Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Isaiah 58

,,Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trîmbiţă, şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei! În toate zilele Mă întreabă, şi vor să afle căile Mele, ca un neam, care ar fi înfăptuit neprihănirea, şi n'ar fi părăsit legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărîri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. - ,La ce ne foloseşte să postim` -zic ei-,dacă Tu nu vezi? ,La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?` -,Pentrucă, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre, şi asupriţi pe simbriaşii voştri. Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus. Oare aceasta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig, şi să se culce pe sac şi cenuşă? Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? Iată postul plăcut Mie: desleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pînea cu cel flămînd, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere -l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: ,Iată-Mă!` Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mîncarea ta celui flămînd, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunerecul tău va fi ca ziua nămeaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă. Ai tăi vor zidi iarăş pe dărîmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit ,Dregător de spărturi`, ,Cel ce drege drumurile, şi face ţara cu putinţă de locuit.` Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfîntă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu -L, şi dacă -l vei cinsti, neurmînd căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededîndu-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.``

Responsorial Psalm

Psalm 75

(Către mai marele cîntăreţilor. ,,Nu nimici.`` Un psalm al lui Asaf. O cîntare.) Te lăudăm, Dumnezeule, Te lăudăm; noi, cari chemăm Numele Tău, vestim minunile Tale! ,,Atunci cînd va veni vremea hotărîtă,`` zice Domnul, ,,voi judeca fără părtinire. Poate să se cutremure pămîntul cu locuitorii lui: căci Eu îi întăresc stîlpii.`` -(Oprire). Eu zic celor ce se fălesc: ,,Nu vă făliţi!`` Şi celor răi: ,,Nu ridicaţi capul sus!`` Nu vă ridicaţi capul aşa de sus, nu vorbiţi cu atîta trufie! Căci nici dela răsărit, nici dela apus, nici din pustie, nu vine înălţarea. Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El scoboară pe unul, şi înalţă pe altul. În mîna Domnului este un potir, în care fierbe un vin plin de amestecătură. Cînd îl varsă, toţi cei răi de pe pămînt sug, îl sorb şi -l beau pînă în fund! Eu însă voi vesti pururea aceste lucruri; voi cînta laude în cinstea Dumnezeului lui Iacov. Şi voi doborî toate puterile celor răi: puterile celui neprihănit însă se vor înălţa.

Second Reading

Romans 6

Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, cari am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr'o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr'o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentruca trupul păcatului să fie desbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucît ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpînire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpînirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpîni asupra voastră, pentrucă nu sînteţi supt Lege, ci supt har. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentrucă nu mai sîntem supt Lege ci supt har? Nicidecum. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să -l ascultaţi, sînteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? Dar mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, pentrucă, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii, pe care aţi primit -o. Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de subt păcat, v'aţi făcut robi ai neprihănirii. - Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pămînteşti: dupăcum odinioară v'aţi făcut mădulările voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvîrşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădulările voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră! Căci, atunci cînd eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de cari acum vă este ruşine: pentrucă sfîrşitul acestor lucruri este moartea. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v'aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfîrşit: viaţa vecinică. Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Gospel

