Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Isaiah 60

,,Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine. Căci iată, întunerecul acopere pămîntul, şi negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine. Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi în strălucirea razelor tale. Ridică-ţi ochii împrejur, şi priveşte: toţi se strîng şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe, şi fiicele tale sînt purtate pe braţe. Cînd vei vedea aceste lucruri, vei tresări de bucurie, şi îţi va bate inima şi se va lărgi, căci bogăţiile mării se vor întoarce spre tine, şi vistieriile neamurilor vor veni la tine. Vei fi acoperit de o mulţime de cămile, de dromadere din Madian şi Efa; vor veni toţi din Seba, aducînd aur şi tămîie, şi vor vesti laudele Domnului. Toate turmele Chedarului se vor aduna la tine, berbecii din Nebaiot vor fi în slujba ta; se vor sui pe altarul Meu ca jertfă plăcută Mie, şi casa slavei Mele o voi face şi mai slăvită. Cine sînt aceia cari sboară ca nişte nori, ca nişte porumbei spre porumbarul lor? Căci, pe Mine Mă aşteaptă ostroavele, şi corăbiile din Tarsis sînt în frunte, ca să aducă înapoi de departe pe copiii tăi, cu argintul şi aurul lor, pentru Numele Domnului, Dumnezeului tău, pentru Numele Sfîntului lui Israel, care te proslăveşte. Străinii îţi vor zidi zidurile, şi împăraţii lor îţi vor sluji; căci te-am lovit în mînia Mea, dar, în îndurarea Mea, am milă de tine. Porţile tale vor sta vecinic deschise, nu vor fi închise nici zi nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor, şi împăraţii lor cu alaiul lor. Căci neamul şi împărăţia cari nu-ţi vor sluji, vor pieri, şi neamurile acelea vor fi în totul nimicite. Slava Libanului va veni la tine, chiparosul, ulmul şi merişorul (cimişirul), cu toţii laolaltă, ca să împodobească locul sfîntului Meu locaş, căci Eu voi proslăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele. Fiii asupritorilor tăi vor veni plecaţi înaintea ta, şi toţi ceice te dispreţuiau se vor închina la picioarele tale; şi te vor numi ,Cetatea Domnului,` ,Sionul Sfîntului lui Israel.` De unde erai părăsită şi urîtă, şi nimeni nu trecea prin tine, te voi face o podoabă vecinică, o pricină de bucurie pentru oameni din neam în neam. Vei suge laptele neamurilor, vei suge ţiţa împăraţilor; şi vei şti astfel că Eu sînt Domnul, Mîntuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov. În loc de aramă voi aduce aur, în loc de fier voi aduce argint, în loc de lemn, aramă, şi în loc de pietre, fier. Voi face ca pacea să domnească peste tine, şi să stăpînească dreptatea. Nu se va mai auzi vorbindu-se de sîlnicie în ţara ta, nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul tău, ci vei numi zidurile tale ,Mîntuire`, şi porţile tale ,Laudă`. Nu soarele îţi va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei; ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi Dumnezeul tău va fi slava ta. Soarele tău nu va mai asfinţi, şi luna ta nu se va mai întuneca; căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi zilele suferinţei tale se vor sfîrşi. Nu vor mai fi decît oameni neprihăniţi în poporul tău: ei vor stăpîni ţara pe vecie, ca o odraslă sădită de Mine, lucrarea mînilor Mele, ca să slujească spre slava Mea. Cel mai mic se va face o mie, şi cel mai neînsemnat un neam puternic. Eu, Domnul, voi grăbi aceste lucruri, la vremea lor.``

Responsorial Psalm

Psalm 77

(Către mai marele cîntăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui Asaf.) Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta. În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mînile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mîngîiere. Mi-aduc aminte de Dumnezeu, şi gem; mă gîndesc adînc în mine, şi mi se mîhneşte duhul. - Tu îmi ţii ploapele deschise; şi, de mult ce mă frămînt, nu pot vorbi. Mă gîndesc la zilele de demult, la anii de odinioară. Mă gîndesc la cîntările mele noaptea, cuget adînc în lăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gînduri, şi zic: ,,Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor? S'a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S'a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna? A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi -a tras El, în mînia Lui, înapoi îndurarea?`` - Atunci îmi zic: ,,Ceeace mă face să sufăr, este că dreapta Celui Prea Înalt nu mai este aceeaş``... Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară; da, mă voi gîndi la toate lucrările Tale, şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale. Dumnezeule, căile Tale sînt sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeul, care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare. Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif. Cînd Te-au văzut apele, Dumnezeule, cînd Te-au văzut apele, s'au cutremurat, şi adîncurile s'au mişcat. Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au sburat în toate părţile. Tunetul Tău a isbucnit în vîrtej de vînt, fulgerile au luminat lumea: pămîntul s'a mişcat şi s'a cutremurat. Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s'au mai cunoscut urmele. Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mîna lui Moise şi Aaron.

