Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Proverbs 3
Fiule, nu uita învăţăturile mele, şi păstrează în inima ta sfaturile mele! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale, şi-ţi vor aduce multă pace. Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia: leagă-ţi-le la gît, scrie-le pe tăbliţa inimii tale. Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte -L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul, şi abate-te de la rău! Aceasta va aduce sănătate trupului tău, şi răcorire oaselor tale. Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintîi roade din tot venitul tău: căci atunci grînarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must. Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului, şi nu te mîhni de pedepsele Lui. Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care -l iubeşte! Ferice de omul care găseşte înţelepciunea, şi de omul care capătă pricepere! Căci cîştigul pe care -l aduce ea este mai bun decît al argintului, şi venitul adus de ea este mai de preţ decît aurul; ea este mai de preţ decît mărgăritarele, şi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea. În dreapta ei este o viaţă lungă; în stînga ei, bogăţie şi slavă. Căile ei sînt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sînt nişte cărări pacinice. Ea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă, şi cei ce o au sînt fericiţi. Prin înţelepciune a întemeiat Domnul pămîntul, şi prin pricepere a întărit El cerurile; prin ştiinţa Lui s'au deschis Adîncurile, şi strecoară norii roua. Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa! Căci ele vor fi viaţa sufletului tău, şi podoaba gîtului tău. Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni. Cînd te vei culca, vei fi fără teamă, şi cînd vei dormi, somnul îţi va fi dulce. Nu te teme nici de spaimă năpraznică, nici de o năvălire din partea celor răi; căci Domnul va fi nădejdea ta, şi El îţi va păzi piciorul de cădere. Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, cînd poţi s'o faci. Nu zice aproapelui tău: ,,Du-te şi vino iarăş; îţi voi da mîne!`` cînd ai de unde să dai. Nu gîndi rău împotriva aproapelui tău, cînd locuieşte liniştit lîngă tine. Nu te certa fără pricină cu cineva, cînd nu ţi -a făcut nici un rău. Nu pizmui pe omul asupritor, şi nu alege niciuna din căile lui! Căci Domnul urăşte pe oamenii stricaţi, dar este prieten cu cei fără prihană. Blestemul Domnului este în casa celui rău, dar locuinţa celor neprihăniţi o binecuvintează. Cînd are a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har. Înţelepţii vor moşteni slava, dar partea celor nebuni este ruşinea.
Responsorial Psalm
Psalm 33
Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cîntarea de laudă. Lăudaţi pe Domnul cu arfa, lăudaţi -L cu alăuta cu zece coarde. Cîntaţi -I o cîntare nouă! Faceţi să răsune coardele şi glasurile voastre! Căci Cuvîntul Domnului este adevărat, şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie. El iubeşte dreptatea şi neprihănirea; bunătatea Domnului umple pămîntul. Cerurile au fost făcute prin Cuvîntul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii lui. El îngrămădeşte apele mării într'un morman, şi pune adîncurile în cămări. Tot pămîntul să se teamă de Domnul! Toţi locuitorii lumii să tremure înaintea Lui! Căci el zice, şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă. Domnul răstoarnă sfaturile Neamurilor, zădărniceşte planurile popoarelor. Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam. Ferice de poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul! Ferice de poporul, pe care Şi -l alege El de moştenire! Domnul priveşte din înălţimea cerurilor, şi vede pe toţi fiii oamenilor. Din locaşul locuinţei Lui, El priveşte pe toţi locuitorii pămîntului. El le întocmeşte inima la toţi, şi ia aminte la toate faptele lor. Nu mărimea oştirii scapă pe împărat, nu mărimea puterii izbăveşte pe viteaz; calul nu poate da chezăşia biruinţei, şi toată vlaga lui nu dă izbăvirea. Iată, ochiul Domnului priveşte peste ceice se tem de El, peste ceice nădăjduiesc în bunătatea Lui, ca să le scape sufletul dela moarte, şi să -i ţină cu viaţă în mijlocul foametei. Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este Ajutorul şi Scutul nostru. Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel Sfînt. Doamne, fie îndurarea Ta peste noi, după cum o nădăjduim noi dela Tine!
Second Reading
Romans 3
Care este deci întîietatea Iudeului, sau care este folosul tăierii împrejur? Oricum, sînt mari. Şi mai întîi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu. Şi ce are a face dacă unii n'au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu? Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: ,,Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale, şi să ieşi biruitor cînd vei fi judecat.`` Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept cînd Îşi deslănţuieşte mînia? (Vorbescîn felul oamenilor.) Nicidecum! Pentrucă, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea? Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, dece mai sînt eu însumi judecat ca păcătos? Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, cari ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osînda acestor oameni este dreaptă. Ce urmează atunci? Sîntem noi mai buni decît ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sînt supt păcat, după cum este scris: ,,Nu este nici un om neprihănit, niciunul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s'au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gîtlejul lor este un mormînt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; supt buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sînge; prăpădul şi pustiirea sînt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.`` Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sînt supt Lege, pentruca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. Dar acum s'a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate), pe care o dă Dumnezeu, fără lege-despre ea mărturisesc Legea şi proorocii- şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sînt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L -a rînduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sîngele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu; pentruca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cît, să fie neprihănit, şi totuş să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Unde este dar pricina de laudă? S'a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. Pentrucă noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii. Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor; deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur. Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.
Gospel
Matthew 7
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: ,,Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău``, şi, cînd colo, tu ai o bîrnă într'al tău?... Făţarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Să nu daţi cînilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă. Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. Cine este omul acela dintre voi, care, dacă -i cere fiul său o pîne, să -i dea o piatră? Sau, dacă -i cere un peşte, să -i dea un şarpe? Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer! Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii. Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sînt ceice intră pe ea. Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sînt ceice o află. Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sînt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu orişicine-Mi zice: ,,Doamne, Doamne!`` va intra în Împărăţia cerurilor, ci celce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ,,Doamne, Doamne! N'am proorocit noi în Numele Tău? N'am scos noi draci în Numele Tău? Şi n'am făcut noi multe minuni în Numele Tău?`` Atunci le voi spune curat: ,,Niciodată nu v'am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.`` De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi -a zidit casa pe stîncă. A dat ploaia, au venit şivoaele, au suflat vînturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s'a prăbuşit, pentrucă avea temelia zidită pe stîncă. Însă ori şi cine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi -a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vînturile, şi au izbit în casa aceea: ea s'a prăbuşit, şi prăbuşirea i -a fost mare.`` După ce a sfîrşit Isus cuvîntările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