Luke 23

S'au sculat toţi, şi au dus pe Isus înaintea lui Pilat. Şi au început să -L pîrască, şi să zică: ,,Pe omul acesta l-am găsit aţîţînd neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir Cezarului, şi zicînd că el este Hristosul, Împăratul.`` Pilat L -a întrebat: ,,Eşti Tu Împăratul Iudeilor?`` ,,Da``, i -a răspuns Isus, ,,sînt.`` Pilat a zis preoţilor celor mai de seamă şi noroadelor: ,,Eu nu găsesc nicio vină în omul acesta.`` Dar ei stăruiau şi mai mult, şi ziceau: ,,Întărîtă norodul, şi învaţă pe oameni prin toată Iudea, din Galilea, unde a început, pînă aici.`` Cînd a auzit Pilat de Galilea, a întrebat dacă omul acesta este Galilean. Şi cînd a aflat că este de supt stăpînirea lui Irod, L -a trimes la Irod, care se afla şi el în Ierusalim în zilele acelea. Irod, cînd a văzut pe Isus, s'a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să -L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să -L vadă făcînd vreo minune. I -a pus multe întrebări; dar Isus nu i -a răspuns nimic. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii stăteau acolo, şi -L pîrau cu înferbîntare. Irod, cu ostaşii lui de pază, se purtau cu El cu dispreţ; şi, dupăce şi -a bătut joc de El, şi L -a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L -a trimes înapoi la Pilat. În ziua aceea, Irod şi Pilat s'au împrietenit unul cu altul, căci erau învrăjbiţi între ei mai înainte. Pilat a strîns pe preoţii cei mai de seamă, pe fruntaşi şi pe norod, şi le -a zis: ,,Mi-aţi adus înainte pe omul acesta ca pe unul care aţîţă norodul la răscoală. Şi iată că, dupăce l-am cercetat cu deamăruntul, înaintea voastră, nu l-am găsit vinovat de niciunul din lucrurile de cari -l pîrîţi. Nici Irod nu i -a găsit nici o vină, căci ni l -a trimes înapoi; şi iată că omul acesta n'a făcut nimic vrednic de moarte. Eu deci, după ce voi pune să -l bată, îi voi da drumul.`` La fiecare praznic al Paştelor, Pilat trebuia să le slobozească un întemniţat. Ei au strigat cu toţii într'un glas: ,,La moarte cu omul acesta, şi slobozeşte-ne pe Baraba!`` Baraba fusese aruncat în temniţă pentru o răscoală, care avusese loc în cetate, şi pentru un omor. Pilat le -a vorbit din nou, cu gînd să dea drumul lui Isus. Dar ei au strigat: ,,Răstigneşte -L, răstigneşte -L!`` Pilat le -a zis pentru a treia oară: ,,Dar ce rău a făcut? Eu n'am găsit nici o vină de moarte în El. Aşa că, dupăce voi pune să -L bată, Îi voi da drumul.`` Dar ei strigau în gura mare, şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit. Pilat a hotărît să li se împlinească cererea. Le -a slobozit pe celce fusese aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor, şi pe care -l cereau ei; iar pe Isus L -a dat în mînile lor, ca să-şi facă voia cu El. Pe cînd Îl duceau să -L răstignească, au pus mîna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea dela cîmp; şi i-au pus crucea în spinare, ca s'o ducă după Isus. În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod şi femei, cari se boceau, îşi băteau pieptul, şi se tînguiau după El. Isus S'a întors spre ele, şi a zis: ,,Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plîngeţi pe Mine; ci plîngeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri. Căci iată vor veni zile, cînd se va zice: ,Ferice de cele sterpe, ferice de pîntecele cari n'au născut, şi de ţîţele cari n'au alăptat!` Atunci vor începe să zică munţilor: ,Cădeţi peste noi!` Şi dealurilor: ,Acoperiţi-ne!` Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?`` Împreună cu El duceau şi pe doi făcători de rele, cari trebuiau omorîţi împreună cu Isus. Cînd au ajuns la locul, numit ,,Căpăţîna``, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stînga. Isus zicea: ,,Tată, iartă -i, căci nu ştiu ce fac!`` Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgînd la sorţi. Norodul stătea acolo şi privea. Fruntaşii îşi băteau joc de Isus, şi ziceau: ,,Pe alţii i -a mîntuit; să Se mîntuiască pe Sine însuş, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.`` Ostaşii de asemenea îşi băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oţet, şi -I ziceau: ,,Dacă eşti Tu Împăratul Iudeilor, mîntuieşte-Te pe Tine însuţi!`` Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreeşti: ,,Acesta este Împăratul Iudeilor.`` Unul din tîlharii răstigniţi Îl batjocorea, şi zicea: ,,Nu eşti Tu Hristosul? Mîntuieşte-Te pe Tine însuţi, şi mîntuieşte-ne şi pe noi!`` Dar celalt l -a înfruntat, şi i -a zis: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti supt aceeaş osîndă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n'a făcut nici un rău.`` Şi a zis lui Isus: ,,Doamne, adu-Ţi aminte de mine, cînd vei veni în Împărăţia Ta!`` Isus a răspuns: ,,Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.`` Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s'a făcut întunerec peste toată ţara, pînă la ceasul al nouălea. Soarele s'a întunecat, şi perdeaua dinlăuntrul Templului s'a rupt prin mijloc. Isus a strigat cu glas tare: ,,Tată, în mînile Tale Îmi încredinţez duhul!`` Şi cînd a zis aceste vorbe Şi -a dat duhul. Sutaşul, cînd a văzut ce se întîmplase, a slăvit pe Dumnezeu, şi a zis: ,,Cu adevărat, omul acesta era neprihănit!`` Şi tot norodul, care venise la priveliştea aceea, cînd a văzut cele întîmplate, s'a întors, bătîndu-se în piept. Toţi cunoscuţii lui Isus şi femeile, cari -L însoţiseră din Galilea, stăteau departe, şi se uitau la cele ce se petreceau. Era un sfetnic al Soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios, care nu luase parte la sfatul şi hotărîrea celorlalţi. El era din Arimatea, o cetate a Iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu. Omul acesta s'a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus. L -a dat jos de pe cruce, L -a înfăşurat într'o pînză de in, şi L -a pus într'un mormînt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni. Era ziua Pregătirii, şi începea ziua Sabatului. Femeile, cari veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif; au văzut mormîntul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s'au întors, şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s'au odihnit, după Lege.

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.