Second Reading

Romans 8

Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m'a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e ,,firea pămîntească``.) o făcea fără putere-Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într'o fire asemănătoare cu a păcatului, pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, ceice trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, umblă după lucrurile firii pămînteşti; pe cînd cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pămînteşti, este moarte, pe cînd umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Deci, ceice sînt pămînteşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n'are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi. Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pămînteşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi ceice sînt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n'aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ,,Ava! adică: Tată!`` Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sînt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii-nu de voie, ci din pricina celui ce a supus -o-cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că pînă în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, cari avem cele dintîi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mîntuiţi. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentrucă ce se vede, se mai poate nădăjdui? Pe cînd, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare. Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuş Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentrucă El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia, pe cari i -a cunoscut mai dinainte, i -a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i -a hotărît mai dinainte, i -a şi chemat; şi pe aceia pe cari i -a chemat, i -a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i -a socotit neprihăniţi, i -a şi proslăvit. Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n'a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L -a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care -i socoteşte neprihăniţi! Cine -i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi! Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? După cum este scris: ,,Din pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua; sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.`` Totuş în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne -a iubit. Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Gospel

John 12

Cu şase zile înainte de Paşte, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort, şi pe care îl înviase din morţi. Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din ceice şedeau la masă cu El. Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus, şi I -a şters picioarele cu părul ei; şi s'a umplut casa de mirosul mirului. Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să -L vîndă, a zis: ,,De ce nu s'a vîndut acest mir cu trei sute de lei, şi să se fi dat săracilor?`` Zicea lucrul acesta nu pentrucă purta grijă de săraci, ci pentrucă era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea. Dar Isus a zis: ,,Lasă -o în pace; căci ea l -a păstrat pentru ziua îngropării Mele. Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.`` O mare mulţime de Iudei au aflat că Isus era în Betania; şi au venit acolo, nu numai pentru Isus, ci ca să vadă şi pe Lazăr, pe care -l înviase din morţi. Preoţii cei mai de seamă au hotărît să omoare şi pe Lazăr, căci din pricina lui mulţi Iudei plecau dela ei şi credeau în Isus. A doua zi, o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim, a luat ramuri de finic, şi I -a ieşit în întîmpinare, strigînd: ,,Osana! Binecuvîntat este Celce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!`` Isus a găsit un măgăruş, şi a încălecat pe el, dupăcum este scris: ,,Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mînzul unei măgăriţe.`` Ucenicii Lui n'au înţeles aceste lucruri dela început; dar, dupăce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El, şi că ei le împliniseră cu privire la El. Toţi ceice fuseseră împreună cu Isus, cînd chemase pe Lazăr din mormînt şi -l înviase din morţi, mărturiseau despre El. Şi norodul I -a ieşit în întîmpinare, pentrucă aflase că făcuse semnul acesta. Fariseii au zis deci între ei: ,,Vedeţi că nu cîştigaţi nimic: iată că lumea se duce după El!`` Nişte Greci dintre ceice se suiseră să se închine la praznic, s'au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat, şi au zis: ,,Domnule, am vrea să vedem pe Isus.`` Filip s'a dus şi a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus. Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului. Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grîu, care a căzut pe pămînt, nu moare, rămîne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă. Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa vecinică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sînt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?... Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?... Dar tocmai pentru aceasta am venit pînă la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!`` Şi din cer, s'a auzit un glas, care zicea: ,,L-am proslăvit, şi -L voi mai proslăvi!`` Norodul, care stătea acolo, şi care auzise glasul, a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: ,,Un înger a vorbit cu El!`` Isus a răspuns: ,,Nu pentru Mine s'a auzit glasul acesta, ci pentru voi. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpînitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Şi după ce voi fi înălţat de pe pămînt, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.`` - Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară. - Norodul I -a răspuns: ,,Noi am auzit din Lege că Hristosul rămîne în veac; cum dar zici Tu că Fiul omului trebuie să fie înălţat? Cine este acest Fiu al omului?`` Isus le -a zis: ,,Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii cari aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunerecul: cine umblă în întunerec, nu ştie unde merge. Cîtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.`` Isus le -a spus aceste lucruri: apoi a plecat şi S'a ascuns de ei. Măcar că făsese atîtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, ca să se împlinească vorba, pe care o spusese proorocul Isaia: ,,Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?`` De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: ,,Le -a orbit ochii, şi le -a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să -i vindec.`` Isaia a spus aceste lucruri cînd a văzut slava Lui, şi a vorbit despre El. Totuş, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar de frica Fariseilor nu -L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decît slava lui Dumnezeu. Iar Isus a strigat: ,,Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel ce M'a trimes pe Mine. Şi cine Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M'a trimes pe Mine. Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămînă în întunerec. Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n'am venit să judec lumea, ci să mîntuiesc lumea. Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine -l osîndi: Cuvîntul, pe care l-am vestit Eu, acela îl va osîndi în ziua de apoi. Căci Eu n'am vorbit dela Mine însumi, ci Tatăl, care M'a trimes, El însuş Mi -a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa vecinică. De aceea lucrurile, pe cari le spun, le spun aşa cum Mi le -a spus Tatăl.``

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.