Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Proverbs 16

Planurile pe cari le face inima atîrnă de om, dar răspunsul pe care -l dă gura vine dela Domnul. - Toate căile omului sînt curate în ochii lui, dar celce cercetează duhurile este Domnul. - Încredinţează-ţi lucrările în mîna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile. - Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. - Orice inimă trufaşă este o scîrbă înaintea Domnului; hotărît, ea nu va rămînea nepedepsită. - Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate dela rău. - Cînd sînt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. - Mai bine puţin, cu dreptate, decît mari venituri, cu strîmbătate. - Inima omului se gîndeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. - Hotărîri dumnezeieşti sînt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greşeli cînd judecă. - Cîntarul şi cumpăna dreaptă vin dela Domnul; toate greutăţile de cîntărit sînt lucrarea Lui. - Împăraţilor le este scîrbă să facă rău, căci prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie. - Buzele neprihănite sînt plăcute împăraţilor, şi ei iubesc pe celce vorbeşte cu neprihănire. - Mînia împăratului este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s'o potolească. - Seninătatea feţei împăratului este viaţa, şi bunăvoinţa lui este ca o ploaie de primăvară. - Cu cît mai mult face cîştigarea înţelepciunii decît a aurului! Cu cît este mai de dorit cîştigarea priceperii decît a argintului! - Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale. - Mîndria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înainte căderii. - Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decît să împarţi prada cu cei mîndri. - Cine cugetă la Cuvîntul Domnului, găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit. - Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa. - Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor. - Cine are o inimă înţeleaptă, îşi arată înţelepciunea cînd vorbeşte, şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. - Cuvintele prietenoase sînt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet, şi sănătoase pentru oase. - Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. - Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru. - Omul stricat pregăteşte nenorocirea, şi pe buzele lui este ca un foc aprins. - Omul neastîmpărat stîrneşte certuri, şi pîrîtorul desbină pe cei mai buni prieteni. - Omul asupritor amăgeşte pe aproapele său, şi -l duce pe o cale, care nu este bună. - Cine închide ochii, ca să se dedea la gînduri stricate, cine-şi muşcă buzele, a şi săvîrşit răul. - Perii albi sînt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii. - Cel încet la mînie preţuieşte mai mult decît un viteaz, şi cine este stăpîn pe sine preţuieşte mai mult decît cine cucereşte cetăţi. - Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărîre vine dela Domnul. -

Responsorial Psalm

Psalm 16

(O cîntare a lui David.) Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred. Eu zic Domnului: ,,Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!`` Sfinţii, cari sînt în ţară, oamenii evlavioşi, sînt toată plăcerea mea. Idolii se înmulţesc, oamenii aleargă după dumnezei străini, dar eu n'aduc jertfele lor de sînge, şi nu pun numele lor pe buzele mele. Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu, Tu îmi îndrepţi sorţul meu. O moştenire plăcută mi -a căzut la sorţ, o frumoasă moşie mi -a fost dată. Eu binecuvintez pe Domnul, care mă sfătuieşte, căci pînă şi noaptea îmi dă îndemnuri inima. Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: cînd este El la dreapta mea, nu mă clatin. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte. Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea. Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sînt bucurii nespuse, şi desfătări vecinice în dreapta Ta.

Second Reading

Galatians 3

O, Galateni nechibzuiţi! Cine v'a fermecat, pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? Iată numai ce voiesc să ştiu dela voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei? Sînteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfîrşiţi prin firea pămîntească? În zădar aţi suferit voi atît de mult? Dacă, în adevăr, e în zădar! Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei? Tot aşa şi ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i -a fost socotită ca neprihănire.`` Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sînt cei ce au credinţă. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: ,,Toate neamurile vor fi binecuvîntate în tine.`` Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sînt binecuvîntaţi împreună cu Avraam cel credincios. Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; pentrucă este scris: ,,Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.`` Şi că nimeni nu este socotit neprhănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci ,,cel neprihănit prin credinţă va trăi.`` Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: ,,Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele``. Hristos ne -a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, -fiindcă este scris: ,,Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn`` - pentruca binecuvîntarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit. Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuş nimeni nu -l desfiinţează, nici nu -i mai adaugă ceva. Acum, făgăduinţele au fost făcute ,,lui Avraam şi seminţei lui``. Nu zice: ,,Şi seminţelor`` (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: ,,Şi seminţei tale``, adică Hristos. Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l -a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani. Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr'o făgăduinţă a dat -o lui Avraam. Atunci pentruce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, pînă cînd avea să vină ,,Sămînţa``, căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mîna unui mijlocitor. Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe cînd Dumnezeu, este unul singur. Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s'ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într'adevăr, neprihănirea ar veni din Lege. Dar Scriptura a închis totul supt păcat, pentruca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos. Înainte de venirea credinţei, noi eram supt paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne -a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. După ce a venit credinţa, nu mai sîntem supt îndrumătorul acesta. Căci toţi sînteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. Toţi cari aţi fost botezaţi pentru Hristos, v'aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus. Şi dacă sînteţi ai lui Hristos, sînteţi ,,sămînţa`` lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.

