Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Isaiah 52
,,Trezeşte-te, trezeşte-te! îmbracă-te în podoaba ta, Sioane! Pune-ţi hainele de sărbătoare, Ierusalime, cetate sfîntă! Căci nu va mai intra în tine nici un om netăiat împrejur sau necurat. Scutură-ţi ţărîna de pe tine, scoală-te, şi şezi în capul oaselor, Ierusalime! Desleagă-ţi legăturile dela gît, fiică, roabă a Sionului! Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Fără plată aţi fost vînduţi, şi nu veţi fi răscumpăraţi cu preţ de argint.` Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Odinioară poporul Meu s'a pogorît să locuiască pentru o vreme în Egipt; apoi Asirianul l -a asuprit fără temei. Şi acum, ce am să fac aici-zice Domnul-cînd poporul Meu a fost luat pe nimic?`` ,,Asupritorii lui strigă de bucurie-zice Domnul-şi cît e ziulica de mare este batjocorit Numele Meu. De aceea poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; de aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: ,Iată-Mă!` Ce frumoase sînt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mîntuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: ,Dumnezeul tău împărăţeşte!`` ,,Iată, glasul străjerilor tăi răsună; ei înalţă glasul, şi strigă toţi de veselie; căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion. Izbucniţi cu toate în strigăte de bucurie, dărămături ale Ierusalimului! Căci Domnul mîngîie pe poporul Său, şi răscumpără Ierusalimul. Domnul Îşi descopere braţul Său cel sfînt, înaintea tuturor neamurilor; şi toate marginile pămîntului vor vedea mîntuirea Dumnezeului nostru.`` ,,Plecaţi, plecaţi, ieşiţi din Babilon! Nu vă atingeţi de nimic necurat! Ieşiţi din mijlocul lui! Curăţiţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului! Nu ieşiţi cu grabă, nu plecaţi în fugă; căci Domnul vă va ieşi înainte şi Dumnezeul lui Israel vă va tăia calea.`` Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus. După cum pentru mulţi a fost o pricină de groază-atît de schimonosită Îi era faţa, şi atît de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor- tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împăraţii vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise, şi vor auzi ce nu mai auziseră.
Responsorial Psalm
Psalm 69
(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat ca şi ,,Crinii``. Un psalm al lui David.) Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi ameninţă apele viaţa. Mă afund în noroi, şi nu mă pot ţinea; am căzut în prăpastie, şi dau apele peste mine. Nu mai pot strigînd, mi se usucă gîtlejul, mi se topesc ochii, privind spre Dumnezeul meu. Cei ce mă urăsc fără temei, sînt mai mulţi decît perii capului meu; ce puternici sînt ceice vor să mă peardă, ceice pe nedrept îmi sînt vrăjmaşi; trebuie să dau înapoi ce n'am furat. Dumnezeule, Tu cunoşti nebunia mea, şi greşelile mele nu-Ţi sînt ascunse. Să nu rămînă de ruşine, din pricina mea, ceice nădăjduiesc în Tine, Doamne, Dumnezeul oştirilor! Să nu roşească de ruşine, din pricina mea, ceice Te caută, Dumnezeul lui Israel! Căci pentru Tine port eu ocara, şi îmi acopere faţa ruşinea. Am ajuns un străin pentru fraţii mei, şi un necunoscut pentru fiii mamei mele. Căci rîvna Casei Tale mă mănîncă şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea. Plîng şi postesc, şi ei mă ocărăsc. Mă îmbrac cu sac, şi ei mă batjocoresc. Ceice stau la poartă vorbesc de mine, şi ceice beau băuturi tari mă pun în cîntece. Dar eu către Tine îmi înalţ rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, şi dă-mi ajutorul Tău! Scoate-mă din noroi, ca să nu mă mai afund! Să fiu izbăvit de vrăjmaşii mei şi din prăpastie! Să nu mai dea valurile peste mine, să nu mă înghită adîncul, şi să nu se închidă groapa peste mine! Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită. În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ţi privirile spre mine, şi nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău! Căci sînt în necaz: grăbeşte de m'ascultă! Apropie-Te de sufletul meu şi izbăveşte -l! Scapă-mă, din pricina vrăjmaşilor mei! Tu ştii ce ocară, ce ruşine şi batjocură mi se face; toţi protivnicii mei sînt înaintea Ta. Ocara îmi rupe inima, şi sînt bolnav; aştept să -i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aştept mîngîietori, şi nu găsesc niciunul. Ei îmi pun fiere în mîncare, şi, cînd mi -e sete, îmi dau să beau oţet. Să li se prefacă masa într'o cursă, şi liniştea într'un laţ! Să li se întunece ochii, şi să nu mai vadă, şi clatină-le mereu coapsele! Varsă-Ţi mînia peste ei, şi să -i atingă urgia Ta aprinsă! Pustie să le rămînă locuinţa, şi nimeni să nu mai locuiască în corturile lor! Căci ei prigonesc pe cel lovit de Tine, povestesc suferinţele celor răniţi de Tine. Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor, şi să n'aibă parte de îndurarea Ta! Să fie şterşi din cartea vieţii, şi să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi! Eu sînt nenorocit şi sufăr: Dumnezeule, ajutorul Tău să mă ridice! Atunci voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cîntări, şi prin laude Îl voi preamări. Lucrul acesta este mai plăcut Domnului, decît un viţel cu coarne şi copite! Nenorociţii văd lucrul acesta şi se bucură; voi, cari căutaţi pe Dumnezeu, veselă să vă fie inima! Căci Domnul ascultă pe cei săraci, şi nu nesocoteşte pe prinşii Lui de război. Să -L laude cerurile şi pămîntul, mările şi tot ce mişună în ele! Căci Dumnezeu va mîntui Sionul, şi va zidi cetăţile lui Iuda; ele vor fi locuite şi luate în stăpînire; sămînţa robilor Lui le va moşteni, şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui în ele.
Second Reading
Hebrews 13
Stăruiţi în dragostea frăţească. Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri. Aduceţi-vă aminte de cei ce sînt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii cari şi voi sînteţi în trup. Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari. Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţămiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuş a zis: ,,Nicidecum n'am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.`` Aşa că putem zice plini de încredere: ,,Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?`` Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v'au vestit Cuvîntul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfîrşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa! Isus Hristos este acelaş ieri şi azi şi în veci! Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mîncări, cari n'au slujit la nimic celorce le-au păzit. - Noi avem un altar, din care n'au drept să mănînce ceice fac slujbă în cort. În adevăr, trupurile dobitoacelor, al căror sînge este adus de marele preot în Locul prea sfînt, pentru păcat, ,,sînt arse de tot afară din tabără.`` De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuş sîngele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui. Căci noi n'avem aici o cetate stătătoare, ci sîntem în căutarea celei viitoare. Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor cari mărturisesc Numele Lui. Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac. Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentruca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinînd, căci aşa ceva nu v'ar fi de niciun folos. Rugaţi-vă pentru noi; căci sîntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile. Mai ales vă rog cu stăruinţă să faceţi lucrul acesta, ca să vă fiu înapoiat mai curînd. Dumnezeul păcii, care, prin sîngele legămîntului celui vecinic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvîrşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ce -I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin. Vă rog, fraţilor, să primiţi bine acest cuvînt de sfătuire, căci v'am scris pe scurt. Să ştiţi că fratelui Timotei i s'a dat drumul. Dacă vine curînd, voi veni împreună cu el să vă văd. Spuneţi sănătate tuturor mai marilor voştri şi tuturor sfinţilor. Cei din Italia vă trimet sănătate. Harul să fie cu voi cu toţi! Amin
Gospel
Mark 15
