Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Proverbs 14

Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa, iar femeia nebună o dărîmă cu înseşi mînile ei. - Cine umblă cu neprihănire, se teme de Domnul, dar cine apucă pe căi strîmbe, Îl nesocoteşte. - În gura nebunului este o nuia pentru mîndria lui, dar pe înţelepţi îi păzesc buzele lor. - Unde nu sînt boi, ieslea rămîne goală, dar puterea boilor aduce belşug de roduri. - Un martor credincios nu minte, dar un martor mincinos spune minciuni. Batjocoritorul caută înţelepciunea şi n'o găseşte, dar pentru omul priceput ştiinţa este lucru uşor. - Depărtează-te de nebun, căci nu pe buzele lui vei găsi ştiinţa. - Înţelepciunea omului chibzuit îl face să vadă pe ce cale să meargă, dar nebunia celor nesocotiţi îi înşală pe ei înşişi. - Cei nesocotiţi glumesc cu păcatul, dar între cei fără prihană este bunăvoinţă. - Inima îşi cunoaşte necazurile, şi nici un străin nu se poate amesteca în bucuria ei. - Casa celor răi va fi nimicită, dar cortul celor fără prihană va înflori. - Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte. - De multe ori chiar în mijlocul rîsului inima poate fi mîhnită, şi bucuria poate sfîrşi prin necaz. - Cel cu inima rătăcită se satură de căile lui, şi omul de bine se satură şi el de ce este în el. - Omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge. - Înţeleptul se teme şi se abate dela rău, dar nesocotitul este îngîmfat şi fără frică. - Cine este iute la mînie face prostii, şi omul plin de răutate se face urît. - Cei proşti au parte de nebunie, dar oamenii chibzuiţi sînt încununaţi cu ştiinţă. - Cei răi se pleacă înaintea celor buni, şi cei nelegiuiţi înaintea porţilor celui neprihănit. - Săracul este urît chiar şi de prietenul său, dar bogatul are foarte mulţi prieteni. - Cine dispreţuieşte pe aproapele său face un păcat, dar ferice de cine are milă de cei nenorociţi. - În adevăr ceice gîndesc răul se rătăcesc. dar ceice gîndesc binele lucrează cu bunătate şi credincioşie. Oriunde se munceşte este şi cîştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă. - Bogăţia este o cunună pentru cei înţelepţi, dar cei nesocotiţi n'au altceva decît nebunie. - Martorul care spune adevărul scapă suflete, dar cel înşelător spune minciuni. - Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, şi copiii lui au un loc de adăpost la El. - Frica de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii. - Mulţimea poporului este slava împăratului, lipsa poporului este pieirea voivodului. - Cine este încet la mînie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii. - O inimă liniştită este viaţa trupului, dar prizma este putrezirea oaselor. - Cine asupreşte pe sărac, batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit, cinsteşte pe Ziditorul său. - Cel rău este doborît de răutatea lui, dar cel neprihănit chiar şi la moarte trage nădejde. - Înţelepciunea se odihneşte într'o inimă pricepută, dar în mijlocul celor nesocotiţi ea se dă de gol. - Neprihănirea înalţă pe un popor, dar păcatul este ruşinea popoarelor. - Un împărat are plăcere de un slujitor chibzuit, dar pe cel de ocară, îl atinge mînia lui.

