Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Proverbs 6

Fiule, dacă te-ai pus chezaş pentru aproapele tău, dacă te-ai prins pentru altul, dacă eşti legat prin făgăduinţa gurii tale, dacă eşti prins de cuvintele gurii tale, fă totuş lucrul acesta, fiule: desleagă-te, căci ai căzut în mîna aproapelui tău! De aceea du-te, aruncă-te cu faţa la pămînt, şi stăruieşte de el. Nu da somn ochilor tăi, nici aţipire pleoapelor tale! Scapă din mîna lui cum scapă căprioara din mîna vînătorului, şi ca pasărea din mîna păsărarului... Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei, şi înţelepţeşte-te! Ea n'are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpîn; totuş îşi pregăteşte hrana vara, şi strînge de ale mîncării în timpul secerişului. Pînă cînd vei sta culcat, leneşule? Cînd te vei scula din somnul tău? Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin mînile ca să dormi!... Şi sărăcia vine peste tine, ca un hoţ, şi lipsa, ca un om înarmat. Omul de nimic, omul nelegiuit, umblă cu neadevărul în gură, clipeşte din ochi, dă din picior, şi face semne cu degetele. Răutatea este în inima lui, urzeşte lucrurile rele într'una, şi stîrneşte certuri. De aceea nimicirea îi va veni pe neaşteptate; va fi zdrobit deodată, şi fără leac. Şase lucruri urăşte Domnul, şi chiar şapte Îi sînt urîte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mînile... cari varsă sînge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele cari aleargă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel ce stîrneşte certuri între fraţi. Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău, şi nu lepăda învăţătura mamei tale: leagă-le necurmat la inimă, atîrnă-le de gît. Ele te vor însoţi în mersul tău, te vor păzi în pat, şi îţi vor vorbi la deşteptare! Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sînt calea vieţii. Ele te vor feri de femeia stricată, de limba ademenitoare a celei străine. N'o pofti în inima ta pentru frumuseţa ei, şi nu te lăsa ademenit de pleoapele ei. Căci pentru o femeie curvă, omul ajunge de nu mai rămîne decît cu o bucată de pîne, şi femeia măritată întinde... o cursă unui suflet scump. Poate cineva să ia foc în sîn, fără să i se aprindă hainele? Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi, fără să -i ardă picioarele? Tot aşa este şi cu cel ce se duce la nevasta aproapelui său: ori cine se atinge de ea nu va rămînea nepedepsit. Hoţul nu este urgisit cînd fură ca să-şi potolească foamea, căci îi este foame; Şi dacă este prins, trebuie să dea înapoi înşeptit, să dea chiar tot ce are în casă. Dar cel ce preacurveşte cu o femeie este un om fără minte, singur îşi pierde viaţa cine face aşa. Nu va avea decît rană şi ruşine, şi ocara nu i se va şterge. Căci gelozia înfurie pe un bărbat, şi n'are milă în ziua răzbunării; nu se uită la niciun preţ de răscumpărare, şi nu se lasă înduplecat nici chiar de cel mai mare dar.

Responsorial Psalm

Psalm 6

(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe instrumente cu coarde. Pe arfa cu opt coarde. Un psalm al lui David.) Doamne, nu mă pedepsi cu mînia Ta, şi nu mă mustra cu urgia Ta. Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele. Sufletul mi -i îngrozit de tot; şi Tu, Doamne, pînă cînd vei zăbovi să Te înduri de mine? Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte-mi sufletul! Mîntuieşte-mă, pentru îndurarea Ta! Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine; şi cine Te va lăuda în locuinţa morţilor? Nu mai pot gemînd! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul, şi-mi scald patul în lacrămi. Mi s'a supt faţa de întristare, şi a îmbătrînit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc. Depărtaţi-vă dela mine, toţi cei ce faceţi răul! Căci Domnul a auzit glasul plîngerii mele! Domnul îmi ascultă cererile, şi Domnul îmi primeşte rugăciunea! Toţi vrăjmaşii mei vor fi acoperiţi de ruşine, şi cuprinşi de spaimă; într'o clipă vor da înapoi, acoperiţi de ruşine.