Dimineaţa, preoţii cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrînii, cărturarii şi tot Soborul. Dupăce au legat pe Isus, L-au dus şi L-au dat în mînile lui Pilat. Pilat L -a întrebat: ,,Eşti Tu Împăratul Iudeilor?`` ,,Da, sînt``, i -a răspuns Isus. Preoţii cei mai de seamă Îl învinuiau de multe lucruri. Pilat L -a întrebat din nou: ,,Nu răspunzi nimic? Uite de cîte lucruri Te învinuiesc ei!`` Isus n'a mai dat nici un răspuns, lucru care a mirat pe Pilat. La fiecare praznic al Paştelor, Pilat le slobozea un întemniţat, pe care -l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui, din pricina unui omor, pe care -l săvîrşiseră într'o răscoală. Norodul s'a suit, şi a început să ceară lui Pilat să le dea ce avea obicei să le dea totdeauna. Pilat le -a răspuns: ,,Voiţi să vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor?`` Căci pricepuse că preoţii cei mai de seamă din pizmă Îl dăduseră în mîna lui. Dar preoţii cei mai de seamă au aţîţat norodul să ceară lui Pilat să le slobozească mai bine pe Baraba. Pilat a luat din nou cuvîntul, şi le -a zis: ,,Dar ce voiţi să fac cu Acela, pe care -L numiţi Împăratul Iudeilor?`` Ei au strigat din nou: ,,Răstigneşte -L!`` ,,Dar ce rău a făcut?`` le -a zis Pilat. Însă ei au început să strige şi mai tare: ,,Răstigneşte -L!`` Pilat a vrut să facă pe placul norodului, şi le -a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, dupăce a pus să -L bată cu nuiele, L -a dat să fie răstignit. Ostaşii au adus pe Isus în curte, adică în palat, şi au adunat toată ceata ostaşilor. L-au îmbrăcat într'o haină de purpură, au împletit o cunună de spini, şi I-au pus -o pe cap. Apoi au început să -I ureze, şi să zică: ,,Plecăciune, Împăratul Iudeilor!`` Şi -L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau şi I se închinau. Dupăce şi-au bătut astfel joc de El, L-au desbrăcat de haina de purpură, L-au îmbrăcat în hainele Lui, şi L-au dus să -L răstignească. Au silit să ducă crucea lui Isus pe un trecător, care se întorcea dela cîmp, numit Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf. Şi au adus pe Isus la locul numit Golgota, care, tîlmăcit, însemnează: ,,Locul căpăţînii.`` I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l -a luat. Dupăce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgînd la sorţi, ca să ştie ce să ia fiecare. Cînd L-au răstignit, era ceasul al treilea. Deasupra Lui era scrisă vina Lui: ,,Împăratul Iudeilor.`` Împreună cu El au răstignit doi tîlhari, unul la dreapta şi altul la stînga Lui. Astfel s'a împlinit Scriptura, care zice: ,,A fost pus în numărul celor fărădelege.`` Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap, şi ziceau: ,,Uă! Tu, care strici Templul, şi -l zideşti la loc în trei zile, mîntuieşte-Te pe Tine însuţi, şi pogoară-Te de pe cruce!`` Tot astfel şi preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii îşi băteau joc de El între ei, şi ziceau: ,,Pe alţii i -a mîntuit, şi pe Sine însuş nu Se poate mîntui! Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, ca să vedem şi să credem!`` Cei răstigniţi împreună cu El, deasemenea îşi băteau joc de El. La ceasul al şaselea, s'a făcut întunerec peste toată ţara, pînă la ceasul al nouălea. Şi în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: ,,Eloi, Eloi, lama sabactani`` care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentruce M'ai părăsit?`` Unii din cei ce stăteau acolo, cînd L-au auzit, ziceau: ,,Iată, cheamă pe Ilie!`` Şi unul din ei a alergat de a umplut un burete cu oţet, l -a pus într'o trestie, şi I -a dat să bea, zicînd: ,,Lăsaţi să vedem dacă va veni Ilie să -L pogoare de pe cruce!`` Dar Isus a scos un strigăt tare, şi Şi -a dat duhul. Perdeaua dinlăuntrul Templului s'a rupt în două de sus pînă jos. Sutaşul, care sta în faţa lui Isus, cînd a văzut că Şi -a dat astfel duhul, a zis: ,,Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!`` Acolo erau şi nişte femei, cari priveau de departe. Printre ele erau Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov cel mic şi a lui Iose, şi Salome, cari, pe cînd era El în Galilea, mergeau după El şi -I slujeau; şi multe alte femei, cari se suiseră împreună cu El în Ierusalim. Cînd s'a înserat-fiindcă era ziua Pregătirii, adică, ziua dinaintea Sabatului. - a venit Iosif din Arimatea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Isus. Pilat s'a mirat că murise aşa de curînd; a chemat pe sutaş, şi l -a întrebat dacă a murit de mult. După ce s'a încredinţat de la sutaş că a murit, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif a cumpărat o pînză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L -a înfăşurat în pînza de in, şi L -a pus într-un mormînt săpat în stîncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormîntului. Maria Magdalina şi Maria, mama lui Iose, se uitau unde -L puneau.
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
