Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Proverbs 29

Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac. - Cînd se înmulţesc cei buni, poporul se bucură, dar cînd stăpîneşte cel rău, poporul geme. - Cine iubeşte înţelepciunea înveseleşte pe tatăl său, dar cine umblă cu curvele risipeşte averea. - Un împărat întăreşte ţara prin dreptate, dar cine ia mită, o nimiceşte. - Cine linguşeşte pe aproapele său, îi întinde un laţ supt paşii lui. - În păcatul omului rău este o cursă, dar cel bun biruie şi se bucură. - Cel bun pricepe pricina săracilor, dar cel rău nu poate s'o priceapă. - Cei uşuratici aprind focul în cetate, dar înţelepţii potolesc mînia. - Cînd se ceartă un înţelept cu un nebun, să se tot supere sau să tot rîdă, căci pace nu se face. - Oamenii setoşi de sînge urăsc pe omul fără prihană, dar oamenii fără prihană îi ocrotesc viaţa. - Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpîneşte. - Cînd celce stăpîneşte dă ascultare cuvintelor mincinoase, toţi slujitorii lui sînt nişte răi. - Săracul şi asupritorul se întîlnesc, dar Domnul le luminează ochii la amîndoi, Un împărat care judecă pe săraci după adevăr, îşi va avea scaunul de domnie întărit pe vecie. - Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale. - Cînd se înmulţesc cei răi, se înmulţeşte şi păcatul, dar cei buni le vor vedea căderea. - Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă, şi îţi va aduce desfătare sufletului. - Cînd nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frîu; dar ferice de poporul care păzeşte legea! - Nu prin vorbe se pedepseşte un rob, căci chiar dacă pricepe, n'ascultă. - Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult dela un nebun decît dela el. - Slujitorul pe care -l răsfeţi din copilărie, la urmă ajunge de se crede fiu. - Un om mînios stîrneşte certuri, şi un înfuriat face multe păcate. - Mîndria unui om îl scoboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste. - Cine împarte cu un hoţ îşi urăşte viaţa, aude blestemul, şi nu spune nimic. - Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n'are dece să se teamă. - Mulţi umblă după bunăvoinţa celui ce stăpîneşte, dar Domnul este acela care face dreptate fiecăruia. Omul nelegiuit este o scîrbă înaintea celor neprihăniţi, dar cel ce umblă fără prihană este o scîrbă înaintea celor răi.

Responsorial Psalm

Psalm 59

(Către mai marele cîntăreţilor. ,,Nu nimici.`` O cîntare de laudă a lui David. Făcută cînd a trimes Saul să -i împresoare casa, ca să -l omoare.) Dumnezeule, scapă-mă de vrăjmaşii mei, ocroteşte-mă de protivnicii mei! Scapă-mă de răufăcători, izbăveşte-mă de oamenii setoşi de sînge! Căci iată -i că stau la pîndă să-mi ia viaţa; nişte oameni porniţi la rău urzesc lucruri rele împotriva mea, fără să fiu vinovat, fără să fi păcătuit, Doamne! Cu toată nevinovăţia mea, ei aleargă, se pregătesc: trezeşte-Te, ieşi inaintea mea, şi priveşte! Doamne, Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, scoală-Te, ca să pedepseşti toate neamurile! N'avea milă de niciunul din aceşti vînzători nelegiuiţi. -(Oprire). Se întorc în fiecare seară, urlă ca nişte cîni, şi dau ocol cetăţii. Da, din gura lor ţîşneşte răul, pe buzele lor sînt săbii; căci zic: ,,Cine aude?`` Dar Tu, Doamne, rîzi de ei, Tu Îţi baţi joc de toate neamurile. Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc, căci Dumnezeu este scăparea mea. Dumnezeul meu, în bunătatea Lui, îmi iese înainte, Dumnezeu mă face să-mi văd împlinită dorinţa faţă de cei ce mă prigonesc. Nu -i ucide, ca să nu uite lucrul acesta poporul meu, ci fă -i să pribegească, prin puterea Ta, şi doboară -i, Doamne, Scutul nostru! Gura lor păcătuieşte la fiecare vorbă, care le iese de pe buze: să se prindă în însăş mîndria lor, căci nu spun decît blesteme şi minciuni: Nimiceşte -i, în mînia Ta, prăpădeşte -i, ca să nu mai fie! Fă -i să ştie că împărăţeşte Dumnezeu peste Iacov, pînă la marginile pămîntului. - Se întorc în fiecare seară, urlă ca nişte cîni, şi dau ocol cetăţii. Umblă încoace şi încolo după hrană, şi petrec noaptea ne sătui. Dar eu voi cînta puterea Ta; disdedimineaţă, voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu eşti un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu. O, Tăria mea! pe Tine Te voi lăuda, căci Dumnezeu, Dumnezeul meu cel prea bun, este turnul meu de scăpare.