Second Reading

I Peter 1

Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii cari trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sîngele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite! Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie, şi la o moştenire nestricăcioasă, şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sînteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mîntuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sînteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentruca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decît aurul care piere şi care totuş este cercat prin foc , să aibă ca urmare lauda , slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentrucă veţi dobîndi, ca sfîrşit al credinţei voastre, mîntuirea sufletelor voastre. Proorocii, cari au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mîntuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, cînd vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe cari vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfînt trimes din cer şi în cari chiar îngerii doresc să privească. De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi tîrîţi în poftele, pe cari le aveaţi altădată, cînd eraţi în neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfînt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi dela părinţii voştri, ci cu sîngele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, şi a fost arătat la sfîrşitul vremurilor pentru voi, cari, prin El, sînteţi credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi, şi I-a dat slavă, pentruca, credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu. Deci, ca unii cari, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima; fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămînţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămîne în veac. Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, dar Cuvîntul Domnului rămîne în veac. Şi acesta este Cuvîntul, care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.

Gospel

Matthew 15

Atunci nişte Farisei şi nişte cărturari din Ierusalim au venit la Isus, şi I-au zis: ,,Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrînilor? Căci nu-şi spală mînile cînd mănîncă.`` Drept răspuns, El le -a zis: ,,Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre? Căci Dumnezeu a zis: ,Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta;` şi: ,Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit negreşit cu moartea.` Dar voi ziceţi: ,Cine va zice tatălui său sau mamei sale: ,Ori cu ce te-aş putea ajuta, l-am închinat lui Dumnezeu,` nu mai este ţinut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Şi aţi desfiinţat astfel cuvîntul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre. Făţărnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, cînd a zis: ,Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. De geaba Mă cinstesc ei, învăţînd ca învăţături nişte porunci omeneşti.`` Isus a chemat mulţimea la Sine, şi a zis: ,,Ascultaţi, şi înţelegeţi: Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.`` Atunci ucenicii Lui s'au apropiat, şi I-au zis: ,,Ştii că Fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele, pe cari le-au auzit?`` Drept răspuns, El le -a zis: ,,Orice răsad, pe care nu l -a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină. Lăsaţi -i: sînt nişte călăuze oarbe; şi cînd un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amîndoi în groapă.`` Petru a luat cuvîntul, şi I -a zis: ,,Desluşeşte-ne pilda aceasta.`` Isus a zis: ,,Şi voi tot fără pricepere sînteţi? Nu înţelegeţi că orice intră în gură merge în pîntece, şi apoi este aruncat afară în hazna? Dar, ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gîndurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile cari spurcă pe om; dar a mînca cu mînile nespălate nu spurcă pe om.`` Isus, după ce a plecat de acolo, S'a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată că o femeie cananeancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: ,,Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.`` El nu i -a răspuns nici un cuvînt. Şi ucenicii Lui s'au apropiat şi L-au rugat stăruitor: ,,Dă -i drumul, căci strigă după noi.`` Drept răspuns, El a zis: ,,Eu nu sînt trimes decît la oile pierdute ale casei lui Israel.`` Dar ea a venit şi I s'a închinat, zicînd: ,,Doamne, ajută-mi!`` Drept răspuns, El i -a zis: ,,Nu este bine să iei pînea copiilor, şi s'o arunci la căţei!`` ,,Da, Doamne``, a zis ea, ,,dar şi căţeii mănîncă fărămiturile cari cad de la masa stăpînilor lor.`` Atunci Isus i -a zis: ,,O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.`` Şi fiica ei s'a tămăduit chiar în ceasul acela. Isus a plecat din locurile acelea, şi a venit lîngă marea Galileii. S'a suit pe munte, şi a şezut jos acolo. Atunci au venit la El multe noroade, avînd cu ele şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţi bolnavi I-au pus la picioarele Lui, şi El i -a tămăduit; aşa că noroadele se mirau, cînd au văzut că muţii vorbesc, ciungii se însănătoşează, şchopii umblă şi orbii văd; şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel. Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le -a zis: ,,Mi-este milă de gloata aceasta; căci iată că de trei zile aşteaptă lîngă Mine, şi n'au ce mînca. Nu vreau să le dau drumul flămînzi, ca nu cumva să leşine de foame pe drum.`` Ucenicii I-au zis: ,,De unde să luăm în pustia aceasta atîtea pîni ca să săturăm atîta gloată?`` ,,Cîte pîni aveţi?`` i -a întrebat Isus. ,,Şapte``, I-au răspuns ei, ,,şi puţini peştişori`` Atunci Isus a poruncit norodului să şadă pe pămînt. A luat cele şapte pîni şi peştişorii, şi, dupăce a mulţămit lui Dumnezeu, a frînt, şi a dat ucenicilor, iar ucenicii au împărţit norodului. Au mîncat toţi şi s'au săturat; şi s'au ridicat şapte coşniţe pline cu rămăşiţele de fărămituri. Cei ce mîncaseră erau patru mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. În urmă Isus a dat drumul noroadelor, S'a suit în corabie, şi a trecut în ţinutul Magdalei.

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.