Responsorial Psalm

Psalm 44

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core. O cîntare.) Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre, şi părinţii noştri ne-au povestit lucrările, pe cari le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară. Cu mîna Ta, ai izgonit neamuri, ca să -i sădeşti pe ei, ai lovit popoare, ca să -i întinzi pe ei. Căci nu prin sabia lor au pus mîna pe ţară, nu braţul lor i -a mîntuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina Feţei Tale, pentrucă îi iubeai. Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu: porunceşte izbăvirea lui Iacov! Cu Tine doborîm pe vrăjmaşii noştri, cu Numele Tău zdrobim pe protivnicii noştri. Căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa; ci Tu ne izbăveşti de vrăjmaşii noştri, şi dai de ruşine pe cei ce ne urăsc. Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu Dumnezeu, şi pururea slăvim Numele Tău. -(Oprire). Dar Tu ne lepezi, ne acoperi de ruşine, nu mai ieşi cu oştirile noastre; ne faci să dăm dosul înaintea vrăjmaşului, şi ceice ne urăsc, ridică prăzi luate dela noi. Ne dai ca pe nişte oi de mîncat, şi ne risipeşti printre neamuri. Vinzi pe poporul Tău pe nimic, şi nu -l socoteşti de mare preţ. Ne faci de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de rîsul celor ce ne înconjoară. Ne faci de pomină printre neamuri, şi pricină de clătinare din cap printre popoare. Ocara mea este totdeauna înaintea mea, şi ruşinea îmi acopere faţa, la glasul celui ce mă batjocoreşte şi mă ocărăşte, la vederea vrăjmaşului şi răzbunătorului. Toate acestea ni se întîmplă, fără ca noi să Te fi uitat, fără să fi călcat legămîntul Tău: da, inima nu ni s'a abătut, paşii nu ni s'au depărtat de pe cărarea Ta, ca să ne zdrobeşti în locuinţa şacalilor, şi să ne acoperi cu umbra morţii. Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru, şi ne-am fi întins mînile spre un dumnezeu străin, n'ar şti Dumnezeu lucrul acesta, El, care cunoaşte tainele inimii? Dar din pricina Ta sîntem junghiaţi în toate zilele, sîntem priviţi ca nişte oi sortite pentru măcelărie. Trezeşte-Te! Pentruce dormi, Doamne? Trezeşte-Te! Nu ne lepăda pe vecie! Pentruce Îţi ascunzi Faţa? Pentruce uiţi de nenorocirea şi apăsarea noastră? Căci sufletul ne este doborît în ţărînă de mîhnire, trupul nostru este lipit de pămînt. Scoală-Te, ca să ne ajuţi! Izbăveşte-ne, pentru bunătatea Ta!

Second Reading

Romans 14

Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoelnice. Unul crede că poate să mănînce de toate; pe cînd altul, care este slab, nu mănîncă decît verdeţuri. Cine mănîncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănîncă; şi cine nu mănîncă, să nu judece pe cine mănîncă, fiindcă Dumnezeu l -a primit. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpînului său; totuş, va sta în picioare, căci Domnul are putere să -l întărească pentru ca să stea. Unul socoteşte o zi mai pe sus decît alta; pentru altul, toate zilele sînt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n'o face. Cine mănîncă, pentru Domnul mănîncă; pentrucă aduce mulţămiri lui Dumnezeu. Cine nu mănîncă, pentru Domnul nu mănîncă; şi aduce şi el mulţămiri lui Dumnezeu. În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine, şi nici unul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi sîntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca să aibă stăpînire şi peste cei morţi şi peste cei vii. Dar pentruce judeci tu pe fratele tău? Sau pentruce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiindcă este scris: ,,Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.`` Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuş lui Dumnezeu. Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire. Eu ştiu şi sînt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat de cît pentru cel ce crede că este necurat. Dar dacă faci ca fratele tău să se mîhnească din pricina unei mîncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mîncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos! Nu faceţi ca binele vostru să fie grăit de rău. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mîncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfînt. Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta, este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni. Aşa dar, să urmărim lucrurile, cari duc la pacea şi zidirea noastră. Să nu nimiceşti, pentru o mîncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sînt curate. Totuş, a mînca din ele, cînd faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău. Bine este să nu mănînci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire. Încredinţarea pe care o ai, păstrează -o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osîndeşte singur în ce găseşte bine. Dar cine se îndoieşte şi mănîncă, este osîndit, pentrucă nu mănîncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat.