Second Reading

Hebrews 13

Stăruiţi în dragostea frăţească. Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri. Aduceţi-vă aminte de cei ce sînt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii cari şi voi sînteţi în trup. Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari. Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţămiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuş a zis: ,,Nicidecum n'am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.`` Aşa că putem zice plini de încredere: ,,Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?`` Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v'au vestit Cuvîntul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfîrşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa! Isus Hristos este acelaş ieri şi azi şi în veci! Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mîncări, cari n'au slujit la nimic celorce le-au păzit. - Noi avem un altar, din care n'au drept să mănînce ceice fac slujbă în cort. În adevăr, trupurile dobitoacelor, al căror sînge este adus de marele preot în Locul prea sfînt, pentru păcat, ,,sînt arse de tot afară din tabără.`` De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuş sîngele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui. Căci noi n'avem aici o cetate stătătoare, ci sîntem în căutarea celei viitoare. Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor cari mărturisesc Numele Lui. Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac. Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentruca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinînd, căci aşa ceva nu v'ar fi de niciun folos. Rugaţi-vă pentru noi; căci sîntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile. Mai ales vă rog cu stăruinţă să faceţi lucrul acesta, ca să vă fiu înapoiat mai curînd. Dumnezeul păcii, care, prin sîngele legămîntului celui vecinic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvîrşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ce -I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin. Vă rog, fraţilor, să primiţi bine acest cuvînt de sfătuire, căci v'am scris pe scurt. Să ştiţi că fratelui Timotei i s'a dat drumul. Dacă vine curînd, voi veni împreună cu el să vă văd. Spuneţi sănătate tuturor mai marilor voştri şi tuturor sfinţilor. Cei din Italia vă trimet sănătate. Harul să fie cu voi cu toţi! Amin

Gospel

Matthew 5

Cînd a văzut Isus noroadele, S'a suit pe munte; şi dupăce a şezut jos, ucenicii Lui s'au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să -i înveţe astfel: Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi! Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul! Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, cari au fost înainte de voi. Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăş puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă. Şi oamenii n'aprind lumina ca s'o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, cîtă vreme nu va trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întîmplat toate lucrurile. Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Aţi auzit că s'a zis celor din vechime: ,Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea supt pedeapsa judecăţii.` Dar Eu vă spun că ori şi cine se mînie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: ,Prostule!` va cădea supt pedeapsa Soborului; iar oricine -i va zice: ,Nebunule`, va cădea supt pedeapsa focului gheenei. Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întîi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul. Caută de te împacă de grab cu pîrîşul tău, cîtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pîrîşul să te dea pe mîna judecătorului, judecătorul să te dea pe mîna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat îţi spun că nu vei ieşi deacolo pînă nu vei plăti cel din urmă bănuţ.`` Aţi auzit că s'a zis celor din vechime: ,,Să nu preacurveşti.`` Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s'o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate -l şi leapădă -l dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mîna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie -o şi leapădă -o dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. S'a zis iarăş: ,,Oricine îşi va lăsa nevasta, să -i dea o carte de despărţire.`` Dar Eu vă spun că ori şi cine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte. Aţi mai auzit iarăş că s'a zis celor din vechime: ,,Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.`` Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pămînt, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentrucă este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Felul vostru de vorbire să fie: ,,Da, da; nu, nu``; ce trece peste aceste cuvinte, vine dela cel rău. Aţi auzit că s'a zis: ,,Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.`` Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce -i şi pe celalt. Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă -i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ţi cere, dă -i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute dela tine. Aţi auzit că s'a zis: ,,Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.`` Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgînii nu fac la fel? Voi fiţi dar desăvîrşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvîrşit.

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.