Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Isaiah 48
,,Ascultaţi lucrul acesta, casa lui Iacov, voi, cari purtaţi numele lui Israel, şi cari aţi ieşit din apele lui Iuda; voi, cari aţi jurat pe Numele Domnului, şi cari chemaţi pe Dumnezeul lui Israel, dar nu în adevăr, nici cu neprihănire! Căci ei îşi trag numele dela cetatea sfîntă, şi se bizuiesc pe Dumnezeul lui Israel, al cărui Nume este Domnul oştirilor. De multă vreme am făcut cele dintîi proorocii, din gura Mea au ieşit, şi Eu le-am vestit: deodată am lucrat, şi s'au împlinit. Ştiind că eşti împietrit, că grumazul îţi este un drug de fier, şi că ai o frunte de aramă, ţi-am vestit de mult aceste lucruri, ţi le-am spus mai înainte ca să se întîmple, ca să nu poţi să zici: ,Idolul meu le -a făcut, chipul meu cioplit sau chipul meu turnat le -a poruncit!` Ai auzit toate aceste lucruri pe cari le vezi acum! Şi nu vreţi să le mărturisiţi acum?... De acum, îţi vestesc lucruri noi, ascunse, necunoscute de tine. Ele se fac în timpul de faţă, şi nu fac parte din trecut; pînă în ziua de azi n'aveai nicio cunoştinţă despre ele, ca să nu poţi zice: ,Iată, că le ştiam.` Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai ştiut, şi nici nu-ţi era deschisă odinioară urechea la ele: căci ştiam că ai să fii necredincios, şi că din naştere ai fost numit răzvrătit. Din pricina Numelui Meu, sînt îndelung răbdător, pentru slava Mea Mă opresc faţă de tine, ca să nu te nimicesc. Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei. Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea. ,,Ascultă-Mă, Iacove! Şi tu, Israele, pe care te-am chemat! Eu, Eu sînt Cel dintîi, şi tot Eu sînt şi Cel din urmă. Mîna Mea a întemeiat pămîntul, şi dreapta Mea a întins cerurile: cum le-am chemat, s'au şi înfăţişat îndată. Strîngeţi-vă cu toţii şi ascultaţi! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Acela pe care -l iubeşte Domnul va împlini voia Lui împotriva Babilonului, şi braţul lui va apăsa asupra Haldeilor. Eu am vorbit, şi Eu l-am şi chemat; Eu l-am adus, şi lucrarea lui va izbuti. Apropiaţi-vă de Mine, şi ascultaţi! Dela început, n'am vorbit în ascuns, dela obîrşia acestor lucruri, am fost de faţă. Şi acum, Domnul Dumnezeu m'a trimes cu Duhul Său. Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfîntul lui Israel: ,Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos, şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi! O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un rîu, şi fericirea ta ca valurile mării. Sămînţa ta ar fi fost ca nisipul, şi roadele pîntecelui tău ca boabele de nisip; numele tău n'ar fi fost şters şi nimicit înaintea Mea. Ieşiţi din Babilon, fugiţi din mijlocul Haldeilor! Vestiţi, trîmbiţaţi cu glas de veselie, daţi de ştire pînă la capătul pămîntului, spuneţi: ,Domnul a răscumpărat pe robul Său Iacov! Şi nu vor suferi de sete în pustiurile în cari -i va duce: ci va face să curgă pentru ei apă din stîncă, va despica stînca, şi va curge apa. Cei răi n'au pace, zice Domnul.
Responsorial Psalm
Psalm 65
(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David. O cîntare.) Cu încredere, Dumnezeule, vei fi lăudat în Sion, şi împlinite vor fi juruinţele cari Ţi-au fost făcute. Tu asculţi rugăciunea, de aceea toţi oamenii vor veni la Tine. Mă copleşesc nelegiuirile: dar Tu vei ierta fărădelegile noastre. Ferice de cel pe care -l alegi Tu, şi pe care -l primeşti înaintea Ta, ca să locuiască în curţile Tale! Ne vom sătura de binecuvîntarea Casei Tale, de sfinţenia Templului Tău. În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni, Dumnezeul mîntuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pămîntului şi mării! El întăreşte munţii prin tăria Lui, şi este încins cu putere. El potoleşte urletul mărilor, urletul valurilor lor, şi zarva popoarelor. Ceice locuiesc la marginile lumii se înspăimîntă de minunile Tale: Tu umpli de veselie răsăritul şi apusul îndepărtat. Tu cercetezi pămîntul şi -i dai belşug, îl umpli de bogăţii, şi de rîuri dumnezeieşti, pline cu apa. Tu le dai grîu, pe care iată cum îl faci să rodească: îi uzi brazdele, îi sfărîmi bulgării, îl moi cu ploaia, şi -i binecuvintezi răsadul. Încununezi anul cu bunătăţile Tale, şi paşii Tăi varsă belşugul. Cîmpiile pustiei sînt adăpate, şi dealurile sînt încinse cu veselie. Păşunile se acopăr de oi, şi văile se îmbracă cu grîu: toate strigă de bucurie şi cîntă.