Gospel

Luke 13

În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se întîmplase unor Galileeni, al căror sînge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. ,,Credeţi voi``, le -a răspuns Isus, ,,că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi Galileeni, pentrucă au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste cari a căzut turnul din Siloam, şi i -a omorît, credeţi că au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi oameni, cari locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.`` El a spus şi pilda aceasta: ,,Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n'a găsit. Atunci a zis vierului: ,Iată că sînt trei ani, decînd vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie -l. La ce să mai cuprindă şi pămîntul degeaba?` ,Doamne`, i -a răspuns vierul, ,mai lasă -l şi anul acesta; am să -l sap de jur împrejur, şi am să -i pun gunoi la rădăcină. Poate că deacum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia.`` Isus învăţa pe norod într'o sinagogă în ziua Sabatului. Şi acolo era o femeie stăpînită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gîrbovă, şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele. Cînd a văzut -o Isus, a chemat -o, şi i -a zis: ,,Femeie, eşti deslegată de neputinţa ta.`` Şi -a întins mînile peste ea: îndată s'a îndreptat, şi slăvea pe Dumnezeu. Dar fruntaşul sinagogii, mîniat că Isus săvîrşise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvîntul, şi a zis norodului: ,,Sînt şase zile în cari trebuie să lucreze omul; veniţi dar în aceste zile să vă vindecaţi, şi nu în ziua Sabatului!`` ,,Făţarnicilor``, i -a răspuns Domnul; ,,oare în ziua Sabatului nu-şi desleagă fiecare din voi boul sau măgarul dela iesle, şi -l duce de -l adapă? Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam, şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie deslegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?`` Pe cînd vorbea El astfel, toţi protivnicii Lui au rămas ruşinaţi; şi norodul se bucura de toate lucrurile minunate, pe cari le făcea El. El a mai zis: ,,Cu ce se aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu, şi cu ce o voi asemăna? Se aseamănă cu un grăunte de muştar, pe care l -a luat un om, şi l -a aruncat în grădina sa; el a crescut, s'a făcut copac mare, şi păsările cerului şi-au făcut cuiburi în ramurile lui.`` El a zis iarăş: ,,Cu ce voi asemăna Împărăţia lui Dumnezeu? Se aseamănă cu aluatul, pe care l -a luat o femeie şi l -a pus în trei măsuri de făină, pînă s'a dospit toată.`` Isus umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţînd pe norod, şi călătorind spre Ierusalim. Cineva I -a zis: ,,Doamne, oare puţini sînt ceice sînt pe calea mîntuirii?`` El le -a răspuns: ,,Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strîmtă. Căci vă spun, că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea. Odată ce Stăpînul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară, şi veţi începe să bateţi la uşă, şi să ziceţi: ,Doamne, Doamne, deschide-ne!` drept răspuns, El vă va zice: ,Nu ştiu de unde sînteţi.` Atunci veţi începe să ziceţi: ,Noi am mîncat şi am băut în faţa Ta, şi în uliţele noastre ai învăţat pe norod.` Şi El va răspunde: ,Vă spun că nu ştiu de unde sînteţi; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii.` Va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor, cînd veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov, şi pe toţi proorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară. Vor veni dela răsărit şi dela apus, dela miazănoapte şi dela miază-zi, şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi iată că sînt unii din cei de pe urmă, cari vor fi cei dintîi, şi sînt unii din cei dintîi, cari vor fi cei de pe urmă.`` În aceeaş zi, au venit cîţiva Farisei, şi I-au zis: ,,Pleacă, şi du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare.`` ,,Duceţi-vă``, le -a răspuns El, ,,şi spuneţi vulpii aceleia: ,Iată că scot dracii, şi săvîrşesc vindecări astăzi şi mîne, iar a treia zi voi isprăvi. Dar trebuie să umblu astăzi, mîne şi poimîne, fiindcă nu se poate ca un prooroc să piară afară din Ierusalim. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimeşi la tine; de cîte ori am vrut să strîng pe fiii tăi, cum îşi strînge găina puii supt aripi, şi n'aţi vrut! Iată că vi se va lăsa casa pustie; dar vă spun că nu Mă veţi mai vedea, pînă veţi zice: ,Binecuvîntat este Celce vine în Numele Domnului!``

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.