să înainteze, şi să vorbească! Să ne apropiem şi să ne judecăm împreună. Cine a ridicat dela răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri şi împăraţi? Cine le face sabia praf, şi arcul o pleavă luată de vînt? El îi urmăreşte, merge în pace pe un drum pe care n'a mai călcat nici odată cu piciorul lui. Cine a făcut şi a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile dela început, Eu, Domnul, cel dintîi şi Acelaş pînă în cele din urmă veacuri. Ostroavele văd lucrul acesta şi se tem, capetele pămîntului tremură: se apropie şi vin. Se ajută unul pe altul, şi fiecare zice fratelui său: ,Fii cu inimă!` Lemnarul îmbărbătează pe argintar; celce lustruieşte cu ciocanul îmbărbătează pe celce bate pe nicovală, zicînd despre îmbinare: ,Este bună!` şi ţintuieşte idolul în cuie ca să nu se clatine.`` Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămînţa lui Avraam, prietenul Meu, tu, pe care te-am luat dela marginile pămîntului, şi pe care te-am chemat dintr'o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: ,,Tu eşti robul Meu, te aleg, şi nu te lepăd!`` nu te teme, căci Eu sînt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare. Iată, înfruntaţi, şi acoperiţi de ruşine, vor fi toţi ceice sînt mîniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri, ceice ţi se împotrivesc. Îi vei căuta, şi nu -i vei mai găsi, pe ceice se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi perduţi cei ce se războiau cu tine. Căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mîna dreaptă şi-ţi zic: ,,Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor! Nu te teme de nimic, vermele lui Iacov, şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor, -zice Domnul, -şi Sfîntul lui Israel este Mîntuitorul tău. Iată, te fac o sanie ascuţită, nouă de tot, cu mulţi dinţi; vei zdrobi, vei sfărîma munţii, şi vei face dealurile ca pleava. Le vei vîntura, şi le va lua vîntul, şi un vîrtej le va risipi, dar tu, te vei bucura în Domnul, te vei făli cu Sfîntul lui Israel. Cei nenorociţi şi cei lipsiţi caută apă, şi nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu -i voi părăsi. Voi face să izvorască rîuri pe dealuri, şi izvoare în mijlocul văilor; voi preface pustia în iaz, şi pămîntul uscat în şivoaie de ape; voi sădi cedri, salcîmi, mirţi şi măslini în pustie; voi pune chiparoşi, ulmi, şi merişori turceşti la un loc în pustie, ca să vadă cu toţii şi să ştie, să priceapă şi să înţeleagă că mîna Domnului a făcut aceste lucruri, şi Sfîntul lui Israel le -a zidit.`` ,,Apăraţi-vă pricina, -zice Domnul-arătaţi-vă dovezile cele mai tari``, zice Împăratul lui Iacov. ,,Să le arate, şi să ne spună ce are să se întîmple; cari sînt proorociile pe cari le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele, şi să le vedem împlinirea; sau, vestiţi-ne viitorul. Spuneţi-ne ce se va întîmpla mai tîrziu, ca să ştim că sînteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii. Iată că nu sînteţi nimic şi lucrarea voastră este nimic; o scîrbă este cine vă alege pe voi. Am sculat pe cineva dela miazănoapte, şi vine dela răsărit; el cheamă Numele Meu; trece peste voivozi ca pe noroi şi -i calcă în picioare cum calcă olarul lutul. Cine a vestit lucrul acesta dela început, ca să -l ştim, şi cu mult înainte, ca să zicem: ,Are dreptate?` Nimeni nu l -a vestit, nimeni nu l -a proorocit, şi nimeni n'a auzit cuvintele voastre. Eu, Cel dintîi, am zis Sionului: ,Iată -i, iată -i!` Şi Ierusalimului: ,Îţi trimet un vestitor de veşti bune!` Căci Mă uit, şi nu este nimeni, nimeni între ei care să proorocească şi care să poată răspunde, dacă -l voi întreba. Iată că toţi sînt nimic, lucrările lor sînt zădarnice, idolii lor sînt o suflare goală!``

Responsorial Psalm

Psalm 51

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David. Făcut cînd a venit la el proorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba.) Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvîrşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărîrea Ta, şi fără vină în judecata Ta. Iată că sînt născut în nelegiuire, şi în păcat m'a zămislit mama mea. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adîncul inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înlăuntrul meu! Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decît zăpada. Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele, pe cari le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. Întoarce-Ţi privirea dela păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele! Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda dela Faţa Ta, şi nu lua dela mine Duhul Tău cel Sfînt. Dă-mi iarăş bucuria mîntuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă! Atunci voi învăţa căile Tale pe ceice le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine. Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sîngelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta. Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta. Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sînt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mîhnită. În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului, şi zideşte zidurile Ierusalimului! Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi de tot şi jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei.