Gospel

Mark 1

Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dupăcum este scris în proorocul Isaia: ,,Iată, trimet înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea... Glasul celui ce strigă în pustie: ,,Pregătiţi calea Domnului, neteziţi -I cărările,`` a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în rîul Iordan. Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă, şi împrejurul mijlocului era încins cu un brîu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Ioan propovăduia, şi zicea: ,,După mine vine Cel ce este mai puternic decît mine, căruia eu nu sînt vrednic să mă plec să -I desleg curelele încălţămintelor. Eu, da, v'am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul Sfînt.`` În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii, şi a fost botezat de Ioan în Iordan. Şi îndată, cînd ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise, şi Duhul pogorîndu-Se peste El ca un porumbel. Şi din ceruri s'a auzit un glas, care zicea: ,,Tu eşti Fiul Meu prea iubit, în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea.`` Îndată Duhul a mînat pe Isus în pustie, unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice şi -I slujeau îngerii. După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galilea, şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: ,,S'a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie.`` Pe cînd trecea Isus pe lîngă marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncînd o mreajă în mare, căci erau pescari. Isus le -a zis: ,,Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.`` Îndată, ei şi-au lăsat mrejile, şi au mers după El. A mers puţin mai departe, şi a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, cari, şi ei, erau într'o corabie, şi îşi dregeau mrejile. Îndată i -a chemat; şi ei au lăsat pe tatăl lor Zebedei în corabie cu cei ce lucrau pe plată, şi au mers după El. S'au dus la Capernaum. Şi în ziua Sabatului, Isus a intrat îndată în sinagogă, şi a început să înveţe pe norod. Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui; căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii. În sinagoga lor era un om, care avea un duh necurat. El a început să strige: ,,Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: Eşti Sfîntul lui Dumnezeu!`` Isus l -a certat, şi i -a zis: ,,Taci, şi ieşi afară din omul acesta!`` Şi duhul necurat a ieşit din el, scuturîndu -l cu putere, şi scoţînd un strigăt mare. Toţi au rămas înmărmuriţi, aşa că se întrebau unii pe alţii: ,,Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpîn chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl ascultă!`` Şi îndată I s'a dus vestea în toate împrejurimile Galileii. Dupăce a ieşit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov şi Ioan, în casa lui Simon şi a lui Andrei. Soacra lui Simon zăcea în pat, prinsă de friguri: şi îndată au vorbit lui Isus despre ea. El a venit, a apucat -o de mînă, a ridicat -o în sus, şi au lăsat -o frigurile. Apoi ea a început să le slujească. Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la El pe toţi bolnavii şi îndrăciţii. Şi toată cetatea era adunată la uşă. El a vindecat pe mulţi cari pătimeau de felurite boale; de asemenea, a scos mulţi draci, şi nu lăsa pe draci să vorbească, pentrucă -L cunoşteau. A doua zi dimineaţa, pe cînd era încă întunerec de tot, Isus S'a sculat, a ieşit, şi S'a dus într'un loc pustiu. Şi Se ruga acolo. Simon şi ceilalţi cari erau cu El s'au dus să -L caute; şi cînd L-au găsit, I-au zis: ,,Toţi Te caută.`` El le -a răspuns: ,,Haidem să mergem în altă parte, prin tîrgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo; căci pentru aceasta am ieşit.`` Şi s'a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galilea; şi scotea dracii. A venit la El un lepros, care s'a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga şi -I zicea: ,,Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.`` Lui Isus I s'a făcut milă de el, a întins mîna, S'a atins de el, şi i -a zis: ,,Da, voiesc, fii curăţit!`` Îndată l -a lăsat lepra, şi s'a curăţit. Isus i -a poruncit cu tot dinadinsul, i -a spus să plece numai decît, şi i -a zis: ,,Vezi să nu spui nimănui nimic; ci du-te de te arată preotului, şi adu pentru curăţirea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.`` Dar omul acela, după ce a plecat, a început să vestească şi să spună în gura mare lucrul acesta, aşa că Isus nu mai putea să intre pe faţă în nicio cetate; ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El din toate părţile.

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.