Second Reading
Hebrews 9
Legămîntul dintîi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pămîntesc de închinare. În adevăr, s'a făcut un cort. În partea dinainte, numită ,,Locul Sfînt``, era sfeşnicul, masa şi pînile pentru punerea înaintea Domnului; după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema ,,Locul prea sfînt``. El avea un altar de aur pentru tămîie, şi chivotul legămîntului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, şi tablele legămîntului. Deasupra erau heruvimii slavei, cari acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu deamăruntul despre aceste lucruri. Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii cari fac slujbele, intră totdeauna în partea dintîi a cortului. Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, şi nu fără sînge, pe care îl aduce pentru sine însuş şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului. Prin aceasta, Duhul Sfînt arăta că drumul în Locul prea sfînt, nu era încă deschis cîtă vreme sta în picioare cortul dintîi. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, cînd se aduc daruri şi jertfe, cari nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvîrşirea cerută de cugetul lui. Ele sînt doar nişte porunci pămînteşti, date, ca toate cele privitoare la mîncări, băuturi şi felurite spălături, pînă la o vreme de îndreptare. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvîrşit, care nu este făcut de mîni, adică nu este din zidirea aceasta; şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfînt, nu cu sînge de ţapi şi de viţei, ci cu însuş sîngele Său, după ce a căpătat o răscumpărare vecinică. Căci dacă sîngele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S'a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu! Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legămînt nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite supt legămîntul dintîi, cei ce au fost chemaţi, să capete vecinica moştenire, care le -a fost făgăduită. În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l -a făcut. Pentrucă un testament nu capătă putere decît după moarte. N'are nici o putere cîtă vreme trăieşte cel ce l -a făcut. De aceea şi întîiul legămînt n'a fost sfinţit fără sînge. Şi într'adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sînge de viţei şi de ţapi, cu apă, lînă stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul, şi a zis: ,,Acesta este sîngele legămîntului, care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.`` De asemenea, a stropit cu sînge cortul şi toate vasele pentru slujbă. Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sînge; şi fără vărsare de sînge, nu este iertare. Dar, deoarece chipurile lucrurilor cari sînt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decît acestea. Căci Hristos n'a intrat într'un locaş de închinare făcut de mînă omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuş, ca marele preot, care intră în fiecare an în Locul prea sfînt cu un sînge, care nu este al lui; fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori dela întemeierea lumii; pe cînd acum, la sfîrşitul veacurilor, S'a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. Şi, după cum oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S'a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mîntuirea celor ce -L aşteaptă.
Gospel
Mark 11
Cînd s'au apropiat de Ierusalim, şi au fost lîngă Betfaghe şi Betania, înspre muntele Măslinilor, Isus a trimes pe doi din ucenicii Săi, şi le -a zis: ,,Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: îndată ce veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n'a încălecat încă nici un om; deslegaţi -l şi aduceţi-Mi -l. Dacă vă va întreba cineva: ,Pentruce faceţi lucrul acesta?` să răspundeţi: ,Domnul are trebuinţă de el. Şi îndată îl va trimete înapoi aici.`` Ucenicii s'au dus, au găsit măgăruşul legat afară lîngă o uşă, la cotitura drumului, şi l-au deslegat. Unii din cei ce stăteau acolo, le-au zis: ,,Ce faceţi? De ce deslegaţi măgăruşul acesta?`` Ei au răspuns cum le poruncise Isus. Şi i-au lăsat să plece. Au adus măgăruşul la Isus, şi-au aruncat hainele pe el, şi Isus a încălecat pe el. Mulţi oameni îşi aşterneau hainele pe drum, iar alţii presărau ramuri, pe cari le tăiaseră depe cîmp. Cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau după Isus, strigau: ,,Osana! Binecuvîntat este cel ce vine în Numele Domnului! Binecuvîntată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana în cerurile prea înalte!`` Isus a intrat în Ierusalim, şi S'a dus în Templu. Dupăce S'a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania, cu cei doisprezece. A doua zi, după ce au ieşit din Betania, Isus a flămînzit. A zărit de departe un smochin, care avea frunze, şi a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S'a apropiat de smochin, dar n'a găsit decît frunze, căci nu era încă vremea smochinelor. Atunci a luat cuvîntul, şi a zis smochinului: ,,În veac să nu mai mănînce nimeni rod din tine!`` Şi ucenicii au auzit aceste vorbe. Au ajuns în Ierusalim; şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, şi scaunele celor ce vindeau porumbei. Şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu. Şi -i învăţa şi zicea: ,,Oare nu este scris: ,Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile?` Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.`` Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cînd au auzit cuvintele acestea, căutau cum să -L omoare; căci se temeau de El, pentrucă tot norodul era uimit de învăţătura Lui. Oridecîte ori se însera, Isus ieşea afară din cetate. Dimineaţa, cînd treceau pe lîngă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini. Petru şi -a adus aminte de cele petrecute, şi a zis lui Isus: ,,Învăţătorule, uite că smochinul, pe care l-ai blestemat, s'a uscat.`` Isus a luat cuvîntul, şi le -a zis: ,,Aveţi credinţă în Dumnezeu! Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ,Ridică-te şi aruncă-te în mare`, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, cînd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi -l veţi avea. Şi, cînd staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentruca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre. S'au dus din nou în Ierusalim. Şi, pe cînd Se plimba Isus prin Templu, au venit la El preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrînii, şi I-au zis: ,,Cu ce putere faci Tu aceste lucruri? Şi cine Ţi -a dat puterea aceasta ca să le faci?`` Isus le -a răspuns: ,,Am să vă pun şi Eu o întrebare; răspundeţi-Mi la ea, şi apoi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan venea din cer ori dela oameni? Răspundeţi-Mi!`` Ei însă vorbeau astfel între ei: ,,Dacă răspundem: ,Din cer`, va zice: ,Dar de ce nu l-aţi crezut?` Şi dacă vom răspunde: ,Dela oameni...` se temeau de norod, căci toţi socoteau că Ioan a fost în adevăr un prooroc. Atunci au răspuns lui Isus: ,,Nu ştim.`` Şi Isus le -a zis: ,,Nici Eu n'am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.``
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