Second Reading

Hebrews 2

De aceea, cu atît mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile, pe cari le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. Căci, dacă Cuvîntul vestit prin îngeri s'a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi -a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mîntuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întîi de Domnul, ne -a fost adeverită de cei ce au auzit -o, în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfînt, împărţite după voia Sa! În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre care vorbim. Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: ,,Ce este omul, ca să-Ţi aduci amine de el, sau fiul omului, ca să -l cercetezi? L-ai făcut pentru puţină vreme mai pe jos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mînilor Tale: toate le-ai supus supt picioarele lui.`` În adevăr, dacă i -a supus toate, nu i -a lăsat nimic nesupus. Totuş, acum, încă nu vedem că toate îi sînt supuse. Dar pe Acela, care a fost făcut ,,pentru puţină vreme mai pe jos decît îngerii``, adică pe Isus, Îl vedem ,,încununat cu slavă şi cu cinste``, din pricina morţii, pe care a suferit -o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi. Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sînt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvîrşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mîntuirii lor. Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sînt sfinţiţi, sînt dintr'unul. De aceea, Lui nu -I este ruşine să -i numească ,,fraţi``, cînd zice: ,,Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cînta lauda în mijlocul adunării.`` Şi iarăş: ,,Îmi voi pune încrederea în El.`` Şi în alt loc: ,,Iată-Mă, Eu şi copiii, pe cari Mi i -a dat Dumnezeu!`` Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia, cari prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor. Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că El însuş a fost ispitit în ceeace a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sînt ispitiţi.

Gospel

Matthew 22

Isus a luat cuvîntul, şi le -a vorbit iarăş în pilde. Şi a zis: ,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său. A trimes pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n'au vrut să vină. A trimes iarăş alţi robi, şi le -a zis: ,Spuneţi celor poftiţi: ,,Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sînt gata, veniţi la nuntă.` Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui. Ceilalţi au pus mîna pe robi, şi-au bătut joc de ei, şi i-au omorît. Cînd a auzit împăratul s'a mîniat; a trimes oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia, şi le -a ars cetatea. Atunci a zis robilor săi: ,Nunta este gata; dar cei poftiţi n'au fost vrednici de ea. Duceţi-vă dar la răspîntiile drumurilor, şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe cari -i veţi găsi.` Robii au ieşit la răspîntii, au strîns pe toţi pe cari i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s'a umplut de oaspeţi. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. ,Prietene,` i -a zis el, ,cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?` Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: ,Legaţi -i mînile şi picioarele, şi luaţi -l şi aruncaţi -l în întunerecul de afară; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor. Căci mulţi sînt chemaţi, dar puţini sînt aleşi.`` Atunci Fariseii s'au dus şi s'au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba. Au trimes la El pe ucenicii lor împreună cu Irodianii, cari I-au zis: ,,Învăţătorule, ştim că eşti adevărat, şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentrucă nu cauţi la faţa oamenilor. Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?`` Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: ,,Pentruce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-Mi banul birului.`` Şi ei I-au adus un ban (Greceşte: dinar.). El i -a întrebat: ,,Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sînt?`` ,,Ale Cezarului,`` I-au răspuns ei. Atunci El le -a zis: ,,Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!`` Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat, şi au plecat.`` În aceeaş zi, au venit la Isus Saducheii, cari zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare: ,,Învăţătorule, Moise a zis: ,Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său, şi să -i ridice urmaş.` Erau dar la noi şapte fraţi. Cel dintîi s'a însurat, şi a murit; şi, fiindcă n'avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui. Tot aşa şi al doilea, şi al treilea, pînă la al şaptelea. La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia. La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut -o de nevastă. Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Cît priveşte învierea morţilor, oare n'aţi citit ce vi s'a spus de Dumnezeu, cînd zice: ,Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?` Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii.`` Noroadele, cari ascultau, au rămas uimite de învăţătura lui Isus. Cînd au auzit Fariseii că Isus a astupat gura Saducheilor, s'au strîns la un loc. Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să -L ispitească, I -a pus întrebarea următoare: ,,Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?`` Isus i -a răspuns: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.`` ,,Aceasta este cea dintîi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.` În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.`` Pe cînd erau strînşi la un loc Fariseii, Isus i -a întrebat: Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?`` ,,Al lui David``, I-au răspuns ei. Şi Isus le -a zis: ,,Cum atunci David, fiind însuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, cînd zice: ,Domnul a zis Domnului Meu: ,,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale? Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?`` Nimeni nu I -a putut răspunde un cuvînt. Şi, din ziua aceea, n'a îndrăznit nimeni să -I mai pună întrebări.

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.